ALEGEREA CANONICĂ A EPISCOPULUI

Studiul de caz asupra alegerii Sfântului Ambrozie al Mediolanului

1. INTRODUCERE

Organizarea administrativă a Bisericii are ca bază continuitatea slujirii apostolice

episcopale în viaţa euharistică şi sfinţitoare a corpului eclesial al fiecărei Biserici locale,
episcopii fiind purtători ai succesiunii apostolice prin hirotonia sfinţitoare1.

Alegerea unui Episcop reprezintă un eveniment major în viaţa unei comunităţi creştine,
nu numai pentru faptul cã ar fi pentru mulţi o ocazie unicã şi rarã, dar mai ales pentru implicaţiile
de duratã pe care aceastã operaţie de câteva ore îl poate avea pentru ani şi ani de acum încolo în
desfăşurarea procesului de regãsire, de formare şi de rãscumpãrare a turmei noastre ortodoxe, în
continuarea şi consolidarea a ceea ce s-a început şi înfãptuit prin truda predecesorilor.

Ierarhilor li se transmite, prin succesiune apostolică, “harul arhieriei şi puterea de a

învăţa şi de a conduce solidar Biserica întreagă, iar individual numai eparhiile proprii, nu însă şi
harismele şi jurisdicţia generală în Biserică, nelimitată teritorial, aşa cum le-au avut pe acestea
apostolii”2.

Episcopul este treapta principală a preoţiei, care concentrează cea mai mare parte din
puterea bisericească, aşa încât existenţa şi lucrarea lor condiţionează existenţa şi lucrarea
Bisericii. Sfântul Ciprian al Cartaginei spune că episcopul este în Biserică şi Biserica este în
episcop şi de aceea cine nu are legătură cu episcopul nu are legătură cu Biserica, subliniind
totodată că viaţa bisericească se sprijină pe episcopi şi că răspunderea lor este atât de mare, încât
pot fi consideraţi ca adevăraţii purtători ai Bisericii3.

1
Vlassios I. Phidas, Drept canonic – O perspectivă ortodoxă, trad. Pr. Lect. Dr. Adrian Dinu,
Ed. Trinitas, Iaşi, 2008, p. 105.
2
Pr. Prof. L. Stan, Aspecte ignorate ale schismei, ȋn Ortodoxia, VI, nr. 2-3, Bucureşti, 1954, p.
316.
3
Arhid. Prof .Univ. Dr. Ioan N Floca, Prof. Dr. Sori Joanta, Drept Bisericesc, vol. I, Sibiu, 2006,
pp. 135-136.
 Cel ales trebuie sã corespundã în mod substanţial nevoilor adevãrate ale turmei ce se cere
a fi pãstoritã. El trebuie sã fie întruchiparea acelei personalităţi dãruite de Dumnezeu cu darul
blândeţii, seriozităţii, având totodatã harisma apropierii şi înţelegerii celorlalţi, cu dorinţa de a
menţine şi întãri unitatea şi coeziunea eparhiilor, cu orientare spre dezvoltarea şi lãrgirea
acţiunilor de promovare a Ortodoxiei, de misiune şi evanghelizare şi de extindere, sub toate
aspectele pozitive, a trãirii şi credinţei ortodoxe. Cu alte cuvinte el trebuie sã fi înţeles deja rolul
sãu de “doicã” chematã ``a-şi creşte cu drag copiii`` (I Tesalonicieni 2:7), de doctor care are grijã
de suflete, de “slujitor” al Adevãrului în Domnul.

2. REPERE BIOGRAFICE ALE SFÂNTULUI AMBROZIE DE

MEDIOLANUM

Născut şi crescut în familie nobilă creştină în cetatea Treveri, este cel din urmă copil al
familiei4. Autorul biografiei Sfântului Ambrozie al Mediolanului, Paulin de Milan, nu precizează
data naşterii Sfântului Ambrozie, astfel, cercetătorii plasând naşterea să între anii 333-340 5, cel
mai probabil acesta născându-se în anul 333/334.

După moartea tatălui său, Sfântul Ambrozie împreună cu sora să Marcelina şi fratele lui
Satyr, sunt duşi de către mama lor la Roma. Aici Sfântul Ambrozie a primit o educaţie înaltă
studiind la cei mai buni profesori ai vremii, ajungând curând, în anul 370, în treaptă de
guvernator al provinciei Emilia şi Liguria cu reşedinţa la Mediolanum6.

După moartea episcopului arian Auxenţiu, în 373, în cetatea Mediolanului se porneşte o

mare dispută între arieni şi dreptcredincioşi, având loc revolte şi ciocniri violente între cele două
părţi. Ambrozie, în calitate de guvernator, intervine în dispută liniştind lucrurile în cetate 7.
Organizând apoi alegeri pentru scaunul episcopal vacant, fiind prezenţi cu toţii într-o biserică

4
Mai multe detalii a se vedea Henriette Dacier, La femme d’après Saint Ambroise, Paris-
Bruxelles, 1900, pp. 12-26.
5
Angelo Paredi, Sant’Ambrogio e la sua eta, Milano, 1994, p. 17.
6
Luigi Salvatorelli, Storia della Letteratura Latina Cristiana dale origini alla metà del VI
secolo, Casa Editrice Dottor Francesco Vallardi, Milano, 1936, p.143.
7
Luigi Salvatorelli, Storia della Letteratura Latina Cristiana dale origini alla metà del VI
secolo, Casa Editrice Dottor Francesco Vallardi, Milano, 1936, p.143.
mare din Mediolan, o voce de copil se aude strigând: „Ambrozie Episcop!”; apoi întreaga
biserică a început să strige, „Ambrozie Episcop!”, mergând în aceste urale prin întreaga cetate.
Deşi Ambrozie a refuzat categoric, căci la acea dată nu era nici catehumen, poporul l-a ales în
unanimitate în scaunul episcopal, primind botezul la data de 31 noiembrie 374, iar la data de 7
decembrie 374 fiind uns episcop8.

3. CONDIŢII PENTRU ALEGEREA EPISCOPULUI

3.1. Condiţii fizice

În Constituţiile Apostolice, cea mai mică vârstă stabilită pentru candidatul la episcopat
pare a fi de 50 de ani. Legiuirile lui Justinian au redus vârsta aceasta întâi la 35 de ani pentru
candidaţii la episcopat, iar mai târziu la 30 de ani împliniţi. Astăzi, în diferitele Biserici
particulare, vârsta canonică, pentru intrarea în ierarhie diferă de prescripţiile canonice, şi în
general, pentru episcopat se pretinde a fi de 30 de ani împliniţi 9. În momentul alegerii ca episcop,
la data de 7 decembrie 373, Sfântul Ambrozie al Mediolanului avea în jur de 37-40 ani, mai tânăr
decât vârsta minimă admisă, deoarece, aşa cum am menţionat, pentru episcopat se cerea vârsta
de 30 de ani (canonul.11 Neocezareea; canonul.14 Trulan), pentru diaconat 25 ani (canonul. 16
Cartagina, canonul.14 Trulan) şi pentru ipodiacondiacon 20 de ani 10, căci candidatul trebuie să
ajungă la o anumită vârstă, pentru ca el să fie în stare să-şi exprime voinţa liberă11.

Candidatul nu trebuia să fie nici surd, nici orb, însă nu oricare slăbiciuni corporale
neînsemnate stau în calea hirotoniei. Prestanţa fizică este o calitate binevenită pentru viitorul
cleric, nefiind însă o condiţie absolut necesară.

3.2. Condiţii morale

8
***, Dictionnaire de Patrologie, publie par M. L’Abbé Migne, Tome I, 1851, Paris, p. 253.
9
Arhid. Prof. Dr. Ioan Floca, Bazele canonice ale organizării şi funcţionării Bisericii Ortodoxe
Române, în vol. Centenarul Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 173
10
Arhid. Prof. Dr. Ioan Floca, Bazele canonice ale organizării şi funcţionării Bisericii Ortodoxe
Române, în vol. Centenarul Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p.174.
11
Prof. Dr. Iorgu Ivan, Importanţa principiilor fundamentale canonice de organizaţie şi
administraţie ale Bisericii, în rev. M.M.S., 1969, nr. 3-4, p. 155.
 Credinţa neclintită este o condiţie fără de care nimeni nu poate primi Taina Hirotoniei.
Candidatul este examinat de autoritatea bisericească asupra pregătirii sale temeinice, în a
cunoaşte toate cele ce ţin de îndeplinirea slujbei sale viitoare. Sfântul Ambrozie în momentul
alegerii era în afara Bisericii, nefiind botezat, Paulin de Milano, biograful sau, neprecizând dacă
Sfântul Ambrozie era catehumen sau nu, dar foarte probabil acesta nu era catehumen, căci el
asimilează învăţătura de credinţa ulterior alegeri întru episcop.

3.3. Condiţii intelectuale

Candidatul la episcopat, pe lângă cunoştinţele teologice speciale pe care trebuia să le

posede, trebuia să aibă şi o educaţie, religios-morală corespunzătoare acestui scop. Deşi nu era
pregătit în amănunt în domeniul teologiei, Sfântul Ambrozie al Mediolanului, după moartea
tatălui său a studiat la Roma la cele mai prestigioase şcoli, stăpânind foarte bine limba greacă şi
limba latină, cunoscând filosofia greacă, fapt ce reiese din scrierile sale, în ii citează foarte des pe
Platon şi Aristotel.

Celor ce intrau în cler li se cere o viaţă ireproşabilă, care va fi minuţios cercetată înainte
de primirea hirotoniei.12 Deşi alegerea să a fost făcută de către popor, ci nu de ierarhia
bisericească şi statală, neexistând astfel cercetarea vieţii, conform biografilor, Sfântul Ambrozie
şi-a păstrat castitatea, şi a dus o viaţă curată înainte de hirotonie, deşi a luat parte la viaţa politică,
viaţa ce era caracterizată în acea vreme drept o viaţă vicioasă neconforma cu viaţa creştină.

În canoane se prevede că viitorul cleric să cunoască temeinic Sfânta Scriptură şi toate

cele ce sunt necesare instruirii poporului (canonul. 2 sin. I ec). Episcopul trebuie să-şi însuşească
cât mai mult atât învăţătura revelată dumnezeiască, cât şi cea lumească, după cum spun şi Sfinţii
Părinţi, care îndeamnă la studii aprofundate pentru cunoaşterea trecutului şi prezentului, fără de
care toate celelalte nu valorează nimic13.

Canoanele accentuează în mod deosebit necesitatea culturii ştiinţifice a clerului,

interzicând hirotonia acelora care nu dau dovadă de o pregătire temeinică sau chiar oprindu-i de

12
Prof. Dr. Iorgu Ivan, Importanţa principiilor fundamentale canonice de organizaţie şi
administraţie ale Bisericii, în rev. M.M.S., 1969, nr. 3-4, p. 158.
13
Dumitru Boroianu, Dreptul bisericesc, Manual pentru Seminarii, Ed.IV, Bucureşti, 1933, p. 56.
la slujire pe cei care-şi arată nevrednicia (canonul. 8, 10 Ap.; 2 sin. I ec; 12 Laodiceea; 18
Cartagina).

4. RECEPTAREA ALEGERII SFÂNTULUI AMBROZIE AL

MEDIOLANULUI

Vedem în canonul 89 a Sfântului Vasile cel Mare ca perioada contemporană a Sfântului

Ambrozie, poporul era prima instanță de cercetare împreună cu presbiterii şi diaconii. Mulţi
intrau în cler cu nevrednicie, pentru diferite motive personale, primind slujirea bisericească de la
comunitate. Aşadar dorinţa poporului era ascultata, făcându-se dispense în cazul în care această
dorinţă era neconformă cu legiuirile bisericeşti.

La Mediolan, nu a fost exclusiv dorinţa poporului, ci o minune dumnezeiască, o chemare

precum cea a Sfântului Apostol Pavel, mărturie fiind şi data de prăznuire, 7 decembrie,
reprezentând dată în care Sfântul Ambrozie a fost hirotonit.

Imediat după hirotonie Sfântul Ambrozie, trimite scrisori ierarhilor din Apus, dar mai
ales din Răsărit, ţinând o corespondentă strânsă cu Sfântul Vasile cel Mare, fapt ce demonstrează
că Sfântul Ambrozie a înţeles problemele Bisericii în secolul al-IV-lea, lupta cu arienii. Această
corespondenţa, din nefericire, nu s-a păstrat, însă s-a păstrat o scrisoare a Sfântului Vasile ce
Mare din anul 375, prin care Sfântul Vasile adresează laude, asemănând aceasta chemare cu cea
a lui David şi a lui Amos.

5. CONCLUZII

Sfântul Ambrozie a fost un mare apărător al credinţei, un ierarh iscusit dar şi un misionar
desăvârşit, predicând Evanghelia lui Hristos, în toate împrejurările. Dar mai mult faţă de toate a
fost un luptător pentru păstrarea dreptei credinţe, reacţionând prompt şi cu multă învârtoşare în
faţa atacurilor ariene şi păgâne, chiar în pofida puterii imperiale. Toate această putere misionară
vine din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos:, Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, Acela
este care Mă iubeşte” (Ioan 14,21). Din iubire de Hristos, a luptat Sfântul Mare Ierarh Ambrozie
pentru Evanghelie, şi pentru fiecare credincios, fiind drept apologet al credinţei în faţa ereziilor.
 Aşadar vedem că sunt demn de luat în seama aspectele dimensiunii misionare şi
ecumenice ale Sfântului Ierarh Ambrozie, bucurându-se de o receptare de mare amploare în
rândul sfinţilor părinţi, pentru a vedea lucrarea dumnezeiască. Formulările sale hristologice şi
dogmatice au fost traduse şi foarte apreciate chiar în mediile greceşti, fiind citat la Sinoadele
ecumenice din secolele V-VIII, considerat în Răsărit stâlp al învăţăturii adevărate:, Apărătorului
credinţei şi slujitorului Bisericii lui Hristos, Sfântului Ierarhului Ambrozie, episcopul cetăţii
Mediolanum, cântări de laudă să-i aducem, că unuia care a luptat pentru apărarea dogmelor celor
sfinte şi a biruit ereziile”14.

6. BIBLIOGRAFIE

 IZVOARE
1. ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, tiparită cu binecuvântarea Prea Fericitului
Patriarh Iustin, Editura Institului Biblic și de Misiune al Bissericii Ortodoxe
Române, București, 1982;

14
***, Acatistul Sfântului Ierarh Ambrozie – Episcop al Mediolanului, Condacul I;
 2. ***, Acatistul Sfântului Ierarh Ambrozie – Episcop a Mediolanului;

 LITERATURĂ AUXILIARĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ

3. Vlassios I. Phidas, Drept canonic – O perspectivă ortodoxă, trad. Pr. Lect. Dr.
Adrian Dinu, Editura Trinitas, Iaşi, 2008;
4. Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drep canonic ortodox, legislaţie şi administraţie
bisericească, Editura Institului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române,Bucureşti, 1990;
5. Pr. Prof Nicolae V. Dura, Precizări privind unele noţiuni ale dreptului canonic,
Editura Institului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,Bucureşti,
1987;
6. Pr. Prof. L. Stan, Aspecte ignorate ale schismei, ȋn Ortodoxia, VI, nr. 2-3,
Bucuresti, 1954;
7. Arhid. Prof Univ Dr Ioan N Floca, Prof Dr. Sori Joanta, Drept Bisericesc, vol. I,
Sibiu, 2006
8. Arhid. Prof. Dr. Ioan Floca, Bazele canonice ale organizării şi funcţionării
Bisericii Ortodoxe Române, în vol. Centenarul Autocefaliei Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1987
9. Prof. Dr. Iorgu Ivan, Importanţa principiilor fundamentale canonice de
organizaţie şi administraţie ale Bisericii, în rev. M.M.S., 1969, nr. 3-4
10. Dumitru Boroianu, Dreptul bisericesc, Manual pentru Seminarii, Ed. IV,
Bucureşti, 1933;

 LITERATURĂ AUXILIARĂ ÎN LIMBI STRĂINE

1. Dacier, Henriette, La femme d’après Saint Ambroise, Paris-Bruxelles, 1900;
2. Paredi, Angelo, Sant’Ambrogio e la sua eta, Milano, 1994;
3. Salvatorelli, Luigi, Storia della Letteratura Latină Cristiana dale origini alla metà del
VI secolo, Casa Editrice Dottor Francesco Vallardi, Milano, 1936;
4. Pasini, Cesare, Ambrogio di Milano, Ed. San Paolo, Milano, 1997;

 DICŢIONARE ŞI ENCICLOPEDII

1. ***, Dictionnaire de Patrologie, publie par M. L’Abbé Migne, Tome I, Paris, 1851;