Bosnia și Herțegovina

Bosnia și Herțegovina (Bosnia-Herțegovina, cunoscută pe plan local ca: Bosna i

Hercegovina/Босна и Херцеговина, pronunție bosniacă: /bôsna i xěrtseɡoʋina/, abreviată
ca BiH/БиХ) este o țară în Europa de sud-est cu o populație de circa patru milioane de
locuitori. Țara este patria a trei etnii constituente: bosniacii, sârbii și croații. Alți locuitori
aparținând altor grupuri etnice nu au statutul de „constituenți”. Un cetățean al Bosniei și
Herțegovinei, indiferent de etnie, este de obicei numit bosniac.

Țara se învecinează cu Croația la vest cu Serbia la est și Muntenegru la sud-sud-est. Are

ieșire la mare sub forma unei mici fâșii de pământ de circa 20 km la Marea Adriatică, în jurul
orașului Neum. Interiorul țării este predominant muntos cu diferite râuri, cele mai multe
nenavigabile. Capitala este la Sarajevo, care este de asemenea și cel mai mare oraș.

Bosnia și Herțegovina a fost una din cele 6 republici ale Iugoslaviei. Și-a câștigat
independența în cursul războaielor din anii 1990 și, în conformitate cu Acordul Dayton, este
administrată de un reprezentant numit de Consiliul de Securitate al ONU. Este descentralizată
și împărțită din punct de vedere administrativ în două entități, Federația Bosniei și
Herțegovinei și Republika Srpska.

Bosnia este principala regiune geografică a statului modern, și formează coloana sa vertebrală

istorică. Herțegovina este cel mai important dintre celelalte teritorii unite politic cu Bosnia, și
a fost inclusă în numele oficial al țării începând cu mijlocul secolului al XIX-lea.

Denumirea „Bosnia” vine de la așezarea geografică a regiunii prin care trece râul Bosna.
„Herțegovina” a fost în trecut un ducat austriac („Herzog” însemnând „duce” în limba
germană). Teritoriile au fost unite administrativ după ce Bosnia a fost ocupată de Imperiul
Otoman în 1463, iar Herțegovina 20 de ani mai târziu.

Prima atestare a numelui de „Bosnia” apare în De Administrando Imperio, un manual

geopolitic scris de împăratul bizantin Constantin al VII-lea la jumătatea secolului al X-lea
(între anii 948 și 952), în care descria „mica țară” (χωρίον în greacă) „Bosona” (Βοσώνα).
[7]
 Cronica preotului din Duklja din 1172-1196 a arhiepiscopului romano-catolic de Bar,
Grgur, amintește și ea Bosnia, și face referire la o sursă anterioară din anul 753 - De Regno
Sclavorum („Despre Țara Slavilor”). Numele de „Bosnia” provine probabil de la râul
Bosna în jurul căruia se află ea, râu denumit în perioada romană drept Bossina.[8] Rădăcini
mai directe ale numelui râului nu sunt cunoscute. Filologul Anton Mayer a propus o legătură
cu radicalul indo-european *bos sau *bogh, care înseamnă „apă curgătoare”.[9] Anumite surse
romane menționează și ele Bathinus flumen ca nume pentru Bosona iliră, ambele cu același
sens, de „apă curgătoare”.[9] Alte teorii implică rarul termen latinesc Bosina, cu sensul de
„margine”, și alte origini posibil slave.[9]

Originile termenului de „Herțegovina” se pot identifica cu mai multă precizie. În Evul Mediu
Timpuriu, regiunea era cunoscută cu numele de Hum, de la tribul sud-slav Zachlumoi care o
locuia. În anii 1440, regiunea era condusă de puternicul nobil Stefan Vukčić Kosača. Într-un
document trimis lui Frederic al III-lea la 20 ianuarie 1448, Stefan Vukčić Kosača s-a
autodenumit „Herzog al Sfântului Sava, domn al Humului și Primorjei, Mare Duce al
Bosniei”. Herzog este termenul german pentru „duce”, și astfel, teritoriul controlat de el a
devenit cunoscut sub numele de Herzegovina („Țara Ducelui”, cu sensul de „ducat”, prin
adăugarea sufixului slav -ovina, „țara-”).[8] Regiunea a fost administrată de otomani
ca sangeacul, și apoi ca pașalâcul, Hersek. Numele de Herțegovina a fost inclus pentru prima
oară în numele oficial al provinciei otomane pe la jumătatea secolului al XIX-lea.

La prima proclamare a independenței în 1992, numele oficial al țării a fost Republica Bosniei

și Herțegovinei, dar după Acordurile de la Dayton din 1995 și noua constituție care le-a
însoțit, numele oficial este Bosnia și Herțegovina.

Teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina a fost locuit în antichitate de triburi ilire. În

perioada Imperiului Roman, procesul de cucerire a acestor teritorii, început în perioada
Republicii este finalizat și teritoriul este inclus în provinciile romane Iliricum și Dalmația.

După divizarea Imperiului roman între Est și Vest, linia de demarcație între cele două
componente trecea pe teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina.

Stabilirea slavilor pe teritoriul de azi al Bosniei-Herțegovina are loc în secolele V-VII, iar cu
timpul se vor amesteca cu populația autohtonă (iliri, celți, traco-daci, vlahi) și cu coloniștii
romani rămași aici. Începând din secolul X pe teritoriul de azi al Bosniei Herțegovina devine
obiect de dispută între statele feudale ale sârbilor, croaților și, după 1102 și Regatul Ungariei.
Populația locală era în evul mediu majoritar vlahă[10] Vlahii erau organizați în comunități
legate de cătunele locuite de aceștia. Karl Kasser a publicat o hartă a familiilor extinse de
vlahi din Herțegovina.[11] Prezența vlahilor sârbizați în Bosnia și Herțegovina a fost atestată
de John Fine[12], Ilona Czamanska[13], Vuk Karadzic[14]Nenad Moacanin[15] ș.a. Necropolele
rămase de la vlahii medievali au fost studiate de Marian Wenzel[16]
Statul feudal bosniac se formează în secolul XII și atinge apogeul în a doua jumătate a
secolului XIV, sub regele Tvrtko. După moartea acestuia, în 1391, statul bosniac intră în
criză, fiind cucerit în secolul XV de către imperiul otoman. Procesul de cucerire este finalizat
în anul 1481.

Stăpânirea otomană a durat până în anul 1878. Semnificativ este faptul că, în această
perioadă, mare parte din populația slavă din Bosnia-Herțegovina se convertește la religia
islamică. Cu toate acestea pe teritoriul provinciei Bosnia, au rămas populații semnificative
creștine, ortodoxe și catolice.

Între 1878-1918, Bosnia-Herțegovina intră în componența Imperiului austro-ungar, ca o

provincie administrată împreună de către cele două componente ale Monarhiei.

În anul 1918, Bosnia-Herțegovina intră în componența Regatului Sârbilor, Croaților și

Slovenilor (devenit ulterior Regatul Iugoslaviei). În perioada interbelică Bosnia-Herțegovina
este obiect al conflictului dintre sârbi și croați, fiind divizată în anul 1929 între banovina
Croației și restul regatului.

În anul 1941 teritoriul Bosniei-Herțegovina este inclus în Statul Independent Croat, creat cu

sprijinul Germaniei. Teritoriul Bosniei se transformă într-un spațiu de conflict între forțele
germane, croate, monarhiștii sârbi (cetnicii) și partizanii comuniști ai lui Iosip Broz Tito.

La sfârșitul războiului, Bosnia-Herțegovina intră în componența Republicii Populare Federale

Iugoslavia (devenită ulterior Republica Socialistă Federală Iugoslavia). Între 1945-
1992, Bosnia a cunoscut o perioadă de dezvoltare și de relativă prosperitate.

Destrămarea Iugoslaviei a determinat izbucnirea unui război sângeros în Bosnia-Herțegovina,

între 1992 - 1995. Conflictul a fost finalizat în anul 1995, ca urmare a intervenției comunității
internaționale prin Acordul de la Dayton. În prezent, Bosnia-Herțegovina a angajat un proces
de negocieri cu Uniunea Europeană vizând, pe termen lung integrarea sa în cadrul Uniunii.