Nabucodonosor I

Nabucodonosor I (akkadiană: Nabu-kudurri-usur având sensul de Nabu, apărătorul

hotarului) a fost rege al Imperiului Babilonian din cca. 1125 î.Hr. până în 1103 î.Hr.. A nu se
confunda cu Nabucodonosor al II-lea, faimos pentru că apare în Biblia ebraică, cel care a
domnit în Babilon 500 de ani mai târziu. El este considerat a fi cel mai mare rege al dinastiei
de Pashe (de asemenea, cunoscută sub numele de a doua dinastie Isin), o linie regală care a
stat pe tronul babilonian în secolul al XII-lea î.Hr.. Cel mai mare succes al lui a fost
recuperarea terenurilor babiloniene prin înfrângerea invadatorilor elamiți care preluaseră o
parte mare din teritoriu. El i-a izgonit și a întărit frontierele sale, blocând Babilon în fața unui
conflict cu asirienii.

Imperiul Babilonian a adoptat limba akkadiană semitică pentru uz oficial și a păstrat limba

sumeriană pentru uz religios, care în acel moment nu mai era o limbă vorbită. Tradițiile
akkadiană și sumeriană au jucat un rol major în cultura babiloniană de mai târziu, iar regiunea
va rămâne un important centru cultural, chiar și în afara statului, în întreaga epoca
bronzului și epoca fierului timpurie.

Cea mai veche mențiune a orașului Babilon poate fi găsită într-o tabletă din timpul domniei
lui Sargon din Akkad, datând din secolul al XXIII-lea î.Hr.. După căderea ultimei dinastii
sumeriene Ur-III în mâinile elamiților (2002 î.Hr. sau 1940 î.Hr.), amoriții au preluat
controlul asupra celei mai mari părți din Mesopotamia, unde au format o serie de mici regate.
În primele secole a ceea ce se numește Perioada Amoriților, cele mai puternice state oraș au
fost Isin și Larsa, deși Shamshi-Hadad I a ajuns aproape de unirea regiunile mai nordice în
jurul orașelor Assur și Mari. Una dintre aceste dinastii ale amoriților s-a stabilit în orașul-
stat al Babilonului, care în cele din urmă își va extinde supremația și asupra celorlalte astfel
încât apare primul imperiu babilonian în timpul a ceea ce se numește Perioada Vechiului
Babilon.