Ducatul Bucovinei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ducatul Bucovinei (germană Herzogtum Bukowina)

a fost un ținut din componența Imperiului austriac Ducatul Bucovinei
începând din anul 1849 și un ținut al coroanei
cisleithaniene a Austro–Ungariei din 1867 până în 1918. Bucovina
Herzogtum Bukowina de
Imnul acestei provincii a fost Doamne, păzește-l pe
împăratul Francisc (1826-1918). Ducatul Bucovinei ro
Герцогство Буковина uc
Nume — Distrct militar a Monarhiei
Habsburgice (1775–1787)
Numele de Bucovina a intrat în uz oficial în anul 1775,
Ținut al Regatului Galiției și Lodomeriei
odată cu anexarea părții de nord-vest a Principatul
Moldovei de către Monarhia habsburgică, care a devenit (1787–1849)
Imperiul austriac în 1804 și Austro-Ungaria în 1867. Ținutul coroanei Imperiului
Austriac (1849–1867)
Numele oficial german, die Bukowina, al provinciei sub
dominația austriacă (1775-1918), a fost derivat din și al Cisleithaniei din Austro-
forma poloneză Bukowina, care la rândul său a fost Ungaria (1867–1918) —
derivată din cuvântul ucrainean Буковина (Bucovîna), și ← 1775 – 1919 →
din forma comună slavă buk, cu sensul de fag (бук
[buk] ca, de exemplu, în ucraineană sau, chiar, Buche în
limba germană).[4][5] Un alt nume german pentru
regiune, das Buchenland, este folosit mai ales în poezie,
și înseamnă „țara fagilor”. În limba română, în contexte
literare sau poetice, este folosit uneori numele Țara
Fagilor. Drapel Stemă

În limba engleză, o formă alternativă este The Bukovina,

ce este astăzi un arhaism, folosit, cu toate acestea, în
literatura mai veche.

Istorie
După Marea invazie mongolă din Europa, teritoriul
Bucovinei a făcut parte încă din secolul al XIV-lea din
Principatul Moldovei, ce a avut capitala la Suceava din
1388 până în 1565. În secolul al XVI-lea, Moldova a
intrat sub influența otomană, păstrându-și însă
autonomia.[6] La începutul secolului al XVIII-lea, Ducatul Bucovinei în Austro-Ungaria
Moldova a devenit o țintă a expansiunii spre sud a Capitală Cernăuți
Imperiului rus, începută de către țarul Petru cel Mare în (Czernowitz /
Chernivtsi)
timpul Războiului ruso-turc din 1710-1711. În 1769, în Limbă germană,
timpul Războiului ruso-turc din 1768-1774, Moldova a română,
fost ocupată de trupele rusești. ucraineană,
poloneză
Guvernare
Istorie
Dominația austriacă Anexarea părții de nord-vest
a Moldovei de către ianuarie 1775
Monarhia Habsburgică[1][2][3]
Tratatul de la Saint-Germain 10 septembrie
1919
Date statistice
Suprafață
- 1910 10.442 km²
Populație
Cernăuți: scaunul guvernului - 1910 794.929 loc.
provincial al Bucovinei, circa 1900 Densitate 76,1 loc./km²
În prezent parte din
În urma Primei împărțiri a Poloniei din 1772, Monarhia România
habsburgică a dorit să obțină un teren care să facă Ucraina
Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
legătură între Principatul Transilvaniei și nou-dobânditul p?title=Ducatul_Bucovinei&action=edit&section=0)
Regat al Galiției și Lodomeriei. După încheierea în iulie
1774 a Tratatului ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi,
austriecii au început negocieri cu Sublima Poartă din octombrie 1774 și au obținut în cele din urmă un
teritoriu de aproximativ 10.000 de kilometri pătrați pe care l-au numit Bukowina, care a fost anexat oficial în
7 mai 1775. Pe 2 iulie 1776, la Palamutka, austriecii și otomanii au semnat o convenție de frontieră, Austria
cedând 59 de sate ocupate anterior și rămânând cu 278 de sate. Deoarece s-a opus și a protestat contra
anexării părții de nord-vest a Moldovei de către Imperiul habsburgic, domnitorul moldovean Grigore al III-
lea Ghica a fost asasinat de către otomani.[7][8]

Bucovina a fost la început un district militar închis din 1775 până în 1786 și apoi a fost încorporat ca
districtul cel mai mare, Kreis Czernowitz (ulterior Kreis Bucowina), al Regatului Galiției și Lodomeriei,
teritoriu al coroanei austriece. Până atunci, nobilimea moldoveană a format în mod tradițional clasa
conducătoare în acel teritoriu. Împăratul habsburgic Iosif al II-lea a dorit să uniformizeze regiunea cu
celelalte provincii ale monarhiei austriece (deși nu cu Sfântul Imperiu Roman); el a colonizat zonele
nepopulate ale Bucovinei cu șvabi dunăreni, cunoscuți mai târziu sub numele de germani bucovineni, și, de
asemenea, cu ucraineni (ruteni) din Galiția. La mijlocul secolului al XIX-lea orașul Sadagura a devenit
centrul dinastiei hasidice Sadigura. Procesul de imigrare a determinat dezvoltarea economică și multietnică a
regiunii, deși aceasta a rămas un avanpost răsăritean al Monarhiei Dunărene.

În 1804, regiunea a devenit parte a nou-înființatului Imperiu

Cernăuți: piața centrală și clădirea
primăriei
austriac. După tulburările politice produse în timpul Revoluției de la
1848, Adunarea Națională i-a cerut guvernului de la Viena să ridice
Bucovina la rangul de Kronland (ținut al coroanei) austriac.
Începând din 4 martie 1849, fostul Kreis a fost declarat Herzogtum
Bukowina, ducat ce a fost inclus nominal în titlul oficial complet al
împăratului austriac. El a fost guvernat de un k.k. Statthalter
(stadtholder) numit de către împărat, ce a avut, începând din anul
1850, reședința oficială la Cernăuți.

În 1860, Bucovina a fost din nou alipită Galiției, dar a fost repusă în
drepturi ca o provincie separată, încă o dată, potrivit Patentei din februarie 1861 emise de către împăratul
Francisc Iosif I. Ținutul coroanei a primit dreptul de a avea propriul Landtag, inclusiv o autoritate executivă
Landesausschuss, iar acest statut politic va dura până în 1918.[9] În 1867, odată cu reorganizarea Imperiului
austriac ca Austro-Ungaria, Ducatul Bucovinei a devenit parte a teritoriilor Cisleithaniei („Austriei”). După
promulgarea Constituției din decembrie 1867, Consiliul Imperial, la inițiativa guvernului Cisleithaniei
condus de Karl von Auersperg, a decis să acorde fostului Statthalter titlul de Landespräsident, însărcinându-
l cu conducerea unui Landesregierung (guvern statal). Nouă delegați (începând cu alegerile din 1907: 14)
au reprezentat Bucovina în Camera Reprezentanților a Cisleithaniei.

Primul Război Mondial

Principala forță militară în regiune în timp de pace a fost Regimentul 22 Infanterie, cu garnizoana la
Cernăuți, la acel moment singurul regiment k.k. Landwehr cu o majoritate românească (54%). Îndată ce
ostilitățile au început, cu toate acestea, s-au constituit noi unități prin recrutarea populației localnice.
Regimentele 22, 23 și 41 ale Landwehr, împreună cu Regimentul 4 Dragoni erau formate în majoritate din
militari români.[10][11] Pentru a încuraja recrutarea, românilor li s-a permis să poarte culorile naționale,
precum și să primească asistență religioasă de la preoți militari români.[12]

În 1914-1915 o mare parte a Bucovinei a fost ocupată de Armata a 8-a Rusă, condusă de generalul Aleksei
Brusilov, după înfrângerea austro-ungară în Bătălia Galiției și a fost redobândită de către forțele unite ale
Puterilor Centrale după Ofensiva Gorlice–Tarnów și Marea Retragere rusă. Trupele române au luptat
curajos, iar 62 de militari români au fost distinși cu Medalia pentru Vitejie. Într-o situație, Regimentul 41 a
luptat continuu timp de 54 de ore.[13] În 4 iunie 1916, românii bucovineni aveau următoarele victime: 184
de morți, 1175 de răniți și 82 de capturați.[14]

În toamna anului 1918, statul multi-etnic Austro-Ungaria s-a prăbușit și Ministerul de Război a ordonat
oficial demobilizarea, deși nici o autoritate centrală nu a fost în măsură să asigure strângerea armelor. La 18
octombrie 1918, Consiliul Național Ucrainean înființat la Lemberg, în Galiția, a plănuit să instituie
Republica Ucraineană, care urma să includă Bucovina și Transcarpatia.[15] La 25 octombrie 1918, a fost
înființat la Cernăuți un comitet regional ucrainean condus de Omelian Popowicz pentru a reprezenta
Consiliul Național Ucrainean în Bucovina. În 14/27 octombrie 1918, la inițiativa lui Sextil Pușcariu, Iancu
Flondor și Isidor Bodea, Adunarea Constituantă a Bucovinei a înființat, la Cernăuți, Consiliul Național
Român (format din reprezentanții în Parlamentul austriac și în Dieta Bucovinei și din lideri politici locali),
care a adoptat o declarație privind susținerea unirii Bucovinei cu România și a cerut ultimului
Landespräsident (guvernatorul austriac), Josef Ezdorf, să cedeze puterea.[16]

Între timp, forțele paramilitare locale ale Consiliului Național Ucrainean au preluat controlul asupra
Cernăuților și a altor părți ale Bucovinei, înlocuind controlul austriac în 6 noiembrie. Deși localnicii
ucraineni au încercat să includă Bucovina în așa-numita Republica Populară a Ucrainei Occidentale, ei nu
au fost capabili să înființeze o administrație. Ca urmare a acțiunilor militare ostile ale ucrainenilor,
președintele Consiliului Național Român, Iancu Flondor, a cerut guvernului României să intervină în
Bucovina pentru a apăra drepturile populației românești. Cinci zile mai târziu, Divizia a 8-a Română,
condusă de generalul Iacob Zadik, a intrat în Cernăuți, împotriva protestelor ucrainene,[17][18] în timp ce
forțele paramilitare ucrainene s-au retras fără rezistență în Galiția. Încercările ulterioare ale autorităților
locale ucrainene de a include părți din nordul Bucovinei în Republica Populară a Ucrainei Occidentale au
fost rapid înăbușite de trupele române, iar conducerea Consiliului Național Ucrainean a fugit peste Nistru, în
Galiția, care se afla parțial sub control militar ucrainean.

După ce trupele române au asigurat pacea în regiune, a fost înființat la 15/28 noiembrie 1918 Congresul
General al Bucovinei, era format din 74 de români, 13 ruteni, 7 germani, 6 polonezi (aceasta este
compoziția lingvistică, iar evreii nu au fost înregistrați ca un grup separat).[19] Entuziasmul popular s-a
răspândit în întreaga regiune și un număr mare de oameni s-au adunat în oraș pentru a aștepta hotărârea
Congresului.[20] Congresul l-a ales pe omul politic român bucovinean Iancu Flondor în calitate de
președinte și a votat pentru unirea cu Regatul României, cu sprijinul reprezentanților români, germani, evrei
și polonezi și în absența reprezentanților ucraineni.[21][22] Motivele invocate erau faptul că, până la
anexarea de către habsburgi în 1775, Bucovina a făcut parte din Principatul Moldovei (acolo se aflau
reședința princiară și locurile de înmormântare ale principilor moldoveni) și dreptul la
autodeterminare.[23][24]

Controlul românesc asupra provinciei a fost recunoscut la nivel internațional prin Tratatul de la Saint-
Germain-en-Laye în 1919 și prin Tratatul de la Trianon din 1920, atunci când atât Republica Austria
Germană, cât și Regatul Ungariei au renunțat la toate pretențiile asupra Bucovinei.

Administrație
Când Kreis Bukowina a fost ridicat la rangul de ducat cu
administrație proprie în 1849, el era inițial încă administrat din
capitala galițiană Lemberg. Prin ordinul ministrului austriac de
interne, Cernăuți a devenit sediul unui statthalter imperial-regal
(k.k.) în 1850. Prin Patenta din februarie 1861, Ducatul Bucovinei a
primit dreptul de a avea o adunare a reprezentanților, Landtag, cu o
autoritate executivă (Landesausschuss) condusă de un
Landeshauptmann sau "mareșal" (un fel de guvernator). Începând
cu alegerile legislative din Cisleithania din 1907, ducatul a fost
reprezentat de 14 delegați în Consiliul imperial austriac.

Vezi: lista mareșalilor Bucovinei austriece

Subdiviziunile administrative ale ținutului coroanei au fost

modificate în 1868; astfel, în 1914, Ducatul Bucovinei era format
din unsprezece districte politice (Bezirke):
Harta Bucovinei în 1901
 District
Germană (oficial) Română Suprafață Populație (1900)
Czernowitz Cernăuți 876,06 km2 99.438
Gurahumora (est. 1893) Gura Humorului 739,89 km2 55.741
Kimpolung Câmpulung 2.349,48 km2 55.688
Kotzman Cozmeni 518,8 km2 94.633
Radautz Rădăuți 184,097 km2 82.152
Sereth Siret 518,8 km2 60.743
Storozynetz Storojineț 1.152,31 km2 80.100
Suczawa Suceava 569,32 km2 62.447
Waschkoutz am Czeremosch (est. 1903) Vășcăuți pe Ceremuș 427,87 km2 43.595
Wiznitz Vijnița 1.499,89 km2 71.631
Zastawna (est. 1905) Zastavna 492,82 km2 51.502

Evoluția populației
Potrivit recensământului austriac din 1775, provincia avea o populație totală de 86.000 de locuitori (ea
includea și populația celor 56 de sate, care au fost returnate ulterior Principatului Moldova). Recensământul
a înregistrat numai statutul social și unele grupuri etno-religioase. În 1919, istoricul Ion Nistor a susținut că
românii constituiau o majoritate covârșitoare în 1774, aproximativ 64.000 de (85%) din populația totală de
75.000 de locuitori. Existau, de asemenea, aproximativ 8.000 (10%) de ruteni și 3.000 (4%) de locuitori ce
aparțineau altor grupuri etnice.[25] Pe de altă parte, o analiză antroponimică a informațiilor furnizate de
recensământul rus al populației Moldovei din 1774 susținea că în zona Bucovinei locuiau 68.700 de
persoane în 1774, dintre care 40.920 (59,6%) erau români, 22.810 ruteni și huțuli (33,2%) și 7,2% evrei,
rromi și armeni.[26] Rutenii locuiau mai ales în partea de nord-vest a Bucovinei, în special în zona cuprinsă
între Prut și Nistru, iar huțulii erau concentrați în zona montană din partea de vest a provinciei, mai ales în
zona dintre râurile Ceremuș și Putila. În 1787, funcționarii imperiali austrieci au menționat existența la
Cernăuți a 153 de case românești, 84 de case germane, 76 de case evreiești și un număr mai mic de case
armenești, cehe, grecești, poloneze, ungurești și albaneze.

În cursul secolului al XIX-lea, autoritățile politice ale Imperiului austriac au încurajat un aflux masiv de
imigranți (autoritățile austriece au încurajat imigrația, în scopul de a dezvolta economia[27]), mai ales de
germani, polonezi, evrei, unguri, ucraineni (menționați la acea dată ca ruteni din Galiția), precum și români
din Transilvania.[28] Recensămintele oficiale ale Imperiului austriac (ulterior Austro-Ungaria) nu au
înregistrat informații etno-lingvistice până în 1850-1851. H.F. Müller precizează că Bucovina avea în 1840
o populație de 339.669 în scopul conscripției militare.[29] Potrivit lui Alecu Hurmuzaki, 55% din populație
era românească la 1848. Recensământul austriac din 1850-1851, care a înregistrat, pentru prima dată,
informații cu privire la limbile vorbite, menționa că 48,5% dintre locuitori vorbeau limba română și 38,07%
limba ruteană.[30]

În anul 1843, limba ruteană a fost recunoscută, alături de limba română, ca „limbă a poporului și a Bisericii
din Bucovina”.

Conform estimărilor și datelor recensămintelor habsburgice, populația Bucovinei a fost următoarea:

 An Români Ruteni (ucraineni) Alții
1775 40.920-64.000 59,6-85,33% 8.000-22.810 10,6-33,2% 3.000-4.970 4-7,2%
1848 209.293 55,4% 108.907 28,8% 59.381 15,8%
1851[31] 184.718 48,5% 144.982 38,1% 51.126 13,4%
1880[32] 190.005 33,4% 239.960 42,2% 138.758 24,4%
1890[33] 208.301 32,4% 268.367 41,8% 165.827 25,8%
1900[34] 229.018 31,4% 297.798 40,8% 203.379 27,8%
1910 273.254 34,1% 305.101 38,4% 216.574 27,2%

Referințe
1. ^ „History of Bukovina, Dr. Sophie A.
Welisch (publ 2002)” (https://web.archive.or
g/web/20150923195124/http://www.bukovi
nasociety.org/Welisch-2002-1.html). Arhivat
din original (http://www.bukovinasociety.or
g/Welisch-2002-1.html) la 23 septembrie
2015. Accesat în 20 ianuarie 2017.
2. ^ The Bukovina-Germans During the
Habsburg Period (http://feefhs.org/journal/1
0/bukovina.pdf)
3. ^ Charles King (1 septembrie 2013). The
Moldovans: Romania, Russia, and the
Politics of Culture (https://books.google.co
m/books?id=IVV9pZKrP2sC&pg=PA21).
Hoover Press. pp. 21–. ISBN 978-0-8179-
9793-9.
4. ^ „Bukovyna” (http://www.encyclopediaofuk
raine.com/display.asp?AddButton=pages%
5CB%5CU%5CBukovyna.htm). Accesat în
20 ianuarie 2017.
5. ^ „Painted monasteries of Southern
Bucovina - Brasov Travel Guide” (https://we
b.archive.org/web/20140906133942/http://
www.brasovtravelguide.ro/en/romania/buco
vina/bucovinas-monastery.php). Arhivat din
original (http://www.brasovtravelguide.ro/e
n/romania/bucovina/bucovinas-monastery.p
hp) la 6 septembrie 2014. Accesat în 20
ianuarie 2017.
6. ^ Kemal H. Karpat (ianuarie 2002). Studies
on Ottoman Social and Political History:
Selected Articles and Essays (https://books.
google.com/books?id=082osLxyBDgC&pg
=PA403). BRILL. pp. 403–. ISBN 90-04-
12101-3. Mai multe valori specificate pentru
|autor= și |nume= (ajutor)
7. ^ Marcel Cornis-Pope; John Neubauer (13
septembrie 2006). History of the Literary
Cultures of East-Central Europe: Junctures
and disjunctures in the 19th and 20th
centuries (https://books.google.com/books?
id=jYk6AAAAQBAJ&pg=PA62). John
Benjamins Publishing Company. pp. 62–.
ISBN 978-90-272-9340-4. Mai multe valori
specificate pentru |autor= și |nume=
(ajutor); Mai multe valori specificate pentru
|autor2= și |nume2= (ajutor)
8. ^ Grigore Ghica III, ucis pentru că s-a
împotrivit cedării Bucovinei (http://www.hist
oria.ro/exclusiv_web/portret/articol/grigore-
ghica-iii-ucis-s-impotrivit-cedarii-bucovinei)
Arhivat (https://web.archive.org/web/20161
001185101/http://www.historia.ro/exclusiv_
web/portret/articol/grigore-ghica-iii-ucis-s-i
mpotrivit-cedarii-bucovinei) în 1 octombrie
2016, la Wayback Machine. (rom.)(rom.)
9. ^ Paul R. Magocsi (2010). A History of
Ukraine: The Land and Its Peoples (https://
books.google.com/books?id=TA1zVKTTsX
UC). University of Toronto Press.
ISBN 978-1-4426-1021-7. Mai multe valori
specificate pentru |autor= și |nume=
(ajutor)
10. ^ Bucovina în anii primului război mondial,
Fetcu, 2004, p. 221
11. ^ Botezul focului și al nemuririi în Bucovina
anilor 1914-1918, Cozmiuc, 2015, p. 4
12. ^ Participarea clerului ortodox bucovinean
la Primul Război Mondial și Unirea
Românilor din 1918, Cutui, p. 52
13. ^ „Unirea: Triumful României, nicidecum al
Bucovinei” (http://dragusanul.ro/unirea-triu
mful-romaniei-nicidecum-al-bucovinei/).
Dragusanul.ro. 27 august 1917. Accesat în
17 iunie 2017.
14. ^ „Bucovineni căzuți și răniți pe câmpul de
luptă” (http://dragusanul.ro/bucovineni-cazu
ti-si-raniti-pe-campul-de-lupta/).
Dragusanul.ro. Accesat în 17 iunie 2017.
15. ^ West Ukrainian National Republic and
Polish-Ukrainian War (http://www.conflicts.r
em33.com/images/Ukraine/polukwar_E.ht
m)
16. ^ Integrarea Bucovinei in cadrul Romaniei
intregite (1918-1940). (http://www.muzee-va
lcea.ro/buridava/B5_14.csiiulescu.pdf)
17. ^ Rus, Ionas Aurelian (2008). Variables
Affecting Nation-Building: The Impact Of
The Ethnic Basis, The Educational System,
Industrialization And Sudden Shocks.
ProQuest. p. 133. ISBN 9781109059632.
18. ^ Bukovyna (http://encyclopediaofukraine.c
om/display.asp?AddButton=pages\B\U\Buk
ovyna.htm), Encyclopedia of Ukraine
19. ^ Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu
România. 1917-1918. Documente.
Antologie de Ion Calafeteanu și Viorica-
Pompilia Moisuc. Editura Hyperion,
Chișinău, 1995, pp. 330-331
20. ^ Ion Bulei, Scurta istorie a românilor,
Editura Meronia, Bucuresti, 1996, pp. 104-
107
21. ^ Minoritatea ucraineana din Romania
(1918-1940) (http://www.unibuc.ro/studies/
Doctorate2012Ianuarie/Mihai%20Florin%2
0Razvan%20-%20Minoritatea%20ucrainia
na%20din%20Romania/REZUMAT-FLORI
N-RAZVAN-MIHAI.pdf)
22. ^ Constantin Kirițescu (1989). Istoria
războiului pentru întregirea României: 1916
- 1919 (https://books.google.com/books?id=
e1weAAAAMAAJ). Ed. S̨ tiint̨ ifică s̨ i
Enciclopedică. ISBN 978-973-29-0048-2.
23. ^ "Congresul general al Bucovinei,
intrupand suprema putere a tarii si fiind
investiti cu puterea legiuitoare, în numele
suveranității naționale, hotărâm: Unirea
neconditionată și pe vecie a Bucovinei în
vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin
si Nistru cu Regatul României".
24. ^ The Union Act of Bukovina with Romania
(15/28 November 1918) (http://www.histori
a.ro/exclusiv_web/general/articol/mo-iunea
-unire-bucovinei-rom-nia-1528-noiembrie-1
918) Arhivat (https://web.archive.org/web/2
0170311005336/http://www.historia.ro/excl
usiv_web/general/articol/mo-iunea-unire-bu
covinei-rom-nia-1528-noiembrie-1918) în
11 martie 2017, la Wayback Machine.
(rom.) (rom.)
25. ^ Keith Hitchins. The Romanians 1774-
1866. Oxford: Clarendon Press (1996), pp.
226
26. ^ Ltd., ICB - InterConsult Bulgaria. „CEEOL
- Obsolete Link” (http://www.ceeol.com/asp
x/issuedetails.aspx?issueid=d6362937-f37
9-4327-8c67-eaf53cffc6be&articleId=27a3b
1ea-1f7e-40fa-90c2-e8e89abdbb84).
Accesat în 20 ianuarie 2017.
27. ^ Raimund Friedrich Kaindl. Das
Ansiedlungswesen in der Bukowina seit
der Besitzergreifung durch Österreich.
Innsbruck (1902), pp. 1-71
28. ^ Bukovina Handbook (http://www.jewishge
n.org/yizkor/bukovina/buk001.html#Declin
e%20of%20Rumanian%20Nationality),
prepared under the Direction of the
Historical Section of the British Foreign
Office No.6.
29. ^ Müller, H F (1848). Die Bukowina im
Königreiche Galizien (https://archive.org/str
eam/diebukowinaimk00benduoft#page/8/m
ode/2up) (în German). Wien: H.F. Müller's
Kunsthandlung. p. 9. Accesat în 5 iunie
2014.
30. ^ 1855 Austrian ethnic-map showing
census data in lower right corner (https://en.
wikipedia.org/wiki/File:Ethnographic_map_
of_austrian_monarchy_czoernig_1855.jpg)
31. ^ 1855 Austrian ethnic-map showing 1851
census data in lower right corner
File:Ethnographic map of austrian
monarchy czoernig 1855.jpg (https://en.wiki
pedia.org/wiki/File:Ethnographic_map_of_
austrian_monarchy_czoernig_1855.jpg)
32. ^ First Austro-Hungarian (https://en.wikiped
ia.org/wiki/Austro-Hungarian) census
measuring the 'language spoken at home'
of the population [1] (http://hauster.de/data/c
ensusbuk1880.pdf)
33. ^ Austro-Hungarian (https://en.wikipedia.or 34. ^ Austro-Hungarian (https://en.wikipedia.or
g/wiki/Austro-Hungarian) census of 1890 g/wiki/Austro-Hungarian) census of 1900
[2] (http://hauster.de/data/censusbuk1890.p [3] (http://hauster.de/data/censusbuk1900.p
df) df)

Legături externe
Bucovina Society of America (http://www.bukovinasociety.org/)
Valentina Glajar (1 ianuarie 2004). The German Legacy in East Central Europe as Recorded
in Recent German-language Literature (https://books.google.com/books?id=6qn1SsCbSAIC
&pg=PA13). Camden House. pp. 13–. ISBN 978-1-57113-256-7.

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ducatul_Bucovinei&oldid=16052210