Moara cu noroc

În nuvela „Moara cu noroc” scrisă de Ioan Slavici, apărută în anul 1881 se remarcă în
mod special Ghiță, protagonistul nuvelei, cel mai complex personaj din nuvelistica lui
Slavici individualizat printr-o mare varietate de trăsături sufleteşti contradictorii,
izvorâte din incompatibilitatea dintre atracţia irezistibilă spre îmbogăţire şi dorinţa
lui de a rămâne om cinstit.
Statutul lui social este conturat încă de la începutul textului, modificându-se
pe parcursul operei. Ghiță pornește de la un statut inferior, relaționat cu situația
financiară precară, fiind un cizmar sărac, dar responsabil. El își conștientizează
condiția și incapacitatea de a progresa, ca urmare, devine cârciumar, un statut inițial
considerat temporar („îmi pun 2-3 ani capul în primejdie”), luând în arendă cârciuma.
Statutul social al lui Ghiță este considerat o rampă de lansare, dar ulterior, acesta va
deveni un motiv de a-i grăbi sfârșitul. În ceea ce privește statutul psihologic al
personajului, Ghiță oscilează în permanență în hotărârile pe care le ia, inițial fiind
convins că sacrificiul făcut va asigura prosperitatea familiei și vede asta ca pe o
datorie a unui soț și tată responsabil („tot ce fac, din dragoste pentru voi fac”).
Întâlnirea cu Sămădăul îi modifică modul de a gândi: el este influențat puternic de
atitudinea și comportamentul lui Lică, dar asocierea cu acesta îi conturează un
conflict interior, acutizându-i sentimentul de vinovăție față de familie. El își
conștientizează astfel slăbiciunea față de avere care îl face să recurgă la fapte
imorale. Din punct de vedere moral, Ghiță se remarcă prin impulsivitatea față de
soția lui, Ana, bruscând-o de fiecare dată când aceasta dorește să afle intențiile lui în
legătură cu banii. Mai mult, acesta își dezvăluie ambiția de a deveni un om de succes,
care în cele din urmă se manifestă ca un viciu, după întâlnirea cu Sămădăul. În acest
fel, el își schimbă atitudinea, ajungând să acționeze imoral din cauza banilor prin
furt, minciună și protejarea criminalilor.
O trăsătură dominantă ce-i definește personalitatea protagonistului este
lăcomia, trăsătură specifică omului sărac care ajunge în lumea banilor. Lăcomia lui
Ghiță este văzută ca o slăbiciune de către Lică, motiv pentru care Ghiță ajunge să fie
manipulat prin relația de „camaraderie” dintre cei doi. O primă secvență care denotă
lăcomia lui Ghiță este cea în care Lică își însușește o parte din profitul lui Ghiță sub
pretextul unui împrumut: „Îmi iai banii: să-ți fie de bine! Mi-ai luat liniștea sufletului
și mi-ai stricat viața: să-ți fie de bine! Dar să nu crezi că mă ții legat...”. Prin această
reacție, el dorește să nu pară vulnerabil, deși își scoate la iveală lăcomia, slăbiciune
realizată de către Lică. Mai mult, tot din cauza lăcomiei, el persistă în decizia lui și îi
dă de înțeles lui Lică faptul că nu dorește să-i lase banii („Banii mi-i lași, urmă Ghiță
cam cu jumătate de gură.”).