ANATOMIA TULPINII

Tulpina, la fel ca şi rădăcina, prezintă două tipuri de structuri: primară şi

secundară.
Tulpina prezintă o structură primară, rezultată din meristemele primare şi o
structură secundară generată de meristemele secundare (cambiul şi felogenul)
STRUCTURA PRIMARĂ
Structura primară reprezintă un ansamblul de țesuturi primare, rezultate din
activitatea meristemelor primare, care se păstrează toata viața la ferigi și
monocotiledonate.
În secţiune transversală printr-o tulpină tânără, la nivelul unui internod se disting
trei zone principale:
 epiderma,
 scoarţa
 şi cilindrul central (Fig. 1)
Epiderma este un ţesut de protecţie, se află la exterior, fiind formată dintr-un
singur rând de celule strâns unite între ele, cu pereţii exteriori cutinizaţi, cerificaţi.
În epidermă se află stomate, peri protectori sau secretori.
STRUCTURA PRIMARĂ LA DICOTILEDONATE

Fig. 1. Schema structurii primare a tulpinii

 Scoarţa este mai subţire decât la rădăcină,fiind formată din parenchim
cortical şi endoderma.
Parenchimul cortical (scoarţa externă) este format din celule cu pereţii
subţiri şi cu spaţii intercelulare, în care se acumulează substanţele de rezervă.
Primele straturi pot conţine cloroplaste (la tulpinile tinere), iar ultimele amidon.
În parenchimul cortical pot fi prezente şi alte ţesuturi, cum ar fi sclerenchim,
colenchim, ţesuturi secretoare, laticifere.
Endoderma sau scoarţa internă este de regulă unistratificată şi acumulează
amidon, ea lipseşte la monocotiledonate.
Cilindrul central (stelul) este format din:
periciclu, fascicule conducătoare, razele medulare, măduvă.
Periciclul conţine celule parenchimatice care, în anumite condiţii, se pot
divide, dând naştere la muguri adventivi şi rădăcini adventive.
Periciclul este pluristratificat, fiind reprezentat de sclerenchim, sub forma
unor pachete, mai ales în dreptul fasciculelor conducătoare. La
monocotiledonate lipseşte.
 Fasciculele conducătoare sunt mixte, libero-lemnoase, de tip colateral închise,
cu liber la exterior şi lemn la interior. Numărul fasciculelor conducătoare în
tulpină este variabil. La dicotiledonate, fasciculele sunt aşezate pe 1-2 cercuri, iar
la monocotiledonate sunt împrăştiate în tot cilindrul central, cum ar fi la porumb –
Zea mays.
Țesutul conducător liberian (floemul) este format din vase liberiene, celule
anexe şi parenchim liberian, având o dezvoltare centripetă, prezintă vase de
protofloem spre exterior şi vase de metafloem spre interior.
Țesutul conducător lemnos (xilemul) este format din vase lemnoase, parenchim
lemnos, având o dezvoltare centrifugă, prezintă vase de metaxilem spre exterior şi
vase de protoxilem spre interior.
Fasciculele conducătoare sunt separate între ele prin razele medulare formate
din parenchim.
Fasciculele conducătoare sunt separate între ele prin razele medulare formate
din parenchim. În centrul tulpinii se află măduva formată tot din parenchim, care
adesea se resoarbe formând lacuna centrală (la tulpinile fistuloase (în formă de
canale).
 Măduva ocupă partea centrală a cilindrului central. De la ea
pornesc raze medulare între fasciculele libero-lemnoase. La unele
plante (graminee) măduva se resoarbe, iar în locul ei apare un gol
medular.

Tulpina majorității monocotiledonatelor rămâne cu structură

primară toată viața, deoarece nu produc țesuturi secundare.
Lignificarea și îngroșarea tulpinii la unele specii (de exemplu, la
palmieri) nu se produc prin formare de noi țesuturi, ci prin creșterea
celulelor parenchimului fundamental și îngroșarea membranelor
celulare din țesuturile deja existente. Tulpina la Zea mays are urmatoarea
structure. Epiderma unistratificată este alcatuita din celule mici strans
unite intre ele cu pereții ingroşati şiîmpregnați cu SiO2. Din loc în loc
se gasesc stomate.
 STRUCTURA SECUNDARĂ A TULPINII
La plantele lemnoase şi la unele dicotiledonate ierboase perene, tulpinile
se îngroaşă prin adăugarea de ţesuturi secundare, produse de cele două
meristeme secundare - cambiul şi felogenul (fig. 2).
Cambiul este primul meristem secundar care îşi începe activitatea, luând
naştere în cilindrul central, intrafascicular. Prin diviziunea celulelor, cambiul
produce spre exterior țesut liberian secundar, iar spre interior țesut lemnos
secundar.
Liberul secundar este alcătuit din vase liberiene, celule anexe, parenchim
liberian, care formează liberul moale şi din fibre liberiene, care constituie liberul
tare şi care alternează cu liberul moale sub forma unor pachete. Lemnul
secundar este format din vase lemnoase, cu diametrul mare, însoțite de
parenchim lemnos şi fibre lemnoase, care au diametrul mai mic.
Lemnul format primăvara prezintă mai multe vase, cu diametrul mare,
purtând numele de lemn de primăvară.
Toamna se formează mai puține vase, cu diametrul mai mic, dar mai multe
fibre, constituind lemnul de toamna.
Fig. 2. Structura secundara în tulpina de tei: e. – epiderma; s – suberul; fg – felogenul; fd – feloderma; s.p. –
scoarţa primară; p – periciclu; l.m – liber moale; l.t. – liber tare; p.d.- parenchim de dilatare; c – cambiu;
r.m.p. – rază medulară pricipală; r.s. – rază secundară; lm.p. – lemn primar; m. – măduva; c.c. – cilindrul
central; v.l.p. – vas lemn primăvară; v.l.t. – vas lemn toamnă.
 Lemnul secundar produs de cambiu într-o perioadă de vegetație formează
inelul anual. Acesta este de 10 ori mai gros decât țesutul liberian secundar, produs în
aceeaşi perioadă. Din activitatea multianuală a cambiului, rezultă inelele anuale, care
indică vârsta arborelui sau a ramurei.
Între fasciculele de liber secundar, cambiul produce parenchim de dilatare, în care se
depozitează diferite substanțe de rezervă, în special amidon.
Între fasciculele de lemn secundar, cambiul formează raze medulare principale
Cambiul şi păstrează întotdeauna locul, el încetează activitatea toamna şi şi-o reia
primăvara în acelaşi loc.
Felogenul este cel de-al doilea meristem secundar, care apare mai târziu şi se
formează la exteriorul cambiului, la nivelul scoarței. Acesta generează spre exterior
suber secundar, iar spre interior feloderma sau scoarța secundară. Ansamblu de
suber, felogen, felodermă, formează periderma.
Felogenul ca şi cambiul funcționează o singură perioadă de vegetație, dar spre
deosebire de cambiu, felogenul nu îşi păstrează locul, reapare mai spre interior, datorită
suberului care este impermeabil, țesuturile rămase la exteriorul lui mor, se exfoliază.
Din activitatea multianuală a felogenului rezultă ritidomul (strat extern al scoarței
arborilor bătrâni, alcătuit din țesuturi moarte (suber, felodermă, etc.) care cu timpul crapă
și se exfoliază).
 PRINCIPALELE FUNCŢII ALE TULPINII

Pe parcursul vieţii plantei tulpina îndeplineşte mai multe funcţii:

 Ea susţine celelalte organe vegetative şi reproducătoare (frunze, flori,
fructe).
 Prin vasele lemnoase şi vasele liberiene ale tulpinii este transportată
seva brută şi, respectiv, seva elaborată.
 În tulpinile unor plante bienale sau perene se acumulează substanţe
organice nutritive de rezervă, care sunt utilizate la germinarea şi
creşterea lăstarilor spre suprafaţa solului.
 În afara acestor funcții primare, tulpina a dobândit în unele cazuri
particulare, funcția de înmulțire vegetativă.
 IMPORTANŢA PRACTICĂ A TULPINILOR
Tulpinile multor plante prezintă multiple întrebuinţări, în funcţie de
substanţele pe care le conţin şi de consistenţa ţesuturilor pe care le prezintă.
Tulpinile unor plante sunt folosite ca legume în alimentaţia omului
(sparanghelul, muguri de bambus, tuberculii de cartof, bulbii de ceapă,
usturoi), iar altele în furajarea animalelor (graminee, leguminoase).
Tulpinile plantelor lemnoase sunt utilizate în industria mobilei (nuc, fag),
la confecţionarea instrumentelor muzicale, la obţinerea celulozei, a unor
împletituri, a fibrelor textile (in, cânepă).
Din tulpinile unor plante se obţin: pluta, cauciucul, răşini, coloranţi,
zahăr (trestia de zahăr), substanţe aromatice (scorţişoara), substanţe
medicinale (chinina din arborele de chinină, ce are proprietăți
antimalarice) etc.