Sunteți pe pagina 1din 6

Descoperirea extraordinară a lui Masaru Emoto: apa ne

înregistrează gândurile
Gândurile şi sentimentele influenţează direct structura materiei fizice - aceasta este
concluzia japonezului Masaru Emoto, în urma cercetărilor sale recente. El a observat
că apa înmagazinează toate informaţiile transmise ei sub formă de energie (hado) din
mediul înconjurător. Ştiinţa confirmă astfel ceea ce tradiţiile spirituale susţin de
milenii: suntem responsabili de raiul sau de infernul în care trăim.

   Cercetările dr. Masaru Emoto l-au condus la definirea conceptului de "hado", un


cuvânt care este din ce în ce mai des folosit chiar şi în conversaţiile uzuale de către
japonezi. Cuvântul "hado" este alcătuit din două ideograme kanji, ha şi do, care
înseamnă respectiv undă şi mişcare. Prin urmare, hado este modelul vibraţional intrinsec
existent la nivelul atomic al materiei, fiind considerat drept cea mai mică unitate de energie.

Hado este energia asociată conştiinţei umane, după definiţia dr. Masaru Emoto. Cercetând această energie, el a ajuns la
concluzia că gândurile şi sentimentele modelează realitatea fizică. Inspirat fiind de rezultatele unui om de ştiinţă
american care a reuşit, cu ajutorul unui dispozitiv ce utiliza rezonanţa magnetică, să impregneze apa cu anumite
informaţii benefice, curative, dr. Masaru Emoto a continuat cercetările în domeniul rezonanţei magnetice.

Din 1994, a început să studieze şi să fotografieze cristale de apă îngheţată. Aceste fotografii erau realizate cu ajutorul
unui microscop plasat într-o cameră la -50°C. Rezultatele uluitoare au fost prezentate în cartea sa Messages from
Water (Mesajele apei), care pune în evidenţă efectul conştiinţei umane (al diferitelor tipuri de energie hado) asupra
apei.
Fotografiile din articol sunt preluate din această carte şi arată clar în ce mod structura cristalină a apei îngheţate
reflectă calitatea ei, precum şi modificările acesteia datorită expunerii la diverşi factori externi: poluare, cuvinte,
muzică, fotografii şi chiar rugăciuni.

Astfel, generând diferite energii hado prin cuvinte rostite sau scrise, sau prin muzică la care a fost expusă o aceeaşi
probă de apă distilată, aceasta şi-a modificat structura în funcţie de energia primită.

Formele de hado pozitiv, de exemplu forţa sublim creatoare a artei şi a muzicii,  au generat cristale geometrice,
hexagonale, armonioase şi încântătoare. Interesant este că nu toate eşantioanele de apă au cristalizat.

Cele expuse unui hado negativ (cuvinte urâte, poze ale unor fiinţe malefice recunoscute, de ex., Hitler, poluare, muzică
heavy-metal) au îngheţat în forme amorfe, ciudate şi dizarmonioase.
 
Astfel, chiar dacă toate tipurile de apă au aceeaşi formulă chimică, structura lor moleculară diferă considerabil, fapt
demonstrat clar în aceste fotografii.

Înţelegem din aceasta că apa are un mesaj foarte important pentru noi. Ea este precum o oglindă, care ne reflectă
întocmai starea interioară. Atunci când ne reflectăm chipul în ea, mesajul ei devine uimitor de clar, precum un cristal.
Ştim că viaţa umană este în directă corelaţie cu calitatea apei, atât cea din corpul nostru cât şi cea din jurul nostru.

În lucrarea sa doctorul Emoto prezintă argumente concrete care demonstrează că bioenergia umană, energia
gândurilor, cea vehiculată de cuvinte, ideile-forţă şi muzica, toate acestea influenţează structura moleculară a apei,
aceeaşi apă care alcătuieşte în procent de 70% corpul unui om matur şi care acoperă în acelaşi procentaj planeta
noastră. Apa este sursa esenţială a vieţii pe planetă, calitatea şi integritatea ei sunt de o importanţă vitală pentru toate
sursele de viaţă.

Dr. Emoto a descoperit multe diferenţe fascinante în structurile cristaline ale apei provenind din diverse surse aflate în
anumite condiţii. Spre exemplu, apa de munte şi de izvor a dezvăluit în structura ei cristalină frumoase modele
geometrice. În schimb, apa toxică şi poluată din zonele industriale suprapopulate sau apa stagnantă din puţurile de apă
sau lacurile de acumulare a cristalizat în forme distorsionate, aleatoare şi dizarmonioase.
Un alt domeniu de studiu al doctorului Emoto l-a constituit meloterapia, de aceea el a
urmărit efectele muzicii asupra structurii cristalelor pe care apa le formează prin
îngheţare. El a plasat timp de câteva ore apă distilată într-o eprubetă între două boxe
şi apoi a fotografiat cristalele obţinute prin îngheţarea acelei ape. După ce a
înregistrat modurile în care apa a reacţionat la diferitele condiţii de mediu, la poluare
şi la diferitele genuri de muzică sau sunete, echipa doctorului Emoto şi-a orientat
cercetările spre a vedea modul în care gândurile şi cuvintele afectează formarea
cristalelor de apă netratată, distilată. Ei au aplicat pe eşantioanele de apă bucăţi de
hârtie cu diverse cuvinte scrise pe ele, lăsându-le aşa timp de o noapte.

Aceeaşi procedură a fost aplicată folosindu-se numele unor persoane decedate, care
au avut o anumită influenţă în istoria omenirii. Fotografiile obţinute după îngheţarea eşantioanelor de apă ce fuseseră
expuse acestor influenţe au demonstrat incredibilele răspunsuri ale apei, ca entitate vie şi inteligentă, la emoţiile şi
gândurile înscrise în câmpul morfic al umanităţii.

Concluzia generală a fost de necontestat: apa preia cu uşurinţă vibraţiile şi energia mediului în care se
află. Descoperirile extraordinare ale dr. Masaru Emoto reprezintă un valoros instrument şi o dovadă incontestabilă care
ne poate transforma percepţia asupra noastră şi asupra lumii în care trăim. Avem acum dovada şi explicaţia faptului că
apa poate vindeca şi poate transforma în bine viaţa planetei, prin gândurile pe care alegem să le întreţinem în mentalul
nostru şi prin modurile în care aplicăm aceste gânduri.

yogaesoteric

Apa care curge prin forme spiralate devine apă vie

de Ioana Plăviţu

Toţi cei interesaţi de propria sănătate, de ecologie, de agricultură şi chiar de


viitorul planetei pe care trăim au multe de învăţat din studiile şi invenţiile genialului Viktor Schauberger (foto), un
silvicultor austriac care a trăit între anii 1885 şi 1958. Supranumit Vrăjitorul apei, datorită unui dispozitiv de purificare a
apei pe care l-a proiectat şi realizat, Schauberger ne revelează, precum un adevărat magician, secretele lichidului
dătător de viaţă – APA.

Viktor Schauberger a fost o personalitate aparte în lumea ştiinţei secolului trecut. Unul dintre acele personaje
incomode, ale cărui descoperiri i-au deranjat pe mai-marii industriei vremii, care dobândeau câştiguri imense din
utilizarea surselor convenţionale de energie. Ori, Schauberger propunea, ca surse neconvenţionale de energie, apa şi
aerul, care sunt la îndemâna oricui…

Cu toate că nu avea studii superioare, cunoştinţele sale de biologie, fizică şi chimie se ridicau la nivel universitar. Încă
din copilărie a fost fascinat de modul de curgere al apei izvoarelor şi a căutat să-i înţeleagă misterul.

Deviza inventatorului austriac Viktor Schauberger era „să înţeleagă natura, apoi să o copieze”. În anii '30, observând
vârtejurile de apă din râuri, i-a venit ideea unor maşinării al căror principiu l-a definit astfel: „Dacă aerul sau apa se
învârtesc într-o formă ondulată numită coloidală, rezultă o acumulare de energie care poate să provoace levitaţia.”

Mişcarea implozivă condensează energia

Plecând de aici, el a enunţat un principiu conform căruia energia se obţine în mod natural prin implozie, şi nu prin
explozie, precum în motoarele actuale.

Această teorie se bazează pe un principiu universal al mişcării, ce include două aspecte – pe de o parte, mişcarea
implozivă, unificatoare, cea care susţine viaţa, iar pe de altă parte, mişcarea explozivă, cea care conduce la epuizarea
resurselor vitale. Primul tip de mişcare, imploziv, generează răcire, creşterea puterii de absorbţie şi sănătate sau altfel
spus sistemul să meargă în direcţia scăderii entropiei, adică a creşterii ordinii. Al doilea tip de mişcare, cel exploziv,
generează căldură, presiune, fragmentare, boală şi chiar moarte.

Toate motoarele cunoscute se bazează pe explozie, deci conduc inevitabil la distrugerea naturii. De aceea, unul din
scopurile principale ale lui Schauberger a fost studierea şi reproducerea, prin anumite mecanisme, a mişcării pe care
natura o foloseşte pentru a condensa energie, implozia. În principal, această mişcare descrie o formă spiralată în sens
anti-orar, precum un vortex rotitor. Pornind de la această formă, el a
conceput, în timpul celui de-al doilea război mondial, mai multe discuri
zburătoare pentru nazişti, care funcţionau pe un mod de „propulsare cu
vortex lichid” (o tehnologie care ar anula gravitaţia), submarine, sisteme de
purificare a aerului şi aparate de producere neconvenţională a energiei
electrice. Toate acestea se bazau pe deplasarea apei sau aerului prin „ţevi
răsucite” sau „ţevi cu filet” care nu erau altceva decât forme spiralate.

Maşina cu implozie

Schauberger explică principiul de funcţionare al maşinii cu implozie:


„Combustibilul maşinii cu implozie (apă sau aer) se află în strânsă legătură cu
proprietăţile caracteristice ale oxigenului care, răcindu-se în cazul procesului
de reducere, generează o tendinţă de contracţie şi implicit de restrângere a
volumului, aspect care reprezintă în realitate forţa determinatoare a
imploziei.”

„Dacă mişcăm apa sau aerul într-un sens centripet sau, cu alte cuvinte,
radial-axial, adică din afară spre înspre înăuntru, atunci nu numai că nu va
mai fi nicio opoziţie faţă de frecare a acestui mediu prin care circulă ţevi, dar
totodată rezultatul este că energia rezultantă creşte cu pătratul vitezei.”

„Motorul cu implozie nu este de fapt o invenţie în sensul obişnuit al


cuvântului, pentru că în realitate el marchează renaşterea unor metode şi realizări străvechi care, datorită ignoranţei s-
au pierdut în decursul timpului.”

Vortexul spiralat

El a observat că, atât din punct de vedere biologic, cât şi din punct de vedere simbolic, mişcarea în spirală pare a fi
forma de mişcare cea mai naturală. În timp ce – în viziunea sa – cercul reprezintă un sistem de închis, care izolează
interiorul cercului de restul universului, spirala este un sistem deschis, ascensional şi evolutiv. Pentru Schauberger,
spirala YANG (în sens anti-orar) constituie o formaţiune „aspirantă implozivă” care ne apare ca o curbură spaţială
infinită în toate modurile ei diferite de manifestare.

Implozia are la bază un vortex autoîntreţinut care evoluează în mediu fluid şi are un efect ordonator, concentrator şi de
reducere a temperaturii mediului. Când fluidul (apa, aerul) trece printr-un tub cu diametru progresiv mai mic, are
tendinţa de a curge în spirală, într-o turbulenţă cicloidă. Când iese din tub, după ce toate subsistemele turbionare sunt
sincronizate, are loc o eliberare gigantică de energie.

Turbina lui Schauberger se constituie din nişte tuburi spiralate în jurul unei forme conice. Cu ajutorul unui mic motor
electric se rotesc forţat tuburile, care aspiră apa la capetele mari şi o expulzează cu o forţă imensă la capetele mici în
palele unei turbine conectate la un generator electric.

Dificultatea constă în a găsi curba spiralată optimă în care fluidul (apa sau aerul) să se desprindă în mod natural de
peretele de ghidare lăsându-se „densificat”. Doar în aceste condiţii speciale fluidul este angrenat într-o mişcare
centripetă (mişcare spiralată în sens anti-orar), ce generează o anumită formă de energie. Masa de fluid ce se
deplasează astfel devine un veritabil piston de absorbţie.

Viteza fluidul creşte şi totodată acesta se densifică de la o răsucire la alta, ceea ce demonstrează funcţia energizantă a
spiralei YANG (sens anti-orar). Astfel, masa fizică se condensează până la un punct critic dincolo de care ea se „dizolvă”
în forma ei energetică (matricea ei). Apare astfel un vid biologic (vacuum) care măreşte absorbţia, iar acest proces
conduce la fenomenul de diamagnetism şi levitaţie.

Iată ce declara Viktor Schauberger despre gravitaţie: „...în momentul în care


toate subsistemele turbionare sunt sincronizate, are loc o eliberare imensă de
energie. Forţele implicate sunt capabile să creeze sisteme complexe şi să
genereze DIAMAGNETISM. Diamagnetismul este opusul „gravitaţiei” şi explică
modul în care fiinţele se pot ridica pe suprafaţa terestră...”

„Vrăjitorul apei” transformă „apa moartă” în „apă vie”

Fără apă, acest veritabil „sânge” al planetei noastre, viaţa organică nu ar


putea exista. Însă atunci când apa pe care o bem este foarte impură, ea
devine o ameninţare pentru sănătatea noastră, din cauza lipsei calităţilor
nutritive şi vitalizante ale apei pure.

Folosirea abuzivă şi nechibzuită a apelor planetare ne-a adus în pragul unei


catastrofe ecologice, datorită poluării. Mulţi cred că prin consumul apei
minerale îmbuteliate sau al apei plate rezolvă problema sănătăţii personale.
În cele ce urmează, vom prezenta concluziile lui Viktor Schauberger în ceea
ce priveşte puritatea diferitelor tipuri de apă.

Apa distilată

Apa distilată se obţine prin evaporare, ce are ca scop disocierea ei de


impurităţi şi apoi condensarea ei ca un lichid pur. Ea devine astfel chimic
pură. În această stare, apa va rămâne atât timp cât nu va întâlni substanţe solubile. Acţiunea ei purgativă poate sărăci
organismul de anumite elemente şi minerale. De aceea, consumul zilnic de apă distilată nu este recomandat pentru
perioade lungi de timp.

Apa de ploaie

Într-o atmosferă nepoluată, apa de ploaie este cea mai pură apă pe care ne-o oferă natura. Din păcate, la ora actuală,
pericolul ploilor acide pune sub semnul întrebării chiar şi această apă.

Apa de suprafaţă

Are contact cu pământul, astfel că poate dizolva diverse substanţe, inclusiv poluanţi. Contactul direct cu lumina solară
poate energiza acest tip de apă.

Apa freatică

Extrasă de la adâncime, această apă este mai bună datorită conţinutului ridicat de minerale. În călătoria sa prin
straturile impermeabile ale pământului ea poate apărea ca o infiltraţie în puţurile de scurgere sau ca izvor de suprafaţă.

Apa de izvor

Este cea mai bună apă revitalizantă. Este bogată în minerale, oligoelemente şi carbonaţi dizolvaţi. Vitalitatea sa poate fi
observată în aspectul strălucitor care o diferenţiază de orice alt tip de apă.

Aceste izvoare, dacă nu sunt contaminate de substanţe folosite în agricultură sau de habitatul uman, rămân cele mai
preţioase surse de apă potabilă.

Viktor Schauberger a inventat un dispozitiv care putea folosi orice apă nepoluată (pentru că nu acţiona chimic) pentru a
o transforma într-o apă asemănătoare celei de izvor. Datorită acestei invenţii
el a fost supranumit Vrăjitorul apei, pentru că apa pe care o obţinea avea
puternice calităţi curative. Astfel, el a reuşit, numai cu această apă, în mai
multe cazuri, remisiunea tumorilor canceroase.

Autorităţile l-au acuzat însă de înşelătorie, pentru că nu avea calificarea


necesară practicilor terapeutice. Maşina de purificat apa a fost apoi confiscată
şi distrusă…

Rezultate ale cercetărilor actuale

În ultimul deceniu, tot mai mulţi oameni de ştiinţă şi-au îndreptat cercetările
în direcţia descrisă de descoperirile geniale ale lui Schauberger.

Încă din iunie 1974, revista „Implosion” făcuse cunoscut faptul că firma
„Schauberger Biotechnik AG” a început deja producerea de aparatură pentru
purificarea aerului, care lucrează bineînţeles după principiul turbionar al
deplasării aerului printr-o spirală în sens anti-orar. Dar aceste aparate nu au
fost comercializate niciodată.

Alte aplicaţii practice ale ideilor lui Schauberger, vizate de cercetători în


ultimii ani sunt:
- obţinerea  apei vii ca medicament;
- creşterea mult accelerată a sistemelor vii prin utilizarea turbinelor cu sens
anti-orar şi a generatoarelor de apă speciale;
- realizarea apei prin fuziune nucleară la rece, pornind de la oxigen eteric şi
hidrogen, prin intermediul generatorului cu apă;
- obţinere de energie liberă din apa care este deplasată cicloidal printr-o ţeavă spiralată în sens anti-orar.

Pentru cei care au avut curiozitatea să cerceteze cu obiectivitate acest domeniu al sistemelor energetice
neconvenţionale, validitatea principiului imploziei unei structuri spiralate apare ca fiind incontestabilă. Rămâne însă
întrebarea dacă forţa socială, politică şi economică necesară pentru a susţine renunţarea la sursele de energie
convenţionale (inclusiv energia nucleară) va fi suficient de puternică pentru a pune cât mai repede în practică
conceptele naturiste şi biologice de genul celor structurate de descoperirile lui Viktor Schauberger.

S-ar putea să vă placă și