Sunteți pe pagina 1din 1

Neînţelesul

Cunună-i adevărul a tot ce este viu


Şi viu fiind el umblă prin colb de sânge,
Prin tot ceea ce-i pare mai straniu, mai pustiu,
Prin tot ceea ce-i trist, dar nu mai poate plânge.
Ce nu cunoaştem ne apare
În miez de noapte să ne tulbure
Şi rămâne o veşnică-ntrebare
Păstrând misterele mai pure.

O iubire nedesluşită pentru piatra-n buruiană,


Pentru carnea descompusă uitată-n lemn,
Pentru sângerarea surdă care, urlând, te cheamă,
Ori pentru crucea purtată-n piept ca semn.
O eufemizezi în mii de rânduri,
Dar o doreşti în primul rând
Mai clară decât cuiele bătute-n scânduri,
Mult mai concretă decât orice gând.

Când te apropii s-o-nţelegi


Membrana cenuşie ochii acoperă;
Deşi n-o vezi, de ea te legi
Şi frigul te acoperă...