Obiectul litigiului: Litigii privind privarea soţului supravieţuitor de dreptul la

succesiune.

Mijloacele de probă pertinente şi admisibile:

• copia certificatului de deces al defunctului;

• copia certificatului de căsătorie;

• probele care confirmă că, de fapt, căsătoria cu cel care a lăsat moştenirea a încetat
de cel puţin trei ani înainte de deschiderea moştenirii.

Suportul normativ material relevant:

• articolele 1502 şi 1503 din Codul civil;

• articolele 39 şi 166 din Codul familiei.

Notă: Soţul supraveţuitor poate avea vocaţie succesorală dacă avea această calitate
la data deschiderii succesiunii, cu condiţia ca căsătoria să fi fost încheiată la
organele de stat de stare civilă.

Dacă soţii s-au despărţit în fapt de cel puţin trei ani înainte de deschiderea
moştenirii, indiferent dacă au partajat sau nu bunurile proprietate comună în
devălmăşie, soţul supraveţuitor poate fi privat de dreptul la succesiune prin hotărîre
judecătorească – art. 1502 din Codul civil.

Litigiile privind privarea soţului supravieţuitor de dreptul la succesiune se

examinează conform procedurii contencioase.

Acţiunea privind privarea de dreptul la succesiune poate fi intentată de către

succesori, precum şi de către persoanele interesate.

Faptul încetării căsătoriei cu trei ani înainte de deschiderea moştenirii poate fi

confirmat prin orice Mijloacele de probă.
Prevederile art. 1502 din Codul civil se aplică doar în cazul în care succesiunea s-a
deschis după intrarea în vigoare a noului din Codul civil al Republicii Moldova.

Soţul supravieţuitor poate pierde calitatea de succesor dacă există motive pentru
declararea nulităţii căsătoriei şi cel care a lăsat moştenirea a intentat în acest sens o
acţiune în instanţa de judecată – art. 1503 din Codul civil.

De menţionat că, potrivit art. 39 alin. (1) din Codul familiei, în cazul desfacerii
căsătoriei la oficiul de stare civilă, aceasta încetează din ziua înregistrării
divorţului, iar în cazul desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească – din ziua în
care hotărîrea instanţei judecătoreşti a rămas definitivă. Art. 166 alin. (6) din Codul
familiei stabileşte că, pînă la intrarea în vigoare a acestui cod o căsătorie se
consideră desfăcută pe cale judecătorească la data înregistrării divorţului la oficiul
de stare civilă.

Obiectul litigiului: Litigii privind privarea de dreptul la cota din rezerva

succesorală şi decăderea din dreptul la rezerva succesorală.

Mijloacele de probă pertinente şi admisibile:

• copia certificatului de deces al defunctului;

• actele care confirmă că pîrîtul este succesor rezervatar (carnetul de invaliditate,

carnetul de pensionar, certificatul de naştere pentru dovedirea minorităţii sau
atingerii vîrstei de pensionare pentru limită de vîrstă);

• orice probele care confirmă nedemnitatea succesorului rezervatar (în condiţiile

prevăzute de art. 1434 din Codul civil).

Suportul normativ material relevant:

• articolele 1434, 1437, 1514, 1505, 1513 din Codul civil;

Notă: Rezerva succesorală este acea parte din patrimoniul persoanei care lasă
moştenirea ce i se cuvine unei categorii de succesori prevăzuţi de art. 1505 din
Codul civil şi care au dreptul la ea în virtutea legii, în mod imperativ şi
independent de libera voinţă a testatorului, exprimată în timpul vieţii prin
dispoziţiile testamentare

Dată fiind existenţa moştenitorilor rezervatari, se vor supune reducţiunii, în măsura

în care se încalcă partea rezervatară, numai actele de dispoziţie testamentare, nu şi
cele de dispoziţie între vii, indiferent dacă acesta sunt cu titlu gratuit sau oneros.

Fiind un drept şi nu o obligaţie a persoanelor stabilite de lege, această posibilitate

se supune termenului de acceptare prevăzut de art. 1517 din Codul civil. Pentru
recunoaşterea calităţii de moştenitor rezervatar, persoana trebuie să aibă calitatea
de moştenitor de clasa întîi şi să fie inaptă pentru muncă la data deschiderii
succesiunii. Sunt inapte pentru muncă persoanele care au atins vîrsta de
pensionare, invalizii de gradul 1, 2 şi 3, inclusiv invalizii din copilărie, indiferent
de faptul dacă le este stabilită pensia pentru limită de vîrstă sau invaliditate,
precum şi copiii, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani. Incapacitatea de muncă se va
dovedi prin carnetul de invaliditate, carnetul de pensionar şi certificatul de naştere
pentru dovedirea minorităţii sau atingerii vîrstei de pensionare pentru limită de
vîrstă. Faptul că persoana inaptă pentru muncă nu a fost întreţinută de către
defunct, se află într-o altă localitate sau ţară nu are importanţă pentru recunoaşterea
calităţii ei de moştenitor rezervatar. Cota din rezerva succesorală constituie o
doime din cota care i s-ar fi cuvenit fiecărui succesor legal, în caz de succesiune
legală – art. 1505 din Codul civil.

Moştenitorul rezervatar poate fi decăzut din dreptul la rezerva succesorală, în

condiţiile prevăzute de art. 1434 din Codul civil. Testatorul dispune de dreptul de a
priva moştenitorul legal de cota din rezerva succesorală, prin înaintarea unei
acţiuni în acest sens, în temeiul art. 1513 din Codul civil. Moştenitorul rezervatar
poate accepta sau – 308 – – 309 – renunţa la cota din rezerva succesorală în termen
de 6 luni de la data deschiderii succesiunii - articolele 1517 şi 1526 din Codul civil.
Dacă moştenitorul rezervatar a decedat după deschiderea moştenirii şi pînă la
expirarea termenului de acceptare a moştenirii şi dacă nu a renunţat la cota din
rezerva succesorală şi nici nu a fost recunoscut moştenitor nedemn, atunci acest
drept le este transmisibil, potrivit art. 1506 din Codul civil, succesorilor săi, în
condiţiile art. 1523 din Codul civil.

Litigiile privind privarea de cota din rezerva succesorală şi decăderea din dreptul la
rezerva succesorală se examinează conform procedurii contencioase. Persoanele
interesate pot intenta acţiune de privare de dreptul la cota din rezerva succesorală
în termen de un an de zile de la data deschiderii moştenirii.

Succesorul rezervatar privat de dreptul la cota din rezerva succesorală este obligat
să restituie tot ceea ce a primit ca rezervă succesorală, inclusiv fructele obţinute,
către moştenitorii testamentari - articolele 1437 şi 1514 din Codul civil.

Obiectul litigiului: Litigii privind prelungirea termenului de acceptare a

moştenirii şi recunoaşterea dreptului la cota-parte din moştenire.

Mijloacele de probă pertinente şi admisibile:

• copia certificatului de deces al celui ce a lăsat moştenirea;

• probele care confirmă vocaţia succesorală (copia certificatului de naştere, de

căsătorie etc);

• probele care confirmă că moştenirea nu a fost acceptată la termen în mod

justificat (deplasare în interes de serviciu de lungă durată, boală etc);
• actul de inventariere a patrimoniului succesoral;

• actele care confirmă dreptul de proprietate al defunctului asupra bunurilor

succesorale (certificatul de la Organul Cadastral care atestă dreptul de proprietate
asupra bunurilor imobile, dovezile conturilor băneşti de la instituţiile bancare etc).

Suportul normativ material relevant:

• articolele 1487-1498 din Codul civil;

• jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului: Marckx v.

Belgia, 13 iunie 1979; Inze v. Austria, 28 octombrie 1987; Camp şi Bourimi v.
Olanda, 3 octombrie 2000; Pla şi Puncernau v. Andorra, 13 iulie 2004; Brauer v.
Germania, 28 mai 2009; Fabris v. Franţa [MC], 7 februarie 2013.

Notă: O regulă generală de dobîndire a succesiunii prevede faptul că, pentru a o

dobîndi, moştenitorul testamentar sau moştenitorul legal trebuie s-o accepte mai
întîi.

Acceptarea succesiunii este un act juridic unilateral prin care moştenitorul îşi
exprimă voinţa de a primi moştenirea şi, respectiv, de a deveni în viitor
proprietarul bunului moştenit. Legea prevede expres termenul de acceptare a
succesiunii.

Astfel, conform art. 1517 din Codul civil, termenul de acceptare a succesiunii este
de şase luni de la data deschiderii ei. Conform art. 58 lit. b) din Legea nr. 1453 din
8 noiembrie 2002 cu privire la notariat, notarul refuză să deschidă procedura
succesorală în cazul cînd declaraţia de acceptare a succesiunii a fost depusă după
expirarea termenului stabilit de legislaţie.

Potrivit art. 1519 din Codul civil, termenul prevăzut la art. 1517 poate fi prelungit
de către instanţa de judecată cu cel mult şase luni.
Cum trebuie procedat în cazul în care toţi moştenitorii chemaţi la succesiune nu au
acceptat succesiunea pe parcursul a şase luni de la deschiderea succesiunii? În
practică pot exista varii motive care au avut ca efect depăşirea termenului de
acceptare a succesiunii. În fiecare caz concret instanţa de judecată va ţine cont de
aceste motive. Termenul de şase luni prevăzut de art. 1517 din Codul civil, în care
persoana cu vocaţie succesorală trebuie să se pronunţe cu privire la acceptarea
moştenirii este un termen de decădere care nu poate fi suspendat, întrerupt sau
restabilit. Totodată, potrivit art. 1519 din Codul civil, termenul de acceptare a
moştenirii poate fi prelungit cu acordul celorlalţi succesori care au acceptat
moştenirea, iar în cazul în care aceştia refuză să includă moştenitorul în cercul
persoanelor care au acceptat moştenirea, el poate intenta o acţiune de prelungire a
termenului de acceptare a moştenirii. Având în vedere dispoziţiile art. 1519 alin.
(1) din Codul civil, termenul de acceptare a succesiunii poate fi prelungit de către
instanţa de judecată cu cel mult şase luni de la data cînd au decăzut circumstanţele
de imposibilitate de acceptare a succesiunii. În cazul în care instanţa refuză
prelungirea termenului de acceptare, moştenirea se transmite succesorilor care au
acceptat moştenirea în termen, iar dacă ceilalţi moştenitori au renunţat la
moştenire, sunt decăzuţi din dreptul de a moşteni sau nu există alţi moştenitori,
moştenirea devine vacantă şi se transmite statului. Dacă dreptul de a accepta se
naşte în cazul în care ceilalţi moştenitori renunţă la moştenire, atunci moştenirea
trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă
această parte este mai mică de trei luni, ea se prelungeşte cu pînă la trei luni – art.
1518 din Codul civil.

Din cauza caracterului contradictoriu, acţiunea privind prelungirea termenului de

acceptare a moştenirii se examinează în ordinea procedurii contencioase. Instanţa
va examina temeinicia circumstanţelor invocate în motivarea acţiunii.

Vor putea constitui circumstanţe temeinice de prelungire a termenului de acceptare

a succesiunii: starea de invaliditate a succesorului, îngrijirea unui membru bolnav
al familiei, aflarea în străinătate sau în rîndul forţelor armate, tăinuirea faptului
deschiderii succesiunii de către ceilalţi moştenitori ş.a.

Nu constituie motive temeinice de admitere a acţiunii: necunoaşterea dispoziţiilor

legale incidente, lipsa de timp pentru depunerea cererii, necunoaşterea
componenţei patrimoniului succesoral şi alte motive similare. Instanţa de judecată
va stabili dacă moştenirea pentru care se solicită prelungirea termenului nu a fost
acceptată de către alţi moştenitori sau dacă nu a fost transmisă în patrimoniul
statului. În dispozitivul hotărîrii se va indica termenul cu care se prelungeşte
posibilitatea de acceptare a succesiunii, termen care nu poate depăşi şase luni. În
acest interval, persoana îndreptăţită va dispune de dreptul de a se adresa la biroul
notarial pentru a accepta moştenirea şi a primi certificatul de moştenitor legal sau
testamentar.

Aşadar, cererea de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii urmează

calea unei acţiuni civile şi se va examina de către instanţele judecătoreşti în
procedură contencioasă. Refuzul notarului de a deschide procedura succesorală în
cazul cînd declaraţia de acceptare a succesiunii a fost depusă după expirarea
termenului stabilit de legislaţie nu constituie obiect al acţiunii în contencios
administrativ, în sensul art. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10
februarie 2000.

Dacă moştenirea a fost acceptată de cel puţin încă un moştenitor, instanţa va

soluţiona şi litigiul cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi stabilirea
cotei-părţi ideale, iar patrimoniul succesoral se va partaja la cerere.

În cazul în care moştenirea le-a fost transmisă altor moştenitori, acţiunea de

prelungire a termenului de acceptare a moştenirii se intentează împotriva celor
dintîi. În situaţia în care reclamantul este unicul moştenitor şi bunurile urmează a fi
transmise în proprietatea statului, litigiul se va soluţiona prin introducerea statului
în proces în calitate de intervenient principal. Dacă bunurile au fost transmise prin
eliberarea certificatului de succesiune vacantă, acţiunea se va îndrepta împotriva
statului în calitate de pîrît, reprezentat de organul fiscal teritorial. Dacă bunurile au
fost transmise de către notar, conform art. 1555 din Codul civil, în paza unui
custode, acesta va fi citat în calitate de pîrît.

Obiectul litigiului:: Litigii privind anularea certificatului de moştenitor şi

partajarea patrimoniului succesoral.

Mijloacele de probă pertinente şi admisibile

• copia certificatului de moştenitor;

• probele care confirmă că prin emiterea certificatului de moştenitor a fost încălcat

un drept, au fost comise erori etc

Suportul normativ material relevant:.

• articolele 1556-1557 din Codul civil;

• Legea cu privire la notariat nr. 1453 din 8 noiembrie 2002.

Notă: Potrivit articolelor 1556-1557 din Codul civil, moştenitorii cu vocaţie

succesorală îi pot cere notarului din circumscripţia în care se află locul deschiderii
succesiunii eliberarea certificatului de moştenitor.

Certificatul de moştenitor se eliberează, de regulă, după finalizarea procedurii

succesorale şi expirarea termenului de şase luni de la data deschiderii moştenirii –
art. 1557 alin. (1) din Codul civil. După expirarea acestui termen, certificatul de
moştenitor îi poate fi eliberat oricînd moştenitorului care a acceptat moştenirea,
fără acordul celorlalţi moştenitori, iar potrivit alin. (2) al art. 1557 din Codul civil,
certificatul de moştenitor poate fi eliberat la expirarea acestui termen, dacă notarul
dispune de probe suficiente că în afara persoanelor care solicită eliberarea
certificatului de moştenitor nu există alţi moştenitori.

Dacă moştenitorii se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea

certificatului de moştenitor pentru că au fost comise erori privind existenţa unor
bunuri şi valoarea lor, iar unele bunuri nu au fost incluse în moştenire ş.a., se poate
intenta o acţiune în vederea anulării certificatului şi stabilirea drepturilor lor,
conform legii.

Concomitent cu cererea de anulare a certificatului de moştenitor poate fi înaintată

şi pretenţia cu privire la partajarea bunurilor succesorale.

Acţiunea privind anularea certificatului de moştenitor se prescrie în termen de trei

ani.

În cazul anulării certificatului de moştenitor, notarul va elibera un nou certificat de

moştenitor.

În scopul dobîndirii actelor care confirmă dreptul de proprietate al defunctului

asupra unor bunuri sau al revendicării unor bunuri succesorale, precum şi în alte
cazuri necesare pentru determinarea patrimoniului succesoral, la cererea
moştenitorului care a acceptat moştenirea, notarul îi poate emite un certificat de
calitate moştenitorului care nu are valoarea unui certificat de moştenitor – art. 1558
din Codul civil.

Certificatul care confirmă calitatea de moştenitor poate fi eliberat la data acceptării

moştenirii şi este valabil pînă la eliberarea certificatului de moştenitor. Refuzul de
a elibera certificatul care confirmă calitatea de moştenitor poate fi contestat în
contencios administrativ.

Potrivit art. 64 alin. (5) din Legea cu privire la notariat, pînă la eliberarea
certificatului de moştenitor legal sau testamentar, notarul trebuie să stabilească
cercul de persoane care au dreptul la succesiune şi la rezerva succesorală,
prevenind moştenitorul despre răspunderea care îi revine pentru tăinuirea existenţei
altor moştenitori. Prin certificatul de moştenitor se concretizează calitatea de
moştenitor legal sau testamentar şi componenţa patrimoniului succesoral, cu
indicarea cotelor succesorale ale fiecărui moştenitor.

Obiectul litigiului: Litigii privind partajarea moştenirii.

Mijloacele de probă pertinente şi admisibile:

• copia certificatului (certificatelor) de moştenitor;

• acordul moştenitorilor privind partajarea moştenirii sau, după caz, acordul privind
suspendarea partajului.

Suportul normativ material relevant:

• articolele 1560-1575 din Codul civil;

• Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului: Merger şi Cros

v. Franţa, 22 decembrie 2004.

Notă: Potrivit art. 1560 din Codul civil, moştenitorii, prin acord comun, după
primirea certificatului de moştenitor, pot partaja patrimoniul succesoral, cu
excepţia cazurilor în care testatorul a stabilit modul de partajare sau a încredinţat
partajarea patrimoniului succesoral unui executor testamentar. Acordul privind
partajarea moştenirii se întocmeşte în formă scrisă cu respectarea dispoziţiilor
generale cu privire la actul juridic - Titlul III, Cartea I din Codul civil. – 324 –
Împărţirea făcută fără participarea tuturor comoştenitorilor este lovită de nulitate
absolută – art. 365 din Codul civil. Acordul privind partajarea bunurilor poate fi
declarat nul pentru aceleaşi temeiuri pentru care sunt declarate nule actele juridice.
Dacă partajarea are ca obiect bunuri imobile, atunci înregistrarea în cadastru se
efectuează în temeiul acordului întocmit între moştenitorii care au primit certificate
de moştenitor. Neconformitatea cotelor-părţi ideale, indicate în certificatul de
moştenitor, cu cotele naturale indicate în acordul de partajare nu poate constitui o
bază pentru refuzul înregistrării drepturilor asupra imobilului obţinut ca urmare a
partajării moştenirii. Refuzul organelor cadastrale poate fi contestat la Agenţia
Relaţii Funciare şi Cadastru, iar decizia acesteia – în instanţa de contencios
administrativ – art. 31 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25
februarie 1998. Împărţirea terenului agricol şi a tehnicii agricole care se află în
gospodăria ţărănească se efectuează în conformitate cu prevederile articolelor
1565-1567 din Codul civil.

Dacă moştenitorul este conceput, dar încă nenăscut, partajul patrimoniului

succesoral se va face doar după naşterea lui, iar la acordarea certificatului de
moştenitor se va ţine cont de interesele acestuia. Partajul efectuat între moştenitori
pînă sau după naşterea copilului, fără să se ţină cont de interesele acestuia, poate fi
contestat în instanţa de drept comun de către autoritatea tutelară, părinţi, înfietori
sau tutore. În cazul în care copilul s-a născut mort, partajul se efectuează în
conformitate cu dispoziţiile generale privind partajarea moştenirii.

Moştenitorii pot conveni prin acord scris asupra suspendării partajului bunurilor
succesorale pe un termen nedeterminat. În cazul imobilelor, acordul trebuie
încheiat în formă autentică şi înscris în registrul bunurilor imobile. din motive
temeinice, instanţa de judecată poate dispune, la cererea oricărui moştenitor,
partajarea succesiunii înainte de data indicată în acord.
Dacă moştenitorii nu au reuşit să ajungă la o înţelegere privind partajul moştenirii,
atunci ei pot intenta o acţiune privind partajarea moştenirii în instanţa de judecată
din circumscripţia în care s-a deschis succesiunea.

La partajarea bunurilor succesorale va prevala principiul împărţirii în natură atît a

bunurilor mobile, cît şi a celor imobile. Instanţa de judecată dispune de dreptul de a
partaja bunurile ţinînd cont de caracterul bunurilor, de activitatea fiecărui
moştenitor şi de alte circumstanţe concrete – art. 1571 din Codul civil. Prin urmare,
dacă comoştenitorul este coproprietar al bunului comun pe cote-părţi sau în
devălmăşie sau s-a folosit exclusiv de acest bun, atunci el dispune de dreptul
preferenţial de a adjudeca bunul în natură. Spre exemplu, doi moştenitori
moştenesc un autocar. Unul dintre ei este şofer profesionist, iar celălalt nu dispune
de permis de conducere. În acest caz, instanţa îi poate acorda autocarul primului
moştenitor, care este şofer profesionist şi deţine licenţă de transport al pasagerilor.
La cererea moştenitorului care exercită dreptul de preemţiune de a i se transmite
bunul în natură, instanţa de judecată poate eşalona plata compensaţiei băneşti,
ţinînd cont de cuantumul acesteia, pe un termen maxim de 10 ani. Dacă bunul
poate fi partajat în natură, însă moştenitorii nu sunt de acord cu variantele de
partajare propuse de specialişti sau în actul de expertiză, atunci partajul poate fi
efectuat prin tragere la sorţi – art. 361 alin. (5) din Codul civil.

În cazul în care bunul este indivizibil ori nu poate fi partajat în natură şi nici unul
dintre moştenitori nu are dreptul preferenţial de a-l adjudeca, instanţa poate
dispune:

a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unui sau a mai
multor comoştenitori, la cererea acestora;

b) vînzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la

licitaţie şi distribuirea preţului către comoştenitori proporţional cu cota-parte a
fiecăruia dintre ei – art. 361 alin. (1) din Codul civil.
Hotărîrea de partajare a patrimoniului succesoral poate fi executată fără a fi
necesară o altă acţiune în revendicare. Dacă hotărîrea de partaj nu a fost executată
în termen de trei ani, atunci poate fi intentată o acţiune în revendicare.