Sunteți pe pagina 1din 1

PURIFICAREA APEI PRIN CONGELARE PARŢIALĂ

Cea mai mare parte a populaţiei nu bea apă de la robinet deoarece se teme de microbi, o
temere justificată. Dar ce aţi spune dacă aţi afla că apa de la robinet poate fi purificată printr-
o metodă foarte simplă? Este ceva facil de făcut şi nu presupune nicio cheltuială! Iată despre
ce este vorba.

Poate influenţa metabolismul


Se umplu cu apă două sticle de plastic de un litru şi jumătate şi se ţin la temperatura camerei
timp de 24 de ore, pentru a se decanta impurităţile şi pentru a se elimina clorul (le ţineţi fără
dop). După aceea le aşezaţi cu dopul bine închis în congelator pentru două-trei ore, până
când veţi constata că pe pereţii sticlei s-a depus un strat de circa trei milimetri de gheaţă.
Scoateţi sticlele, spargeţi gheaţa prin apăsarea fermă pe pereţii plasticului, apoi strecuraţi apa
prin tifon într-un vas curat. Apa rezultată este purificată, numai bună de băut, iar cea
îngheţată este apă grea sau deuterizată! Explicaţia purificării apei în acest fel este simplă: apa
ce îngheaţă este cea care conţine deuteriu, ce are punctul de îngheţare mai ridicat decât apa
curată, la +3ºC. Biologii au arătat că reducerea conţinutului de deuteriu poate influenţa
metabolismul şi regimul de funcţionare a celulei vii, ajungându-se la stoparea dezvoltării şi
chiar la dispariţia celulei
tumorale!

Lichidul pur
Dacă doriţi să scăpaţi şi de alte substanţe nocive din apă, cum ar fi fenolii, azotaţii şi
pesticidele, este bine ca apa obţinută în faza anterioară să o puneţi din nou la congelator.
După ce o lăsaţi patru-cinci  ore, aruncaţi de data aceasta apa neîngheţată şi păstraţi gheaţa la
temperatura camerei. Când s-a topit, aţi obţinut apa suprauşoară sau pură. Impurităţile
coboară punctul de îngheţare la -3ºC, deci au rămas neîngheţate. Aceasta este explicaţia. Apa
astfel epurată are efecte curative: fluidifică sângele şi limfa, stimulează metabolismul, este
antioxidantă şi uşor diuretică, fiind indicată în boli cardiovasculare, renale şi cancer.
 
 

S-ar putea să vă placă și