Jocul întrebărilor

În " Rosencrantz" și "Guildenstern" ale lui Tom Stoppard sunt morți , cei doi protagoniști rătăciți străbat Danemarca stricată a lui
Hamlet, amuzându-se cu un "joc de întrebări" combativ. Este un fel de meci verbal de tenis. Jocul inteligent al lui Stoppard
demonstrează ideea de bază a Jocului de întrebări: creați o scenă în care două personaje vorbește doar în întrebări.

Cum se joacă: Întreabă publicul pentru o locație. Odată ce setarea este stabilită, cei doi actori încep scena.

Ei trebuie să vorbească doar în întrebări. (În mod normal, o întrebare la un moment dat.) Fără propoziții care se termină cu o
perioadă - fără fragmente - doar întrebări.

Exemplu:

LOCAȚIE: Un parc tematic popular.

Turist: Cum ajung la plimbare cu apă?

Ride Operator: Prima dată la Disneyland?

Turist: Cum poți spune?

Ride Operator: Ce plimbare ai vrut?

Turistic: Care dintre cele mai mari splash-uri?

Ride Operator: Esti pregatit sa te uzi umed?

Turist: De ce altcineva aș purta haina de ploaie?

Ride Operator: Vedeți acel mare urât munte jos?

Turistic: Care dintre ele?

Și așa continuă. S-ar putea suna usor, dar in mod continuu vine cu intrebari care progreseaza scena este destul de provocatoare
pentru majoritatea interpreților.

Dacă actorul spune ceva ce nu este o întrebare sau dacă repetă continuu întrebările ("Ce spui tu?" "Ce ai spus din nou?"), Atunci
audiența este încurajată să facă un sunet sonor.

"Pierdut", care nu a răspuns corect, sta jos. Un nou actor se alătură competiției. Aceștia pot continua să utilizeze aceeași locație /
situație sau pot fi stabiliți o nouă setare.

Alfabet
Acest joc este ideal pentru artiștii cu un abil pentru alfabetizare. Actorii creează o scenă în care fiecare linie de dialog începe cu o
anumită literă a alfabetului. În mod tradițional, jocul începe cu o linie "A".

Exemplu:

Actorul # 1: În regulă, prima noastră întâlnire anuală a clubului de benzi desenate este chemată la comandă.
Actorul # 2: Dar eu sunt singurul care poartă un costum.

Actorul # 1: Răcoros.

Actorul # 2: Mă face să arăt grăsime?

Actorul # 1: Scuzați-mă, dar care este numele personajului tău?

1
Actorul # 2: Omul de grăsime.

Actorul # 1: Bine, atunci îți convine.

Și continuă tot drumul prin alfabet. Dacă ambii actori o fac până la capăt, atunci este de obicei considerată o cravată. Cu toate
acestea, în cazul în care unul dintre actori flubs sus, membrii audienței face sunetul lor "buzzer" raționament, iar actorul de vina
lasă scena să fie înlocuit de un nou challenger.

În mod normal, audiența furnizează locația sau relația dintre personaje. Dacă vă deranjează întotdeauna începând cu litera "A",
audiența poate selecta aleator o scrisoare pentru începători. Deci, dacă primesc litera "R", ei își vor face drum prin "Z", merg la
"A" și se vor termina cu "Q." Ugh, începe să sune ca algebra!

Cel mai rău din lume

Acesta este mai puțin un exercițiu improvizat și mai mult un joc "instant punch-line". Desi a fost in jur de mult timp, "World's
Worst" a fost facut popular de hit-ul, Whose Line Is It Anyway?

În această versiune, 4 până la 8 actori stau într-o linie care se confruntă cu publicul. Un moderator oferă locații sau situații
aleatorii. Artiștii interpreți sau executanți vizează ideea cea mai neadecvată (și incredibil de plină de umor) din lume.

Iată câteva exemple de la care o linie este oricum :

Cel mai rău lucru din lume este să-ți spui în prima zi în închisoare: Cine iubește aici de croșetat?
Cel mai rău lucru din lume este să spui la o întâlnire romantică: Să vedem. Ai avut Big Mac-ul. Sunt doi dolari pe care mi-i
datorezi.

Cel mai prost lucru din lume este să spui la ceremonia de decernare a premiilor: Mulțumesc. Deoarece accept acest premiu
major, aș dori să mulțumesc tuturor celor pe care i-am întâlnit vreodată. Jim. Sarah. Bob. Shirley. Tom, etc.
Dacă audiența răspunde pozitiv, atunci moderatorul poate oferi interpretului un punct. Dacă glumă generează boom-uri sau
gemete, atunci moderatorul ar putea dori să ia cu bună-știință puncte.

Notă: interpreții veteran improvizați știu că aceste activități sunt menite să distra. Nu sunt într-adevăr câștigători sau perdanți.
Scopul este să te distrezi, să râzi publicul și să-ți îmbunătățești abilitățile.

Tinerii interpreți ar putea să nu înțeleagă acest lucru. Am văzut copii (de la elementar la școală mijlocie) care se supără cu privire
la pierderea unui punct sau la primirea unei reacții negative ("buzzing sound") de la public. Dacă sunteți un profesor de teatru sau
un director de teatru pentru tineri, ia în considerare nivelul de maturitate al actorilor dvs. înainte de a încerca aceste activități.

Mingea sonorǎ
Scopul: interacțiunea dintre membrii unui grup, concentrarea atenției jucătorilor asupra unui
obiect aflat în mișcare

Numărul de participanți: minim 10 – maxim 20

2
Descrierea jocului: Participanții vor fi așezați în cerc. Unul dintre aceștia va arunca o minge de
aer către un alt participant, scoțând în același timp un sunet. Cel care prinde mingea va imita
sunetul aruncătorului și apoi va arunca mingea către un alt jucător, scoțând un nou sunet,
diferit de cel anterior.
Variație: Aruncarea/prinderea mingiei și sunetele care însoțesc aceste activități vor fi
continue, fără a se face pauză.
Jucătorilor li se recomandă să întindă mâinile deasupra capului pentru a prinde
mingea sau li se poate sugera că mingea se mișcă foarte lent, prin urmare aceștia trebuie să
aștepte până prind mingea.
Observații: Pe măsură ce jocul se desfășoară, jucătorii devin mai creativi și mai dezinvolți,
sunetele emise și modul de aruncare a mingiei imaginare sunt mai complexe.
Facilitatorul poate prelua idei ale jucătorilor pentru a dezvolta sau schimba jocul.
Jucătorii trebuie să fie în permanență conectați unii cu ceilalți pentru „a vedea”
când li se pasează mingea, pentru a imita cât mai fidel sunetul scos de aruncător.

Prinde çi paseazǎ
Scopul: concentrarea atenției asupra obiectelor imaginare

Numărul de participanți: minim 10 – maxim 20

Descrierea jocului: Participanții vor fi așezați în cerc. Facilitatorul sau unul dintre jucători va
arunca o minge de aer unui alt jucător și va spune culoarea acesteia (mingea albastră). După
mai multe pase, facilitatorul va arunca o altă minge de aer (mingea roșie), cealaltă minge
rămânând în joc. Procedeul se repetă: va fi aruncată mingea galbenă, va fi dată o înghețată
unuia dintre ei, un sac plin, o cutie foarte grea etc.). Participanții vor reda mișcările reale pe
care le-ar fi făcut dacă ar fi transportat o cutie grea, dacă ar fi cărat un sac în spate etc.). De
fiecare dată când o minge este aruncată sau un obiect este pasat altui jucător, se spune
numele acestuia. La finalul jocului, participanții sunt puși să spună care dintre obiectele puse în
joc, se află la ei.

Observații: Deși jocul a fost reluat de mai multe ori, niciodată nu au fost „găsite” toate
obiectele. Mingiile de diferite culori s-au numărat printre obiectele cel mai des „pierdute”.
Contactul vizual este foarte important în cadrul acestui joc. Trebuie să te asiguri că
partenerul căruia îi pasezi obiectul se uită la tine și îți înțelege intenția. Nu este necesar să fii
conștient de toate obiectele intrate în joc, ci doar de cel de care ești responsabil pe moment.

3
Povestea grupului
Scopul: preluarea și dezvoltarea ideii partenerului; creșterea coeziunii grupului

Numărul de participanți: minim 5 – maxim 20

Descrierea jocului: Participanții vor fi așezați în cerc. Unul dintre jucători va începe o poveste.
Aceasta va fi continuată de de un coleg, la semnalul facilitatorului. Durata exercițiul variază în
funcție de vârsta jucătorilor. Când jucătorii sunt copii, nu vor fi completate mai mult de 2
tururi.

Observații: Acest tip de exercițiu contribuie la dezvoltarea limbajului celor implicați și mai ales
asigură coeziunea grupului. Exercițiul poate fi preluat la diferite intervale de timp. Astfel se va
putea constata că, pe măsură ce legăturile dintre participanți sunt mai strânse, povestea
devine mai cursivă și logică. Participanții preiau și dezvoltă ideile partenerilor.
Este un exercițiu care poate fi utilizat atunci când se lucrează cu un grup nou, în care
participanții nu se cunosc. În școală, se poate folosi și pentru a facilita includerea unui elev nou
într-o clasă deja formată.

Deseneazǎ respectând indicațiile

Scopul: dezvoltarea simțurilor (în acest caz, dezvoltarea simțului tactic) și a abilităților de
comunicare

Numărul de participanți: minim 5 – maxim 20

Descrierea jocului: Jucătorii vor fi așezați la masă/birou și vor primi coli și creioane. Unul
dintre aceștia va fi așezat pe un scaun în fața celorlați și va primi de la facilitator un obiect
(poate fi orice obiect de dimensiuni reduse: cheie, con de brad, fructe, breloc etc.) Obiectul
pimit va fi ținut la spate, astfel încât niciunul dintre participanți să nu îl poată vedea.
Folosindu-se doar de simțul tactil, jucătorul din față va trebui să le descrie obiectul celorlalți
jucători, asfel încât aceștia să îl poată desena cât mai fidel.
Jocul poate fi repetat de mai multe ori, evitându-se monotonia sau plictiseala.
Jucătorii receptori nu au voie să pună întrebări de clarificare.

4
Observații: La finalul exercițiului se fac observații referitoare la diferențele care apar între cel
care descrie obiectul și cei care receptează mesajul.
Acuratețea descrierii/desenării obiectului este influențată de reprezentările fiecărui
jucător.
Pot fi formulate întrebări precum: Cum te-ai simțit în timpul exercițiului?, Care
dintre roluri ți s-a părut mai ușor: cel de emițător sau cel de receptor? De ce? V-ar fi fost mai
ușor dacă ați fi avut posibilitatea să adresați întrebări?

Scutul çi bomba
Scopul: adaptarea la situație, coordonarea cu partenerii, flexibilitate

Numărul de participanți: 10 – 12 jucători

Descrierea jocului: Participanții vor fi așezați în cerc. Fiecare trebuie să își aleagă, fără a le
numi, două persoane dintre colegii de joc, dintre care una să reprezinte „scutul” și cealaltă să
reprezinte „bomba”. La semnalul coordonatorului de joc, participanții vor fugi cât mai departe
de persoana aleasă ca fiind „bomba”, iar persoana care reprezintă „scutul” să fie între el/ea și
„bombă”. La cel de-al doilea semnal al coordonatorului, jucătorii vor „îngheța”.
Se analizează poziția fiecăruia în raport cu „bomba”, respectiv „scutul” alese.
Variație: Fiecare jucător își alege două persoane fără a le numi. La semnalul facilitatorului se
vor așeza astfel încât să formeze un triunghi cu persoanele alese.

Observații: La început, participanții

încearcă să îi determine pe cei aleși să
se așeze astfel încât să îl ajute să își
atingă obiectivul propus, încearcă să îl
„schimbe” pe celălalt, nu pe sine.
Facilitatorul atrage atenția aupra unui
alt principiu al teatrului de
improvizație: „nu putem schimba pe
nimeni, în afară de noi înșine. Nu poți
fi creativ dacă știi ce ai de făcut dinainte.” (Mihaela Sîrbu, actriță)
Reușita acestui joc constă în capacitatea de adaptare la situția dată. Jucătorii au
înțeles că cei care trebuie să se poziționeze și repoziționeze în funcție de persoanele alese sunt
ei înșiși.

5
Gibberish/Gramelo
Scopul: comunicarea emoțiilor și conceptelor fără a depinde de cuvinte

Numărul de participanți: minim 10 – maxim 20

Descrierea jocului: Unul dintre participanți, așezat în fața celorlalți astfel încât să poată fi
văzut, va explica o problemă/situație folosind cuvinte fără semnificație care să pară că aparțin
unei limbi cunoscute (italiană, spaniolă, turcă, franceză, chineză etc.). Deși cuvintele nu au
niciun sens, publicul va înțelege mesajul. Importantă este atitudinea celui care vorbește,
mimica și limbajul corporal, intonația acestuia. Foarte important este ca vorbitorul să știe ce
spune! Astfel el va fi credibil și autentic, va interacționa mai bine cu publicul său.

6
Variații: Translatorul
Doi dintre participanți vor primi o temă despre care trebuie să discute (de exemplu:
prezentarea unei rețete de familie, promovarea unui eveniment etc). Unul dintre jucători va
vorbi în Gibberish, iar celălalt va traduce publicului ceea ce spune partenerul de scenă.

Observații: Exercițiul este foarte important pentru dezvoltarea capacității de ascultare, pentru
înțelegerea limbajului non-verbal
Relația dintre parteneri este esențială. Traducătorul trebuie să preia din expresiile,
gesturile și intonația partenerului pentru a fi credibil. De asemenea, traducătorul va încerca să
respecte subiectul propus inițial.
Sincronizarea dintre „expert” și „traducător” este de asemenea, importantă.

Expertul
Scopul: punerea în valoare a partenerului

Numărul de participanți: 10

Descrierea jocului: Unul dintre jucători îi ia un interviu unui alt jucător pe un subiect propus
anterior. Nu este obligatoriu ca temele propuse să fie reale; de exemplu, reporterul îi poate
lua un interviu expertului despre cum a reușit acesta să învețe o girafă să joace baschet. Tot
ceea ce spune „expertul” este foarte interesant și dincolo de orice îndoială, fiecare întrebare
adresată de „intervievator” este bună și merită un răspuns complet.
Variații: Expertul poate fi interpretat de doi sau mai mulți jucători simultan. În funcție de ceea
ce se stabilește inițial, fiecare va contribui la răspunsul dat intervievatorului adăugând un
cuvânt sau mai multe. În această situație, colaborarea dintre parteneri și atenția la tot ceea ce
ce întâmplă în cadrul scenei interpretate vor fi valorizate la maxim.

Observații: Exercițiul dezvoltă capacitatea de ascultare, pune accent pe colaborare și pe

atenția activă.
Din nou, relația dintre parteneri este esențială.
Cel de-al cincilea principiu prezentat în ghid, „Fă-ți partenerul să arate bine! Pune-l
în valoare!” se aplică în cazul acestui joc.

Oglinda
Scopul: analiza critică, dezvoltarea atenției, sincronizarea mișcărilor cu cele ale partenerului

7
Numărul de participanți: 10 sau orice alt număr par de participanți

Descrierea jocului: Participanții, grupați în perechi și așezați față în față, vor încerca să își imite
mișcările unul celuilalt, ca și cum și-ar privi reflexia din oglindă. În timpul exercițiului,
facilitatorul le va solicita să schimbe rolurile (pe rând, fiecare dintre parteneri va propune
mișcările pe care celălalt le va imita).
Pentru o mai bună sincronizare între colegi, este recomandat ca mișcările să se realizeze mai
lent, astfel încât acestea să poată fi anticipate de partener.
Variație: Jucătorii vor fi așezați în cerc, astfel încât să se poată vedea unii pe ceilalți. Unul
dintre jucători va ieși din sală, timp în care se va desemna persoana care propune mișcările.
Pntru a nu-l da de gol pe conducătorul jocului, „oglinzile” nu se vor uita către acesta, ci vor
imita mișcările jucătorilor aflați în raza lor vizuală. Jucătorul care a fost scos din sală va încerca
să identifice persoana care conduce jocul.

Observații: Participanții observă cu atenție mișcările partenerilor și încearcă să le imite cât

mai fidel și în timp real. Foarte important este contactul vizual dintre jucători.
Schimbul de roluri dintre parteneri trebuie să se realizeze subtil, fără a fi sesizat de
ceilalți.

Tabloul
Scopul: acceptarea și completarea ideii partenerului/partenerilor

Numărul de participanți: minim 10 – maxim 20

Descrierea jocului: participanții creează spontan „un tablou”, reprezentând obiectele sau
persoanele care-l compun. De exemplu, unul dintre participanți susține că este un barman și
„îngheață” într-o poziție corespunzătoare rolului asumat. Un alt participant preia ideea
primului și completează tabloul, însușindu-și rolul de „client al barului”; un al treilea
participant își asumă rolul de „scaun” pe care se poate așeza clientul. Completarea tabloului
poate continua până la maxim 7 elemente într-un tablou.
Când tabloul este complet, cel care a început jocul va alege, dintre colegii săi, pe cel care va
rămâne ( de exemplu, scaunul). Pornind de la acesta, se va crea un alt tablou, care va
reprezenta o nouă „imagine”. Jocul poate continua până când toți participanții care doresc,
vor fi parte a unui tablou.
Variație: Jucătorii vor încerca să redea o scenă dintr-un tablou celebru. Este de dorit ca,
fiecare participant sau grup de participanți să modifice subtil tabloul original.

8
Observații: Participanții preiau ideea partenerilor din tablou și își asumă un rol în așa fel încât
să completeze „tabloul”.