Portretul lui Zoe Dumitrescu-Bușulenga

1. Scurtă biografie: Opera luminează viața

Zoe Dumitrescu-Bușulenga, de la a cărei naștere, la 20 august 1920, se împlinesc anul
acesta 100 de ani, a fost o personalitate a culturii din România, fiica lui Nicolae Dumitrescu
(jurist) și a Mariei Apostol (filolog). A fost activă în perioada dintre anii 1947-1989 în calitate
de cercetător, critic şi istoric literar, eseist, filozof al culturii, pedagog. A fost de asemenea
membră a Academiei Române și a unor importante instituții cultural europene. Bună
cunoscătoare și exeget al Bibliei, după 1989, a ales să se retragă tot mai des într-o chilie a
mănăstirii Văratec, călugărindu-se spre sfârșitul vieții sub numele de „Maica Benedicta, și a
fost îngropată la mănăstirea Putna.
Formarea
Având părinți de profesii importante (jurist și filolog), nu este de mirare că încă din
copilărie i s-a insuflat un respect deosebit față de cultură. De mică a fost învățată cu literatura
clasică franceză și germană, prin cărțile puse în mână de tatăl ei, iar de la bunicul ei, preot, s-a
deprins cu spovedania, împărtășania și viața în Biserică.
Parcurge cursurile Școlii Centrale din București, și în paralel ia lecții de muzică la
Conservatorul ’’Pro-Arte”. După absolvirea liceului, a urmat cursurile Facultăţii de Drept şi
Litere a Universităţii din Bucureşti, avându-i ca modele formative pe Tudor Vianu și George
Călinescu. Despre cei doi maeștri ai săi, Zoe Dumitrescu spunea: Olimpianismul lui Tudor
Vianu era rece sau părea rece. Profesorul părea distant, nu puteai să ţi-l reprezinţi decât la
catedră. Cu o seriozitate maximă, el oficia... Pentru el, cultura era sacră. Meseria de profesor
era pentru el un sacerdoţiu. E adevărat că studenţii erau mult mai atraşi de cursurile lui
Călinescu, pentru că la el era spectacol. Avea o alură uşor histrionică, el juca. Nu ştiai dacă
vorbeşte serios sau în dodii, tocmai pentru că nu putea spune adevărurile în mod direct, în
acea perioadă. Tudor Vianu şi George Călinescu au fost, în acele vremuri, stelele
Universităţii.”
Cariera profesională
Între anii 1947-1948 a fost președintă a comitetului U.N.R.S de la Institutul Pedagogic
“Maxim Gorki”. Între anii 1948-1949 a fost redactor la Editura de Stat. Până în 1957 a fost
redactor la Editura pentru Literatură și cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie literară
“George Călinescu. În anul 1971 a fost asistent universitar, lector, conferențiar și profesor
universitar. Din anul 1975 a fost șef al catedrei de Literatură Universală și Comparată la
Universitatea din București; Din 1973, devine director al Institutului de Istorie şi Teorie
Literară” George Călinescu”. În anul 1972 devine Visting Profesor la Universitatea din
Amsterdam. În 1974 la data de 1 martie devine membru corespondent al Academiei Române.
La 22 ianuarie 1990 devine membru titular al Academiei Române. În perioada de 2 februarie
1990 – 18 februarie 1994 a fost Vicepreședinte al Academiei Române, şi Președinte al Secției
de Filologie şi Literatură a Academiei Române. Între anii 1991-1997 devine director al Școlii
din Roma. Între anii 1973-1979 devine membră în Comitetul Executiv al Asociației
Internaționale de Literatură Comparată, și membră a Academiei de Ştiinţe și Studii Europene
din Franța. În anul 1993 devine membră a Academiei Europaea din Londra.
Totodată, Zoe Dumitrescu-Bușulenga a obținut numeroase premii şi distincții:
Între anii 1986-1989 a primit premiul special al Uniunii Scriitorilor din România. În anul
1988 primește premiul Internațional Herder. În 1993 primește premiul Adelaide Ristori. În
anul 1996 primește Ordine al Merito della Repubblica Italiana în grad de Comandor. În anul
1996 primește gradul de “Grade Ufficiale”. Iar în anul 1977 Ordinul Bulgar Sf. Metodiu și
Chiril. În anul 2003 primește Ordinul Național Pentru Merit, în grad de Ofițer.
Opera
Zoe Dumitrescu-Bușulenga, comparatist și critic literar de formație anglo-germană, a
manifestat preocupări de interdisciplinaritate și de filozofie a culturii. Este autoarea unor
lucrări de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analize stilistice și
memorialistică. Își începe cariera traducând din rusește în 1949 „Poemul pedagogic” al lui
Anton Semionovici Makarenko.
Activitate publicistică1
Zoe Dumitrescu-Bușulenga a publicat articole în numeroase reviste de specialitate:
Manuscriptum, Revista de istorie și teorie literară, România literară, Secolul 20, Synthesis
etc. A fost director al Revistei de istorie și teorie literară și al revistei "Synthesis.
Opera literară
Studii de istorie a culturii
Ion Creangă, București, Ed. Pentru Literatură, 1963
Eminescu, București, Ed. Tineretului, col. "Oameni de seamă", 1964
Surorile Brontë, 1967
Sofocle și condiția umană, București, Ed. Albatros, col. "Contemporanul nostru", 1974
Eminescu - cultură și creație, București, Ed. Eminescu, 1976
1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Zoe_Dumitrescu_Bu%C8%99ulenga
Renașterea, umanismul și destinul artelor, București, Ed. Univers, 1975
Eminescu și romantismul german, București, Ed. Eminescu, 1986 ed. A II-a, București, Ed.
Universal Dalsi, 1999)
Eminescu. Viață - Creație - Cultură, București, Ed. Eminescu, 1989
Ștefan Luchian, 1993, (în colaborare)
Muzică și literatură, (în colaborare cu Iosif Sava), București, Ed. Cartea Românească, 1986
(vol. II, 1987; vol. III, 1994)
Studii de comparatistică
Renașterea, umanismul, și dialogul artelor, 1971; ediția a II-a, revăzută și adăugită, 1975
Valori și echivalențe umanistice, excurs critic și comparatist, București, Ed. Eminescu, col.
"Sinteze", 1973
Itinerarii prin cultură, (culegere de articole grupate în patru capitole: I. Portrete pentru o
istorie a culturii române, II. Literaturi străine, III. Miscellanea, IV. Gânduri de umanist),
București, Ed. Eminescu, 1982
Impresii de călătorie
Periplu umanistic, 1980, București, Ed. Sport-Turism, 1980 (însemnări eseistice despre
Grecia, Italia, Anglia, Suedia, Olanda, Franța)
Memorialistică
Caietul de la Văratec. Convorbiri și cuvinte de folos, Ed. Lumea Credinței, București, 2007
Participare în volume colective
Istoria literaturii române. Studii (București, Ed. Academiei Române, 1979), ediție coordonată
de Zoe Dumitrescu Bușulenga, care a fost și autoarea unor studii din cuprinsul cărții.
Miorița (ediție îngrijită și prefațată de Zoe Dumitrescu-Bușulenga)
Crezuri, idei, valori
Ca să fie lăsată în pace, ca să i se îngăduie să facă operă de educaţie umanistă în
România şi să contribuie la afirmarea culturii române în lume (şi nu ca să obţină - asemenea
altora - înalte titluri prin impostură), Zoe Dumitrescu-Buşulenga l-a tratat curtenitor pe
Nicolae Ceauşescu. „Pentru această diplomaţie inofensivă prin care şi-a câştigat nimic altceva
decât dreptul de a-şi face datoria a fost stigmatizată în repetate rânduri după 1989, atât de
justiţiari maniacali, lipsiţi de simţul nuanţelor, cât şi de unii tineri prost educaţi, din categoria
celor care mânjesc statuile cu vopsea. Este infinit regretabil că nu s-a format un curent de
opinie împotriva unor asemenea acte de vandalism. Am asistat cu toţii, aproape fără nici o
reacţie, la defăimarea unui om căruia trebuie de fapt să-i purtăm recunoştinţă.”2
Într-un interviu dat în anul 2008, pe data de 27 mai, pentru CrestinOrtodox.ro, Zoe
Dumitrescu-Bușulenga susținea că „O lume fără rădăcini este o lume fără morală.” Într-un
altul, dat în anul 2012, pe data de 25 iulie jurnalistului Radu Comănescu, tot pentru
CrestinOrtodox.ro, încheia cu concluzia „Un om credincios poate să facă lumină într-un loc
întunecat.”
Crezul cultural după care s-a ghidat cercetătoarea toată viața ar putea fi rezumat în
următorul citat: „Pentru mine marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusețe în care m-am
confundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ține, după părerea mea,
de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a ființei noastre. Poezia echivalează aproape cu o
rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusețe. În rugăciune intri pentru a te
integra absolutului.”
Intelectuală rafinată, Zoe Dumitrescu-Bușulenga s-a remarcat prin implicarea totală în
dezvoltarea culturii noastre naționale, nesfiindu-se să critice vehement modul în care aceasta
este promovată și respectă. Și-a dedicat o mare parte din activitatea profesională operei
eminesciene iar către finalul trecerii sale pământești a descoperit adevărata esență a credinței.
A iubit foarte mult muzica și ar fi devenit, probabil, o faimoasă muziciană, dacă nu ar
trebuit să renunțe la această pasiune după ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Într-o evaluare a
evoluţiei culturii, spiritualităţii şi vieţii, în general, din România, Buşulenga afirma: „Azi,
pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea, spectacolul lumii
contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru că toată tabla de valori
în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun că s-a şi prăbuşit. Suntem însă neliniştiţi,
puţin nedumeriţi, suntem şi trişti; ceea ce se petrece pe planetă nu-ţi dă senzaţia unei liniştiri
iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii Imperiului Roman, dar acele
zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudospiritualitate cu
spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi? Ai zice că mai degrabă vine Antichristul,
nu Mântuitorul. Nădăjduiesc că omenirea să-şi revină din această clipă de orbire, care cam
durează.”3
Marile iubiri ale doamnei Buşulenga, după cum mărturisea, au fost Eminescu şi
Enescu, iar bărbatul vieţii sale a fost soţul ei, Apostol Buşulenga, un om admirabil, de o

2 Alex. Ştefănescu, Ce urât ne-am purtat cu Zoe Dumitrescu-Buşulenga!, în

https://arhiva.romlit.ro/index.pl/ce_urt_ne-am_purtat_cu_zoe_dumitrescu-buulenga
3 https://radioromaniacultural.ro/portret-zoe-dumitrescu-busulenga-intelectual-luminos-intr-o-lume-
decadenta-un-model-al-descoperirii-esenței-credinței
cultură clasică remarcabilă, care cunoştea latina şi greaca, un om lângă care a petrecut 45 de
ani minunaţi.
Într-o evaluare a evoluţiei culturii, spiritualităţii şi vieţii, în general, din România,
Buşulenga afirma: „Azi, pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea,
spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru că
toată tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun că s-a şi prăbuşit. Suntem
însă neliniştiţi, puţin nedumeriţi, suntem şi trişti; ceea ce se petrece pe planetă nu-ţi dă
senzaţia unei liniştiri iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii
Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o
pseudospiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi? Ai zice că mai
degrabă vine Antichristul, nu Mântuitorul. Nădăjduiesc că omenirea să-şi revină din această
clipă de orbire, care cam durează.”
De asemenea, despre perioada vieţii monahale, ea spunea: „Am socotit că un creştin
intelectual trebuie să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii aşa cum se făcea pe vremuri, şi mai cu
seamă soţiile care rămâneau singure, se retrăgeau la mănăstiri. Era o frumoasă obişnuinţă, mai
ales în lumea boierească.”4
La Văratec, Zoe Dumitrescu – Buşulenga avea să treacă în eternitate, la 5 mai 2006,
trupul său fiind înhumat în cimitirul Mănăstirii Putna.
Post-mortem, în anul 2007, îi apare volumul „Caietul de la Văratec. Convorbiri şi
cuvinte de folos”, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti.
La 85 de ani, Zoe Dumitrescu-Bușulenga s-a călugărit, devenind Maica Benedicta
Zoe Dumitrescu-Bușulenga a ales ca, la vârsta de 85 de ani, să se călugărească,
retrăgându-se la Mănăstirea pentru, așa cum singură îi plăcea ades să spună, a "respira în
sacralitate". Deși de acum s-a numit Maica Benedicta, doamna academician nu a renunțat la
munca sa, intenționând să continue lucrarea sa "Portrete", volumul II, cu "cei care nu au
intrat" în primul volum. Profesorul Bușulenga declara că vârsta îi permite să trăiască din
"amintiri”. Bătrâneţea nu este o povară.
Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Văratecul: «Proferarea cuvântului este sacră»
Retrasă la Mănăstirea Văratec, academiciana Bușulenga era de un optimism
molipsitor, dovedind că vârsta nu are nici o importanță. „Viața mea a fost atât de activă și atât
de plină, încât un an în plus sau în minus nu s-a făcut simțit cu efecte fizice, intelectuale sau
de interes duhovnicesc evidente. Poate am evoluat din punct de vedere spiritual fără să-mi dau
seama, dar propriu-zis n-am simțit curgerea timpului. Am avut șansa să ajung până aici și să
4 idem
privesc cu bucurie, dar și cu tristețe.”, spunea Zoe Dumitrescu-Bușulenga în interviul dat
jurnalistului Radu Comănescu, pentru CrestinOrtodox.ro.
Vârsta asta lungă a însemnat pentru reputatul critic comprehensiunea unei deveniri,
într-un moment de gravă înţelegere a sensului vieții, când fiecare nu privește la cel de alături,
nu îl interesează decât lucrurile materiale, iar restul este uitat. Fiecare an care trecea a
reprezentat, susținea Zoe Dumitrescu-Bușulenga, o îmbogățire a persoanei interioare. Și în
viața publică, fiecare an însemna încă o posibilitate de a răspândi cultura, de a forma cultura,
de a răspândi ceva din traseul ființei unei persoane care își asumă destinul unui cărturar,
mărturisește academicianul. Am putea adăuga, folosind titlui cărții unui apropiat al lui Zoe
Dumitrescu-Bușulenga, Nicolae Stienhardt, dăruind vei dobândi.
Într-un interviu acordat ziarului Gardianul, doamna Zoe Dumitrescu-Bușulenga
spunea cu bucurie că ea este: „Cetăţean al Galaxiei Guttenberg, eu cred în cuvânt, pentru că
cuvântul este logos, cuvântul este sfânt. Proferarea cuvântului este un lucru sacru. Dumnezeu
i-a vorbit lui Adam, acum se fac tot felul de cercetări: care a fost limba în care Dumnezeu a
vorbit lui Adam prin duh, iar duhul nu are limbă... Se înlocuiește cuvântul cu imaginea,
cuvântul are aura lui de sacralitate, venind din logos. Cuvântul are permanența, rămâne scris,
îl recitești cum recitești rugăciunile, îl recitești în fiecare zi: din unele cărţi mai des, mai rar
din altele. Biblia e primul titlu.”5
Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga mai credea că o pierdere a tinerei generații este
educația religioasă. Ea a avut puterea și curajul să-și îndrume studenții pornind exact de la
descoperirea tainei cuvântului. Ne povestea cum explica mitul cosmogoniei la literatură
comparată: „În treacăt le spuneam că mai este o cosmogonie foarte mică, la Ioan din Patmos,
referindu-mă la începutul Evangheliei lui Ioan, «La început a fost cuvântul și cuvântul era al
lui Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul». Și citeam și asta. Studenții mei înțelegeau la un
moment dat că fac această acrobație aducându-le în față texte la care nu aveau acces. De
altfel, s-a și spus aceasta, că le-am dat Biblia în bibliografie. Biblia era primul titlu. M-am
certat cu secretarii de organizație, le-am zis: sunteți niște inculți, că, într-adevăr, erau cam
inculți.”6

Zoe Dumitrescu-Bușulenga și prietenii

5 https://www.crestinortodox.ro/stiri-crestine-gardianul/la-85-ani-zoe-dumitrescu-busulenga-a-calugarit-
devenind-maica-benedicta-75559.html
6 idem
Petru Comărnescu
“În caz de criză religioasă, de insucces lumesc, politic, mă vedeam călugăr la
mănăstirea Neamț”. Petru Comarnescu a fost îngropat la mănăstirea Voroneț.
Cei doi s-au cunoscut la o conferința pe care a ținut-o Petru Comarnescu în Aula
Bibliotecii Fundațiilor Regale, spre mijlocul anilor ’30. Mai târziu, pe la începutul anilor ’50,
au fost colegi la fosta editură a Fundaţiilor Regale, devenită EPL- Editura pentru Literatură,
unde director se afla încă Rosetti. Tânără şi timidă Zoe Dumitrescu-Bușulenga asista în tăcere
la adevărate turniruri intelectuale între scriitori și mai cu seamă la ciocnirile verbale dintre
Camil Petrescu şi un scriitor mai puţin cunoscut, dar foarte preţuit de Rosetti pentru spiritual
deosebit de ager şi limba ascuţită, Oscar Lemnaru. Zoe Dumitrescu-Bușulenga a făcut o scurtă
ucenicie, ca de cafenea literară, în acel cerc care a luat sfârşit o dată cu debarcarea lui Al.
Rosetti şi înlocuirea lui cu faimosul A. Toma. Dar în acest răstimp, încurajată, ba chiar
împinsă de Rosetti și Comarnescu, a început o palidă tentativă de istorie literară cu câteva
prefețe cel puțin anodine.7
Ionel şi Ștefana Velisar Teodoreanu
Fascinat de personalitatea lui Ionel Teodoreanu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga l-a
cunoscut pe acesta la o conferința cu tema, Cum am scris Medelenii”. Conferința care a
umplut până la refuz sala Teatrului Naţional din Bucureşti. Venise acolo împreună cu Nelli
Pillat şi cu soţul ei Dinu Pillat, ce apoi erau să-i devină cei mai buni prieteni şi colegi. 8
Valeria Sadoveanu
Una dintre cele mai bune prietene a lui Zoe Dumitrescu - Bușulenga a fost Valeria
Sadoveanu, soția marelui prozator. Despre Valeria Sadoveanu și despre Văratec, doamna
Bușulenga afirma: „Suntem aici pe un picior de plai, pe o gură de rai, dar de-adevăratelea,
într-adevăr. E o imagine a unui loc absolut de excepţie pe care Valeria Sadoveanu, draga,
foarte draga mea prietenă, mi l-a descoperit şi cumva mi l-a lăsat într-o moştenire spirituală,
fiindcă aici era un loc de mulţi ani, un loc de întâlnire a atâtor prieteni dragi, unii mai sunt,
alţii nu mai sunt. Doamna Lili Teodoreanu, Ştefana Velisar, părintele Anania, care stă mai
sus, Profira Sadoveanu, Didica Sadoveanu. Eram aici o mână de prieteni care trăiam într-un
fel de paradis, dublat de o mică societate literară. Fireşte, lucrurile acelea s-au dus de mult şi

7 Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Busulenga), Chipuri de lumina la Manastirea Varatec, Editura Vremea
Bucuresti 2018, pp. 53-54
8 Idem., p.174
noi trăim astăzi în alte împrejurări, dar locul a rămas tot atât de frumos, tot atât de
binecuvântat, ca un loc sacru ce se află.”9
Zoe Dumitrescu-Bușulenga eminescolog
„Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viață dătător...
El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Și din noian de ape puteri au dat scânteii” (Mihai Eminescu, Rugăciunea unui dac)
Zoe Dumitrescu-Bușulenga a scris următoarele cărţi despre Mihai Eminescu:
Eminescu, București, Ed. Tineretului, col. "Oameni de seamă", 1964, umană, București, Ed,
Eminescu - cultură și creație, București, Ed. Eminescu, 1976,
Eminescu și romantismul german, București, Ed. Eminescu, 1986 ed. A II-a, București, Ed.
Universal Dalsi, 1999),
Eminescu. Viață - Creație - Cultură, București, Ed. Eminescu, 1989
Eminescu. Viața, Îngrijită de Dumitru Irimia, cuvânt înainte de Dan Hăulică, viziune grafică
de Mircea Dumitrescu, ediția a doua, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2015.
Dintre acestea am dori să ne oprim la Eminescu - cultură și creație, care în opinia
noastră este cel mai amplu studiu al lui Zoe Dumitrescu-Bușulenga despre creația Eminescu.
Autoarea abordează pe Eminescu din prespectiva celor mai importante motive (teme)
ale poeziei sale: motivul istoric, timp și spațiu național, mitul pădurii, motivul mării, motivul,
domei”, motivului lui Hiperion, motivul visului. De asemenea, criticul va evidenția și
legăturile ideatice dintre Eminescu și alţi mari poeți universali: Shakespeare în viziunea lui
Eminescu, Eminescu și Hölderlin.
Eminescu al motivelor
La Eminescu, multitudinea motivelor care ar face extrem de dificilă întocmirea unui
catalog, dezvăluie o aparentă preponderența la tipul de sensibilitate și fantezie creatoare
romantică. De acolo vin sau într-acolo ne duc floarea albastră și lacul, și luna, și teiul, și
noaptea, și obsesia motivului oniric, și călătoria cosmică, și îngerul și demonul, și titanul, și
zburătorul, și atâtea altele.
Motivul istoric: tip şi spaţiu naţional
Toate generațiile de specialiști l-au văzut într-o îmbrăţişare de nedespărţit între geniul
individual și geniul național, Constantin Noica numindu-l:, omul deplin al culturii româneşti”.
Condiţia fundamentală de îndeplinit pentru un poet naţional este pătrundere, asimilarea,

9 https://arhiva.romlit.ro/index.pl/zoe_dumitrescu-
buulenga_s_deschidem_o_fereastr_larg_spre_o_lume_care_s_ne_neleag_i_s_nceap_s_ne_iubeasc
asumarea limbii, a instrumentului de expresie. Şi de la, unde voi găsi cuvântul ce exprimă
adevărul”, la, a turna în formă noua limbă veche și-nțeleaptă” și până la notația noi nu suntem
stăpâni ai limbii, ci limba e stăpânul nostru”, suntem în prezența unor mărturisiri de primă
importanța făcute în legătură cu lupta fără sfârșit a creatorului pentru supunerea limbii căreia
îi e supus.
Motivul pădurii
Ca în tot folclorul românesc pe care poezia eminesciană îl chintesenţiază, dar ca şi în
mitologia indică, unde pădurea deţine prin excelenţă virtuţile locului magic, vizitat de sihaştri,
şi de sanyasi, ca şi în mitologia germanică sau în cea celtică unde i se acordă un accentuat
caracter sacru, pădurea se bucura în opera scriitorului român de o surprinzătoare prezenţă,
însoţită întotdeauna de atributele arhaităţii, purităţii şi puterii.
Motivul mării
În mijlocul (centrul) țării noastre, țară cu structură, de mijloc, stă, ca o inimă a
României, podișul cel ondulat al Transilvaniei. Străjuita de Carpați inima-podiş are ritmul ei:
deal-vale, deal-vale, ca-n ritmul unei doine, cum spunea Blaga, definind spaţial mioritic. Şi
ritmul se imprima, treptat, întregului pământ, al cărui zvâcnet regulat, plin şi fără grabă,
coboară din podiş, din munţii care-l sprijină, spre văile şi colinele subcarpatice, spre câmpiile
întinse. De aceea, poate, pentru acelaşi poet citat, pentru Dan Botta, marea este pajiște lină,
dimensiune blânda a câmpiei, sau floare senină, ca un rod al pământului.
Motivul Domei
Vastele perspective cosmice în care se înscrie geografia magică a operei eminesciene
țin de viziunea grandioasă a romanticilor asupra universului, ca și de o anumită scenografie
romantic-barocă proprie tuturor artelor în vremea celor îndrăgostiţi de absolut.10
Încheiem scurtul nostru periplu prin universul motivelor eminesciene, așa cum le-a
văzut unul dintre cei mai profunzi eminescologi, cu un citat din Cuvântul înainte al criticului
Dan Hăulică: „S-ar putea afirma, nicio întâlnire spirituală decisivă nu avusese loc, pentru Zoe
Dumitrecu-Bușulenga, fără prezența, măcar în filigran, a referinței eminesciene, fără a se
încredința geniului tutelar al creativității noastre. Urmărit în zbaterile dureroase și în abisele
lui, în pendularea de la farmec armonios la sumbră absență – acea parabolă care, într-o
postumă, declina viața ca «un rai în asfințire» –, Eminescu i-a fost mereu aproape, și atunci,
când, istovit de amărăciune, poetul așternuse interogația unui retoric abandon, «Când nu mai
crezi, să cânți mai ai putere?».”11
Concluzie
10 Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu - cultură și creație, București, Ed. Eminescu, 1976, passim
 În loc de concluzie am vrea să încheiem cu un citat sugestiv din ceea ce credem că a
fost crezul vieții celei care a fos Zoe Dumitrescu Bușulenga: „Sunt pe calea unei nădejdi. Aşa
şi reuşesc să ies din contingent. Altfel n-aş putea să trăiesc cu uşurinţă în atmosfera actuală.
Pentru că formaţia mea este de umanist, de carte, de cultură, aşa cum o înţelegeam pe vremuri
noi, intelectualii. Aveam nişte modele, pe care am încercat să le urmăm, scara de valori era
cumva fixată. Trăiam într-o lume sigură, în măsura în care cultul valorilor stabile îţi poate da
ţie sensul unei stabilităţi.”

Realizat de:
Balmuș Ioana - clasa a IX-a B
Liceul ″Gh. Ruset Roznovanu, Roznov″, Neamț
Profesor: Hizan Adrian

11Dan Hăulică, „Pentru Eminescu”, în Zoe Dumitrescu-Busulenga, Eminescu. Viața, Îngrijită de Dumitru Irimia,
cuvânt înainte de Dan Hăulică, viziune grafică de Mircia Dumitrescu, ediția a doua, Editura Nicodim Caligraful,
Mănăstirea Putna, 2015.