1.

Lorzii ecleziastici şi mireni şi Comunele, întruniţi în parlament, aduc la

cunoştinţă cu toată smerenia suveranul1. Lorzii ecleziastici şi mireni şi
Comunele, întruniţi în parlament, aduc la cunoştinţă cu toată smerenia
suveranului şi stăpânului nostru, regele, că printr-un statut întocmit sub
domnia lui Eduard I, cunoscut sub numele de statutul "De tallagio non
concedendo", s-a declarat şi statornicit că regele şi moştenitorii săi nu vor
impune, nici nu vor încasa tallia [taxă] sau ajutoare în acest regat fără
consimţământul arhieipiscopilor, episcopilor, comiţilor, baronilor,
cavalerilor, burgbezilor şi altor oameni liberi din comunele regatului; iar
prin autoritatea parlamentului, convocat în al 25-lea an al domniei regelui
Eduard al III-lea s-a declarat şi stabilit că nimeni, în viitor, nu va putea fi
constrâns să împrumute bani regelui fără voia sa, deoarece o asemenea
obligaţie era contrară raţiunii şi libertăţlor ţării; prin zisele statute şi alte
legi bune ale acestui regat supuşii voştrii au moştenit această libertate,
anume că ei nu pot fi constrânşi la nici o taxă, tallie, ajutor sau altă sarcină
asemănătoare, fără consimţământul comun al naţiunii, exprimat în
parlament ... 
3. Considerând că, prin statutul numit Marea Charta a Libertăților Angliei,
s-a hotărât şi statornicit de asemenea, că nici un om liber nu va putea fi
arestat şi întemniţat, nici lipsit de libertăţile şi drepturile sale, nici pus în
afara legii sau exilat, nici molestat în orice alt chip, decât în baza unei
sentinţe legale din partea egalilor săi sau a legilor ţării.
4. Considerând că, prin autoritatea parlamentului, în cel de al 28-lea an al
domniei regelui Eduard al III-lea s-a declarat şi legiferat de asemenea că
nici o persoană, de orice rang sau condiţie, nu va putea fi Iipsită de
pământul său, nici arestată, întemniţată, privată de dreptul de a transmite
bunurile prin succesiune, sau trimisă la moarte, fără a i se permite să se
apere în faţa unei instanţe de judecată obişnuite ...
8. Că, la adăpostul acestei prerogative, împuterniciţii au trimis la moarte
mai mulţi supuşi ai voştri, pe câtă vreme aceştia, chiar dacă, după legile şi
statutele ţării, ar fi meritat supliciul suprem, ei n-ar fi putut fi şi n-ar fi
trebuit condamnaţi şi executaţi decât în baza chiar a acelor legi şi statute,
iar nu altfel„ (Petiția Dreptului, 1628)
i şi stăpânului nostru, regele, că printr-un statut întocmit sub domnia lui
Eduard I, cunoscut sub numele de statutul "De tallagio non concedendo",
s-a declarat şi statornicit că regele şi moştenitorii săi nu vor impune, nici nu
vor încasa tallia [taxă] sau ajutoare în acest regat fără consimţământul
arhieipiscopilor, episcopilor, comiţilor, baronilor, cavalerilor, burgbezilor şi
altor oameni liberi din comunele regatului; iar prin autoritatea
parlamentului, convocat în al 25-lea an al domniei regelui Eduard al III-lea
s-a declarat şi stabilit că nimeni, în viitor, nu va putea fi constrâns să
împrumute bani regelui fără voia sa, deoarece o asemenea obligaţie era
contrară raţiunii şi libertăţlor ţării; prin zisele statute şi alte legi bune ale
acestui regat supuşii voştrii au moştenit această libertate, anume că ei nu
pot fi constrânşi la nici o taxă, tallie, ajutor sau altă sarcină asemănătoare,
fără consimţământul comun al naţiunii, exprimat în parlament ... 
3. Considerând că, prin statutul numit Marea Charta a Libertăților Angliei,
s-a hotărât şi statornicit de asemenea, că nici un om liber nu va putea fi
arestat şi întemniţat, nici lipsit de libertăţile şi drepturile sale, nici pus în
afara legii sau exilat, nici molestat în orice alt chip, decât în baza unei
sentinţe legale din partea egalilor săi sau a legilor ţării.
4. Considerând că, prin autoritatea parlamentului, în cel de al 28-lea an al
domniei regelui Eduard al III-lea s-a declarat şi legiferat de asemenea că
nici o persoană, de orice rang sau condiţie, nu va putea fi Iipsită de
pământul său, nici arestată, întemniţată, privată de dreptul de a transmite
bunurile prin succesiune, sau trimisă la moarte, fără a i se permite să se
apere în faţa unei instanţe de judecată obişnuite ...
8. Că, la adăpostul acestei prerogative, împuterniciţii au trimis la moarte
mai mulţi supuşi ai voştri, pe câtă vreme aceştia, chiar dacă, după legile şi
statutele ţării, ar fi meritat supliciul suprem, ei n-ar fi putut fi şi n-ar fi
trebuit condamnaţi şi executaţi decât în baza chiar a acelor legi şi statute,
iar nu altfel„ (Petiția Dreptului, 1628)
Cauzele revolutiei engleze
  Incepand cu secolul al XVI-lea Anglia cunoaște o
dezvoltare treptată a unei economii bazate pe inițiativa
individuală, concurență și profit ce permit apariția unei noi
nobilimi, interesată în manufacturi, ferme capitaliste și
comerț maritim. Împreună cu burghezia în formare ei
încep să controleze viața economică a țării și doresc sa
obțină și puterea politică.
  Ei erau larg reprezentați în Parlament, instituție ce
smulsese regelui dreptul a aviza politica fiscală și
legislativa a acestuia și încearcă să impună libertăți
conform cu interesele lor. Pe de altă parte de bunul plac al
suveranului depind brevetele pentru înființarea
întreprinderilor comerciale și industriale, o frână în fața
creșterii producției și schimburilor, accentuând opoziția
rege-parlament.
În 1628 Parlamentul adresează lui Carol I Stuart ``Petiția
Dreptului`` în care-i atrăgeau atenția asupra limitelor
puterii regale și asupra prerogativelor parlamentare, iar
regele dizolvă adunarea și guverneaza singur între 1629-
1640. Războiul cu Scoția a epuizat resursele financiare si l-
a obligat pe Carol sa convoace Adunarea în speranța
votării unor noi impozite. Parlamentul refuză și emite
Mustrarea ce Mare în care se enumeră abuzurile acestuia,
se cere demiterea și condamnarea colaboratorilor cei mai
apropiati ai regelui și anularea impozitelor adoptate în
ultimii zece ani.