Sunteți pe pagina 1din 2

Nebănuitele trepte

-Lucian
Blaga
NEBANUITELE TREPTE - Volum de poezii de Lucian Blaga . Este ultima carte de
versuri antuma a poetului. Scrise intre anii 1939 si 1943, cele 25 de poeme au fost
tiparite mai intai in revistele Tribuna literara, Claviaturi, Revista Fundatiilor Regale,
Universul literar, in perioada 194l-l943.

In aceasta serie, volumul din 1943 exprima in chip mai direct programatic vointa de
"schimbare a zodiei" sale lirice, in sensul depasirii starilor de criza spirituala
precedente si al refacerii relatiei fericite cu Totul cosmic.

Un atare program e lizibil indeosebi in Monolog-ul ce deschide volumul si in poezia


semnificativ intitulata Schimbarea zodiei. Pentru raportarea la scrisul poetului de
pana acum, aceasta din urma este, desigur, cea mai edificatoare, intrucat rezuma,
intr-o prima instanta, itinerarul vizionar al "tristetii metafizice" pentru a-i opune, cu
o fervoare imnica, viziunea "zodiei" innoite ce se reveleaza fiintei vindecate de
"orbirea" instrainarii:

"Asa-mi spuneam inca ieri, mereu:/ amintire e numai - a unui ceas/ care-a fost - /
orice vis pentru mane./ Langa tine nici o lumina, nici o stea, nici un zeu/ nu
ramane./ / Basmul e totdeauna la altii/ minunea aiurea si astrul in larguri./ in
preajma ta - nu!" etc.

Titlul poeziei “9 Mai 1895” relevă data naşterii poetului. Intrarea în lumină


devine o „nebănuită treaptă” magică sub semnul minunii. Eul poetului se
materializează devenind un strop din lumina primordială.
Filozof-poet şi poet-filozof, Lucian Blaga percepe viaţa ca pe un drum urcat
treaptă cu treaptă, în sensul cunoaşterii şi al autocunoaşterii. Fiinţa umană
depinde de destin, timp şi spaţiu. Data naşterii poetului cuprinde cifre cu
relevanţă mitico-magică – 1, 9, 5: luna mai semnifică începutul primăverii şi
intrarea în lumină, cifra 1 aduce esenţa divină, iar 9 – cifră simbolică a
trecerii pragului între noapte şi lumină. Numele satului i se pare poetului
expresionist marcat fatidic dar şi estetic pentru că lacrimile aduc semnul
durerii, al neliniştii, iar lăcrămioarele subliniază chemarea către frumos. În
acelaşi cadru se sfârşeşte şi viaţa poetului, la 6 mai 1961.
Susţinând ideea continuităţii între generaţii, poetul descrie „ieşirea în
lumină” ca pe un ritual magic, o chemare prin timp a spiritului strămoşilor:
„la chemări adânci de mume”, configurare a dorului lor de viaţă.
Viaţa este doar o „nebănuită treaptă” a timpului uman, aşteptarea „la curţile
dorului” pentru ca trecerea în timpul etern să aducă liniştea şi „marele
somn”.

O buna parte dintre piesele componente ale cartii reiau insa teme si motive
amplu reprezentate in operele precedente. Cunoscuta ipostaza a poetului de
"prieten al adancului, tovaras al linistei". Reveria intoarcerii la origini cunoaste noi
expresii in reactualizarea din Viziune geologica , in nostalgia satului natal vazut ca
spatiu al "mumelor" eterne, dar si al "numelui" fapturii supuse "marii treceri"