Sunteți pe pagina 1din 4

TEMA 1.

NOŢIUNI GENERALE ŞI PRINCIPIILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

1. Noţiuni generale privind administraţia, conducerea în domeniul social


2. Noţiuni generale şi esenţa conducerii statale ca parte componentă a conducerii sociale
3. Noţiunea administraţiei publice şi trăsăturile ei caracteristice
4. Principiile administraţiei publice (dreptului administrativ)

Bibliografia:
- Constituţia RM (din 29 iulie 1994)
- Legea cu privire la Guvern – nr. 136, din 07.07.2017
- Codul Electoral al RM (21.11.1997)
- Codul administrativ
- Legea privind descentralizarea administrativă (28.12.2006)
- Legea privind administraţia publică locală (28.12.2006)
- Carta Europeană pentru Autoadministrarea Locală, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985
(ratificată prin Hot. Parl. RM din 16.07.1997)

www. gov.md
www. justice.gov.md - Ministerul Justiţiei RM
www.legis.md – Registru de stat al actelor juridice ale R.M.

1. Noţiuni generale privind administraţia în domeniul social (conducerea socială)

Dreptul administrativ ca ramură a dreptului se află într-o strânsă legătură cu fenomenul denumit
«administrare». Termenul «administrare» este de origine latină şi e format din “ad” – ceia ce înseamnă
“la”, “spre” sau “pentru” şi “minister” - înseamnă “servitor, slujitor, executant” adică supus. Dicţionarul
explicativ al limbii române reţine pentru verbul „a administra” explicaţia: a conduce, a cârmui.
În sens direct noţiunea de „administrare” are semnificaţie de executant sau ajutor al cuiva.
Fenomenul administrării are o răspîndire foarte largă. Acest fenomen poate fi observat nu doar în
domeniu social.
În sens larg administrarea ar însemna conducerea cu cineva sau cu ceva (orice maşinărie are un
sistem de administrare: de exemplu - USEFS).

Administrarea ca fenomen are următoarele caracteristici:


1. Administrarea funcţionării unor sisteme de natură diferită: socială, biologică, tehnic, etc. - având
ca scop menţinerea regimului optimal de activitate a sistemului respectiv.
2. Administrarea are ca elemente principale subiectul (elementul conducător) şi obiectul (elementul
condus) care permanent interacţionează între ele.
3. Fenomenul administrării presupune nu numai interacţiunea internă dintre subiectul şi obiectul
administrării, dar şi interacţiunea între diferite sisteme de diferit nivel ierarhic.
În acest caz, sistemul de rang superior apare ca subiect al administrării faţă de sistemul de rang
inferior, care este obiectul administrării.
4. Administrarea este reală numai atunci când există subordonarea obiectului – subiectului
administrării. Deoarece, administrarea se reduce la influenţa subiectului asupra obiectului administrări.
În sfera socială în rol de subiect şi obiect ale administrării apar oamenii şi diferite organizaţii
(asociaţii) ale acestora.
Societatea reprezintă un organism integru cu o structură complexă şi administrarea reprezintă una
din condiţiile de dezvoltare a societăţii. Administrarea în domeniu social mai este numită şi conducerea
socială.

Conducerea socială se caracterizează prin:


1. Conducerea socială apare şi există doar în cazul unei activităţi comune a oamenilor;
2. Conducerea socială are ca scop punerea în ordine a membrilor societăţii pentru a da activităţii
sociale un caracter organizat;

1
3. Principalul obiect de influenţă al conducerii sociale este comportamentul participanţilor la
activităţile în comun.
4. Conducerea socială are la bază subordonarea voinţei celor conduşi, voinţei celor ce conduc;
5. Conducerea socială necesită un mecanism deosebit de realizare, el fiind personificat prin
activitatea unor grupe concrete de oameni care din punct de vedere organizatoric sunt organe ale
administrării obşteşti sau statale.
Administrarea în domeniu social este multiplă. În calitatea de obiect al administrării apare întreaga
societate, iar în calitate de subiect apar organizaţiile statale precum şi diferite formaţiuni nestatale.
Conducerea socială cuprinde două forme de activitate:
1. Conducerea statală exercitată de un sistem de organe prin intermediu (în regim) puterii de stat.
2. Conducerea nestatală (obştească) este exercitată de diferite formaţiuni obşteşti, structuri private,
prin intermediu măsurilor cu caracter moral (organizaţii religioase, partide politice).

2. Noţiuni generale şi esenţa conducerii statale ca parte componentă a conducerii sociale


”Conducerea statală” este parte componentă a conducerii sociale, dar care se deosebeşte de conducerea
nestatală prin faptul că aceasta se realizează în regim de putere de stat.
Pentru a înţelege esenţa conducerii statale este necesar de a se porni de la următoarele premize:
a) luarea unei decizii;
b) executarea ei în practică;
c) controlul executării.
În esenţă pe această formulă se crează aparatul de stat, adică activitatea organelor ce exercită puterea
statală. Există un sistem de organe (legislative) care ea-u decizii în numele membrilor societăţii stabilind
norme generale pentru aceştea. O altă categorie de organe asigură executarea în practică a normelor respective.
Iar, a treia categorie asigură controlul executării deciziilor şi normelor respective stabilind în caz de necesitate
sancţiuni.
Conducerea statală se exercită prin intermediu puterii de stat care totdeauna este unică necătând la
principale sale manifestările:
-legislaţia;
-executarea legislaţiei;
-justiţia.
Puterea de stat într-o societate democratică nu poate aparţine unei singure persoane, sau organ de stat. La
baza conducerii statale este pus principiul separării puterii în stat.
Puterea de stat şi conducerea statală se exercită în baza unei specializări care din punct de vedere al
competenţei este bine determinată. Conducerea statală într-o societate democratică se exercită prin intermediu:
-activităţii legislative exercitate în practică de organele puterii legislative;
-activităţii executive exercitate de sistemul organelor puterii executive;
-activităţii judecătoreşti exercitate prin intermediul sistemului instanţelor judecătoreşti.
Organelor ce exercită activitatea executivă le revine un rol de primă importanţă în rezolvarea sarcinilor
generale ale societăţii. Aceste organe soluţionează diverse probleme începând de la cele din învăţământ şi
cultură şi până la asigurarea securităţii şi ordinii publice.
Activitatea executivă în cadru statului este realizată prin intermediul administraţiei publice.

3. Noţiunea administraţiei publice şi trăsăturile caracteristice ale acesteia


Termenul ”Administraţie publică” pentru prima data în actele oficiale ale RM a fost utilizat în Constituţia
RM adoptată la 29 iulie 1994, anterior fiind utilizat termenul administraţie de stat. Administraţia publică ţine
de exercitarea puterii executive în cadru statului şi ar fi un gen de administraţie (se exercită de organele
executive) care se deosebesc de administraţia privată prin faptul că aceasta activează în regim de putere de stat.
Administraţia publică determină obiectul de reglementare a dreptului administrativ ca ramură de drept şi
această noţiune poate fi înţeleasă într-un sens dublu:
a) ca activitate în cadru statului;
b) ca sistem de autorităţi publice ce exercită activitatea respectivă.
Conform art. 6 al L. Cu privire la Guvern nr. 136 din 07.07.2017 Guvernul „...asigură executarea actelor
normative...”. În acest caz este vorba de o activitate cu caracter executiv organizată de către Guvern.
Conform art. 96 al Constituţiei RM ”Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice”. În acest
caz este vorba de un sistem de organe sau autorităţi conduse de către Guvern.
Def.: Administraţia publică – o totalitate de autorităţi publice în frunte cu Guvernul care efectuează
activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legilor.
Conf. cap. 8 al Constituţiei RM administraţia publică ca sistem de autorităţi publice cuprinde:
-administraţia publică centrală;
2
-administraţia publică locală.
Conf. art. 107 al Constituţiei RM, în afară de Guvern în calitate de organe ale administraţiei publice centrale
de specialitate, apar ministerele şi alte autorităţi administrative.
Prin autoritate administrativă se înţelege acele organe de stat care emit acte de autoritate (acte cu caracter de
putere).
Conform art. 1 din L. privind administraţia publică locală din 28.12.2006 prin administraţie publică locală se
înţelege – totalitatea autorităţilor publice locale constituite în condiţiile legii pentru promovarea intereselor
generale ale locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale.
Administraţia publică locală include autorităţile deliberative (consiliile) şi cele executive (primarii, primăriile)
din sate, comune, oraşe, municipii, raioane precum şi unităţile teritoriale cu statut special.
Administraţia publică ca activitate în cadru statului se află într-o strânsă legătură cu celelalte activităţi, ca:
-activitatea legislativă şi
-activitatea judecătorească,
În procesul executării legilor, administraţia publică este obligată să asigure şi executarea hotărârilor instanţei
de judecată.
În literatura de specialitate administraţia publică este privită sub un aspect mai larg comparativ cu prevederile
legislaţiei în vigoare.
Din punct de vedere al doctrinei administraţia publică nu se reduce doar la activitatea autorităţilor publice cu
funcţii executive, dar cuprinde şi activitatea unor instituţii publice şi alte organizaţii statale cu scop lucrativ. Iar în
unele cazuri anumite sarcini ale administraţiei publice pot fi transmise spre executare şi persoanelor private (de
ex. notarii, executorii judecătoreşti).
Din punct de vedere doctrinal, administraţia publică reprezintă o activitate de organizare a executării şi
executare în concret a legii, cu caracter dispozitiv şi prestator care se realizează în principal de autorităţile
administraţiei publice şi funcţionarii acestora şi în subsidiar de celelalte organizaţii ale statului precum şi de
persoane particulare care desfăşoară activităţi de interes public.
Trăsăturile administraţiei publice:
Reieşind din cele menţionate administraţia publică ca activitate socială în cadru statului şi ca sistem de
autorităţi publice trebuie să întrunească următoarele trăsături:
1. Ad. pub. este un sistem de organizare socială. Adică ce funcţionează la nivel naţional sau statal sau la
nivelul unor unităţi administrativ teritoriale.
2. Ad. pub. se află într-o legătură directă cu mediu social unde este creată şi funcţionează. Adică structura
sistemului administraţie publice depinde de perioada istorică, de nivelul de dezvoltare economică, mediu
geografic, tradiţiile existente etc.
3. Ad. pub. trebuie să posede capacitate de a se autoperfecţiona. Adică sistemul admin. pub. îş modifică
structura şi forma de activitate în dependenţă de necesităţile sociale.
4. Ad. pub. trebuie să fie compatibilă cu mediu social. Adică să admită în baza principiului democratismului
participarea diferitor grupuri de iniţiativă de cetăţeni la organizarea sarcinilor sale precum şi în scopul
perfecţionării societăţii.
Ad. pub. la rândul ei are un rol important în cadru transformărilor din societate, inclusiv administraţia publică
are sarcina de a implementa noile realizări ale ştiinţei şi tehnicii pentru a asigura o bună convieţuire socială.
5. Ad. pub. reprezintă un element al mecanismului autoritar statal constituit pe baza principiului separării
puterilor în stat.
6. Ad. pub. reprezintă capacitatea şi posibilitatea de a influenţa comportamentul şi de subordona ceilalţi
membri ai societăţii voinţei sale.
7. Ad. pub. are o manifestare subiectivă, adică ea este personificată prin activitatea unor subiecţi speciali care
se numesc funcţionari publici

4. Principiile administraţiei publice (dreptului administrativ)


Din punct de vedere ştiinţific prin noţiunea de principiu – subînţelegem un început sau punct de iniţial al unui
fenomen.
În cazul principiilor fenomenelor sociale, aceste principii sunt formulate la nivel de concepţii, ideologii,
fiind nişte idei înaintate pentru perioada respectivă şi societatea tinde spre respectarea absolută a acestora.
Cele menţionate se atribuie şi principiilor dreptului care reprezintă nişte începuturi de bază în reglementarea
anumitor raporturi sociale care se caracterizează prin universalitatea, imperativitatea superioară şi importanţa
generală deosebită.
Principiile administraţiei publice fac parte din principiile dreptului şi reprezintă acele începuturi de bază
necesare pentru organizarea şi funcţionarea administraţiei publice în vederea realizării puterii executive în cadrul
statului.

3
Principiile administraţiei publice se caracterizează prin universalitate, imperativitate superioară şi importanţă
generală deosebită.
Universalitatea principiilor înseamnă că acestea includ toată materia juridică aferentă administraţiei publice şi
trebuie luate în consideraţie în orice situaţie.
Prin imperativitate superioară se înţelege obligativitatea acestor principii faţă de toate celelalte norme
juridice care nu au calitate de principii. Imperativitatea generală deosebită înseamnă că traducerea în viaţă a
principiilor respective are importanţă majoră pentru întreaga societate.
Principiile administraţiei publice şi ale dreptului administrativ rezultă din prevederile legislaţiei şi într-o
anumită măsură sunt evidenţiate de ştiinţa juridică şi pot fi clasificate în două categorii.
1. Principii fundamentale ale administraţiei publice.
2. Principii organizatorice şi funcţionale ale administraţiei publice.
I principiile fundamentale au o deosebită importanţă pentru administraţia publică şi dreptul administrativ ca
ramură de drept şi reprezintă începuturi de bază care sunt consfinţite în Constituţia RM. În calitate de principii
fundamentale menţionăm următoarele:
1. Principiu legalităţii care rezultă din art. 15 di Constituţia RM ....
2. Principiul democratismului şi pluralismului în administraţia publică care rezultă din art. 5 din Constituţia
RM...
3. Principiu egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor în procesul administraţiei publice. Acest principiu
rezultă din art. 15 di Constituţia RM...
4. Principiu descentralizării serviciilor publice. Acest principiu este consfinţit în art. 15 din Constituţia RM...
5. Principiu autonomiei locale se află într-o strînsă legătură cu principiu descentralizării serviciilor publice şi
reprezintă dreptul şi capacitatea colectivităţii locale de a soluţiona în mod independent o parte importantă din
treburile publice.
II principiile organizatorice şi funcţionale – sunt nişte principii cu caracter ramural şi ţin de domeniu
administraţiei publice şi de ramura dreptului administrativ. În calitatea de asemenea principii ar putea fi
menţionate următoarele :
1. Principiu diferenţierii şi fixării funcţiilor şi atribuţiilor în cadru administraţiei publice...
2. Principiu îmbinării conducerii colegiale cu conducerea unipersonală punînduse accent pe conducerea
colegială în administraţia publică...
3. Principiu conducerii ramurale, interramurale şi teritoriale în domeniu administraţiei publice...
4. Principiu răspunderii în limitele competenţei...
Principii de perspectivă: Comisia juridică a Consiliului Europei a elaborat un şir de principii cu caracter
material şi procesual aferente administraţiei publice şi dreptului administrativ care poartă un caracter de
recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei inclusiv RM. Unele din aceste principii sunt aplicate
în sistemul nostru de drept, iar altele urmează să fie implementate. Acestea sunt:
Principiile materiale:
- principiu legalităţii;
- principiu egalităţii în faţa legii;
- principiu proporţionalităţii;
- principiu respectării scopului şi a obiectivelor;
- principiu obiectivităţii;
- principiu imparţialităţii;
- principiu bunei credinţe;
- principiu transparenţei;
- principiu emiterii deciziei în interesul persoanei private etc.
Principii procesuale:
- principiu dreptului de a prezenta reclamaţii sau cereri organelor administrative;
- principiu operativităţii în executare;
- principiu dreptului de a fi auzit;
- principiu obligativităţii autorităţilor administrative de a informa interesaţii despre procedura administrării şi
dreptul acestora de a fi auziţi:
- principiu accesului la informaţie;
- principiu obligativităţii de a lua o decizie;
- principiu procedurii colective