GEOGRAFIA

CUATERNARULUI

Tutore curs:

Conf. univ. dr. Marian ENE

GLACIAȚIUNEA DE CALOTĂ
ȘI GLACIAȚIUNEA
MONTANĂ.

EXTINDEREA GHEȚARILOR
CUATERNARI
Masele de gheaţă, care au început să se
instaleze în regiunile polare şi subpolare
încă de la sfârşitul Oligocenului
(Antarctica) sau în timpul Pliocenului
(Groenlanda, Islanda, Sierra Nevada,
Alpi, etc.), au cunoscut o mare extindere
în timpul Cuaternarului, acoperind peste
45 milioane km2, cam 30 % din uscatul
Pământului, de trei ori mai mult decât
gheţarii actuali
Continentul Maximul glaciar pleistocen Maximul ultimei glaciaţiuni Prezent

AMERICA DE NORD 17.895.000 15.985.000 2.032.797

1. Calota Laurenţiană 13.135.000 12.535.000
2. Calota Cordilierilor 2.500.000 2.200.000
3. Cordilieri (cupole, gheţari separaţi) inclusiv Mexic şi Ins. Hawai
4. Calota groenlandeză 100.000 90.000
2.160.000 1.160.000

EUROPA 6.181.100 4.818.670 81.213

1. Calota Siberiană 5.500.000 4.250.000
2. Insulele Britanice 435.000 370.000
3. Insulele Faeröer 12.750 10.000
4. Islanda şi Jan Mayer 200.000 155.000
5. Alte regiuni continentale 33.350 33.670

ASIA 7.714.315 4.859.487 179.083

1. Calota siberiană 4.216.520 2.165.240
2. Siberia Centrală 18.130 -
3. Arh.Franz Josef 75.110 51.800
4. Arh. Noua Siberie şi Ins. Vranghel 133.385 90.650
5. Siberia de Est 1.139.600 932.400
6. Munţii Koriaci 113.960 98.420
7. Peninsula Kamceatka 56.980 49.210
8. Zabaikalia Nagoria 170.940 139.860
9. Alte regiuni cu gheţari din Siberia 25.900 20.720
10. Altai 455.840 323.750
11. Asia Centrală, inclusiv Himalaya 1.139.600 867.650
12. Alte regiuni cu gheţari din Asia Centrală şi Asia de Est
13. Caucaz şi Asia Mică 155.400 108.780
12.950 11.007

AMERICA DE SUD 940.000 830.000 25.000

1. Partea nordică a continentului 750.000 680.000
2. Alte regiuni 190.000 150.000

AFRICA 515 465 30

AUSTRALIA 66.500 58.000 1.015
(inclusiv Noua Zeelandă, Noua Guinee, Tasmania)

ANTARCTICA 13.210.000 13.210.000 12.653.000

1. Antarctica 13.200.000 13.200.000
2. Insulele subantarctice 10.000 10.000

TOTAL 45.236.220 40.048.542 14.972.138

1. Emisfera nordică 31.959.205 26.780.077 2.293.093
2. Emisfera sudică 13.277.015 13.268.465 12.679.045
Marile calote glaciare pleistocene au avut cea mai mare dezvoltare în continentele
din emisfera nordică, îndeosebi în America de Nord şi Europa, situate de o parte şi
de alta a Atlanticului şi în jurul Oceanului Arctic

Extinderea maximă a glaciaţiunii pleistocene. 1. calote şi gheţari montani; 2. banchiză

GLACIAŢIUNEA DE CALOTĂ ŞI MONTANĂ
DIN EUROPA
Principalele centre de
dezvoltare a calotei
nord-europene:
I-Scandinavia;
II-Peninsula Kola;
III-Arhipelagul Britanic;
IV-Novaia Zemlea;
V-Arhipelagul Franz
Josef;
VI-Arhipelagul
Spitzbergen;
VII-Munţii Ural.
. Schema formării calotei Scandinave (după R.F. Flint, 1957)
Limitele calotei nord-europene în diferite faze glaciare şi în timpul
deglaciaţiunii.
Variaţia climatului în timpul
ultimului ciclu interglaciar
(Eemian, Miculino) – glaciar
(Vistula, Valdai) (după M. Eronen,
1990). A. Variaţia şi stadiile
izotopilor de oxigen; B. Evoluţia
vegetaţiei pe baza analizelor de
polen – Grand Pille, Franţa; C.
Evoluţia vegetaţiei pe baza
analizelor de polen – Penaghi
Phillipon, Grecia.
Reconstituirea şi grosimea învelişurilor glaciare din nordul Europei în timpul maximului
glaciar al fazei Vistula (18.000 – 22.000 B.P.) (după A.A. Veliciko, 1987). 1. bazine acvatice
principale în interiorul continentului; 2. Glacioizohipsele (în metri) învelişului de gheaţă; 3.
Limita învelişului glaciar în domeniul continental; 4. Limita învelişului glaciar în domeniul
marin; 5. regiuni cu prezenţa incertă a gheţarilor; I – IX Centre ale calotelor glaciare (I-
Scandinavia; II-Spitzbergen; III-Franz Josef; IV-Novaia Zemlea; V-Munţii Ural; VI-
Severnaia Zemlea; VII-Peninsula Taimâr; VIII-Podişul Putorana; IX-Arabar)
Reconstituirea calote glaciare din nordul Mării Barents (după L. Lliboutry, 1965, conf. G.M.
Grosvald, 1980)
Oscilaţiile calotei în timpul fazei Vistula şi principalele stadiale care marchează retragerea
marginii calotei
Tardiglaciarul în Europa
. Deglaciaţiunea Peninsulei Scandinave
ilustrată prin liniile succesive ale
marginii masei de gheaţă (cifrele
indică vârsta morenelor stadiale)
(după Lundqvist, 1986)
Topografia calotei Scandinave în timpul fazei Dryas III când s-au format morenele din
stadiul Salpausselkä (după M. Punkari şi G.S. Boulton, 1995)
Litostratigrafia aliniamentelor de sedimente
lacustre din SE Finlandei depuse la exteriorul
morenelor Salpauselkä în timpul Dryasului III
şi corelarea lor cu fazele de retragere a calotei
Scandinave (după M. Punkari şi G.S. Boulton,
1995)
Evoluţia Mării Baltice
(după G. de Geer, 1912;
M. Sauramo, 1923, 1958;
M. Eronen, 1988)
Masivele montane din Europa afectate de glaciaţiunea pleistocenă (după R.F. Flint, 1957). 1.
calota glaciară nord-europeană în timpul extinderii sale maxime; 2. gheţari montani; 3.
masive montane (1. Sierra Peña Negra, 2. Sierra Picos, 3. Culmea Europa, 4. Sierra de
Estrela, 5. Sierra de Gredos, 6. Sierra cu Guadarrama, 7. Sierra Nevada, 8. Sierra
Seboliera, 9. Munţii Pirinei, 10. Masivul Central Francez, 11. Munţii Vosgi, 12. Munţii
Pădurea Neagră, 13. Munţii Jura Suabă, 14. Munţii Pădurrea Cehiei, 15. Munţii Metaliferi,
16. Munţii Beschizii vestici, 17. Munţii Tatra, 18. Munţii Beschizii răsăriteni, 19. Carpaţii
Meridionali, 20. Munţii Alpi, 21. Apeninii Toscano-Emiliani, 22. Apeninii Abruzii, 23.
Apeninii Lucani, 24. Munţii Corsicii, 25. Alpii Dinarici, 26. Munţii Pind, 27. Munţii Olimp,
28. Munţii Rodopi, 29. Munţii Caucaz).
Extinderea calotei glaciare în Munţii Alpi (după E. Anteus, 1929). 1. extinderea maximă a
gheţarilor în timpul fazelor Riss şi Mindel; 2. extinderea maximă în timpul fazei glaciare
Wűrm.
Lacul Garda şi morenele terminale wűrmiene (după A. Penck şi Ed Brűckner, 1909).1. roci
precuaternare neacoperite de gheţari; 2. roci precuaternare acoperite de gheţari; 3. morene şi
terase fluvio-glaciare pre-wűrmiene; 4. morene şi terase fluvio-glaciare wűrmiene; 5. terase
fluvio-glaciare recente.
Calota glaciară jurasiană în timpul
stadiului maxim al depunerilor
morenelor interne (după M. Campy,
1982). 1. lacuri proglaciare; 2. canale
proglaciare; 3. delte lacustre; 4. cursuri
de apă care n-au fost împrumutate de
apele provenite din topirea gheţarilor;
5. gheţari alpini; 6. gheţari jurasieni.
. Situarea bazinelor lacustre proglaciare din nord-vestul Munţilor Jura şi scurgerea apelor
provenite din topirea gheţarilor (după M. Campy, 1982).
 GLACIAŢIUNEA DE CALOTĂ ŞI
MONTANĂ DIN AMERICA DE NORD

GLACIAR Cine a dat denumirea Unde a apărut pentru prima dată informaţia
Interglaciar

WINCONSIN T.C. Chamberlin J. Geikie. "The great ice age", 1874, Londra

Sangamonian F. Leverett Joural geology, vol.6, 1898, pg.176

ILLINOIS F. Leverett T.C. Chamberlin, 1896, pg.874

Yarmouthian F. Lavarett Journal geology, vol.6, 1898, pg. 239

KANSAS T.C. Chamberlin J. Geikie, Journal geology, vol.3, 1895, pg.271

Aftonian T.C. Chamberlin Journal geology, vol.3, 1895, pg.270

NEBRANSKA B. Chimek Geol.Soc.Am.bull.,vol.20, 1909, pg.408

Schema formării calotei Laurentide (după R.F. Flint, 1957)
Schema formării calotei Cordilierilor (după R.F. Flint, 1957)
Fig. 6.36. Limitele sudice ale calotei Laurentide în cele patru faze glaciare pleistocene (după
R.F. Flint, 1957). 1. faza glaciară Nebraska; 2. faza glaciară Kansas; 3. faza glaciară Illinois;
4. faza glaciară Wisconsin; 5. „driftless areas”.
 Stadii Cordoane morenice Ani B.P. Poziţia morenelor
(substadii)

Valderian Cochrane 7.000 Cam la 400 km în nordul Marilor Lacuri

Valders 11.600-10.500 Marginea sudică a Lacului Superior

Two Ceeks 9.000-12.000

Mankato (Port 14.000-12.500 Marginea sudică a Lacului Huron

Huron) 16.500-15.500 Marginea sudică a Lacului Michigan şi a
Woodfordian Cary 18.000-17.500 Lacului Erie
Tazewel 22.000-18.000 200 km la sud de Lacul Michigan
Iowa Lobi avansaţi în Podişul Missouri şi în sudul
Marilor Lacuri

Formdale 22.000-28.000

Principalele stadii de retargere ale calotei Laurentide

(după L. Lliboutry, 1965, cu modificări)
Morene stadiale depuse în timpul retragerii calotei Laurentide în regiunea Marilor Lacuri
(după L. Lliboutry, 1965).
Fazele deglaciaţiunii din America de Nord
 VĂ
MULŢUMESC
PENTRU
ATENŢIE!