ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” CARANSEBEȘ

Nr:......................../......................

TEMA PROIECTULUI:

PICĂTURI AURICULARE

EXAMEN
DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE PENTRU
OBȚINEREA CERTIFICATULUI DE CALIFICARE PROFESIONALĂ DE
NIVEL 5

Îndrumător proiect PROF. VELA MIHAELA

Clasa/Anul III C AMF
Nume și prenume candidat GHERAN D.D. DORA-IOANA
Învățământ postliceal ZI
Domeniul profesional SĂNATATE ȘI ASISTENȚĂ
PEDAGOGICĂ
Calificarea profesională ASISTENT MEDICAL DE
FARMACIE
Anul absolvirii 2020

Cuprins

ARGUMENT..................................................................................................................................................4

CAPITOLUL I NOȚIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A URECHII.................................................6

1.1. NOȚIUNI DE ANATOMIE..........................................................................................................6

1
 1.2. NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE.......................................................................................................11

CAPITOLUL II PATOLOGIA URECHII....................................................................................................13

2.1. SEMNE ȘI SIMPTOME ASOCIATE.........................................................................................13

2.2. PATOLOGIE ASOCIATĂ..........................................................................................................14

2.3. EVALUARE CLINICĂ A FUNCȚIEI AUDITIVE....................................................................14

Capitolul III PICĂTURILE AURICULARE................................................................................................16

OTOGUTTAE (F.R. X)................................................................................................................................16

3.1. GENERALITĂȚI........................................................................................................................16

3.2. FORMULAREA PICĂTURILOR PENTRU URECHE..............................................................17

3.3. SUBSTANȚE AUXILIARE........................................................................................................18

3.4. PRESCRIPȚIE MAGISTRALĂ AURICULARĂ.......................................................................19

3.5. SOLUȚII OTICE TIPIZATE.......................................................................................................20

3.5.1. SOLUȚIE OTICĂ CU CLORAMFENICOL ȘI FLUOCINOLON...................................20

3.5.2 BORAMID.........................................................................................................................21

3.5.3 CEXIDAL..........................................................................................................................22

3.5.5 OTOTIS.............................................................................................................................24

3.5.7 OTIRELAX........................................................................................................................26

Capitolul IV NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATEA MUNCII ȘI P.S.I..........................................27

4.1. SECURITATEA ȘI SĂNĂTATEA MUNCII..............................................................................27

4.2. Norme P.S.I.................................................................................................................................29

CONCLUZII.................................................................................................................................................31

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................................32

MOTTO:

2
 „Farmacia este o înmănunchiere de științe, o artă și o profesie”
Eugene Humbert

Secolul XX a adus cu sine o nouă problemă: creșterea populației și odată cu aceasta și

nevoia din ce în ce mai mare de tratament medicamentos. Pe fondul descoperirilor tehnologice
farmaciștii au reușit să raspundă la această problemă, realizându-se astfel un nou domeniu:
industria farmaceutică.
Din acest domeniul vast al farmaciei am ales să aprofundez în studiu picăturile auriculare.
Medicamentele otologice au fost utilizate din cele mai vechi timpuri. Primele informații
despre utilizarea acestei forme le avem de la Galenus (131-201 d.Hr.) care indică pentru tratamente
otice tampoane cu vată îmbibată în soluţii medicamentoase. În sec. al XVIII-lea se utilizau pentru
tratamente otice locale, duşuri cu apă sau soluţii extractive apoase.
Picăturile pentru ureche sunt preparate farmaceutice lichide sub formă de soluţii, emulsii
sau suspensii destinate administrării în conductul auditiv extern (F.R. X). Picăturile pentru ureche
sunt o parte a medicamentelor otologice. În afară de picături se mai utilizează diferite alte forme,
ca de exemplu: unguente sau chiar forme solide care sunt instilate, pulverizate sau introduse în
conductul auditiv extern.
Denumirea de forme otice provine de la cuvântul grec „othos” = ureche, iar termenul de
preparate auriculare provine de la cuvânt latin „auris” = ureche.
Administrarea preparatelor otologice prezintă următoarele avantaje: acţiune rapidă si
directă datorită administrării topice; administrare uşoară, elegant, netraumatizantă; ca preparate
otologice se pot administra diferite forme (soluţii, badijonaje, unguente, pulverizaţii etc.).
Dar totodată avem și unele dezavantaje: formele utilizate trebuie încălzite la temperatura
corpului; nu totdeauna se poate asigura un contact prelungit cu mucoasa conductului auditiv;
soluţiile apoase nu totdeauna sunt eficiente; uneori soluţiile pot transporta infecţia în zonele
învecinate (sinusuri); uneori soluţiile nu sunt miscibile cu secreţiile urechii menţinându-se o
umiditate crescută factor care favorizează apariţia infecţiilor microbiene sau fungice. În general,
soluţiile apoase sunt indicate în afecţiuni nesupurative, iar soluţiile uleioase se vor evita pe cât
posibil.
Patologia cea mai frecvent întâlnită la nivelul urechii este reprezentată de: inflamaţii ale
urechii externe, otită supurată acută, otită supurată cronică simplă, cea propriu zisă, otitele din
bolile infecto-contagioase; la copii, patologia cea mai frecvent întâlnită este reprezentată de corpii
străini auriculari.
Formele otice se clasifică după mai multe criterii:
a) După modul de formulare: forme otice magistrale și forme otice tipizate sau industriale;
b) După gradul de dispersie: soluţii; emulsii; suspensii;
c) După modul de condiţionare: unidoză; multidoză;
d) După modul de administrare: picături; spălături; pulverizaţii;
e) După natura solventului: soluţii apoase; soluţii uleioase; soluţii glicerinate (sau alt vehicul
vâscos hidrofil);
f) După durata efectului: acţiune imediată (soluţii apoase); acţiune prelungită (soluţii uleioase,
emulsii, suspensii);
g) După acţiunea terapeutică: Substanţele utilizate pentru medicamente otologice pot avea diferite
efecte şi se clasifică în funcţie de acţiunea farmacodinamică în următoarele subgrupe:
a. Antimicrobiene - antibiotice (cloramfenicol, tetraciclină, neomicină); Ex: Cexidal

3
 -antiseptice (acid boric, acid salicilic, derivaţi organo-mercurici etc.); Ex:
Boramid
b. Antifungice (nystatin, clotrimazol etc.);
c. Antiinflamatoare: - steroidiene (betametazon, hidrocortizon);
- nesteroidiene (indometacin). Ex: Otocalm;
d. Anestezice locale (anestezină, procaină, lidocaină). Ex: Otipax;
e. Vasoconstrictoare (efedrina);
f. Agenţi cerumenolitici (dioctilsulfosuccinat de sodiu);
g. Analgezice – antipiretice (aminofenazona);
h. Astringente (săruri de cupru, aluminiu, zinc).

CAPITOLUL I
NOȚIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A URECHII

Urechea – analizatorul auditiv - la specia umană are un rol foarte important în ceea ce
priveşte comunicarea şi socializarea cu alte persoane, totodată având şi funcţie în echilibru şi
direcţionarea spaţială.

1.1. NOȚIUNI DE ANATOMIE

Aparatul acustico-vestibular prezintă mai multe segmente şi anume:

4
- un segment periferic alcătuit din urechea externă, urechea medie şi urechea internă;
- un segment intermediar reprezentat de calea acustică şi cea vestibulară;
- un segment central reprezentat de centrii auditivi corticali şi subcorticali şi centrii echilibrului.
Sistemul auditiv periferic este împărţit în trei componente şi anume:
- urechea externă alcătuită din pavilionul urechii şi conductul auditiv extern;
- urechea medie alcătuită din membrana timpanică, lanţul osicular, muşchii de la nivelul urechii
medii şi porţiunea pneumatizată a mastoidei;
- urechea internă localizată la nivelul stâncii temporalului ce este împărţită în vestibul, sistemul
canalelor semicirculare vestibulare şi cohleea definită ca fiind organul auditiv.

Fig. I.1.1. Anatomia urechii

1. Urechea externă
Este formată de pavilionul urechii şi conductul auditiv extern. Elementele componente ale
urechii externe sunt alcătuite din structuri fibrocartilaginoase ce sunt ataşate la nivelul pielii prin
intermediul pericondrului şi periostului propriu. Pavilionul urechii prezintă mai multe elemente şi
anume:
- helixul;
- antehelixul;
- tragusul;
- antetragusul;
- incizura intertragală;
- lobul urechii.
În partea superioară a locului de bifurcaţie a antehelixului se formează foseta naviculară.
Pavilionul şi conductul auditiv extern sunt unite prin intermediul concăi.

5
 Conductul auditiv extern are formă de S italic şi este alcătuit în porţiunea externă de ţesut
fibrocartilaginos acoperit de piele ce prezintă foliculi pilosebacei şi glande ceruminoase şi o
porţiune internă, osoasă, situată la nivelul osului temporal. Este delimitat anterior de articulaţia
temporo-mandibulară, posterior de procesul mastoid, inferior de glanda parotidă, iar superior de
etajul mijlociu al bazei craniului.
Vascularizaţia este deservită de către artera temporală superficială, iar venele drenează
către vena jugulară internă. Limfaticele drenează la nivelul ganglionilor parotidieni, retroauriculari,
pretragali şi cervicali profunzi. Inervaţia poate fi senzitivă sau parasimpatică. Inervaţia senzitivă
este dată de plexul cervical superficial prin nervul mare auricular, de trigemen prin nervul
auriculo-temporal şi de nervul facial printr-o ramură senzitivă a sa.

2. Urechea medie
Este alcătuită din casa timpanului, trompa lui Eustachio şi celulele mastoidiene. Casa
timpanului poate fi descrisă ca un cub ce prezintă un perete extern reprezentat de timpan.
Timpanul prezintă pe faţa externă tegument şi pe faţa internă, mucoasă de tip respirator.
Timpanul prezintă mai multe porţiuni:
 porţiune superioară ce mai poartă denumirea şi pars flacida;
 porţiune inferioară ce mai poartă denumirea de pars tensa.
Acestea două se inseră la periferie la nivelul şanţului timpanal prin intermediul
ligamentului Gerlach. Acest ligament spre partea mediană se răsfrânge pe apofica ciocanului dând
naştere ligamentelor timpano-maleolare. În centrul membranei timpanale se găseşte ombilicul sau
umbo, la nivelul căruia ajunge mânerul ciocanului. De la nivelul umbo pleacă antero-inferior conul
luminos a lui Politzer.
- peretele intern se împarte într-o porţiune superioară reprezentată de relieful canalului semicircular
extern şi o porţiune inferioară ce conţine fereastra ovală, fereastra rotundă, sinus timpani şi
promontoriu. În spatele celor două ferestre se găseşte sinus timpani ce corespunde ampulei
canalului semicircular posterior.
- peretele posterior. La nivelul acestuia se găseşte aditus ad antrum, o formaţiune anatomică sub
formă de canal ce asigură comunicarea urechii medii cu mastoida. Tot aici se regăseşte piramida,
descrisă fiind ca o proeminenţă unde este regăsit muşchiul scăriţei şi recesul facialului, precum şi o
zonă depresionară ce deserveşte de cele mai multe ori pentru abordul posterior chirurgical al
căsuţei timpanului.
- peretele anterior cunoscut şi sub numele de peretele tubocarotidian prezintă la nivelul său
orificiul trompei lui Eustachio, precum şi canalul muşchiului ciocanului.
- peretele inferior ce este în raport cu golful venei jugulare;
- peretele superior ce este în raport cu fosa cerebrală mijlocie.
Casa timpanului poate fi împărţită în trei nivele şi anume:
1. recesul epitimpanic ce mai poartă denumirea şi de atică;
2. mezotimpan;
3. recesul hipotimpanic.
Tot la nivelul casei timpanului se întâlneşte lanţul osicular alcătuit din ciocan, nicovală şi
scăriţă, a cărui scop este de a transmite sunetele primite de timpan la nivelul ferestrei ovale. Întreg
lanţul osicular este pus în mişcare prin contracţia muşchiului scăriţei şi a muşchiului tegmen
timpani. Procesul mastoid este alcătuit din mai multe cavităţi pneumatizate a căror interior este
căptuşit cu mucoperiost. Procesul de pneumatizare a cavităţilor mastoidiene se desfăşoară începând
cu primul an de viaţă până la vârsta de 12 ani. Comunicarea dintre urechea medie şi procesul
mastoid se realizează prin intermediul aditusului ad antrum.
6
 Trompa lui Eustachio este canalul de legătură dintre urechea medie şi rinofaringe. Este
alcătuită dintr-o porţiune externă osoasă şi o porţiune internă cartilaginoasă. Muşchii ce determină
prin contracţia lor închiderea şi deschiderea trompei sunt muşchii peristafilin extern şi peristafilin
intern.

3. Urechea internă
Este localizată la nivelul stâncii temporalului şi prezintă două porţiuni (una pentru organul
acustic şi una pentru organul vestibular). Este alcătuită din multiple canale interconectate ce poartă
denumirea generică de labirint.
Labirintul membranos este umplut cu un fluid bogat în potasiu ce poartă denumirea de
endolimfă şi conţine celule senzoriale ciliate. Labirintul membranos este împărţit într-un labirint
vestibular şi într-un labirint cohlear sau cohleea ce sunt conectate prin ductul reuniens. Vestibulul
membranos conţine utricula şi sacula ce sunt formaţiuni membranoase. Acestea două din urmă sunt
interconectate prin intermediul ductului utriculo-sacular în care se deschide canalul endolimfatic.
Canalul endolimfatic se termină în fund de sac, formând sacul endolimfatic la nivel epidural.
Modul de funcţionare a sacului endolimfatic nu este complet înţeles. Se crede că acesta are o
funcţie secretorie şi că ar avea un rol important în reglarea endolimfei şi a proceselor imune de la
nivelul urechii interne.
Labirintul vestibular este alcătuit din 3 canale semicirculare, sacula şi utricula, ductul
reuniens, ductul utriculo-sacular, ductul endolimfatic, scaul endolimfatic. Labirintul membranos a
cohleei este ductul cohlear ce realizează o rulare de 2 ture şi jumătate în jurul unui ax central
denumit columelă. Canalele semicirculare membranoase sunt localizate în canalele semicirculare
osoase, fiecare prezentând câte un braţ ampular şi unul neampular, la fel ca cele osoase. La nivel
ampular se identifică creasta ampulară ce este alcătuită din epiteliu senzorial, cupula terminală şi
terminaţii nervoase.
Cohleea membranoasă este un canal spiralat membranos situat înăuntrul canalului cohlear.
Ea începe la nivel vestibular print-o extremitate în fund de sac localizată la nivelul recesului
cohlear, iar comunicarea acestuia cu sacula se face prin intermediul ductului reuniens. Cohleea
membranoasă, împreună cu lama spirală, împart ductul spiral cohlear osos în scala vestibulară şi
scala timpanică.
Labirintul osos
Labirintul membranos este în labirintul osos, în osul temporal. Labirintul membranos este
separat de cel osos prin intermediul unui spaţiu umplut cu perilimfă. Compoziţia perilimfei, spre
deosebire de endolimfă, este asemănătoare cu lichidul extracelular. Labirintul osos poate fi împărţit
în trei porţiuni:
- sistemul canalelor semicirculare;
- cohleea;
- vestibulul osos.
Labirintul osos include canalele semicirculare membranoase şi le reproduce forma.
Vestibulul osos are forma unui cub şi prezintă:
- un perete lateral sau timpanic;
- un perete medial ce corespunde extremităţii interne a canalului auditiv intern;
- un perete superior;
- un perete posterior;
- un perete anterior;
- un perete inferior.

7
 La nivelul peretelui superior identificăm:
- în porţiunea anterioară: orificiul ampular al canalului semicircular anterior;
- în porţiunea posterioară: orificiul neampular al canalelor semicirculare anterior şi posterior.
La nivelul peretelui posterior identificăm:
- orificiul ampular al canalului semicircular posterior.
La nivelul peretelui medial identificăm:
- piramida vestibulului;
- creasta vestibulului ce continuă piramida în porţiunea postero-inferioară;
- recesul eliptic;
- recesul sferic;
- recesul cohlear.
La nivelul peretelui anterior identificăm:
- orificiul scalei vestibulare a cohleei.
La nivelul peretelul lateral identificăm:
- anterior: orificiul ampular al canalului semicircular lateral;
- posterior: orificiul neampular al canalului semicircular lateral;
- fereastra ovală prin care labirintul osos comunică cu casa timpanului.
La nivelul peretelui inferior identificăm:
- fereastra rotundă;
- originea lamei spirale osoase;
- fisura vestibulo-timpanică.
Canalele semicirculare osoase
Sunt în număr de trei şi sunt localizate superior şi posterior faţă de vestibul. Ele se deschid
la nivelul vestibulului prin două braţe, unul ampular prin care trec fibre ale nervului vestibular şi
unul neampular. Pentru canalul semicircular anterior şi posterior braţele neampulare se unesc şi se
deschid la nivelul vestibulului printr-un singur orificiu.

Fig. I.1.2. Canalele semicirculare osoase

8
 Cohleea este un labirint osos ce formează o rulare de două ture şi jumătate. Aceasta începe
la nivelul peretelui inferior al vestibulului şi se termină în fund de sac. Spirala formată de cohlee
prezintă în centrul său columela, o formaţiune conică ce este alcătuită din ţesut spongios. Capsula
cohleară prezintă mai multe porţiuni:
- porţiune axială ce în raport cu columela formează şanţul spiral pe buzele căruia se prinde lama
spirală care este alcătuită din:
 bază ce formează împreună cu şanţul spiral canalul spiral ce mai poartă denumirea de canalul lui
Rosenthal;
 lamelă vestibulară cu direcţie spre vârful cohleei;
 lamelă timpanică cu direcţie spre baza cohleei;
 margine liberă care este localizată la nivelul lumenului canalului spiral cohlear ce se continuă cu
ductul cohlear;
 spaţiul interlamelar la nivelul căruia trec axonii aferenţi ai neuronilor ganglionului spiral şi axonii
eferenţi ai tractului oligocohlear;
- porţiune interspirală ce corespunde septului spiral. La nivelul acestei porţiuni scala vestibulară a
turei bazale vine în raport cu scala timpanică a turei următoare.
- porţiune periferică ce mai poartă denumirea de capsulă cohleară propriu zisă.

1.2. NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE

Fig. I.2.1. Fiziologia urechii

1. Funcţia auditivă
Pavilionul urechii captează sunetele din mediul extern şi le transportă prin conductul
auditiv extern până la nivelul membranei timpanice. Aceasta vibrează şi transmite unda sonoră
către lanţul osicular. Acesta din urmă transmite unda spre membrana ferestrei ovale şi de aici la

9
nivelul perilimfei. Dacă excitaţia sonoră depăşeşte 80 dB, muşchiul scăriţei se contractă reflex
blocând transmiterea undelor sonore şi protejând în acest mod auzul. Undele sonore periodice
transmise de scăriţă în fereastra ovală se transformă în vibraţii spre membrana bazilară. De
asemenea, lichidele urechii interne (endolimfa şi perilimfa) se mişcă în acelaşi sens cu fereastra
ovală. Aparatul neurosenzorial localizat la nivelul urechii interne ce poartă denumirea de organul
Corti va transforma informaţia sonoră în curent bioelectric. Pe calea nervului acustic, impulsul
electric se va transmite până la cortex, unde se va transforma în senzaţie de percepţie.

2. Funcţia vestibulară

Scopul analizatorului vestibular este de a ajuta omul să se orienteze în spaţiu şi să îşi

menţină echilibrul atât cel static cât şi cel dinamic. Aparatul neurosenzorial este reprezentat de
organul Scarpa, de unde excitaţiile sunt preluate de nervul vestibular şi apoi sunt transmise către
trunchiul cerebral.

10
 CAPITOLUL II
PATOLOGIA URECHII

2.1. SEMNE ȘI SIMPTOME ASOCIATE

Durerea la nivelul urechii poartă denumirea de otodinie atunci când aceasta este cauzată de
o patologie otică propriu zisă sau poartă denumirea de otalgie reflexă când patologia este frecvent
localizată la nivel faringian, dentar, articulaţiei temporo-mandibulare, această durere apărând
datorită comunicării nazofaringelui cu urechea medie prin intermediul trompei lui Eustachio.
Acufenele sau tinitusul denumite popular şi „ţiuituri în urechi” sunt zgomote ce apar datorită unei
patologii la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare sau a unor sufluri vasculare, în special la
nivelul arterei carotide interne, aceasta intrând în contact cu urechea medie.
Sindromul vestibular periferic este alcătuit din două manifestări şi anume vertijul auricular
şi nistagmusul. Nistagmusul se defineşte ca fiind o mişcare patologică a globilor oculari,
unilaterală, bilaterală, orizontală, verticală sau rotatorie. Tulburările de echilibru din cadrul
sindromului vestibular sunt reprezentate de devierea de partea sănătoasă în sindromul iritativ şi
devierea spre partea bolnavă în sindromul post-traumatic.
Otoreea se defineşte ca fiind o secreţie la nivel auricular cu caracter seros, mucoseros,
mucopurulent, hemoragic sau uneori chiar exteriorizare de lichid cefalorahidian.
Hipoacuzia se defineşte prin scăderea auzului şi poate apărea datorită unor leziuni
organice, împărţindu-se în:
1. hipoacuzie de transmisie leziunea fiind la nivelul urechii externe sau medii;
2. hipoacuzie de percepţie, leziunea putând fi la nivelul urechii interne, a căilor de transmisie sau
la nivel central;
3. Există şi o hipoacuzie non-organică;
4. În ceea ce priveşte hipoacuzia de transmisie, aceasta poate avea multiple etiologii precum:
- patologii congenitale reprezentate de atrezia conductului auditiv extern, întreruperea lanţului
osicular;
sau poate apărea în urma unor
- patologii dobândite precum obstrucţia conductului auditiv extern prin dop de cerumen sau prin
corpi străini, inflamaţii sau tumori, rupturi ale membranei timpanale în urma unui traumatism sau
inflamaţie, otoscleroză, obstrucţii la nivelul trompei lui Eustachio.
În ceea ce priveşte hipoacuzia de percepţie, patologiile învinuite sunt:
- malformţiile congenitale;
- presbiacuzia;
- ototoxicitate în urma administrării unor medicamente ototoxice;
- traumatisme;

11
- zona Zoster;
- meningite;
- leziuni la nivelul cortexului sau trunchiului cerebral.
Patologia otică mai poate fi însoţită şi de cefalee sau paralizie de nerv facial.

2.2. PATOLOGIE ASOCIATĂ

Patologia cea mai frecvent întâlnită la nivelul urechii este reprezentată de: - inflamaţii ale
urechii externe, otita supurată acută, otita supurată cronică simplă, cea propriu zisă, otitele din
bolile infecto-contagioase; - la copii, patologia cea mai frecvent întâlnită este reprezentată de corpii
străini auriculari.

2.3. EVALUARE CLINICĂ A FUNCȚIEI AUDITIVE

Evaluarea clinică se realizează în mare parte prin inspecţie şi palpare.

 Inspecţia:
- se urmăreşte aspectul pavilionului urechii, dacă acesta este eritematos, edemaţiat, dacă prezintă
malformaţii sau leziuni traumatice;
 Palparea:
- se palpează punctele mastoidiene, se tracţionează pavilionul, o eventuală durere putând identifica
o patologie a conductului auditiv extern.
Examenul otoscopic
Se realizează cu ajutorul otoscopului şi al oglinzii sau lămpii frontale. În cadrul acestui
examen se realizează prin examinarea pavilionului urechii, a conductului auditiv extern şi a
timpanului. Pentru a se vizualiza timpanul este necesară tracţiunea postero-superioară a
pavilionului urechii. În mod normal, timpanul are o culoare gri-rozată cu o proeminenţă centrală ce
poartă denumirea de umbo. Timpanul fiind transparent, se pot observa prin el mânerul ciocanului,
apofiza scurtă a ciocanului, ligamentele timpano-maleolare şi triunghiul lui Politzer. În patologia
otică, pot fi evidenţiate în cadrul examenului otoscopic perforaţii ale membranei timpanice,
modificări ale lanţului osicular, secreţii mucopurulente, prezenţa polipilor sau colesteatomului.
Evaluarea funcţiei trompei lui Eustachio se realizează prin intermediul unor metode calitative şi
unor metode cantitative precum manometria tubară, sonotubometria și timpanograma.
Funcţia auditivă
Funcţia auditivă se va evalua pentru determinarea prezenţei sau absenţei unei hipoacuzii.
Astfel, prin evaluarea funcţiei auditive se determină dacă hipoacuzia este de percepţie, de
transmisie sau mixtă, localizarea leziunii, cauza acesteia şi severitatea hipoacuziei. Evaluarea este
una subiectivă prin testul vorbirii şi testul diapazonului şi una obiectivă reprezentată de

12
audiometria tonală, pură şi vocală, audiometria Bekesy, impedancemetria, teste speciale de auz
precum potenţialele evocate auditive.

2.4. EXAMENUL CLINIC AL FUNCȚIEI DE ECHILIBRU

Urechea, pe lângă funcţia sa auditivă, îndeplineşte şi funcţia de echilibru prin intermediul

vestibulului şi canalelor semicirculare. Simptomatologia este reprezentată de nistagmus, vertij,
tulburări ale echilibrului sau locomotorii. Examinarea funcţiei de echilibru se realizează prin probe
spontane prin care se identifcă vertijul şi nistagmusul şi probe provocate cu ajutorul unor stimuli
termici, pneumatici, rotatori sau electrici.
Explorări paraclinice
De asemenea, pentru explorarea funcţiei acustico-vestibulare se pot realiza următoarele
explorări paraclinice:
- explorări radiologice în incidenţe specifice: Hirtz, Schuller, Stenvers;
- RMN, computer tomografie sau angiografie;
- examen bacteriologic a diferitelor secreţii;
- biopsia unor tumori.

CAPITOLUL III
PICĂTURILE AURICULARE
13
 OTOGUTTAE (F.R. X)

3.1. GENERALITĂȚI

3.1.1. Definiţie
Picăturile pentru ureche sunt preparate farmaceutice lichide sub formă de soluţii, emulsii
sau suspensii destinate administrării în conductul auditiv extern (F.R. X). Picăturile pentru ureche
sunt o parte a medicamentelor otologice. În afară de picături se mai utilizează diferite alte forme,
ca de exemplu: unguente sau chiar forme solide care sunt instilate, pulverizate sau introduse în
conductul auditiv extern.
Denumirea de forme otice provine de la cuvântul grec „othos” = ureche, iar termenul de
preparate auriculare provine de la cuvânt latin „auris” = ureche.
3.1.2. Avantaje
Administrarea preparatelor otologice prezintă următoarele avantaje:
- acţiune rapidă si directă datorită administrării topice;
- administrare uşoară, elegantă netraumatizantă;
- ca preparate otologice se pot administra diferite forme (soluţii, badijonaje, unguente, pulverizaţii
etc.);
- utilizarea unei formulări care influenţează pozitiv calitatea produsului (soluţii vâscoase, soluţii
hipertonice etc.).
3.1.3. Dezavantaje
- formele utilizate trebuie încălzite la temperatura corpului;
- nu totdeauna se poate asigura un contact prelungit cu mucoasa conductului auditiv;
- soluţiile apoase nu totdeauna sunt eficiente;
- uneori soluţiile pot transporta infecţia in zonele învecinate (sinusuri);
- uneori soluţiile nu sunt miscibile cu secreţiile urechii menţinându-se o umiditate crescută, factor
care favorizează apariţia infecţiilor microbiene sau fungice. În general, soluţiile apoase sunt
indicate în afecţiuni nesupurative, iar soluţiile uleioase se vor evita pe cât posibil.
3.1.4. Istoric
Medicamentele otologice au fost utilizate din cele mai vechi timpuri. Primele informaţii
despre utilizarea acestei forme le avem de la Galenus (131-201 d.Hr.) care indică pentru tratamente
otice tampoane cu vată îmbibată în soluţii medicamentoase. În sec. al XVIII-lea se utilizau pentru
tratamente otice locale, duşuri cu apă sau soluţii extractive apoase. La început în farmacopee
soluţiile otice au fost introduse în monografia „Soluţii”. În F.R. IX (1976) apare monografia
generală „Otoguttae” nefiind înscrise picături oficinale, situaţie prezentă şi în F.R. X.
3.1.5. Clasificare
Formele otice se clasifică după mai multe criterii:
a. După modul de formulare:
- forme otice magistrale;
- forme otice tipizate sau industriale.
b. După gradul de dispersie:
- soluţii;

14
- emulsii;
- suspensii.
c. După modul de condiţionare:
- unidoză;
- multidoză.
d. După modul de administrare:
- picături;
- spălături;
- pulverizaţii.
e. După natura solventului:
- soluţii apoase;
- soluţii uleioase;
- soluţii glicerinate (sau alt vehicul vâscos hidrofil).
f. După durata efectului:
- acţiune imediată (soluţii apoase);
- acţiune prelungită (soluţii uleioase, emulsii, suspensii).
g. După acţiunea terapeutică:
- antiinflamatoare;
- antiinfecţioase;
- cicatrizante;
- fluidificante ale secreţiilor;
- deodorizante;
- sicative etc.

3.2. FORMULAREA PICĂTURILOR PENTRU URECHE

Medicamentele rinologice lichide sunt indicate în tratamente ale conductului auditiv extern
cât şi ale urechii medii. Pentru formularea picăturilor avem nevoie de următoarele componente
principale:
- substanţe active;
- auxiliari (solvenţi, adjuvanţi etc.).
La formulare trebuie să avem în vedere următoarele aspecte:
- pH-ul favorabil este cuprins între 5-7,5;
- pentru sugari şi copiii mici se utilizează preparate sterile;
- pentru tratamente ale urechii medii se utilizează soluţii izotonice;
- pentru urechea externă sunt mai tolerate soluţiile hipertonice.
Substanţele medicamentoase utilizate pentru prepararea acestei forme trebuie să
îndeplinească condiţiile de calitate prevăzute de F.R. X sau alte norme de calitate. Dintre condiţiile
foarte importante amintim următoarele:
- toleranţă bună;

15
- să nu fie toxice în concentraţiile utilizate;
- substanţele solide administrate sub formă de suspensii să aibă un diametru al particulelor de
maxim 50 mm (F.R. X);
- să nu influenţeze mişcarea fiziologică a cililor.
Substanţele utilizate pentru medicamente otologice pot avea diferite efecte şi se clasifică în
funcţie de acţiunea farmacodinamică în următoarele subgrupe:
a. Antimicrobiene: - antibiotice (cloramfenicol, tetraciclină, neomicină);
- antiseptice (acid boric, acid salicilic, derivaţi organo-mercurici etc.);
b. Antifungice (nystatin, clotrimazol etc.);
c. Antiinflamatoare: - steroidiene (betametazon, hidrocortizon);
- nesteroidiene (indometacin);
d. Anestezice locale (anestezină, procaină, lidocaină);
e. Vasoconstrictoare (efedrina);
f. Agenţi cerumenolitici (dioctilsulfosuccinat de sodiu);
g. Analgezice: – antipiretice (aminofenazona);
h. Astringente (săruri de cupru, aluminiu, zinc).

3.3. SUBSTANȚE AUXILIARE

3.3.1. Solvenţi
Pentru prepararea soluţiilor otice se pot utilizează următorii solvenţi:
- Apa distilată – este solventul folosit frecvent pentru soluţii otice, acţionând prin efectul de
curăţire, calmare a proceselor inflamatorii pătrunzând foarte uşor în cavităţile profunde ale urechii,
fiind indicat în afecţiunile nesupurative ale urechii. Pentru afecţiuni supurative apa este
contraindicată datorită faptului că nu dizolvă secreţiile auriculare şi menţine umiditatea crescută în
cavitatea urechii factor care favorizează dezvoltarea microorganismelor patogene.
- Alcoolul – este un solvent polar cu o capacitate de dizolvare bună dând soluţii conservabile şi cu
efect antiseptic.
- Glicerolul utilizat frecvent pentru prepararea formelor otice lichide are avantajul menţinerii
substanţei timp îndelungat în contact cu mucoasa otică datorită vâscozităţii şi datorită miscibilităţii
cu secreţiile auriculare.
- Propilenglicolul este un solvent bine tolerat de mucoasa otică, utilizat mai ales în calitate de
cosolvent (apă – propilenglicol, alcool – propilenglicol) având o capacitate de dizolvare bună.
- Polietilenglicoli lichizi – sunt substanţe higroscopice utilizaţi singuri sau în asociere cu apă în
tratamentul otitelor supurative;
- Uleiul de floarea soarelui – este utilizat mai ales ca solvent pentru substanţele lipofile fiind bine
tolerat de mucoasa auriculară şi datorită vâscozităţii având un efect prelungit. Fiindcă nu are efect
osmotic nu este indicat în otite supurative deoarece împiedică drenajul secreţiilor.
- Xilenul – este un solvent utilizat mai rar la formularea picăturilor pentru ureche. Xilenul este un
bun dizolvant pentru dopul de cerumen.

16
- F.R. X interzice utilizarea uleiului de parafină ca solvent la prepararea soluţiilor otice datorită
riscului de a forma oleoame (parafinoame).
3.3.2. Adjuvanţi
Pentru obţinerea picăturilor utilizate în tratamentele auriculare se pot folosi următorii
adjuvanţi:
- agenţi de mărire a solubilităţii (cosolubilizanţi);
- agenţi de mărirea a vâscozităţii (glicerol, PEG etc.);
- izotonizanţi;
- corectori de pH (pH-ul favorabil este între 5-7,5);
- antioxidanţi;
- conservanţi (clorură de benzalconiu 0,1-0,5%; clorobutanol 0,5-1%, fenosept 0,005%, nipagin şi
nipasol 0,02-0,08%).

3.4. PRESCRIPȚIE MAGISTRALĂ AURICULARĂ

Un exemplu utilizat frecvent este soluţia de alcool boricat 4% care se prepară după
următoarea formulă:
Rp/
Acidum boricum gta. 4,00
Alcoholum q.s.ad. gta. 100,00
Preparare :
Acidul boric cântărit este adus într-un mojar unde este pulverizat în mod corespunzător.
După pulverizare acidul boric este adus într-un balon de 200 ml împreună cu alcoolul utilizat ca
solvent. Peste balon se pune o pâlnie de sticlă (pâlnia fiind îndreptată cu tija în sus şi funcţionând
ca refrigerent ascendent). Boratul de etil se distilează la 1200C°, dar prin metoda descrisă pierderea
de borat de etil este prevenită. După dizolvarea acidului boric şi răcirea soluţiei se completează cu
alcool la masa prevăzută, apoi se filtrează urmând ca alcoolul boricat să fie ambalat în recipiente
prevăzute cu dop picurător şi etichetate „uz extern”. Ca soluţii utilizate pentru spălături (pentru
îndepărtarea cerumenului) se pot utiliza:
- soluţie de apă oxigenată 3%;
- soluţie de acid boric 0,5%.

17
 3.5. SOLUȚII OTICE TIPIZATE

3.5.1. SOLUȚIE OTICĂ CU CLORAMFENICOL ȘI FLUOCINOLON

Indicații:
Infecții bacteriene superficiale ale urechii externe, otite medii acute și cronice.
Doză și mod de administrare:
Instilații în conductul auditiv extern (dupa curațire si uscare cu vată sterilă), la adulți câte 4 picături
de 3-4 ori/zi.
La copii câte 3 picături de 3-4 ori/ zi; după fiecare instilație se menține soluția în ureche timp de 5
minute.
Compoziție:
Soluție pentru uz extern conținând la 100 g: cloramfenicol 0,5 g și fluocinolon acetonid 0,05 g
(flac. cu 10 ml).
Acțiune terapeutică:
Antimicrobian cu spectru larg prin cloramfenicol, antiinflamator si antialergic prin fluocinolona
acetonid.
Contraindicații:
Reacțiile alergice locale obligă la oprirea tratamentului; herpesul, vaccina si varicela reprezintă
contraindicații. Dacă infecția nu se atenuează după o săptămână de tratament, se stabilește
identitatea și sensibilitatea germenului patogen și se aplică chimioterapicul potrivit.
Reacțiia dverse:
Rareori iritație sau sensibilizare locală. tratamentul îndelungat poate fi cauza de suprainfecții cu
bacterii rezistente sau cu fungi. Au fost semnalate cazuri foarte rare de anemie aplastică în
condițiile aplicării locale de cloramfenicol.

Fig. III.5.1. Soluție otică cu cloramfenicol și fluocinolon

18
 3.5.2 BORAMID
Picături auriculare - Boramid utilizate ca adjuvant în eliminarea corpilor străini de la nivelul
urechii externe, în cazul eczemelor urechii externe, otitei externe difuze și iritațiilor. Picăturile
auriculare Boramid au ca scop regenerarea și cicatrizarea tegumentului de la nivelul peretelui
conductului auditiv extern. Antiinflamator prin aminofenazona, anestezic local prin tetracaină,
emolient si antiseptic local prin acidul boric. Picăturile Boramid se utilizeaza ca badijonaj
auricular, cu rolul de a menține un auz curat si o igienă corespunzătoare în interiorul urechilor.

Fig. III.5.2. Boramid

3.5.3 CEXIDAL
Indicații:
19
Otită externă acută (OEA).
Otită medie acută la pacienţi cu timpanostomie cu tub (OMAT).
Doze și mod de administrare:
Doza recomandată la adulţi, adolescenţi şi copii este conținutul unui recipient unidoză, de două ori
pe zi, în urechea afectată, timp de 7 zile.
Compoziție:
Substanţele active sunt ciprofloxacină, sub formă de clorhidrat de ciprofloxacină monohidrat şi
fluocinolon acetonid. Fiecare mililitru de Cexidal conţine ciprofloxacină 3 mg (sub formă de
clorhidrat) şi fluocinolon 0,25 mg (sub formă de acetonid). Fiecare recipient unidoză (0.25 ml)
eliberează ciprofloxacină 0,75 mg și fluocinolon acetonid 0,0625 mg
Celelalte componente sunt polisorbat 80, glicerină, povidonă și apă purificată.
Acțiune terapeutică:
Combinaţie între un antibiotic care aparţine grupului cunoscut sub numele de fluorochinolone,
acţionează prin distrugerea bacteriilor care provoacă infecţii, şi un corticosteroid cu proprietăţi
antiinflamatorii şi analgezice, pentru tratamentul inflamaţiilor şi durerii.
Contraindicații:
Hipersensibilitate la substanţele active ciprofloxacină sau fluocinolon acetonid sau la orice alte
medicamente antimicrobiene din grupa chinolonelor sau la oricare dintre excipienţi.
Infecţii virale ale canalului auricular extern, inclusiv varicelă şi infecţii cu herpes simplex şi
infecţii auriculare fungice.
Reacții adverse:
Reacții la nivelul urechii: senzație de țiuit, formare de reziduuri ale medicamentului, blocare a
conductului de drenaj al urechii, furnicături, congestie, reducere a sensibilității auditive, erupții
trecătoare pe piele, înroșirea urechii, infecţie cu fungi a urechii externe, formare de secreții,
umflare, tulburări ale membranei timpanului, țesut de granulație, otită medie la nivelul celeilalte
urechi.
Reacții adverse generale: infecţie cu Candida, iritabilitate, tendință de a plânge, amețeli, înroșire a
pielii, dureri de cap, vărsături și oboseală.

Fig. III.5.3. Cexidal

3.5.4 OTIS-T, PICĂTURI AURICULARE,SOLUȚIE

Indicaţii:

20
Otis-T este indicat în tratamentul afecţiunilor inflamatorii infecţioase ale urechii, cu manifestări la
nivelul conductului auditiv extern, ca tratament local asociat tratamentului sistemic cu antibiotice
şi antiinflamatoare.
Doze şi mod de administrare:
Adulţi: 6-8 picături de 2-3 ori/ zi.
Copii: 2-4 picături de 2-3 ori/ zi.
Tratamentul nu trebuie să depăşească 10 zile, decât la recomandarea medicului.
Compoziţie:
100 ml picături auriculare, soluţie conţin fluocinolon acetonid 0,05 g, cloramfenicol 0,5 g,
clorhidrat de lidocaină 1 g şi excipienţi: propilenglicol, clorură de benzalconiu, apă purificată.
Grupă farmacoterapeutică: preparate pentru urechi, corticosteroizi şi antiinfecţiose în combinaţie.
Acțiune terapeutică:
corticosteroizi și antiinfecțiose în combinație.
Contraindicaţii:
Hipersensibilitate la oricare dintre componenţii medicamentului;
Nu se administrează sugarilor;
Membrană timpanică perforată.
Reacţii adverse:
Nu sunt semnalate la dozele şi modul de administrare recomandat. Reacţiile adverse posibile
depind de dozele şi modul de administrare. Pot apărea iritaţie locală sau reacţii de
hipersensibilitate, de exemplu arsuri, prurit, roşeaţă și edem. Administrarea în cazul în care
membrana timpanică este perforată poate determina ototoxicitate.

Fig. III.5.4 Otis-T

21
 3.5.5 OTOTIS
Indicații:
OTOTIS se utilizează în tratamentul otitelor externe acute şi cronice de origine bacteriană, cu
timpan intact, la adulţi şi copii; în particular eczemă infectată a conductului auditiv extern. 
Doze și mod de administrare:
Produsul este destinat exclusiv utilizării pe cale auriculară, la adulţi şi copii.
Instilații în urechea afectată:
câte 3 picături de 2 ori/ zi timp de 7 zile în otitele externe acute.
Pentru a evita contactul dezagreabil al soluţiei reci cu urechea, se încălzeşte flaconul între mâini
înainte de utilizare.
Se apleacă lateral capul, se instilează 3 picături şi se menţine capul aplecat câteva minute.
Compozițe:
Substanţele active sunt: ciprofloxacină, fluocinolon acetonid.
Un ml soluţie conţine ciprofloxacină 3 mg (sub formă de clorhidrat de ciprofloxacină 3,33 mg),
fluocinolon acetonid 0,5 mg.
Celelalte componente sunt: propilenglicol, clorură de benzalconiu, apă purificată.
Acțiune terapeutică:
corticosteroid și antiinfecțios în combinații.
Contraindicații:
Hipersensibilitate la ciprofloxacină, fluocinolon acetonid sau la oricare dintre excipienţi.
Pacienți cu timpan perforat de etiologie infecţioasă sau traumatice.
 Reacții adverse:
Frecvente: prurit la locul de aplicare, arsuri la nivelul canalului auditiv.
Mai puţin frecvente: congestii ale urechii, otalgii şi eritem la nivelul urechii.
Rare: disconfort la nivelul urechii, hipoacuzie;
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat.
Foarte rare: dermatită fungică, erupţii cutanate, urticarie.

Fig. III.5.5. Ototis

22
 3.5.6.OTIPAX
Indicații:
otite congestive acute;
otite virale flictenulare;
otite barotraumatice.
Doze și mod de administrare:
Doza recomandată este de 4 picături Otipax picături auriculare, soluţie, de 2-3 ori pe zi, instilate în
conductul auditiv extern al urechii dureroase, prin apăsarea uşoară a flaconului.
Compoziție:
Substanţele active sunt fenazonă 44,83mg/ml şi clorhidrat de lidocaină 11,21 mg/ml.
Celelelalte componente sunt: tiosulfat de sodiu, etanol, glicerol, apă purificată.
Contraindicatii:
Perforări ale membranei timpanice de etiologie infecţioasă sau traumatică.
Reacții adverse:
Rare: reacţii locale sub formă de reacţii alergice, iritaţii sau hiperemie a meatului auditiv.

Fig. III.5.6. Otipax

23
 3.5.7 OTIRELAX
Indicații:
Otirelax este utilizat ca adjuvant în tratamentul otalgiilor determinate de otitele medii, la pacienţii
cu timpanul intact.
Doze și mod de administrare:
Doza recomandată este de 4 picături Otirelax de 2-3 ori pe zi; acestea se aplică la nivelul
conductului auditiv extern.
Compoziție:
Substanţele active sunt fenazona şi clorhidratul de lidocaină;
Celelalte componente sunt: tiosulfat de sodiu, etanol 96%, apă purificată, hidroxid de sodiu soluţie
1 M (pentru ajustarea pH-ului), glicerol. 
Acțiune terapeutică:
anestezic local, reduce durerea și inflamația.
Contraindicații:
Perforaţia timpanului de origine infecţioasă sau traumatică.
Reacții adverse:
Rare: reacţii locale de tip alergic, iritaţii sau hiperemie la nivelul conductului auditiv.

Fig. III.5.7. Otirelax

24
 CAPITOLUL IV
NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATEA MUNCII ȘI P.S.I.

4.1. SECURITATEA ȘI SĂNĂTATEA MUNCII

a) Organizarea locului de muncă

 Desfacerea medicamentelor în punctele și unitățile farmaceutice se va efectua în
conformitate cu reglementările Ministerului Sănătății.
 Depozitarea medicamentelor și a materialelor în dulapuri, pe rafturi, pe stelaje se va face în
așa fel încât să nu fie depășită sarcina maximă adusă pentru mobilierul respectiv.
 Substanțele inflamabile și explozive vor fi depozitate în spații special amenajate,
asigurându-se aerisirea acestor spații, precum și etanșeitatea recipientelor.
 Păstrarea substanțelor toxice și a produselor care conțin substanțe toxice se va face în
recipiente de sticlă etanșe; recipientele fragile vor fi protejate cu cadre metelice sau din
lemn, nuiele, plastic etc.; spațiul dintre recipient și cadru se va umple cu materiale
absorbante alese, astfel încât, la spargerea recipientului, conținutul să nu intre în reacție cu
materialul absorbant.
 Mediamentele prevăzute în tabelul ,,VENENAˮ vor fi păstrate sub cheie, într-un dulap cu
uși de lemn masiv, fără geam. Dulapul va purta inscipția ,,VENENAˮ . Cheia va fi păstrată
de șeful unității sau de către farmacistul desemnat în acest scop.
 Medicamentele puternic active cuprinse în tabelul ,,SEPARANDAˮ vor fi păstrate în
dulapuri separate, purtând inscripția ,,SEPARANDAˮ.
 Medicamentele care conțin substanțe toxice vor fi păstrate în dulapuri de lemn masiv sau
metal, asigurate cu cheie; dulapurile vor fi amplasate în încăperi special amenajate.
Încăperile vor fi prevăzute, la uși și ferestre cu gratii metalice.
 Manipularea substanțelor se va face numai cu ustensile destinate acestui scop și vor fi
spălate și păstrate separate.
 Toxicele care degajă vapori (acid ciahidric și serurile sale etc.) vor fi depozitate și păstrate
în afara orificilor de lucru, în îmcăperi separate, prevăzute cu instalații de ventilare. La
utilizarea toxicelor de uz veterinar se vor respecta prevederile prezentelor norme. Toate
recipientele care conțin substanțe inflamabile, toxice și explozive vor fi etichetate.
 Se interzice accesul cu flacără deschisă în spațiile de lucru în care se depozitează și
manipulează lichide inflamabile și volatile. Lichidele vor fi încălzite numai pe baie de
aburi, utilizându-se condensarea prin reflux.
 Pardoserile vor fi păstrate curate pentru a împiedica pericolul alunecării. În cazul în care,
accidental, se varsă pe pardoseli substanțe inflamabile, toxice sau corozive, acestea vor fi
evacuate la rețeaua de canalizare prin spălarea cu apă.
 În farmaciile în care se organizeaza gardă de noapte, se va prevedea o încăpere amenajată
corespunzător și destinată personalului.

25
  Curtea depozitelor, orificiilor farmaceutice va fi menținută în stare de curățenie. Se
interzice ocuparea căilor de acces pentru vehicule și oameni, cu orice fel de materiale.
Iarna, căile de acces vor fi deszăpezite și acoperite cu materiale antiderapante.
 Transportul, manipularea și depozitarea materialelor se vor efectua sub supravegherea unei
persoane desemnate și instruite în acest scop, în vederea prevenirii accidentelor.
 În interiorul depozitului, materiile și materialele vor fi transportate cu cărucioare acționate
manual sau cu transpalete, în funcție de greutate, cu respectarea normelor specifice de
protecție a muncii pentru manipularea, transportul prin purtare și cu mijloace nemecanizate
și depozitarea materialelor, precum și a normelor specifice de protecție a muncii pentru
comerțul cu ridicata și cu amănuntul.
 Mobilierul depozitului va fi confecționat din materiale incombustibile.
 Divizările de substanțe se vor face în încăperi separate de spațiile de dpozitare. Aceste
încăperi vor fi dotate cu instalațiile, aparatele și ustensilele necesare efectuării operațiilor
de divizare. La locurile unde se efectuează divizări de substanțe corozive și caustic vor
exista vase cu soluții neutralizante.
 Spălarea ambalajelor și a ustensilelor se va face în spații special amenajate care vor avea în
dotare soluții neutralizante.
 Manipularea substanțelor se va face de către personalul calificat și instruit în acest scop.
Fiecare recipient, pungă sau pachet depozitate vor fi etichetate.
 Spațiile de recepție și expediție vor avea încăperi separate de lucru.
 Se interzice păstrarea și uscarea pe conductele de aburi, gaz, calorifer etc. a îmbrăcămintei
și a altor materiale îmbibate cu produse inflamabile sau care prezintă pericol de
autoaprindere.
 Ușile spațiilor de lucru vor fi astfel construite încât să se deschidă spre exterior .
 În cazul unor operații ca divizări, pulverizări etc. la care se dispersează pulberi în atmosfera
de lucru se vor folosi utilaje (mojare, site etc.) acoperite.
 Pentru împiedicarea pericolului de cădere de la înălțime se vor prevedea scări și platforme
asigurate cu balustrade.
 În atelierele de confecționare a ochelarilor la mesele de șlefuire a lentilelor se vor introduce
hote de absorbție locală a prafului rezultat în timpul lucrului.
 La montarea ramelor de ochelari confecționate din material inflamabil se va asigura un vas
cu apă pentru stingere.
b) Prevederi de proiectare
 În activitatea de concepție și proiectare a spațiilor destinate activităților medicale precum și
a echipamentelor tehnice utilizate vor fi respectate prevederile Normelor generale de
protecție a muncii, normelor specifice de protecție a muncii pentru activități din domeniul
sănătății, standardelor de securitate a muncii, precum și reglementările Ministerului
Sănătății.
 Prevederile cuprinse în prezentele instrucțiuni constituie cerințe minime de proiectare în
vederea asigurării nivelului de securitate necesar desfășurării activităților din domeniul
sănătății, luând în considerare pericolele existente și nu exclud prevederea oricăror altor
soluții, pe baza evoluției științei și tehnologiei în domeniu, pentru îmbunătățirea nivelului
de securitate a muncii.


26
 4.2. Norme P.S.I.

a) Reguli și măsuri generale de apărare împotriva incendiilor în farmacii și spații de depozitare a

produselor farmaceutice.
 Păstrarea și depozitarea produselor farmaceutice se fac în funcție de natura, forma,
dimensiunile, modul de ambalare, comportarea la foc și proprietățile fizico-chimice, fără a
depăși sarcina termică prevăzută de proiectant;
 Produsele farmaceutice care în combinație cu altele prezintă pericol de incendiu se
depozitează astfel încât să nu fie asigurat contactul între ele nici chiar accidental;
 Etichetarea și marcarea recipientelor în care se păstează substanțe farmaceutice se
realizează conform prevederilor legale în vigoare;
 Depozitarea produselor farmaceutice se face cu respectarea distanțelor normate față de
instalațiile electrice, de încălzire, surse de foc/ căldură etc.;
 Depozitarea subsatanțelor sau produselor farmaceutice se face în ambalaje indicate de
producător;
 Dispunerea produselor farmaceutice în spațiile de depozitare se face potrivit planului de
depozitare, acolo unde este cazul;
 Deșeurile rezultate din ambalaje se evacuează zilnic din spațiile de depozitare a produselor
farmaceutice, în locurile stabilite în acest scop;
 Păstrarea și depozitarea altor materiale în spațiile de depozitare a produselor farmaceutice
sunt interzise.
b) Reguli și măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor pentru recepturile și laboratoarele
din farmacii.
1. Lucrările de laborator se realizează în încăperi separate, special destinate.
2. Spațiile destinate lucrărilor de laborator se prevăd, atât la intrare în acestea, cât și în
interior, cu indicatoare de avertizare, conform prevederilor reglementărilor specifice în
vigoare.
3. În cazul în care se constată prezența gazelor sau a vaporilor inflamabili se aerisește
încăperea respectivă și se înlătură, de către personalul autorizat,conform procedurilor specifice
cauzele ce au determinat acest lucru.
4. În laboratoare trebuie să se asigure o ventilație corespunzătoare.
5. Lămpile/ becurile de laborator alimentate cu gaze combustibile se amplasează numai pe
mese din materiale având clasele de reacție la foc Al, iar în jurul acestora, pe o rază de
minimum 1 m, se interzice depozitare de recipiente cu lichide/ materiale inflamabile/
combustibile.
6. Se interzice depozitarea în laboratoare a unei cantități de lichide inflamabile/ combustibile
mai mari decât necesarul pentru lucrările zilnice realizate într-un schimb.
 Vasele de sticlă și flacoanele cu lichide combustibile se protejează cu ambalaje
incombustibile, ermetice, care să impiedice împrăștierea conținutului.
 Reactivii și alte substanțe și materiale a căror păstrare la un loc poate să provoace
acumulare de căldură, formarea amestecurilor explozive, inițierea autoaprinderii, trebuie
păstrate separate în ambalaje corespunzătoare și dulapuri inconbustibil.
7. Recipientele de laborator se prevăd cu etichete de identificare a substanței și de marcare a
pericolelor/condițiilor de manipulare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

27
 8. După ce s-a verificat integritatea lor, încălzirea vaselor de sticlă cu substanțe combustibile
se realizează numai pe băi de abur, apă sau de nisip.
 Se interzice cu desăvârșire încălzirea lichidelor inflamabile/combustibile în vase deschise
direct pe flacără.
9. Se interzice lăsarea în funcțiune, fără supraveghere continuă, a instalațiilor de laborator
care prezintă pericol de incendiu.
10. În spațiile laboratoarelor se păstreaza numai buteliile în uz.
 Se interzice amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură.
11. Buteliile utilizate în laborator se amplasează și se asigură astfel încât să fie evitate
răsturnarea acestora în timpul lucrului.
 Fixarea buteliilor utilizare în laborator se realizează prin lanțuri, coliere sau chingi
rezistente.
 Pentru transportul buteliilor se utilizează cărucioare adecvate.
 Pentru utilizare pot fi folosite și cărucioare de transport, cu respectarea condiției ca
acestea să nu împiedice evacuarea personalului.
12. Înainte de începerea lucrărilor la nișă cu produsele inflamabile se pune în funcțiune
instalația de ventilare.
13. Se interzice vărsarea substanțelor în canalul din interiorul nișei, precum și evacuarea
gazelor din interiorul diferitelor recipiente prin legarea la acest canal.
14. La aprinderea becului de gaz se efectuează următoarele operațiuni:
 Se apinde sursa de foc necesară și se pune la gura becului de gaz;
 Se deschide încet și puțin robinetul de pe racordul conductei de gaz;
 Se reglează flacăra focului de gaze după nevoie, manevrând robinetul de pe racordul
conductei de gaze;
 Se închide imdeiat robinetul de pe record, în cazul în care becul de gaz se aprinde în
interior;
 Se aplică coliere metalice, în vederea asigurării lor în timpul funcționării, la ambele
capete ale furtunului, atât la racordarea sa de la ștuțul de alimentare,cât și la racordarea
la becul arzătorului.
15. Deșeurile inflamabile, combustibile, explozive, toxice, corozive etc. se colectează, se
depoziteză și se păstrează în recipiente/spații special destinate, cu respectarea prevederilor legale.
 Se interzice deversarea deșeurilor toxice în instalațiile de canalizare din dotarea
constucțiilor.
16. Iluminatul artificial al laboratoarelor trebuie să corespundă condițiilor de mediu.

28
 CONCLUZII

În concluzie putem afirma că aparatul auditiv reprezintă două organe extrem de importante
pentru funcționarea organismului, care sunt însă și extrem de sensibile.
Aparatul auditiv nu este util doar pentru auz, ci joacă un rol important și în echilibrul
corpului, în special când ne mișcăm. Din acest motiv, bolile urechilor pot cauza dificultăți la
nivelul auzului, durere, precum și o amețeală extremă care poate conduce la greață .
Aparatul auditiv este compus din mai multe părți, inclusiv canal auditiv, ureche medie și
ureche internă, unde terminațiile nervoase transmit semnale și sentimente asociate cu echilibrul
către creier. Toate aceste părți sunt susceptibile traumelor și infecțiilor, iar recunoașterea timpurie
a simptomelor este esențială pentru un tratament corespunzător și imediat, precum și pentru
prevenirea complicațiilor asociate.
Una din cele mai întâlnite afecțiuni ale urechii este otita acută care reprezintă inflamația sau
infecția urechii. Exista trei grupe mari de otite, corespunzând localizării inflamației: externă, medie
și internă.
Otita externă reprezintă inflamația pavilionului auricular si/ sau a conductului auditiv
extern (canalul ce duce spre timpan). Otita medie reprezintă inflamația timpanului și a cavității
timpanice; cavitatea timpanică este o cămăruță mică, situată în spatele timpanului, în mod normal
plină cu aer. În otită aceasta se umple cu lichid (ser, mucozități sau puroi). Otita internă, mai rar
întâlnită, cuprinde inflamația labirintului cohlear și vestibular.
Tratamentul medicamentos în cazul otitei cuprinde mai multe clase de medicamente cum ar
fi:
Antibiotice – pentru tratarea infecțiilor cauzate de microorganisme bacteriene;
Antialgice – pentru calmarea durerii;
Antipiretice – pentru scăderea febrei.
În lucrarea de față am prezentat picăturile auriculare – tratament esențial în tratarea acestei
afecțiuni.

29
 BIBLIOGRAFIE

1. Gligor E., Fiziopatologie, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă 1999, 70-82.

2. DobrescuD., Farmacoterapie practică, Ed. Medicală Bucureşti1989, vol.2, 105-122, 127-133,
236.
3. Green R. J., Harris N. D., Pathology and Therapeutics for Pharmacists. Abasis for clinical
pharmacy practice. Third edition, London Pharmaceutical Press 2008, 46-58.
4. Bulboacă A., Pârvu A. E., Pathophysiology for dental medicine. Ed. Echinox Cluj-Napoca
2009, 19-21.
5. Cristea A. N., Tratat de farmacologie, ediţia I, Ed. Medicală Bucureşti 2005, 619- 635.
6. Waldman S. A., Terzic A., Pharmacology and Therapeutics. Principlesto Practice. Ed. Saunders
Elsevier 2009, 889-890, 1019-1020, 1059.
7. https://www.pcfarm.ro/prospect.php?id=2437 accesat la data de 20.04.2020.
8. https://comenzi.farmaciatei.ro/farmacie/orl/ureche/solutie-auriculara-boramid-10-ml-biofarm-
p303904 accesat la data de 22.04.2020.
9. https://www.farmacialapretmic.ro/dureri-urechi/4247-ototis-3-mg-05-mg-ml-x-10-ml-picaturi-
auriculare-solutie-tis-.html accesat la data de 07.05.2020.
10. https://al-shefafarm.ro/otirelax-picaturi-auriculare accesat la data de 18.05.2020.

30
31