Pag.

03 Scurta istorie a Francmasoneriei

Scurta istorie a Francmasoneriei

Cred ca de la bun început ar trebui spus ca
adevărata Istorie a Francmasoneriei o cunoaște
doar Timpul.
Daca vorbim de Francmasoneria operativa,
Istoria Francmasoneriei se pierde in Trecut astfel
ca unele opinii merg pana acolo încât îl
considera pe Adam ca fiind primul Francmason.
Alții pornesc de la Tubalcain, cel care învață
primul si da mai departe meșteșugul prelucrării
metalelor.
Mitul Fondator
Cu toate acestea, se considera ca Părinte
Fondator al Francmasoneriei este Maestrul
Hiram.
In legenda construcției Templului din Ierusalim
de către Regele Solomon, apare Hiram Abif, fiul
văduvei lui Neftali , așa cum spune Vechiul
Testament, maestrul constructor trimis in ajutor
de către Regele Tyrului , Hiram – o coincidenta
de mume – pentru a-l ajuta pe regele Solomon
sa edifice Templul din Ierusalim.
Conform legendei masonice , la intrarea in
Templul din Ierusalim străjuiau doua coloane din
arama – Jakin si Boaz . La aceste coloane își
Pag. 04 Scurta istorie a Francmasoneriei

luau plata pentru munca depusa Ucenicii – la

coloana Jakin – si calfele – la coloana Boaz –
urmând ca plata maeștrilor sa fie făcută de însuși
Maestrul Hiram in interiorul Templului , in
Camera de Mijloc, așa cum denumim acum
adunarea maeștrilor
Fiecare din cei amintiți mai sus – Ucenici, Calfe
si Maeștrii aveau semne distinctive de
recunoaștere si cuvinte de trecere – parole –
care le știau doar ei si cărora le era interzis sa le
spună altora. Astfel, prin aceste parole, erau
recunoscuți ca lucrători pe șantierul Templului si
își luau plata după munca pe care au depus-o.
De aici, urmează legenda masonica: trei calfe
rele, dorind sa ajungă la statutul de maestru in
construcții si sa primească o răsplata mai mare
fără sa fi fost îndreptățiți prin munca pe care au
depus-o si prin cunoștințele dobândite sa facă
acest pas, inițiază un complot pentru a obține de
la Maestrul Hiram cuvântul de recunoaștere,
parola pentru maeștrii si într-o seara, când
Maestrul Hiram obișnuia sa inspecteze șantierul
Templului la terminarea lucrului in acea zi, il
așteaptă in trei locuri diferite din Templu
încercând prin forța si violență sa obțină aceasta
parola.
Pag. 05 Scurta istorie a Francmasoneriei

Mă voi opri aici cu aceasta legenda pentru a lăsa

celor interesați sa descopere mai mult prin
propriul efort si propriul studiu…
Acesta este Mitul Fondator al Francmasoneriei.
El sta la baza tuturor lojelor Albastre – cele in
care lucrează Ucenicii, Calfele si Maeștrii si pe
acest mit fondator vin si se grefează alte legende
si mituri care aduc Francmasoneriei elemente
esoterice, elemente filosofice, elemente
templiere sau de Cabala , elemente ale
mitologiei antice egiptene si toate acestea fac
Francmasoneria mai bogata, mai ampla, mai
cuprinzătoare si completa toate acestea pentru
a desăvârși Omul si Umanitatea.
Pag. 06 Scurta istorie a Francmasoneriei

Începutul, acum două milenii, în perioada

Imperiului Roman

Istoria francmasoneriei este considerată de

majoritatea cercetătorilor a debuta în perioada
regelui Numa Pompilius, succesorul lui
Romulus. Atunci, după tradiție, constructorii de
temple, ziduri de cetate și monumente erau
grupați într-o confrerie care se conducea după
norme riguroase, bucurându-se de o jurisdicție
anume, ca și de unele privilegii, printre care
scutirea de contribuții publice.

Aceste confrerii, împărțite în doua grade —

ucenici și calfe — se reuneau de regulă seara,
după încetarea lucrului, într-o baracă amenajată
în apropierea construcției, unde se discutau
lucrările pentru a doua zi, hotărârile fiind luate
prin consens general. Adunările erau conduse
de mai marele calfelor , fiind precedate de un
ceremonial magico-religios, moștenit din
perioada când numai preoții se ocupau de
amenajarea templelor.
Pag. 07 Scurta istorie a Francmasoneriei

Echerul si compasul - simbolul inițial al

francmasoneriei

Echerul şi compasul au fost stabilite drept

simboluri ale acestor confrerii cu caracter magic
care s-au răspândit de-a lungul secolelor în
întregul imperiu, căpătând mereu noi norme și
forme oculte de inițiere. Confreriile romane de
constructori, ajunse în Britania, după anul 43,
pentru edificarea de castre, temple, drumuri,
poduri, edificii, băi, monumente etc. au fost
completate cu localnici, care s-au supus regulilor
și riturilor magice ale acestor asociații de zidari.

Francmasoneria în Anglia creștinismului

timpuriu

Creștini zarea anglo-saxonilor și întemeierea

primei episcopii la Canterbury, la sfârșitul
secolului al VII-lea, aduc modificări în normele
confreriilor de constructori, vechile ritualuri ca și
regulile de inițiere căpătând formule adecvate
noii religii dominante, fără ca prin aceasta să se
piardă manoperele oculte – semne și procedee
magice, secretul și ceremonialul inițierilor etc. —
și nici tradițiile de solidaritate și întrajutorare
etico-profesională moștenite din antichitatea
romană.

După secolul al VII-lea, în confrerii nu mai

puteau intra decât oameni liberi, deoarece doar
Pag. 08 Scurta istorie a Francmasoneriei

ei se bucurau de privilegiul circulației

nestingherite dintr-o localitate într-alta. Cum
aceștia erau denumiți freemason, adică zidari
liberi, asociațiile lor au început a se chema
masonerii. Fiecare grupare masonică a căpătat
termenul de lojă.

Francmasonii își aleg un patron spiritual, pe

Sf. Ioan

Invazia danezilor în Kent, Anglia de est și

Northumbia aduce ruina orașelor şi a bisericilor,
astfel încât, după bătălia de la Edington și
alungarea danezilor din Londra de către Alfred
cel Mare, regele Wessex-ului (anul 886),
asociațiile de masoni capătă din nou amploare și
privilegii, datorită cererii masive de construcții. În
anul 925, regele Ethelstan confirmă privilegiile
lojilor masonice, dându-le un regulament
(Constituția de la York). În același timp,
constructorii își aleg ca patron pe Sfântul Ioan,
deoarece sărbătorirea acestuia coincidea cu
solstițiului de vară, moment astronomic celebrat
prin ritualuri magice de către membrii confreriilor
de zidari încă din antichitate. Drept urmare,
masonii vor lua numele de frați ai Sfântului Ioan.

Francmasonii devin “cuiburi” pentru

reformarea societății
Pag. 09 Scurta istorie a Francmasoneriei

Confreriile de zidari „Frații Sf. Ioan” se

răspândesc acum pe continentul european,
căpătând din partea papilor privilegiul de a zidi
catedrale, precum și diploma care le scoteau de
sub jurisdicția locală și a edictelor regale. Aceste
mari avantaje determină pe mulți oameni de artă
și gânditori să ceară a deveni membri asociați ai
lojilor masonice, profitând de faptul că legislația
vremii prevedea obligația pentru fiecare burghez
de a fi neapărat înscris într-o breaslă. Intrând în
lojile masonice, aceștia au adoptat insignele,
termenii meseriei de zidar și s-au supus regulilor
de breaslă, cu scopul de a putea dezbate
nestingheriți, în mod secret, în adunările oculte
masonice, idei filosofice și căi de reformare
politică a societății. Era o ipostază nouă de
exteriorizare a unor năzuințe care, exprimate
public, deschis, ar fi fost condamnate atât de
autoritatea regală, cât mai ales de Biserica
catolică, obsedată de ideea ereziilor pe care le
vedea în orice încercare inovatoare.

Fenomenul are ca urmare transformarea unor

loji masonice ce activau ca asociații de breaslă
ale zidarilor într-un fel de cluburi desfășurând în
aparență o activitate declarată de cercetare a
naturii, dar având, în secret, o serie de țeluri
politice și sociale.

Lojile masonice decapitate de Biserica

Catolică
Pag. 10 Scurta istorie a Francmasoneriei

Către secolul al XV-lea, lojile masonice încep să

se destrame, persecutate sângeros de
catolicism sub acuzația de propovăduire a
ereziei și schismei în Biserică. Drept urmare,
construcțiile unor impunătoare catedrale și
edificii laice stagnează. În fine, reforma lui Luther
din secolul al XVI-lea dă o nouă lovitură
corporațiilor masonice, care se descompun în
toată Europa, cu excepția celor din insulele
britanice.

Prima acțiune politică de succes a

masoneriei: înscăunarea lui Carol al II-lea
după moartea lui Cromwell

Decapitarea regelui Carol I (1649) provoacă

reactivarea puternică a masonilor din Anglia și
Scoția care, în secret, au hotărât să
restabilească tronul și totodată să submineze
autoritatea lui Cromwell, dând conspirativ
francmasoneriei un caracter prin excelență
politic şi organizând-o pe mai multe grade.
Acțiunile așa zișilor masoni acceptați, adică a
acelor membri ai confreriilor care nu erau
arhitecți sau constructori, au ca rezultat
proclamarea lui Carol al II-lea ca rege al Angliei
(29 mai 1660) și batjocorirea mormintelor lui
Cromwell și Ireton.
Pag. 11 Scurta istorie a Francmasoneriei

După 1660, francmasoneria se transformă

definitiv din confrerie profesională în
societate ocultă

Carol al II-lea, primit mason în timpul exilului, își

va arăta, recunoștința față de loji, acordându-le
grație și onoruri, prin el masoneria primind de
atunci și denumirea de „Arta regală”, deoarece
contribuise în mod special la restaurarea
tronului. Acesta poate fi socotit momentul în care
masoneria s-a transformat integral într-o
societate ocultă cu caracter strict politic,
părăsind definitiv vechiul ei caracter de confrerie
profesională.

Crucea de trandafiri, prima organizație ocultă

masonică cu caracter ocult

Crucea de trandafiri

La începutul secolului al XVII-lea, masoneria se

transformă în organizație politică cu caracter
internațional. Evenimentul, pentru care există
unele atestări documentare, s-ar fi petrecut în
anul 1616, fiind marcat de așa-zisa inițiativă a
alchimistului Valentin Andreea de a da
masoneriei denumirea de „Crucea de trandafiri”.
După toate aparențele acest nume reprezintă o
alegorie, în concepția masonilor crucea fiind
simbolul unirii sacre, iar trandafirul cel al
Pag. 12 Scurta istorie a Francmasoneriei

discreției, al tainei, crucea de trandafiri având

deci sensul de „confrerie sacră a tăcerii”.

Cert este că, în Europa occidentală, zguduită de

lupte și de abuzurile catolicismului se vorbea
mult și cu oarecare teamă despre organizația
secretă care publicase deja, în 1623, un
manifest adresat nobilimii şi savanților. În
manifest se vădește caracterul protestatar,
anticatolic, cu nuanță luterană şi anti papal, de
esență germană. Foarte probabil, „Crucea de
trandafiri” este totuși o operă colectivă, creată
treptat, în timp, al cărei apogeu pare a fi marcat
în secolul al XVII-lea, când gruparea secretă
capătă un rol vădit anticatolic și politic subversiv,
păstrând însă toate caracterele sale oculte și
ritualurile de factură magică inspirate din
credințe şi superstiții orientale, în special
egiptene și ebraice.

Secta iluminaților și filozoful Swedenborg

E. Swedenborg (1688-1772), francmason

suedez

În secolul al XVIII-lea apare o nouă grupare cu

caracter ocult, așa-zisa „Sectă a iluminaților”,
care reunea teosofi, cabaliști și aristocrați. Într-
un volum intitulat Eseu asupra Sectei
iluminaților, Luchet enumera peste treizeci de
Pag. 13 Scurta istorie a Francmasoneriei

prinți și capete încoronate, membri ai acestei

organizații cu caracter de magie.

Printre figurile marcante ale așa zișilor iluminați,

cu veleități de întemeietori / de secte oculte, a
fost și suedezul Emmanuel Swedenborg
(1688—1772). Fecund autor de literatură
mistică, el a grupat, la un moment dat, admiratori
ai săi din Anglia și S.U.A., organizând loji cu
caracter ocult, care trebuiau să se transforme
într-o Biserică swedenborgiană, a cărei doctrină
era cunoașterea nemijlocită a esenței
supranaturalului, prin intermediul unei iluminări
sau al unei anumite intuiții.

Sainte Parole, un alt grup iluminat

Un alt grup ocultist a fost întemeiat spre sfârșitul

secolului al XVIII-lea de către Dom Pernetti, la
Avignon. Dom Pernetti, figură tipică de
aventurier, călugărit în tinerețe, a părăsit Ordinul
benedictinilor, spre a-l însoți pe navigatorul Louis
Antoine de Bougainville, la bordul corabiei
„Boudeuse”, în acel memorabil voiaj în jurul lumii
(1766—1769). Grupul denumit „Sainte Parole”
era alcătuit din „iluminați”, în majoritate nobili,
care practicau magia, cabala și alchimia.

Loja Iluminaților și “lampa divină” din tavan

Pag. 14 Scurta istorie a Francmasoneriei

La Copenhaga se dezvoltă în aceeași perioadă

„Loja iluminaților” condusă de Carol de Hessa, a
cărei activitate era asemănătoare cu a unui
oracol. Adunările lojei aveau loc periodic,
incluzând un ceremonial inspirat din cele ale
preoților antici ai templelor lui Apollo. În tavanul
sălii de reuniuni se afla o lampă care sugera
Soarele. Uitând-se la ea, membrii lojei puneau
diferite întrebări, astfel alcătuite încât
răspunsurile să fie „da” sau „nu”. Afirmația era
prezentată printr-o puternică și persistentă
iluminare a lămpii. Negația se traducea printr-o
lumină slabă, intermitentă. Sigur, acesta era un
procedeu secret de influențare a conștiinței,
cunoscut doar de câțiva inițiați, având ca scop
realizarea planurilor lor oculte prin intermediul
membrilor lojii, în majoritatea persoane cu
responsabilități publice.

Lavater, “Dumnezeu pe Pământ”

Johann Lavater (1741-1801), francmason

elvețian

Unul dintre cei care cunoșteau „secretul” lămpii

divinatoare (în realitate un simplu bec cu gaz de
cărbune, a cărui luminozitate putea fi reglată de
la distanta, prin mărirea sau micșorarea debitului
combustibilului) a fost pastorul protestant
Lavater, el însuși precursor al metodei de ghicit
prin analizarea fizionomiei umane
Pag. 15 Scurta istorie a Francmasoneriei

(fizionomistică). Lavater întreținea o vastă

corespondență cu capete încoronate, șefi de
guverne și alte persoane cu mare influenta,
sfaturile sale de ordin politic fiind, de regulă,
urmate cu docilitate. Cât de puternică era forța
lui Lavater o ilustrează Mirabeau : „Am văzut,
scrie marele om politic francez, depeșe ale lui
Lavater adresate către suverani, sub acest
protocol «dragul meu !» Am văzut suverani
răspunzându-i, admirându-l-l, ascultându-l,
devenind tributarii lui! Am văzut partizanii săi
care-l considerau ca pe un Dumnezeu pe
pământ”.

Martiniştii, alt ordin masonic secret

În 1754, Martinez de Pasqualli a fondat în Franța

un ordin masonic particular, denumit „Aleșii
Cohen” (Elus Cohen), având ca loji mai
importante pe cele ale iluminaților de la Avignon,
ale alchimiștilor de la Philateles și ale
“Academiei veritabililor masoni” din Montpellier.
În activitatea martiniştilor, studiul și practica
magiei juca un rol important. Pasqualli și
principalii săi discipoli, Willermoz, Claude de
Saint Martin, au întreținut o vastă
corespondență, care permite astăzi
reconstituirea doctrinei ritului, și un amestec de
magie, indicații mistice și practici de vindecare a
bolilor prin așa-zisul magnetism animal.
Pag. 16 Scurta istorie a Francmasoneriei

În general, martinismul era inspirat de lucrările

lui Swedenborg, ritualul magic având dorința de
a-și dezvolta în ei acuități misterioase
„adormite”, capabile a-i pune în legătură cu
spiritele și, pe această cale, de a afla viitorul.
Spre deosebire de masonii obișnuiți, care
întrețineau ritualurile magice clasice ale lojilor,
Martiniştii se reuneau în ședințe spre a invoca
spiritele, având credința în mântuirea sufletelor
și obiectelor. Ceremonialul ritual avea loc în
interiorul unui cerc magic, marcat de lumânări
aprinse, în centrul acestui spațiu fiind arse
tămâie, și mac de grădină, cuișoare și
scorțișoară, ceea ce crea o atmosferă propice
declanșării de stări psihice anormale”.

Ceremoniile de inițiere aveau, de asemenea, un

aspect bizar, fiind inspirate de teoriile
swedenborgiană și mesmeriene. Astfel,
candidatul trebuia să țină un anumit regim
alimentar, postând în zile stabilite prin calculul
astrologic, să recite în fiecare dimineață așa-
zisul „Oficiu al Sfântului Spirit”. După îndeplinirea
acestor formalități prealabile, novicele se
prezenta în plenul lojii, îmbrăcat în negru, dar
fără a avea nimic metalic asupra sa, nici chiar un
simplu ac. El trasa în jurul său un cerc, spunea
cuvintele magice „Rap, lob, Oz, Fa”, indicând
cele patru puncte cardinale, aprindea lumânările
din jurul cercului magic și produsele puternic
mirositoare din centrul acestuia, după care
Pag. 17 Scurta istorie a Francmasoneriei

pronunța solemn o anume frază rituală.

Ceremonia se încheia, prin stingerea, pe rând a
lumânărilor de către novice și prosternarea
acestuia pe dușumea, cu fața în jos și brațele
întinse lateral, închipuind o cruce.

Martiniştii se recunoșteau după bijuteriile magice

pe care le purtau, ca și după preocupările lor
oculte. Ritul masonic martinist a cunoscut o largă
extindere, influențând mult ceremonialurile
francmasoneriei moderne. El a avut continuu
aderenți recrutați din rândul marii nobilimi,
politicienilor, literaților, pregătind noi adepți care
promiteau să ocupe locuri de frunte în societate.

În tot cursul secolului al XVIII-lea, plin de

frământări politice, sociale și economice, care au
culminat cu Revoluția franceză, sectele de tip
ocult, masonice, se vor dezvolta necontenit, mai
ales în Franța, Germania, Austria si Rusia,
având ca centru Parisul, de unde emanau ideile
doctrinale și formele rituale. Francmasoneria a
inspirat crearea unor asociații reacționare cu
caracter secret în secolele XIX și XX, care și-au
propus de asemenea țeluri politice. Printre
acestea se numără “Ku-Klux-Klan”, “Grupul
Bildeberg”, “CFR”, “Propaganda 2″ și multe
altele.
Pag. 18 Scurta istorie a Francmasoneriei

Revenind însă în perioada Evului Mediu, asistam

la o înflorirea breslelor, a ghildelor, structuri
asociative care grupează meșteșugari cu
interese identice sau foarte apropiate care își
propun sa lucreze împreuna. Una din aceste
bresle sau ghilde ne interesează im nod special
– cea a zidarilor, a cioplitorilor si șlefuitorilor de
piatra - care lucrează la construirea de edificii
sau catedrale.
Aceasta breasla pentru importanta muncii care o
desfășoară dobândește un statut special: in timp
ce mai toți oamenii simpli aveau un statut care ii
lega de stăpânul, de seniorul locului si nu aveau
dreptul de a se deplasa după libera voința, acești
zidari primesc acest drept tocmai pentru a facilita
activitatea de a construi .
Acești zidari făceau parte fiecare dintr-o breasla
, aveau semne distincte de recunoaștere intre ei
si își obțineau statutul de calfa – in masoneria
operativa la acea vreme erau doar doua stadii-
cel de ucenic sau discipol care intra sa învețe
meserie si cel de calfa, care era deja cel capabil
sa conducă un șantier si sa ii învețe meseria pe
ucenici.
Timpul de obținere a calificării de Calfa nu era
scurt iar ucenicul care dorea sa devina calfa
Pag. 19 Scurta istorie a Francmasoneriei

trebuia sa treacă prin cel puțin cinci șantiere

diferite, purta la el un Pașaport in care ii erau
înscrise muncile pe care le-a făcut pe șantierul
respectiv si cum si-a însușit munca prestată.
Întâlnirile zidarilor in ședințele de programare a
lucrului – azi le-am spune Ținute - se derulau
după un anumit tipar – azi le-am spune Ritualuri
– în care aveau loc discuții despre organizarea
lucrului, sarcini, termene si erau prezentate de
către arhitecți schițele si proiectele construcției
care urma sa fie edificate – azi le-am spune
Planșe.
Încet, încet însă transformările lumii vechi , a
Evului Mediu devin majore…După epoca
Renașterii începe cea a Iluminismului…Apar noi
idei despre Om si Societate. Apar noi mijloace
de producție si o noua diviziune sociala a muncii.
Apar noi tehnici si tehnologii si încet, încet pe de-
o parte nu mai sunt atât de mulți zidari iar pe de
alta parte nu mai exista o atât de mare cerere de
munca către aceasta breasla a zidarilor si
cioplitorilor si șlefuitorilor de piatra. Apare in
aceasta perioada si un alt fenomen, acela ca
multe ateliere au membrii care sunt mai degrabă
non operativi
Pag. 20 Scurta istorie a Francmasoneriei

Astfel , la 24 iunie 1717 , cu ocazia Solstițiului de

Vara si a Sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul -
unul din cei doi Sfinți Ioan patroni ai
Francmasoneriei - patru ateliere - The Crown
(Coroana); The Apple Tree (Marul); The
Rummer and Grapes (Stacana si ciorchinele) si
The Goose and Gridiron - care își purtau
numele după localurile la care se întâlneau, se
reunesc la beraria The Goose and Gridiron
(Gasca si Gratarul), din proximitatea Catedralei
Sf. Paul, din Londra, și hotărăsc sa se
întâlnească in mod regulat si sa lucreze
împreuna formând astfel o prima mare loja ,
Marea Loja a Londrei.
Aici este piatra de hotar a Francmasoneriei ca
instituție. De aici începem sa vorbim despre
francmasoneria speculativa. Aici sunt
începuturile francmasoneriei pe care o
cunoaștem azi , una care îmbina in mod alegoric
tehnicile de lucru ale corporației zidarilor cu
elemente filosofice care vad Omul ca o piatra
șlefuita, ca o cărămidă care își găsește locul in
edificarea Templului Universal – Umanitatea.
Aici se împletește latura operativa a
Francmasoneriei cu latura speculativa.