Sunteți pe pagina 1din 5

METODE DE STIMULARE A CREATIVITĂŢII ȘI SPIRITULUI COMPETIȚIONAL

AL ELEVILOR LA ORELE DE LIMBA LATINĂ

AUTOR:Prof.dr.Carmen Ţugui

Colegiul Naţional ,,Calistrat Hogaş,, -Piatra -Neamţ

Elevii claselor a VIII-a, precum şi aceia de la profilurile filologie şi ştiinţe sociale sau de la
liceele vocaţionale cu profil teologic au
privilegiul de a se familiariza cu universul
cultural şi lingvistic latin, fiind puşi, adesea, în
situaţia de a fi inventivi, curioşi şi de a îşi
valorifica multe dintre cunoştinţele teoretice şi
practice dobândite, adesea, la alte discipline de
învâţământ sau în contexte informale.

Pentru că limba latină este percepută, în mod


eronat, ca o ,,limbă moartă,, , iar discuţiile
contradictorii pe tema utilităţii menţinerii acestei
discipline în trunchiul comun de discipline au făcut şi continuă să facă deservicii reale acesteia,
profesorului de limba latină îi revine dificila
misiune de a face fiecare lecţie tot mai
atractivă, justificându-şi ,parcă, de fiecare
dată,raţiunea de a fi.Obligat, aşadar, poate mai
mult decât alţii, să fie, el însuşi ,creativ în
parcurgerea conţinuturilor programei şcolare,
gândind şi regândind fiecare temă astfel încât să
se plieze pe interesele elevilor şi pe dezideratele
unui învăţământ modern, activ-participativ,
1
profesorul de limba latină induce, pe deplin
conştient,şi elevilor săi acea creativitate benefică
pe termen lung.

De aceea,profesorul de limba latină va căuta să


propună elevilor săi sarcini de lucru care să se
plaseze în afara rutinei şcolare şi care să faciliteze
receptarea unor conţinuturi mai aride, conectându-
se la realităţile contemporane şi ţintind spre
înţelegerea importanţei valorilor culturii şi
civilizaţiei romane moştenite.

Metodele alternative de evaluare, atât de ofertante,permit repartizarea unor sarcini de lucru


individuale sau pe echipe,care să evidenţieze potenţialul fiecărui elev.Fiecare îşi va
identifica,potrivit structurii personalităţii sale, aptitudinilor şi pasiunilor ,un domeniu în care va
excela .

Dintre metodele de evaluare menite să stimuleze creativitatea elevilor la orele de limba latină
utilizate în decursul anilor, se pot evidenţia:

-Realizarea unor activităţi de tip ,,arheologie didactică,, ,în care elevii vor
reconstitui/confecţiona, pe baza unor modele date,diferite obiecte de uz comun în Roma
Antică(de exemplu:obiecte din arsenalul armatei romane,podoabe,machete ale unor monumente
celebre,planul unui domus/villa/insula,obiecte
utilizate de şcolari,etc.).Obiectele au fost strânse,
etichetate şi expuse la CCD Neamţ,expoziţie
însoţită de un afiş de prezentare conceput în
totalitate de elevi;

-Realizarea unor noi coperţi pentru operele


cunoscute ale scriitorilor şi istoricilor latini
studiaţi;

2
-Organizarea unor ateliere culinare după
reţete romane cunoscute, urmate de prezentarea
produselor şi precizarea ingredientelor în limba
latină;

-Organizarea de excursii tematice la muzee de


istorie şi arheolgie,la departamentul judeţean
al Arhivelor Naţionale,în castrele
reconstruite existente pe teritoriul ţării noastre (de ex.,Apullum cu expoziţii şi ateliere
arheologice şi demonstraţii de luptă ale Legiunii Gemina),urmate de dezbateri cu privire la
documentele în limba latină observate şi la obiectele examinate ;

-Realizarea unor scenete cu secvenţe din


unele piese de teatru antic care să includă şi
replici simple în limba latină, uşor de
reţinut ,apte să stimuleze interesul elevilor
pentru studiul acestei limbi ;elevii vor fi
implicaţi în realizarea costumelor, decorurilor
şi la redactarea unor replici;

-Alcătuirea şi prezentarea unor discursuri


politice sau militare inspirate din evenimentele istorice studiate; -Jocuri de rol:prezentarea
agendei zilnice a romanilor cu diferite funcţii sau atribuţii în societatea romană,de ex.,a unui
negustor, a unui senator, a unui stăpân de sclavi,etc.

-Prezentarea unei maxime,cugetări ,proverb al zilei ,urmată de un scurt comentariu şi prezentarea


unui exemplu din viaţa personală care să poată fi ilustrat de maxima/cugetarea respectivă;

-Organizarea unei prezentări de modă,cu obiecte vestimentare şi podoabe romane reconstituite de


elevi;

-Alcătuirea de reviste sau ziare care să provoace imaginaţia elevilor ,bazate pe circumstanţele
unui eveniment memorabil(de ex., 15 martie 44 a.Chr.-asasinarea lui Caesar);

3
-Realizarea unei pagini pe Facebook,fictive,care să
conţină referiri cu date exacte la diferite
personalităţi istorice sau literare cunoscute.

Am urmărit să demonstrăm că prin creativitate se


descoperă adevăruri şi realităţi noi. Este creator
acel produs care se exprimă într-o muncă nouă,
acceptată ca valabilă, utilă sau satisfăcătoare, de un
grup, la un anumit moment dat. Creator este
considerat şi elevul care rezolvă o problemă pe o
cale diferită de manual, chiar dacă această cale nu
este o noutate pentru ştiinţă,lucru pe care l-au ilustrat, cu prisosinţă, toţi elevii implicaţi în activiţăţile
enumerate mai sus.

BIBLIOGRAFIE

 Asociatia Egomundi, (2016) Suport de


curs Inovare si schimbare in
managementul institutiilor de
invatamant preuniversitar, Calarasi;
 Boboc, A, (2002) Psihosociologia organizatiilor scolare si managementul
educational, EDP, Bucuresti;
 Cristea, S.,(2003) Managementul organizatiei scolare, EDP, Bucuresti;
 Ghergut, A.,(2007) Management general si strategic în educatie, Polirom, Iasi,
2007;
 Ronald A. Heifetz,(1994) Leadership without Easy Answers, Belknap Pres;
 Pascali, E., Leadership şi motivarea personalului;

 Chateau, J., (1970) Copilul şi jocul , EDP , Bucureşti;


 http://www.artistshelpingchildren.org/artscraftsideasplasticbottlesprojectskids.html

 http://www.teachingideas.co.uk/library/books/the-heart-and-the-bottle

4
 https://www.pinterest.com/newnerdmom/theatre-creative-drama-play/

 https://ro.pinterest.com/teachingideas/

S-ar putea să vă placă și