TURISMUL CULINAR

Turismul culinar este o specie aparte din domeniul calatoriilor. Scopul ce ii

anima pe adeptii sai este descoperirea frumusetilor lumii sub raportul
secretelor specifice bucatariei diferitelor tari. Pasionatii sunt in cautarea
comorilor culinare. Satisfactia nu mai vine din placerea analizatorului visual
ci din cea a papilelor gustative. Nu mai sunt cautate relicve ale trecutului
istoric sau peisaje luxuriante ci restaurantele cu traditie in care poti gusta
ceva din ceea ce poporul respectiv are mai autentic in materie de
gastronomie.

Arta culinara este singura care vorbeste tuturor celor cinci simturi (si chiar
si celui de-al saselea simt - femeile stiu de ce!). Experientele gastronomice
se pot transforma in adevarate momente memorabile, mai ales intr-o tara
straina. Este si motivul pentru care turismul culinar a devenit o piata de
nisa cu mare potential. Numai in Statele Unite, numarul turistilor pe acest
segment au totalizat 27 de milioane, in ultimii trei ani (Asociatia Industriei
de Turism). Cand o singura tara promite un val de turisti care depaseste
populatia propriei tale tari, este clar ca nu poti ignora asta.

Turismul culinar a inceput pe vremea cand europenii calatoreau ani de zile

in cautarea mirodeniilor asiatice. Astazi face parte din agroturism si pune
accent pe degustarea de preparate alimentare si bauturi locale.
"El promoveaza experientele gastronomice unice si impresionante, nu doar
pe cele care au castigat patru stele", subliniaza Erik Wolf, presedintele
Asociatiei Internationale de Turism Culinar. "Desi neglijat in trecut, turismul
culinar este o piata importanta care sustine dezvoltarea economica si a
comunitatii, oferind totodata turistului o imagine mai amanuntita asupra
diverselor culturi".

Acest tip de turism, continua el, este practicat atat in zonele rurale, cat si in
orase, si ar trebui sa fie o activitate constanta, accesibila pe tot parcursul
anului.

Rich Harrill, directorul Institutului International de Cercetare in Turism,

adauga ca el devine o ramura importanta a turismului cultural. "Oamenii
care practica turismul culinar sunt pensionari cu bani si timp, precum si cu
un anumit nivel de sofisticare", explica el. "In principiu, sunt oameni
educati, interesati de mancare si vin".

Wolf considera ca viitorul sta in produsele traditionale: "Oamenii cauta

lucruri proaspete, pline de savoare si sanatoase. Din ce in ce mai multi
oameni sunt preocupati de provenienta produselor. Se simte o tendinta de
crestere pentru mancarurile traditionale".

TURISMUL GASTRONMIC MARAMUREȘAN

Nu eşti maramureşean dacă nu ai mâncat măcar o dată coleşă cu

brânză sau nu ai băut un pahar de horincă de prune. Din punct de vedere
culinar, Maramureşul are anumite particularităţi. Nu există casă în
Maramureş unde să nu fi invitat la masă pentru a gusta din puţinul care
există în fiecare casă.
Bucătăria din Maramureş este un melanj de savuroase preparate
strămoşeşti româneşti, săseşti şi ungureşti. Nicăieri nu vei mai găsi o
diversitate atât de mare, de la zămuri (supe şi ciorbe), până la tocăniţe,
papricaş, balmoş şi gomboţi (găluşte cu prune). Pentru maramureşeni,
masa reprezintă un act cultural, cu valenţe sociale, desfăşurat după
cutume străvechi. Musafirul trebuie să consume toate alimentele şi
băuturile cu care e servit, altfel se consideră că el vrea atâta rău gazdei,
cât a lăsat în blid sau în pahar. Nucleul tradiţiei culinare îl reprezintă
lăptăria pastorală mobilă, pe care păcurarii o instalează  vara, în munţi, pe
perioada păşunatului turmelor de oi. Maramureşenii preferă, la mâncarea
de dimineaţă (micul dejun) o masă consistentă (coleşe cu brânză, lapte
acru, slănină şi „mâncăruşa” – papară din ouă). Gustarea mică se ia pe la
9.00-10.00, iar gustarea mare pe la 12.00-14.00. Ujina e programată în jur
de 18.00, iar seara - cina.    În subsidiar, ea reprezintă un necesar rit de
integrare, fie că ne referim la ospeţele comunitare (mesele de pomană, la
care participă tot satul, în frunte cu preotul), la mesele neamurilor (botez,
nuntă, înmormântare), la masa întregii familii (de Paşti, de Crăciun), la
masa cotidiană, ori la masa oferită unor musafiri.
Turiştii care aleg să viziteze Maramureşul trebuie să ştie, înainte de
toate că moroşanul îşi pofteşte oaspetele străin în casă, cu gândul că „i-o fi
foame după atâta drum”. Oricine care trece pragul unei case din
Maramureş ştie că întotdeauna oaspetele este poziţionat la masă „la loc de
cinste”, la fel cum se întâmplă în cazul bătrânilor sau al oamenilor „cu vază”
(preotul sau dascălul).  În Maramureş un alt obicei pe care nu îl poate
contesta nimeni şi care se mai practică şi în ziua de astăzi este cel legat de
faptul că stăpânul casei, bărbatul de regulă, va bea bea primul din băutură
şi abia apoi oaspetele. Tot aşa în Maramureş se ştie că nimeni nu începe
să mănânce până nu se făce semnul crucii, cu faţa către răsărit sau, în alte
zone, până nu se rostea o rugăciune. Întodeauna înainte de a tăia pâinea
se face semnul crucii, practici pe care părinţii le-au învăâat de la bunici şi
care sunt transmise din generaţie în generaţie. Este bine de ştiu faptul că
în Maramureş oaspetele trebuie să consume toate alimentele şi băuturile
cu care e servit, altfel se consideră că el vrea atâta rău gazdei, cât a lăsat
în blid sau în pahar.     
Oricine este interesat de bucătăria tradiţională din Maramureş poate
afla că lăptăria pastorală mobilă este instalată vara de către păcurari,
departe în munţi, pe perioada păşunatului turmelor de oi. Baciul sau vătaful
este singurul responsabil de întreg procesul de preparare a laptelui.   
Proprietarii de oi urcă la stână prin rotaţie, pentru a-şi primi partea de lapte
ce li se cuvine, stabilită la „măsuriş”. Din laptele de oaie, baciul prepară
caşul, urda şi jintiţa. Brânza se prepară în gospodărie cu caşul luat de la
stână. „Brânza care este menită să rămână pe iarnă trebuie ermetic
înfundată în bărbânţă; deasupra brânzei se pune un strat de lut şi apoi
fundul de lemn” - scria în 1924 I. Bârlea.
În Lăpuş, se prepară „lapte acru de iarnă.” - C. Mirescu, 2006.  
Profesorul Petru Dunca, în cartea sa din 2004, scrie că agricultura s-a axat
preponderent pe culturile de porumb. Făina de mălai a constituit, începând
cu secolul al XVII-lea, „principalul element nutritiv pentru populaţia rurală”.
Din acest produs se obţine atât mămăliga (apă, sare şi făină de mălai), cât
şi pâinea cea de toate zilele. Tot Dunca mai scrie în cartea sa că pâinea de
grâu se mânca doar la sărbători mari, iar din făină albă de grâu se
preparau prescurele şi colacii rituali care se folosesc la diferite manifestări.
Maramureşenii preferă, la mâncarea de dimineaţă (micul dejun) o
masă consistentă (coleşe cu brânză, lapte acru, slănină şi „mâncăruşa” –
papară din ouă). Gustarea mică se ia pe la 9.00-10.00, iar gustarea mare
pe la 12.00-14.00. Ujina e programată în jur de ora 18.00, iar seara - cina.
La „gustarea mare” e obligatorie „zama” (supă sau ciorbă). Dacă horinca
nu lipseşte de la masă, balmoşul nu e un preparat de zi cu zi.   Horinca din
Maramureş se prepară în general din prune şi se fierbe de două ori.
Horinca (sau pălincă) are peste 50 de grade. La sărbătorile mari de genul
Crăciun, Paşti sau Bobotează se îndulceşte cu miere de albină.  
 Reţeta balmoşului este redată de A. Georgeoni în cartea sa din anul
1936. Şi anume „Se pun două găvane de jintuit în căldăruşe, apoi un găvan
de lapte dulce şi un găvan de apă. Se gustă. Când e prea dulce se adaugă
lapte acru, iar când e prea acru se adaugă lapte dulce. Căldăruşa se pune
apoi la foc şi se fierbe în clocote ½ oră, mestecându-se mereu. Se adaugă
la urmă făină de mălai «ca pentru coleşă» şi se mai fierbe, în clocote, 15
minute; apoi se amestecă în jur cu coleşerul, până ce iese untul de jintuit,
de trece peste balmoş”. Balmoşul încă se mai mănâncă în satele din
Maramureş, fiind un produs extrem de apreciat şi gustos.
Orice turist care vizitează o pensiune din Maramureș, trebuie să știe
că musafirii sunt întotdeauna așezați la masă în loc de cinste. Platourile
tradiționale cu care sunteți întâmpinați vor avea tobă, cârnatul de casă,
brânză telemea, caltabosul, și lângă toate astea ceapă. Ceapa nu lipsește
de la orice platou rece.

Mesele de prânz sunt îmbietoare și apetisante. Orice pensiune rurală

care se respectă va include gulaș, ciorbă de legume, supă de pui sau alte
preparate. Găinile folosite la ciorbe sunt în general crescute de casă, nu
cumpărate de la magazin. Tochitură cu mămăligă este ceva special și
nelipsit. Ea este un amestec de carne de porc, pui și vită, cu cârnăciori
delicioși picanți, sos brun, și desigur tradiționala mămăliguța. Tochitură cu
mămăligă este unul din cele mai apreciate și dorite preparate culinare de
către turiști.
În această zonă se prepară și mâncăruri la ceaun, pregătite la foc cu
lemn de brad în aer liber. Tocănița la ceaun, gulașul la ceaun și miel la
ceaun de sărbători pascale sunt doar câteva exemple. Un astfel de mod de
prepare dă mâncării o savoare aparte. După ce încerci prima oară
mâncarea pregătită la ceaun, vei reveni în Maramureș cu drag să o
savurezi încă odată.

Bucătăria tradițională din Maramureș este compusă din preparate

simple dar foarte gustoase. Ingredientele sunt provenite din gospodăria
propietarului, de aceea pensiunile rurale din Maramureș sunt foarte
populare în rândul turiștilor străini sau autohtoni. Orice persoană poate fi de
acord că nu se compară gustul unei ciorbe cu găină de casă în comparație
cu una cumpărată de la supermarket. În asta constă cel mai mult savoarea
alimentelor prepare în Maramureș. Sunt făcute natural, cu drag și multă
pasiune, respectând aceleași tradiții străvechi care au consacrat acest loc
superb.
Toți turiștii care vin în Maramureș vor să încerce bucătăria
țărănească locală, și pe bună dreptate. Nimic nu se compară cu aroma
preparatelor făcute la ceaun cu ingrediente naturale, sau savoarea care
crește apetitul a unei țuici de prune. Acest loc și-a păstrat gustul și
frumusețea care există încă din timpuri străvechi. Într-o eră în care ne
modernizăm pe zi ce trece, o astfel de excursie în timp, cu ajutorul ochilor
dar și a papilelor gustative, face ca o plimbare în zona Maramureșului să
fie de neuitat.
Dacă ai pășit o dată prin aceste meleaguri, îți va fi dor să revii. Sunt
foarte multe elemente îmbietoare. Sunt frumuseți naturale care te readuc la
viață cu priveliștile superbe și aerul curat. Sunt oamenii primitori care te
întâmpină de parcă te cunosc de-o viață și te pun în capul mesei lor. Sunt
bucatele alese care te fac să te întorci în timp într-o eră a gustului și
tradiției. Toate astea te fac să revii cu drag, iar și iar, în Maramureș.