Baobabul .

Baobabul (Adansonia digitata) este un arbore cu frunza căzătoare din genul Adansonia,

familia malvaceelor, ale cărui ramuri sunt asemănătoare rădăcinilor, de unde și numele de „copac cu
capul in jos”. El se mai numește „copacul-butoi”. Numele științific se datorează savantului
francez Michel Adanson (1727 - 1806), care a descris un specimen din Senegal.
Această specie crește solitar în savanele uscate, fierbinți ale Africii subsahariene[1] și a fost introdusă
în unele regiuni din Asia și Australia.[2][3] Are o durată de viață lungă, probabil de până la 1500 de ani.
[4]
 Frunzele îi cad în cursul sezonului uscat, care poate dura până la opt luni pe an.
Copacul are înălțimea de 5 - 25 m și un trunchi exagerat de gros, de 10 - 14 m în diametru, moale,
fibros și umed.[5] Rădăcinile se întind pe sub pământ pe o suprafață, diametrul căreia depășește
chiar și înălțimea copacului, ceea ce îi permite să supraviețuiască în condiții secetoase.
La începutul verii (în emisfera de sud din octombrie până în noiembrie)[6] apar niște flori albe, foarte
mari și grele. Au 12 cm în diametru și se deschid după-amiaza târziu, rămânând deschise doar o
noapte.[7][8] Au o aromă dulce, dar mai târziu, când încep să se descompună, emit un miros de hoit.
Cercetătorii au stabilit că sunt polenizate în primul rând probabil de câtre liliecii din
familia Pteropodinae.
Fructele indehiscente sunt niște capsule mari, oviforme, cu lungimea de până la 25 cm. Miezul lor se
usucă, se întărește și se desface în bucăți, care seamănă cu niște felii de pâine uscată.[9] Semințele,
tari și negre, au forma unui rinichi. Pulpa fructelor este comestibilă,[10] fiind cunoscută sub numele de
„pâinea maimuței”.
Uniunea Europeană a aprobat utilizarea fructelor în 2008. Acestea sunt folosite pentru smoothies și
barele de cereale.[11] În unele locuri din Africa este răspândită credința că femeile, care locuiesc în
zonele unde cresc mulți baobabi, vor avea mai mulți copii. Aceasta este plauzibil din punct de
vedere științific dat fiind că acele femei vor avea mai ușor acces la frunzele și fructele bogate în
vitamine pentru a-și completa dieta săracă în vitamine.[12]