Tema și viziunea despre lume în basmul „Povestea lui Harap-Alb”

Basmul este una din cele mai vechi forme de literatură populară orală aflată în folclorul tuturor popoarelor, vârsta lui este
preistorică (conţine elemente de civilizaţie veche) fiind totodată strămoşul civilizaţiei SF de astăzi.

1. Încadrarea într-un curent/specie/mișcare

„Povestea lui Harap- Alb” este ca specie un basm cult pentru că îmbină elemente de real (familiile) cu cele fantastice ( cerbul,
ursul, ajutoarele, Sfânta Duminică). Apare conflictul între forţele binelui (Harap Alb, Sfânta Duminică) şi forţele răului (spânul) iar binele
iese învingător. Basmul lui Creangă conţine formulele specifice: iniţiale, mediane, finale: „Amu cică era odată…’’. Nu lipsesc reperele
temporale specifice: „era odată” – illo tempore, timp mitic fabulos, nedelimitat, spaţiu vag, imaginar, nemăsurat, unde totul e posibil,
teritoriu al fabulosului. Personajele sunt de mai mute tipuri: pozitive (craiul, Împăratul Verde, Harap Alb, Sfânta Duminică),
fiinţe himerice, animale ce comunică, măşti ale diferitelor tipuri de indivizi- ajutoare (Ochilă, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăţi-
Lungilă), donatori ( furnicile şi albinele). Ca şi în toate basmele şi aici avem iniţierea unui erou, formarea unui tânăr- fiul cel mic al
craiului. Aceasta se realizează prin trecerea unor probe: proba vitejiei (înfruntarea tatălui îmbrăcat în urs), aducerea salăţilor din grădina
ursului, aducerea pieii cu pietre preţioase a cerbului, aducerea fetei Împăratului Roş (ajutat de cei cinci prieteni şi de donatori). Basmul
are adânci conotaţii în planul real, atitudinea specifică fiind  cultivarea virtuţilor morale: adevăr, dreptate, cinste, omenie, ospitalitate,
curaj şi condamnarea obiceiurilor rele: nedreptatea, răutatea, minciuna, viclenia. „Povestea lui Harap Alb” conţine cifre cu valoare
simbolică: trei feciori, trei fete de împărat, trei probe, spânul îl înşală a treia oară.

2. Tema ilustrată prin două secvențe/episoade

Tema basmului o constituie maturizarea, formarea unui tânăr trecut prin probele vieţii astfel că basmul este un buildungsroman- roman
al formării, al instruirii (ilustrat prin drumul copilului de la adolescenţă la maturitate).

O primă secvență reprezentativă este întâlnirea cu bătrânica din grădina Palatului. Mezinul judecă după aparențe, refuză s-o miluiască și
nu-și dă seama că are de-a face de fapt cu Sfânta Duminică, deghizată într-o cerșetoare. Cu timpul băiatul se maturizează și putem
observa că în secvența întâlnirii cu ajutoarele există un progres în comportamentul lui. Deși aceste ființe himerice arată înfricoșător, el nu
le disprețuiește ci le ia ca tovarăși de drum, creaturi ce mai târziu îl vor ajuta să treacă probele de la curtea împăratului Roș.

Viziunea despre lume în opera „Povestea lui Harap-Alb” este pe de-o parte clasică, prin susținerea valorilor morale tradiționale precum
bunătatea, prietenia adevărul și prin lupta binelui împotriva răului. Pe de altă parte este prezentă jovialitatea, prin umor, printr-o bună
dispoziție emanată de autor și de către personajele sale fiind, în acest sens, nu de puține ori asemănat cu scriitorul francez Rabelais.

3. Elemente de structură

Titlul. Harap Alb este un nume primit de la Spân. Harapul este un om cu pielea şi părul negru, rob, sclav. Astfel că rob „alb” ajunge să fie
o contradicţie, un oximoron, autorul dorind să exprime punctul cel mai de jos la care ajunge datorită neascultării.

Incipitul este constituit de prima frază a textului „ Amu cică era odată într-o ţară un crai…” simbol al unui timp magic, misterios,
necunoscut- specific basmelor ieşit din timpul comun, istoric, atemporal – „odată”. Deasemenea spaţiul este unul nedefinit, misterios, – „
într-o ţară”. În astfel de timp şi spaţiu există probabilitatea apariţiei fantasticului. Finalul: „ Şi a ţinut veselia ani întregi şi acuma mai ţine
încă; cine se duce acolo be şi mănâncă…” exprimă o continuitate, un model de viaţă ce nu se stinge niciodată, triumful binelui ce
guvernează.

Subiectul.
Verde Împărat îi cere fratelui său, Craiul, să-I trimită pe cel mai viteaz dintre cei trei fii, ca să-i urmeze la tron (intriga basmului), deoarece
el avea numai fete. Pentru a-i pune la încercare, Craiul se îmbracă într-o piele de urs şi îi sperie pe cei doi fii mari. Cel mic însă reuşeşte
să învingă proba şi obţine încuviinţarea de a pleca spre împărăţia lui Verde Împărat. Ajutat de Sfânta Duminică, băiatul îşi alege calul,
armele şi hainele, pe care le avuse tatăl său când fusese mire şi pleacă la drum după ce primeşte sfaturile Craiului. Craiul (tatăl său) îl
roagă să se ferească de omul spân (fără păr) şi de omul roş (roşcat). Cu toate acestea, el este păcălit de Spân, care, fiind viclean, îl face
sluga lui. Spânul îi dă numele de Harap-Alb, iar acesta îl slujeşte cu credinţă, respectându-şi jurământul făcut. Ajunşi la palatul
Împăratului Verde, Spânul se dă drept nepotul acestuia şi îl supune pe Harap-Alb la încercări primejdioase, cu speranţa că va scăpa de
el: să-i aducă „salăţi din grădina ursului”; pielea bătută în pietre preţioase a unui cerb fabulos, fata Împăratului Roş, ca să se însoare cu
ea.
Ajutat de Sfânta Duminică, de furnici, şi de albine şi sfătuit permanent de calul său, Harap-Alb reuşeşte să învingă toate probele. Cei
cinci prieteni fabuloşi: Ochilă, Setilă, Gerilă, Flămânzilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă îl ajută să învingă piedicile apărute în încercarea de a o
aduce pe fiica Împăratului Roş la curtea lui Verde-Impărat (camera încălzită, ospăţul uriaş, deosebirea macului de nisip, deosebirea fetei
de împărat, păzirea fetei de împărat, întrecerea cal- turturică). Întorși, sunt întâmpinaţi cu toate onorurile, dar fata Împăratului Ros îl
respinge pe Spân şi le spune celor de faţă că Harap-Alb este adevăratul nepot al lui Verde-Împărat. Atunci Spânul se repede şi taie capul
lui Harap-Alb, dar fata îl înconjoară „cu cele trei smicele de măr dulce”, îl stropeşte cu apa vie şi îl invie pe Harap- Alb. Calul fermecat îl
apucă pe Spân şi îl aruncă până în ceruri, de unde cade pe pământ şi moare (punctul culminant). Verde-Împărat îl căsătoreşte pe Harap-
Alb cu fata lui Roşu-Împărat, iar la nunta lor au fost poftiţi toţi prietenii care l-au ajutat. Veselia a ţinut ani întregi şi mai ţine şi acum, iar
“cine se duce acolo, be şi mănâncă, … “.
4. Statut personaje principale

Harap-Alb, fecior de crai, este un Făt-Frumos din basmele populare, destoinic şi curajos, dar rămâne în zona umanului, ca un flăcău din
Humuleşti. El este un personaj pozitiv şi întruchipează înaltele principii morale cultivate de orice basm, ca adevărul, dreptatea, cinstea,
prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trăsături ce reies indirect din întâmplări, fapte, din propriile vorbe şi gânduri şi direct din ceea
ce alte personaje spun despre el. Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este o iniţiere a flăcăului în vederea formării lui pentru
a deveni conducătorul unei familii, pe care urmează să şi-o întemeieze.

5. Trăsături ale personajului principal evidențiate prin secvențe specifice

Harap-Alb este un personaj care evoluează. La început reacţionează impulsiv, nu vorbeşte la supărare şi nici nu miluieşte bătrâna pe care
o judecă după aparenţe, o respinge şi nu bănuieşte că puterea şi înţelepciunea ei vor fi de o mare importanţă în succesul său final şi în
triumful binelui. Cu timpul el învaţă să fie precaut, să nu mai judece după  aparenţe (deşi ajutoarele sale inspiră teamă iniţial), să
aprecieze totul, inclusiv înţelepciunea celor în vârstă. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine şi furnici îl fac să
le ocrotească şi să le ajute atunci când le întâlneşte în drumul său, chiar dacă pentru asta trebuie să treacă prin apă ori să zăbovească
pentru a le construi un adăpost. Sigur că binele pe care Harap-Alb îl face se întoarce atunci
când el însuşi se află în impas, crăiasa furnicilor şi cea a albinelor salvându-i deasemenea viaţa.

6. Relația dintre două personaje

Secvența coborârii în fântână surprinde momentul schimbării vieții mezinului. Neascultând sfatul tatălui, îl ia pe spân ca tovarăș de
drum, dând dovadă de naivitate și neintuind caracterul acestuia. Prin viclenie, spânul aruncă apa din ploscă sub pretextul că ar fi stătută
și îl convinge pe mezin să intre după el în fântână, apoi pune capacul peste el și-l obligă să i se supună și să-i jure credință, inversând
rolurile. Băiatul, victimă a minciunii Spânului, este nevoit să accepte și să-și piardă identitatea de prinț devenind slugă.

La final, după parcurgerea cu succes a tuturor probelor, secretul lor este demascat de fata împăratului Roș, care se îndrăgostise de
Harap-alb și nici nu voia să audă de spân. Acest lucru provoacă mânia spânului care, plin de cruzime, îl ucide pe Harap-alb, tăindu-i
capul, deși băiatul a dat dovadă de loialitate, respectându-și jurământul făcut la fântână. Atunci calul, tovarășul credincios al mezinului, îl
ia pe spân și-l urcă până la ceruri, de unde-i dă drumul ca să devină una cu pământul. În urma ospățului fabulos de la final, binele iese
învingător, respectându-se astfel tipologia basmului tradițional.

Aplicații

„În sfârşit, Spânului îi mergea gura ca pupăza, de-a ameţit pe împăratul, încât a uitat şi de Harap-Alb, şi de cerb, şi de tot. Fetele
împăratului însă priveau la verişor… cum priveşte câinele la mâţă, şi le era drag ca sarea-n ochi: pentru că le spunea inima ce om fără de
lege este Spânul. Dar cum erau să iasă ele cu vorba înaintea tatălui lor? Spânul n-avea de cine… Vorba ceea: “Găsise un sat fără câini şi
se primbla fără băţ”. Că altă, ce pot să zic?”

1. Preceizează perspectiva narativă a textului.

2. Prin ce se creează oralitate în text?
3. Cum se realizează umorul în text?
4. Transcrieți cuvinte din mai multe registre stilistice.
Distribuie mai departe!

Dorim să ajutăm cât mai mulţi elevi, aşadar ne-ai fi de ajutor distribuind site-ul şi altor colegi sau prieteni liceeni! Ne-ai face un mare
favor şi până la urma… un “share pe facebook” nu te costă nimic!