CATEGORIZAREA OBIECTELOR LA COPII

Se considerată că, în dezvoltarea umană, etapa preșcolară este una dintre cele mai
importante - marcată de schimbări atât în plan fizic, cât și în plan mental și emoțional. Deși este
considerată, de foarte multe ori, doar o perioadă în care copii se joacă, în realitate jocul este cel
ce îi condiționează pe aceștia să îți dezvolte capacitățile cognitive și pe cele de interacțiune
socială. Tot acum și tot prin joc și cunoștințele se organizează în categorii. Mi-am dorit ca prin
experimentul organizat să observ cum reușesc copiii să grupeze obiecte în funcție de criteriile
prezentate și dacă se confirmă faptul că, în cazul preșcolarilor, categorizarea este flexibilă,
asemănătoare cu cea din cazul adulților. Studii și cercetări în acest domeniu au fost realizate de
diverși cercetători, iar rezultatele obținute au relevat faptul că, la copii, conceptele nu sunt
uniforme, ci sunt specifice unui domeniu, dependente de context. Structura internă a conceptelor
copiilor este asemănătoare cu cea întâlnită la adulți, conceptele sunt organizate în sisteme
ierarhice ce includ și concepte abstracte și concepte specifice. Studiul realizat de Patricia Bauer
pe un grup de copii de un an, pe durata căruia aceasta a demonstrat copiilor cum se asamblează o
jucărie complicată, iar după un an, adică la vârsta de doi ani, aceștia au reușit sa asambleze
aceasta jucărie respectând secvențele în aceeași ordine este relevant pentru experimentul de față.
Această cercetare se concentrează asupra categorizarilor efectuate de copii preșcolari, începând
cu vârsta de 2 ani.

Categorizarea este, de fapt, o clasificare în grupuri a unor obiecte sau stimuli. Iar prin aceste
“clasificări accede la informații relevante, disponibile sistemului cognitiv despre categoria
respectivă și putem face predicții” ( Miclea, M., 2003). Deci, categorizarea, ca proces de
grupare a elementelor similare “asigură economie cognitivă în prelucrarea informaţională”
( Ionescu, T., 2001, pag.385) şi, totodată, este o abilitate a sistemului cognitiv de adaptare la
mediul înconjurător. Ca şi funcţii ale catigorizării cu valoare adaptativă ar fi cele de: a) grupare a
obiectelor similare în aceeaşi categorie; b) codarea experienţei; c) generarea de inferenţe. Pentru
similaritate – gruparea sub aceeaşi categorie a diferitor tipuri se face după:- proprietăţile fizice
sau perceptive asemănătoare (mărime, greutate, culoare, lungime); - sau proprietăţi funcţionale
(îndeplinesc funcţii similare). Întâietatea categorizarilor este ce a similarităţilor fizice, apoi a
celor funcţionale în condiţii normale, şi viceversa în situaţii ce vizează satisfacerea urgentă a
unor nevoi. Putem spune că, în funcţie de ponderea unor stimuli fizici/funcţionali, în contexte

1
diferite predomină catigorizarea unui sau altui tip de stimul. Însă “Categorizarea tinde spre
maximizarea similarităților intra-categoriale și minimalizarea similarității inter-categoriale.“

Satisfacerea reciprocă a stimulilor asigură eficiența categorizării. În locul mulțimii de obiecte

sistemul cognitiv operează cu o singură categorie, aceste categorii ajută la memorare și
reamintire și sporesc eficiența sistemului cognitiv.

În situația în care un obiect este cuprins într-un anumit grup cunoștințele despre grupul respectiv
devin automat relevante și pentru acest obiect. Fără procesul de categorizare nu ar fi posibil un
astfel de raționament.

Cercetătorii Rosch (1973), Richard (1990) și Smith (1990) (cit. în Mircea Miclea) au enunțat
câteva caracteristici pentru categoriile de bază:

1. Categoriile de bază sunt reprezentate printr-un singur cuvânt în limbajul natural.

2. Cuvintele corespunzătoare categoriilor de bază au cea mai mare frecvență în limbajul vorbit.

3. Categoriile de bază și experiențele lingvistice corespunzătoare sunt dobândite mai devreme în

comparație cu categoriile sub sau supra-ordonate.

4. Categoriile de bază pot fi definite prin indicarea directă a obiectului.

5. Categoriile de bază sunt cele mai abstracte categorii care pot fi asociate cu o formă fizică
specifică.

Alte studii arată că orice categorie de bază nu se activează în mod automat ci prin asociere cu
stimuli din categoriile corespunzătoare acesteia.

De asemenea, s-a mai demonstrat și că subiectul uman învață toate aceste categorizări, specifice
nivelului de bază, prin socializare și prin dobândirea limbajului natural. Stările afective și cele
motivaționale joacă și ele un rol foarte important.

O serie de cercetări efectuate de Gelman și Markman (1986 cit. in Miclea) au evidențiat funcția
generativă a categorizării.

2
Fiecare categorie de obiecte grupate după similaritățile fizice sau funcționale au o anumită
etichetă lingvistică. Se consideră că proiecția mintală a unei categorii este conceptul său iar
cercetările experimentale din ultimul deceniu au constatat existența reprezentării mintale a
categoriei - prototipul. Prototipul și conceptul sunt reprezentări simbolice, ce fac parte din
modelul clasic-simbolic. În construirea prototipului un rol central îl joacă atributele cele mai
reprezentative ale categoriei. Conceptul ce definește o categorie cuprinde toate caracteristicile
necesare și suficiente ale clasei respective.

Psihologia din ultimele decenii a lărgit viziunea cu privire la categorizarea stimulilor pe baza
trăsăturilor necesare și suficiente prin introducerea categorizării pe bază de prototip. Iar Harnad
(2003, cit. în Ionescu T. ) definește categorizarea ca “interacțiune diferențială, sistematică între
un sistem senzoro-motor adaptativ, autonom și lumea sa. “

Pe de altă parte Barsalou, (2003, cit. în Ionescu T.) consideră că “ fiecare categorie reprezentată
corespunde unei componente a experienței“. Iar în teoria sa privind “ simularea situată “ (idem)
afirmă existența unei legături între procesarea senzoro-motorie și cea conceptuală. Se spune că
Barsalou ar vedea conceptele ca abilități de construire a reprezentărilor ce sunt adaptate
necesităților curente ale unei acțiuni, sunt în continuă schimbare.

În experiențele efectuate a fost acceptat faptul că, din primii ani de viață, copilul face distincție
între diferitele clase de obiecte dar se considera că accesul la incluziunea claselor în categorii
este posibil doar la vârsta intrării în școală. Ultimele decenii de cercetare (Mareschal & Queen,
2001,op cit) au subliniat, însă, faptul că și preșcolarii și chiar bebelușii pot să categorizeze
flexibil, atât tematic cât și taxonomic, în anumite condiții. (Blanchet, Dunham & Dunham, 2001,
Gopnik & Astington, 1988, Prasada, Ferez & Haskell, 2002, Rice et al, 1997, Waxman & Namy,
1997, cit în Ionescu T.)

Studiile efectuate susțin ideea conform căreia copii construiesc categorii și că răspund la
cerințele situaționale întocmai ca și adulții.

3
Obiective şi metodologia cercetării

Obiective: Stabilirea relației dintre vârsta copiilor şi posibilitatea lor de a categoriza obiectele
după criterii fizice şi funcţionale

Ipoteze: Pot copii în vârstă de 2 ani să categorizeze obiectele după criterii fizice şi funcţionale?

Au importanţa instrucţiunile date în timpul experimentului?

Va necesita o durată diferită categorizarea dupa criterii a obiectelor la copiii de vârste între 2 şi 5
ani ?

Este mai rapidă categorizarea în manipularea obiectelor sau a imaginilor?

În timpul studiului se vor manipula : influenţa vârstei asupra obținerii categorizărilor fidele;
timpul necesar realizării grupării obiectelor după categorii, obiecte şi imagini folosite pentru
categorizare, instrucțiunile folosite în timpul experimentului.

Subiecţi: Testarea pentru sortarea de obiecte a fost aplicată unui număr de 30 de copii aleşi prin
selecţie aleatoare simplă, preșcolari cu vârsta de 2 ani (5 copii), de 3 ani (10 copii), 4 ani (10
copii) de 5 ani (5 copii). S-a obţinut acordul instituţiei pentru efectuarea studiului în cadrul
leagănului de copii.

Materiale utilizate: Sortare de obiecte - obiecte familiare copiilor de diferite forme şi culori
(jucării) – ursuleţi, mingi, cuburi, cilindri de diferite culori, ce pot fi categorizate după criterii
fizice (formă, culoare), dar şi după criterii funcţionale („cele din care putem construi”). Alt set
de cuburi cu una din feţe colorată (a câte 4 cuburi cu una din feţe: roşie, albastră, verde, galbenă)
iar pe partea opusă cu o imagine ce reprezintă : obiecte de vestimentaţie, flori, mașini, animale.

4
Procedura

Copiilor li se va explica ce au de făcut, aceste explicaţii sunt fost adaptate vârstei copiilor, iar
experimentatorul le demonstrează cum şi ce trebuie să facă, experimentul se derulează sub formă
de joc: „O ajutăm pe furnicuţă „ – în această etapă copii adună obiecte în coşuleţe , sortându-
le după culoare, - apoi o ajută pe furnicuţă să grupeze obiectele după forma lor, ca la sfârşit să
fie rugaţi să-i aducă albinuţei doar acele obiecte ” din care se poate construi”. Fiecare categorie
de vârstă are traseul său, sunt disponibile câte 4 coșuleţe pentru fiecare grup, iar jucăriile sunt
strategic amplasate în diferite parţi ale camerei , iar furnicuţa şi coşuleţele se află în centrul
camerei.

Apoi copiii sunt așezați la mese ce sunt aranjate în cerc în jurul furnicuţei şi îndemnați de ea
trebuie să aranjeze cuburile cu faţa colorată în sus şi apoi să le categorizeze în funcţie de culoare,
după aceea cuburile trebuie repoziţionate cu faţa opusă în sus iar imaginile grupate după
categoriile din care fac parte obiectele redate.

Rezultate așteptate

Este de așteptat ca aplicarea acestui experiment să rezulte următoarele: copii în vârstă de 5 ani
să aibă nevoie de mai puțin timp pentru categorizarea cerută și categorizarea să fie mai fidelă
decât cea efectuată de copii de 4, 3 respectiv 2 ani. Copii de 2 ani ar putea să categorizeze
obiectele în funcție de caracteristicile fizice și funcționale ale obiectelor dacă sunt familiarizați
deja cu obiectele respective. De asemenea, categorizarea obiectelor poate necesita un timp mai
mic față de categorizarea imaginilor. Importante vor fi și explicațiile și demonstrațiile efectuate
în timpul experimentului, contextul în care se desfășoară experimentul, mediul. Este, de
asemenea, posibil ca unii copii de vârstă mai mică să categorizeze mai bine și mai repede decât
unii copii cu vârstă mai mare dacă cei dintâi sunt familiarizați cu obiectele mai mult decât
ceilalți. Rezultatele ar putea arăta că unii copii de doi ani au categorizat obiectele după
caracteristicile fizice și după cele funcționale, nu doar după una dintre acestea. Însă acest rezultat
depinde de instrucțiunile date pe durata experimentului.