Accentele demersului didactic – experiențe la clasă

Citind noua programă, mi-am dat seama că trebuie să-mi schimb modul de proiectare
curriculară având în vedere trecerea de la centrarea pe conținut la centrarea pe elev, care
presupune deplasarea accentului în activitatea didactică: de la aspectele teoretice (să știe că) la
aspectele practice (să știe să); de la cantitate (cât) la calitate (cum): trecerea de la un volum mare
de informatii nestructurate la informatii structurate care să permită legături de sens între acestea;
de la predare la învățare: profesorul nu ține un discurs, ci intermediază cu învățarea;
de la evaluarea internă la evaluarea externă: apariția unor descriptori de performanță care permit
o evaluare unitară și individualizată, care să asigure depistarea dificultăților concrete pe care le
întâmpină elevii în învățare, pentru a-i putea ajuta în mod adecvat în depășirea acestora.
Am conștientizat că schimbarea la nivelul programelor și al manualelor se vede dublată
de o schimbare la nivel de strategii didactice, al atitudinilor, al managementului clasei. Dacă este
posibil ca prima schimbare să se producă foarte repede ca urmare a unor acțiuni externe, cea de-a
doua este mai dificilă, neliniară, cere efort, timp și implicare -este de fapt schimbarea care ține de
profesor.
Am realizat că învăţământul centrat pe competenţe aruncă o nouă interpretare şi viziune
asupra educatiei, care trebuie să pună în evidenţă cunoştinţele şi competenţele elevilor din
perspectiva achiziţiei noţiunilor şi a aptitudinilor cu caracter mai general care le vor folosi în
viaţă, fiind o alternativă la învăţământul tradiţional centrat exclusiv pe cunoştinţe, pe asimilare
de informaţii. Din această perspectivă, am acordat o mai mare importanță selecției conţinuturilor
care au relevanţă maximă pentru formarea competenţelor dorite si deopotrivă, punerea lor în
aplicare.
De asemenea, sunt de părere că activităţile de predare, învăţare şi evaluare, tehnicile si
instrumentele aferente trebuie gândite si construite în funcţie de competenţele care se cer a fi
asimilate de către elevi. Competenţa nu este reductibilă la o sumă de activităţi sau de exerciţii
prezentate într-o ordine oarecare. Ea nu este un punct de sosire, ci un punct de plecare, pornind
de la care trebuie reorganizate situaţiile de învăţare si activitățile de evaluare.

Sunt însă competențe ale programei pe care eu în mod personal nu le-am vizat în mod
sistematic; mi s-a întâmplat uneori să pun accent pe conținuturi. Slaba dotare tehnologică a şcolii
în care îmi desfășor activitatea constituie o piedică în dezvoltarea competenţelor digitale. Mediul
familial și social al elevilor, precum și influențele mass-media au un mare aport negativ în reușita
formării competențelor. De asemenea apar unele probleme legate de identificarea acelor
modalităţi (tehnologii) ce duc la formarea în realitate a celor opt competenţe. Dificultatea
pregătirii cadrelor didactice care să predea astfel încât să fie atinse aceste competenţe. Există de
ademenea imposibilitatea aprofundării de către elevi a cunoaşterii specializate precum şi
aglomerarea de cerinţe şcolare.