Sunteți pe pagina 1din 13

ADÎNCUL INTIMITĂȚII

Nu există nici o „intimitate„ cu o celulă total


securizată .
Domnului cu ucenicii preferați ai Lui- din Duh
cître duh.
Tati, explică-mi secretul Betesda, eu am
cine să mă arunce în lacul în care Îngerul tău
tulbură apele mele,și vine Isus la mine- cu
Mîna Duhului- și mă vindecă?
Doamne, am crezut că sînt curată, am
mărturisit tot ce mi-a adus la suprafață Duhul
din sîngele meu.Am fost atent, și am simțit că
aerul pe care ÎL respir intră mai adînc în ființa
mea- ca lumină.
La Betesda, Omul bolnav de 38 de
ani,nici nu știa, și nici nu putea cunoaște ce
este în interiorul lui, necunoscînd -nici boala,
neputința lui. El s-a uitat că alții au pe cineva,
care dau un imbold spre curățirea ființei lor-
vindecîndu-se.Lui lipsa acest imbold-
redirecționare al vieții- în loc de obișnuința
situației vizibile.
Nici eu numai știu unde, și cum să mă
împlinesc cînd spune Isus: Vrei să te vindeci?
-Da, dar nu am OM- să mă arunce în lac-
să-mi disolve acumularea de amiloid din
sîngele trupului meu.
-Ridică-te, descarcă povara și pleacă!
Intimitate: Da, sînt încărcat ca un burduf,
gata de explozie. Nu am pe nimeni- un bărbat
să mă atingă cu energia lui curată, să-mi
descarce ființa- ca vasele comunicante- să mă
aducă la starea aceea al plinătății. Dacă ajung
acolo-doar să-L ating ,ca o femeie din care a
scurs VIAȚA de atîta timp de singurătate
duhovnicească, da, atunci va funcționa
Legămîntul de Pace al Tatălui.
Tati, tu m-ai condus la o persoană, un
Domn, care are ceva ce nu știu cum să-l
înțeleg, dar în prejma lui- mă și golesc de
puterile nocive, și mă și împlinesc cu putere de
reabilitare, înviorare al Vieții. Cred că această
putere al Universului, este o parte din Legea
Atracției. Tati, dacă eu nu te întreb, Tu, și
slujitorii Tăi, îmi descoperă?
Eu nu sînt ca voi, oamenii- care vorbesc
flecării, cuvinte nepotrivite, la timpuri
nepotrivite. Eu vorbesc dacă pe tine chiar te
interesează răspunsul cerului!
Am înțeles. Cum este cu persoanele
acestea supercarismatice, cînd sînt doar cu
gîndul, că am să trec pe la *el*, tot focul din
inimă se ridică, încep să înghit, și aștept- doar
un cuvînt să comunic-și voi fi vindecată.
Și cum a fost: Am ajuns, am stat în fața
lui,și am așteptat- absorbind aerul din jurul
lui.Doamne ce bun a fost, în liniște, stînd în
*anticamera așteptării atenției lui*. Între timp,
m-am gîndit, dacă această atmosferă
încărcată este și la Atelierul meu de pictură-
ce mulți o vor dori prezența tainică-
carismatică-divină- al locului, așteptînd
Russaliile momentului. Cuvinte s-au ridicat din
interiorul meu, lumină interioară, plăcerile
*madragorelor*-am stat să beau la maxim- din
prezența momentului.Întretimp am semănat:
Gîndul este pîinea vieții-cînd Dragostea din
Stem se ridică la nivelul creerului- acolo
distruge amiloidul cu puterea lui *Isus, Unicul*,
și toată gîndirea *se luminează* dilatația
celulelor, învioarează tot trupul.
Am observat imediat lucrarea duhului,
prin comportamentul lui: a rîs, nu știu
motivul,dar schimbarea s-a produs în ființa lui.
Mîntuirea este roada veseliei,bucuria aceea
din celulele cu noxe biruite de celulele
încărcate cu *feromonul Crucii- al biruinței*.
Pînă aici era totul lucrarea spiritului. Dar
mie îmi trebuia și partea practică. Eu, fiind o
ființă-săgeată- nu puteam lăsa lucrurile
neîmlinite. Am semănat: binecuvîntare, duh de
hărnicie, de înțelepciune, răbdare.
Este bine de știut, că atunci cînd îți cunoști
valoarea ta, și îți cunoști puterea creatoare ale
gîndurilor tale, fi sigur că vor lua ființă-chiar și
în persoana peste care ai direcționat aceea
Lumină. Sîntem –unii- un Duh comun, doar tu
trebuie să ai putere să-L pătrunzi- cu fluxul
Dragostei tale.
Acum a venit dorința *culesului roadelor*.
Neapărat trebuie să-mi atingă fața. Acolo
unde atîta rușine,și dispreț s-a așezat-s-au
făcut brazde, riduri, făcîndu-mă să mă urăsc
pe mine însumi. De 30 de ani mă tot conving
că este adevărat ce zice Tati-depre Jacov.Că
este adevărat că este un înșelător, că femeile
l-au vîndut pe preț de *madragore Nu prea
știu ce a fost- doar știu că este un fel de *rod*-
ca merele din Eden. Am luat din plin, și mîna
ACEEA m-a pătruns, ca altădată, chiar
forțîndu-L- m-a echilibrat.S-a deschis cerul
deasupra mea, și noaptea a continuat o
eliberare. Este scris: voi nu știți că trupul cum
se schimbă.
A fost semănat -recoltat- roade bune-
creșterea Spiritului Vieții. Nu știu cînd se
încarcă și cu ce fel de *povară*.Știu că duhul
lumii,urîciunea putrezirii, nu se astîmpără să-
mi tulbure apele din trupul ființei mele. Dar știu
că Tatăl meu, prin Fiul Dragostei Lui,
totdeauna îmi va asigura o MÎNĂ- care nu se
va împotrivi să mă atingă atunci cînd voi fi pe
punctul de explozie.
Am ajuns la Pacea interioară, unde iarăși
pot conversa cu îngerul meu.Ei au altă privire,
punctul lor de vedere este din cer, așteptînd
să acționăm noi-cei care mai sîntem în trup
fizic,mai avem vocea, puterea cuantică- cu
care s-a format Lumea vizibilă. Da, mi-ai spus
că îmi dai *neamurile*-Mi-ai spus pe drum,
cînd mă apropiam de locul Acelei persoane, și
mi-ai dat un FOC-uragan intern- că: ACUM
VOI VIZITA EUROPA. Te-am crezut, am
ascuns în inima mea, ca Maria, sămînța ISUS-
Stem. Diferența între Cuvintele șoptite din
interior, și din exterior, este diferența de putere
executorie-de a lua ființă.
Tati, tu ai binecuvîntat pe Abraham, și
numai Sara a adus roade vizibile. Isaac a
preluat la naștere rîsul lui Sara și a fost numit
Isaac-Cel care rîde. Domnul Isus, cînd s-a
confruntat cu dușmanul lui, i-a rîs în față,
făcîndu-l de rușine! Rușinea pe care mi-ai
șters de pe fața mea- cu atingerea mîinii acelui
bărbat cu un duh înalt, carismatic.
Tati, strînge pe cei de acelaș calibru în
duhul lor, fă o expansiune al Dragostei din
ființa lor,chiar dacă ei încă nu- își cunosc
capodopera ta din interiorul lor. Fă-ne
cunoscut calea educației Tale. Isus, Fiul tău
Preaiubit, a spus: Fără Mine voi nu puteți face
nimic!! Dar chiar nimic
Tati, du-mi rîndurile mele acolo, la acele
persoane care au aceeași dorință în Duhul lor,
și luminează și sufletul lor .

Imola Bordoș
BUCURIA GROPARULUI –CENUȘA ÎNVIERII

Doi prieteni, mergeau pe drum.Unul era


vesel, cînta întruna, celălalt număra supărat
banii, mormăind. Cam pe acolo sîntem
acum și noi, toată populația Universului.
Dar lupta nu este a noastră. Nu avem ce
împărți între noi. Eventual atît putem face,
să ne bucurăm pentru clipa cînd prietenul
„posomorît„, va vedea venind către
el:fericirea.
No, pe asta cum să fac? Stai comod și
așteaptă.Poate îți vine un gînd insistent:Ce
faci tu acolo? Spune-i cu încredere: Aștept
ca binecuvîntările să vină peste mine!
Bine, și dacă au și venit, și tu nu ai
observat? S-au tot dus.
-Eu atîta stau, pînă iau foc veascurile sub
„neamuri„!
-Unde sînt neamurile? De unde vin? Ce
lucrează?Dospesc? -Da, eu îi iubesc, ei mă
urăsc cît cuprinde. Cu cît mă dușmănesc,
mie îmi merge și mai bine. Blestemele lor
îmi sînt de mare folos în era viitoare.Le iau
cu mine orice cuvînt sau gîndurile
nefolositoare.Problemele îmi slujesc.
-Prietene vesel, ce meserie ai, ce lucrezi tu
toată ziua?
-Sînt GROPAR. Ard toate celulele alterate,
pînă se fac cenușă, și le ia Vîntul Duhulu, le
duce departe, le ascunde.
Eu văd în interiorul tău umbrele negre,
gri,marou, pe toate care nu emit Lumina
efervescentă al moleculei feromon, cea
care este indestructibilă, avînd energia
nucleară în NUME.
Orice parte al trupului tău are„înțelepciune
și pricpere, răspîndit din belșug peste noi,
făcînd cunoscută taina voii Sale, potrivit
bunei sale plăceri, pe care Și-o alcătuise în
Sine Însuși„! Este foarte complicat, explică
esența frazei.
Nu este greu:Stai comod, Isus a
spus:numai Regii au haine moi. Aceasta
este Gloria Lui care coboară și te
învăluie.Vei simți Plăcere aceea al unei
Ființe,dragostea necondiționată
Și tu ce ai lucrat în timp ce eu așteptam să
vină Cineva să mă îmbrățișeze?
-Eu am chemat „neamurile„ potrivit
lucrării puterii Mele. Scrie în Efeseni, toată
activitatea mea, este ascunsă în taină, cum
despart măduva de oase,ligamente, prin
înțelepciune nespus de felurite, după planul
veșnic!
Ef.3-20 Te rog să Mă observi, puterea care
lucrează în tine, poate să facă nespus mai
mult decît ceri sau gîndești tu!
Adică cum? Cînd eu, omul meu cu
capul mare în care aleargă caii lumii după
voia lor, pe traiectorii necunoscute, EU- să
îngădui pe dușmanul urîcios, mai dă și
palme în vis, îl văd cum lucrează un „rol
binevoitor, amabil,atrăgător„ .
Cum te-ai întors, a venit cobra după tine,
chiar s-a arătat pe drum, ieșind din tufiș.
Mi-a plăcut pînă la „nebunie„!
Dar nu ai stat degeaba (Ef.4-21)dacă într-
adevăr L-ai ascultat, și ai fost
învățat,desbrăcat de omul vechi-haine gri
în compoziția Lcs-apa limfatică din
trup,care se tot strică.În 4-24,și ai fost înnoit
în Duhul minții tale, și ai îmbrăcat în Omul
cel Nou, creat după Chipul lui Dumnezeu!
Dar zici că am voie să mă mînii, și totuși
să nu păcătuiesc? Cum să fac? Am mîniat
pe „cineva„de curînd, deși nu avea motiv
serios.Zici că nu am păcătuit? Eu am ridicat
la cer problema mea acută, și imediat am
primit răspuns competent cu putere de
rezolvare. Dar „el„ s-a auto-blestemat
dîndu-se singur în mîna dușmanului!După
ce mai multe ori „am murit pentru el„ca să-l
scot din beznă
Adevărata libertate , care este în compoziția
Dragostei, nu apare decît în absența
rezistenței, care este Lcs gri,umbrele
moleculei producătoare de moarte. Adevărata
libertate, care are putere de innoire,vindecare,
este lucrarea ta cu care susții, o iubire
necondiționată, o bucurie constantă.
- Hai să continuăm, acum ce zici că faci?
După ce ai primit o „ex - matriculare clară„
din partea Gadarenilor, mai ai curaj să treci
pe teritoriul lor?
- O, da, Omul Tare apără teritoriul, ținuturi mari,
cu locuitorii celor care au o afacere-business clar
-dar „vameșii lor„ încî nu cunosc activitatea
subtilă al „pitonului„ După ce au cerut
permisiunea demonii să nu scoată din teritoriul
obișnuit, au mers și au omorît mii de
„porci„,animale,suflete, orice viață. Oamenii care
au văzut pe Isus, în loc să se bucure de
libertatea celui care s-a înnoit, mintea lui a
recăpătat o judecată normală, au preferat:
bezna vizibilului.Isus, Domnul vieții, a lăsat „în
pacea lor„.
Dar s-a oprit producția, s-a dărîmat
afacerile.Este scris:Vor avea bani, dar nu vor
avea viață, intuiție, bucuria lucrului mîinilor,
exstazul fericirii, siringa fără conținut nu va
produce urmași. Copii cu dizabilități vor fi tot mai
mulți și vor consuma banii pe medicamente,
centre , spitale, case de bătrîni
neputincioși.Finanțele de la „vameși„ nu produc
viață. Cezarul este nesătul, distruge suflete
adultere.
-M-ai făcut pescar de oameni, dar momeala cu
ce să atrag, ai lăsat să aleg, și să folosesc
conform priceperii date.Mi-ai dat daruri bune, în
folosul altora. Am făcut tot ce mi-ai descoperit,
dar nu m-ai lăsat fără frîu.Am o „moștenire
ascunsă în dotare„ Eu vreau TOT! Și părinții mei
au lăsat averi de toate categoriile. Dă-mi înapoi!!
Investiția Ta, ca un Tată super-Bun, ai venit cu
mine, mi-ai dat și o sabie cu două tăișuri. Are un
fascicol de „Lumină- laser, pe care cînd Îl activez,
-atacă, iar cînd dorm, mă apără!
Acum îmi aduc aminte cînd în mijlocul nopții ai
trezit pe soțul Mariei, și ai trimis în Egipt, ai
apărat.
Nu lucrezi ziua? Noaptea este mai vizibilă un
fascicol de sabie luminoasă pentru un creer
întunecat? Cînd este odihnit, este în domeniul
pustiei
Ai spus undeva, în Oseea, că ademeneși în
pustie,și acolo vei vorbii inimii ei! Îmi place
„calea„ pe care mă conduci-zi și noapte. Tu vrei
ca diferența să fie foarte clară.Coaja de ou,
Aburul Gloriei cerului nu se eliberează fără efort,
cerere scrisă, sabie,săgeată! Nașterea unui
popor este ca trecerea „elefantului vizibil, prin
urechile ACului invizibil„ Siringa voastră s-a
ruginit. Toți au prostată, diabet,
alzheimer,sclezoză cervicală - din cauza
lucrărilor apăsătoare ale Cezarului, Egiptul
asupritor al vieții. Nu -i place LAUDA, care
descarcă conținutul TIROIDEI de Noxe, și
înviorează „apa LCs -limfatică -genealogia
moștenirii pierdute„ Amigdalele au controlat
corzile vocale, și cîntecul cerului s-a amuțit. Ochii
au tras obloanele „cataractului„ și pașii s-au
încetinit. Ați uitat să țipați, să izgoniți, deși Tata a
veit cu voi cînd ați căzut din Grădină. Întindeți
mîinile spre cer, mișcați puțin, dați din palme-
imediat vi se va schimba soarta, karma, etc.
Doriți, iubiți,lucrați,dar mai ales bucurați-vă dînd
voce Biruinței obținute deja. Și pomii de pe drum
se vor bucura-este scris!
Dunărea, și toate rîurile se vor curăța de
putrefacția peștilor morți,și de amintirea
holocaustului.Faceți locuri speciale ca Lumina să
se aterizeze-ca ploaia tîrzie al Gloriei. AMIN.

Mulțumesc cerului petru Ființa ta, bucuria mea


va distruge orice duh de moarte din tine.Mă voi
duce după „tine„ și în Locuința Morților, și nu te
las, nu te părăsesc. Ori ști- ori încă ești pe
drumul Emausului- cînd Prorocii trebuie să te
atenționeze.Pîinea frîntă- se va arăta,vei mînca
și te vei sătura!!

Cu stimă- Imola Bordoș

S-ar putea să vă placă și