Tactici şi tehnici în negociere

I) Termeni specifici

1) Definiție - tacticile de negociere reprezintă procedee de acţiune utilizate în situaţii

specifi ce, cu scopul infl uenţării partenerilor.

2) Definiție - tehnicile de negociere sunt procedeele şi metodele utilizate de nego- ciatori

în abordarea procesului de negociere, având rolul de a orienta demersurile şi
comportamentele părţilor.

II) Alegerea tacticilor şi tehnicilor de negociere

Ca şi ȋn cazul strategiilor această alegere este influenţată de anumite aspecte:

1) ȋmprejurări specifice în care are loc
2) scopul şi mijloacele negocierii
3) acţiunile partenerului

După alegerea companiei sau a pieţei cu care se doreşte colaborarea, trebuie făcut primul
pas, de contactare a potenţialului partener.
Fie că produce sau investeşte, fie că vinde sau cumpără, partea care iniţiază negocierile
deţine avantajul, prin faptul că poate studia potenţialii candidaţi cu mult înainte de primul
contact.
Mare parte din punctele forte şi din slăbiciunile părţii adverse fiind deja descoperite, pot fi
trecute cu vederea sau pot fi intens exploatate.
Negocierile se iniţiază de obicei printr-o scrisoare de prezentare sau printr-o cerere de
ofertă.

III) Tehnici de negociere

1) Definiție - tehnicile de negociere includ metode şi procedee utilizate de negociatori în
abordarea procesului de negociere.

2) Tehnicile de negociere pot fi raportate la:

■ obiectul negocierii;
■ elementele de negociere;
■ prezentarea şi discutarea ofertelor.

3) În funcţie de acestea, se pot identifica mai multe categorii de tehnici, şi anume:

a) Tehnici de tratare a obiectului negocierii, care se realizează prin:
• extinderea obiectului – prelungirea agendei negocierii cu subiecte identifi cate pe
parcurs;
• transformarea subiectului – redefi nirea totală sau parţială a acestuia, ceea ce ar putea
declanşa o nouă negociere.

b) Tehnici de tratare a elementelor de negociere, care constau în:

• abordarea orizontală (sub formă de pachet) – formularea ofertei de către negociator,
pentru toate elementele în discuţie;
• abordarea verticală – discutarea, pe rând, a câte unui element de negociere.
c) Tehnici de prezentare şi discutare a ofertelor, care pot fi:
• abordare de tip lider – prezentarea ofertei de către negociator, iar formularea de întrebări
şi obiecţii de către partener;
• abordare de tip independent – prezentarea unei propuneri sau a unor clarifi cări de către
negociator şi a unei contrapropuneri (care, la rândul ei, a fost discutată) de către partener.

Înşelăciunea se poate realiza pe două căi, prin:

• omiterea dezvăluirii adevărului;
• falsifi carea adevărului.

Măsurile de contracarare a încercărilor de înşelăciune vizează multiple aspecte, şi

anume:
• atitudinea adoptată faţă de partener;
• precauţii luate pe parcursul desfăşurării negocierii;
• discutarea, în mod deschis, a comportamentului partenerului.

IV) Tactici de negociere

Alegerea tacticilor depinde de circumstanţe, dar totodată acestea decurg şi din orientarea
strategică a negocierii.
Tacticile vor avea aceeaşi natură cu maniera de desfăşurare a tratativelor.

1) Tipuri de tactici de negociere:

- cooperante
- conflictuale

2) Tacticile cooperante vizează:

• crearea unui climat optim de negociere, cordial, de colaborare, propice afacerilor;
• asigurarea reciprocităţii prin schimburi de informaţii, prin propuneri şi concesii;
• manifestarea unei atitudini de toleranţă (capacitatea persoanei de a răspunde pozitiv la
unele acţiuni ale interlocutorului);
• realizarea unor acţiuni în comun;
• utilizarea constructivă a eventualelor întreruperi ale discuţiilor, generate de situaţii
conflictuale, prin luarea unor scurte pauze, cu durata de 5–10 min;
• dezvăluirea completă a tuturor informaţiilor deţinute, în scopul întăririi relaţiilor de
încredere şi cooperare, ceea ce constituie o dovadă de sinceritate;
• organizarea de întâlniri într-un cadru informal (de exemplu, o partidă de golf), în
momentele în care negocierea nu înregistrează progrese.

Prin acestea, partenerul de tratative trebuie să fie încurajat:

■ să-şi exprime opiniile şi experienţa proprie;
■ să prezinte necesităţile şi difi cultăţile cu care se confruntă.

3) Tacticile conflictuale
Se concretizează în exercitarea de presiuni asupra adversarilor şi se pot realiza pe
mai multe căi:
a) Ameninţarea constă în a-l determina pe adversar să acţioneze într-un anumit mod sau
în a-l descuraja să întreprindă o anumită acţiune.
Se poate realiza prin:
■ anunţarea intenţiei de retragere de la negocieri;
■ ameninţarea cu greva;
■ ameninţarea cu întreruperea relaţiilor comerciale;
■ apelarea la instanţa judecătorească.

b) Bluful constă în proferarea unor ameninţări sau în formularea unor promisiuni fără
acoperire, în scopul intimidării sau al inducerii în eroare a adversarului.
c) Angajamentul unilateral irevocabil constă în asumarea în mod expres a unor limite
pe care se autoobligă să nu le depăşească, ceea ce implică atât presiune asupra poziţiei de
negociere pentru ambii parteneri, cât şi riscuri, pentru că este posibil ca adversarul să nu ia
în considerare întreruperea comunicării – remediul cel mai productiv.
d) Faptul împlinit se bazează tot pe mecanismele de infl uenţare a deciziei partenerului,
punând adversarului în faţă situaţii bine determinate, de la care să pornească tratativele.
e) Crearea unor condiţii stresante pentru adversar, de natură să-i slăbească rezistenţa
fizică şi psihică.
f) Recurgerea la comunicarea distructivă, realizată prin:
■ atacul la persoană;
■ refuzul sistematic de a asculta adversarul;
■ evitarea privirii interlocutorului;
■ manifestarea îndoielilor faţă de informaţiile transmise de adversar;
■ învinuirea interlocutorului pentru probleme ivite în derularea afacerilor comune;
■ adoptarea unui stil de exprimare sarcastic.

g) Obosirea şi destabilizarea partenerului se realizează prin:

■ întreruperi frecvente ale negocierii, sub diferite pretexte;
■ desfăşurarea unor şedinţe maraton, de mare uzură;
■ abuzul de obiecţii, cu scopul de a provoca stagnarea negocierii;
■ retragerea temporară de la tratative;
■ revenirea asupra problemelor clarificate.

h) Crearea unor diversiuni în cursul tratativelor, prin:

■ mimarea ignoranţei;
■ repetarea unor obiecţii;
■ amânarea discutării unor probleme;
■ folosirea cu abilitate a tăcerii prelungite.