Sunteți pe pagina 1din 60

IFAC - Prioritatea

Anul X, nr. 88 - 4/2012

anului 2012:
reclădirea reputaţiei
şi a credibilităţii
profesiei
4/2012

l Auditul imobilizărilor corporale şi necorporale


l Evaluarea statistică a riscului de fraudă în scopul
fundamentării opiniei de audit, pe baza modelelor
de durată
l Activele intangibile emergente: Un studiu longitudinal
asupra generatorilor de valoare din sectorul IT şi a
riscului inerent de audit
l Impactul practicilor de guvernanţă corporativă asupra
6 422657 000013
Preţ: 17,50 lei

previziunilor analiştilor financiari: cazul României


Din activitatea CAFR
v Convocarea Conferinţei ordinare anuale a ţional al funcţionării auditului financiar, prin elaborarea unui
CAFR proiect de Directivă Europeană prin care ar urma să se modifice
actuala Directivă Europeană nr. 43/2006 privind auditul statutar.
Conferinţa ordinară anuală a Camerei Auditorilor Financiari
din România va avea loc sâmbătă, 21 aprilie 2012, ora 10, Referindu-se apoi la principalele idei cuprinse în proiectul amintit,
în cadrul Centrului de Conferinţe al Patriarhiei Române, Sala preşedintele Horia Neamţu a prezentat punctul de vedere al
Aula Magna, din Bucureşti, Aleea Dealul Mitropoliei nr.25, organizaţiei profesionale pe care o reprezintă cu privire la
sector 4. necesitatea continuării dialogului cu iniţiatorii pentru clarificarea
unor aspecte controversate.
Pe ordinea de zi figurează:
În final, preşedintele Camerei a asigurat participanţii din mediul
l Prezentarea Raportului anual de activitate al Consiliului
de afaceri de disponibilitatea auditorilor financiari de a-şi înde-
Camerei pentru anul 2011;
plini îndatoririle cu răspundere şi profesionalism, cu rigoarea la
l Prezentarea situaţiilor financiare anuale ale Camerei care îi obligă Standardele Internaţionale de Audit şi Codul Etic –
pentru anul 2011; emise de IFAC, astfel încât rapoartele de audit să ofere asigu-
l Prezentarea Raportului Comisiei de auditori statutari rarea asupra corectitudinii misiunilor de audit încredinţate.
asupra situaţiilor financiare ale Camerei Auditorilor
Financiari din România pentru anul 2011; v Conferinţa comună a organizaţiilor profesionale
l Prezentarea execuţiei Bugetului de venituri şi cheltuieli din Belgia, Olanda şi Franţa
pentru exerciţiul financiar 2011; Institutul Auditorilor Autorizaţi din Belgia, Organizaţia Conta-
l Prezentarea proiectului Bugetului de venituri şi cheltuieli bililor din Olanda şi Compania Naţională a Auditorilor din Franţa,
pentru anul 2012; au organizat la Bruxelles, la 10 februarie 2012, o conferinţă cu
tema „Calitatea auditului extern, pârghie a economiei euro-
l Prezentarea Programului de activităţi al Consiliului
pene”. Camera Auditorilor Financiari din România a fost repre-
Camerei pentru anul 2012;
zentată la acest eveniment prin preşedintele său, prof. univ. dr.
l Supunerea spre aprobare a materialelor prezen-tate în Horia Neamţu.
Conferinţă.
Conferinţa a reunit vorbitori din sferele academice, socio-eco-
Detalii pe site-ul www.cafr.ro. nomice şi politice, care au subliniat valoarea auditului în contextul
v Participarea la Conferinţa directorilor financiari crizei financiare, efectele reglementării asupra regulilor concu-
renţei, implicaţiile auditului sectorului public.
În perioada 15-16 februarie 2012, în organizarea FORUM
INVEST şi ACCA, a avut loc la hotelul Howard Johnson Grand Printre oaspeţii de marcă ai acestui eveniment s-a numărat Ian
Plaza din Bucureşti Conferinţa directorilor financiari, aflată la a 3- Ball, director executiv al Federaţiei Internaţionale a Contabililor
a ediţie. În acest an au fost abordate teme de actualitate privind şi Michel de Wolf, preşedintele Institutului Auditorilor Autorizaţi
managementul financiar al proiectelor finanţate din fonduri din Belgia şi al Federaţiei Internaţionale a Experţilor Contabili
europene, politicile fiscale în agricultură, restructurarea finan- Francofoni.
ciară, soluţii pentru redresarea economică şi riscuri financiare în v Întâlnirea de lucru axată pe politica de audit
proiectele de parteneriat public-privat.
În sesiunea consacrată soluţiilor pentru redresarea economică Preşedintele Camerei, prof. univ. dr. Horia Neamţu, a luat parte
pe timp de criză prof. univ. dr. Horia Neamţu, preşedintele la întâlnirea de lucru de la Bruxelles, organizată în data de 29
Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), a avut o februarie 2012, centrată în jurul temei „Politica de audit - viitorul în
importantă alocuţiune în care s-au prezentat asistenţei – formată urma crizei”.
în principal din reprezentanţi ai unor companii – rolul şi impor- Discuţiile au fost moderate de Olivier Boutellis-Taft, director
tanţa misiunilor de audit pentru asigurarea credibilităţii afacerilor, executiv al Federaţiei Europene a Contabililor, şi au abordat o
în acest mod auditul financiar îndeplinind şi o importantă funcţie parte din propunerile formulate de Comisia Europeană în
socială. Printre altele, acesta a precizat: „Se consideră că audi- noiembrie 2011 şi înaintate, spre dezbatere, Parlamentului
turile de o mai bună calitate şi rapoartele de audit cu un grad mai European, cum ar fi: rolul auditorului, necesitatea exprimării unei
mare de detaliere vor creşte încrederea în pieţe, informând în opinii de audit pe marginea sănătăţii financiare a companiilor,
acelaşi timp factorii interesaţi cu privire la problemele cu care se rolul comitetelor de audit, crearea unui sistem eficient de supra-
confruntă o anumită întreprindere. În context, beneficiarii direcţi veghere la nivel european, simplificarea auditului întreprinderilor
în urma creşterii încrederii în informaţiile raportate de operatorii mici şi mijlocii. Printre vorbitori s-au numărat: Sebastian Valentin
economici din diversele sectoare de activitate nu vor fi numai Bodu, europarlamentar, raportor cu privire la politica de audit,
investitorii şi creditorii, ci chiar întreprinderile auditate, precum şi Pervenche Beres, europarlamentar, Arvind Wadhera, şeful
angajaţii acestora.” departamentului de audit, Direcţia GeneralăAudit şi Piaţa Internă
În continuare preşedintele CAFR s-a referit la preocupările a Comisiei Europene. [Adriana Spiridon, şef birou relaţii interna-
Comisiei Europene pentru perfecţionarea mecanismului institu- ţionale-CAFR]
Colegiul editorial ºtiinþific
Prof. univ. dr. Sorin BRICIU, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia
Prof. univ. dr. Alain BURLAUD, Institut National des Techniques Economiques et Comptables, Paris
Prof. univ. dr. Robin JARVIS, director pentru IMM-ACCA, profesor de contabilitate Universitatea Brunel,
Marea Britanie
Prof. univ. dr. David HILLIER, decan, Leeds University Business School, Marea Britanie
Prof. univ. dr. Allan HODGSON, Amsterdam Business School, Olanda
Prof. univ. dr. Dumitru MATIª, decan, Universitatea „Babeº-Bolyai”, Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. Maria MANOLESCU, ASE, Bucureºti
Prof. univ. dr. Ion MIHÃILESCU, Universitatea "Constantin Brâncoveanu", Piteºti
Prof. univ. dr. Vasile RÃILEANU, decan, Facultatea de Contabilitate ºi Informaticã de Gestiune - ASE Bucureºti
Prof. univ. dr. Donna STREET, Universitatea Dayton, SUA
Prof. univ. dr. Ioan TALPOª, preºedintele Senatului, Universitatea de Vest din Timiºoara
Prof. univ. dr. Alexandru ÞUGUI, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaºi
Prof. univ. dr. Eugeniu ÞURLEA, directorul Departamentului de contabilitate, analizã ºi informaticã de gestiune,
ASE Bucureºti
Academician Iulian VÃCÃREL, Academia Românã

Director ºtiinþific: Prof. univ. dr. Pavel NÃSTASE Director editorial: Dr. Corneliu CÂRLAN
Redactor ºef: Cristiana RUS
Colectiv redacþional: Marina ANTOFIE, Alexandra COMÃNESCU, Alice PETCU, Adriana SPIRIDON, Daniela ªTEFÃNUÞ, Angela TUDOR
Secretar de redacþie: Cristina RADU
Prezentare graficã ºi tehnoredactare: Nicolae LOGIN

Colegiul editorial ºtiinþific ºi colectivul redacþional nu îºi asumã responsabilitatea pentru conþinutul articolelor publicate în revistã.
Publicaþie recunoscutã de CNCSIS, categoria B+
B.D.I.: http://www.ulrichsweb.com; http://www.proquest.com; www.ebscohost.com, www.cabells.com
Revista este inclusã în platforma editorialã românã SCIPIO: www.scipio.ro
Revista este indexatã în trei baze de date recunoscute
de Consiliul Naþional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor ºi Certificatelor Universitare (CNATDCU)
Marcã înregistratã la OSIM, sub nr. M2010 07387

Telefon: (021) 410.74.43 interior 120; Fax: (021) 410.03.48;


E-mail: revista@cafr.ro; http: revista.cafr.ro

ISSN 1844 - 8801


Tipar: Print Group S.R.L., Soseaua Fundeni nr. 50B, Bucuresti, tel: 0744.638.772
Cercetare

Unele consideraþii privind


auditul imobilizãrilor
corporale ºi necorporale
Victor MUNTEANU*, Alice ÞÎNÞÃ** & Alina-Elena ANDREI (DÃNÃILÃ) ***

Abstract
Some Considerations on Tangible and Intangible Assets Audit
Any individual or public investor wants to know which are the risks of the business he invests his money in, the depreciation
methods and the politics of his investment, the correspondence between accountancy and taxation and its implication in the
business, so that the risk of misstatement of financial statements is minimal. In this context, the absence of a long term tra-
dition in auditing of tangible and intangible assets accounted through integrated systems of evidence makes the modern audi-
tor the main reference and guarantee for the investor as regards the intangible assets. As the auditor to get to reasonable
conclusions he needs to obtain enough appropriate audit evidences. The main audit evidences as regards the intangible
assets are invoices, receipts, agreements, delivery-receipt protocols, confirmations from third parties, primary documents
obtained from physical observations, partial or total evaluations, the registry of fixed assets, the card of the fixed assets, cen-
tralised balance sheets, notes from the conversations with the managers or with the staff from the entity.
Any mission of audit implies risks, but their identification, from the planning stage of the works, is one of the main objectives
of the auditor. It should be specified that it is a difficult activity and it doesn't offer absolute safety. To provide a result regard-
ing the risk level first it's necessary to identify them.

Key words: audit of assets, inherent risk, risk of control, audit evidences, balance sheets
JEL Classification: M42

Cuvinte cheie: auditul imobilizãrilor, risc inerent, risc de control, probe de audit, situaþii financiare

înregistrãrii lor contabile, asupra repre- evenimentele economice care au avut


Introducere zentãrii exacte a informaþiilor din situaþi- loc într-o anumitã perioadã, iar efor-
Obiectivul auditului a evoluat de la de- ile financiare ºi a rezultatului global ob- turile auditorului sunt intensificate pen-
tectarea fraudelor ºi erorilor, proces þinut de cãtre companie. Se urmãreºte, tru identificarea eventualelor manipulãri
care presupunea o verificare detaliatã a în acest sens, mãsura în care informaþi- ale informaþiilor furnizate de sistemul
tuturor operaþiunilor patrimoniale ºi a ile înregistrate în contabilitate reflectã financiar, pentru prevenirea cazurilor de

* Prof.univ.dr., Universitatea Româno-Americanã Bucureºti, auditor financiar, e-mail: a2c_vm@yahoo.com


** Conf. univ. dr., Universitatea Româno-Americanã, Bucureºti, e-mail: alice.tinta@yahoo.com
*** Drd., Universitatea „Valahia” Târgoviºte, e-mail: alina.danaila77@yahoo.com

4/2012 3
Cercetare

contabilitate creativã sau fraudã. Infor- z obiective specifice în opinia autorilor


maþiile furnizate de specialiºtii în acest în ceea ce priveºte acþiunea de Riscuri în auditarea
domeniu sunt necesare tuturor cate- auditare a imobilizãrilor necorporale
goriilor de utilizatori: manageri, acþio- ºi corporale; imobilizãrilor
nari ºi asociaþi, organe fiscale, ban-
cheri, organizaþii sindicale care au une-
z studiu practic privind auditarea imo- corporale
bilizãrilor corporale ºi necorporale în
ori interese contradictorii. Cadrul gene-
cazul societãþilor cotate la bursã.
ºi necorporale
ral conceptual precizeazã cã rapoartele
financiare reprezintã fenomenele eco- Determinarea pragului de semnifica-
nomice în cuvinte ºi cifre, iar pentru a þie în cazul imobilizãrilor presupune
avea o reprezentare exactã ºi perfectã Metodologia considerente atât calitative, cât ºi canti-
tative de care auditorul þine cont în
o informaþie trebuie sã fie fidelã, com-
pletã, neutrã ºi fãrã erori1. Din acest cercetãrii relaþiile cu managementul.
motiv rezultatele lucrãrilor de audit tre- Cercetarea, ca o succesiune de acþiuni Auditorul îºi exercitã raþionamentul pro-
buie sã fie corecte ºi întocmite pe baza sau operaþii ce alcãtuiesc un proces fesional la evaluarea riscului de dena-
documentelor legale în vigoare. Ne-am metodologic complex ºi sistematic, are turare semnificativã a situaþiilor fi-
propus sã ne apropiem ºi sã prezentãm ca principal obiectiv încercarea de a nanciare, îndeosebi în cazul în care:
succint latura palpabilã ºi complexitatea gãsi rãspuns la probleme care stau la
unui fragment de audit financiar. Am z se calculeazã pragul de semnificaþie
baza unor preocupãri intense de contu-
optat pentru imobilizãrile corporale ºi ºi mãsura în care acesta rãmâne
rare ºi soluþionare a acestora. Obiecti-
necorporale, întrucât acestea au repre- adecvat pe parcursul aprofundãrii
vele cercetãrii au vizat o laturã calitativã
zentat ºi reprezintã o provocare atât lucrãrilor de audit (pragul de sem-
orientatã în scopul aprecierii stadiului
pentru contabilitate, cât ºi pentru auditul nificaþie = efectul net al anomaliilor /
efectiv de aplicare a reglementãrilor ºi a
financiar. baza de referinþã);
legislaþiei specifice.
Pentru a rãspunde la întrebarea „ce z se verificã aplicarea ºi consecvenþa
Metodologia pe care am utilizat-o are la
înseamnã sã auditezi din punct de politicilor, metodelor contabile ºi
bazã cercetarea teoreticã privind con-
vedere financiar o astfel de problemã”, prezentarea adecvatã a acestora în
ceptele ºi reglementãrile în domeniu,
sunt surprinse urmãtoarele elemente: situaþiile financiare;
asistatã de cercetarea empiricã (canti-
controlul intern specific, estimarea ris-
tativã) prin aplicarea metodelor speci- z se identificã arii de auditare speci-
cului de control, precum ºi cele ale eva-
fice de cercetare (observarea pe teren, fice în funcþie de activitatea com-
luãrii costurilor ºi avantajelor testãrii
analiza informaþiilor financiar-con- paniei, cum ar fi: tranzacþiile între
mecanismelor de control intern. Iden-
tabile). pãrþi afiliate, continuitatea activitãþii,
tificând ºi explicând conþinutul celor mai
importante mecanisme de control in- scopul comercial al tranzacþiilor pri-
Metodologia cercetãrii a avut în vedere
tern, se scot în evidenþã anvergura, difi- o cercetare calitativã de tip exploratoriu vind imobilizãrile corporale ºi necor-
cultatea ºi riscurile asociate întregului, ºi o cercetare cantitativã de tip descrip- porale (producþie, închiriere, leasing
respectiv cele ale auditãrii capitalului tiv. Metodele utilizate în aceastã cerce- etc.);
imobilizat. tare s-au concretizat în: studierea litera- z se identificã procedurile de audit
Principalele probleme abordate în acest turii de specialitate, analiza legislaþiei în care pot micºora riscul de audit la
articol sunt: domeniul cercetat, studierea Standar- un nivel acceptabil;
delor Internaþionale de Audit ºi a Stan-
z identificarea factorilor de risc asoci- z se evalueazã suficienþa ºi consis-
dardelor Internaþionale de Raportare
aþi auditãrii imobilizãrilor corporale tenþa probelor de audit obþinute.
Financiarã ºi surprinderea aspectelor
ºi necorporale; specifice auditãrii imobilizãrilor corpo- Raþionamentul profesional al auditorului
z prezentarea rolului controlului intern rale ºi necorporale la un eºantion de trei trebuie sã funcþioneze ºi pentru a stabili
prin aplicarea procedurilor de audit; societãþi cotate la bursã. natura riscului:

1 Standardele Internaþionale de Raportare Financiarã IFRS 2011, Editura CECCAR, Bucureºti, 2011, pp.A34

4 Audit Financiar, anul X


Imobilizãrile corporale ºi necorporale

z riscul este un risc de fraudã; realizare (presupunând cã aceasta reparaþii/întreþinere. Pe de altã parte,
este inferioarã costului); descoperirea unor carenþe în înregis-
z riscul este legat de evoluþii sau
trarea imobilizãrilor corporale poate de-
modificãri recente semnificative de z dificultãþi în estimarea duratei de
termina auditorul sã-ºi extindã cercetã-
naturã contabilã; viaþã economicã pentru calculul
rile cu privire la înregistrarea ºi scoate-
amortizãrii, valoarea imobilizãrilor
z riscul se datoreazã volumului ºi rea din funcþiune a acestora. De ase-
corporale ºi necorporale fiind astfel
complexitãþii tranzacþiilor; menea, dacã auditorul apreciazã cã
supraevaluatã sau subevaluatã ca
z riscul este legat de o marjã sporitã rezultat al unei amortizãri supradi- revizuirea ºi aprobarea lunarã a cheltu-
de incertitudine a evaluãrii; mensionate sau subdimensionate; ielilor cu amortizarea sunt realizate de o
persoanã competentã, care nu este
z riscul implicã tranzacþii semnifica- z deþinerea unor imobilizãri blocate, implicatã în efectuarea calculelor, tim-
tive care nu fac parte din activitatea neutilizate, ceea ce conduce la o pul afectat verificãrii cheltuielilor cu
obiºnuitã a companiei. incertitudine cu privire la utilizarea amortizarea poate fi substanþial redus
În cazul în care informaþiile obþinute pot lor în viitor; în funcþie de aprecierea sa. Atunci când
fi utile la identificarea riscurilor de de- z deþinerea unor imobilizãri în curs de auditorul considerã cã riscul de control
naturare semnificativã, auditorul poate construcþie (în valoare semnifica- este minim, el se poate aºtepta ca cel
sã ia în considerare informaþiile con- tivã), ceea ce poate pune sub sem- puþin urmãtoarele segmente sã fie
silierilor juridici externi ai entitãþii ºi alte nul întrebãrii momentul de finalizare supuse controlului intern:
surse externe de informaþii, precum a lucrãrilor; z achiziþiile, reevaluarea ºi pierderile
analiºtii bãncilor sau agenþilor de rating, de imobilizãri corporale ºi necorpo-
z capitalizarea costurilor aferente ac-
revistele de specialitate, publicaþiile rale;
tivelor realizate în regie proprie,
comerciale ºi financiare, precum ºi
ceea ce implicã dificultãþi de deter- z asigurarea securitãþii imobilizãrilor
instituþiile de reglementare. Cea mai
minare a costurilor; corporale ºi necorporale ce aparþin
mare semnificaþie o au informaþiile din
interiorul companiei, obþinute de la z existenþa imobilizãrilor corporale sau sunt deþinute de companie;
managerii nivelurilor intermediare, audi- mobile care încorporeazã valori z disponibilizarea imobilizãrilor corpo-
torii interni sau alte persoane cu diferite mari, dar care implicã un risc semni- rale ºi/sau necorporale;
niveluri de autoritate, ceea ce creeazã o ficativ de pierdere, furt, distrugere,
perspectivã diferitã de identificare a cum ar fi, de exemplu, calculatoa- z întreþinerea ºi asigurarea imobili-
riscurilor de denaturare semnificativã. rele. zãrilor corporale ºi/sau necorporale;
În acest cadru, controlul intern este O etapã cheie în aplicarea procedurilor z aprobarea metodelor, continuitatea
conceput ºi implementat pentru a di- de audit în cazul imobilizãrilor constã în lor ºi calculul cheltuielilor privind
minua riscurile ce pot avea efecte ne- evaluarea structurii ºi a eficienþei amortizarea.
gative asupra realizãrii obiectivelor cu controlului intern. Aceastã etapã de- Un alt segment important în care con-
privire la credibilitatea raportãrii finan- terminã întinderea lucrãrilor de audit. trolul intern trebuie sã fie exercitat, con-
ciare, eficienþa activitãþii ºi conformi- Spre exemplu, în cazul în care existã un stã în reevaluarea imobilizãrilor corpo-
tatea cu legislaþia curentã. sistem de detectare a erorilor de clasifi- rale ºi necorporale ºi identificarea ace-
Factorii de risc inerenþi asociaþi imobi- care a cheltuielilor între cele de între- lora devenite inactive temporar. Exis-
lizãrilor corporale ºi necorporale sunt: þinere ºi cele de achiziþie, investiþie etc., tenþa unor proceduri interne pentru se-
auditorul poate decide reducerea volu- lectarea evaluatorului sau utilizarea
z schimbãrile tehnologice din ramura
mului lucrãrilor sale în sfera cheltuielilor unor sisteme de identificare a activelor
de activitate care determinã o ero-
cu reparaþiile ºi întreþinerile sau a achi- inactive poate constitui o mãsurã adec-
dare moralã a valorii imobilizãrilor
ziþiilor de imobilizãrilor corporale ºi/sau vatã de control intern. Auditorul va iden-
corporale ºi necorporale;
necorporale. Prin acþiunile de control tifica dacã existã proceduri interne
z închiderea unui segment al unei intern, managementul trebuie sã se clare, un circuit al documentelor corect,
afaceri, ceea ce impune ca imobi- asigure cã, dupã achiziþie, activul achi- atribuþii ierarhice ºi organizatorice
lizãrile corporale ºi necorporale sã ziþionat a fost înregistrat ca activ imobi- adecvate ºi dacã controlul intern veri-
fie evaluate la valoarea netã de lizat ºi nu sub forma cheltuielilor de ficã respectarea acestora, iar în funcþie

4/2012 5
Cercetare

de aceste informaþii va ajusta aria de z fiecare mijloc fix are alocat ºi este întreþinere ºi suma asiguratã trebuie
cuprindere a procedurilor de lucru. marcat cu un numãr de inventar incluse în registrul mijloacelor fixe. Un
Principalul document de evidenþã al unic, numãr care este identic cu cel auditor s-ar putea aºtepta ca toate chel-
imobilizãrilor corporale îl reprezintã re- din registrul activelor fixe corespun- tuielile legate de reparaþii sau plata
gistrul mijloacelor fixe, în care se pre- zãtor activului respectiv; poliþelor de asigurare sã fie aprobate pe
zintã toate bunurile de natura imobi- z registrul conþine toate detaliile nece- baza recomandãrilor formulate de ex-
lizãrilor cu fiecare element component sare pentru controlul operativ al perþii tehnici din interiorul sau din afara
al sãu ºi detaliile aferente. Un reper din mijloacelor fixe inclusiv al stãrii lor companiei. Este de aºteptat ca apro-
registru poate avea pânã la 50 de câm- de funcþionare. barea reparaþiilor sã includã ºi instrucþi-
puri de detalii care ar putea asigura efi- uni cu privire la tratamentul contabil al
cienþa informaþiei ºi anume: z pot fi prezentate auditorului liste de
acestora. O modificare semnificativã a
inventar anuale, întocmite ºi sem-
a) informaþii de identificare: numãr in- cheltuielilor cu reparaþiile, asigurãrile
nate de gestionar ºi de comisia de
ventar, serie, tip imobilizare, numãr sau întreþinerea mijloacelor fixe faþã de
inventariere
fiºã, furnizor, numãr leasing, unitate perioadele precedente poate indica un
de mãsurã, cantitate, denumire, tip În cazul companiilor mari ºi complexe, risc de control ridicat, în timp ce o di-
proprietate, categorie, cod de clasi- registrul mijloacelor fixe poate constitui minuare semnificativã a cheltuielilor de
ficare, stare (activ, inactiv temporar, cel mai important instrument de control asigurare asupra bunurilor companiei
propus la casare, provizionat etc.). al acestora. Informaþiile de identificare respective poate reprezenta o conse-
ºi cele de asignare sunt utilizate cu cinþã a scoaterii din funcþiune a unor
b) informaþii financiare: cost iniþial, cost scopul de a verifica ºi compara mij- mijloace fixe fãrã a fi înregistrate.
curent, valoarea recuperabilã, va- loacele fixe achiziþionate cu existentul Aceste aspecte trebuie discutate cu
loare amortizabilã, ratã amortizare faptic pe parcursul duratei de funcþio- conducerea companiei. În plus, audi-
lunarã, amortizare acumulatã, data nare. Diferenþele semnificative dintre
torul trebuie sã obþinã informaþii care
dãrii în folosinþã, metoda de amorti- informaþiile din registru ºi cele faptice
sã-i permitã sã aprecieze starea fizicã a
zare, durata normatã de utilizare, trebuie investigate cu atenþie, indicând
mijloacelor fixe aflate în patrimoniul so-
durata rãmasã, reevaluare aferentã, un risc de control ridicat. Inspecþiile
cietãþii auditate, deoarece pot fi întâlnite
provizion constituit, cont de imobili- asupra mijloacelor fixe care încorporea-
situaþii în care anumite imobilizãri sunt
zãri, cont de cheltuialã cu segmente zã valori însemnate reprezintã, de
asemenea, un aspect foarte important. menþinute în evidenþe, fãrã a fi disponi-
de cost service (centru de cost, indi-
cator fiscal, regiune fiscalã) etc. Aplicarea unor etichete purtând marca, bilizate, însã nu sunt utilizate în proce-
denumirea, sigla companiei, precum ºi sul de producþie. Acest aspect are impli-
c) informaþii de asignare la inventarul caþii directe asupra evaluãrii mijloacelor
aplicarea unor restricþii pentru utilizarea
fizic: cod gestiune, nume gestionar, fixe, a cãror valoare netã de realizare
mijloacelor fixe respective pot constitui
centru de responsabilitate, regiune, va fi în mod natural mai micã. O atenþie
instrumente de control eficiente. În
judeþ, locaþie fizicã (oraº, stradã, sporitã trebuie acordatã tratamentului
mãsura în care registrul mijloacelor fixe
gestiune) etc. profitului sau pierderii rezultate în urma
nu este þinut sau conþine erori, riscul de
Pentru ca sistemul de control aplicat în control trebuie majorat, iar auditorul va operaþiunilor de cedare a mijloacelor
cadrul acestui segment sã fie conside- extinde testele de control. fixe, precum ºi a modificãrilor survenite
rat satisfãcãtor, accesul la acest regis- în durata de viaþã a acestora.
Referitor la întreþinerea ºi asigurarea
tru va fi permis exclusiv persoanelor in- mijloacelor fixe, compania trebuie sã Veniturile din cedarea mijloacelor fixe
dependente de utilizarea sau adminis- pot fi uºor deturnate în lipsa unor con-
aibã un sistem contabil ºi de control
trarea activelor imobilizate. De aseme- troale interne adecvate. Disponibiliza-
adecvat pentru cheltuielile legate de
nea, un auditor s-ar aºtepta ca sistemul rea acestora trebuie realizatã de per-
întreþinerea ºi asigurarea acestora. Asi-
de control intern sã asigure compararea
gurarea unei întreþineri corespunzã- soane autorizate, dupã o analizã atentã
periodicã a informaþiilor din registru cu
toare, precum ºi asigurarea mijloacelor a valorii mijlocului fix, luând în conside-
situaþia fapticã a mijloacelor fixe.
fixe contribuie fie la pãstrarea, fie la pre- rare politicile companiei. În plus, exis-
Mai mult decât atât, urmãtoarele ele- lungirea duratei de viaþã economicã a tenþa unor manuale de proceduri
mente pot furniza indicii despre exis- acestora. Aºa cum am relevat mai sus, interne aplicabile în astfel de circum-
tenþa ºi eficienþa unui control intern: informaþiile cu privire la cheltuielile de stanþe ºi respectarea acestora pot

6 Audit Financiar, anul X


Imobilizãrile corporale ºi necorporale

reprezenta indicii cu privire la existenþa existã, sistemul nu funcþioneazã efi- rilor achiziþionate, înregistrate în
ºi eficienþa controlului intern în domeni- cient, riscul de control este inacceptabil cheltuieli aferente exerciþiului curent
ul respectiv. de ridicat. sau cheltuieli imobilizate de recu-
Documentele de aprobare a disponibi- perat în mai multe exerciþii (inde-
lizãrii mijloacelor fixe sunt, în general, pendenþa exerciþiului)
pre-numerotate ºi folosite pentru a Aprecieri z evidenþa corectã a intrãrilor de imo-
actualiza informaþiile din registru. Pe bilizãri, din punct de vedere al con-
parcursul auditului imobilizãrilor corpo- privind testarea tului, categoriei, codului de clasifi-
rale disponibilizate, auditorul va acorda
o atenþie mãritã în mod special situaþi-
mecanismelor care, valorii de înregistrare ºi datei
de punere în funcþiune, conform
ilor care indicã o posibilã neînregistrare. de control intern documentelor anexate la Procesele
verbale de punere în funcþiune
Autorizarea cheltuielilor privind amorti- specifice (realitatea)
zarea are, de asemenea, un impact
semnificativ privind riscul aferent imobi- imobilizãrilor z contabilizarea corectã ºi completã a
lizãrilor corporale ºi necorporale; un au-
ditor s-ar aºtepta sã gãseascã în cadrul
necorporale tuturor cheltuielilor de investiþii în
regie proprie (exhaustivitatea)
companiei un sistem de aprobare a du- Prezentãm, în tabelul 1, câteva obiec-
tive specifice, în opinia autorilor, în ceea z evidenþa analiticã a imobilizãrilor pe
ratelor de viaþã economicã ºi a metode-
gestiuni cu confirmarea din partea
lor de amortizare în conformitate cu ce priveºte acþiunea de auditare a imo-
factorilor responsabili cu statut de
standardele contabile relevante. Mai bilizãrilor necorporale.
gestionari desemnaþi prin decizie
mult decât atât, aprobarea nu trebuie sã
Obiectivele auditãrii evidenþei con- managerialã competentã
aibã loc numai în momentul achiziþiei, ci
tabile a imobilizãrilor corporale ºi ne-
anual, pentru revizuirea duratei de viaþã z evidenþierea separatã conform le-
corporale:
economicã a mijloacelor fixe. În cazul în gislaþiei contabile a diferenþelor din
care un astfel de sistem nu existã sau z delimitarea corectã a cheltuielilor în- reevaluare pe fiecare element de
testele de control relevã faptul cã, deºi registrate în funcþie de natura bunu- imobilizare în parte

4/2012 7
Cercetare

z analizarea provizioanelor înregis- z amortizãrile sunt înregistrate atât în porale operaþiunile care sunt efectuate
trate în contabilitate ºi actualizarea contabilitatea financiarã, cât ºi în în beneficiul conducerii societãþii sau al
sau anularea lor în funcþie de eveni- contabilitatea de gestiune angajaþilor companiei, decât al entitãþii
mentele constatate în cadrul exer- auditate luate ca ansamblu.
z înregistrarea în conturile de venituri
ciþiului financiar
a amortizãrii aferente imobilizãrilor
toate intrãrile, ieºirile ºi ajustãrile de primite total sau parþial prin sub-
z
valoare influenþeazã exerciþiul finan- venþii; amortizarea cumulatã este
Aspecte privind
ciar corespunzãtor grupatã corect pentru prezentarea auditarea
în situaþiile financiare de sintezã
z imobilizãrile sunt grupate adecvat imobilizãrilor
pentru prezentarea în situaþiile fi- amortizarea este alocatã exerciþiilor
nanciare de sintezã
z
financiare corespunzãtoare necorporale
z verificarea contractelor de conce- z cheltuielile cu amortizarea sunt ºi corporale la
siune pentru depistarea eventu-
alelor contracte care prevãd în loc
reflectate adecvat în costuri ºi în societãþile cotate
cadrul contului de profit ºi pierdere.
de valoare amortizabilã, chirii ºi ast- la Bursã
fel nu fac obiectul înregistrãrii unei Dacã auditorul este convins cã meca-
nismele de control aferente acestui În vederea surprinderii unor aspecte
imobilizãri necorporale în contabili-
obiectiv sunt adecvate, testele vizând practice de auditare a imobilizãrilor cor-
tate
porale ºi necorporale au fost analizate
detectarea operaþiunilor necorespunzã-
z verificarea corespondenþei între situaþiile financiare publicate, notele
toare sau inexistente pot fi considerabil
modelul de recuperare a valorii prin explicative aferente acestora ºi rapoar-
diminuate.
amortizare ºi modelul de producere tele auditorilor pentru un eºantion de
a beneficiilor de cãtre activul imobi- Mecanismele de control adecvate vor trei societãþi comerciale cotate la Bursa
lizat conform principiului de bazã împiedica societatea auditatã sã înre- de Valori Bucureºti, sursa datelor fiind
stipulat în IAS 362 gistreze ca active corporale sau necor- www.bvb.ro.

2 Standardele Internaþionale de Raportare Financiarã IFRS 2011, Editura CECCAR, Bucureºti, 2011, pp.A875

8 Audit Financiar, anul X


Imobilizãrile corporale ºi necorporale

Domeniul de activitate în care activeazã achiziþie ºi al costului de producþie. Opinia auditorului în cazul acestei soci-
societãþile analizate îl reprezintã fabri- etãþi a fost:
Imobilizãrile corporale au fost evaluate
carea produselor lactate – cod CAEN
la cost de achiziþie. Regimul de amorti- „Situaþiile financiare anuale, elaborate
1051.
zare aplicat de societate este metoda de Societatea nr.1, sunt regulamentare
În figura 1 sunt prezentate imobilizãrile liniarã. Duratele normale de funcþionare ºi sincere, astfel cã auditorul întocmeº-
corporale ºi necorporale deþinute de au fost stabilite conform prevederilor te Raportul fãrã rezerve, menþionând
cele trei societãþi analizate. legale. Cheltuielile suportate dupã ce explicit, în conformitate cu Standardul
mijloacele fixe au fost puse în funcþiune de Audit nr. 700.33, cã: nu a participat
Societatea nr. 1 prezintã în notele ex-
(reparaþii, întreþinere) au fost incluse în ori supravegheat derularea inventarierii
plicative la situaþiile financiare o struc-
contul de profit ºi pierdere. În situaþia în anuale a patrimoniului, fiind deci, în
turã a imobilizãrilor corporale ºi necor-
care se poate demonstra cã aceste mãsurã sã asigure beneficiarii infor-
porale, reprezentatã în Tabelul 2.
cheltuieli au ca rezultat o creºtere a maþiilor contabile cã situaþiile reflectã
Conform notei explicative nr. 6 „Princi- beneficiilor economice viitoare, pre- fidel imaginea stãrii economico-patri-
pii, politici ºi metode contabile”, socie- conizate a se obþine din utilizarea aces- moniale a unitãþii ºi a rezultatului atât al
tatea precizeazã cã elementele prezen- tuia peste standardul iniþial de perfor- operaþiunilor comerciale, economico-
tate în situaþiile financiare au fost evalu- manþã, cheltuielile sunt capitalizate ca financiare, cât ºi al altora cu impact
ate pe baza principiului costului de un cost suplimentar al mijloacelor fixe. asupra patrimoniului ºi efectuate pe

4/2012 9
Cercetare

parcursul exerciþiului financiar încheiat cal, operaþiune prin care a rezultat di- rea reevaluatã, aceasta fiind valoarea
la 31 decembrie 2010.”3 minuarea valorii nete a construcþiei ºi a justã la data reevaluãrii, mai puþin orice
rezervei din reevaluare, în valoare de amortizare ºi orice pierdere din
Societatea nr. 2 prezintã în notele
1.346 mii lei. În opinia noastrã, aceastã depreciere cumulatã”4. Prin urmare, la
explicative la situaþiile financiare o
practicã nu a fost în conformitate cu 31 decembrie 2010 valoarea rezervei
structurã a imobilizãrilor corporale ºi
prevederile Ordinului ministrului finan- din reevaluare a fost subestimatã cu
necorporale, reprezentatã în Tabelul 3.
þelor publice nr. 3055/2009 ºi politicile 1.346 mii lei (31.12.2009: 1.346 mii lei),
În notele explicative, societatea pre- contabile ale societãþii care prevãd cã valoarea netã a construcþiilor a fost
cizeazã cã evidenþiazã construcþiile la „Evaluarea imobilizãrilor corporale la subestimatã cu 1.179 mii lei
cost istoric. În aprilie 2009, societatea a data bilanþului se efectueazã la cost, (31.12.2009: 1.266 mii lei), iar cheltu-
înregistrat o reevaluare a construcþiilor mai puþin amortizarea ºi ajustãrile ielile cu amortizarea au fost subesti-
reprezentând fabrica veche, în scop fis- cumulate din depreciere, sau la valoa- mate cu 87 mii lei (31.12.2009: 80 mii

3 www.bvb.ro
4 Ordinul ministrului finanþelor publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementãrilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în
Monitorul Oficial nr. 766 din 10 noiembrie 2009

10 Audit Financiar, anul X


Imobilizãrile corporale ºi necorporale

lei). Conducerea companiei ºi-a însuºit ºi activele similare au fost înregistrate la dernizarea magazinului de des-
modificãrile evidenþiate, iar opinia audi- costul de achiziþie. Ele au fost amorti- facere, în valoare de 24.843 lei.
torului asupra situaþiilor financiare zate folosind metoda liniarã, pe o - ieºirile în valoare de 635.805 lei
întocmite la 31 decembrie 2009 a fost perioadã de 3 ani. În cadrul avansurilor reprezintã amortizarea cumulatã la
modificatã corespunzãtor (cu rezerve). ºi al altor imobilizãri necorporale s-au data evaluãrii - de 624.605 lei, scã-
Aºa cum se menþioneazã în nota expli- înregistrat avansurile acordate furnizo- zutã din valoarea contabilã, ºi valoa-
cativã nr. 6 „Principii, politici ºi metode rilor de imobilizãri necorporale, pro- rea contabilã de 11.200 lei a douã
contabile”, societatea evidenþiazã tere- gramele informatice create de entitate puþuri de apã care nu au mai putut fi
nurile la valoarea justã. La 31 decem- sau achiziþionate de la terþi pentru nece- utilizate ca urmare a debitului foarte
brie 2009 ºi 31 decembrie 2010, socie- sitãþile proprii de utilizare, precum ºi alte mic de apã, ceea ce a fãcut imposi-
tatea a apelat la serviciile unui evalua- imobilizãri necorporale. Elementele de bilã exploatarea acestora.
tor specializat pentru determinarea va- natura imobilizãrilor necorporale au fost
amortizate liniar pe o perioadã de 3 ani. Investiþiile în anul 2010 au fost orientate
lorii juste a terenurilor societãþii. Rezul- spre asigurarea logisticii necesare dez-
tatul acestei evaluãri reprezintã o Opinia auditorului: „În opinia noastrã, cu voltãrii pieþei de achiziþii materii prime,
descreºtere a valorii nete a terenurilor excepþia efectelor posibile ale aspec- dar mai ales pentru dezvoltarea pieþei
în valoare de 6.725 mii lei la 31 decem- telor menþionate în paragrafele ante- de desfacere. În acest sens au fost
brie 2010 ºi de 2.136 mii lei la 31 rioare, situaþiile financiare oferã o ima- efectuate, din surse proprii, investiþii în
decembrie 2009. Societatea nu a înre- gine fidelã, în toate aspectele semni- mijloace de transport pentru achiziþie ºi
gistrat în contabilitate rezultatul acestor ficative, a poziþiei financiare a Societãþii desfacere în valoare de aproximativ
reevaluãri. În opinia noastrã, aceastã nr. 2, la data de 31 decembrie 2010, 350.000 lei. În anul 2010 au început
practicã nu a fost în conformitate cu precum ºi a performanþei financiare ºi a lucrãrile de modernizare a fabricii,
prevederile Ordinului ministrului finanþe- fluxurilor de numerar ale acesteia pen- lucrãri care au însemnat investiþii de
lor publice nr. 1752/2005 ºi ale Ordi- tru exerciþiul financiar încheiat la aceas- aproximativ 200.000 lei.
nului ministrului finanþelor publice nr. tã datã în conformitate cu al Ordinului
3055/2009, care prevãd ca reevaluãrile Nu s-au înregistrat provizioane pentru
ministrului finanþelor publice nr.
sã fie efectuate cu suficientã regulari- deprecierea imobilizãrilor corporale.
3055/2009 cu modificãrile ºi com-
tate, astfel încât valoarea contabilã sã pletãrile ulterioare”. Din punct de vedere contabil, regimul
nu difere substanþial de cea care ar fi de amortizare aplicat pentru imobilizãri
determinatã folosind valoarea justã de Societatea nr. 3 prezintã în notele ex-
a fost liniar, iar din punct de vedere fis-
la data bilanþului. plicative la situaþiile financiare o struc-
cal, pentru echipamentele tehnologice,
turã a activelor imobilizate reprezentatã a fost utilizatã amortizarea acceleratã.
Prin urmare, la 31 decembrie 2010 ºi 31 în tabelul 4.
decembrie 2009 valoarea terenurilor a Duratele de amortizare au fost stabilite
fost supraestimatã cu 6.725 mii lei La 31.12.2010 a fost efectuatã reevalu- în conformitate cu prevederile Catalo-
(31.12.2009: 2.136 mii lei), valoarea area clãdirilor ºi a construcþiilor aflate în gului privind duratele normale de
rezervei din reevaluare a fost supraesti- patrimoniul societãþii, de cãtre evaluator funcþionare ºi clasificare a mijloacelor
matã cu 5.037 mii lei (31.12.2009: 689 autorizat ANEVAR. Reevaluarea a fost fixe aprobat prin HG 2139/2004.
mii lei), rezultatul exerciþiului curent a fãcutã la valoarea justã, iar amortizarea Principalele durate de viaþã utilizate la
fost supraestimat cu 1.688 mii lei, iar cumulatã existentã la data evaluãrii a diferite categorii de imobilizãri corporale
rezultatul exerciþiului 2009 a fost fost eliminatã din valoarea contabilã sunt:
supraestimat cu 1.447 mii lei. brutã a activului. Valoarea netã determi-
natã în urma corectãrii cu ajustãrile de z Clãdiri – 40 de ani
Societatea nu ne-a putut furniza probe
valoare a fost recalculatã la valoarea z Echipamente tehnologice – 10 ani
relevante privind costul la care au fost
recalculatã a activului.
înregistrate anumite imobilizãri corpo- z Mijloace de transport – 5 ani.
rale cu o vechime mai mare de 10 ani. Referitor la grupa construcþii:
Pentru amortizarea fiscalã utilizatã pen-
În ceea ce priveºte imobilizãrile necor- - intrãrile în valoare de 110.499 lei re- tru echipamente tehnologice a fost con-
porale societatea precizeazã în nota nr. prezintã diferenþa favorabilã din stituit un provizion pentru impozit amâ-
6 faptul cã licenþele, mãrcile comerciale reevaluare – de 85.606 lei ºi mo- nat în valoare de 182.126 lei.

4/2012 11
Cercetare

Opinia auditorului: “Considerãm cã au- natã sã adauge valoare ºi sã antreneze baza modelelor teoretice, probabilistice,
ditul pe care l-am efectuat constituie o îmbunãtãþirea activitãþilor companiei ºi, sã punã la dispoziþia practicienilor
bazã suficientã pentru a exprima opinia totodatã, sã o ajute în îndeplinirea obi- soluþii uºor de utilizat ºi care sã ofere o
noastrã de audit. ectivelor sale printr-o abordare sistema- evaluare corectã a riscurilor în auditul
În opinia noastrã, situaþiile financiare ticã ºi disciplinatã în cadrul evaluãrii ºi financiar ºi nu numai.
ale societãþii nr. 3, întocmite pentru îmbunãtãþirii eficacitãþii proceselor de
Aceasta ar conduce la depãºirea
exerciþiul financiar încheiat la management, control ºi prezentare.
subiectivitãþii care caracterizeazã în
31.12.2010, sunt conforme cu cerinþele Evaluarea riscurilor în auditul imobi- prezent multe misiuni de audit ºi ar eli-
cadrului general de raportare financiar- lizãrilor corporale ºi necorporale este o bera într-o anumitã mãsurã auditorul de
contabilã în vigoare ºi prezintã în mod activitate complexã ºi nu existã încã un sarcina estimãrii riscului doar pe baza
corect, sub toate aspectele semnifica- consens în ceea ce priveºte modul în experienþei ºi cunoºtinþelor sale.
tive, poziþia financiarã, modificãrile care ar trebui abordatã problema. Prac-
acesteia, performanþele societãþii ºi Pentru realizarea misiunii de audit a
ticienii utilizeazã, preponderent, mo-
fluxurile de numerar în exerciþiul imobilizãrilor corporale ºi necorporale
delul oferit de standardele internaþio-
încheiat la 31.12.2010.” “calea de urmat ar fi auditarea ieºirilor,
nale, deºi acesta este adesea criticat în
utilizãrilor ºi finanþãrii imobilizãrilor (…).
literaturã, principalele argumente îm-
Mai departe, se auditeazã afirmaþiile
potriva lui fiind modul simplist în care
conducerii cu privire la solduri: exis-
Concluzii trateazã problema ºi incapacitatea de a
tenþa acestora, drepturi ºi obligaþii afe-
rãspunde tuturor cerinþelor auditorilor.
Auditul imobilizãrilor corporale ºi necor- rente, integralitatea, evaluarea ºi alo-
porale reprezintã o activitate indepen- O rezolvare pentru aceastã problemã carea imobilizãrilor de la finalul exerci-
dentã, obiectivã ºi de consiliere, desti- este dezvoltarea de software care, pe þiului financiar.”5

5 Domniºoru S., Cristea M., Vînãtoru S., Arhitectura auditãrii externe a activelor imobilizate, Revista Audit Financiar, nr. 9/2008, p.3-12

12 Audit Financiar, anul X


Imobilizãrile corporale ºi necorporale

Constatãm, în urma analizei celor trei


societãþi, prezentarea succintã a ac-
Bibliografie
tivelor necorporale, atât de cãtre soci- Domniºoru S., Cristea M., Vînãtoru S., Arhitectura auditãrii externe a activelor imobi-
etãþile auditate, cât ºi de auditori. lizate, Revista „Audit Financiar”, nr. 9/2008, p.3-12
Societatea nr. 3 analizatã ne-a furnizat Horomnea E., Audit Financiar. Concepte. Standarde. Norme, Ediþia a 2-a, Editura
câteva informaþii, dar considerãm cã Tipomoldova, Iaºi, 2011
Jinga G., Utilizarea eºantionãrii nestatistice în testele asupra controalelor ºi în testele de
sunt insuficiente.
detaliu, Revista „Contabilitatea, Expertiza ºi Auditul Afacerilor”, nr.3/2010
Toate societãþile analizate prezintã în Mihãilescu I., Audit financiar, Editura Independenþa Economicã, Piteºti, 2010
situaþiile financiare imobilizãri necorpo- Munteanu V. ºi colaboratori., Control ºi audit financiar, Editura Universul Juridc,
rale încadrate în grupa „Concesiuni, Bucureºti, 2005
brevete, licenþe, mãrci, drepturi ºi valori Toma M., Iniþiere în auditul situaþiilor financiare ale unei entitãþi, Editura CECCAR,
Bucureºti, 2005
similare”, dar nici în notele explicative ºi
Camera Auditorilor Financiari din România, Manual de standarde internaþionale de audit
nici în raportul auditorilor nu avem infor-
ºi control de calitate. Audit Financiar 2009, Editura Irecson, Bucureºti, 2009
maþii legate de structura acestora. În CECCAR , Standardele Internaþionale de Raportare Financiarã IFRS 2011, Editura
viziunea noastrã, lipsa informaþiilor CECCAR, Bucureºti,2011,pp.A873-A927
despre activele necorporale pune sub Ordinul ministrului finanþelor publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementãrilor
semnul întrebãrii reprezentarea exactã contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial nr. 766 din
ºi perfectã a patrimoniului. 10 noiembrie 2009

Semnal editorial
„În ultima perioadã, controlul de gestiune, contabilitate de gestiune, management –
contabilitatea generalã ºi cea de gestiune cu ale sale componente atât de impor-
au fost supuse unui proces de moder- tante pentru controlul de gestiune.
nizare. Profesioniºtii din domeniul con- Niciuna dintre problemele cu care se con-
trolului de gestiune se confruntã, adesea, fruntã astãzi întreprinderile nu a fost
cu un câmp de acþiune mult mai extins ºi omisã, începând cu subiectul foarte dificil
doar cei care stãpânesc tehnicile mo- al performanþei întreprinderii, care pre-
derne de management pot sã pretindã cã cede un capitol de sintezã privind guver-
rãspund exigenþelor. Cu aceastã provo- nanþa. Nu a fost uitatã nici cultura gene-
care se confruntã ºi autorii care creeazã ralã a controlorilor, diferitele tehnici fiind
cunoºtinþe solicitate în noile meserii din foarte pertinent prezentate, din perspec-
contabilitate ºi control de gestiune. Titlul tivã istoricã. Inteligenþa economicã, ade-
lucrãrii lor este foarte clar: ei propun cer- sea trecutã sub tãcere, îºi gãseºte locul
cetarea aplicatã a ultimelor dezvoltãri/ino- aici. Bineînþeles, alãturi de capitolele cla-
vaþii din aceste domenii. sice cu privire la instrumentele de planifi-
Autorii lucrãrii realizeazã acest lucru într- care ºi de bugetare sunt abordate ºi cele
o manierã completã ºi urmând un plan privind calculaþia costurilor.
Recent, în editura Tipo Moldova a apãrut foarte explicit, care va permite practicie- Iatã, aºadar, un viitor volum clasic, indis-
lucrarea „Actualitãþi ºi perspective în nilor sã cunoascã ºi sã utilizeze cele mai pensabil atât studenþilor în formare, mas-
contabilitate ºi control de gestiune” recente progrese ºtiinþifice, ceea ce teranzilor, doctoranzilor, cât ºi practicie-
redactatã de prof. univ. dr. Neculai Tabã- reprezintã visul fiecãrui profesor. nilor confruntaþi cu efervescenþa inovaþi-
rã ºi prof. univ. dr. Sorin Briciu, împreunã Aceastã carte constituie o provocare ºi se ilor adevãrate ºi false care se succed cu
cu un colectiv de doctoranzi. În prefaþa dovedeºte a fi o reuºitã. Nu cred cã existã repeziciune ºi au tendinþa de a-i dezorien-
cãrþii, Henri Bouquin, profesor de ªtiinþe vreun domeniu spre care cititorul sã nu fie ta pe toþi cei care nu deþin o „busolã”, un
de Gestiune la Universitatea Paris- direcþionat pentru explorarea celor mai instrument de cunoaºtere ºi orientare în
Dauphine, noteazã: noi direcþii de cercetare din contabilitate, domeniu”.

4/2012 13
Cercetare

Evaluarea statisticã a riscului


de fraudã în scopul
fundamentãrii opiniei de audit,
pe baza modelelor de duratã
Elisabeta JABA*, Christiana Brigitte BALAN**, Ioan-Bogdan ROBU*** & Mihai ROMAN****

Abstract
Statistical Evaluation of the Fraud Risk in order to Base the Audit Opinion,
using Duration Models
The accuracy of the author's opinion concerning financial fraud depends on the quality of audit evidence. Obtaining enough
and appropriate proofs that can support the opinion of the financial auditor requires using as safe as possible procedures for
evaluating the risk of fraud in a company.
This study aims to statistically evaluate the risk of fraud according to the activity field and the financial structure of the com-
pany, using financial analysis techniques combined with duration models based on the Kaplan-Meier estimator and on the
Cox model. In their approach, the authors consider the definition of financial fraud suggested by ISA 240, the factors that
determine fraud, synthesized in the conceptual schema "the fraud triangle", as well as the financial indicators that the Anglo-
Saxon specialized literature calls "red flags".
The results of their analysis show that the risk of fraud is mainly influenced by the financial leverage, differentiated according
to activity fields. The estimated probabilities of occurrence of fraud are used as a proof in evaluating the quality of financial
statements.
Key words: fraud risk, financial leverage, audit opinion, Kaplan-Meier estimator, Cox model
JEL Classification: C33, G32, M42

Cuvinte cheie: risc de fraudã, levier financiar, opinie de audit, estimator Kaplan-Meier, model Cox

acela de prevenire ºi detectare a fraudelor financiare (Dowler


1. Introducere et al., 1912 ºi Walton et al., 1916). Potrivit ultimelor ISA (Inter-
Scopul principal al unei misiuni de audit financiar este acela national Standards on Auditing), emise în 2009 de IFAC
de a spori gradul de încredere al utilizatorilor finali ai situaþi- (International Federation of Accountants – Federaþia Interna-
ilor financiare (IFAC, 2009). În trecut, rolul auditorului era þionalã a Contabililor), rolul auditorului este acela de a obþine

* Prof. univ. dr , Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaºi, Facultatea de Economie ºi Administrarea Afacerilor, e-mail: ejaba@uaic.ro
** Lect. univ. dr., Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaºi, Facultatea de Economie ºi Administrarea Afacerilor, e-mail: christiana.balan@uaic.ro
*** Drd., Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaºi, Facultatea de Economie ºi Administrarea Afacerilor, e-mail: bogdan.robu@feaa.uaic.ro
**** Prof. univ. dr., Academia de Studii Economice Bucureºti, Facultatea de Ciberneticã, Statisticã ºi Informaticã Economicã, e-mail: mroman@ase.ro

14 Audit Financiar, anul X


Riscul de fraudã

o asigurare rezonabilã cu privire la absenþa unor denaturãri (Cressey, 1953), astfel: presiuni (acei factori, de cele mai
semnificative cauzate de fraude sau erori, precizat în ISA 240 multe ori de naturã personalã, care motiveazã o persoanã sã
(The Auditor’s Responsibilities Relating to Fraud in an Audit comitã frauda), oportunitãþi (venite din dobândirea unor cali-
of Financial Statements) (Hayes et al., 2005). tãþi sau din cunoaºterea mediului intern al firmei, de cãtre
persoana care a comis frauda) ºi atitudine (are în vederea
Numeroºi cercetãtori din domeniul fraudei ºi auditului finan-
raþiunea ºi convingerile celui care comite frauda, precum ºi
ciar ºi-au orientat atenþia cãtre riscul de fraudã ºi riscul de
sistemul de valori dupã care se ghideazã acesta) (Singleton
audit, prin studii care au vizat factorii determinanþi ai fraudei
et al. 2010).
financiare (Badawi, 2008 ºi Watson, 2003) sau cãtre uti-
lizarea procedurilor analitice, considerând ratele financiare în Factorii care determinã apariþia riscului de fraudã, din per-
scopul depistãrii fraudelor (Kaminski et al., 2004). În studiul spectiva ISA 240, asociaþi denaturãrilor rezultate din
lui Krambia-Kapardis (2002) se analizeazã necesitatea uti- raportarea financiarã frauduloasã, sunt influenþaþi de anumite
lizãrii modelelor pentru detectarea fraudelor, iar în studiul lui caracteristici ale conducerii ºi de mediul de control intern
Bierstaker et al (2006) – percepþia auditorilor faþã de meto- (capacitãþile, presiunile, stilul ºi atitudinea conducerii asoci-
dele cantitative de evaluare a riscului de fraudã. Prin pre- ate controlului intern ºi procesului de raportare financiarã), de
ocupãrile lui Miri-Lavassani et al. (2009) ºi Wang et al. (2009) condiþiile specifice sectorului de activitate (mediul economic
se propun modele statistice pentru semnalarea fraudelor ºi de reglementare în care opereazã firma auditatã) ºi de
financiare. Astfel, la nivelul studiilor de profil, interesul cer- anumite caracteristici operaþionale (care vizeazã tranzacþiile,
cetãtorilor este orientat cãtre clasificarea fraudelor pe baza structura financiarã ºi profitabilitatea firmei) (Hayes et al.,
analizei componentelor principale (Brokett, et al., 2002) ºi 2005). Factorii de apariþie a riscului de fraudã asociaþi dena-
cãtre analiza ºi evaluarea riscului de fraudã (Carpenter, 2007 turãrilor rezultate din delapidarea activelor þin de susceptibi-
ºi Payne et al., 2005 ºi Sitorus et al., 2009). Studiile enume- litatea activelor de a fi expuse delapidãrii (depind de natura
rate au fost selectate din principalele baze de date indexate activelor entitãþii ºi de gradul în care sunt expuse furtului) ºi
internaþionale (Emerald, Proquest, Wiley Online Library) ºi au de controale (lipsa acestora în prevenirea ºi detectarea
vizat perioada 2000-2010. cazurilor de delapidare) (IFAC, 2009). Denaturãrile care con-
duc la apariþia riscului de fraudã au influenþã asupra riscului
În studiul nostru, folosim ISA 240 pentru definirea fraudei,
de audit prin distorsionarea opiniei auditorului privind acu-
clasificarea fraudelor ºi identificarea factorilor determinanþi.
rateþea situaþiilor financiare judecate în cadrul misiunii de
Conform definiþiei din ISA 240, frauda este privitã ca o acþi-
audit.
une cu caracter intenþionat (delimitându-se de eroare),
sãvârºitã de una sau mai multe persoane din rândul condu- În cadrul misiunii de audit financiar, evaluarea riscului de
cerii, de persoane însãrcinate cu guvernanþa, de salariaþi sau fraudã ºi implicaþiile sale asupra opiniei auditorului din cadrul
terþi care utilizeazã înºelãciunea în scopul obþinerii unui raportului final au la bazã o serie de probe de audit, definite
avantaj injust sau ilegal (IFAC, 2009 ºi O’Regan, 2004). prin ISA 500 (Audit Evidence – Probe de audit). Probele de
Aceastã definiþie este completatã ºi de accepþiunea ACFE audit sunt definite ca fiind totalitatea informaþiilor utilizate de
(American Certified Fraud Examiner) privind frauda, cãtre auditor pentru fundamentarea opiniei de audit (IFAC,
adãugându-se ºi actele de corupþie pentru obþinerea de 2009). Pentru a putea fi utilizate în cadrul misiunii, probele de
foloase necuvenite (Goldman, 2010). Din aceastã definiþie audit trebuie sã fie suficiente (mãsurã a cantitãþii, în evalu-
poate fi subliniatã importanþa caracterului deliberat (voluntar, area riscului de fraudã ºi de audit) ºi adecvate (sã cores-
intenþionat cu care aceasta se sãvârºeºte), ilicit (venit din ile- pundã necesitãþilor ºi scopului auditului ºi totodatã sã aibã în
galitatea fenomenului), precum ºi dorinþa de disimulare (de vedere calitatea necesarã prin modul de obþinere a probelor)
ascundere a faptelor). (Hayes et al., 2005). Astfel, cu cât cantitatea ºi calitatea ele-
mentelor probante va creºte cu atât se va reduce riscul de
O clasificare a fraudelor financiare, în accepþiunea ISA 240,
audit ºi, implicit, cel de fraudã, contribuind semnificativ la
în funcþie de incidenþa acesteia asupra unor elemente de
obþinerea unor concluzii rezonabile, pe baza cãrora se va
bilanþ sau asupra raportãrii în sine, ar fi: fraudele asupra
emite o opinie corectã, justã.
activelor (furtul sau delapidãrile de active) ºi fraudele asupra
raportãrii (prin prezentarea unor rezultate financiare care nu Pentru obþinerea probelor de audit, auditorul foloseºte, de
corespund realitãþii) (Gallet, 2010). Factorii determinanþi ai regulã, inspecþia, observaþia, confirmãrile externe, recalcu-
fraudei pot fi grupaþi sub forma unui triunghi al fraudei lãrile, reefectuãrile unor operaþiuni, controlul, procedurile

4/2012 15
Cercetare

analitice ºi interviurile, utilizând programe specializate, ches- Funcþia de supravieþuire a firmelor supuse riscului de fraudã
tionare, balanþe de verificare. prezintã probabilitatea ca o firmã sã supravieþuiascã momen-
tului t, adicã probabilitatea ca frauda sã nu se fi produs pânã
Un loc important în obþinerea probelor de audit îl deþin proce-
la momentul t:
durile analitice prin care auditorul ajunge la cunoaºterea
entitãþii ºi a mediului acesteia, a sistemului de control intern
ºi la detectarea denaturãrilor semnificative de la nivelul
aserþiunilor contabile, folosind analiza principalelor rate finan-
ciare ºi analize de trend, incluzând rezultatele asupra inves- Estimatorul Kaplan-Meier, , la diferite momente de
tigaþiilor fluctuaþiilor ºi relaþiilor care nu sunt în concordanþã timp, ti, poate fi definit astfel:
cu alte informaþii relevante de aceeaºi naturã sau care pre-
zintã deviaþii semnificative de la datele prognozate (Hayes et
al., 2005).
Prin utilizarea indicatorilor financiari, pe care literatura de
specialitate anglo-saxonã îi denumeºte în mod sugestiv red unde este probabilitatea de a cunoaºte frauda la momen-
flags (indicatori semnal) pot fi detectate eventualele erori ºi tul ti, iar este probabilitatea de a nu fi cunoscut fra-
manipulãri care au loc la nivelul contului de rezultat, con- uda.
turilor de terþi, activelor ºi conturilor de capitaluri (Penman, Funcþia de supravieþuire se poate reprezenta grafic cu aju-
2007). Auditorul financiar va urmãri ºi studia influenþa struc- torul curbei de supravieþuire. Curba de supravieþuire se con-
turii resurselor atrase asupra elementelor care stau la baza struieºte într-un sistem de douã axe perpendiculare, pe
performanþei ºi rentabilitãþii firmei, inclusiv asupra riscului de abscisã se reprezintã momentele ti (ani), iar pe ordonatã se
fraudã. Un indicator care rãspunde necesitãþilor auditorului, reprezintã probabilitatea de supravieþuire în momentul ti în
în acest sens, este levierul financiar (definit ca raportul dintre care se produce frauda.
datoriile totale ºi capitalurile proprii).
Pentru a compara probabilitatea de a nu fi supusã fraudãrii,
pe grupe de firme diferenþiate în funcþie de obiectul de activi-
tate ºi nivelul levierului financiar, se comparã funcþiile de
2. Procedee statistice supravieþuire pentru grupele studiate ºi se testeazã dife-
de evaluare a riscului renþele dintre ele utilizând statistica test Log-Rank.
Testul Log-Rank este:
de fraudã
În lucrare, în scopul obþinerii de probe de audit folosim mo-
delele de duratã bazate pe estimatorul Kaplan-Meier ºi
modelul Cox. unde: Oi – numãrul de evenimente (fraude) observate
Prin estimatorul Kaplan-Meier estimãm funcþia de supra- Ei – numãrul de evenimente (fraude) estimate.
vieþuire a firmelor supuse fraudelor financiare, pe obiecte de Pentru acceptarea/respingerea ipotezei de concordanþã a
activitate ºi nivele ale levierului financiar, iar prin modelul Cox
funcþiilor de supravieþuire pentru grupele studiate se comparã
estimãm funcþia hazard a firmelor supuse fraudelor financia-
valoarea calculatã a testului Log-Rank cu valoarea teoreticã
re (evaluarea riscului de fraudã). Estimarea ºi testarea coefi-
a statisticii Hi pãtrat cu (k-1) grade de libertate, unde k este
cienþilor funcþiei hazard se realizeazã folosind o combinaþie
numãrul grupelor.
de factori predictivi (domeniul de activitate ºi nivele valorice
ale levierului financiar).
2.2. MODELUL COX
2.1. ESTIMATORUL KAPLAN – MEIER Pentru estimarea ºi testarea influenþei obiectului de activitate
ºi a nivelului levierului financiar asupra riscului de fraudã
Pentru evaluarea riscului de fraudã propunem folosirea func- propunem folosirea modelul Cox.
þiei de supravieþuire, S(t), respectiv estimatorul Kaplan-Meier,
Modelul Cox permite analiza datelor de duratã, asemãnãtor
. modelelor de regresie. Prin modelul Cox se estimeazã rata

16 Audit Financiar, anul X


Riscul de fraudã

hazardului, h(t), de a cunoaºte evenimentul studiat în funcþie în perioada 1997-2002. Baza de sondaj conþine un numãr de
de o combinaþie liniarã de p factori explicativi (X1, X2, ... , 919 firme fraudate, considerate de Ketz (2003) în lucrarea sa
Xp). ºi care au fost preluate de pe site-ul SEC.
Rata hazardului poate fi definitã sub formã directã, Din cele 919 cazuri, 92 de firme fraudate au fost înregistrate
în 1997 (10,01%), 102 firme în 1998 (11,10%), 174 de firme
în 1999 (18,93%), 201 de firme în 2000 (21,87%), 225 de
firme în 2001 (24,48%) ºi 125 de firme fraudate în 2002
sau formã logaritmicã, (13,60%). Din aceastã populaþie s-a extras un eºantion de
200 de firme, respectând proporþiile obþinute în urma strati-
ficãrii, astfel: 20 de cazuri pentru 1997, 22 de cazuri pentru
1998, 38 de cazuri pentru 1999, 42 de cazuri pentru 2000, 48
unde h0(t) reprezintã rata hazardului de referinþã, iar bi sunt de cazuri pentru 2001 ºi 30 de cazuri pentru 2002.
coeficienþii de regresie.
În alegerea perioadei, 1997-2002, pentru studierea firmelor
Rata hazardului ca firmele din eºantion sã cunoascã frauda fraudate s-a þinut cont de o serie de evenimente de referinþã
în perioada observatã, sub influenþa predictorilor (obiectul de din domeniul auditului financiar ºi al fraudei financiare: 1997
activitate ºi nivelul levierului financiar), se poate estima cu reprezintã începutul crizei financiare asiatice cu impact
ajutorul unui program de tip SPSS. asupra pieþei de capital din Statele Unite ale Americii (SUA);
Output-urile rezultate vizeazã valorile ratei hazardului, la bursele asiatice fiind nesigure au determinat reorientarea
diferite momente de timp, coeficienþii de regresie asociaþi investitorilor cãtre alte pieþe financiare, de unde ºi dorinþa
predictorilor ºi gradul de semnificaþie statisticã a acestora. unor firme americane cotate de a prezenta situaþii financiare
cosmetizate, dar atractive din punct de vedere al poziþiei ºi
Coeficienþii de regresie sunt calculaþi ºi sub forma expo-
performanþei financiare. Anul 2002 reprezintã un moment
nenþialã (eb, unde „e” este baza logaritmului natural).
deosebit de important în ceea ce priveºte legislaþia care
Modificarea procentualã a ratei hazardului, la o modificare cu
reglementeazã activitatea de audit din SUA, procedurile de
1 unitate a variabilei predictor, este egalã cu .
raportare ºi auditare financiarã, dar ºi mecanismele de con-
Testarea semnificaþiei coeficienþilor de regresie se face pe trol intern pe care o firmã trebuie sã le implementeze, prin
baza statisticii test Wald, distribuitã dupã o lege Hi pãtrat cu adoptarea SOX (Sarbanes-Oxley Act, 2002).
un numãr de grade de libertate egal cu numãrul coeficienþilor Eºantionul este structurat, din punct de vedere al obiectului
β de testat (1 grad de libertate). de activitate, pe cele trei domenii de activitate: industrial
Statistica Wald se calculeazã astfel: (40,5%), comerþ (14%) ºi servicii (45,5%).
Datele privind firmele analizate (anul primei raportãri, dome-
niul de activitate, valoarea levierului financiar) au fost extrase
din situaþiile financiare aferente fiecãrei firme, utilizând baza
de date online a SEC (Electronic Data Gathering Analysis
unde bj reprezintã valoarea coeficientului de regresie, iar
and Retrieval – EDGAR). Pentru obþinerea levierului financiar
abaterea standard a estimatorului parametrului βj.
aferent anului în care firma a fost supusã fraudei financiare
Validarea modelului Cox se bazeazã pe statisticile test Hi s-a calculat raportul dintre nivelul datoriilor totale - Dt ºi cel al
pãtrat prezentate în SPSS în tabelul “Omnibus Tests of capitalurilor proprii - Cpr, preluate din raportul financiar emis
Models Coefficients”. în anul urmãtor fraudei (ex.: pentru firmele fraudate în 1997
s-au consultat rapoartele financiare aferente acestui exerciþiu
2.3. POPULAÞIA ÞINTÃ ºI EºANTIONUL OBSERVAT financiar ºi care au fost emise în 1998).
Populaþia þintã este reprezentatã de cãtre firmele cotate la
Bursa de Valori din New York (NYSE), aflate sub suprave-
2.4. VARIABILELE ANALIZATE
gherea SEC (U.S. Securities and Exchange Commission – Principalele variabile utilizate pentru construirea funcþiei de
Comisia de Supraveghere a Valorilor Mobiliare din Statele supravieþuire, pe baza estimatorului Kaplan-Meier ºi funcþiei
Unite ale Americii) ºi care au fost supuse fraudelor financiare hazardului prin modelul Cox sunt: timpul scurs de la

4/2012 17
Cercetare

începerea primei raportãri ºi pânã la apariþia fraudei, starea Notaþiile ºi interpretarea reprezentãrii grafice din Figura 1
firmei la finalul perioadei analizate (fraudatã/nefraudatã), sunt:
domeniul de activitate ºi levierul financiar.
- SP: perioada în care firmele au fost supuse fraudelor
Variabilele analizate la nivelul eºantionului studiat sunt defi- financiare (1997-2001) = T6 – T1;
nite în Tabelul 1.
- IR: intervalul de raportare, calculat ca diferenþã dintre
Pentru determinarea timpului scurs între anul primei raportãri anul apariþiei fraudei financiare ºi anul primei raportãri
ºi anul apariþiei fraudei financiare s-a þinut cont de raþiona- cãtre SEC ºi poate fi de trei tipuri: pentru firme care au
mentul sintetizat în Figura 1. început raportarea înainte de 1997 ºi au fost fraudate

18 Audit Financiar, anul X


Riscul de fraudã

în intervalul 1997-2001 (T2 – T0), pentru firme care au Analizând fraudele pe obiecte de activitate, prezentate în
început raportarea în perioada 1997-2001 ºi au fost Tabelul 2, se poate aprecia cã fraudele financiare au avut cea
fraudate pânã la începutul anului 2001 (T4 – T3) ºi mai mare incidenþã în domeniul serviciilor (peste 92% din
pentru firme care au început raportarea în perioada firmele din domeniul serviciilor au fost fraudate), urmat de
1997-2001 ºi au fost supuse fraudei în anul 2001 (T6 domeniul comercial (peste 82% din firmele care activau în
– T5); comerþ au cunoscut frauda), în timp ce, în domeniul industri-
al, fraudele financiare au avut cea mai micã incidenþã (sub
- IS: intervalul de supravieþuire pentru determinarea
78% din cazuri). Aceastã situaþie considerãm cã este
stãrii firmelor la finalul perioadei analizate, calculat
datoratã, în primul rând, particularitãþilor de raportare finan-
pentru firmele care au început raportarea înainte de
ciarã deoarece activitatea, modul de realizare a cifrei de
1997 sau în perioada 1997-2001 ºi care nu au fost
afaceri ºi de justificare a unor cheltuieli este mult mai greu de
supuse fraudelor financiare, pânã la sfârºitul anului
verificat/auditat în cadrul firmelor din domeniul serviciilor ºi
2002 (T7 – T6). Durata totalã de supravieþuire se cal-
comerþului (activitãþile asociate au în vedere mai puþin partea
culeazã ca diferenþã între ultimul an al studiului (2002)
materialã, iar serviciile prestate sunt mult mai greu de cuan-
ºi anul primei raportãri.
tificat), faþã de cele din domeniul industrial, care opereazã cu
Din cele 200 de firme, 170 de firme au fost supuse fraudãrii diferite registre de intrãri, consum, de inventariere (în acest
financiare pânã la sfârºitul anului 2001, în timp ce 30 de firme caz, controlul stocurilor ºi al cheltuielilor se poate realiza cu
au supravieþuit fraudãrii pânã la sfârºitul anului 2001. uºurinþã).
Discretizarea variabilei Levier financiar ºi obþinerea celor 4 Informaþii utile cu privire la momentul producerii fraudei pot fi
categorii s-a realizat prin recodificarea acesteia cu ajutorului obþinute de auditor din analiza timpului mediu ºi median de
softului statistic SPSS 19.0 (Jaba et al., 2004), þinându-se supravieþuire fraudãrii, prezentatã în Tabelul 3. Rezultatele
cont de intervalele specificate în Tabelul 1. relevã cã, în medie, firmele din domeniul serviciilor sunt cele
care au cunoscut cel mai repede actele de fraudã de la
începutul raportãrii financiare cãtre SEC. Valoarea timpului
3. Rezultatele cercetãrii de supravieþuire a unei firme din domeniul serviciilor este cea
mai micã, de aproximativ 3,81 ani (aproximativ 3 ani ºi 10 luni
ºi discuþii de la prima raportare conform normelor impuse de SEC), în
Principalele rezultate privind estimarea funcþiei de supravie- comparaþie cu duratele medii de supravieþuire fraudãrii co-
þuire s-au obþinut prin aplicarea metodei Kaplan-Meier asupra respunzãtoare celorlalte domenii de activitate (4,66 ani pen-
variabilelor Numãrul de ani de supravieþuire (time), Starea tru firmele din comerþ ºi 4,729 ani pentru cele din industrie).
firmei (status), Obiectul de activitate (ob_activ), Levierul Putem concluziona cã firmele care presteazã servicii sunt
financiar pe categorii (Ctg_LF), observate pe eºantionul ana- mult mai expuse riscului de fraudã faþã de cele din comerþ ºi
lizat. industrie.

Distribuþia fraudelor pe obiecte de activitate este prezentatã Funcþia de supravieþuire estimatã pentru eºantionul celor 200
în Tabelul 2. de firme observate în perioada consideratã s-a obþinut cu aju-
torul programului SPSS ºi este reprezentatã grafic prin
curbele de supravieþuire pe domenii de activitate ºi pe cate-
gorii ale levierului financiar (vezi Figura 2).
Pentru a compara probabilitatea de supravieþuire fraudãrii pe
cele 3 grupe de firme diferenþiate în funcþie de obiectul de
activitate, se testeazã diferenþele între funcþiile de supra-
vieþuire folosind statistica test Log-Rank.
Se comparã fie valoarea calculatã a statisticii test cu o valoa-
re teoreticã a statistici Hi pãtrat cu 2 grade de libertate, fie
valoarea Sig. asociatã testului Log-Rank cu riscul ∝. Com-
parând valoarea Sig. (0,006) cu riscul ∝ (0,05), putem afirma
cã existã diferenþe semnificative între funcþiile de supra-

4/2012 19
Cercetare

vieþuire pentru cele trei grupe de firme diferenþiate dupã probelor de audit care vor trebui obþinute pentru a trage con-
obiectul de activitate. cluzii rezonabile privind evaluarea riscului de fraudã.
Prin compararea curbelor de supravieþuire din Figura 2 se Incidenþa fraudei în funcþie de nivelul levierului financiar este
poate observa cã, pentru eºantionul analizat, cele mai descrisã prin rezultatele obþinute pentru funcþia de
scãzute rate de supravieþuire fraudãrii au fost înregistrate de supravieþuire estimatã prin metoda Kaplan-Meier, conside-
firmele prestatoare de servicii (în primii 4 ani la prima rând factorul de covariaþie Levierul financiar (variabilã cate-
raportare 60% din firme cunoscând frauda), faþã de ratele gorialã). Distribuþia fraudelor pe categorii de levier este
mai mari de supravieþuire fraudãrii pentru firmele din domeni- prezentatã în Tabelul 4.
ul industrial ºi din comerþ.
Valorile critice ale levierului financiar pot constitui pentru
ªi prin procedeul grafic, curba de supravieþuire, se poate auditor un semnal al predispunerii firmei cãtre fraudã, acesta
constata cã apariþia fraudei este mult mai frecventã pentru trebuind sã administreze proceduri suplimentare pentru a-ºi
firmele din domeniul prestãrilor de servicii comparativ cu fundamenta opinia finalã. Rezultatele prezentate în Tabelul 4
celelalte domenii, acest lucru conducând auditorul la o mai aratã cã, pe ansamblul perioadei 1997-2001, firmele
bunã gestionare a procedurilor analitice de administrat ºi a cuprinse în intervalul critic al levierului financiar (LF mai mic
de 0) au înregistrat cea mai redusã ratã de supravieþuire
fraudãrii (5,9% din totalul firmelor cu LF critic nu au fost frau-
date pânã la sfârºitul anului 2001). Acest fapt se poate expli-
ca prin valoarea ridicatã a nivelului datoriilor totale ºi valoa-

20 Audit Financiar, anul X


Riscul de fraudã

rea negativã a capitalurilor proprii (obþinute pe baza pier-


derilor reportate din anii precedenþi). Firmele cu o structurã
financiarã precarã ºi predispuse unui risc ridicat de faliment
nu prezintã bonitate în faþa creditorilor, fiind supuse unor pre-
siuni în ceea ce priveºte raportarea frauduloasã, tocmai pen-
tru a-ºi cosmetiza situaþia financiarã în vederea atragerii de
noi investitori (Mironiuc, 2006).
Probe de audit cu privire la producerea fraudelor pot fi
obþinute din analiza duratei medie de supravieþuire fraudãrii
pe grupe de firme diferenþiate dupã nivelul levierului financiar.
În Tabelul 5 se poate observa cã firmele al cãror levier finan-
ciar aparþine intervalului critic sunt cele mai expuse riscului
de fraudã, acestea înregistrând frauda în mai puþin de 3 ani
ºi 8 luni de la prima raportare cãtre SEC (3,749 ani).
Firmele cu un levier financiar ridicat prezintã un risc de frau-
dare mic, deoarece alocarea resurselor strãine în activitatea
de exploatare poate conduce la obþinerea de beneficii (ge-
neratoare de fluxuri de numerar) cu impact asupra rentabili-
tãþii financiare ºi economice, spre deosebire de firmele cu un ciar se suprapun, deci nu existã diferenþe semnificative între
levier financiar critic care au înregistrat pierderi reportate. probabilitatea de nefraudare a firmelor pe cele 4 categorii.
Pentru a compara probabilitatea de supravieþuire fraudãrii pe Pentru estimarea ºi testarea influenþei obiectului de activitate
cele 4 niveluri ale levierului financiar (critic, scãzut, mediu ºi ºi nivelului levierului financiar asupra riscului de fraudã pro-
ridicat), se testeazã diferenþele între funcþiile de supravieþuire punem folosirea modelul Cox.
corespunzãtoare, folosind statistica test Log-Rank. Valoarea
Sig (0,247) asociatã testului Log-Rank este mai mare decât Rezultatele obþinute în SPSS aratã cã modelul Cox propus
riscul ∝ (0,05), deci putem afirma cã nu existã diferenþe sem- pentru evaluarea riscului de fraudare este un model valid.
nificative ale probabilitãþilor de supravieþuire fraudãrii între Pentru statistica test Hi pãtrat (Overall Test Chi-square) se
cele patru categorii de firme diferenþiate dupã nivelul levieru- obþine o valoare Sig (0,013) mai micã decât riscul asumat
lui financiar. (∝=0,05), ceea ce ne conduce la validarea modelului.
În Figura 3 se observã cã cele 4 curbe corespunzãtoare În urma testãrii influenþei variabilelor explicative, variabilele
funcþiei de supravieþuire fraudãrii pe categorii de levier finan- identificate ca având influenþã semnificativã asupra riscului

4/2012 21
Cercetare

de fraudã sunt: Levierul financiar critic (variabila dummy riscului de fraudã pentru firmele din aceste domenii, faþã de
D_LFc), Levierul financiar scãzut (variabila dummy D_LFs), firmele din domeniul industrial.
precum ºi Obiectul de activitate industrial (variabila dummy
Di). Rezultatele obþinute în SPSS pentru modelul Cox propus
sunt prezentate în Tabelul 6.
4. Concluzii
Considerând estimaþiile coeficienþilor de regresie (B) ºi modi-
Prin rezultatele de ordin empiric obþinute în studiul realizat se
ficãrile estimate (Exp (B)) ale riscului de fraudare, la o modi-
valideazã ideea cã riscul de fraudã pentru firme poate fi eva-
ficare cu o unitate a variabilei independente, putem afirma cã luat prin folosirea modelelor de duratã.
firmele cu un nivel al levierului financiar critic ºi scãzut pre-
zintã un risc de fraudã mult mai mare faþã de firmele cu va- Estimatorul Kaplan-Meier, aplicat pentru estimarea probabili-
lori ale levierului mediu ºi peste medie, datoritã unei bonitãþi tãþii ca o firmã din eºantionul observat sã nu fie fraudatã
ºi încrederi scãzute faþã de creditori. (adicã sã supravieþuiascã momentelor t), a evidenþiat cã
probabilitatea de nefraudare a unei firme diferã pe obiecte de
Riscul de fraudare pentru o firmã cu un levier financiar critic, activitate ºi este mai mare pentru firmele din domeniul indus-
este cu 62,2% mai mare decât pentru firmele cu alt nivel al triei. Firmele cu un risc mare de fraudare sunt cele din dome-
levierului financiar. Pentru o firmã cu un levier financiar niul serviciilor. De asemenea, aplicarea metodei Kaplan-
scãzut, riscul de fraudare este cu 37,2% mai mare decât pen- Meier pentru estimarea funcþiei de supravieþuire fraudãrii a
tru firmele cu alt nivel al levierului financiar. relevat cã nu existã diferenþe semnificative între firmele cu
diferite nivele de îndatorare (levier financiar), considerate pe
Valori ridicate ale levierului financiar semnificã faptul cã firma
ansamblu. Dar folosirea modelului de regresie Cox aratã
are un nivel al datoriilor totale mult mai mare decât cel al ca-
existenþa unei diferenþe pentru firmele cu un grad de înda-
pitalurilor proprii, ca urmare a obþinerii de credite (de cele mai
torare critic (levierul financiar(-∝;0)) ºi celelalte categorii, pre-
multe ori pe termen lung). Aceste credite au fost acordate în cum ºi existenþa unor diferenþe semnificative cu privire la
baza prezentãrii unor situaþii financiare auditate ºi a unor pla- riscul de fraudã pentru firmele din industrie comparativ cu
nuri de afaceri veridice care atestã capacitatea firmei de a-ºi firmele cu alte obiecte de activitate.
continua activitatea într-un orizont de timp previzibil, fãrã a
intra în insolvabilitate (semne ale absenþei riscului de fraudã). Aceste rezultate obþinute prin modelele de duratã pot fi
folosite ca probe de audit cu privire la estimarea momentului
Valoarea negativã a coeficientului de regresie asociat vari- de producere a fraudei. De asemenea, astfel de probe evi-
abilei dummy domeniul industrial aratã reducerea riscului de denþiazã cã fraudarea se produce diferenþiat pe obiecte de
fraudã pentru firmele cu activitate industrialã. Riscul de frau- activitate, studiul relevând cã firmele din servicii ºi comerþ
dare a unei firme din domeniul industrial este cu 36,7% mai sunt cele mai predispuse spre fraudã.
redus decât în cazul firmelor din alte domenii de activitate,
Rezultatele din modelele de duratã se pot constitui ca probe
comerþ ºi servicii.
de audit pentru indicarea firmelor cu structurã financiarã vul-
Activitãþile unei firme (tranzacþiile, consumul de stocuri, nerabilã, predispuse riscului de fraudã. Estimaþiile coefi-
înregistrarea veniturilor ºi justificarea unor cheltuieli) sunt cienþilor de regresie Cox pot indica factorii care influenþeazã
mult mai dificil de auditat în cazul firmelor din domeniul ser- apariþia situaþiei de fraudare. Situaþia în care firmele prezintã
viciilor ºi comerþului. Acest lucru contribuie la o creºtere a valori negative ale levierului financiar (factor determinant în

22 Audit Financiar, anul X


Riscul de fraudã

ecuaþia de regresie Cox) denotã un dezechilibru al alocãrii Importanþa temei ºi a rezultatelor obþinute vine din pro-
resurselor prin prisma valorilor ridicate ale datoriilor totale, movarea unor metode statistice pentru evaluarea riscului de
corelate cu valori negative ale capitalurilor proprii datorate fraudã la nivelul unei firme, în funcþie de domeniul de activi-
pierderilor reportate. tate ºi de levierul financiar, care poate sta la baza prevenirii
Un astfel de dezechilibru ar trebui sã punã în gardã auditorul ºi combaterii fraudelor financiare. Utilizarea metodelor statis-
cu privire la un eventual risc de fraudã ce poate fi ascuns tice în cadrul misiunii de audit financiar ºi de fraudã, precum
printr-o raportare financiarã frauduloasã în ceea ce priveºte ºi interconectarea rezultatelor acestora cu analiza financiarã
poziþia ºi performanþa financiarã a firmei. ºi contabilitatea poate deschide o direcþie nouã de cercetare.

Direcþiile viitoare ºi de dezvoltare ale studiului urmãresc intro- Acest domeniu nou, ce îºi propune analiza fenomenelor eco-
ducerea în analizã ºi a altor indicatori financiari, lãrgirea nomico-financiare din cadrul auditului financiar pe baza unor
perioadei în care firmele au fost supuse fraudelor ºi dupã indicatori din analiza financiarã prin intermediul metodelor
anul de referinþã 2001 ºi nu în ultimul rând adaptarea mo- statistice ºi econometrice avansate, îl numim ipotetic audito-
delelor propuse ºi la nivelul României. metrie (auditometrics).

Referinþe bibliografice
Arens, A., Loebbecke, J. (2006), Audit o abordare integratã, (tra- Ketz, J.E. (2003), Hidden financial risk: understanding off-balance
ducere), Ed. Arc, Chiºinau; sheet accounting, John Wiley & Sons, New Jersey.
Badawi, M.I. (2008), Motives and consequences of fraudulent Krambia-Kapardis, M. (2002), A fraud detection model: A must for
financial reporting, Prezentat la „The 17th Annual Convention of auditors, Journal of Financial Regulation and Compliance, Vol.
the Global Awareness Society International”, mai, San 10, No. 3, pp.266-278;
Francisco, CA, USA; Miri-Lavassani, K., Kumar, V., Movahedi, B., Kumar, U. (2009),
Bierstaker, J.L., Brody, R., Pacini, C.(2006), Accountants’ percep- Developing an identity fraud measurement model: a factor
tions regarding fraud detection and prevention methods, analysis approach, Journal of Financial Crime, Vol. 16, No. 4,
Managerial Auditing Journal, Vol. 21, No. 5, pp.520-535; pp. 364-386;
Brockett, P.L., Derrig, R.A., Golden, L.L., Alpert, M. (2002), Fraud Mironiuc, M. (2006), Analizã economico-financiarã: elemente teo-
Classification Using Principal Component Analysis of RIDITs, retico-metodologice ºi aplicaþii, Ed. Sedcom Libris, Iaºi;
The Journal of Risk and Insurance, Vol. 69, No. 3, pp. 341-371; O’Regan, D. (2004), Auditor’s dictionary: terms, concepts, process-
Carpenter, T. (2007), Audit Team Brainstorming, Fraud Risk es, and regulations, John Wiley & Sons, New Jersey;
Identification, and Fraud Risk Assessment: Implications of SAS Payne, E., Ramsay, R. (2005), Fraud risk assessments and audi-
No. 99, The Accounting Review, Vol. 82, No. 5, pp. 1119-1140; tors’ professional skepticism, Managerial Auditing Journal, Vol.
Cox, D.R. (1972), Regression Models and Life-Tables, J. Royal 20, No. 3, pp. 321-330;
Stat. Soc., No. 2, pp. 187–220; Penman, S.H. (2007), Financial Statement Analysis and Security
Cressey, D.R. (1953), Other People’s Money: a Study in the Social Valuation, 3rd edition, McGraw Hill;
Psychology of Embezzlement, Glencoe, 1II: Free Press Press; Planchet, F., Therond, P. (2006), Modèles de Durée: Applications
Dowler, F., Harris, E.M. (1912), Auditing, Accounting and Banking, actuarielles, Economica, Paris;
Sir Isaac Pitman & Sons, London; Singleton, T.W., Singleton, A.J. (2010), Fraud Auditing and Forensic
Gallet, O. (2010), Halte aux fraudes. Guide pour auditeurs et Accounting, 4th edition, John Wiley & Sons, New Jersey;
dirigeants, 2e édition, Dunod, Paris; Sitorus, T., Scott, D. (2009), Integrated Fraud Risk factors and
Goldmann, P. (2010), Financial Services Anti-Fraud Risk and Robust Methodology: A review and Comment, International
Control Workbook, John Wiley & Sons, New Jersey; Journal of Auditing, Vol. 13, pp. 281-297;
Griffiths, P. (2005), Risk-based Auditing, Gower Publishing, Hants; Smith, M. (2003), Research methods in accounting, SAGE
Hayes, R., Dassen Roger, Schilder, A., Wallage, P. (2005), Publication, London;
Principles of Auditing. An Introduction to Intenational Standards Walton, S., Kimball, D.S. (1916), Auditing and Cost Finding,
of Auditing, 2nd edition, Ed. Pearson Education; Alexander Hamilton Institute, New York.
Jaba, E., Grama, A. (2004), Analiza statisticã cu SPSS sub Wang, J., Zhou, J., Peng, B. (2009), Weak signal detection method
Windows, Ed. Polirom; based on Duffing oscillator, Kybernetes, Vol. 38, No. 10,
Kaminski, K.A., Wetzel, T.S., Guan, L. (2004), Can financial ratios pp.1662-1668;
detect fraudulent financial reporting?, Managerial Auditing Watson, D.M. (2003), Cultural Dynamics of Corporate Fraud, Cross
Journal, Vol. 19, No. 1, pp. 15-28; Cultural Management, Vol. 10, No. 1, pp. 40-54.

4/2012 23
Cercetare

Activele intangibile
emergente
Un studiu longitudinal asupra generatorilor de
valoare din sectorul IT ºi a riscului inerent de audit
Sergiu PETRICÃ*
Introducere
Abstract A afirma cã sectorul IT are o evoluþie
atipicã, în ultimele douã decenii, în ra-
port cu media altor ramuri ale econo-
Uncovering the Emerging Intangibles: miei înseamnã limitarea judecãþilor de
A Longitudinal Study on Value Drivers in valoare ºi a acþiunilor doar la regulile
clasice. Evoluþia sectorului IT, motor al
IT Sector and Inherent Audit Risk „noii economii,” solicitã reformularea
Auditing knowledge-based companies has become increasingly challenging, relaþiilor de genul cauzã-efect pentru un
especially considering that the main value drivers of "new economy" entities ansamblu larg de activitãþi sociale.
have been placed outside balance sheets in the form of emerging intangible Pornind de la aceastã premisã, pe par-
assets. Current economic conditions, characterized by an increased uncertainty cursul unor analize publicate anterior,
may, also, contribute to the complexity of the issue. am identificat principalii „suspecþi” pen-
To facilitate auditors work the author has formulated a longitudinal study over a tru mutaþiile induse de acest tip de
number of 20 NASDAQ listes organizations for a period comprised between 2004 economie în domeniile contabilitãþii fi-
and 2011 aiming to provide quantifications to the IT companies resources in rela- nanciare ºi evaluãrii companiilor ºi anu-
tion to stock prices based on an adapted Ohlson Model. At the same time, the me: generatorii de valoare. În prezentul
correlation between reported intangible assets and the same stock prices was
articol ne propunem sã includem în
investigated.
aceastã paletã de domenii ºi auditul
After examining the influence of over 80 value drivers the author consider that its
financiar.
findings will help auditors understand the key elements of major IT businesses
and will provide guidelines for assessing inherent risks in order to make decisions Generatorii de valoare (engl. value dri-
regarding the going concern assumptions, based on measurable indicators. vers) sunt elemente care contribuie
Key words: value drivers, intangible asstes, intellectual capital, stock prices, value nemijlocit la reprezentarea valorii unei
relevance, inherent risk, going concern companii. Generatorii de valoare au
fost încorporaþi în studiile privind valoa-
JEL Classification: M 42, L 24
rea companiei în ultimii douãzeci de
ani, izolarea ºi funcþionarea lor fiind
Cuvinte cheie: generatori de valoare, active necorporale, capital intelectual, preþul
acþiunilor cotate, relevanþa din perspectiva valorii, risc inerent, continuitatea însã în continuare un subiect de cerce-
activitãþii tare. Literatura de specialitate cunoaºte

* Dr., director general, Compania de Consultanþã CELERIS, e-mail: sergiu.petrica @celeris.ro

24 Audit Financiar, anul X


Activele intangibile emergente

mai multe forme de schematizare a faþã, realizatã în cadrul unui studiu lon- relevã creºterea explozivã atât a pon-
generatorilor de valoare, cele mai multe gitudinal asupra unui numãr de 20 de derii resurselor intangibile nerecunos-
demarând investigãrile de la definiþia companii IT cotate pe NASDAQ în pe- cute în bilanþul marilor companii în va-
valorii acþionariale a companiei. În rioada 2004-2011 ce reliefeazã ele- loarea de piaþã a acestora, cât ºi a
opinia noastrã, explicarea structurii mentele determinante ale performanþei activelor necorporale în total active. În
generatorilor de valoare utilizând doar bursiere ale acestora ºi, implicit, zonele acest sens, se amintesc un studiu care
perspectiva acþionarilor este restrictivã. prioritare ale analizei privind riscul de anticipa o creºtere pânã la 90% în 2007
Din acest motiv am preferat sã apelãm audit, aduce o contribuþie semnificativã a ponderii resurselor intangibile în va-
la Teoria pãrþilor interesate (engl. stake- la cercetarea privind relevanþa din per- loarea companiilor din Fortune 20002,
holders) bazatã pe modelul lui Sharplin spectiva valorii a situaþiilor financiare ºi de la 20% în 1978, precum ºi o cerce-
(1985) ºi o construcþie proprie a defi- a teoriei evaluãrii utilizând Modelul tare pe companiile americane din topul
niþiei echidistante a valorii, pe care Ohlson (1995), adaptat. S&P 500 ce aratã o creºtere a aceloraºi
le-am utilizat în formularea portofoliului procente de la 16,8% în 1975 la 80% în
de generatori testaþi în cadrul studiului 2005 (ICAI, 2009, p.2). Studii compara-
tive pentru spaþiul economic local nu
nostru. Conform definiþiei echidistante a
valorii percepþia asupra generatorilor de
Active intangibile sunt disponibile, însã, intuitiv, obser-
valoare este diferitã pentru fiecare grup emergente ºi vând amploarea ºi evoluþia operaþiu-
de pãrþi interesate, fiecare grup fiind nilor companiilor de anvergurã din sec-
omogen în raport cu interesul sãu. Ast-
riscurile de audit torul IT în România (Microsoft, Oracle,
fel, valoarea nu poate avea o naturã Din perspectiva operaþionalã schim- Google, IBM, Ubisoft, Adobe) nu numai
intrinsecã întrucât ea îºi manifestã exis- bãrile aduse în prim plan de „noua eco- din perspectiva vânzãrilor, dar ºi din
tenþa doar în prezenþa unui sistem, iar nomie”, în special datorate efectelor de cea a producþiei, putem susþine rele-
un sistem presupune existenþa a minim multiplicare survenite prin vânzarea vanþa subiectului ºi pentru economia
doi parteneri (compania ºi grupul de drepturilor de utilizare a produselor cu româneascã.
pãrþi interesate) ºi minim o relaþie între existenþã nematerialã, a democratizãrii Aceste rezultate oferã motive pentru fo-
aceºtia. spaþiilor de evoluþie economicã în urma calizarea atenþiei managementului în
propagãrii caracteristicilor societãþii in- vederea creºterii ponderii activelor ne-
Practic, compania se aflã într-o relaþie
formaþionale ºi accesului nemediat la corporale, fapt ce înglobeazã ºi o pre-
dualã permanentã de tip „do ut des”1
cunoaºtere (Ghiþã, 2008) au fost inge- ocupare accentuatã pentru transfor-
prin intermediul generatorilor de valoa-
rate rapid în planurile strategice ale ma- marea elementelor capitalului intelectu-
re care asigurã legãtura modelelor
rilor organizaþii. Importanþa utilizãrii de al într-o proporþie mai ridicatã în drep-
microeconomice cu paradigma macro-
cãtre companii a unor resurse intangi- turi de proprietate intelectualã recunos-
economicã.
bile necuantificate ºi neexprimate în cute prin demersuri juridice adecvate.
Necesitatea utilizãrii generatorilor de formã contabilã a devenit tot mai evi- Considerãm cã efectul asupra acþiunilor
valoare în explicarea activitãþii com- dentã în ultima vreme. Astfel, Bränn- auditorului - preocupat de exprimarea
paniilor IT a survenit în momentul în ström ºi Giuliani (2009) determinã în unei opinii cu privire la bilanþurile com-
care evoluþia preþului acþiunilor com- cadrul unui studiu pe un numãr de com- paniilor ºi a corectei reprezentãri a re-
paniilor din acest sector cotate la burse- panii cotate la bursele din Suedia ºi surselor ºi operaþiunilor acestora în
le de valori nu a putut fi legatã prin rele- Italia un procent mediu de 93% al preþu- formã standardizatã contabil - se tra-
vanþã statisticã de elemente cuprinse în lui achitat în cadrul achiziþiilor de com- duce printr-o investigare mai aprofun-
rapoartele financiare construite dupã panii ca fiind reprezentat de capitalul datã atât a controlului intern relativ la
regulile impuse de standardele con- intelectual ce înglobeazã resurse în gestiunea activelor necorporale reflec-
tabile formulate de FASB sau chiar afara bilanþului. De asemenea, într-un tate în activele imobilizate, dar mai ales
IASB. Ca urmare, considerãm cã inves- document emis de ICAI (2009) este a resurselor nerecunoscute în bilanþ ºi
tigarea noastrã, inclusã în articolul de inventariat un numãr de studii care anume: activele intangibile emergente.

1 (în lat.) do ut des, sintagmã ce se traduce prin: „îþi ofer ca sã poþi oferi” echivalent cu „quid pro quo” ºi exprimând reciprocitatea.
2 Fortune 2000 este lista periodicã produsã de publicaþiile Forbes ce grupeazã cele mai mari 2000 de companii cotate la bursã din lume.

4/2012 25
Cercetare

Principalul risc aferent activelor necor- unde: dardizare) ºi un factor dependent de


porale este localizat în aria nerecu- Vt = valoarea companiei la momentul t aplicarea tehnologiei asimilabil pro-
noaºterii elementelor cu potenþial ge- Vjt = valoarea generatã de elementele cesãrii resurselor (tipul tehnologiei, rata
nerator de valoare care nu întrunesc contributive, la momentul t ºi contribuþiei, zona de aplicabilitate ºi
condiþiile de identificare ºi cuantificare, εjt = variabila rezidualã de medie nulã. gradul de completitudine). Importanþa
dar a cãror contribuþie este esenþialã generatorilor de valoare este recunos-
Aceastã particularizare a permis identi-
pentru viabilitatea operaþiunilor. Acest cutã ºi de Evanschitzky et al. (2004, p.
ficarea unui numãr de generatori de va-
risc ridicã probleme privind aprecierea 245) prin raportare la percepþiile con-
loare specifici sectorului IT. În vederea
aptitudinii companiei de a asigura conti- sumatorilor germani sau de studiul lui
determinãrii acestora din urmã ne-am
nuitatea activitãþii. Adãugând ºi dificul- Joshi ºi Ubha (2010) în care ansamblul
bazat demersul pe cercetãri anterioare,
tatea evaluãrii capacitãþii managemen- de generatori teoretici utilizaþi este
adãugând ºi propriile observaþii ansam-
tului de a asigura controlul asupra aces- extins la un cardinal de 39, dintre care
blului prezumat de generatori de va-
tor elemente putem forma tabloul com- doar 14 dobândesc relevanþã în situaþi-
loare frecvent întâlniþi ºi cu impact sem-
plet al provocãrilor pe care le presupu- ile informative prezentate de cele 15
nificativ în „noua economie”. Ely ºi
ne misiunea de audit în acest context. companii din sectorul IT din India,
Waymire (1999) investigheazã relaþia
Aºadar, pentru a acorda un sprijin de- investigate de cãtre autori.
dintre preþul acþiunilor companiilor lis-
mersurilor auditorilor am procedat la tate la bursã în S.U.A. ºi valorile Cumulând informaþiile reþinute din
identificarea resurselor (de cele mai activelor necorporale regãsite în bilanþ. lucrãrile menþionate anterior cu cele
multe ori privite drept elemente ale ca- Zambon et al. (2003) contribuie la extin- rezultate din propriile observaþii, am
pitalului intelectual) care nu au o repre- derea portofoliului de generatori de va- obþinut un ansamblu de 84 de genera-
zentare bilanþierã, dar care contribuie la loare cu caracteristici explicative ale tori de valoare4 a cãror influenþã am tes-
determinarea valorii companiei, resurse valorii companiilor, introducând ele- tat-o în studiul empiric prezentat în con-
pe care le-am denumit active intangibile mente ale capitalului intelectual prove- tinuare.
emergente ºi am analizat care sunt co- nite din rezultatele publicate de Edvin-
relaþiile statistice cu performanþa bur- sson ºi Malone (1997). Conform aces- SELECÞIA EºANTIONULUI
sierã a acþiunilor cotate. tora, existã un numãr de 21 de indica-
Determinarea unui raport de corelaþie
tori grupaþi în ºase categorii, dupã cum
între generatorii de valoare identificaþi
urmeazã: dezvoltarea de noi afaceri;
anterior ºi valoarea companiilor din sec-
Metodologia de investiþia în sisteme informatice; dez-
torul IT prin intermediul unui studiu lon-
voltarea relaþiei cu clienþii; dezvoltarea
cercetare resursei umane; parteneriate; proprie-
gitudinal presupune alegerea unui pro-
dus cartezian de companii ºi generatori
Studiul nostru, care vizeazã o nouã per- tatea intelectualã ºi marca. Park ºi Park
de valoare, relevant din punct de vede-
spectivã asupra factorilor determinanþi (2004), utilizând noþiunile de valoare a
re al fenomenelor observate, ºi urmã-
ai performanþelor companiilor IT, îºi tehnologiei (VOT) ºi valoarea pieþei
rirea evoluþiei acestui produs pe un
ancoreazã rãdãcinile în modelul LID3 al (VOM), determinã generatori de valoa-
interval de timp permisiv, într-un cadru
lui Ohlson (1995). Pentru a deveni re a cãror pondere este stabilitã în
legislativ stabil necesar eliminãrii per-
aplicabil scopului nostru acest model a funcþie de opiniile specialiºtilor, valoa-
turbãrilor majore extrinseci jocului eco-
fost particularizat conform ecuaþiei rea provenind din capacitatea tehnolo-
nomic liber.
urmãtoare: giei de a crea surplus de profit prin veni-
turi suplimentare sau prin reducere de Pentru exprimarea valorii companiilor a
Vt = Vjt (ACTIVE NETE) + costuri. Generatorii de valoare pentru fost ales preþul acþiunilor (engl. statisti-
+ Vjt (REZULTATE) + Vjt (RESURSE VOT includ un factor intrinsec (gradul cal proxy), în timp ce pentru cuantifi-
NERECUNOSCUTE) + de protecþie, nivelul tehnologiei, durata carea generatorilor au fost utilizate atât
+ Vjt ( FACTORI EXOGENI) + εjt , de viaþã a tehnologiei, gradul de stan- date cantitative (de cele mai multe ori

3 (engl. Linear Information Dynamics), model care explicã valoarea unei companii prin intermediul informaþiilor relative la capitalurile proprii ºi profi-
tul net ºi a informaþiilor disponibile publicului, dar necuprinse în situaþiile financiare.
4 Lista completã de generatori de valoare poate fi obþinutã la adresa de e-mail a autorului.

26 Audit Financiar, anul X


Activele intangibile emergente

regãsite în situaþiile financiare), cât ºi cel mai concludent caracteristicile „noii alte aspecte relevante în special pentru
date de tip calitativ – prezente în ra- economii”. Eºantionul a fost construit studiul generatorilor de valoare. Infor-
poartele anuale în secþiuni de natura prin intersectarea urmãtoarelor criterii: maþiile cuprind o perioadã investigatã
MDA5, care au fost convertite în date de situatã între limitele reprezentate de da-
1. Companiile sunt incluse în topul ce-
tip cantitativ prin intermediul sistemului tele 1 ianuarie 2004 ºi 30 martie 2011.
lor mai mari 100 de companii în
de notare construit de cãtre autor. Perioada analizatã a furnizat datele
domeniu
Notãrile au fost efectuate în raport cu pentru pachete formate din 5 rapoarte
media sectorului IT (segmentul repre- 2. Companiile sunt listate pe piaþa consecutive pentru exerciþii financiare
zentat de companii de dimensiuni mari) NASDAQ7 (din motive de omogeni- de 1 an pentru fiecare companie în par-
pe baza unor scale Likert. De aseme- tate) ºi prezintã un istoric de minim te. Procedând în aceastã manierã am
nea, o serie de constrângeri au fost ac- 7 ani prin cotaþiile la data de format un ansamblu de 100 de situaþii
ceptate spre a putea constitui un 26.03.2011. financiare anuale, captând pentru ma-
eºantion relevant pentru identificarea rea majoritate a companiilor examinate
3. Companiile înregistreazã un minim
unor corelaþii la nivel de sector. În acest intervale care cuprind perioada ce
de 45% din cifra de afaceri repre-
sens am condiþionat intrarea în eºan- include anii 2008-2010 peste care s-a
zentat de veniturile din operaþiuni
tion de variabilitatea redusã a numãru- suprapus criza economico-financiarã,
software pentru situaþii financiare
lui total de acþiuni pe parcursul perioa- urmãrind a asigura un set de condiþii
încheiate în anul 2010, cu excepþia
dei investigate, pentru a elimina influ- similare de evoluþie din perspectiva fac-
companiilor web.
enþa acesteia asupra preþului. Mai mult, torilor exogeni.
utilizarea informaþiilor relative la preþu- În consecinþã, eºantionul reuneºte un
rile acþiunilor de pe o singurã piaþã a numãr de 20 de companii (Activision Pentru determinarea preþului acþiunilor
fost necesarã pentru a asigura omoge- Blizzard, Inc; Adobe Systems Incorpo- am recurs la scrutinul cotaþiilor pe piaþa
nitatea eºantionului. În fine, am accep- rated; Autodesk, Inc.; Avid Technology, NASDAQ pentru aceleaºi companii, în
tat ºi informaþii conexe neauditate afe- Inc.; Cadence Design Systems, Inc.; perioada corespunzãtoare rapoartelor
rente datelor a cãror prezentare nu este Check Point Software Technologies anuale. În vederea izolãrii influenþelor
reglementatã prin norme de raportare Ltd.; Citrix Systems, Inc.; Compuware datelor publicate în rapoartele anuale
financiar-contabilã ºi care au fost inclu- Corporation; Electronic Arts Inc.; am luat în calcul cotaþiile din data ante-
se în rapoartele anuale ale companiilor. Google Inc.; Intuit Inc.; Microsoft Corpo- rioarã cea mai apropiatã de data obþi-
ration; Novell, Inc.; Open Text Corpora- nutã, prin adãugarea termenului de 30
Bazând selecþia eºantionului pe prelu-
tion; Oracle Corporation; Symantec de zile de la data raportului auditorului,
area constrângerilor precizate mai sus,
Corporation; Synopsys, Inc.; Take Two considerând cã am obþinut astfel un
am ales sã ne raportãm la o piaþã bur-
Interactive Software, Inc.; THQ Inc.; interval suficient pentru investitori de a
sierã importantã pe care sunt cotate
Yahoo! Inc.). asimila informaþiile publicate. Situaþiile
acþiuni ale unui numãr semnificativ de
financiare au fost auditate exclusiv de
companii din sectorul IT. Pentru a deter-
STABILIREA INFORMAÞIILOR companii din categoria BIG 4, în urmã-
mina companiile cele mai mari din
toarea configuraþie:
domeniu (ºi pentru care rezultatele ºI VARIABILELOR AFLATE
investigãrii noastre ar prezenta un grad z pentru un numãr de 38 auditorul a
ÎN OBSERVAÞIE
de relevanþã mai ridicat) ne-am raportat fost Ernst & Young
la statisticile cele mai recente disponi- Informaþiile analizate au fost extrase din
z pentru alte 30 auditorul a fost
bile6, incluzând în aria de selecþie doar rapoartele obligatorii prezentate de
KPMG
companii aparþinând domeniului soft- companiile din eºantion (situaþii finan-
ware sau web (tehnologii), considerând ciare anuale de tipul 10-K sau 20-F) ºi, z pentru 17 situaþii financiare auditorul
cã aceste domenii reprezintã în modul respectiv, rapoartele anuale ce oferã ºi a fost PricewaterhouseCoopers

5 (în engl.) Management Discussion and Analysis, raport de gestiune care completeazã de obicei conturile anuale ale companiilor.
6 Pentru scopuri de identificare a celor mai mari companii din sectorul IT, domeniul software, am utilizat resursele publice de pe sit-ul dedicat:
www.softwaretop100.org.
7 Din totalul de 20 de companii 12 sunt incluse în indexul NASDAQ 100, în timp ce 8 se regãsesc în indexul NASDAQ Global Select Market.

4/2012 27
Cercetare

z restul de 15 au fost auditate de


cãtre Deloitte Touche (Tohmatsu),
Rezultatele Waymire (1999). În consecinþã, consi-
derãm cã ipoteza H1 este validatã.
obþinând opinii fãrã rezerve in corpore, cercetãrii Din punct de vedere al relevanþei statis-
asigurând astfel prezenþa datelor de Datele procesate obþinute în urma stu- tice cel mai bun model regresional ce
calitate superioarã în examinarea noas- diului permit testarea ipotezelor formu- întruneºte condiþiile impuse prin testele
trã. Generatorii de valoare, împreunã late mai sus pe baza coeficientului de menþionate anterior ºi care explicã
cu variabila dependentã Preþ, reprezin- corelaþie simplã Pearson ºi, respectiv, a preþul acþiunilor cotate este Model PX.
tã totalitatea variabilelor urmãrite de coeficientului adjusted R-Square, iar Caracteristicile acestuia sunt prezen-
studiul nostru, beneficiind astfel de un rezultatele sunt incluse în tabelul 1. tate în tabelul 2. Cei ºase generatori de
numãr de N=8500 de observaþii, pro- valoare identificaþi aparþin tuturor cate-
Eventualele deprecieri ºi reevaluãri
ducând o paletã largã de concluzii pe
pentru activele necorporale incluse în goriilor din modelul Ohlson (1995),
care, din considerente de relevanþã,
studiu au relevat valori reduse ale coe- adaptat conform urmãtoarelor alocãri:
le-am restrâns la nivelul prezentãrii
ficientului R-Square (cu un maxim de z ANC aparþine categoriei ACTIVE
rezultatelor. Din punct de vedere al me-
0,01). Rezultatele obþinute aratã core- NETE,
todelor statistice, pentru a investiga
laþii nesemnificative ale valorilor acti-
relaþia dintre elementele activelor ne- z ChD&M este inclusã categoriei
velor necorporale incluse în bilanþurile
corporale ºi a activelor intangibile emer- REZULTATE,
companiilor ºi preþul acþiunilor. Aceastã
gente cu cotaþia acþiunilor am utilizat
observaþie este consecventã ºi cu z TechClon ºi DurTech se numãrã
funcþii de regresie linearã. Analiza mo-
rezultatele altor cercetãri asemãnã- printre generatorii categoriei RE-
delelor regresionale a presupus, dinco-
toare, cum este cea condusã de Ely ºi SURSE NERECUNOSCUTE, iar
lo de utilizarea implicitã a metodei
ANOVA8 ºi a testelor t-test9 ºi F-test10,
asigurarea soliditãþii ºi selecþiei mode-
lelor propuse a fost supusã, dupã caz,
unor teste suplimentare ºi anume testul
Durbin-Watson11, respectiv testul VIF12.
De asemenea, pentru desfãºurarea stu-
diilor am formulat urmãtoarele ipoteze:
H1: Nu existã o relaþie semnificativã
între activele necorporale recunos-
cute în bilanþ ºi preþul acþiunilor
cotate.
H2: Preþul acþiunilor cotate ale compa-
niilor din eºantion este explicat
într-o mãsurã mai adecvatã de
generatori care se regãsesc între
resursele nerecunoscute în bilanþ.

8 (engl. analysis of variance) reprezintã un ansamblu de modele ºi proceduri statistice prin care explicarea variaþiei unei variabile (dependente) este
realizatã prin analiza variaþiei altor variabile privite ca termeni ai descompunerii variabilei dependente.
9 reprezintã testul statistic ce permite discriminarea relevanþei coeficienþilor din modelele regresionale pe baza funcþiei Student privind distribuþia pro-
babilitãþii. Acest test a fost utilizat pentru eliminarea iniþialã a variabilelor (generatori de valoare) care nu prezintã semnificaþie statisticã.
10 este un test statistic ce permite validarea sau invalidarea unei ipoteze nule, pe baza funcþiei Fisher-Snedecor privind distribuþia probabilitãþii. Acest
test este utilizat pentru validarea modelului regresional.
11 este un test statistic ce analizeazã gradul de corelaþie în serie între variabilele independente utilizate într-un model regresional, cu accent pe ero-
rile de predicþie. Valorile rezultate în urma aplicãrii testului se regãsesc în intervalul cuprins între 0 ºi 4. O valoare de 2 indicã faptul cã variabilele
nu sunt corelate, în timp ce valori inferioare lui 1 sau superioare lui 3 conduc spre concluzii pozitive relative la multicolinearitate.
12 Testul VIF (engl. Variance Inflation Factor) a fost aplicat pentru a determina dacã existã situaþii de colinearitate între variabila dependentã ºi ori-
care dintre variabilele independente. Absenþa colinearitãþii este semnalatã de valoare VIF de 1. Valori mai mari de 10 implicã, de obicei, inaplica-
bilitatea extrapolãrii modelului la întreaga populaþie statisticã.

28 Audit Financiar, anul X


Activele intangibile emergente

recalibrarea atenþiei auditorului asupra


acestor zone, conducând la creºterea
calitãþii rezultatelor auditului. La nivelul
auditului intern ICAI (2009, p.58) suge-
reazã apelul la racordarea controlului
intern la toate stagiile din ciclul de viaþã
al activelor necorporale ºi revizia perio-
dicã a eficienþei acestor active, respec-
tiv a contribuþiei lor la operaþiunile com-
paniei ºi, implicit, la crearea valorii
acesteia. Din punctul nostru de vedere,
contribuþia semnificativã a activelor
emergente în generarea valorii compa-
niei, aºa cum rezultã din studiul prezen-
tat, impune o sporire a eforturilor de
evaluare a rolului acestora de cãtre au-
ditor. Cu atât mai mult cu cât standarde-
le contabile actuale (IFRS) nu pot capta
pe deplin rolul capitalului intelectual
(Petricã, 2010) întrucât recunoaºterea
activelor intangibile generate intern
este strict limitatã de prevederile nor-
melor contabile în materia identificabili-
tãþii, cuantificãrii, controlabilitãþii ºi ca-
pacitãþii de a produce beneficii econo-
mice viitoare, ceea ce împiedicã înregis-
trarea în bilanþ a activelor emergente.
Cu privire la riscul inerent de audit, in-
vestigarea evenimentelor ºi circum-
stanþelor specifice operãrii companiei
z InflPers ºi InflAR aparþin categoriei resurselor nerecunoscute în bilanþ, dar
este legatã de analiza capacitaþii de asi-
FACTORI EXOGENI. care contribuie la generarea valorii
gurare a continuitãþii activitãþii. Din
companiei ºi care din motivul creºterii
Importanþa activelor intangibile emer- aceastã perspectivã analiza evoluþiei
relevanþei situaþiilor financiare din per- activelor emergente produce indicatori
gente este reliefatã prin intermediul
spectiva valorii sunt denumite active semnificativi pentru formularea con-
acestor rezultate, doar doi generatori
intangibile emergente, are o prezenþã cluziei auditorului. Utilizând modelul re-
de valoare (ANC ºi ChD&M) fiind ele-
intensã în sectorul IT. Valoarea este gresional PX analizele desfãºurate în
mente regãsite în bilanþ. Rezultatele expresia numericã cea mai precisã a
obþinute confirmã ipoteza H2. aceastã fazã pot conduce spre evaluãri
potenþialului generator de avuþie pentru ale unei posibile situaþii defavorabile
pãrþile interesate (engl. stakeholders) privind capitalizarea bursierã, cu efect
într-un interval rezonabil de timp, iar va- direct în performanþa companiei. Incer-
Utilitatea ºi riaþia acesteia poate contribui la creº- titudinile auditorului cu privire la perfor-
terea riscului de audit, manifestatã prin manþa viitoare a companiei ºi asigu-
interpretarea intensificarea riscului inerent ºi a celui rarea continuitãþii activitãþii pot fi reduse
rezultatelor studiului de control, managementul companiilor
fiind pus în situaþia ingratã de a utiliza
prin utilizarea ca factor de predicþie a
capitalizãrii bursiere. Astfel, conform
Capitalul intelectual, concept ce, din resurse mai puþin controlabile din pers- standardului ISA 570 „Going Concern”
anul 1993, reuneºte atât ansamblul pectivã juridicã. În acest sens, rezul- include între elementele cu caracter
activelor necorporale, cât ºi „portofoliul” tatele cercetãrii noastre contribuie la predictiv urmãtoarele:

4/2012 29
Cercetare

a) apariþia unui competitor semnifica- concordã cu concluziile unor studii an- preþului acþiunilor ºi, pe cale de con-
tiv, terioare, care aratã absenþa unei core- secinþã, a ipotezei unei decapitalizãri
b) pierderea unei pieþe majore, a drep- laþii semnificative între categoriile acti- viitoare. Desigur, acest model nu re-
tului de folosinþã a unei licenþe sau a velor necorporale din bilanþ, indicând, în prezintã un punct final, ci, mai degrabã,
unui furnizor esenþial, revanºã, un rol important al resurselor un pas pe calea dezvoltãrii cercetãrii
c) renunþarea la sau demisia mem- nerecunoscute în bilanþ în preþul acþiu- activelor intangibile emergente ºi a
brilor echipei de management, în nilor. În lipsa unor standarde contabile soluþiilor pentru diminuarea riscurilor de
absenþa planurilor de succesiune, mai permisive, riscul de control privind audit, prin extinderea numãrului de
recunoaºterea drept active a unor companii, de pieþe bursiere ºi a peri-
d) dificultãþi în relaþiile de muncã,
resurse generate intern nu este atât de oadei analizate. În acelaºi timp, adap-
e) survenirea unor evenimente cata- însemnat. Însã aceastã situaþie nu tarea acestui model la companiile neco-
strofale care nu sunt asigurate. exclude intensificarea riscului inerent tate, ce ar produce o alternativã cuan-
Influenþa acestor elemente asupra pre- de audit, care se manifestã în special în tificabilã limitãrii analizelor la aprecierea
þului acþiunilor companiei este importan- zona asigurãrii continuitãþii activitãþii. În reprezentãrilor managementului, poate
tã, aºa cum reiese din studiul inclus în acest sens studiul nostru, derulat pe constitui un demers pozitiv în rafinarea
prezentul articol. Veridicitatea acestei companii listate, oferã un model de rezultatelor efortului nostru, sperãm ºi
afirmaþii devine evidentã în momentul cuantificare pentru analiza evoluþiei prin contribuþiile altor cercetãtori.
operãrii urmãtoarelor asimilãri: punctele
a) ºi b) sunt reprezentate de generatorii Bibliografie
de valoare TechClon ºi DurTech; punc-
telelor c) ºi d) le corespunde genera- Brännström, D., Giuliani, M., (2009), Intellectual Capital and IFRS3: A New Disclosure
Opportunity, Electronic Journal of Knowledge Management, vol. 7, no. 1, p. 21–30
torul InflPers, iar punctului d) îi este
Edvinsson, L., Malone, M., (1997), Intellectual Capital: Realizing Your Company’s True Value
asimilat generatorul InflAR. Ca urmare, by Finding Its Hidden Brainpower, HarperBusiness, New York
preluând cuantificãrile din modelul re- Evanschitzky, H., Gopalkrishnan, R.I., Hesse, J., Ahlert, D., (2004), E-satisfaction: a re-
gresional PX, evaluarea unei categorii examination, Journal of Retailing, vol. 80, no. 3, p. 239-247
semnificative de riscuri ce pot afecta Ghiþã, P.T., (2008), Noua economie. Orizont ºi schimbãri., disponibil la http://www.racai.ro/
continuitatea activitãþii este facilitatã disponibil la INFOSOC-Project/PaulTanase%20Ghita_st_g02_new.pdf, accesat la data
prin raportarea la calculul evoluþiei de 25.02.2011
preþului acþiunilor. Institute of Chartered Accountants of India - ICAI, (2009), Technical Guide on Internal Adit of
Intangible Assets, disponibil la http://220.227.161.86/20917frpubcd_iasb3.pdf, accesat la
05.02.2012
Joshi, M., Ubha, D.S., (2010), Intellectual Capital Disclosures: the Search for a new
Concluzii Paradigm in Financial Reporting by the Knowledge Sector of Indian Economy, Electronic
Journal of Knowledge Management, vol. 7, no. 5, p. 575-582
Auditul companiilor cu operaþiuni Ely, K.., Waymire, G., (1999), Intangible Assets and Stock Prices in the Pre-SEC Era, Journal
bazate pe cunoaºtere este confruntat of Accounting Research, Vol. 37, p. 17-44
cu o serie de problematici din ce în ce http://www.ifac.org/sites/default/files/downloads/a031-2010-iaasb-handbook-isa-570.pdf
mai complexe atât timp cât principalii Park, Y., Park, G., (2004), A new method for technology valuation in monetary value: proce-
factori generatori de performanþã nu se dure and application, Technovation, vol. 24, p. 387-394
Ohlson, J.A., (1995), Earnings, Bookvalues and Dividends in Equity Valuation,
regãsesc între activele înregistrate în
Contemporary Accounting Research, vol. 11, p. 661-687
bilanþ. Condiþiile economice actuale, ca-
Petricã Sergiu, Factorii determinanþi ai performanþei companiilor IT – o nouã perspectivã,
racterizate prin creºterea incertitudinii, Contabilitatea, Expertiza ºi Auditul Afacerilor, nos. 7-8
pot contribui la creºterea complexitãþii. Petricã Sergiu, Studiu empiric privind reglementãrile relative la imobilizãri necorporale pe
plan internaþional ºi corelaþia cu gradul de dezvoltare din perspectiva capitalului intelec-
Având la bazã motivaþia furnizãrii unei
tual, Contabilitatea, Expertiza ºi Auditul Afacerilor, nos. 3–4, p. 13–20, p. 11–18
soluþii, cercetarea noastrã a avut drept
Sharplin, A., (1985), Strategic Manegement, McGraw-Hill, New York
scop principal identificarea modului în Zambon, S., Lev, B., Abernethy, M., A., Wyattt, A., Bianchi, P., Labory, S., (2003), Study on
care resursele companiei influenþeazã the measurement of intangible assets and associated reporting practices,
valoarea acesteia, exprimatã prin preþul http://ec.europa.eu/internal_market/services/docs/brs/competitiveness/2003-study-
acþiunilor cotate. Rezultatele obþinute intangassets-full_en.pdf

30 Audit Financiar, anul X


Cercetare

Impactul practicilor
de guvernanþã corporativã
asupra previziunilor analiºtilor
financiari: cazul României
Mihaela IONAªCU* & Lavinia OLIMID**

Abstract
Introducere
Corporate Governance Practices Ultimii ani au adus o serie de schimbãri în guvernarea com-
paniilor româneºti cotate. În anul 2006, Legea societãþilor
and Analysts Forecast Accuracy. comerciale a fost modificatã pentru a îmbunãtãþi componenþa
Evidence for Romania consiliului de administraþie prin includerea directorilor inde-
pendenþi ºi pentru a permite un sistem de guvernanþã dualist,
In the last few years, several steps were taken in order to care cuprinde un consiliu de supraveghere ºi un consiliu de
improve the quality of corporate governance for Romanian administraþie.
listed companies. Higher standards of corporate gover-
nance is documented in the literature to lead to a better Ca urmare a punerii în aplicare a Directivei 2006/46/CE, so-
information environment and, consequently, to increase cietãþile româneºti cotate sunt obligate sã includã în raportul
analysts' forecast accuracy. Accordingly, the purpose of lor anual o declaraþie de conformitate sau neconformitate cu
this paper is to investigate the extent to which corporate un cod de guvernanþã corporativã, la alegerea lor. Bursa de
governance policies affect analysts' forecasts for compa- Valori Bucureºti a adoptat un cod de guvernanþã corporativã
nies listed on Bucharest Stock Exchange (BSE). The în anul 2001; ca urmare, societãþile care se conformeazã
results showed that there is indeed a negative correlation acestui cod ºi respectã ºi alte cerinþe de raportare financiarã
between a corporate governance index - used as a proxy ºi publicare a informaþiei au fost acceptate la categoria Plus
for the quality of corporate governance practices - and
(transparenþã), menþinând în acelaºi timp ºi listarea lor la ca-
analysts' forecast errors.
tegoria iniþialã. Doar o singurã societate a fost listatã la ca-
Key words: corporate governance, analysts' forecasts, tegoria Plus. În anul 2008, Bursa de Valori Bucureºti (BVB) a
information environment modificat acest cod ºi a adoptat unul nou, inspirat de Codul
de Guvernanþã Corporativã al Bursei de Valori din Varºovia.
JEL Classification: G32, M41
Principiile ºi recomandãrile Codului explicã rolul, atribuþiile ºi
Cuvinte cheie: guvernanþã corporativã, previziunile analiº- componenþa consiliilor de administraþie ºi management ºi
tilor financiari, mediul informaþional relaþiile acestora cu diferite grupuri de pãrþi interesate.

* Lect. univ. dr., Academia de Studii Economice Bucureºti, e-mail: mihaela.ionascu@cig.ase.ro


** Prof. univ. dr., Academia de Studii Economice Bucureºti, e-mail: l.olimid@gmail.com

4/2012 31
Cercetare

Companiile admise la tranzacþionare pe BVB trebuie sã Financiarã (IFRS) ºi sã fie disponibile pe pagina web a emi-
adopte ºi sã respecte dispoziþiile noului Cod de Guvernanþã tentului în limbile românã ºi englezã. Însã lipsa obligativitãþii
Corporativã pe bazã de voluntariat, dar emitenþii de valori ºi costurile asociate nu au fãcut atractivã cotarea la catego-
mobiliare sunt obligaþi sã includã o declaraþie de conformitate ria Plus. Ionaºcu et al. (2007) aratã cã, în februarie 2006, a
sau explicativã (Declaraþia „Aplici sau Explici”) în situaþiile existat o singurã societate listatã la categoria Plus deoarece
financiare ale anului 2009. Noul cod a fost salutat de presa a inclus prevederile Codului de guvernanþã corporativã al
financiarã ca un pas înainte în cãutarea transparenþei. Deºi BVB în statutul sãu, dar site-ul web al acestei companii nu
atât sistemul românesc de guvernanþã corporativã, precum ºi prezenta nici un set de situaþii financiare.
cel de raportare financiarã au primit influenþe anglo-saxone O analizã a guvernanþei corporative româneºti a relevat o
pentru a le face mai transparente, credem cã managerii serie de disfuncþionalitãþi, cum ar fi: neglijarea drepturilor
români sunt deocamdatã reticenþi, furnizând un minimum de acþionarilor minoritari ºi un rol mai degrabã formal al consili-
informaþie doar când raportarea acesteia devine obligatorie. ilor care autorizau deciziile managementului ºi care au fost
În literatura de specialitate existã dovezi empirice care aratã dominate de cãtre acþionarul majoritar (OECD, 2001). În
cã standardele mai ridicate de guvernanþã conduc la un me- multe companii listate echipa de management a fost alcãtu-
diu informaþional mai bun al companiilor ºi, în consecinþã, duc itã din administratori care îºi asumau un rol executiv, suge-
la creºterea corectitudinii previziunilor analiºtilor financiari. rând o structurã hibridã, în condiþiile în care „membrii neexe-
Prin urmare, scopul acestei lucrãri este de a investiga mãsu- cutivi ai consiliului tind sã-ºi asume mai mult un rol de
ra în care politicile de guvernanþã corporativã afecteazã pre- supraveghere” (OECD, 2001, p. 88). Aceastã situaþie a fost
viziunile analiºtilor financiari pentru companiile listate la BVB. similarã cu cazul consiliilor coreene, descrise ca funcþionând
între sistemul dualist (douã consilii) din Germania ºi cel
monist (un singur consiliu) al Statelor Unite. În acest caz,
„principalii acþionari au dominat afacerile companiilor, creând
Guvernanþa corporativã costuri enorme de agenþie ºi fãcând societãþile coreene
în România structural vulnerabile ºi necompetitive” (Kim, 2003).

Asociaþiile româneºti de afaceri, investitorii strãini ºi organi- Legea societãþilor comerciale din România distinge între
zaþiile internaþionale au solicitat în mod repetat îmbunãtãþirea administratori ºi directori, primii fiind echivalentul directorilor
din Marea Britanie, iar cei din urmã referindu-se la conduce-
standardelor de guvernanþã corporativã (de exemplu,
rea executivã. Administratorii sunt responsabili pentru
Foreign Investors Council, 2009; OECD, 2001, 2003 etc.),
gestiunea societãþii ºi ar trebui sã exercite prudenþã ºi dili-
întrucât acestea pot deveni stimulente pentru investitorii insti-
genþã în îndeplinirea mandatului lor. Consiliul de Adminis-
tuþionali de a investi în companiile care se conformeazã unui
traþie se întruneºte cel puþin o datã la trei luni. Stabilirea cos-
cod de guvernanþã corporativã. Primul proiect major în
turilor asociate cu administrarea societãþii pot fi delegate
direcþia aceasta - Iniþiativa privind Guvernanþa Corporativã
directorilor, dar responsabilitatea finalã pentru acestea
pentru Democraþia Economicã din România - a fost sprijinit
aparþine administratorilor. Administratorii pot fi numiþi direc-
de asociaþiile de afaceri interne ºi sponsorizat de Centrul
tori, dar persoane care nu sunt membre ale Consiliului de
Internaþional pentru Iniþiativã Privatã (CIPE), un afiliat al
Administraþie pot deveni, de asemenea, directori. O serie de
Camerei de Comerþ a Statelor Unite (OECD, 2001). Un Cod
atribuþii nu pot fi delegate directorilor, cum ar fi:
de Guvernanþã Corporativã ce putea fi adoptat pe bazã vo-
luntarã a apãrut în anul 2000, dar nu existã informaþii care sã - Stabilirea direcþiilor principale pentru operaþiunile ºi
indice numãrul de companii care au adoptat codul sau au dezvoltarea companiei;
aplicat dispoziþiile sale (Duca et al., 2007). - Alegerea politicilor contabile, crearea unui sistem de
control financiar ºi aprobarea planificãrii financiare;
În anul 2001, BVB a emis propriul cod de guvernanþã corpo-
rativã. Societãþile cotate la bursã care aderã la codul BVB ar - Numirea ºi concedierea directorilor ºi decizia asupra
putea aplica pentru cotaþia Plus (transparenþã), menþinând în remunerãrii acestora;
acelaºi timp cota lor în nivelul iniþial. Situaþiile financiare - Supervizarea activitãþii directorilor;
anuale ºi intermediare ale acestor companii trebuiau sã fie - Pregãtirea raportului anual, organizarea ºi desfãºu-
întocmite atât în conformitate cu reglementãrile contabile rarea Adunãrii Generale a Acþionarilor (AGA) ºi
româneºti, cât ºi cu Standardele Internaþionale de Raportare îndeplinirea deciziilor acesteia;

32 Audit Financiar, anul X


Practici de guvernanþã corporativã

- Solicitarea deschiderii procedurii de insolvenþã. comisiei de cenzori, care a supravegheat în mod tradiþional
gestionarea unor societãþi comerciale româneºti. Comitetul
Printre modificãrile aduse în 2006 Legii societãþilor comer-
ciale este ºi delegarea obligatorie cãtre directori a manage- de audit este compus din membrii consiliului, în timp ce co-
mentului curent în cadrul societãþilor cotate ale cãror conturi misia de cenzori este aleasã din rândul acþionarilor ºi include
anuale trebuie sã fie auditate. În timp ce Legea societãþilor un contabil independent.
comerciale nu reglementeazã numãrul de administratori ai Cea mai importantã schimbare adusã în anul 2006 a fost
companiilor cotate, societãþile menþionate mai sus ar trebui introducerea unui sistem de administrare dualist al socie-
sã aibã un minim de trei administratori. Aceste companii sunt tãþilor comerciale pe acþiuni, dupã modelul sistemului utilizat
reprezentate în relaþiile lor cu terþe pãrþi de cãtre directorul în mod tradiþional în þãri precum Germania ºi Austria. Având
general. Cu toate acestea, Legea societãþilor comerciale per- în vedere cã primele trei þãri în ceea ce priveºte investiþiile
mite preºedintelui consiliului de administraþie sã fie numit strãine directe în România sunt: Austria, Olanda ºi Germania,
director general. Dezbaterile publice pe marginea Codului de ne putem aºtepta ca societãþile controlate de investitorii din
guvernanþã corporativã ce putea fi adoptat voluntar din anul aceste trei þãri sã aleagã sistemul bazat pe douã niveluri.
2000 au concluzionat cã dualitatea este optimã ºi adecvatã Acest sistem dualist, care prevede un consiliu de suprave-
(PECT, 2002). În practicã, filialele societãþilor strãine au pre- ghere complet separat de consiliul de administraþie, a fost
ferat sã împartã poziþiile de vârf – preºedinte al consiliului de deja folosit de cãtre unele dintre fondurile de investiþii, cel mai
administraþie sau director general – între reprezentantul so- important fiind SIF Muntenia IV (OECD, 2001, p. 88). Presa
cietãþii mamã ºi un localnic „specialist” (OECD, 2001, p.88). a salutat apariþia sistemului dualist, aºteptând o creºtere a
O schimbare semnificativã este cerinþa referitoare la socie- transparenþei procesului decizional, prevenirea fraudei ºi un
tãþile ale cãror conturi anuale trebuie sã fie auditate, care management mai sãnãtos (Rusu, 2006). Se aºteaptã ca so-
prevede o majoritate a administratorilor non-executivi în con- cietãþile cotate la bursã sã beneficieze de o mai mare trans-
siliu, respectiv, administratorii care nu au fost numiþi directori. parenþã, care sã stimuleze încrederea investitorilor mai mici,
În plus, AGA poate numi unul sau mai mulþi administratori asigurând astfel o sursã de finanþare importantã pentru dez-
independenþi, respectiv, persoane care nu au fost angajaþi voltarea companiilor cotate.
sau directori ai companiei sau ai filialelor acesteia, auditori ai În cadrul sistemului dualist, membrii consiliului de suprave-
companiei sau angajaþi ai auditorilor societãþii în ultimii trei ghere (compus din trei pânã la unsprezece membri) sunt
ani, sau un acþionar semnificativ al entitãþii. Legea interzice, desemnaþi de cãtre AGA, care îi poate demite în orice
de asemenea, administratorilor independenþi de a primi alte moment, cu douã treimi din voturile acþionarilor prezenþi ai
forme de remunerare în plus faþã de drepturile ce li se cuvin AGA. Consiliul de supraveghere are urmãtoarele atribuþii:
ca administratori ºi de a deþine aceastã poziþie pentru mai - Exercitã un control continuu privind managementul
mult de trei mandate consecutive. De asemenea, un director companiei de cãtre directorat;
independent nu trebuie sã fie implicat în tranzacþii importante
- Numeºte ºi revocã membrii directoratului;
cu societatea în cursul anului precedent. Însã a fi indepen-
dent este mai mult o chestiune de caracter individual ºi atitu- - Verificã respectarea legilor în vigoare, a actului consti-
dine personalã, care nu pot fi uºor prevãzute de lege (OECD, tutiv ºi a deciziilor AGA de cãtre deciziile de gestiune;
2003, p. 44). - Raporteazã cel puþin o datã pe an cãtre AGA în ceea
ce priveºte activitatea sa de supraveghere.
Consiliul de administraþie poate înfiinþa comitete consultative
compuse din minimum doi membri pentru a investiga anu- Numai în circumstanþe excepþionale, motivate de interesul
mite probleme ºi pentru a oferi recomandãri în domenii pre- societãþii, consiliul de supraveghere poate convoca AGA.
cum audit, remunerare ºi nominalizare. Cel puþin un membru Consiliul de supraveghere nu poate primi atribuþii de condu-
al unui astfel de comitet ar trebui sã fie un administrator non- cere. De asemenea, actul constitutiv poate solicita aprobarea
executiv ºi independent. Comitetele de audit ºi remunerare acestui consiliu pentru anumite tranzacþii. În caz de dezapro-
ar trebui sã fie alcãtuite numai din administratori non-execu- bare, directoratul poate apela la AGA, care poate trece peste
tivi ºi cel puþin un membru al comitetului de audit trebuie sã decizia consiliului de supraveghere cu o majoritate de trei
aibã experienþã în domeniul contabilitãþii sau auditului. Com- sferturi dintre acþionarii prezenþi. Consiliul de supraveghere
paniile româneºti, însã, utilizeazã foarte rar astfel de comitete poate constitui comitete consultative, formate din minimum
de specialitate, aceastã situaþie reducând eficacitatea consi- doi membri, pentru a investiga anumite probleme ºi pentru a
liului de administraþie. Comitetul de audit nu se substituie asista consiliul de administraþie în domenii precum audit,

4/2012 33
Cercetare

remunerare ºi nominalizare. Cel puþin un membru al unui ast- componenþa consiliilor de administratori ºi de management ºi
fel de comitet trebuie sã fie independent ºi cel puþin un mem- relaþiile acestora cu diferite grupuri de pãrþi interesate.
bru al comitetului de audit sã aibã experienþã în audit sau Companiile admise la tranzacþionare pe BVB pot opta sau nu
contabilitate. ªeful directoratului poate fi numit membru în pentru adoptarea ºi respectarea dispoziþiilor noului Cod de
comitetul de nominalizare, fãrã a deveni membru al consiliu- Guvernanþã Corporativã, dar emitenþii de valori mobiliare tre-
lui de supraveghere. Companiile cotate ale cãror situaþii buie sã includã în situaþiile financiare ale anului 2009 o
financiare trebuie auditate sunt obligate sã înfiinþeze un Declaraþie din care sã reiasã respectarea prevederilor
comitet de audit. Codului sau explicaþii pentru situaþiile de neconformitate
(Declaraþia „Aplici sau explici”).

Bursa de Valori Bucureºti


Anul 2008 a fost anul în care BVB a avut cel mai mare numãr
Stadiul cunoaºterii
de emitenþi noi (10) începând cu anul 1999, ducând la 68 O serie de cercetãri recente au arãtat cã o guvernanþã corpo-
numãrul de companii cotate pânã în decembrie 2008. rativã de calitate este asociatã cu o creºtere a calitãþii ge-
Comparativ cu bursele þãrilor vecine, BVB a fost cea mai nerale a informaþiilor utilizate de cãtre analiºtii financiari, cu
afectatã de criza financiarã, care a diminuat capitalizarea consecinþa diminuãrii erorilor de previzionare.
bursierã cu 69%, scãzând procentul capitalizãrii bursiere în De exemplu, Bhat et al. (2006), folosind proxy-uri la nivel de
PIB de la 17% în 2007 la doar 5% în 2008 (Tabelul 1). þarã pentru politicile de guvernanþã corporativã privind trans-
În anul 2008, piaþa a fost dominatã de tranzacþii cu acþiuni ale parenþa, au arãtat cã politici diferite de transparenþã
bãncilor ºi companiilor energetice, cele mai tranzacþionate afecteazã acurateþea previziunilor pentru o populaþie de 21
cinci companii fiind douã bãnci ºi trei companii naþionale care de þãri, controlându-se influenþa transparenþei în domeniul
activeazã în domeniul petrol, gaz ºi electricitate, ultimele trei raportãrii financiare. În plus, rezultatele lor au arãtat cã efec-
entitãþi fiind deþinute în proporþii semnificative de cãtre stat tul politicilor de guvernanþã corporativã privind transparenþa
(ESB, 2008). asupra previziunilor analiºtilor financiari este cu atât mai
mare cu cât raportarea financiarã este mai puþin transparen-
Ca urmare a punerii în aplicare a Directivei 2006/46/CE, soci-
tã. Raþionamentul care stã la baza acestor rezultate este cã
etãþile româneºti cotate sunt obligate sã includã în raportul lor
politicile de guvernanþã corporativã joacã un rol în îmbunã-
anual o declaraþie de conformitate sau neconformitate cu un
tãþirea mediului informaþional al companiilor, ceea ce con-
cod de guvernanþã corporativã, la alegerea lor. În 2008, BVB
duce la erori de previzionare mai mici.
a modificat acest cod ºi a adoptat unul nou, inspirat de Codul
de Guvernanþã Corporativã al Bursei de Valori din Varºovia. Acest raþionament este susþinut ºi de alte rezultate, cum ar fi
Principiile ºi recomandãrile Codului explicã rolul, atribuþiile ºi cele oferite de Karamanou ºi Vafeas (2005), care au arãtat cã

34 Audit Financiar, anul X


Practici de guvernanþã corporativã

o guvernanþã corporativã eficace este asociatã cu o raportare nici o dualitate, ºi 0 – în cazul în care preºedintele este,
financiarã de calitate. Karamanou ºi Vafeas (2005) au arãtat de asemenea, ºi directorul general.
cã firmele care dispun de consilii ºi comitete de audit cu
În acelaºi timp, s-au determinat previziunile consensuale
structuri mai eficace au o mai mare acurateþe a previziunilor
efectuate de cãtre management, ceea ce poate duce în mod disponibile pentru companiile româneºti cotate în baza de
rezonabil la o scãdere a erorilor de previzionare pentru date Thomson Reuters I/B/E/S. Populaþia a fost compusã din
analiºtii financiari. 19 companii listate la BVB, urmãrite de analiºtii financiari,
folosindu-se previziuni lunare pentru perioada 2008-2010,
Byard ºi Weintrop (2006) au discutat, de asemenea, asocie- rezultând un total de 448 observaþi lunare (unele dintre date
rea dintre guvernanþa corporativã ºi calitatea informaþiilor nefiind disponibile la momentul efectuãrii cercetãrii).
disponibile pentru analiºtii financiari. Rezultatele lor au do-
vedit cã de calitatea guvernanþei corporative depinde ºi cali- Pentru a investiga dacã politicile de guvernanþã corporativã
tatea informaþiilor financiare disponibile analiºtilor financiari sunt în mãsurã sã influenþeze precizia previziunilor analiºtilor
cu privire la câºtigurile viitoare. financiari s-a utilizat urmãtorul model de regresie:
În contextul în care societãþile româneºti cotate devin tot mai
preocupate de îmbunãtãþirea practicilor lor de guvernanþã
corporativã, scopul acestei lucrãri este de a investiga mãsura
Unde:
în care aceste practici amelioreazã previziunile analiºtilor
financiari pentru companii româneºti listate.

Metodologia cercetãrii Error = eroarea de previzionare;


Au fost utilizate rezultatele obþinute de Olimid et al. (2009), ActualEPS = profitul pe acþiune efectiv calculat conform
care au cercetat caracteristicile consiliilor de administraþie ale reglementãrilor contabile româneºti;
societãþilor non-financiare listate la BVB pentru anul 2008, EstimatedEPS = profitul pe acþiune estimat;
eliminând acele companii care nu au oferit date complete. Pe P = preþul acþiunilor
baza studiului efectuat de Garcia Lara et al. (2007), Olimid et
IndGov3 = indicator de guvernanþã corporativã calculat pe
al. (2009) au calculat un indice agregat – IndGov – bazat pe
trei caracteristici ale consiliului de administraþie (fiind calculat baza celor trei caracteristici ale Consiliului de Adminis-
ca o medie a celor trei variabile): traþie descrise mai sus.
(i) Dimensiunea consiliului: vom presupune cã un consiliu
format din ºapte sau mai mulþi membri este un forum
mai reprezentativ pentru administrarea companiei decât Rezultatele cercetãrii
unul compus din trei sau cinci membri, lãsând loc mai
Valorile obþinute dupã operaþionalizarea variabilelor sunt
mult pentru numirea directorilor non-executivi. Vom
prezentate în tabelul 2.
atribui valoarea 1 pentru variabila BOARD7ORMORE în
cazul în care consiliul cuprinde 7 sau mai mulþi membri Pentru linearitate a fost logaritmatã variabila dependentã, iar
ºi 0, dacã este format din 3 sau 5 membri. pentru a evita autocorelarea erorilor a fost introdus în ecuaþie
(ii) Procentul directorilor non-executivi în consiliu (variabila
PROPNONEXEC): s-a demonstrat cã un procent mai
mare influenþeazã pozitiv deciziile consiliului (Garcia
Lara et al., 2007).
(iii) Faptul cã preºedintele consiliului de administraþie este,
de asemenea, ºi directorul general este un semn de
guvernanþã corporativã slabã, din cauza implicãrii cres-
cute în gestiunea de zi cu zi a companiei (Garcia Lara
et al., 2007; Byard ºi Weintrop, 2006). Vom atribui va-
loarea 1 variabilei CHAIRNONEXEC, dacã nu existã

4/2012 35
Cercetare

primul lag al acesteia. Rezultatele regresiei sunt prezentate


în tabelul 3.
Aºa cum s-a aºteptat, rezultatele au arãtat cã erorile de pre-
vizionare au fost mai mici pentru companiile cu practici de
guvernanþã corporativã mai bune, indicatorul de guvernanþã
corporativã fiind corelat negativ cu erorile de previzionare ale
analiºtilor financiari.

Concluzii
Acknowledgements
Lucrarea a investigat efectul politicilor de guvernanþã corpo-
rativã ale companiilor româneºti cotate asupra corectitudinii Aceastã lucrare a fost cofinanþatã din Fondul Social European
previziunilor analiºtilor financiari. prin Programul Operaþional Sectorial Dezvoltarea Resurselor
Umane 2007-2013, proiectul POSDRU/89/ 1.5/S/59184
Rezultatele au confirmat tendinþele existente la nivel inter- "Performanþã ºi excelenþã în cercetarea postdoctoralã în
naþional, companiile româneºti listate care sunt mai bine domeniul ºtiinþelor economice din România"
guvernate tinzând sã aibã cele mai corecte previziuni.
This work was cofinaced from the European Social Fund
Cea mai importantã limitã a studiului derivã din numãrul mic through Sectoral Operational Programme Human Resources
de societãþi româneºti cotate urmãrite de analiºtii financiari ºi Development 2007-2013, project POSDRU/89/ 1.5/S/59184
din perioadã limitatã de timp acoperitã de previziunile aces- "Performance and Excellence in Postdoctoral Research in
tora. Romanian Economics Science Domain".

Bibliografie
G. Bhat, O.-K. Hope, and T. Kang, Does corporate governance Leadership and Governance, held at the ATExcelixi Training
transparency affect the accuracy of analyst forecasts?, and Conference Centre, Athens, Greece, 5-6 November 2009,
Accounting & Finance, 46, pp. 715–732, 2006. pp. 151-156.
D. Byard, Y. Li, and J. Weintrop, Corporate Governance and the The Foreign Investors Council, White Book: Maintaining Growth,
Quality of Financial Analyst’s Information, Journal of Accounting februarie 2009, Bucharest, Romania http://www.fic.ro/white-
and Public Policy, 25, pp. 609-625, 2006. book/whitebook.html.
I. Duca et al., Corporate Governance Practices’ Implementation in A. Rusu, Sistemul dualist de conducere a societãþilor comerciale,
Romania – Achievements Deficiencies, Action Items, The 47th Magazinul Progresiv, 2006, http://old.magazinulprogresiv.ro/
Congress of the European Regional Science Association, legislatie.php?id=18.
ERSA, Paris, 29 august – 2 septembrie 2007,accesabil la Kim, J., Recent Amendments to the Korean Commercial Code and
http://ssrn.com/abstract= 1348194 Their Effects on International Competition, Available at SSRN:
J.M. Garcia Lara, B. Garcia Osma, F. Penalva, Board of Directors’ http://ssrn.com/abstract=248818 or DOI: 10.2139/ssrn.248818
Characteristics and Conditional Conservatism: Spanish Date posted: December 08, 2000; Last revised: April 21, 2003
Evidence, European Accounting Review, Volume 16, Number http://www.lawnet.lk/docs/articles/international/HTML/A5.html
4, 2007. OECD, Corporate Governance in Romania, 2001,
I. Ionaºcu, M. Ionaºcu, L. Olimid, and D. Calu, An empirical evalu- http://www.oecd.org/dataoecd/16/35/2390703.pdf
ation of the costs of harmonising Romanian accounting with OECD, White Paper on Corporate Governance in South Eastern Eu-
international regulations (EU Directives and IAS/IFRS), rope, 2003, http://www.oecd.org/dataoecd/12/59/ 2789065.pdf.
Accounting in Europe, Volume 4, Issue 2, pp. 169-206, 2007.
Private Entrepreneurs Confederation from Timis County-PECT,
I. Karamanou, N. Vafeas, The Association between Corporate Corporate Governance in Romania: Project abstract and major
Boards, Audit Committees, and Management Earnings findings of debates during the Corporate Governance Project,
Forecasts: An Empirical Analysis, Journal of Accounting prezentat de Despina Pascal, The Center for International
Research, 43(3), pp. 453-486, 2005. Private Enterprise, Conference on Increasing Transparency,
L. Olimid, M. Ionaºcu, L. Popescu, V. D. Popescu, Corporate Combating Corruption and Improving Corporate Governance,
Governance in Romania. A Fragile Start, Proceedings of Budapest, March 26-28, 2002 http://www.cipe.org/programs/
ECMLG 2009, the 5th European Conference on Management, roundtables/budaconf/papers.php

36 Audit Financiar, anul X


De la teorie, la practicã

Managementul Introducere
Organizaþiile au nevoie de schimbãri în
domeniul financiar, din cauza tendin-

talentelor pentru
þelor din mediul de afaceri la nivel glo-
bal. Pentru multe entitãþi, mari ºi mici,
creºterea va fi mai greu de realizat în
urmãtorii ani. Acest lucru înseamnã cã

funcþii financiare
vor trebui sã valorifice tot ceea ce au ºi
sã minimizeze costurile. Este o idee de
bazã care se desprinde din studiul rea-
lizat de ACCA ºi KPMG, cu tema „Pre-
gãtirea profesionalã la superlativ –

- provocãri în perspectiva managementul eficient al talentului în


domeniul financiar”1. O primã parte a
comentariului pe tema acestui studiu a
actualului deceniu fost publicatã în revista „Audit Finan-
ciar” nr. 9/2011.
Funcþiile financiare trebuie sã poatã
Jamie LYON* oferi o perspectivã asupra oportu-
nitãþilor de a crea valoare, asupra ran-
damentului investiþiilor, controlului cos-
Abstract turilor ºi prioritãþilor strategice. Existã o
nevoie de contabili care au cunoºtinþe
Talent Management for the Financial Functions - comerciale - parteneri financiari de afa-
Challenges of the Current Decade ceri (FBPs) - care pot aplica cunoºtin-
þele lor tehnice de bazã la problemele
Financial functions face many tough challenges while organizations tend to gen- reale de afaceri ºi care sã ofere „per-
erate growth and to keep costs to a minimum, in this respect, talent management spective financiare” în luarea deciziilor
will be crucial to their success - according to the study conducted by ACCA and organizaþionale. Profesioniºtii din do-
KPMG - "Maximising people's power: Effective talent management in finance". meniul financiar joacã un rol cheie în
The best way for the financial teams to meet the challenges they face and to pro- crearea de valoare - aplicând talentul
vide maximum value to their organizations is the systematic identification, devel- lor, abilitãþile ºi cunoºtinþele de afaceri
opment, implementation and maintenance of people who can contribute signifi- pentru a obþine performanþã pentru
cantly to the success of the organization. întreaga organizaþie ºi pentru a aduce
The author analyses practical aspects of talent management for financial func- valoare, dar, de asemenea, ajutã la
tions facing the challenges of the current decade. There are addressed issues pãstrarea valorii prin etosul lor profe-
like: organizational design, the effectiveness of the finance function, the insur- sional ºi prin competenþã.
ance of the resources of talent, recruitment and talent identification.
Presiunea asupra costurilor care de-
Key words: talent management, financial functions, efficiency, performance, com- clanºeazã activitatea de restructurare
pensation, transparency afecteazã în cele din urmã ºi funcþia
JEL Classification: M 53, I 22, J 59 financiarã. Directorii financiari apreci-
azã necesitatea de a spori eficienþa sis-
Cuvinte cheie: managementul talentelor, funcþii financiare, eficacitate, performanþã, temelor lor ºi a proceselor ºi cautã în
recompensã, transparenþã continuare simplificarea tranzacþiilor

* Expert ACCA, ºeful departamentului resurse umane ACCA, e-mail: info@ro.accaglobal.com


1 http://www.accaglobal.com/pubs/accountants_business/research_opinion/people/maximising_people_power.pdf

4/2012 37
De la teorie, la practicã

sau maximizarea utilizãrii de sisteme IT raþii financiare va fi o mare provocare ilor sale financiare, dar care sã ia în
ºi procese automatizate. Echipele din pentru organizaþii în urmãtorii zece ani, considerare realitãþile legate de dez-
departamentele financiare trebuie, de dar la fel se va întâmpla ºi cu manage- voltarea talentelor în lumea modernã,
asemenea, sã rãspundã la presiuni mentul generaþiei urmãtoare, Generaþia limitãrile ºi compromisurile care pot fi
guvernamentale, deoarece bugetele X, într-o lume în care carierele financia- necesare.
naþionale în scãdere au atras o atenþie re din corporaþii devin mai puþin uni-
sporitã vizavi de impozitele pe profit din forme – apariþia de cariere bazate pe un
întreaga lume. Organizaþiile au nevoie tipar tip „zãbrele”, mai degrabã decât o
de specialiºti pentru a gestiona riscurile scarã ierarhicã. Aceastã combinaþie de Imaginea de
fiscale, precum ºi costurile operaþio-
nale. În mod similar, riscurile legate de
factori creeazã noi provocãri pentru
managementul talentelor în domeniul
ansamblu: designul
reglementare rãmân ridicate, în special finanþelor. organizaþional
în sectoare cum ar fi serviciile financia- z Cum structureazã directorii financi-
re, astfel expertiza în domeniul regle- Funcþiile financiare evolueazã în timp ºi
ari funcþia financiarã ºi rolurile exis-
mentãrii ºi raportãrii financiare este, de pot experimenta reformulãri succesive,
tente în cadrul acesteia pentru a
asemenea, necesarã. Alþi specialiºti dupã cum organizaþiile pe care le de-
asigura maximizarea resurselor ºi
sunt, de asemenea, valoroºi în trezo- servesc ele însele cresc ºi se dezvoltã.
puternice resurse de talente pe ter-
rerie, audit intern ºi, privind în perspec- Uneori, reformularea funcþiei financiare
men lung?
tivã, în domenii precum „raportarea urmeazã unei perioade de creºtere, de
z Cum gãsesc directorii financiar spe-
verde” ºi cea „durabilã”, iar un studiu achiziþie pentru o organizaþie. Schim-
cialiºtii de care au nevoie – trebuie bãrile succesive determinate de noi
recent al ACCA confirmã cã ges-
sã recruteze sau talentele pot fi operaþiuni pot crea o nevoie de a efici-
tionarea riscurilor va fi, de asemenea, o
instruite intern? entiza activitatea de finanþare ºi de a
prioritate-cheie ºi va trebui sã se ac-
centueze dupã 2011. În acelaºi studiu, z Care este cea mai bunã modalitate reduce eforturile redundante. Orice
45% dintre liderii de afaceri au consi- de a îmbunãtãþi abilitãþile comer- organizaþie are nevoie ca funcþia finan-
derat ca „foarte probabil” cã vor angaja ciale ale finanþiºtilor ºi a spori credi- ciarã sã evolueze în paralel cu aface-
mai mulþi specialiºti financiari, în vreme bilitatea funcþiei? Cum putem dez- rea. Reconfigurarea funcþiei financiare
ce alþi 26% au sugerat cã acest lucru ar volta Parteneriatul Financiar de poate veni ca urmare a dorinþei de a
fi foarte probabil. Afaceri (Finance Business Partner- reduce costurile - de cele mai multe ori
ing – FBPs) pentru a ne asigura cã acesta fiind un factor cheie din spatele
Plecând de la perspectiva corporativã au cunoºtinþe organizatorice sufi-
la perspectiva individualã, managemen- restructurãrii ºi raþionalizãrii, în special
cient de bune pentru a putea furniza în climate economice dificile, atunci
tul talentului este, de asemenea, parþial o analizã valoroasã ºi a înþelege
legat de gestionarea aspiraþiilor, obiec- când sunt vizate cheltuielile generale
activitatea diviziilor operaþionale? de back-office. Cu toate acestea, funcþi-
tivelor forþei de muncã. Aºteptãrile pro-
z Cum pot persoane individuale aflate ile financiare sunt, de asemenea, re-
fesionale ale multor specialiºti financiari
în roluri mai puþin critice sã fie moti- structurate în scopul de a îmbunãtãþi
sunt în schimbare. Cei mai tineri con-
vate ºi expertiza lor – pãstratã, în capacitatea lor de a adãuga valoare or-
tabili în profesie, Generaþia Y, dau im-
cazul în care ele vor vedea cã priori- ganizaþiei ºi pentru a ajuta deciziile de
portanþã dezvoltãrii, oportunitãþilor ºi
tãþile sunt axate pe alþii? management. Acest lucru se aplicã in-
avansãrii în carierã - dar nu neapãrat
urmând cãile tradiþionale. z Cum poate crea o organizaþie sufi- diferent dacã echipa financiarã lucrea-
cient de multe stimulente în carierã zã în sectorul public sau privat.
Mulþi doresc sã obþinã o experienþã pentru ca sã-ºi pãstreze talentele
extinsã, urmând iniþial o cale orizontalã Ce aspecte trebuie sã ia în considerare
din Generaþia Y?
în carierã ºi acumularea de experienþã un director financiar CFO atunci când
z Cum poate funcþia financiarã evalua
într-o serie de roluri în finanþe înainte de se determinã un model financiar optim
randamentul investiþiilor în oameni? pentru organizaþia lui? Dupã cum s-a
a trece la o traiectorie mai tradiþionalã,
verticalã. Un numãr semnificativ cautã Abordarea acestor provocãri necesitã subliniat într-un raport anterior al
în cele din urmã o carierã în afara un cadru al managementului talentului, ACCA, modelul cel mai adecvat pentru
rolurilor principale financiare. Gestio- o înþelegere solidã a strategiei organi- departamentul financiar este influenþat
narea aspiraþiilor celei mai tinere gene- zaþiei ºi, prin urmare, a nevoilor funcþi- de o serie de factori-cheie:

38 Audit Financiar, anul X


Managementul talentelor

z mediul de afaceri, inclusiv ciclul z Care este obiectivul organizaþional important al managementului integrat al
economic: s-ar putea ca funcþia de creare a valorii? talentului - asigurarea cã resursele sunt
financiarã sã se concentreze mai z Unde ºi cum pot finanþiºtii contribui utilizate în modul cel mai eficient la nivel
mult pe costuri ºi control în rece- la sprijinirea organizaþiei în crearea global. Acest lucru ar putea implica un
siune ori, de exemplu, pe respec- de valoare? (Ce doresc ºi de ce au numãr de abordãri diferite. Astfel, cen-
tarea legislaþiei, într-o perioadã nevoie din partea funcþiei financiare trele de excelenþã ale corporaþiilor în
când autoritãþile de reglementare deþinãtorii de interese interni, cât ºi domenii cum ar fi taxele, trezoreria,
sunt foarte active cei externi?) gestionarea riscurilor sau auditul intern
z profilul organizaþional ºi strategic: pot permite specialiºtilor tehnici sã
z Cum este capabil profesionistul maximizeze contribuþia lor pentru orga-
funcþia financiarã trebuie sã reflecte financiar sã realizeze aceste obiec-
prioritãþile strategice ale afacerii, nizaþie în modul cel mai eficient.
tive în prezent?
astfel încât sã punã accent pe pro- Multe organizaþii mari au dezvoltat cen-
z Cât de mult va costa ºi ce mãsuri
bleme esenþiale, cum ar fi gestio- tre de servicii partajate (Shared Service
narea riscurilor într-o societate de pot fi utilizate pentru a mãsura suc-
Centers), care sã se ocupe de proce-
investiþii sau analiza de business, cesul?
sarea tranzacþiilor privind datoriile, cre-
prioritarã într-o companie petrolierã, z Ar putea o nouã structurã - oameni, anþele ºi registrele generale, deºi din ce
de exemplu procese, sisteme - sã îmbunãtã- în ce mai mult existã o tendinþã de
z modelul de operare al organizaþiei: þeascã succesul funcþiei financiare mutare a activitãþilor cu valoare mai
un grup cu foarte multe unitãþi de în sprijinirea organizaþiei? mare cãtre terþi ºi outsourcing. Bene-
afaceri autonome ºi dispersate geo- Rãspunsurile la aceste întrebãri ajutã în ficiile cheie pot include o mai mare efi-
grafic poate prefera ca majoritatea a determina dacã un nou model finan- cienþã ºi costuri variabile mai mici.
activitãþilor financiare sã fie între- ciar ar putea îmbunãtãþi eficienþa ºi va- De asemenea, existã acum o tendinþã
prinse pe plan local, în timp ce un loarea adãugatã. bine stabilitã de externalizare a activi-
model centralizat ar aduce multe tãþilor tranzacþionale cãtre specialiºtii
activitãþi financiare la sediul princi- unor terþe pãrþi, adesea în offshore,
pal
z dimensiunea organizaþiei ºi stadiul
Eficacitatea locaþii cu costuri mai reduse.

de dezvoltare: organizaþiile mai mici funcþiei financiare


au funcþii mai puþin complexe, cu
persoane fizice care îndeplinesc Scopul final al managementului talentu- Conceptul
lui în domeniul finanþelor este de a îm-
roluri multiple, în timp ce cele mai
bunãtãþi eficienþa ºi eficacitatea echipei
de „near-shore”
mari ºi de obicei mult mai mature
sunt susceptibile de a solicita o spe- financiare. O echipã financiarã mai efi- A apãrut de asemenea conceptul de
cializare mai mare ºi pot avea cientã în sine se dovedeºte a fi mai „near-shore”, însemnând relocarea pro-
diferite prioritãþi pentru funcþia finan- bunã în dezvoltarea relaþiilor în întreaga ceselor de business în locaþii mai puþin
ciarã, cum ar fi o cerinþã mai mare organizaþie. Acest fapt creeazã un cerc costisitoare, care au unele legãturi cul-
pentru managementul riscului. virtuos. Cu cât departamentele finan- turale cu þara de origine a organizaþiei,
ciare lucreazã mai eficient cu atât re- cum ar fi Mexic pentru companii din
Modelul preferat de operare pentru putaþia lor este mai puternicã ºi alþi SUA sau Irlanda ºi Europa de Est pen-
funcþia financiarã va trebui sã reflecte parteneri sunt mai dispuºi sã lucreze cu tru Marea Britanie. Deºi iniþial limitatã la
strategia directorului financiar pentru departamentele financiare ºi sã asculte activitãþile cele mai de bazã, organizaþi-
departamentul sãu - luând în conside- propunerile lor referitoare la valoare ile cautã din ce în ce mai mult sã exter-
rare atât aºteptãrile pe care organizaþia adãugatã. Existã o varietate de modele nalizeze activitãþi tot mai importante
le are din partea funcþiei financiare, pre- pe care un CFO le poate folosi atunci sau chiar procesele ºi serviciile finan-
cum ºi ambiþiile pe care funcþia financia- când încearcã sã îmbunãtãþeascã efi- ciare cu valoare mai mare, cum ar fi
rã le are pentru ea însãºi. cienþa funcþiei financiare sau sã o cele legate de reglementãrile contabile,
Trebuie luate în considerare câteva restructureze pentru a fi mult mai strâns raportarea financiarã ºi fiscalã – chiar
întrebãri cheie pentru a se dezvolta o aliniatã la strategia organizaþiei. Adop- bugetarea, prognoza ºi analiza finan-
strategie: tarea modelului corect este un element ciarã.

4/2012 39
De la teorie, la practicã

Ca ºi reducerea costurilor, externali- litãþi pentru a permite transferul de merciale ºi o înþelegere profundã a va-
zarea poate da organizaþiei accesul la cunoºtinþe de la seniori la personalul lorilor unei anumite organizaþii. Rolul de
cele mai bune practici ºi experþi în junior. În cazul în care rolurile financia- partener financiar de afaceri necesitã,
procesarea tranzacþiilor ºi o flexibilitate re sunt dispersate în jurul lumii, existã, de asemenea, competenþe adiacente
mai mare a potenþialului de resurse, de asemenea, un impact asupra foarte dezvoltate – abilitatea de a influ-
care se pot adapta la nevoile organiza- traseelor carierelor persoanelor fizice enþa, negocia ºi de a comunica în mod
þiei în perioadele de creºtere rapidã. pe care acestea ar avea nevoie sã le clar. Dar cum poate deveni un profe-
Outsourcing-ul, de asemenea, econo- urmeze ca sã îºi dobândeascã expe- sionist financiar, adept al punctelor de
miseºte timpul echipei financiare ºi îi rienþa. În cazul în care personalul finan- vedere tehnice, din analizator de date ºi
permite sã se concentreze asupra ciar trebuie sã acþioneze în calitate de furnizor de informaþii de gestiune un
activitãþilor care adaugã cea mai mare parteneri de afaceri, procesele de ma- consilier de încredere ºi de afaceri pro-
valoare - oferirea unei viziuni care sã nagement al talentului trebuie sã fie activ, un comerciant ºi un partener abil?
aducã înþelegerea ºi conºtientizarea elaborate pentru a se asigura cã FBPs Cum pot profesioniºtii contabili face
aspectelor comerciale. au aptitudinile comerciale ºi adiacente saltul de la raportare financiarã, audit
necesare. intern sau respectarea reglementãrilor
la rolul de FBPs credibil? Asigurarea
acestei surse de talent este cel puþin o
Parteneriatul
Asigurarea provocare.
de afaceri Angajatorii pot presupune adesea cã
resurselor de talent seturile de calificãri ale angajaþilor,
Parteneriatul de afaceri înseamnã sus-
þinerea întregii afaceri prin ridicarea Nici o reorganizare a funcþiei financiare competenþele comportamentale ºi moti-
standardelor în domenii cheie de nu poate reuºi fãrã luarea în conside- vaþia individualã sunt uºor de schimbat
decizie, pentru a oferi o perspectivã ºi o rare a implicaþiilor managementului ta- doar prin punerea în aplicare a unui
viziune comercialã susþinute de o lentului. De fapt, existenþa anumitor model nou de operare. Dar schimbarea
bogatã expertizã ºi un set de instru- competenþe – sau combinaþii de aptitu- felului în care oamenii lucreazã zi de zi
mente, precum ºi de cãtre un înalt grad dini – ar putea duce la rezultate ne- ºi a modului în care interacþioneazã cu
de inteligenþã emoþionalã, pentru a dorite. Chiar de la început, orice funcþie organizaþia necesitã o concentrare pe
ajuta la articularea diferitelor opþiuni ºi a financiarã trebuie sã þinã seama de managementul talentelor. Punctul de
influenþa deciziile. Noi credem cã un capacitatea de a recruta, pãstra, dez- plecare este de a înþelege compe-
FBP (Finance Business Partner) trebuie volta ºi motiva indivizii cu competenþele tenþele care sunt necesare pentru un
sã fie liber de orice distragere a atenþiei corespunzãtoare. În crearea de valoa- FBP de succes. Apoi sprijinul pentru
de cãtre sarcinile financiare de bazã re, potrivit unui raport2 ACCA, „oamenii” dezvoltarea acestuia poate fi creat.
pentru a oferi acest nivel de sprijin formeazã elementul critic. Dacã organi- Abilitãþile ºi capacitãþile sunt numeroa-
clienþilor interni. Iatã ce aratã expe- zaþiile vor sã genereze valoare eficient, se: abilitatea de a acþiona ca un antre-
rienþa noastrã : cu cât este mai mare ele trebuie sã fie capabile sã atragã ºi prenor de afaceri, proactiv în interacþiu-
organizaþia cu atât mai mare este posi- sã pãstreze profesioniºtii din domeniul nile cu organizaþia; abilitatea de a folosi
bilitatea de a folosi parteneriatul finan- financiar, cu o gamã de abilitãþi tehnice tehnologia cea mai eficientã pentru a
ciar de afaceri pentru a obþine soluþii ºi de afaceri ºi sã dezvolte aceste per- sprijini analiza avansatã a datelor; influ-
bazate pe experienþa specialiºtilor. soane la potenþialul lor maxim. enþarea ºi abilitatea de rezoluþie pentru
Adoptarea unui astfel de model, ca Angajarea unor persoane cu aptitudini a câºtiga sprijinul pãrþilor interesate
parte a unei transformãri financiare, are ºi capacitãþi corespunzãtoare este interne; abilitãþi de comunicare pentru a
implicaþii majore pentru managementul deosebit de dificilã în zona de partene- explica analiza financiarã; calitatea de
talentelor. Odatã ce activitãþile care riat pentru servicii financiare. CFO lideri de afaceri; iniþiativa de a identifica
furnizau un teren de antrenament pen- doresc sã poatã sã lucreze cu per- problemele în cazul în care poate oferi
tru contabili sunt din ce în ce mai mult soanele care combinã cunoºtinþele fi- valoare adãugatã. Unele dintre aceste
externalizate, trebuie gãsite noi moda- nanciare ºi tehnice cu cunoºtinþe co- competenþe ºi capacitãþi nu pot fi com-

2 ACCA, The value creation model for business: 2010 and beyond, 2010

40 Audit Financiar, anul X


Managementul talentelor

plet sau suficient dezvoltate în cazul


tinerilor profesioniºti din domeniul finan-
Management Recrutarea ºi
ciar, dar ei pot fi încurajaþi prin dez- integrat al identificarea
voltarea unor programe planificate cu
atenþie. Acest lucru este important, talentului talentelor
deoarece directorii financiari trebuie sã Crearea unui model financiar adecvat Activitatea de recrutare reflectã nevoile
fie capabili sã ofere FBPs apþi sã rãs- depinde de dezvoltarea unei strategii actuale ºi viitoare ale funcþiei financiare.
pundã nevoilor de afaceri, care sã integrate de management al talentelor. În cazul în care se doreºte crearea unor
poatã inspira încredere ºi respect. Dacã Elementele cheie ale oricãrei strategii FBPs, pe termen scurt ar putea fi mai
nu, existã riscul ca rolul de FBP sã fie privind talentele acoperã întreg ciclul de rapid ºi mai ieftin pentru organizaþie sã
alocat unor persoane din departamen- viaþã al angajatului, inclusiv definirea ºi recruteze profesioniºti financiari externi
tele comerciale, non-financiare, care sã identificarea talentelor, recrutarea ºi care au deja cunoºtinþe comerciale pu-
fie apoi iniþiate în cunoºtinþele de bazã resursele, managementul performanþe-
ternice ºi abilitãþi adiacente dobândite.
financiare de care au nevoie. lor ºi recompensa, învãþarea ºi dezvol-
Pe termen mai lung, se poate alege
Acest lucru ar slãbi influenþa pe care tarea, planificarea succesiunii ºi mana-
recrutarea stagiarilor financiari cu com-
finanþele o au în organizaþie ºi, fãrã gementul carierei. Gestionarea inte-
portamentele ºi capacitãþile adecvate
îndoialã, calitatea serviciilor pe care le- gratã a talentului reuneºte toate cele
pentru reuºita în rolul de FBP viitor.
ar putea oferi, deoarece unul dintre trei elemente ale creãrii de valoare pe
care ACCA le-a identificat anterior: prin Pot fi cãutate de asemenea pe plan
punctele forte ale profesioniºtilor califi-
oameni, organizaþiile pot sã creeze va- intern, în cadrul organizaþiei, per-
caþi din domeniul financiar – capaci-
loare, se recruteazã cu succes profe- soanele care au deja abilitãþi de afaceri
tatea de a interpreta rapid datele ºi de a
sioniºtii din domeniul financiar cu com- ºi cunoºtinþe comerciale, dar care sunt
aplica o analizã extrem de riguroasã –
petenþele adecvate ºi apoi se imple- interesate ºi în obþinerea unor calificãri
ar fi pierdut.
menteazã programe de dezvoltare care contabile profesioniste.
Dezvoltarea de abilitãþi de FBP poate fi sã conducã la performanþã în afaceri.
sprijinitã în mai multe moduri, inclusiv Aceste practici ajutã, de asemenea,
prin rotaþia locurilor de muncã, astfel organizaþiile sã creeze valoare, deoa-
încât personalul financiar sã poatã rece programele de management al ta- Cadrul
dobândi experienþã în puncte diferite
ale organizaþiei, cum ar fi marketing sau
lentului asigurã comportamentele co-
recte ºi promoveazã importanþa profe-
competenþelor
orice alt rol comercial. Viitorul FBPs ar sionalismului. Cadrul competenþelor defineºte compe-
putea, de asemenea, fi încurajat prin tenþele tehnice, de afaceri ºi comporta-
programe de coaching sau mentoring mentale necesare în fiecare rol finan-
sau prin completarea cu detaºãri tem-
porare. Aducerea de profesioniºti din
Definirea ciar ºi la fiecare nivel pentru a oferi suc-
cesul organizaþional.
domeniul non-financiar alãturi de profe- talentului Acestea pot fi utilizate pentru talentul de
sioniºti din finanþe pentru anumite
Fundamentalã pentru orice strategie a referinþã existent, precum ºi evi-
perioade de timp, de asemenea ajutã la
talentului este definirea a ceea ce denþierea oricãror lacune în abilitãþi
transferul mai larg de cunoºtinþe de
înseamnã acesta: talentul trebuie sã fie care trebuie sã fie completate prin dez-
afaceri.
specific pentru organizaþie ºi în mod voltarea internã sau recrutare.
Parteneriatul de afaceri de succes clar legat de strategia generalã. Înþele-
necesitã o abordare a managementului gerea abilitãþilor comportamentale ne- Acestea servesc, de asemenea, ca
talentului pe termen lung. De exemplu, cesare pentru a livra succesul organiza- punct de referinþã pentru înþelegerea
atunci când se recruteazã noi stagiari þiei la orice etapã a ciclului de afaceri ºi cãilor de carierã în întreaga organizaþie.
financiari, candidaþii ar trebui sã fie conºtientizarea faptului cã acestea se Împreunã cu definiþia de talent, cadrele
evaluaþi pentru potenþialul lor de a vor modifica în timp - sunt factorii cheie ar trebui sã fie revizuite periodic pentru
deveni FBPs. Acest lucru poate influ- ºi ar trebui sã fie incluºi în orice activi- a se asigura cã acestea rãmân rele-
enþa tipul de indivizi recrutaþi. tate de management al talentului. vante ºi adecvate scopului.

4/2012 41
De la teorie, la practicã

Planificarea o schimbare spre studiul colaborativ pe


internet, de exemplu. Portalurile finan-
buie sã creeze cãi de carierã struc-
turate de-a lungul cãrora persoanele
succesivã ºi ciare online sunt din ce în ce mai pot progresa. Acestea ar putea include
comune, oferind profesioniºtilor aflaþi în rotaþii între rolurile financiare cheie,
planificarea locaþii dispersate acces la instrumente detaºãri în zonele operaþionale ºi chiar
forþei de muncã ºi tehnici de management, surse de
cunoºtinþe tehnice ºi de cercetare.
ºi detaºãri externe. Cãile transparente
de carierã menþin angajaþii implicaþi ºi
Gestionarea eficientã a surselor de ta- motivaþi, dar oferã organizaþiei ºi infor-
Învãþarea prin experienþã este deosebit
lent – identificarea succesorilor în roluri- maþii despre rolurile decisive, modul în
de popularã printre tinerii profesioniºti
cheie ºi a viitoarelor lacune de compe- care acestea pot fi obþinute ºi o idee pri-
tenþe – este o parte importantã a ori- finanþiºti ºi ar putea include detaºãri,
vind formarea ºi intervenþiile de training
cãrei strategii proactive de talent. Alini- rotaþii de posturi, sarcini care se extind
necesare pentru a sprijini acest lucru.
erea acesteia cu un model al planificãrii dincolo de atribuþiile iniþiale ºi secun-
forþei de muncã ºi o abordare care ajutã dariat, concepute pentru a extinde ca-
la identificarea strategicã de abilitãþi pacitãþile unui individ dincolo de ceea
vitale ºi pune în aplicare o strategie de ce ar putea fi de aºteptat la nivelul lor Mãsurarea
actual de experienþã. Utilizarea sarci-
resurse pentru a le construi, este o
nilor extinse este relevantã, în special performanþei ºi
componentã fundamentalã în manage-
mentul eficace al talentelor. în perioadele de presiune a costurilor, recompensa
atunci când bugetele pentru formare ºi
dezvoltare sunt limitate. De asemenea, Obiectivele care îi vizeazã pe profe-
cercetarea ACCA evidenþiazã în mod sioniºtii din domeniul financiar trebuie
Dezvoltarea targetatã constant valoarea trainingului ºi a moni- sã fie aliniate cu strategia organizaþio-
torizãrii de-a lungul profesiei. nalã generalã, cu recompensele legate
Cu resurse limitate, activitatea de dez- de succesul unui individ în atingerea
voltare trebuie sã fie axatã pe roluri criti- În scopul de a sprijini o apropiere sis- obiectivelor lui. Instrumentele care per-
ce – cele care au cel mai mare impact tematicã cãtre formarea ºi dezvoltarea mit indivizilor sã îºi raporteze propriile
asupra capacitãþii organizaþiei de a financiarã, organizaþiile dezvoltã tot mai lor obiective faþã de competenþele
obþine un avantaj competitiv sau atin- mult numãrul academiilor financiare vir- cerute pentru anumite roluri, pot ajuta,
gerea obiectivelor strategice – ºi pe tuale. Acestea oferã o structurã pentru de asemenea, profesioniºtii din dome-
persoanele cheie. Ele s-ar putea regãsi formare, asigurã consecvenþa în întrea- niul financiar sã-ºi înþeleagã propriile
în parteneriatul de afaceri, acorduri sau ga organizaþie, accesul la gestionarea puncte forte ºi pe cele slabe, dobândind
în alte roluri specializate (de exemplu, cunoºtinþelor ºi informaþii cu privire la un sens realist al oportunitãþilor de dez-
taxele) în funcþie de organizarea speci- tendinþele ºi dezvoltarea industriei pre- voltare a carierei ºi încurajând respon-
ficã ºi de sector, iar importanþa va fi cum ºi informaþii despre cãile din cari- sabilitatea vizavi de dezvoltarea capa-
judecatã pe baza impactului rolului lor erã ºi planificarea rolurilor. Ele se pot citãþilor ºi competenþelor.
asupra factorilor cheie, cum ar fi clienþii alinia sistemelor de management de
de mare valoare, cerinþele de regle- performanþã ºi talent ºi pot oferi angaja-
mentare sau prioritatea pieþelor. torului mijloacele de gestionare detali- Revizuirea continuã
atã a informaþiilor ºi transparenþã în
ceea ce priveºte performanþa ºi dez- Gestionarea integratã a talentului este
un proces dinamic. Organizaþiile ºi
Studiul aprofundat voltarea angajatului.
economiile rareori rãmân neschimbate.
Gama de opþiuni de studiu ºi dezvoltare Cererile din domeniul financiar vor con-
deschisã cãtre domeniul financiar este tinua, de asemenea, sã se schimbe.
extinsã. Organizaþiile de top oferã o Cãi de carierã Prin urmare, cadrul managementului de
talente trebuie sã fie evaluat în mod
gamã largã de activitãþi de studiu care
pot fi selectate pentru a se potrivi ne-
structurate regulat pentru a se asigura cã acesta
voilor individuale (atât în termeni de În scopul de a crea conducte de talent continuã sã îndeplineascã cerinþele
conþinut, cât ºi al disponibilitãþii de for- necesare pentru rolurile financiare întregii organizaþii ºi ale funcþiei finan-
mare în timp). Tendinþele recente includ cheie, cum ar fi FBPs, organizaþiile tre- ciare în sine.

42 Audit Financiar, anul X


Managementul talentelor

Nevoia de Concluzii nevoie de timp ºi de angajament. Este


nevoie de un cadru al managementului
transparenþã Managementul integrat al talentelor stã integrat al talentului care conþine un
la baza eficienþei funcþiei financiare ºi numãr de elemente-cheie:
Managerii cu experienþã – în special în
este, prin urmare, de o importanþã cri-
finanþe – doresc sã gãseascã dovezi z definirea a ceea ce este talentul real
ticã. Este o cerinþã esenþialã în cazul în
cantitative pentru a evalua randamentul recrutarea (internã sau externã) a
care funcþiile financiare trebuie sã satis- z
investiþiilor. Aceasta este o provocare în
facã nevoile în schimbare ºi provocãrile persoanelor fizice cu competenþele,
arena managementului talentelor, în
ºi sã se asigure cã au profesioniºti capacitãþile ºi potenþialul de dez-
care multe dintre beneficii ºi impactul
adecvaþi, cu abilitãþile necesare ºi com- voltare adecvate
lor sunt calitative. Un studiu KPMG care
a inclus managerii de resurse umane a petenþele disponibile, în locul potrivit la z definirea talentelor-cheie cerute de
identificat cã multora nu le-a fost uºor momentul potrivit. Acesta este un factor fiecare rol financiar
sã justifice nivelul dorit de talent ºi chel- cheie în sprijinirea ciclului de creare a
valorii, prin care profesioniºtii din dome- z dezvoltare orientatã – pentru a se
tuielile pentru beneficii în termeni de
niul financiar îºi folosesc talentele ºi ap- asigura cã resursele limitate sunt
afaceri ºi le-a fost, de asemenea, greu
sã cuantifice costul real al activitãþilor titudinile pentru dezvoltarea organizaþiei axate pe rolurile financiare cele mai
de management al talentelor existente ºi crearea performanþei pe termen lung. critice
în organizaþiile lor. O abordare este de z învãþare cuprinzãtoare, cu o gamã
În încercarea de a dezvolta cele mai efi-
a utiliza o serie de mãsuri calitative. de opþiuni de dezvoltare disponibile
Acestea ar putea include studii de satis- ciente ºi eficace funcþii financiare, direc-
pentru a se potrivi nevoilor indivi-
facþie a pãrþilor interesate în ceea ce torii financiari s-au arãtat dispuºi sã
duale ºi corporative
priveºte calitatea sprijinului acordat de adopte noi structuri ºi modele de ope-
cãtre partenerul financiar de afaceri, de rare. Cu toate acestea, identificarea z cãi de carierã structurate pentru a
exemplu. În mod similar, anchetele celei mai adecvate structuri nu poate fi ajuta profesioniºtii financiari sã îºi
printre angajaþi pot oferi instantanee întreprinsã în izolare. Aceasta trebuie dezvolte abilitãþile lor ºi carierele în
despre modul în care se simt oamenii, sã fie proiectatã în contextul climatului conformitate cu necesitãþile organi-
despre ceea ce cred despre învãþare ºi predominant economic ºi al caracteristi- zaþionale
dezvoltare, claritatea carierei lor ºi cilor organizaþionale specifice. Funda- z mãsurarea performanþei ºi recom-
nivelul lor general de angajament. Cu mental, problemele legate de manage- penselor aliniate la strategia de
toate acestea, impactul pe care mana- mentul talentelor trebuie sã fie luate în organizare.
gementul talentului îl are este din ce în considerare de la început pentru a se
ce mai analizat. Cu controlul costurilor asigura cã modelul preferat de funcþie Adoptarea unei abordãri integrate pen-
setat pentru a fi un obiectiv major pen- financiarã este realizabil. Acest lucru tru managementul talentelor oferã o
tru organizaþii ºi funcþiile lor financiare, poate fi deosebit de dificil atunci când oportunitate extraordinarã de a adãuga
interesul îndreptat cãtre valoarea-pen- urmãreºte dezvoltarea partenerilor de valoare ºi de a construi influenþa
tru-bani ºi randamentul investiþiilor este afaceri financiari - profesioniºtii din do- funcþiei financiare în cadrul organizaþi-
mare. Pornind de la acest fapt, KPMG a ilor: prea des oamenii ºi implicaþiile ta-
meniul financiar care sã colaboreze
dezvoltat conceptul de „calculator” pen- lentului sunt trecute cu vederea sau
îndeaproape cu departamentele opera-
tru costul talentului, gândit a fi un instru- înþelese greºit.
þionale pentru a oferi o „perspectivã
ment ce ajutã la identificarea corelaþiilor
financiarã” în luarea deciziilor. Aceasta Experienþa noastrã aratã cã organizaþi-
ºi relaþiilor de cauzalitate între cheltu-
ielile pentru talent management ºi per- este o funcþie financiarã cu un înalt rol ile care au pus în centrul atenþiei lor
formanþele îmbunãtãþite. Instrumentul ºi una cu potenþial de a adãuga valoare gestionarea talentelor în funcþia finan-
include toate cheltuielile în cadrul zonei mare organizaþiei. Dar cere, de aseme- ciarã au realizat prin creºterea compe-
de management al talentului, de la nea, un amestec larg de abilitãþi ºi com- tenþei acestei funcþii (ºi prin intermediul
angajare ºi pânã la pãstrarea în activi- petenþe, care, de obicei, pot fi dezvol- ei a întregii organizaþii) un avantaj com-
tate, recunoaºterea performanþei, for- tate doar printr-un program structurat petitiv ºi o sursã nepreþuitã de dife-
marea ºi dezvoltarea – precum ºi datele de training ºi dezvoltare. Pentru asigu- renþiere, într-un climat economic în care
privind populaþiile angajate – care aco- rarea surselor de talent pentru FBP ºi acest fapt nu fost niciodatã mai impor-
perã costurile salariale, retenþie etc. toate celelalte roluri financiare este tant.

4/2012 43
Studiu IFAC

Prioritatea anului 2012:


reclãdirea reputaþiei
ºi a credibilitãþii profesiei
Alexandra COMÃNESCU* ºi chiar îmbunãtãþirea imaginii contabi-
litãþii, perceputã la nivel general.
Abstract Respondenþii au notat, de asemenea,
valoarea serviciilor oferite de IFAC, cu
IFAC Survey - Top Priority of 2012: precãdere în ceea ce priveºte sprijinul
acordat practicienilor mici ºi mijlocii, dar
Rebuilding the Profession Reputation and ºi privind domeniul standardelor de
Credibility eticã.
The International Federation of Accountants (IFAC) completed its fifth annual sur- IFAC a constatat cã existã discrepanþe
vey of the global accountancy profession in late 2011. între prioritãþile þãrilor aflate în dezvol-
IFAC asked members' opinions about the most significant issues facing the glob- tare, care acordã importanþã deosebitã
al accountancy profession in 2012, as well as perceptions of the accountancy sprijinului acordat de cãtre IFAC în
profession in members' country/jurisdiction. In addition, in an era of limited domeniul educaþiei, îmbunãtãþirii practi-
resources and high demand, IFAC sought members' input into strategic planning cilor contabililor profesioniºti ºi imple-
and priority-setting. To this end, IFAC asked respondents to rank: the importance mentãrii standardelor internaþionale, pe
of adoption and implementation of various standards; the outcomes IFAC should când organismele din cadrul statelor
prioritize; how IFAC should allocate its resources; the priority areas IFAC should dezvoltate au o vedere de ansamblu
focus on, as well as the ones IFAC should not focus on; the public policy areas asupra profesiei contabile ºi sunt pre-
IFAC should take a position in and speak out on in 2012 ocupate mai de grabã de evenimentele
The survey results include data provided by 123 respondents in 71 countries and economice, iar rolul IFAC este imaginat
jurisdictions during December 1, 2011 - January 11, 2012. ca voce a profesiei care promoveazã
principii privind responsabilitatea, servi-
cii privind încrederea, a cãror garanþie o
La sfârºitul anului 2011, Federaþia In- Rezultatele studiului includ datele furni-
constituie standardele internaþionale.
ternaþionalã a Contabililor a realizat cel zate de un numãr de 123 de respon-
de-al cincilea studiu anual privind profe- denþi, din 71 de þãri ºi jurisdicþii, în pe- La nivel regional se înregistreazã, de
sia contabilã. Datã fiind starea de rece- rioada 1 decembrie 2011 - 11 ianuarie asemenea, diferenþe de opinii privind
siune cãreia majoritatea statelor încã se 2012. Unul dintre cele mai semnificative necesitãþile prioritare în domeniul profe-
zbat sã-i facã faþã, IFAC a solicitat res- aspecte menþionate de majoritatea res- siei. Astfel, europenii par sã fie mai
pondenþilor opinii privind aspectele cele pondenþilor a vizat credibilitatea ºi în- puþin încrezãtori în evoluþia economiei
mai semnificative care privesc profesia crederea în profesia contabilã. În opinia ºi a profesiei, pe când în America de
contabilã, dar ºi privind provocãrile pe organismelor membre, IFAC ar trebui Nord se evidenþiazã un grad mai ridicat
care le va aduce anul 2012. sã continue eforturile pentru restabilirea al încrederii în regenerarea economicã

* Ec., expert relaþii publice CAFR.

44 Audit Financiar, anul X


Studiu IFAC

ºi profesionalã; europenii au acordat z convergenþa cadrului de regle- Internaþionale pentru Contabilitatea


profesiei contabile un punctaj de 6,7 (pe mentare la nivel global; Sectorului Public.
o scarã de la 1 la 10), în timp ce respon-
z rolul profesionistului contabil; Pe locul V, cu o cotaþie de 43%, dar
denþii americani au cotat profesia cu 8,7
privite ca fiind cele mai puþin impor-
puncte. z independenþa auditorului.
tante, se aflã Standardele Interna-
Participanþii la studiu au notat valoarea Rezultatele sunt comparabile cu cele þionale pentru Educaþie.
tuturor tipurilor de servicii oferite de ale anului anterior, când participanþii la
IFAC, însã au subliniat douã domenii cu studiu au precizat pentru top trei 4. Cum consideraþi cã ar trebui
prioritate, respectiv activitãþile privind aspecte semnificative privind profesia: sã aloce IFAC resursele mate-
practicile mici ºi mijlocii, desfãºurate de protejarea reputaþiei profesiei, tranziþia riale ºi umane celor 4 zone de
Comitetul pentru Standarde Interna- la Standardele Internaþionale de Audit ºi servicii furnizate? Vã rugãm
þionale de Audit ºi Contabilitate, pe de o abordarea problemelor practicienilor indicaþi procentual tipurile de
parte, iar activitãþile privind standardele mici ºi mijlocii ºi ale IMM-urilor. resurse pentru fiecare tip de
de educaþie, pe de altã parte.
serviciu, astfel încât suma lor
Studiul IFAC s-a caracterizat printr-o 2. Cum aþi cota profesia contabi- sã fie 100%.
tehnicã simplã ºi concisã, sub forma lã în þara/jurisdicþia dumnea-
voastrã, pe o scalã de la 1 la 1. Standarde ºi îndrumãri 35%
întrebãrilor cu variante de rãspuns,
dupã cum urmeazã: 10? 2. Adoptare ºi implementare
În general, profesia contabilã nu s-a 25%
1. Care consideraþi cã vor fi as- bucurat de o cotaþie mai mare de 7, 3. Calitate ºi dezvoltare
pectele cele mai semnificative, ceea ce semnificã o încadrare peste 23%
cãrora profesia va trebui sã le medie, dar în mod evident nu este o
facã faþã pe parcursul anului cotaþie excelentã. 4. Reprezentare
2012? 18%
Acest fapt sugereazã cã mai sunt încã
Dintr-un numãr de 19 opþiuni, respon- multe de fãcut pentru îmbunãtãþirea * suma procentualã este mai mare de
denþii au indicat 3 aspecte concurente percepþiei publicului faþã de rolul ºi 100% datoritã rotunjirilor operate.
pentru locul I, indicând clar îngrijorãrile imaginea profesiei per ansamblu.
privind profesia: 5. Care consideraþi cã sunt
Nu au existat respondenþi care sã
z reputaþia/credibilitatea profesiei; aspectele prioritare privind sta-
coteze profesia cu 1 sau 2, deºi 5,7%
bilirea standardelor pentru anul
z necesitãþile practicienilor mici ºi au acordat profesiei 3 sau 4 puncte, iar
2012, luând în considerare
mijlocii ºi cele ale IMM-urilor; 15% au o percepþie la polul opus,
resursele limitate ale organiza-
cotând profesia cu 9 sau 10 puncte.
z climatul financiar global extrem de þiei? Vã rugãm clasificaþi opþiu-
dificil. nile de mai jos de la 1 la 6.
3. Care sunt cele mai importante
Aspectele care au urmat îndeaproape standarde care ar trebui adop- Rãspunsurile indicate pentru aceastã
pe cele mai sus notate, s-au referit sau tate, implementate ºi ranfor- întrebare nu au fost clare ºi relevante,
au subliniat în mod deosebit eveni- sate, la nivel global? Vã rugãm acest fapt datorându-se probabil opini-
mentele din ultimii ani: indicaþi-le pe o scalã a impor- ilor puternice pe care respondenþii le au
z aspecte privind proiectele de lege tanþei, de la 1 la 5. privitor la standardele considerate ca
iniþiate de Uniunea Europeanã; fiind cele mai necesare pentru
Standardele Internaþionale pentru Ra-
adoptarea la nivel global, ei neavând
z aspecte privind datoriile publice ale portare Financiarã au fost considerate
însã o opinie unanimã cu privire la
anumitor þãri; cele mai importante, 50% dintre res-
modul în care IFAC ar trebui sã asiste
pondenþi poziþionându-le pe locul I, ur-
z numãr crescut de reglementãri. acest demers.
mate fiind de Standardele Internaþio-
Alte aspecte indicate ca având o impor- nale de Audit, Codul Etic pentru Nu au existat diferenþe semnificative
tanþã deosebitã pentru respondenþi: Profesioniºtii Contabili ºi Standardele între primele trei poziþii ale topului:

4/2012 45
Studiu IFAC

1. creºterea încrederii în standardele tatea IFAC privind Traducerea/Per- 4. implementarea ºi întãrirea eficientã
internaþionale; misiunea pentru traducere, obþinând un a standardelor internaþionale;
procentaj de 46%. Acest fapt se dato-
2. aprofundarea adoptãrii standardelor 5. recunoaºterea profesioniºtilor con-
reazã numãrului mare de respondenþi
internaþionale; tabili ca lideri în afaceri ºi parteneri
vorbitori de limba englezã, dar ºi
strategici.
3. aprofundarea implementãrii stan- respondenþilor nevorbitori de englezã,
dardelor internaþionale. dar care au înregistrat progrese semni-
ficative în procesul de traducere. 9. În care dintre urmãtoarele
domenii de politicã publicã con-
6. Care consideraþi cã trebuie sã Mai mult de o treime, aproape 40% din- sideraþi cã ar fi benefic sã se
constituie activitatea prioritarã a tre participanþi au considerat, pe rând, implice IFAC în anul 2012?
IFAC pentru anul 2012? Vã urmãtoarele domenii de activitate ca Având în vedere resursele limi-
rugãm indicaþi 3 activitãþi pe fiind prioritar nesemnificative: tate ale organizaþiei, vã rugãm
care IFAC ar trebui sã le con-
z Reglementarea ºi politica publicã; selectaþi 5 dintre urmãtoarele
sidere ca având cea mai înaltã
domenii, care consideraþi cã ar
prioritate. z Comitetul pentru Dezvoltarea Orga-
trebui sã constituie prioritãþile
nizaþiilor Profesionale Contabile;
Dintre cele 11 variante de rãspuns puse cele mai mari ale IFAC.
la dispoziþia respondenþilor, au existat z Comitetul Profesioniºtilor Contabili
Rãspunsurile participanþilor la studiu au
douã tipuri de activitãþi preferate, ºi în Afaceri;
demonstrat faptul cã IFAC ar trebui sã
anume: activitãþile corelate Comitetului Raportarea integratã;
z se concentreze în 2012 asupra reclã-
pentru Standarde Internaþionale de
z Panelul pentru Consultanþã privind dirii reputaþiei ºi a credibilitãþii profesiei.
Audit ºi Asigurare, care s-au aflat pe
locul întâi, cu 63%, apoi activitãþile des- Conformitatea. Sub influenþa actualelor evenimente, a
fãºurate de Comitetul pentru Practici crizei financiare globale ºi posibil ºi a
Mici ºi Mijlocii, cu 48% ºi pe locul trei au 8. Planul strategic al IFAC listeazã cadrului de reglementare încã nefina-
fost clasate atât acþiunile Comitetului 8 aspecte pe care IFAC le va lua lizat, celelalte domenii clasificate au
în considerare, cu precãdere în fost:
pentru Standarde Internaþionale de
încercarea de a influenþa în bine
Contabilitate pentru Sectorul Public, cât z managementul financiar al sectoru-
sau de a dezvolta domeniile ser-
ºi cele ale Comitetului pentru Stan- lui public ºi aspectele privind datori-
viciilor oferite. Având în vedere
darde Internaþionale de Eticã, ambele ile naþionale;
resursele limitate ale organiza-
obþinând un procentaj de 39%.
þiei, vã rugãm sã alegeþi 3 opþi- z climatul economic global extrem de
Pentru fiecare dintre celelalte domenii uni considerate prioritare în dificil;
de activitate s-a obþinut un procentaj activitatea IFAC.
z independenþa auditorului.
între 10-25%, acestea fiind considerate La acest punct, rãspunsurile furnizate
mai puþin importante, mai ales luând în au demonstrat doar o micã diferenþã IFAC a notat existenþa diferenþelor de
calcul resursele limitate ale IFAC. între primele cinci variante de rãspuns, orientare ºi percepþie a prioritãþilor în
cu procentaje de la 44% la 49%, funcþie de þãrile sau regiunile organis-
7. Care consideraþi cã ar putea fi indicând cã urmãtoarele prioritãþi sunt melor membre respondente, precum ºi
cea mai puþin importantã dintre cele mai semnificative în percepþia a stadiului de dezvoltare ale acestora.
activitãþile desfãºurate de IFAC respondenþilor: Cu toate acestea, informaþiile cumulate
în anul 2012, în ce sector IFAC sunt suficiente ºi reprezentative pentru
ºi-ar putea înceta activitatea sau 1. încrederea în standardele inter-
naþionale; a servi ca ghid orientativ în eforturile pe
ar putea-o reduce ? Vã rugãm care IFAC se angajeazã sã le depunã ºi
selectaþi 3 opþiuni pentru 2. organizaþii profesionale contabile în anul 2012 pentru susþinerea ºi pro-
aceastã întrebare. puternice; movarea profesiei, dar ºi pentru reabi-
Cea mai nesemnificativã dintre toate 3. adoptarea unor standarde inter- litarea numelui acesteia ºi recâºtigarea
prioritãþile a fost nominalizatã activi- naþionale de înaltã calitate; încrederii publice.

46 Audit Financiar, anul X


Documentar

Armonizarea contabilã
internaþionalã:
Oare am ajuns acolo?
Aura GIURCÃNEANU*

Cuvinte cheie: contabilitate, Standarde


Abstract Internaþionale de Raportare Fi-
nanciarã, Consiliul Director pen-
The International Accounting Harmonization: tru Standarde în Contabilitate,
Comisia Americanã pentru Titluri
Are we There Yet? de Valoare ºi Bursã, Comisia
Accounting issues rarely exercise the minds of politicians, but the harmonisation Europeanã, Agenþia Japonezã
of International Financial Reporting Standards (IFRS) is an initiative that has made de Servicii Financiare, Organi-
them sit up and take notice. zaþia Internaþionalã a Comisiilor
de Valori Mobiliare, profesia de
The long-term work carried out by the International Accounting Standards Board
contabil
(IASB) to create a single set of global accounting standards has attracted fiery
debate over the years. The near collapse of the banking system in 2008 brought
added stridency to the arguments. In over a decade of activity, the harmonisation
project has featured rewrites, opt-outs and cross-border wrangles. The aim of Contabilitatea rareori atrage atenþia
international harmonisation - a set of high quality standards that would enable politicienilor, dar armonizarea Stan-
accounts to be understood in any country, increasing transparency and bringing dardelor Internaþionale de Raportare
down the cost of capital - is still regarded as laudable, but consensus as to con- Financiara este o iniþiativã care a reuºit
tent still seems far from certain. sã facã acest lucru.
The IASB is set up to ensure that it remains independent, with trustees to appoint
Încercarea de duratã a Consiliului Di-
board members, to establish criteria for board membership and to deal with the
rector Pentru Standarde în Contabilitate
funding. The trustees are in turn accountable to a monitoring board of public
authorities, including the US SEC, the EC, the Japanese FSA and IOSCO. Whilst (IASB) de a crea un set global de stan-
some would like to rein in the IASB's independence and put it more under political darde în contabilitate a generat nume-
control, the accountancy profession and business community do not want that to roase dezbateri de-a lungul anilor.
happen. While they may disagree on technical matters, the business and account- Prãbuºirea aproape totalã a sistemului
ing world still champions the way the IASB is set up. bancar în 2008 a adus ºi mai multe
argumente pentru aceastã mãsurã. În
Key words: accounting, International Financial Standards (IFRS), International
aproape un deceniu de activitate,
Accounting Standards Board (IASB), US SEC (US Securities and
Exchange Commission), the EC (European Commission), Japanese FSA proiectul de armonizare a suferit modi-
(Japanese Financial Services Agency), IOSCO (International Organization ficãri, adãugiri ºi dispute transfronta-
of Securities Commissions), accountancy profession liere. Armonizarea internaþionalã – un
set de standarde de calitate care va

* Partner, Head of Audit and Assurance, KPMG in Romania, e-mail:kpmgro@kmpg.ro

4/2012 47
Documentar

face ca bilanþurile contabile sã fie înþe- Stephen Cooper, membru al Consiliului piaþã. Propunerile FASB nu au fost pri-
lese în orice teritoriu, sã creascã trans- Director IASB, anunþa recent cã nu ºtie mite foarte bine de o mare parte dintre
parenþa ºi sã scadã costul serviciilor – dacã SEC va adopta normele IFRS sau investitorii din SUA, recent FASB fã-
este vãzutã drept o iniþiativã lãudabilã, dacã US GAAP (Principiile Generale când un pas înapoi cu privire la aceastã
dar conþinutul nu este încã stabilit. Agreate în Contabilitate în SUA) vor propunere controversatã, ceea ce ar
avea aceleaºi prevederi ca IFRS pânã permite o utilizare mai largã a modelu-
la sfârºitul anului viitor. Dacã privim lui costurilor istorice.
Implicarea G20
convergenþa drept un mod de armo-
Pentru companiile înregistrate în Euro- nizare a standardelor ºi nu de diferen-
pa, standardele IFRS au devenit reali- þiere a acestora atunci putem spune cã
Europa
tate încã din ianuarie 2005, când au eforturile FASB (Consiliul pentru Stan- Contabilitatea instrumentelor financiare
devenit obligatorii. Astãzi ele sunt darde Financiar Contabile din SUA) ºi este de asemenea un subiect prioritar
folosite în 115 þãri ºi un nou val de IASB conduc cãtre o similitudine între când este menþionat gradul de adopþie
adoptare a standardelor se produce IFRS ºi US GAAP. în Europa a programului IASB, conform
chiar acum în þãri precum Brazilia, specialiºtilor KPMG. În prezent normele
IASB ºi FASB au lucrat pentru acest
Coreea, Canada, Japonia ºi Malaiezia. adoptate în Europa permit, dar nu obli-
scop comun, dar volumul de muncã
gã companiile europene sã nu respecte
IFRS a fost un subiect larg dezbãtut în este complex. În 2009 au emis o decla-
raþie comunã în care îºi reafirmã pla- un numãr de prevederi din IAS 39. Doar
Europa, unde anumite grupuri au fost
nurile de a îmbunãtãþi convergenþa un mic numãr de companii folosesc
critice la adresa IASB, cu privire la câte-
standardelor de contabilitate, care au aceastã facilitate, preponderent cele
va mãsuri adoptate în trecut, cu referire
legãturã cu consolidãri, securizãri, pen- din sistemul bancar. IASB lucreazã la o
în special la instrumentele financiare. În
sii, contracte de leasing ºi recunoaº- nouã ediþie a IAS 39, iar Comisia Euro-
SUA, Comisia pentru Titluri de Valoare
terea veniturilor. Finalizarea acestor peanã a declarat cã va aºtepta propu-
ºi Schimb (SEC) nu a anunþat încã dacã
eforturi va duce la apropierea celor nerile finale înainte de a lua o decizie.
va permite sau va solicita utilizarea
standardelor IFRS pentru companiile douã seturi de standarde, dar numai uti- O revizuire a IFRS 9 Instrumente finan-
listate la bursã în SUA. Concomitent, lizarea unui singur set de standarde de ciare poate fi cheia pentru a rezolva
liderii politici încearcã sã urgenteze pro- calitate va asigura terenul propice pe acest potenþial impas, din moment ce o
cesul. La întâlnirea G20 de la care îl doresc liderii din grupul G20. revizuire poate lãrgi gama de active
Pittsburgh s-a cerut forurilor inter- Pentru SEC, supravegherea procesului care pot fi contabilizate la un cost amor-
naþionale de contabilitate sã îºi intensi- educaþional care ajutã la utilizarea stan- tizat.
fice eforturile cu scopul de a atinge con- dardelor va fi de asemenea importantã.
vergenþa cât mai repede. Rolul Comisiei Europene
Instrumente financiare Specialiºtii KPMG opineazã cã IASB
Guvernanþa trebuie sã lucreze din greu cu toate
Unul dintre domeniile cheie este con-
Diverse pãrþi au pus la îndoialã adese- tabilitatea instrumentelor financiare, în pãrþile interesate la nivel mondial, pen-
ori guvernanþa IASB, componenþa Con- opinia specialiºtilor KPMG. Convergen- tru a se asigura cã produsele finale
siliului Director ºi procedurile de finan- þa pe acest segment va constitui un pas întrunesc adeziunea grupurilor intere-
þare. În timp ce factorii decizionali au major cãtre armonizarea internaþionalã sate, punând interesul investitorilor pe
ascultat aceste doleanþe – schimbarea a standardelor contabile. Atât IASB, cât primul loc. Totuºi guvernanþa IASB-ului
modului de finanþare în unul bazat pe ºi FASB au oferit propuneri în acest rãmâne o problemã delicatã în Europa.
contribuþii obligatorii ºi nu pe contribuþii sens. FASB a propus iniþial reflectarea Punctul central al dezbaterii se referã la
voluntare din partea jucãtorilor mari de la valoarea de piaþã în contabilitate a autoritatea în faþa cãreia IASB ar trebui
exemplu, precum ºi clarificarea rolului tuturor instrumentelor financiare, cu sã explice mãsurile adoptate. Sã fie
ºi procedurilor de selecþie a membrilor câteva excepþii. IASB a propus un mo- aceasta autoritatea de reglementare
consiliului director – aruncã anumite del mixt, o parte dintre instrumente fiind care reprezintã interesul investitorilor
semne de întrebare asupra obiectivitãþii înregistrate la valoarea lor din momen- sau sã rãspundã unei game mai largi de
acestei instituþii. tul achiziþiei, iar altele la valoarea lor de interese în sfera politicilor publice,

48 Audit Financiar, anul X


Documentar

inclusiv în faþa autoritãþilor de regle-


mentare prudenþialã, care în general se
preocupã mai mult de stabilitatea finan-
ciarã?
Comisia Europeanã este precautã cu
privire la autoritatea care are un cuvânt
de spus în crearea agendei IASB. Este
important ca IASB sã rãmânã interesat
de agenda politicã, pãstrându-ºi con-
comitent independenþa intactã. Este un
proces ce necesitã echilibru ºi nu este
deloc o sarcinã uºoarã. Preºedintele
IASB, Hans Hoogervorst, care a preluat
funcþia de la Sir David Tweedie, are
experienþã atât ca politician, cât ºi ca
membru al unei autoritãþi de regle-
mentare.
Aceastã experienþã ar trebui sã-i fie de
un real folos în abordarea strategiilor
care vor influenþa IASB pentru viitor.
Îngrijorãrile cu privire la faptul cã IASB
a fost în mod nejustificat influenþat de
FASB rãmân. Este fãrã îndoialã cã
acest aspect a crescut influenþa FASB
asupra IASB, iar sprijinul de care IASB
tabililor ºi comunitatea de afaceri nu re Financiarã (IFRS) reprezintã un
s-a bucurat la nivel european, adeseori
doresc acest lucru. În timp ce încã nu demers important pentru mediul eco-
refractar, a fost afectat. Iar dacã inde-
ne punem de acord asupra detaliilor nomic din România în contextul extin-
pendenþa IASB este pusã la îndoialã,
tehnice, mediul de afaceri ºi cel contabil derii Uniunii Europene.
atunci înseamnã cã independenþa
FASB devine un subiect delicat. FASB felicitã modul în care IASB a fost orga- Avantajele folosirii acestor standarde
poate fi vãzutã ca o agenþie aproape nizat. sunt resimþite mai ales de companiile
guvernamentalã. Dacã SEC se opune multinaþionale, de companiile care in-
vreunei decizii, atunci FASB nu va Concluzie tenþioneazã sã obþinã acces la finanþare
merge mai departe. internaþionalã, de companiile multi-
Procesul de armonizare contabilã inter- naþionale de contabilitate care au clienþi
IASB a fost organizat în aºa fel încât sã naþionalã a înregistrat o evoluþie sinu- internaþionali, dar ºi de autoritãþile lo-
rãmânã independent, cu administratorii oasã, fiind un subiect de dezbatere cale din domeniu.
care sã numeascã membrii consiliului intensã de-a lungul anilor. În ciuda ob-
director, sã stabileascã criteriile de stacolelor întâmpinate, în prezent pro- Aplicarea Standardelor Internaþionale
apartenenþã la consiliu ºi sã se ocupe cesul de armonizare contabilã a devenit de Raportare Financiarã (IFRS) dobân-
de finanþarea acestuia. Administratorii o necesitate, determinatã atât de feno- deºte amploare în România ºi prin tre-
sunt la rândul lor supravegheaþi de un cerea la IFRS ca bazã a contabilitãþii
menul globalizãrii crescãtoare a pieþelor
consiliu al autoritãþilor publice, inclusiv pentru instituþiile de credit de la 1 ianu-
de capital, precum ºi de nevoia de infor-
SEC din SUA, Comisia Europeanã, arie 2012, precum ºi prin cerinþa pentru
mare permanentã a companiilor din do-
FSA din Japonia ºi IOSCO. În timp ce entitãþile pieþei de capital de a întocmi
meniu.
unele grupuri interesate ar dori sã re- începând cu exerciþiul financiar 2012 ºi
strângã independenþa IASB-ului ºi sã o Armonizarea contabilitãþii româneºti cu un set de situaþii financiare IFRS pe
punã sub control politic, profesia con- Standardele Internaþionale de Raporta- lângã raportãrile statutare.

4/2012 49
Din activitatea CAFR

Secvenþe din activitatea


Camerei Auditorilor
Financiari din România,
România
reflectate în paginile revistei
Conferinþa anualã a CAFR marcheazã sfârºitul unei etape ºi începutul alteia în viaþa organismului profesional
român, potrivit obiectivelor pe care ºi le-a stabilit în activitatea internã ºi internaþionalã ºi cerinþelor mediului eco-
nomic, în continuã transformare.
Precedenta Conferinþã, care s-a desfãºurat în ziua de 18 iunie 2011, la Bucureºti, a adus la conducerea CAFR
o echipã nouã de profesioniºti, care este chematã sã adapteze profesia de audit la transformãrile în materie pe
care le propune Comisia Europeanã.
Aºa cum v-am obiºnuit, rememorãm în paginile care urmeazã cele mai semnificative momente cuprinse în agen-
da Camerei în perioada de aproximativ un an care s-a scurs de la Conferinþa anualã precedentã, aºa cum au
fost reflectate în paginile revistei "Audit Financiar".

ºi Adriana Coºa, ºef birou relaþii inter- tului executiv al Camerei Auditorilor din
Aprilie 2011
naþionale. Cehia, Judit Lado - director tehnic
z Participare la cel de-al VII-lea MKVK Ungaria.
În cadrul sesiunii dedicate „Rolului pu-
Congres al Institutului Contabi- blic al auditului în perioadele de crizã
lilor Publici Autorizaþi din Bul- economicã”, prof. univ. dr. Horia Neam- Iunie 2011
garia (IDES) þu a susþinut o prezentare cu titlul
z Participare la Conferinþa AMIS
„Confirmarea rolului societal al auditu-
La data de 18 aprilie 2011 a avut loc, la 2011
lui”, participând la dezbaterile pe
Sofia, cel de-al VII-lea Congres al In-
aceastã temã. În zilele de 8-9 iunie 2011 s-au desfã-
stitutului Contabililor Publici Autorizaþi
La Congres au fost prezenþi o serie de ºurat lucrãrile Conferinþei Internaþionale
din Bulgaria, o manifestare aniversarã, AMIS 2011 (Accounting and Manage-
marcând 80 de ani de audit public inde- invitaþi internaþionali, precum: Philip
ment Information Systems), organizatã
pendent în Bulgaria ºi 20 de ani de la Johnson – preºedintele FEE, Michel de
de Facultatea de Contabilitate ºi In-
restabilirea profesiei de audit în aceastã Wolf – preºedintele FIDEF, Martin Ma-
formaticã de Gestiune a Academiei de
þarã. nuzi – director european ICAEW,
Studii Economice din Bucureºti.
Harilaos Alamanos – preºedinte SOEL
Camera Auditorilor Financiari din Ro- Grecia, Adam Kesik – preºedintele Din partea Camerei Auditorilor Fi-
mânia a fost reprezentantã la acest KIBR Polonia, Diana Ylli – preºedinte al nanciari din România, partener al aces-
eveniment de prof. univ. dr. Horia Camerei Auditorilor din Albania, tei Conferinþe, prof. univ. dr. Maria Ma-
Neamþu, vicepreºedinte al Consiliului, Stanislav Stanek, membru al Comite- nolescu, vicepreºedinte al Consiliului,

50 Audit Financiar, anul X


De la o conferinþã la alta

a transmis un mesaj în care s-a subli- În calitate de organism coordonator al gerea Comisiei de numãrare ºi validare
niat buna colaborare a organismului profesiei de audit din þara noastrã, Ca- a buletinelor de vot. Prezentarea candi-
profesional cu Academia de Studii mera Auditorilor Financiari din România daþilor pentru noul Consiliu al Camerei.
Economice ºi în particular cu Faculta- a fost reprezentatã la aceastã confe- Predarea buletinelor de vot. Votarea.
tea de Contabilitate ºi Informaticã de rinþã de Ion Mihãilescu, preºedinte,
Noul Consiliu, format din 11 membri, a
Gestiune, în domeniul pregãtirii profe- Marius Burduºel, director executiv ºi
fost ales pentru o perioadã de 3 ani,
sionale ºi al cercetãrii de profil. Adriana Spiridon, ºef Departament
funcþiile membrilor fiind stabilite în
relaþii internaþionale.
Un atelier special a fost consacrat dez- prima ºedinþã a acestui organism:
baterii unor teme de actualitate ºi de Subiectele de actualitate pentru profe- - Horia Neamþu – preºedinte
perspectivã vizând auditul financiar. sie dezbãtute în cadrul acestei confer-
- Carmen Mataragiu – prim-vicepre-
inþe s-au referit la impactul Cãrþii Verzi a
În cadrul Conferinþei, ªerban Toader, ºedinte
Comisiei Europene asupra profesiei de
Senior Partner KPMG România, a audit, la importanþa ºi valenþele pieþei - Ana Morariu – vicepreºedinte
anunþat semnarea unui un acord de unice europene ºi a rolului auditorilor, la - Georgeta Petre – vicepreºedinte
cooperare pentru înfiinþarea în cadrul organismele de supraveghere din Uni- - Ana Dincã – vicepreºedinte
ASE a programului „Profesor KPMG”, unea Europeanã, precum ºi la rolul
prin intermediul cãruia membrii comu- - Elena Iordache – membru al Con-
auditului în sectorul întreprinderilor mici
nitãþii academice din ASE vor fi sprijiniþi siliului
ºi mijlocii, aplicarea ISA-urilor de cãtre
sã iniþieze ºi sã implementeze proiecte IMM-uri ºi adoptarea Codului Etic de - Mircea Bozga – membru al Consi-
inovatoare în domeniile financiar ºi con- cãtre aceste entitãþi liului
tabil. Prof. univ. dr. Pavel Nãstase, pro- - Scarlat Orzescu – membru al Con-
În cadrul sesiunii de dezbateri dedicate
rector al ASE Bucureºti, va fi primul siliului
supravegherii, preºedintele Camerei
Profesor KPMG în România. - Tatiana Dãnescu – membru al
Auditorilor Financiari din România a
Cu prilejul Conferinþei AMIS 2011, prof. susþinut o prezentare cu tema „Cali- Consiliului
univ. dr. Donna Street, de la Universi- tatea misiunilor de audit ºi activitatea de - Pavel Nãstase – membru al Consi-
tatea Dayton, SUA, care face parte ºi supraveghere a auditului. Experienþa liului
din colegiul editorial ºtiinþific al revistei României”. - Daniel Botez – membru al Consiliului
„Audit Financiar”, a primit din partea se- z Conferinþa ordinarã anualã a
natului ASE titlul de Doctor Honoris CAFR Septembrie 2011
Causa al Academiei de Studii Econo-
mice din Bucureºti. La 18 iunie 2011, în sala „A.I.Cuza” din
z 90 de ani de la înfiinþarea
Palatul Parlamentului s-a desfãºurat
z Conferinþa de audit a statelor CECCAR
Conferinþa ordinarã anualã a CAFR.
din Uniunea Europeanã Ordinea de zi a Conferinþei a cuprins: Corpul Experþilor Contabili ºi Contabi-
Camera Auditorilor din Ungaria a orga- z Raportul de activitate a Consiliului lilor Autorizaþi din România a sãrbãtorit,
nizat o întâlnire a profesiei de audit la Camerei pentru anul 2010; z Situaþiile la 9 septembrie 2011, la Clubul Diplo-
financiare anuale ale CAFR pentru matic din Bucureºti, împlinirea a 90 de
nivel înalt. Astfel, la data de 10 iunie
exerciþiul 2010; z Execuþia bugetului de ani de la înfiinþarea sa. Cu aceastã
2011 a avut loc, la Budapesta, o confe-
venituri ºi cheltuieli pentru exerciþiul ocazie în timpul ceremoniei, prof.univ.
rinþã la care au fost invitate organismele
financiar 2010; z Proiectul bugetului de dr. Marin Toma, preºedintele CEC-
profesionale care gestioneazã profesia
venituri ºi cheltuieli pentru anul 2011; CAR, a înmânat trofeul ºi plachete
de audit în cele 27 de state membre.
z Raportul Comisiei de auditori statutari aniversare unor personalitãþi ale profe-
Invitaþii de onoare care au susþinut dis- asupra situaþiilor financiare ale CAFR siei contabile, în semn de apreciere
cursuri-cheie au fost Göran Tidström, pentru anul 2010; z Programul de acti- pentru contribuþia adusã la dezvoltarea
preºedintele Federaþiei Internaþionale a vitãþi al Consiliului CAFR pentru anul Corpului Experþilor Contabili ºi Contabi-
Contabililor, IFAC ºi Philip Johnson, 2011 ºi stabilirea obiectivelor strategice; lilor Autorizaþi din România. Din partea
preºedintele Federaþiei Experþilor Con- z Dezbateri ºi supunerea spre apro- CAFR au primit aceste distincþii:
tabili Europeni, FEE. bare a materialelor Conferinþei; z Ale- prof.univ.dr. Horia Neamþu, preºedin-

4/2012 51
Din activitatea CAFR

tele Camerei, prof.univ.dr. Ion Mihãi- Printre invitaþii la manifestãrile aniver- aflaþi în perioada legalã de susþinere
lescu, preºedinte de onoare ºi Angela sare s-au numãrat reprezentanþi ai a examenului de aptitudini profe-
Tudor, ºef birou în cadrul CAFR. IFAC, ACCA ºi ai organismelor profe- sionale pentru atribuirea calitãþii
sionale din Polonia, Letonia, Rusia, de auditor financiar, pentru care
z Masã rotundã privind asigura-
Georgia ºi Turcia. au obligaþia sã participe anual la
rea calitãþii
z Congresul Asociaþiei Contabi-
cursuri.
La 12 septembrie 2011, la sediul Came-
lilor ºi Auditorilor Profesioniºti z Reuniunea preºedinþilor organ-
rei Auditorilor Financiari din România
din Republica Srpska ismelor membre FEE
s-a desfãºurat o Masã rotundã privind
asigurarea calitãþii, manifestare profe- O delegaþie a Camerei Auditorilor Fi- La reuniunea preºedinþilor organismelor
sionalã organizatã de CAFR ºi Institutul nanciari din România, formatã din membre FEE care a avut loc la Viena,
Contabililor Autorizaþi din Anglia ºi Þara prof.univ.dr. Ion Mihãilescu, preºedinte Austria, în perioada 22-23 septembrie
Galilor (ICAEW), în conformitate cu de onoare al CAFR, ºi Mihai Dragnea, 2011, Camera Auditorilor Financiari din
Protocolul semnat între cele douã orga- expert relaþii publice internaþionale, a România, în calitatea sa de membru cu
nizaþii profesionale. participat la cel de-al 15-lea Congres al drepturi depline al acestei federaþii, a
Au participat membri ai Consiliului Asociaþiei Contabililor ºi Auditorilor fost reprezentatã prin preºedintele sãu,
CAFR, reprezentanþi ai Consiliului pen- Profesioniºti din Republica Srpska în prof. univ. dr. Horia Neamþu ºi Adriana
tru Supravegherea Publicã a Activitãþii perioada 21-24 septembrie 2011, în Spiridon, ºef birou relaþii internaþio-
de Audit Statutar ºi membrii Departa- staþiunea Banja Vrucica. nale. În urma dezbaterilor la care au
mentului de monitorizare ºi competenþã Tema Congresului, care a fost „Reflec- participat toate organismele membre, a
profesionalã (DMCP) din cadrul CAFR. þiile standardelor IFRS asupra contabili- reieºit necesitatea actualizãrii regle-
tãþii, auditului ºi finanþelor”, a cuprins o mentãrilor interne ale FEE, care sã evi-
z 15 ani de la înfiinþarea Camerei
serie de comunicãri ºtiinþifice pe teme denþieze mai bine activitãþile cu care se
Auditorilor din Azerbaidjan
legate de aplicarea IFRS atât cele ge- confruntã federaþia în prezent ºi ten-
În anul 2011, Camera Auditorilor din nerale, cât ºi cele adresate exclusiv dinþele legislative actuale.
Azerbaidjan a sãrbãtorit 15 ani de la IMM-urilor.
înfiinþare. Cu aceastã ocazie, în perioa- Octombrie 2011
da 15-17 septembrie 2011, a avut loc la Cu prilejul Congresului, prof.univ.dr. Ion
Baku, în Azerbaidjan, cel de-al III-lea Mihãilescu a înmânat domnului Dragan
z „Ziua Fiscalitãþii” la Bruxelles
Forum al Contabililor ºi Auditorilor din Mikerevici, preºedintele organizaþiei
Europa ºi Asia 2011, cu tema „Aspecte gazdã, un mesaj oficial transmis de În ziua de 11 octombrie 2011 Carmen
ale aplicãrii IFRS ºi ISA în creºterea Consiliul CAFR, sub semnãtura preºe- Mataragiu, prim vicepreºedinte al Con-
transparenþei”. Evenimentul a fost orga- dintelui în exerciþiu al CAFR, prof. univ. siliului CAFR, a participat la „Ziua
nizat în comun de Camera Auditorilor dr. Horia Neamþu. Fiscalitãþii”, organizatã la Bruxelles de
din Azerbaidjan, Uniunea Economiºtilor z Cursuri
cãtre Federaþia Europeanã a Experþilor
din Azerbaidjan ºi Asociaþia Managerilor Contabili (FEE), care a avut drept temã
- La 10 septembrie 2011, la sediul
Financiari Profesioniºti din Azerbaidjan. „De la politicã la practicã. Autostrada
CAFR din Bucureºti, s-a desfãºurat
cãtre rai sau iad?”.
O delegaþie a Camerei Auditorilor Fi- cursul anual de pregãtire a formato-
nanciari din România formatã din prof. rilor. z Aniversare FIDEF – 30 de ani
univ. dr. Horia Neamþu – preºedinte ºi - În perioadele 16-18 septembrie ºi Preºedintele CAFR, prof.univ.dr. Horia
Adriana Spiridon – ºef birou relaþii 7-9 octombrie 2011 s-a desfãºurat Neamþu, a participat la Paris, în ziua de
internaþionale, a luat parte la aceastã cursul de pregãtire profesionalã 11 octombrie 2011, la un colocviu cu
manifestare. pentru stagiarii din anul I. tema „Bilanþul a 30 de ani de norma-
În cadrul lucrãrilor profesionale, preºe- - În perioada 23 septembrie - 30 lizare internaþionalã”, precum ºi la fes-
dintele Camerei a susþinut o prezentare octombrie 2011 a avut loc progra- tivitãþile prilejuite de sãrbãtorirea a 30
cu tema „Provocãri ale aplicãrii stan- mul de pregãtire profesionalã con- de ani de la înfiinþarea Federaþiei Inter-
dardelor internaþionale de audit – expe- tinuã pentru stagiarii aflaþi în anul II naþionale a Experþilor Contabili Franco-
rienþa României”. ºi III de stagiu ºi pentru stagiarii foni (FIDEF).

52 Audit Financiar, anul X


De la o conferinþã la alta

Cu acest prilej preºedintele Horia Tema principalã propusã pentru se- În plus, numerele anterioare ale revistei
Neamþu a oferit preºedintelui FIDEF, siunea din acest an a fost „Cadrul de pot fi vizionate gratuit de pe noul site,
Michel de Wolf, o plachetã aniversarã consolidare a capacitãþilor de raportare care poate fi accesat la aceeaºi adresã:
din partea Consiliului CAFR. corporativã de înaltã calitate” – „Capa- http://revista.cafr.ro sau de pe site-ul
city building framework for high-quality Camerei Auditorilor Financiari din Ro-
În ziua urmãtoare, în capitala Franþei s-
corporate reporting”. mânia www.cafr.ro, secþiunea Publicaþii/
a desfãºurat Adunarea Generalã
z Congresul OEC Franþa
Audit Financiar.
FIDEF, la care CAFR – membru deplin
al acestei prestigioase organizaþii profe- În perioada 13-15 octombrie 2011, la z Curs
sionale – a fost reprezentatã de Marsilia, a avut loc cel de-al 66-lea În perioada 1 octombrie - 30 noiembrie
prof.univ.dr. Horia Neamþu, preºedinte. Congres al Ordinului Experþilor Conta- 2011 a avut loc programul de pregãtire
z Participarea CAFR la întâlnirea
bili din Franþa, organizaþie profesionalã profesionalã continuã pentru auditori.
cu care CAFR desfãºoarã excelente
organizatã de ISAR
relaþii de colaborare. La Congres, care
Noiembrie 2011
La cea de-a 28-a sesiune a Grupului de în acest an a fost dedicat dinamicii
lucru interguvernamental de experþi creºterii economice, CAFR a fost re- z Ziua Profesiilor Liberale din
privind Standardele Internaþionale de prezentatã de preºedintele sãu, România
Contabilitate ºi Raportare (ISAR), care prof.univ.dr. Horia Neamþu.
a avut loc la Geneva, în perioada 12-14 Cu prilejul sãrbãtoririi Zilei Profesiilor
z Revista „Audit Financiar” are
octombrie 2011, Camera Auditorilor Liberale din România, în organizarea
un nou site
Financiari din România a fost reprezen- Uniunii Profesiilor Liberale din România
tatã de Carmen Mataragiu – prim Începând cu data de 14 octombrie 2011 – UPLR (din care face parte, cu statut
vicepreºedinte al Consiliului ºi de Ana a devenit funcþional noul site al revistei de membru, ºi Camera Auditorilor Fi-
„Audit Financiar”, reproiectat integral, nanciari din România), în ziua de
Dincã – vicepreºedinte al Consiliului.
mai uºor de accesat, cu un volum mai 1 noiembrie 2011 s-a desfãºurat la Bu-
Mai mult de 200 de autoritãþi guverna- mare de informaþii. Astfel, la rubrica cureºti, Hotel Intercontinental, Confe-
mentale, autoritãþi de reglementare, „Despre noi” a fost adãugatã Declaraþia rinþa având drept temã „Profesiile li-
standard-setteri ºi reprezentanþi acade- de eticã ºi malpraxis ºi au fost revizuite berale ºi concurenþa”.
mici s-au întâlnit cu acest prilej pentru a ariile tematice pe care revista le
vizeazã, în conformitate cu evoluþiile ºi Pentru prima parte a dezbaterilor con-
discuta ultimele evoluþii în domeniul de
tendinþele profesiei pe plan naþional ºi sacrate acestei teme moderator a fost
raportare corporativã.
mondial. Autorii gãsesc mai multe infor- prof.univ.dr. Horia Neamþu, preºedin-
În timpul sesiunii, UNCTAD a prezentat maþii referitoare la condiþiile de redac- tele Camerei Auditorilor Financiari din
un instrument practic (chestionar) de tare a manuscriselor, în conformitate cu România ºi prim-vicepreºedinte al
orientare cantitativã pentru a ajuta þãrile normele Consiliului Naþional al Cercetã- UPLR. În cadrul lucrãrilor Conferinþei
în curs de dezvoltare ºi nu numai în rii ªtiinþifice (CNCS) ºi cu cerinþele ba- prof.univ.dr. Gheorghe Popescu, ºeful
identificarea lacunelor în sistemele lor zelor de date internaþionale în care este Departamentului servicii pentru membri
de contabilitate ºi raportare ºi domeniile indexatã revista. Explicaþii mai cuprin- din CAFR, a susþinut o prezentare cu
prioritare pentru consolidarea capaci- zãtoare se regãsesc ºi în rubrica „Re- titlul „Auditorul financiar – o profesie
tãþilor ºi a asistenþei tehnice în acest cenzii”, utilã atât evaluatorilor, cât ºi au- deschisã ºi dinamicã”.
domeniu. torilor care doresc sã cunoascã exigen-
z Al 3-lea Congres al Auditorilor
þele procesului de evaluare a revistei.
Bazat pe standarde internaþionale ºi pe Financiari din România
bune practici naþionale, instrumentul Site-ul are ºi o versiune în limba en-
În perioada 3-4 noiembrie 2011, Ca-
propus de UNCTAD se referã la as- glezã.
mera Auditorilor Financiari din România
pectele financiare ºi non-financiare de Cititorii interesaþi de abonamente pot în a organizat la Bucureºti, Hotel Marriott,
raportare corporativã, inclusiv la as- continuare sã contacteze redacþia prin cel de-al 3-lea Congres al Auditorilor
pecte legate de mediu, responsabilitate intermediul formularului de abonament, Financiari din România, cu tema
socialã corporativã ºi transparenþa gu- care, la rândul sãu, are o formã mai „Profesia de audit – pentru încrederea
vernãrii corporative. accesibilã. investitorilor ºi protejarea interesului

4/2012 53
Din activitatea CAFR

public”. Cu aceastã ocazie a fost mar- juncturii economice în care ne aflãm „Standardele Internaþionale de Audit”,
catã ºi Ziua Naþionalã a Auditorului Fi- devine o cerinþã importantã a misiunilor „Calitate ºi dezvoltare”, „Profesioniºtii
nanciar, prin atribuirea de distincþii ºi de audit ºi a altor misiuni specifice, con- contabili angajaþi - progrese”.
premii unor profesioniºti care s-au tribuind nemijlocit la furnizarea unor
z Conferinþa internaþionalã ºtiinþi-
remarcat în activitatea de audit: servicii profesionale de înaltã calitate ºi
ficã ºi practicã de la Samara –
z Distincþii de excelenþã pentru susþine- la întãrirea relaþiilor de afaceri.
Rusia
rea ºi promovarea Camerei în relaþiile
z Participare la Conferinþa inter-
interne ºi internaþionale; z Distincþii de Cea de a V-a Conferinþã internaþio-
naþionalã organizatã de IAAER nalã ºtiinþificã ºi practicã privind rolul
excelenþã acordate unor organizaþii pro-
fesionale pentru promovarea practicilor În perioada 3-5 noiembrie 2011, prof. instrumentelor financiare în dezvoltarea
contabile ºi de evaluare; z Distincþii de univ. dr. Pavel Nãstase, membru al politicii de protecþie a economiei în pe-
onoare pentru activitatea de auditor Consiliului CAFR, a participat la Confe- rioada de crizã ºi post-crizã s-a des-
financiar de înaltã calitate. rinþa internaþionalã „Accounting Renais- fãºurat în Samara – Federaþia Rusã, în
sance: Lessons from the Crisis and perioada 17-18 noiembrie 2011. La invi-
În cadrul Congresului au fost înmânate
Looking into the Future”, organizatã la taþia Guvernului din regiunea Samara, a
ºi premiile de excelenþã ale revistei
Veneþia de cãtre International Associa- Ministerului Economiei ºi Dezvoltãrii din
„Audit Financiar”, ca o expresie a efor-
tion for Accounting Education and Federaþia Rusã ºi a Institutului naþional
turilor de sprijinire a cercetãrii ºtiinþifice
Research (IAAER). al profesioniºtilor contabili, manageri
în domeniu.
financiari ºi economiºti – NIPA, din par-
Începând din anul 2010, CAFR este
La eveniment au participat personalitãþi tea Camerei Auditorilor Financiari din
membru al acestei prestigioase asoci-
recunoscute în România ºi în plan inter- România a participat Ana Dincã, vice-
aþii, iar la Congresul IAAER din Singa-
naþional, reprezentanþi ai organismelor preºedinte al Consiliului CAFR.
pore, de anul trecut, domnul Pavel
profesionale din þarã ºi din strãinãtate,
Nãstase a fost ales vicepreºedinte ºi În cadrul lucrãrilor s-au prezentat mã-
ai autoritãþilor de reglementare, ai me-
membru în bordul executiv al IAAER. surile de constrângere financiarã ca
diului academic ºi de afaceri, membri ºi
urmare a crizei internaþionale în dome-
stagiari ai Camerei. z CAFR la ºedinþa Consiliului
niul public ºi privat, abordându-se teme
IFAC - Berlin
Lucrãrile s-au desfãºurat atât în plen, legate de parteneriatele publice ºi pri-
cât ºi în cadrul a ºase ateliere, având Preºedintele Camerei, prof. univ. dr. vate, îmbunãtãþirea managementului
ca subiecte: „Interesul public – misiune Horia Neamþu, a participat în perioada public în vederea reducerii deficitului
fundamentalã a auditorului”, „Profesia 15-17 noiembrie 2011 la ªedinþa anualã bugetar, dezvoltarea politicilor de pro-
de audit, provocãri ºi probleme regio- a Consiliului Federaþiei Internaþionale a tecþie pentru întreprinderile mici, econo-
nale”, „Recunoaºterea rolului societal al Contabililor, care a avut loc în Ger- metria ºi rolul ei în stabilirea politicilor
auditului”, „Consolidarea încrederii în mania, la Berlin. adecvate, statistici econometrice etc.
profesia de audit”, „Dezbateri cu privire În cadrul lucrãrilor reuniunii din acest z Conferinþa Uniunii Auditorilor
la documentul emis de Comisia Eu-
an, s-a votat admiterea ca membru cu din Ucraina
ropeanã intitulat «Cartea Verde – politi-
drepturi depline al IFAC a Institutului
ca de audit: lecþiile crizei»”; „Dinami- În perioada 17-18 noiembrie 2011 s-a
Contabililor Financiari din Marea Brita-
zarea pieþei auditului – auditurile mixte”. desfãºurat la Harkov, Ucraina, Confe-
nie, precum ºi admiterea a patru mem-
rinþa „Modificãri ale Standardelor Inter-
Preºedintele CAFR, Horia Neamþu, a bri asociaþi: Camera Profesioniºtilor
naþionale de Audit ºi experienþele la
concluzionat, în finalul Congresului: Contabili din Kazahstan, Institutul
nivel internaþional privind aplicarea lor”,
Este evident cã provocãrile cu care se Contabililor Autorizaþi din Muntenegru,
organizatã de Uniunea Auditorilor din
confruntã mediul de afaceri au o rever- Institutul Contabililor Publici din El
Ucraina (UAU). Acest eveniment a mar-
beraþie directã ºi în eforturile pe care Salvador ºi Ordinul Experþilor Contabili
cat ºi împlinirea a 20 de ani de la înfi-
auditorii financiari trebuie sã le depunã ºi Contabililor Autorizaþi din Benin.
inþarea Uniunii Auditorilor din Ucraina.
pentru a evalua impactul acestora
În afara ºedinþei de Consiliu, în organi- Cu acest prilej, reprezentantul CAFR,
asupra situaþiei ºi performanþelor finan-
zarea IFAC s-a desfãºurat un seminar Mircea Orzescu, membru al Consiliu-
ciare ale entitãþilor auditate.
cu tema „Contabilizarea crizei: perspec- lui, a adresat un cuvânt de salut ºi felici-
În context, înþelegerea riscurilor la care tivele sectorului public ºi privat”, care a tare organizaþiei profesionale ucrainene
este expusã o entitate ca urmare a con- cuprins ºi trei ateliere axate pe ºi a oferit ºi o plachetã omagialã.

54 Audit Financiar, anul X


De la o conferinþã la alta

Pe parcursul desfãºurãrii conferinþei Asociaþia Contabililor din aceastã þarã a birou relaþii internaþionale, a participat la
s-au dezbãtut probleme privind sis- organizat Conferinþa internaþionalã 6 decembrie 2011 la masa rotundã
temul de organizare al profesiei, s-au dedicatã „Rolului contabilitãþii în organizatã la sediul ACCA de la
formulat opinii pro ºi contra introducerii integrarea în Uniunea Europeanã”. Bruxelles, cu tema „Viitorul reglemen-
standardelor internaþionale ºi s-au adus Preºedintele Camerei Auditorilor Finan- tãrilor de audit: care este cel mai efi-
critici la adresa organismului de stat ciari din România, prof. univ. dr. Horia cace mod de a spori valoarea lor ºi de
care supravegheazã profesia. Neamþu, a luat parte la a acest eveni- a creºte încrederea investitorilor”.
ment, care a avut loc la Varºovia, la
z Participare la seminarul ACCA La întâlnire au participat: Arvind Wad-
data de 29 noiembrie 2011.
axat pe întreprinderile mici ºi hera – ºeful departamentului de audit,
mijlocii, Bruxelles Conferinþa a reunit vorbitori precum: Direcþia Generalã Piaþa Internã ºi Ser-
Henri Fortin, director al Centrului de vicii a Comisiei Europene, Kay Swin-
O delegaþie a Camerei Auditorilor Fi-
Reformã a Raportãrii Financiare, Banca burne – membru al Parlamentului Eu-
nanciari din România, compusã din
Mondialã, Elke Koenig, membru al ropean, raportor privind politica de audit
prof. univ. dr. Eugeniu Þurlea – mem-
IASB (Consiliul pentru Standarde In- din partea Comitetului pentru Afaceri
bru în Comitetul de Excelenþã ºi Adria-
ternaþionale de Contabilitate), Fran- Economice ºi Monetare (ECON),
na Spiridon - ºef birou relaþii inter-
coise Flores, preºedinte EFRAG (Gru- Sebastian-Valentin Bodu – membru al
naþionale, a participat la data de 21
pul Consultativ European pe probleme Parlamentului European, raportor pro-
noiembrie 2011, la Seminarul organi-
de raportare financiarã), Federico Dio- pus din partea Comitetului pentru Afa-
zat la sediul Parlamentului European
meda, director executiv EFAA (Fe- ceri Juridice, Philip Johnson – preºedin-
din Bruxelles de cãtre ACCA ºi EFAA
deraþia Europeanã a Contabililor ºi tele Federaþiei Europene a Contabililor
(Federaþia Europeanã a Contabililor ºi
Auditorilor pentru IMM-uri), Zbigniew (FEE).
Auditorilor pentru IMM-uri). Tema semi-
Messner, preºedintele Asociaþiei Con-
narului a fost “Raportarea financiarã a Noile propuneri ale Comisiei Europene
tabililor din Polonia ºi Josef Krol,
IMM-urilor: cum pot fi reconciliate pentru a contracara efectele crizei
preºedintele Camerei Naþionale a
nevoile mediului de afaceri ºi cerinþele financiare ºi a preveni apariþia unor tul-
Auditorilor Statutari din Polonia.
legislative?”. burãri economice similare, care sã
z Examen afecteze economia la nivelul Uniunii
Printre vorbitori s-au numãrat Jean-
Camera Auditorilor Financiari din Ro- Europene, vizeazã trei mari domenii:
Philippe Rabine – departamentul de ra-
mânia a organizat în perioada noiem- independenþa auditorului, deschiderea
portare financiarã, Direcþia Generalã
brie-decembrie 2011 examenul de com- pieþei de vârf a auditului ºi introducerea
Piaþa Internã a Comisiei Europene,
petenþã profesionalã pentru atribuirea unui paºaport european.
Françoise Castex – europarlamentar,
Robin Jarvis – ºef al Departamentului calitãþii de auditor financiar. La examen z Instruire
de entitãþi mici al ACCA, Antonio Masip au participat stagiarii care au finalizat
Camera Auditorilor Financiari din Ro-
Hidalgo – europarlamentar, Paul perioada de stagiu, aflaþi în perioada
mânia a organizat împreunã cu Oficiul
Thompson – director adjunct al legalã de susþinere a examenului de
Naþional de Prevenire ºi Combatere a
Comitetului pentru IMM-uri din cadrul competenþã profesionalã ºi stagiarii
Spãlãrii Banilor a doua sesiune de
IFAC, Federico Diomeda – director care au fost respinºi la alte sesiuni de
instruire, din seria celor douã sesiuni
executiv EFAA ºi Geoffrey Britton – examen ºi se aflau în termenul legal
adresate tuturor categoriilor de entitãþi
preºedinte EFAA. pentru susþinerea examenului.
raportoare privind pregãtirea profesio-
Prezentãrile ºi dezbaterile s-au referit la nalã continuã a specialiºtilor implicaþi în
modificãrile pe care Comisia Europea-
Decembrie 2011 combaterea spãlãrii banilor ºi finanþãrii
nã le va aduce Directivelor contabile a terorismului, consacratã auditorilor
z Participare la masa rotundã axa-
4-a ºi a 7-a. financiari. Seminarul a avut loc în ziua
tã pe viitorul profesiei de audit
de 8 decembrie 2011, la sediul Camerei
z Conferinþa Internaþionalã a Aso-
O delegaþie a Camerei Auditorilor Fi- Auditorilor Financiari din România. În
ciaþiei Contabililor din Polonia
nanciari din România formatã din prof. cadrul acestui seminar lectori ai Ofi-
În contextul deþinerii preºedinþiei Con- univ. dr. Ana Morariu, vicepreºedinte al ciului Naþional de Prevenire ºi Comba-
siliului European de cãtre Polonia, Consiliului, ºi Adriana Spiridon, ºef tere a Spãlãrii Banilor au susþinut

4/2012 55
Din activitatea CAFR

prelegeri pe marginea aspectelor teo- Experþilor Contabili ºi Contabililor Au- „Calitatea auditului extern, pârghie a
retice ºi practice incluse în Manualul torizaþi din România (CECCAR) ºi a economiei europene”, cu participanþi
privind abordarea pe bazã de risc, indi- Institutului Contabililor Autorizaþi din din mediul academic, socio-economic ºi
catori de tranzacþii suspecte ºi tipologii Anglia ºi Þara Galilor (ICAEW), organi- politic. Camera Auditorilor Financiari din
destinate entitãþilor raportoare. zatã la Sinaia, în perioada 26-27 ianu- România a fost reprezentatã la acest
arie 2012. eveniment prin preºedintele sãu, prof.
z Întâlnire a „Grupului de lucru”
Lucrãrile conferinþei au fost structurate univ. dr. Horia Neamþu.
Grupul de lucru reprezintã o structurã
în patru sesiuni, dedicate structurii ºi Au fost formulate puncte de vedere
profesionalã constituitã la nivelul De-
direcþiei strategice a profesiei; regle- diferite referitor la posibilitatea aplicãrii
partamentului de servicii pentru mem-
mentãrii profesiei; educaþiei ºi formãrii; în practicã a propunerilor Comisiei
bri, din cadrul Camerei Auditorilor
serviciilor tehnice ºi altor servicii oferite Europene privind modificãrile aduse
Financiari din România. Înfiinþarea sa a membrilor de cãtre organismele profe-
izvorât din necesitatea unei mai bune Directivei Europene 43/2006 privind
sionale. auditul statutar al situaþiilor financiare
armonizãri, în practicã, între organele
de reglementare, organele de control ºi Preºedintele CAFR a susþinut o pre- anuale ºi al situaþiilor financiare anuale
practicienii profesiilor reglementate, zentare în cadrul sesiunii dedicate consolidate.
pentru creºterea calitãþii serviciilor de reglementãrii profesiei, cu tema „Noile
z Nivelul mediu al onorariului orar
audit financiar, a prestigiului ºi credibi- propuneri ale Comisiei Europene
privind politica de audit”. Intervenþia sa În conformitate cu prevederile anexei 1,
litãþii profesiei.
a tratat, pe scurt, pachetul legislativ de capitolul VI, litera B, punctul 36, litera
Un scop important al activitãþii Grupului mãsuri privind auditul, publicate de „h” din Hotãrârea nr. 274 din 15 decem-
de lucru îl constituie analizarea ºi pro- Comisie la 30 noiembrie 2011. brie 2011, pentru modificarea ºi com-
punerea de soluþii practice pentru pro- pletarea Hotãrârii nr. 182 din 22 sep-
blemele cu care se confruntã membrii Aceastã conferinþã regionalã a reunit
tembrie 2010 pentru aprobarea Proce-
Camerei. personalitãþi de marcã, precum André
Kilesse - preºedinte adjunct al Fede- durilor privind revizuirea activitãþii de
Soluþiile pe care le propune Grupul de raþiei Internaþionale a Contabililor (FEE) audit financiar ºi a altor activitãþi des-
lucru reprezintã interpretarea tehnicã a ºi Gary Pflugrath - director adjunct, Po- fãºurate de auditorii financiari, Camera
Camerei Auditorilor Financiari din Ro- litici Publice ºi Reglementare, Federaþia Auditorilor Financiari din România
mânia (CAFR) a problemelor ridicate de Internaþionalã a Contabililor (IFAC), alã- a publicat pe site-ul propriu nivelul
cãtre membrii sãi ºi au doar valoare ori- turi de reprezentanþi ai organismelor mediu al onorariului orar rezultat din
entativã. profesionale din Marea Britanie, Ro- inspecþiile de calitate efectuate în exer-
mânia, Belgia, Polonia, Ungaria, Cehia, ciþiul anterior.
În vederea stabilirii unui plan unitar ºi
eficient de activitate pentru anul 2012, Cipru, Croaþia, Bulgaria, Turcia ºi În urma inspecþiilor de calitate efectuate
la 14 decembrie 2011 a avut loc o întâl- Grecia. de Departamentul de Monitorizare ºi
nire a membrilor Grupului de lucru la Competenþã Profesionalã, în anul ca-
sediul CAFR. Februarie 2012 lendaristic 2011, asupra misiunilor de
audit efectuate de membrii CAFR pe
Coordonatorul Grupului de lucru este z Conferinþa Internaþionalã „Cali- baza situaþiilor financiare de la
prof. univ. dr. Gheorghe Popescu. tatea auditului extern, pârghie a 31.12.2009 ºi 31.12.2010, a rezultat un
economiei europene” nivel mediu al onorariul orar în valoare
Ianuarie 2012 Institutul Auditorilor Autorizaþi din Belgia de 97 lei/orã.
(IRE), Organizaþia Profesionalã a
z Participare la Conferinþa regio- z Test de verificare
Contabililor din Olanda (NBA) ºi
nalã ICAEW – CECCAR Camera Auditorilor Financiari din
Compania Naþionalã a Auditorilor din
Preºedintele Camerei Auditorilor Fi- Franþa (CNCC) au organizat la România a organizat testul de verificare
nanciari din România, prof. univ. dr. Bruxelles, în data de 10 februarie 2012, a cunoºtinþelor în domeniul financiar-
Horia Neamþu, a luat parte la Confe- la sediul Bãncii Naþionale a Belgiei, o contabil, pentru accesul la stagiu, la 25
rinþa regionalã comunã a Corpului conferinþã internaþionalã cu tema februarie 2012.

56 Audit Financiar, anul X


Informaţii
v Evenimentele IFAC dedicate dezvoltării organizaţiilor Camera Auditorilor Financiari din România a fost reprezentată la
profesionale contabile acest eveniment prin preşedintele său, prof. univ. dr. Horia Neamţu,
În perioada 15-16 februarie 2012, Carmen Mataragiu, prim- care a susţinut o intervenţie axată pe „Noile propuneri ale Comisiei
vicepreşedinte al CAFR, în calitatea sa de membru al Comitetului Europene privind Politica de audit”.
pentru Dezvoltarea Organizaţiilor Profesionale Contabile (PAODC) Printre vorbitorii care au luat cuvântul în cadrul acestei conferinţe se
din cadrul IFAC, a participat la prima reuniune din acest an a numără: Ziyad Samed-Zadeh - preşedintele Comitetului pe proble-
comitetului, care a avut loc la Dubai, Emiratele Arabe Unite. me economice al Parlamentului Republicii Azerbaidjan, Roland
Reuniunea a fost succedată, în ziua de 17 februarie a.c., de atelierul Kobia - şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Azerbaidjan, Akif
tehnic cu tema „Esenţa mentoratului - perspectiva mentorului”. Musayef - şef al departamentului de Investigaţii Strategice al Minis-
În calitatea sa de membru al PAODC, Carmen Mataragiu a parti- terului de Taxe din Republica Azerbaidjan şi membru corespondent
cipat la evenimentele ocazionate de semnarea Acordului de Întărire al Academiei Naţionale de Ştiinţe din Azerbaidjan, Vahid Novruzov
a Contabilităţii şi Îmbunătăţire a Cooperării (MOSAIC) dintre IFAC şi - preşedintele CamereiAuditorilor dinAzerbaidjan, Sapar Koshkim-
comunitatea de donatori, în perioada 21-22 februarie 2012, la Jaipur bayev - preşedintele Uniunii Auditorilor din Kazahstan, Alexander
- India. Astfel, în seara de 21 februarie a.c. a avut loc o reuniune a Ruf - preşedintele ColegiuluiAuditorilor din Rusia.
reprezentanţilor IFAC, iar în ziua de 22 februarie a.c. s-a desfăşurat
prima şedinţă inaugurală a Comitetului Permanent al MOSAIC. v Profesorul Pavel Năstase
v Conferinţa internaţională cu tema „Rolul auditului în a fost ales rector
creşterea transparenţei, în condiţiile moderne actuale” al ASE Bucureşti
În perioada 15-16 martie 2012, a avut loc la Baku, în Azerbaidjan, Prof. univ. dr. Pavel Năstase a fost
Conferinţa internaţională comună organizată de Uniunea Econo- ales în funcţia de rector al celei mai
miştilor din Azerbaidjan, Camera Auditorilor din Azerbaidjan, Came- mari instituţii de învăţământ superior
ra Auditorilor Financiari din România, Colegiul Auditorilor din Rusia, economic din România - Academia
Uniunea Auditorilor din Kazahstan şi Universitatea din Azerbaidjan. de Studii Economice. Profesorul
În cadrul acestei manifestări au fost susţinute prezentări practice şi Pavel Năstase este şi membru al
ştiinţifice, reunite sub tema „Rolul auditului în creşterea transpa- Consiliului CAFR şi director ştiinţific
renţei, în condiţiile moderne actuale”. al revistei „Audit Financiar”.

adresa de e-mail: revista@cafr.ro, obligatoriu în format electronic


Important pentru autori! cu extensia .doc, cuprinzând urmãtoarele elemente: limba de
Evaluarea articolelor ºtiinþifice se realizeazã, în paralel, de cãtre redactare a articolului - românã, pentru autorii români sau
cel puþin doi membri din Consiliul ªtiinþific al revistei, în englezã, pentru autorii strãini; textul în limba românã se
modalitatea double-blind-review, ceea ce înseamnã cã redacteazã cu diacritice, conform prescripþiilor lingvistice ale
evaluatorii nu cunosc numele autorilor ºi nici autorii nu cunosc Academiei Române; dimensiunea maximã a articolului 7-10
numele evaluatorilor. pagini/2000 caractere grafice cu spaþii/paginã; în articol se
Criterii de evaluare a articolelor: originalitatea, actualitatea, precizeazã titlul în limba română şi engleză, metodologia de
importanþa ºi încadrarea în aria tematicã a revistei; calitatea cercetare folositã, contribuþiile autorilor ºi referinþele bibliografice
metodologiei de cercetare; claritatea ºi pertinenþa prezentãrii ºi în subsolul paginii; un rezumat în limbile englezã ºi românã de
argumentãrii; relevanþa surselor bibliografice utilizate; circa o paginã redactat la persoana a III-a, în care se prezintã
contribuþia adusã cercetãrii în domeniul abordat. obiectivul cercetãrii, principalele probleme abordate ºi contribuþia
Recomandãrile Consiliului ªtiinþific al revistei sunt: acceptare; autorilor; rezumatul este însoþit de 4-5 termeni cheie, în limbile
acceptare cu revizuire; respingere. Rezultatele evaluãrilor sunt românã ºi englezã, inclusiv clasificarea JEL.
comunicate autorilor, urmând a fi publicate numai articolele Detalii pe site-ul www.revista.cafr.ro, la secþiunile „Recenzii" ºi
acceptate de Consiliul ªtiinþific. Articolele se trimit redacþiei la „Manuscrise".

accepted with reviewing, rejected. The results of the


Important for the Authors! assessments are communicated to the authors and only the
The review of the articles is performed in parallel by at least two articles approved by the Scientific Council are published. The
members of the Scientific Council of the „Financial Audit" Journal, articles are submitted to the editor by e-mail at: revista@cafr.ro,
a double-blind-review, which means that those who perform the compulsory in Microsoft Word format containing the following
reviews do not know the names of the authors, and also the elements: the language the article is drafted is English; the
authors do not know the names of the reviewers. maximum size of the article 7-10 pages/2000signs/page spaces
Assessment criteria for articles: innovative input, actuality, included; the article mention the research methodology used,
importance and the relevance for the subject matter of the review; authors' contributions, footnote references from the bibliography;
the quality of the research methodology; presentation and an abstract in English presenting the subject of the research and
argumentation clarity and pertinence; the relevance of the authors' contributions; the abstract is accompanied by 4-5 key
bibliographic sources used; contribution made to the research in words, in English, and also by JEL Classification.
the area. Details on our website www.revista.cafr.ro, section: „Reviews"
The recommendations of the Scientific Council are: accepted, and „Manuscripts".
Camera Auditorilor Financiari
din România
O nouă publicaţie de profil
Camera Auditorilor Financiari din România pune la
dispoziţia auditorilor, stagiarilor şi altor cititori
interesaţi pe lângă revista deja consacrată „Audit
Financiar” o nouă publicaţie, „Practici de Audit”, cu
apariţie trimestrială. În această revistă se regăsesc
comentarii, studii de caz, consultanţă, exemple de
bune practici din ţară şi din străinătate, răspunsuri la
problemele ridicate de cititori, soluţii propuse de
Grupul de lucru, alte informaţii utile în domeniu.
Sumarul primului număr, aferent trimestrului I 2012, cuprinde:
Editorial F Clienţii incerţi, între provizionul fiscal şi ajustările
F Responsabilitatea auditorului financiar în faţa de valoare contabile
provocărilor crizei economice F Auditul secţiunii „Conturile la bănci şi numerarul
- Prof. univ. dr. Horia Neamţu disponibil”:Poate auditorul financiar să obţină
Interviu asigurare asupra mişcărilor de numerar?
F În dialog cu Michel de Wolf, preşedintele FIDEF: Provocări şi tendinţe europene
„Auditarea sectorului public - o armă redutabilă F Caracteristici ale reformei europene pentru
în combaterea crizei” deschiderea pieţei de audit
Idei, sugestii, experienţe Controverse şi soluţii
F Cum să vă consolidaţi activitatea de consultanţă F Proiecte cu finanţare europeană
în afaceri. Trucuri de gestiune practică pentru Pregătire profesională
cabinetele mici şi mijlocii F Cerinţe ale etapei de finalizare a auditului
F Sfaturi utile privind noţiunea de fond comercial Rubrica stagiarului
F Capcanele pragului de semnificaţie şi provocări F Cinci paşi pentru a deveni auditor financiar
ale evaluării riscurilor
Juridic
F De la „normele minimale de audit” la “Ghidul
privind auditul calităţii”, un salt de concepţie în F Răspunderea disciplinară a auditorilor financiari
documentarea unui dosar de audit Dialog
statutar/financiar F Întrebări şi răspunsuri

Abonamente
Preţ/exemplar Tarif abonament semestrial Tarif abonament anual
Tipărit 25 lei 50 lei 100 lei
Electronic 15 lei 30 lei 60 lei
Contravaloarea abonamentului se achită prin mandat poştal / ordin de plată în contul IBAN al CAFR RO09 RNCB 0069 0076 6442 0001,
deschis la BCR Sucursala Libertăţii, Bucureşti, sau în numerar la sediul CAFR din Bucureşti, strada Sirenelor nr. 67-69, sector 5.
După efectuarea plăţii, abonaţii vor comunica acest lucru redacţiei, la adresa: revista@cafr.ro, indicând şi adresa de corespondenţă
(pentru varianta tipărită şi transmiterea facturii - dacă este cazul) sau de e-mail (pentru varianta electronică) la care doresc să primească
revista.
Pentru facturare se vor comunica redacţiei toate datele de identificare ale firmei, factura urmând să fie expediată prin poştă sau
eliberată pe loc în cazul achitării în numerar la sediul Camerei.

S-ar putea să vă placă și