NUVELA

POPA TANDA
de Ioan Slavici

(demonstrarea faptului ca Popa Tanda este o nuvelă)

Nuvelele lui loan Slavici sunt realiste, deoarece autorul a observat îndeaproape viaţa ţăranilor
ardeleni din ţinuturile natale şi, impresionat fiind, ilustrează în operă traiul sărăcăcios al acestora.
Nuvelele realiste prezintă, aşadar, fapte verosimile.
Nuvela este specia epică în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic, iar
personajele - nu prea numeroase - sunt caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la
desfăşurarea acţiunii.
În nuvelă accentul este pus mai puţin pe acţiune si mai ales pe definirea personajului.
Nuvela este de întindere mai mare decât povestirea şi mai scurtă decât romanul.
Nuvela "Popa Tanda" de loan Slavici, publicată în 1875, este o operă epică, întrucât Slavici
narează fapte şi întâmplări care au în centrul lor pe preotul Trandafir. Principalul mod de expunere
este naraţiunea la persoana a III-a, prin care se relatează acţiunea şi se construieşte personajul
principal. Ca orice operă epică, nuvela poate fi structurată pe momentele subiectului.
Nuvela "Popa Tanda" este alcătuită din trei secvenţe epice, fiecare dintre ele fiind un episod
narativ semnificativ pentru derularea cronologică a evenimentelor.
Nuvela începe cu ilustrarea chipului energicului preot Trandafir, fiul dascălului Pintilie din
Butucani, sat mare şi cu oameni înstăriţi, care constituie şi expoziţiunea. De la început, este precizat
spaţiul acţiunii, satul Butucani, iar timpul este numai presupus, probabil a doua jumătate a secolului
al XIX-lea.
Părintele Trandafir, care învăţase carte multă ajunge, după moartea tatălui său, preot în satul
Butucani, dar, pentru că era cam aspru, mult prea cinstit şi prea direct în a spune lucrurilor pe nume,
oamenii s-au simţit deseori jigniţi de vorbele lui, aşa că părintele Trandafir a fost mutat la Sărăceni, un
sat dezolant prin sărăcia cumplită a oamenilor, descris prin semnificaţia numelui.
Intriga se declanşează atunci când părintele Trandafir înţelege că atâta timp cât sărăcenii vor
fi nevoiaşi, nici el nu va avea ce mânca şi-şi pune în gând să facă din ei oameni harnici, pentru că
numai astfel poate să ridice satul din crunta sărăcie.
De aici decurg toate întâmplările care constituie desfăşurarea acţiunii. Preotul încearcă prin
diferite metode să convingă sătenii să se apuce de muncă şi neobţinând nici un rezultat, se hotărăşte
brusc să se îngrijească singur de gospodăria sa. Puterea exemplului personal este convingătoare şi
satul începe să se ridice din mizeria sărăciei şi a lenei proverbiale, ţăranii apucându-se de muncă,
făcând comerţ prin schimburi în natură. Punctul culminant îl constituie ideea că şi satele nevoiaşe pot
deveni înfloritoare prin muncă şi prin conducerea pilduitoare a preotului.
In finalul nuvelei, deznodământul îl prezintă pe Popa Tanda, bătrân şi înconjurat de dragostea
familiei lui. Scena este voit sentimentală, iubirea şi înţelegerea dintre oameni fiind date drept pildă în
final.
loan Slavici este un scriitor moralizator, întreaga nuvelă pledează pentru puterea
exemplului personal, singura metodă eficientă de a convinge oamenii şi de a le schimba mentalitatea.
Ca în orice nuvelă, accentul cade nu atât pe întâmplări, ci pe construirea personajului
principal, Slavici apelând la o gamă largă de modalităţi artistice.
Nuvela – construcţie epică riguroasă, un singur fir narativ, conflict concentrat, personaje
relativ puţine care gravitează în jurul unui personaj central, tendinţă de obiectivare prin
atenuarea/ eliminarea prezenţei naratorului.
Nuvela realistă/ psihologică:
 Importanţa acordată banului;
 Atitudinea critică faţă de aspecte ale societăţii (dorinţa de înavuţire);
 Veridicitatea întâmplărilor;
 Verosimilitatea intrigii şi a personajelor;
 Obiectivitatea perspectivei narative;
 Persoanje tipice în situaţii tipice;
 Tehnica detaliului în descriere şi portretizare;
 Sobrietatea stilului;
 Analiza psihologică realizată prin utilizarea modalităţilor de caracterizare a
personajelor şi de investigare psihologică.

Expoziţiunea – preotul Trandafir, fiul dascălului Pintilie este preot în Butucani.

Intriga – preotul este mutat în Sărăceni.
Desfăşurarea acţiunii – popa Trandafir se confruntă cu realitatea satului Sărăceni. O
comunitate săracă ce nu îi poate asigura un trai îndestulat.
Punctul culminant – preotul conştientizează faptul că oamenii nu se vor schimba decât
atunci când se va schimba şi el şi le va oferi un exemplu bun.
Deznodământul – preotul Trandafir, ajuns la senectute, se bucură de familie şi de nepoţi în
satul Sărăceni devenit prosper.