1.

Shah Jahan si Mumtaz Mahal - el i-a dedicat

celebrul Taj Mahal
Atunci cand s-au intalnit in Agra, capitala Imperiului Mongol in nordul
Indiei, Khurram si Arjumand aveau numai 16 si 15 ani. De la prima
vedere, printul mostenitor Khurram s-a indragostit de tanara fata. S-au
casatorit cativa ani mai tarziu, in jurul anului 1612, iar Arjumand a devenit
a treia lui sotie. Aceasta, de o frumusete uluitoare, este poreclita
"Mumtaz Mahal", minunea palatului. Atunci cand acesta preia tronul, isi
ia numele de Shah Jahan. Mumtaz Mahal i-a dat 14 copii, dar a murit
dupa ultima nastere. Foarte trist, Shah Jahan a decis sa construiasca un
monument in onoarea sotiei sale moarte: acesta va fi Taj Mahal. Construit
din marmura alba, cu o cupola care se ridica la 137 m, aceasta cladire
este o minune a lumii. A fost nevoie de aproximativ 20 000 de lucratori si
20 de ani pentru a-l finaliza. Corpul lui Mumtaz este apoi plasat inauntrul
lui, iar Shah Jahan i s-a alaturat dupa moartea sa.

Shah Jahan si Mumtaz Mahal

1
2. TAJ MAHAL

2
 3. MAUSOLEUL TAJ MAHAL (INDIA)

Celebrul mausoleu Taj Mahal este situat in Agra, India, si a fost

construit de catre imparatul mogul Shah Jahan, in memoria sotiei sale
favorite, Mumtaz Mahal. Mausoleul este considerat a fi cel mai
frumos exemplu de arhitectura mogula, un stil care combina
elemente arhitecturale persane, indiene si islamice. In 1983, Taj
Mahal a intrat in patrimoniul UNESCO iar din 2007 ocupa pozitia 6 pe lista
castigatorilor in alegerea celor 7 minuni ale lumii contemporane.
Din numeroase fotografii sau documentare cu acest subiect, prima
intalnire cu acest muzeu de marmura pura este stupefiata, datorita

3
uimitoarei frumuseti si armonii. Cel mai emblematic edificiu din India –
precum si al artei mogule – a fost descris de unii ca “monumentul cel
mai extravagant construit din dragoste”. Pentru altii este doar
edificiul cel mai frumos din lume.
Ridicat in Agra, in nordul Indiei, a fost construit de catre imparatul
Shah Jahan pentru a adaposti mormantul celei de-a doua sotii, Arjumand
Banu Begam. Cunoscuta si sub numele de Mumtaz Mahal – “aleasa
palatului” – a murit in 1631 dand viata celui de-al paisprezecelea fiu, la
doar nouasprezece ani.
Se pare ca moartea lui Mumtaz a fost o lovitura atat de dura pentru
imparat care a incaruntit de la o zi la alta. In acel an a initiat constructia
formidabilului mausoleu, care nu a fost terminat decat in 1653. Identitatea
arhitectului care l-a proiectat este un mister, desi s-a sugerat ca ar putea fi
un mester din Turcia sau Persia, poate chiar din Isa Khan.
Si, pentru ca lucrurile sa fie si mai dramatice, imparatul a fost tinut in
captivitate de catre unul dintre fii sai in frontul apropiat, Agra. Din celula
sa putea sa vada Taj- Mahal-ul, in timp ce isi plangea pierderea sotiei si a
imperiului.

Constructia Taj Mahal-ului a durat 22 de ani si au fost antrenati peste

20.000 de oameni din toata India si Asia Centrala. La terminarea operei,
catorva mesteri li s-au taiat degetele – sau chiar o mana – pentru ca
perfectiunea Taj Mahal-ului sa nu poata fi repetata in nici un alt loc.
Marea cupola sub care se afla mormantul lui Mumtaz are
peste 73 metri inaltime si este decorata cu frumoase sculpturi in
relief si citate din Coran. Cladirea este ridicata pe o platforma inalta,
patrata, cu cele patru colturi retezate, formand un octogon inegal. Ideea
este inspirata din stilul ornamental maur, unde fiecare element al
constructiei este distinct, dar se integreaza perfect in ansamblul simetric
al cladirii.
Mausoleul este flancat de un colt – intr-o parte – si de catre asa numitul
jawab – in celalalta parte – , un edificiu menit sa confere echilibru
intregului ansamblu.

4
 Domul central are 17 m diametru si 65 m inaltime si este flancat de
patru incaperi cu tavan in forma de cupola, fiecare de 50m inaltime.
Intregul mausoleu, atat interiorul cat si exteriorul, este decorat cu gravuri
de flori si caligrafie araba, pentru care s-au folosit pietre pretioase precum
agatele si jaspul.
Domul are si o clopotnita initial aurita, pana in anii 1800, care apoi a
fost refacuta din bronz. Clopotnita ofera un exemplu deosebit de integrare
a ornamentelor traditionale persane si hindu; in varful acesteia este
asezata o semiluna din bronz, ce are colturile indreptate spre cer, simbol
des intalnit in lumea islamica, insa varful clopotnitei si cele doua varfuri
ale semilunii formeaza un trident, specific modului traditional hindu de
reprezentare a zeului Shiva.
Mausoleul are in fata o eleganta gradina ornamentala, cu
specific persan. Are 300 de metri latime, cu un lac central care ajunge
pana la pragul portii monumentale. Este o traditie ca perechile de
indragostiti din India sa se fotografieze in aceste gradini, tinand mainile in
asa fel incat sa para ca ating cupola. Zidurile care adapostesc
monumentul funerar al lui Mumtaz Mahal – impreuna cu mormantul lui
Shah Jahan, care a murit in 1666 – sunt de asemenea din marmura,
incrustate cu 43 de pietre pretioase distincte.

Complexul include o intrare principala, o gradina minutios aranjata,

divizata de patru piscine mari, fiecare dintre aceste sectiuni e divizata inca
de doua ori in patru alte sectiuni; aici exista si o moschee in partea
stanga, o casa de oaspeti in partea dreapta, precum si numeroase alte

5
cladiri atasate palatului. Taj este amplasat in spatele tuturor acestor
structuri, langa albia raului Jamuna.
Taj Mahal inseamna “palatul coroanei”, desi nu intotdeauna a
fost tratat cu grija pe care o merita o asemenea bijuterie a
arhitecturii universale. Cand Imperiul Mogul a cedat sub presiunea
persana, franceza si britanica – care a condus destinul Indiei mai mult de
doua secole – mausoleul lui Mumtaz Mahal a fost in real pericol.Englezii
utilizau esplanada de marmura pentru jocul cu mingea sau alte destinatii,
in timp ce gradinile erau faimoase pentru intalniri amoroase de tot
soiul.De fapt, intentia ocupantilor era sa trateze toate monumentele
mogule cu dispret. In 1820, Lordul William Bentick – guvernatorul
Bangladesh-ului – a dispus indepartarea marmurei din toate aceste edificii
spre vanzare in Anglia, ca materie prima. Din fericire pentru Taj Mahal,
primul transport de marmura nu a atras cumparatori si stralucita idee a
fost abandonata.

Guvernatorul indian a luat nenumarate masuri in ultimul deceniu

pentru a proteja mausoleul de excesul de vizite. Pe langa ridicarea pretului
de intrare la 50 pentru straini, traficiul a fost restrans la 4 km de la
rotonda.Conform unor surse ale epocii, imparatul a proiectat un al
doilea mausoleu identic cu Taj Mahal-ul, dar din marmura neagra,
de cealalta parte a raului Yamura, unde trebuia sa coincida cu
reflectia in apa a templului geaman alb.Cel care a fost construit cu 25
de ani inaintea celebrului edificiu a fost Baby Taj, cum este cunoscut in
popor in Agra.

6
 Acest mausoleu de dimensiuni mai modeste anunta prin forma
si detaliu ceea ce avea sa devina Taj Mahal-ul. Se poate considera o
macheta a impozantei opere a imparatului, fiind prima constructie in acest
stil realizata in totalitate din marmura. S-a construit intre 1622 si 1628 , si
numele sau adevarat este Itimad-ud-Daulah.Taj Mahal atrage anual 2-3
milioane de vizitatori, dintre care o mare parte de pe alte continente, fiind
cea mai populara atractie din India in special in lunile octombrie,
noiembrie si februarie.Mijloacele de transport ce polueaza atmosfera nu
sunt permise in zona mausoleului de aceea turistii ce vor sa viziteze
regiunea trebuie sa se deplaseze cu autobuzul electric local sau pe jos. Din
motive de securitate, numai cinci tipuri de obiecte sunt permise in interior:
apa in sticle transparente, camere video mici, camere fixe, telefoane
mobile inchise si genti mici de dama.

4. Taj Mahal – WIKIPEDIA

Taj Mahal-ul este un monument în Agra, India. A fost comisionat de
împăratul Shah Jahan ca un mausoleum pentru soția sa, Mumtaz Mahal.
Clădirea a fost construită între 1630 și 1653.

7
 În 1983, Taj Mahal-ul a devenit parte din patrimoniul mondial UNESCO
și rămâne astăzi printre cele mai vizitate și faimoase monumente din
lume.

Descriere
Odată capitală a Imperiului Mogul (sec. 16-18), Agra se află la o oră și
jumătate de mers cu trenul expres din New Delhi. Turiști din întreaga lume
vizitează zona, dar nu pentru ruinele fortăreței construite de acest
imperiu, ci pentru a vedea cu ochii lor Taj Mahal-ul. El este cel mai faimos
monument din India, magnific templu ce amintește lumii bogata civilizație
a unei țări care a fost treptat înghițită de industrializare. Taj Mahal-ul este
cu adevărat cel mai bine păstrat monument-mormânt din lume. Poetul
englez Edwin Arnold îl descria ca fiind "nu un monument de arhitectură ci
dragostea unui împărat încrustată în piatră". Este amplasat pe malul râului
Yamuna, care servea ca mijloc de apărare a Fortăreței de la Agra, centru
al Imperiului Mogul până la mutarea capitalei la Delhi în 1637.
Taj Mahal-ul a fost construit de al cincilea împărat mogul, Shah Jahan,
în memoria celei de-a doua soții Mumtaz Mahal, prințesa persană
musulmană. Împărăteasa a murit după nașterea celui de-al 14-lea copil,
alături de soțul său, în timpul campaniei de zdrobire a rebeliunilor din
Burhanpur. Moartea ei l-a afectat într-atât pe împărat încât părul i-a albit
în numai câteva luni. Înainte de ultima suflare Mumtaz l-a rugat pe împărat
patru lucruri: să-i construiască un mormânt, să se recăsătorească, sa-și
iubească fiii și să-i viziteze mormântul la aniversare. Șahul a pierdut la
decesul soției sale nu numai o consoartă, ci și un abil și inteligent sfetnic
politic. Așa a jurat împăratul că va construi un edificiu funerar mareț și
fără egal în lume.
Construcția Taj Mahal-ului a demarat în 1631 și a durat 22 de ani. Se
spune că 20 de mii de oameni ar fi fost trimiși să muncească aici.
Materialele erau aduse din întreaga Indie și din alte zone ale Asiei cu
ajutorul unei "flote" ce numără 1000 de elefanți. Proiectat de arhitectul
iranian Ustad Isa, Taj Mahal-ul a devenit "simbolul dragostei eterne".
Clădirea "răsare" din peisajul roscat, așezată fiind pe o terasă de marmură
albă care pune în evidență uriașul dom și cele patru minarete. Ansamblul
închide în interior o grădină deosebit de frumoasă cu fântâni arteziene iar
aleea principală, care pornește de la intrarea impozantă, este străjuită de
arbori ornamentali.
Complexul mai cuprinde în afară de palatul propriu zis și o moschee.
Aparent s-ar putea spune că sunt de fapt două moschei, însă una dintre
clădiri este construită doar pentru simetrie, întregul complex fiind
construit simetric. Înăuntrul domului se află sicriul împărătesei încrustat cu

8
pietre prețioase. Atât de strălucitoare sunt interioarele incât au fost
descrise ca fiind "proiectate de uriași și finisate de bijutieri". Singurul
obiect asimetric din interiorul domului este sicriul împăratului care a fost
construit alături de cel a reginei, 35 de ani mai târziu. Aceeași marmură
este întâlnita și in camera mortuară, care prezintă sculpturi cu modele
florale. Cu toate că este un mormânt, este adevărat - deosebit, plutește
între cer și pământ cu formele lui simetrice perfecte și cu grădinile din jur
reflectându-se în oglinda lacului împrejmuitor. În fața acestor minuni,
turiștii rămân realmente gură cască.
Monument al dragostei trainice, Taj Mahal-ul are multe locuri ce se
ascund ochilor vizitatorilor grăbiți. Baza rectangulară a clădirii este ea
însăși un simbol. Poarta principală se aseamănă unui văl, pe care femeile
Indiei îl poartă în noaptea nunții. Binecunoscutele imagini ale Taj-ului nu
corespund întru totul legendei, poeziei și romantismului despre care
Rabindranath Tagore obișnuia să spună că este "o lacrimă pe obrazul
timpului". Culorile ansamblului se schimbă de la oră la oră și de la anotimp
la anotimp așa incât Taj Mahal-ul și mormântul pe care îl găzduiește nu
sunt niciodată la fel.
Ca o bijuterie strălucește Taj-ul în lumina lunii, captată de
nenumăratele pietre prețioase încrustate în marmură. La răsărit întreg
ansamblul pare roz, iar seara alb-galbui. Schimbarea culorilor se spune că
este simbolul stării de spirit a femeilor. In vremurile de demult, existau aici
uși de argint, iar în interior era amplasat un grilaj de aur masiv și o textura
de perle direct pe lespedea funerară. Acestea au fost furate.
Clădirea este situată într-un decor natural și comunică cu exteriorul
printr-o poartă înaltă și masivă, care este simbolul clar al intrării în
paradis. Aceasta era fabricată din argint masiv și nituită cu cuie de argint,
însa, din cauză că era foarte grea, s-a scufundat. A fost înlocuită cu una
din alama, mult mai ușoară.
Potrivit legendei, Shah Jahan a intenționat să construiască pentru el
însuși un monument similar, dar că acesta ar fi urmat să fie construit din
marmură neagră pe malul celălalt al râului Yamuna.
Soarta, însă, i-a fost potrivnică: fiul său, Aurangzeb, s-a autoproclamat
rege în anul 1658 și l-a menținut în captivitate în fortul de la Agra timp de
nouă ani, sub formă de arest la domiciliu.
Tragedia survine aici: din interiorul fortului, fostul împarat mogul avea
în departare privelistea și, totdată, perspectiva Taj Mahal-ului.
Deși iubirea puternică pentru soția călăuzitoare de vieți, nu a încetat
nici chiar în momentul morții soțului iubit, totuși soarta le-a mai pregătit
incă ceva celor doi: Taj Mahal-ul se schimbă din cauza poluării. Acesta își
schimbă culoarea în galben, din cauza poluării, în pofida restricțiilor
impuse activităților industriale și circulației rutiere. Pentru conservarea
monumentului, Curtea Supremă indiană a ordonat în urmă cu zece ani
închiderea sau mutarea turnătoriilor, cărămidăriilor și sticlăriilor din
apropierea Taj Mahal-ului, situat la Agra, în nordul țării. Numai vehiculele
electrice sunt autorizate în apropierea mormântului, iar calitatea aerului
este măsurată regulat.
'Cu toate acestea, depunerea de particule de materie în suspensie pe
marmura albă a Taj Mahal-ului îi dă o tentă galbenă la suprafață, potrivit
unui raport parlamentar ale cărui concluzii au fost publicate marți de ziarul

9
Times of India. Comisia recomandă aplicarea unui tratament pe bază de
argilă pe fațada monumentului, așa cum s-a mai făcut deja în trecut.

5. Imperiul Mongol- WIKIPEDIA

Imperiul mongol a fost cel mai mare imperiu pe uscat, de peste
100.000.000 locuitori, creat într-un timp scurt de Ginghis Han și urmașii
lui. Succesului militar al mongolilor, mai ales în secolele XII-XIV, este
remarcabil. Ei au controlat imense teritorii, din Coreea până în Ungaria.
Cum au putut acești "barbari" să cucerească două continente și să
reziste aproape 300 de ani (1183-1502)? Acest lucru este cu atât mai
surprinzător cu cât armata mongolilor nu a numărat niciodată mai mult de
200.000 de luptători (cu aliați de neam turcic, chinezi, persani etc.). Ce
tehnică deosebită au folosit ei? În ce constă "misterul" lor?

>

>

10
 >

>

Filozofia mongolilor: supraviețuirea

Primele referiri asupra triburilor nomade de mongoli le găsim în
sursele chineze. În secolele VIII-IX populația de triburi nomade turcice
numită uiguri a preluat controlul asupra unei părți din Mongolia, stabilind
capitala la Karakorum, la sud-vest de Ulanbator. În 840 uigurii sunt împinși
de kyrgyzi în China (astăzi fiind ca 8.000.0000).
Înaintașii mongolilor erau crescători de cai din regiunea cuprinsă între
poalele munților Altai, la sudul pădurilor Siberiei și nordul deșertului Gobi.
Erau învățați cu privațiuni de tot felul, grija principală fiind supraviețuirea
familiilor lor, a hergheliei și găsirea de noi pășuni pentru cai (care
depășeau de căteva ori numărul populației (probabil cca. 700.000 suflete,
la acea dată). Erau organizați după modelul tribal, cu unele elemnete de
modernizare pentru acea perioadă de timp. De exemplu, aveau un gen de
parlament (Kurultai), unde se discutau toate problemele importante
interne și externe, inclusiv alegerea marelui han (khagan). Șefii armatei
erau aleși și promovați pe criteriul meritului. Uigurii au avut scriere
proprie, sigiliu, au încurajat artiștii și știința și au cultivat toleranța
religioasă față de supuși.
Mongolii nu erau interesați în stăpânire de teritorii de tip seniorial, iar
politic îi preocupa recunoașterea de către cuceriți a khanilor lor. Orașul
care li se supunea era obligat să plătească tribut. Distrugeau numai dacă
întâmpinau rezistență. Pentru acest popor eminamente nomad era vitală

11
supraviețuirea și de aceea se mulțumeau cu colectarea a 10% din
alimente pentru ei și caii lor, precum și din populația tânără din rândul
celor înfrânți, aptă să lupte în armata lor. La fel ca turcii de mai târziu,
"nomazii stepei" nu excelau în acumularea de provizii sau în
confecționarea armelor; de aceea erau dependenți de cei ce se
îndeletniceau cu comerțul, de producătorii de arme și de produsele
țăranilor din teritoriile ocupate. Ei au lăsat pe comercianții venețieni și
genovezi (ultimii au făcut și spionaj în favoarea mongolilor) să facă un
comerț înfloritor în zona Mării Negre.

Tehnică militară bazată pe mobilitate

Adesea pe câmpul de luptă superioritatea inamicului era de 6:1.
Filozofia mongolilor în bătălie era diferită de cea a europenilor. Ei nu
insistau pe onoare și cavalerism, ci îi interesa victoria sub diversele ei
formule. Și astăzi impresionează ingeniozitatea militară, mobilitatea
extraordinară, disciplina și simplitate operațională. Acest popor obișnuit să
instaleze un cort în câteva ore, nu era legat de un anume teren și nu
insista să îl apere cu prețul unor mari pierderi de luptători. Averea și
proprietatea nu erau la mare preț, pentru că nu le puteau acumula.
Întotdeauna au surprins dușmanul prin rapiditate. Nici armatele lui
Napoleon și nici tancurile lui Hitler nu au avut rapiditatea cailor mongoli.
Atacul mongol se baza pe 2 "arme"" calul și săgeata. Calul, la mare
preț, era deopotrivă sursă de hrană, de transport și armă de luptă. Iapa de
stepă, renumită pentru rezistența sa și faptul că scurma zăpada pentru a
se hrăni, era utilizată pentru lapte, carne, chiar la băut sânge (prin
desfacerea temporară a jugularei). Fiecare luptător deținea 3-20 cai, așa
că o armată era însoțită de minim 10.000 cai. Mongolii sunt primii care au
inventat scărița și șeaua, care le permitea întoarcerea din galopul calului
cu fața spre dușmanul care îi urmărea și slobozirea unor săgeți ucigătoare
(foloseau un inel pe degetul mare, pentru a elibera cu ușurință coarda
arcului). Pentru acești luptători învățați mai întâi să călărească, apoi
mersul pe jos, trecerea de pe un cal pe altul în galopul calului era o
manevră obișnuită pe câmpul de luptă. Utilizau arcuri de mărime diferite,
începând cu cele ușoare (pentru care fiecare luptător deținea două tolbe,
fiecare cu câte 30 de săgeți), de rază scurtă sau lungă, cu vârfuri speciale,
de semnalizare (fumigene), incendiare și unele care șuierau producând
panică inamicului.
Armata erau împărțite pe sistemul multiplilor de 10, cea mai mare
unitate de luptă (tuman) avea 10.000 de luptători. Fiecare tuman avea
avangardă proprie, ariergardă, centru și două aripi. Atacau în unghiuri
convenabile, conform conformației terenului de bătălie, de obicei cu șarje
ale cavaleriei ușoare. Tehnica mongolă folosea deseori retragerea de pe
terenul de luptă, pentru a atrage inamicul în ambuscadă, precum și
atacurile prin surprindere. Caracteristic lor era lupta „în liniște” și, potrivit
unor surse, în unele cazuri participau și femeile care însoțeau convoiul
luptătorilor.
Artileria, formată după modelul și cu soldați persani, precum și armele
chineze grele de asediu (baliste, catapulte și arcuri imense, bombe
incendiare etc.) erau păstrate în spatele frontului. Infanteria, formată de

12
obicei din spadasini și sulițași turci, era aruncată în faza finală a bătăliei.
Harnașamentul și îmbrăcămintea ușoară a cavaleristului mongol contrasta
cu armura grea și imobilismul cavalerului european. Soldatul mongol avea
haine de piele înmuiată în urină de cal, un gen de cotieră pe mâna dreaptă
folosită ca scut și pentru a-și feri și fața, o tunică de mătase care îl proteja
de infecțiile provocate de răni, pumnal, sabie, precum și o tolbă de
merinde.
Deși pare neverosimil în cazul acestor luptători ”barbari”, strategii
mongolii întocmeau planuri amănunțite ale atacului, bazându-se pe
informații ale spionilor și cercetărilor proprii în teren. Aveau grijă să
dezbine posibilii aliați și să evite formarea alianțelor între adversari.
Obiectivul de cucerit era atacat din mai multe părți, devastând teritoriile
învecinate pentru a înlătura inamicului orice speranță de succes. Asediile
lor erau de temut, folosind construcții ingenioase în fața meterezelor
cetăților și la nevoie înfometarea prelungită a asediaților. Superioritatea
artei războiului la mongoli a fost demonstrată în cadrul bătăliei de la
Legnica (9 aprilie 1241). Împrejurimile acestei localități din Silezia polonă
au constituit terenul manevrelor mongolilor contra armatelor unite ale
nobililor poloni, germani, cehi și mercenarilor Papei, posibil și Cavalerilor
Teutoni, bine echipate, dar fără comunicare între ele. Mongolii s-au mișcat
pe arii mari utilizând sistemul propriu de semnalizare cu steaguri. Au
utilizat manevre înșelătoare de retagere și atac (uneori mascate cu
perdele de fum), dispersînd inamicul și supunîndu-l la foc de artilerie
ușoară, ambuscade și atacuri de flanc asupra grupurilor dispersate,
ucigând caii de sub armurieri etc. Victoria nu a folosit mongolilor, care de
altfel nu ținteau spre vestul [[Europa|Europei, ci spre Ungaria, unde se
instalase dușmanii lor, cumanii. Aflând de moartea Marelui Han Ogadei cu
1 an înainte s-au retras spre capitala Karakorum pentru alegerea noul
comandant suprem. În drum spre Karakorum, Batu devastează toată
coasta dalmată. Startegii medievali au învățat din această tehnică, folosid-
o următoarele trei secole, de exemplu în marea bătălie de la Grunwald (15
iulie 1410), unde armate unite polono - lituaniene au înfrânt puternicul
Ordin Teutonic.

Istoria stăpânirii mongole

În anul 1206, la numai 42 ani și după o campanie militară împotriva
tătarilor din estul Mongoliei, șeful militar Temujin devine "mare
conducător" (khagan), sub numele de Ginghis. În anii 1221-1223, 2
generali ai săi (Jebe și Subetai) (Viteazul) - cuceresc Iranul, Azerbaidjanul,
Georgia, regiunea Astrakhan și Crimeea.
După moartea lui Ginghis (în 1223, la Karakorum), fiul acestuia
Ogadei continuă cuceririle: în 1230 o armată de 50.000 mongoli și 70.000
turci cucerește Regatul bulgar (situat pe Volga), în 1237 atacă pe cumanii
de pe Volga și Don, apoi cade Moscova, iar în decembrie 1242 generalul
Batu ocupă Kievul. În continuare, Batu lansează 3 atacuri de proporție
asupra Europei: asupra Poloniei, Lituaniei și Prusiei Orientale; altă armată
mongolo-tătară se îndreaptă spre Ungaria prin trecătorile românești, în
timp ce o a III-a armată condusă de Batu și Subetai atacă centrul Ungarie
regelui Bela al IV-lea, pentru a-l pedepsi pe acesta că acordase azil

13
cumanilor în 1238. Istoriografia ungară consemnează că armatele polono-
[[maghiare ar fi învins în 1241 pe mongoli la Mohi. Cert este că Batu a
pătruns în Pesta pe care o ține sub ocupație 1 an și a împresurat și Viena,
însă veștile despre moartea marelui han Ogadei (decedat tânăr, căzut în
patima alcoolului) modifică radical planurile mongolilor. În 1251, Batu
devine Mare Han și fixează capitala noului hanat (Kipchak) la Sarai (lângă
actualul oraș Volgograd, pe malul Volgăi). Începând cu secolul XIV islamul
a devenit religie oficială a părții de vest a Imperiului Mongol.
Formațiunea statală a lui Batu, situată în zona de astăzi a Turkistanului a
fost cucerită în 1395 de Timur (Tamerlane), cu o armată de vorbitori de
limbă turcică. Timur a schimbat capitala "Hoardei de Aur" (denumire dată
de băștinașii de pe Don, datorită corturilor "aurite") la Samarkand, astăzi
al II-lea oraș ca mărime din Uzbekistan, oraș cu o istorie de 2500 ani și un
amestec de cultură iraniană, indiană și mongolă. Tot el a ocupat vastul
teritoriu dintre [[Marea Caspică] și Marea Neagră, Persia (Iranul de azi) și
India. Deși musulman, luptă cu turcii și chiar capturează pe sultanul
otoman Baiazid I (în 1402, la Ankara).
Începând cu sec. XV apar alte puteri – Rusia și Imperiul Otoman. În 1363
principele Moscovei, Dmitri Donski, reușește prima mare victorie împotriva
mongolilor, iar în 1502, Hoarda de Aur, divizată în hanate mai mici
(Astrakhan, Kazan, Crimea și Siberia), este definitiv înfrântă de tunurile și
armele de foc ale lui Ivan al IV-lea al Rusiei. Ultimul hanat, Ghirai în Crimea
este înfrânt, în 1689, de Petru cel Mare.
Cauzele prăbușirii și consecințele stăpânirii mongole
Cauzele prăbușirii mongolilor sunt cele întâlnite și la alte imperii:
erodarea din interior și loviturile primite din exterior. Inevitabil, imperiul
care nu a oferit populației stepei o viață sedentară și o eficiență
economică redusă nu putea să reziste progresului istoriei. Aristocrația
mongolă nu s-a adaptat, deși a încercat în mai multe rânduri, la civilizația
de tip urban. Schimbarea succesivă a capitalei de la Karakorum la
Beijingul de astăzi realizată de Hanul Kublai (descendenții săi au întemeiat
dinastia Yuan în China), a condus la o evoluție independentă a Hoardei de
Aur în Asia Centrală și în Rusia de restul imperiului. După cum am arătat,
loviturile decisive au fost date de rușii dotați cu arme de foc, aspect militar
neglijat de strategii mongoli.
Se acceptă că cea mai mare „realizare” a mongolilor a fost,
paradoxal, formarea imperiilor mari - rus, otoman, chinez și japonez.
Aceasta deoarece, aceste teritorii deși disparate au fost obligate să se
unească pentru a face față invadatorilor. Dintre viitoarele puteri euro-
asiatice, imperiul turc a preluat cel mai mult din moștenirea militară și din
tradițiile mongolilor. Asemănător mongolilor, turcii au permis libertatea
credinței, deși legătura rușilor cu Constantinopolul a fost întreruptă,
mânăstirilor nu le pretindeau impozite etc.
La rândul său, Rusia s-a format mai întâi ca un teritoriu din care se
colecta tributul mongol. Novgorod și apoi Kiev devin centre ale comerțului
din centrul Imperiului Mongol. Îndeosebi tătarii, aliați uneori asimilați total
de mongoli au avut mare influență asupra Rusiei; mulți nobili ruși au
origine tătară, iar organizarea militară și socială a statului moscovit a fost
de inspirație tătaro-mongolă. Statul tătar din Crimeea a fost anexat de

14
Rusia deabia în 1783. Ulterior, armata rusă, clădită după rigurozitatea
tehnicii militare germane, a dat loviturile decisive mongolilor.
În mod asemănător, China a înflorit sub domnia lui Kubilai, care timp
de 18 ani (până în 1276) a cucerit cea mai mănoasă și populată provincie
a Imperiului. La începutul secolului XIV, luptele interne dintre triburile
mongole, au permis unei noii dinastii chineze să pătrundă în Mongolia.
Pentru a-și asigura granița din nord, chinezii au construit Marele Zid.
Ulterior, împărații chinezi au încorporat, până în 1750, toată Mongolia.
Kubilai, nepotul lui Ginghis, a încercat fără succes să cucerească
naval Japonia (folosind pentru prima dată în istorie bombele cu schije), altă
populație numeroasă care s-a coagulat în urma amenințării mongole.
Înfrângerea mongolilor în vestul Japoniei s-a datorat taifunurilor din lunile
de vară, despre care mongolii avea puține cunoștințe.
Europa s-a temut cel mai mult de mongolo-tătari, apoi de
continuatorii lor, cel puțin sub raportul tehnicii militare, turcii. Pe continent
circulau povești îngrozitoare despre cruzimea mongolilor, inclusiv că
mâncau ficatul inamicilor prinși pe câmpul de luptă. Scrierile occidentale
ale vremii susțin aducerea de către mongoli a „ciumei neagre” din anul
1340, care a înjumătățit populația Europei Centrale. Această afirmație este
probabil corectă, deoarece, la asediul cetății Kaffa, mongolii cuprinși de
ciumă, boală provocată de lipsa de igienă și răspândită prin intermediul
șobolanilor, căpușelor, purecilor etc., dânduți seama că nu mai pot
continua asediul au folosit pentru prima dată în istorie arma
bacteriologică, aruncând cadavrele în descompunere ale victimelor ciumei
în interiorul cetății.
Monarhii și prinții europeni cunoșteau relativ puține lucruri despre
mongoli. În acele secole de incapacitate militară europeană au existat și
încercări nerealiste de conlucrare cu mongolii. De exemplu, în 1250 regele
francez Louis al IX-lea propune mongolilor distrugerea islamului și
ocuparea „Pământului Sfânt” în Asia Mică. Însă mare khan Mihail avea alte
planuri: realizează cucerirea Chinei, a Persiei, Baghdadul (cel mai bogat
oraș al vremii în lumea musulmană) și Damascul. Acestea cad pe rând sub
loviturile armatei sale. Contrar speranțelor cruciaților europeni, în 1260
mamelucii din Egipt și nordul Africii înfrâng pe mongoli lângă Nazaret.
Mongke preferă invadarea din nou a Chinei unde, în 1259, moare în luptă.
A fost ultimul mare han al întregului imperiu mongol, dar și sfârșitul
speranței cruciaților de a înfrânge islamul.
Pentru lumea islamică, invazia mongolă a avut efecte contradictorii.
Pe de o parte, mongolii au distrus o civilizație de șase secole, iar
infrastructura (de exemplu irigațiile din Mesopotamia) nu au fost refăcute
decât în secolul XX. Pe de altă parte, islamul a integrat unele elemente ale
shamanismului și budismului mongol, iar turcii majoritari în Asia Centrală,
la început vasali mongolilor, s-au impus drept o mare putere militară,
economică și culturală euro-asiatică. Spre deosebire de mongoli, turcii au
preluat armele de foc aduse din China. Treptat Imperiul Otoman a reușit
să-i absoarbă pe mongoli, cu excepția Hoardei de Aur din sudul Rusiei,
rămasă tributară valorilor vieții de stepă. Deși mongol, Timur s-a
concentrat pe stăpânirea teritoriului din jurul localităților Bukhara și
Samarkand, luându-și titlul de sultan și domnind din spatele scenei de
lupte. În 1391 Timur înfrânge armata Hoardei de Aur, în 1395 pe cea a

15
Imperiului Otoman, în 1398 pe cea a sultanatului de Delhi, apoi îi înfrânge
și pe mameluci, iar în 1402 sultanul otoman Baiazid I este capturat pe
terenul de luptă. Construcțiile din Smarkand au fost realizate de meșteri
din toate colțurile imperiului. Astfel se explică interesanta combinație
islamică și indiană a construcțiilor. În următorii o sută de ani, Imperiul
Timurid, neorganizat corespunzător administrativ, a căzut sub loviturile
otomanilor și indienilor.
"Pax Mongola" de circa un secol a asigurat o oarecare desfășurare a
comerțului pe uscat, prin intermediul așa-numitului „drum al mătăsii”.
Mongolii au influențat, în mică măsură, comerțul pe mare, iar atacurile cu
flota asupra Japoniei au demonstrat incapacitatea lor de a desfășura un
război naval.

6. Ginghis Han – WIKIPEDIA

Ginghis Han (Temüügin, Тэмүүжин: „Întemeietorul“) a fost unul
dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile: a cucerit o mare parte
din Asia, punând temeliile Imperiului Mongol, personalitatea lui fiind
asemănătoare cu aceea a lui Alexandru cel Mare.
În anul 1206, la 42 ani și după o campanie militară împotriva unor
triburi din estul Mongoliei, șeful militar Temüügin devine „mare
conducător” (1206-1227)(hagan, „hanul hanilor”), sub numele de Ginghis,
al unei populații vorbitoare de dialecte mongole și turcești. Ginghis a unit
triburile mongole și a reușit să ocupe cu oștile sale teritorii vaste, spre est,
până la Marea Chinei, și spre vest până la Marea Caspică. Pentru
administrarea acestui imperiu uriaș, Ginghis han a emis decretele

16
necesare sub formă de texte de lege. După moartea sa, imperiul a fost
împărțit între fii lui și extins în continuare, timp de două generații, după
care marea formațiune statală s-a dezmembrat.

Hanul Hanilor Imperiului Mongol

Ginghis Han - un mare cuceritor

Domnie: 1206 – 1227

Nume complet: Ginghis Han (nascut: Temüjin)
Alte titulaturi: Han, Mare han
Născut: c. 1162; Munții Khentii, Mongolia
Decedat: 18 august 1227 (vârsta 65)
Succesor: Ögedei Khan
Căsătorit cu: Börte Ujin, Kulan, Yisugen, Yisui, altele
Urmași: Jochi, Chagatai, Ögedei, Tolui, alții
Casa Regală: Borjigin
Tată: Yesükhei
Mamă: Ho'elun

Istoric

Râul Onon

17
 Situația mongolilor
Mongolii ocupau partea nord-estică a Mongoliei de astăzi, teritoriu
amplasat între râurile Onon (lungime 1.032 km) și Kerulen (lungime 1.254
km). Ambele își au obârșia pe teritoriu rusesc și se varsă în fluviul Amur.
Triburile mongole erau alcătuite din păstori, pescari și vânători nomazi din
stepele asiatice. Nu se știe dacă aceste triburi aveau noțiunea proprietății
private propriu-zise. Însă se deduce faptul că erau organizați într-o
orânduire asemănătoare cu a feudalismului timpuriu prin ierarhia militară
din cadrul tribului. Marile decizii erau adoptate într-un consiliu militar-
aristocratic suprem, o adunare generală, cunoscută sub denumirea
„kuriltai” (sau kurultai, pe tătară korîltai). Kuriltaiul alegea și marele han.

Originea și nașterea lui Temüügin

După legenda mongolă, mongolii se trăgeau dintr-un lup și o ciută
(căprioară) care trăiau la izvoarele râului Onon la poalele muntelui sfânt
„Burhan Haldun” (aflat la circa 170 km est de Ulan Bator). Temüügin
aparținea tribului „Mongghol”, clanul „Borgighin” („mongolii sălbatici”),
fiind fiul cel mai mare al șefului de clan Yesüghei bahadur și strănepotul
legendarului prinț mongol Kabul han (1130–1150). Acesta din urmă
începuse în 1131 unificarea triburilor mongole. Temüügin, care în
traducere înseamnă „făurar” sau „de fier”, a continuat această politică și i-
a transmis-o fiului său Öghedei (Ogotai, Ugotai).
Locul nașterii lui Temüügin este controversat. Unii susțin că s-ar fi
născut pe malul drept al râului Onon, după tradiția oriată și buriată (după
numele unor triburi mongole). Grupul tribal mongol estic „Halha” susține
că Temüügin s-ar fi născut pe cursul mijlociu al râului Kerulen.
Potrivit cronicarului (și medic) persan contemporan Rașid ed-din,
hanul mongol este prezentat în lucrarea Cronici ca fiind înalt, cu părul
roșcat și cu ochii verzi (ceea ce i-a făcut pe unii să presupună că neamul
său se va fi tras din vreun clan de origine scită).

Unirea triburilor mongole

Selenga (afluent al lacului Baikal la 200 km est de granița rusească

Temüügin era convis că supraviețuirea în stepele Asiei era posibilă

numai prin unirea triburilor. Urmărește atingerea acestui deziderat prin
șiretenie, diplomație iscusită, prin care caută să câștige aliați și să-și
elimine adversarii.
După 1190, triburile mongole erau unite sub conducerea lui Temüügin
și începu supunerea altor popoare din stepele Orientului Îndepărtat.

18
Dhinghis han le promitea promițând pradă bogată în războaiele care
aveau să urmeze.
În 1201 și-a înfrânt rivalul Gurhan Geamuha, care îi era frate de cruce
și care a reușit să se refugieze, dar după încercări zadarnice de a ridica
forțe contra lui Temüügin s-a sinucis. Printre popoarele care s-au supus
noului mare han Ginghis figurau merkiții (1202), keraiții (1203) și naimanii
(1204), fiind astfel înlăturate ultimele obstacole în calea creării imperiului.

Urmări

Ugedai Khan (portret din secolul XIV)

Despre personalitatea hanului mongol au circulat diferite versiuni și
legende. Potrivit unor izvoare, că Ginghis Han i-ar fi dat fiului său Öghedei
în 1240 „Istoria secretă a mongolilor”, un amestec de cronică și legendă.
Potrivit altor izvoare, cronica ar fost întocmită de Öghedei însuși.
Manuscrisul conține relatări din viața lui Ginghis han și putea fi citit numai
de membri ai familiei hanului. Documentul original a dispărut pentru
totdeauna. Abia în 1866 au fost descoperite într-o bibliotecă chineză
fragmente transcrise din documentul original. În manuscris este amintit
faptul că hanul mongol punea mare preț pe loialitate deplină față de han și
prieteni.
Popoarele care au suferit din cauza invaziilor, jafurilor și măcelurilor
mongole îl consideră pe Ginghis han tiran crud și sângeros, care dispunea
omorârea în masă a populației băștinașe înfrânte. Cu toate acestea,
Temüügin a avut și o perioadă lungă de pace (pax mongolica).
Marele han a fost tolerant față de alte religii sau filozofii și asculta cu
atenție ce aveau de spus sacerdoții și filosofii respectivi. Către sfârșitul
domniei sale, Ginghis han s-a lăsat consiliat în probleme de organizare
politică și administrativă de Kitan Yelü Huța (din Manciuria) și de ministrul
său persan și musulman Mahmud Ialavaci. Politica lui Ginghis han a fost
continuată de moștenitorii săi, care au preluat un imperiu de peste 33
milioane km², cu o întindere cuprinsă între Oceanul Pacific și Marea
Caspică.

19
 Organizarea militară

Valea Orhan şi Harhorin und se află ruinele oraşului Karakorum

Armata mongolă era organizată în sistemul decimal, trupele fiind
împărțite în unități de zece soldați care se controlau reciproc. Se practica o
variantă a decimării: dacă dezerta un oștean din cei zece, ceilalți nouă
oșteni trebuiau să moară.
După ce dădeau în primire păr de la fiecare cal, oștenii depuneau
jurământul de credință și supunere oarbă, până la moarte, față de han. Din
păr de cal se făcea „stindardul negru” (cunoscut și pe românește sub
denumirea de tui). Este și astăzi simbol național (este păstrat în custodia
ministerului mongol al apărării, în Ulaan Baatar).
Puterea și succesul trupelor mongole se explică prin disciplina severă,
prin enorma mobilitate a trupelor, natura robustă a cailor și războinicilor,
armele din dotare și prin tactica inteligentă de luptă a comandanților
mongoli. Fiecare călăreț avea doi sau trei cai, care îi dădeau posibilitatea
schimbării cailor obosiți, oștenii oprindu-se pe un traseu numai pentru
somn și hrană. Aceasta consta preponderent din carne uscată făcută
pulbere (borts), păstrată în bășică de vită prinsă la șa.
Mongolii erau antrenați de copii pentru a deveni călăreți și arcași
excelenți. Vânătoarea era îndeletnicirea de căpătâi ca antrenament în
vederea războaielor. Arma principală era arcul compus din două materiale
diferite (lemn, tendoane sau metale) care asigurau o elasticitate
deosebită. Războinicii posedau mai multe arcuri, foloseau săgeți cu vârfuri
metalice care puteau să străpungă zalele cu care era echipat inamicul.
Prin folosirea în călărie a scărilor, puteau ținti din goana calului în direcția
opusă fugii cu o precizie uimitoare (tehnică de altfel răspândită la mai
toate triburile războinice ale stepei, încă de pe timpurile sciților și
sarmaților). Tactica folosită frecvent de mongoli era atacul rapid și scurt,
urmat de o retragere amăgitoare, menită să atragă inamicul în cursă, ca
să fie împresurat.

Tabel cronolgic
Perioada Evenimentul
1155, s-a născut Temüügin

20
1167
Temüügin unește triburile mongole și supune alte popoare din
1190
stepă
Are loc ceremonia cu Borta (viitoarea lui sotie si fica lui Tugril
1192
Khan) seful tribului Kerait
Gurhan Geamuha (fratele de cruce) il tradeaza si isi face o noua
1195
alianta cu tribu Naiman
1201 Victorie asupra lui Gurhan Geamuha (fratele de cruce)
1202 Învinge poporul merkit și patru triburi tătare
1203 Învinge poporul kerait
1204 Învinge poporul naiman
1206 Temüügin este ales de Kuriltai ca han al hanilor
Supunerea tanguților (un stat alcătuit de uiguri, chinezi și
1207-
tibetani) și întemeiază o bază militară lângă marele zid
1209
chinezesc
Oștile mongole pătrund pe teritoriul dinastiei Jin (o dinastie
1211
tunguză din Manciuria)
1215 Mongolii ocupă Pekinul
1219 Coreea începe să plătească tribut mongolilor
Supunerea imperiului Kara Kitai de lângă lacul Balhaș și un tratat
1218
de prietenie cu statul Horezmul (de pe teritoriul Iranului)
O incursiune de răzbunare contra horezmienilor, deoarece unii
1218 horezmieni prădaseră o caravană mongolă. Desemnarea lui
Öghedei ca urmaș al lui Ginghis Han
Ocuparea Transoxaniei după înfrângerea oștirii șahului din
1219-
Horezm. Sunt ocupate Buhara și Samarkand-ul (centre urbane
1220
importante din Asia centrală)
Fondarea capitalei imperiului mongol, Karakorum (oraș ruină în
1220 Mongolia). Incursiuni militare în Caucaz și cnezatele ruso-
ucrainene.
Înfrângerea oștirii lui Gelal ed-Din, fiul sultanului din Horezm,
1221
căzut în bătăliile de la Marea Caspică
Armata mongolă, condusă de Sübedei (sau Subotai), avansează
ajungând în Ucraina și înving oastea aliată a cnezilor ruși în
1223
bătălia de la Kalka, deși această oaste avea superioritate
numerică față de cea mongolă.
Reîntoarcerea lui Ginghis în Mongolia. Expediție de pedepsire a
1224-
tunguzilor (națiunile din Manciuria). Îmbolnăvirea lui Ginghis ca
1225
urmare a unui accident de călărie.
18.aug.12
Ginghis Han moare lăsând în urmă un imperiu uriaș.
27

21
 Kuriltaiul îl alege pe Öghedei mare han (1229-1241). Potrivit
1229 înțelegerii din 1218, are loc împărțirea imperiului între fiii lui
Ginghis han.

22