CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE

„RAISA PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE CLINICE SPECIALIZATE

SUPORT DE CURS

Viroze cutanate

Rodica FRIPTU,
profesor la unitatea de
curs dermatovenerologie
cu nursing specific, grad
didactic superior

Planul lecţiei:

1.Epidermoneuroviroze:
Herpes simplex : etiologia, formele clinice, tratament.
 Herpes Zoster : etiologia, formele clinice, tratament.
2.Epidermoviroze proliferative :
Verucile : etiologia, caracteristica clinică,tratament .
Molusculul contagios : etiologia, caracteristica clinică,
tratament.
Condiloamele acumulate : etiologia, caracteristica
clinică,tratament.
3.Îngrijirea pacientului cu viroze cutanate

VIROZE CUTANATE
Virozele cutanate sunt boli transmisibile, foarte frecvente, recidivante, care
afectează pielea şi mucoasele, transmiterea cărora se face prin pătrunderea
virusului prin leziuni ale pielii şi mucoaselor, prin înţepături de artropode,
muşcături de animale, prin intermediul obiectelor, produselor alimentare
contaminate, prin raport sexual. Manifestările infecţioase depind atât de
virulenţa şi cantitatea virusului infectant, cit şi de poarta de intrare, de starea
de rezistenţă şi imunitate a organismului.
Din grupul acestor boli fac parte: verucile, condiloamele acuminate,
vegetaţiile veneriene, moluscum contagiosum, herpesul simplex şi zona
Zoster.
Clasificarea virozelor cutanate
Virozele cutanate se împart in următoarele grupe:
2
 eipidermoneurovirozele (herpesul simplex, zona Zoster);
epidermoviroze proliferative (verucile, papiloamele pielii, condiloamele
acuminate, moluscum contagiosum).
În afara de aceste viroze în afecţiuni locale, mai există unele infecţii
generale virotice, boli febrile contagioase cu manifestări cutanate, care sunt
studiate în cadrul patologiei de boli infecţioase.

1. Eipidermoneurovirozele.
Herpes simplex. Herpesul simplex este cea mai răspândită infecţie
virală, cauzată de virusul filtrabil, care se manifestă printr-o erupţie de
vezicule, grupate în buchet situate pe o baza eritematoasă însoţită de
adenopatie regională. Factorii favorizanţi sunt: factori toxiinfecţioşi,
îmbolnăviri intercurente, excitanţii psihice, stresuri, emoţii, traumatisme
locale. Herpesul simplex se asociază frecvent cu anumite boli ca pneumonia
bacteriana, meningita epidemica, infecţiile colibacilare, gripa, febra
paratifoida, tulburări ale tractului gastrointestinal, diabetul zaharat,
tulburări neuropsihice; există un grup de boli rar însoţite de herpes, de pilda
reumatismul poliarticular acut, scarlatina, tifosul exantematic. În sfârşit,
sunt boli febrile, în timpul cărora herpesul nu apare, cum sunt tifosul
abdominal, variola, pneumonia virotică, tusea convulsivă. La nou-născuţi
infecţia se poate transmite transplacentar de la mama purtătoare de virus
herpetic sau în cursul expulsiei.
Deosebim următoarele forme clinice:
1) moderată (abortivă) - cu declanşarea rapidă a elementelor,
2) edematoasă, însoţită de hiperemie pronunţată şi edem puternic (de
pildă, în regiunea obrajilor),
3) gravă (herpes simplex ulcerosa),
4) zosteriformă (herpes simplex zosteriformis),
5) recidivantă - se localizează pe buze, fese, organele genitale.
Localizarea cea mai frecventă este cea facială, peribucală şi genitală, mai cu
seama la nivelul zonelor de trecere dintre piele şi mucoase, pe buze, nas,
organe genitale, fese, conjunctivă, cornee, cavitatea bucală, pe urechi, mai rar
pe degete, amigdale. Erupţiile herpetice recidivante apar pe acelaşi teritoriu
cutaneomucos. Perioada de incubaţie e de 3-5 zile. Apariţia erupţiilor de
herpes este precedată, cu câteva ore sau chiar cu o zi, de senzaţii subiective ca
prurit, căldură locală, frisoane, febră, arsuri, tensiune ale teritoriului lezat, la
nivelul căruia se produce o tumefacţie eritematoasă de dimensiuni variabile,
cu margini neregulate, pe care apare un buchet de vezicule mici. După 24-48
de ore, veziculele se transformă în pustule, în decurs de 2-4 zile ele se deschid,
transformându-se în eroziuni acoperite de cruste cenuşii-brune sau
hemoragice, care cad lăsând în loc o mică pată eritematoasă tranzitorie.
Evoluţia bolii durează 10-12 zile. Uneori se observă tumefacţii dureroase ale
ganglionilor limfatici regionali. Rareori herpesul se poate infecta cu piococi
banali.

3
 Tratamentul. Topic se aplică unguent aciclovir 200-300 mg de 2-5 ori pe
zi minimum 5 zile, pastă de sulfgudron.
În caz de localizare a herpesului simplex in cavitatea bucală gura se clăteşte
cu soluţii dezinfectante liante, ce conţin gălbenele, permanganat de potasiu,
etacridină lactat, apă oxigenată. În procesele diseminate şi frecvent
recidivante se administrează interferonogen - intramuscular, câte 2-3 ml la
fiecare 6 ore, în decurs de 3 zile. Rezultate bune se obţin la introducerea
vaccinei antiherpetice polivalente (intradermal câte 0,1-0,2 ml la fiecare 2-3
zile; două cicluri câte 5 injecţii cu întreruperi de 10 zile). Pentru prevenirea
recidivelor se recurge la vaccinarea antivariolică, la injecţii de gamaglobulină,
autohemoterapie, pirogenal.
Antibioticele cu spectru larg de acţiune se adaugă în caz de asociere a in-
fecţiei piococice.
Herpesul genital este una dintre cele mai frecvente boli transmisibile pe
cale sexuală şi se înregistrează atât la bărbaţi, cât la femei. La bărbaţi se
localizează pe faţa internă a prepuţului în şanţul balanoprepuţial, pe gland. La
femei, herpesul genital se localizează pe vulva, vagin, colul uterin, cauzând
leziuni veziculerozive, dureroase, acoperite de un exudat cenuşiu-gălbui.
Erupţia este însoţită de adenopatie inghinală bilaterală. Femeile pot rămâne
purtătoare de virus timp îndelungat. Singurul simptom evident în asemenea
cazuri este leucoreea. Un bolnav cu herpes genital poate elimina virus circa 12
zile. Durata medie a herpesului genital e intre 4 şi 48 de zile.
Tratamentul. Se indică administrarea preparatelor antivirale (Aciclovir),
vitaminoterapia (B1 B5, B6, B12, C), local unguient cu Aciclovir 5%, albastru de
Metilen 2%, sol.Castellani, fizioproceduri (UVB)

Herpes (Zona) Zoster.

Este o dermatoza eritemato-veziculoasă, provocate de virusul varicelei şi
viruşii filtranţi dermotrop şi neurotrop. Aceasta boală se înregistrează mai
frecvent după 45 de ani, cu localizarea unilateral pe trunchi, cap, membre
superioare, de-a lungul ramurilor şi terminaţiilor nervoase senzitive ale pielii,
înmulţindu-se, virusul produce o erupţie cu aspect variceliform. Cazurile
grave de herpes Zoster hemoragic, necrotic şi gangrenos se întâlnesc frecvent
la persoanele cu boli de sistem (leucoze limfoide, reticuloze), în decursul
vaccinoterapiei, boli febrile, tumori. Herpesul Zoster este caracterizat prin
durere, erupţie tumefierea ganglionilor sateliţi. Durerea precedă manifestările
curative. Atingerea cu veşmintele provoacă o senzaţie dureroasa puternică.
Adeseori erupţia este precedată de simptome generale prodremale ca febră,
frisoane, astenie şi de simptome subiective locale, care se manifestă sub
formă de prurit, arsuri, parestezii.
Deosebim următoarele forme clinice:
1) herpesul Zoster generalizat sau diseminat;
2) herpesul hemoragic,
3) herpes zoster gangrenos
4) forma abortivă, sau moderată;

4
 Simptomatologie. După perioada de incubaţie 7-8 zile dermatoza se
manifestă prin apariţia unui eritem, pe care după 6-24 de ore apar buchete de
vezicule perlate în număr crescând timp de 5-10 zile, la început mici, izolate
sau în ciorchine, putând conflua şi formând bule policiclice cu conţinut clar
timp de 2-3 zile. Apoi lichidul se tulbură şi se usucă, formându-se cruste
brune. Crustele se desprind în a doua sau a treia săptămână transpar nişte
pete superpigmentate sau cicatrice. Erupţia poate fi însoţită de
splenomegalie, leucocitoza, eozinofilie. Apariţia leziunilor este însoţită de
tumefacţia ganglionilor sateliţi. Pe teritoriul nervului afectat apar tulburări
trofice, funcţionale, parestezii. Nevralgiile pot persista şi după dispariţia
leziunilor.
Cea mai frecventă localizare este zona intercostală şi zona oftalmică. La
nivelul nervilor intercostali erupţiile zosteriene se localizează în semicentura
cu placi oblice înainte şi în jos. În localizarea de pe teritoriul ramurilor
nervului trigemen apar conjunctivita, keratita, irita, poate avea loc paralizia
facială, oculară, hemiplegia zosteriană. Localizarea herpesului Zoster la
nivelul pavilionului auricular produce dureri cu iradiere în tâmple, tulburări
auditive şi de echilibru, paralizie facială periferică.
Tratamentul. Se administrează preparate antivirotice (aciclovir, zovirax în
comprimate de 2-5 ori pe zi în decurs de 3- 6 zile), interferon, salicilate,
analgetice (acid acetilsalicilic, fenilbtazona, diclofenac), vitaminele B 1 B5, B6,
B12, C, autohemoterapie, injecţii de gamaglobulină, .
Sunt eficace procedurile fizioterapice - razele ultraviolete, ultrasunetul,
lampa Sollux, diatermia indirectă a ganglionilor simpatici cervicali, curenţii
diadinamici Bernard, în caz de dureri acute - electroforeza cu procaină,
blocada circulară cu procaină, fonoforeza cu unguente de interferon 50%.
În caz de erupţii acute este contraindicată terapia iritantă cu unguente, cu
băi. În această perioadă tratamentul se va limita la administrarea pudrelor.
Ulterior se vor folosi paste, creme, unguente antiinflamatorii şi dezinfectante:
aciclovir, unguente sau comprese cu interferonogen sau interferon, soluţii de
coloranţi 1-2%, unguente şi emulsii ce conţin antibiotice în combinare cu
hormonii steroizi («Oxicort», «Hioxizon», «Dermozolon», «Lorinden-C»).
Un efect terapeutic favorabil are aplicarea topică a unguentelor antivirotice
(aciclovir, roviax) în combinare cu coloranţi. Duşurile şi băile în prezenţa
erupţiilor sunt contraindicate.

2.Epidermoviroze profilerative

Veruce. Verucile sunt proliferări benigne contagioase ale pielii, provocate

de virus filtrabil dermotrop. Virusul pătrunde în epiderm la nivelul unei
leziuni a stratului cornos. Perioada de incubaţie durează de la câteva
săptămâni la mai multe luni. Infectarea se face prin contact sau
autoinoculare. Se transmit prin obiecte folosite în comun: foarfece de
manichiură, ace de tatuaj, pieptene, obiecte de bărbierit. În unele cazuri pot

5
sa apară după şocuri emoţionale. În colectivităţi închise de copii, în familie au
loc mici epidemii.
Exista următoarele forme clinice: verucile vulgare (simple), verucile
plantare, verucile plane juvenile, verucile papilomatoase sau papilomul.
Verucile vulgare se înregistrează la copii, tineri adulţi pe faţa dorsală a
mâinilor şi picioarelor, degete, genunchi, mai rar pe faţă, palme, coate, nu se
întâlnesc pe trunchi. Verucile vulgare apar ca papule rotunde sau ovale,
izolate sau grupate, de dimensiuni variabile de la 4-5 mm până la 1 cm, de
culoarea pielii, uneori roz-gălbui sau chiar negricioase, dure, nedureroase, cu
suprafaţa neregulată brăzdată de şanţuri, aspră la pipăit. Nu se asociază cu
simptome subiective şi nu degenerează. Odată apărute, verucile cresc, se pot
suprainfecta cu piogeni. Unele veruci se vindecă spontan.
Tratamentul. Se aplică electrocoagularea sau diatermocoagularea,
chiuretajul, arderea cu acid tricloracetic, sau azot lichid (crioterapie),
unguente cu interferon, colhicină, oxolină cu lichidul Fovler sau cu ferezol,
ultimul fiind compus din 40% fenol şi 60% tricrezol. Este eficace sugestia în
hipnoză

Verucile plantare apar la tineri şi adulţi, rareori la copii în locurile de

sprijin ale piciorului (călcâi, capetele metatarsienelor 1, 3 5). La persoanele cu
picior plat se localizează în centrul bolţii plantare. Se transmit prin
încălţăminte de la persoanele contaminate, prin contact indirect din sălile de
sport, de pe terenurile de sport şi bazinele de înot, în duşuri. Clinic, veruca
plantară se prezintă sub formă unor mase dure, rotunde, bine delimitate faţă
de ţesutul înconjurător, acoperite de un epiderm îngroşat, de culoare galben-
cenuşiu. Se dezvoltă în profunzimea pielii, în derm şi până la aponevroza
plantară. Datorita grosimii stratului cornos şi presiunii, verucile plantare nu
proemină la suprafaţa pielii, la presiune produc dureri, datorită comprimării
terminaţiilor nervoase. Se disting doua varietăţi de veruce plantare: veruca
plantară profundă şi veruca plantară superficială. Veruca plantară profundă
este dureroasă, izolată, cu o suprafaţă marcată de mici puncte negre.
Verucile plantare superficiale sunt multiple şi confluente, nu sunt
dureroase. Verucile plantare nu au tendinţa la vindecare spontană.
Tratamentul. Se aplică azot lichid (crioterapie), unguentul de colhamină,
soluţie de podofilină 10—20%, electrocoagulare.
Ţesutul din jurul verucei apare cu pastă de zinc, iar pe suprafaţa acesteia se
aplică soluţia sus-menţionată. Procedura se aplică o dată pe zi în decurs de 3-
4 zile, apoi se fac băiţe fierbinţi cu hidrocarbonat de sodiu; ulterior se înlătură
cu foarfecă pelicula apărută şi masele cornoase înmuiate. Procedură eficace
este chiuretajul.

Verucile plane juvenile îşi fac apariţia la copii adolescenţi, femei adulte cu
localizarea pe faţă, dosul mâinilor, gât, antebraţe. Se prezintă ca mici papule
plane, rotunde şi poligonale, cu suprafaţa neteda, de culoarea pielii normale
sau gălbuie. Se vindeca spontan.

6
 Verucile papilomatoase, sau papiloamele, sunt nişte ridicături pediculare,
filiforme, care se întâlnesc la bărbaţi în pielea păroasa a bărbiei, la femei pe
gât, pleoape. Papiloamele cavităţilor bucale se prezintă sub forma unor mici
vegetaţii , rotunde, netede, albicioase.
Tratamentul prin sugestie, soluţia Fovler, psihoterapia. Topic se aplică
unguente keratolitice cu conţinut de acizi salicilic, benzoic, lactic, rezorcină.
Se aplică de asemenea şi doze eritemice de raze ultraviolete, razele Bucky,
preparatele propolis, colanhoe, oxolină, bonafton.
Verucile plane se tratează prin aplicaţii scurte de azot lichid. În timpul
tratamentului poate să apară o durere locală de 2-3 min. În funcţie de
intensitatea îngheţării pot apărea bule dermo-epiderimice, care se turtesc în 3
zile, urmate de vindecări şi dispariţia leziunii verucoase în 2-3 săptămâni. În
distrugerea verucilor mai mari, bine vascularizate, se aplică
electrocoagularea, eleotroexcizia, care necesită anestezie locală. Chiuretarea
se face după anestezia locală cu chiureta Volkman, după care plaga se tratează
cu acid salicilic pur şi deasupra se acoperă cu un pansament uscat. Pentru
verucile plantare se utilizează plasturele cu acid salicilic în concentraţie de
40% timp de 10-14 zile, în fiecare noapte, apoi se face chiuretarea. În verucile
plantare se foloseşte ureea în concentraţie de 40%, timp de 10-14 zile, în
pansament ocluziv.

Condiloamele acuminate (vegetaţii veneriene) sunt tumori benigne,

papilomatoase, localizate la nivelul organelor genitale se transmit prin raport
sexual. Condiloamele acuminate apar la persoanele ce nu respectă regulile
igienice.
Condiloamele acuminate se localizează mai frecvent pe organele genitale;
în regiunile perianală, axilară, sub glandele mamare la femei. La bărbaţi se
pot localiza în şanţul balano-prepuţial, foiţa internă a prepuţiului, foiţa
extrernă a prepuţului, glandul, uretra. Se formează papule roze, moi,
pediculate, care la contopire prezintă excrescenţe papiliforme amintind cono-
pida sau zmeura. Papiloamele pot ulcera, între condiloame deseori se
acumulează o secreţie cu miros specific.
La femei condiloamele acuminate se asociază cu leucoreea. Sarcina este o
condiţie favorizantă în apariţia condiloamelor acuminate, care, netratate, pot
obstrua orificiul genital şi complica naşterea. Clinic, condiloamele acuminate
se prezintă sub forma unor vegetaţii papiloase pediculate de 1-2 cm, brăzdate
de şanţuri fine, care le dau aspectul de creastă de cocoş, de culoare roşu-brun
sau violaceu, de consistenţă moale; la uscare devin cenuşii-albicioase dure. La
persoanele care nu respectă regulile igienice ele se macerează, erodează şi se
degajă un miros fetid. Boala se poate vindecă spontan, dar adesea recidivează.
Tratamentul prevede aplicarea unor astfel de proceduri ca crioterapia,
chiuretajul cu linguriţa ascuţită Volkmann. Condiloamele pot fi arse cu soluţie
concentrată de permanganat de potasiu, cu acid tricloracetic, soluţie de
podofilină 20%, precum şi cu soluţie ce conţine 4 părţi de fenol şi 6 părţi de
tricrezol (ferezol). Se aplică pudră (rezorcină în jumătate cu talc), unguent de

7
colhamină. Este necesar a suprima cauza care a provocat dezvoltarea
condiloamelor acuminate. În tratamentul condiloamelor acuminate ale
sarcinii şi condiloamelor gigante mucocutanate se foloseşte laserul cu CO 2.
Podofiilinia se aplică strict pe leziuni protejând mucoasa şi tegumentul din jur
cu pastă de zinc, care după 4-5 ore se îndepărtează prin spălaturi locale.
Procedeul se repetă până la distrugerea completă a formaţiunilor vegetante.

Molluscum contagiosum este o dermaitoviroză întâlnită la copii şi

tineri. Transmiterea infecţiei are loc prin contact direct cu bolnavul şi prin
intermediul obiectelor infectate, băilor. Perioada de incubaţie a agentului
patogen durează de la 2 – 3 luni; ulterior apar papule de dimensiunea unui
bob de mazăre, având culoarea pielii sau perlei, formă de semisferă cu
ombilicare centrală de consistenţă fermă şi ciloare gălbuie, alb sau alb
lăptoasă şi conţinut păstos. Suprafaţa papulelor este netedă cu localizare pe
faţă, gât, frunte, pleoape, buze, în regiunea genitală, fesieră. Acuzele subiec-
tive lipsesc. Papulele pot fi solitare sau numărul lor poate atinge zeci de
exemplare.
La copii localizarea preponderentă este pe faţă (în jurul ochilor), pe gât,
piept, dosul mâinilor, la adulţi - mai ales în regiunea organelor genitale, pe
pubis, abdomen, ceea ce mărturiseşte despre posibilitatea infectării pe cale
sexuală. Deosebim câteva variante clinice ale maladiei: Moluscum
contagiosum miliare în formă de erupţii mărunte, Moluscum contagiosum
pediculatum - papule aşezate pe picior; la contopirea papulelor se formează
moluscul gigant.
Diagnosticul. Se precizează cu ajutorul unui semn caracteristic; la presarea
puternică cu penseta din partea centrală a papulei se enuclează o substanţă
păstoasă galben-cenuşie. La veruce lipseşte ombilicarea centrală şi coloraţia
de sidef.
Tratamentul. Enuclearea cu penseta sau chiuretajul cu aplicarea ulterioară
a soluţiei de iod 5-10%, sol. Albastru de Metilen 2%, sol Castellaniu, tinctura
Viridis nitentis 2%, se prescrie diatermocoagulare, crioterapie.

3.Îngrijirea pacientului cu viroze cutanate.

Intervenţiile asistentei:
 izolarea pacientului de ceilalţi pacienţi cu alte boli (bolnavii sunt
infecţioşi prin leziunile cutanate; risc de infecţii bacteriene sau virale
supraadăugate);
 asigurarea repausului la pat în formele diseminate ale infecţiei cu
localizări cefalice, oftalmice, trunchi; în herpes Zoster hemoragic, necrotic,
gangrenos;
 durata imobilizării va fi adoptată în funcţie de vârsta pacientului, starea
generală, de extinderea şi durata;
 evitarea oricărei traumatizări locale, a efortului fizic;
 evitarea lenjeriei de corp din material aspru (atingerea îmbrăcămintei

8
provoacă senzaţie dureroasă);
 utilizarea unei lenjerii de corp moi (lenjerie de bumbac);
 acordarea de ajutor pacientului dependent de a se îmbracă şi dezbracă;
 asigurarea dezinfecţiei lenjeriei de corp şi de pat (prin fierbere, călcare
cu fierul de călcat);
 schimbarea lenjeriei de corp şi de pat de câte ori este nevoie; pacientul
va avea lenjerie, veselă, obiecte de toaleta individuale;
 supravegherea pacientului pentru a observa semnele unei
complicaţii;
 susţinerea psihică a pacientului, pentru a se adapta la reducerea
capacităţii sale funcţionale;
 excluderea procedeelor acvatice în perioada eruptivă;
 este permisă baia generală în perioada de convalescenţă;
 măsurarea temperaturii corpului şi notarea în foaia de temperatură;
 educarea pacientului de a nu face mişcări bruşte, să stea în decubit
dorsal şi lateral pe partea sănătoasă;
 administrarea, la indicaţia medicului, a medicaţiei antivirale
(aciclovir, valciclovir, interferon), antipiretice, antimicrobiene;
 sedarea durerii postherpetice cu vitamine din grupa B (B l2),
tranchilizante şi neuroleptice cu efect sedativ (diazepam, romergan,
levomeprozin, clomipramină);
 administrarea injecţiilor subcutane sau para vertebrale cu procaină;
 tratarea locală, prin badijonări cu soluţii antiseptice sau coloranţi
urmate de aplicaţii de unguente cu efect antiviral (aciclovir), unguente
interferogene ce conţin interferon, spray cu bioxiteracor, unguente cu
antibiotice şi dermatocorticoizi, în caz de asociere a infecţiei piococice;
 orice tratament local se va face în condiţii de asepsie, evitându-se
durerile;
 aplicarea metodelor fizioterapeutice: ionoforeză cu novocaină, raze
ultraviolete, curenţi diadinamici impulsivi.
Măsuri pentru prevenirea infecţiei:
 se va evita orice traumatism local, care ar putea duce la diseminarea
infecţiei, cât şi aplicarea de antiseptice puternice care irită tegumentele,
favorizând autoinoculările;
 la externare, bolnavii pot fi informaţi asupra riscului pe care îl prezintă
ca
surse de infecţie.
 evitarea contactul copiilor cu personele bolnave de herpesul Zoster
(deoarece poate prooca varicela la copii).

Bibliografia obligatorie
1. Friptu R., Popescu Gr., Botnarciuc L., Dermatovenerologie şi venerologie,
suport de curs, Chişinău, 2010.

9
2. Manualul pentru lecţii practice Standarde/protocoale a deprinderilor
practice, (pentru asistenţi medicali, moaşe, felceri), Chişinău, 2008.
3. Prisacari V., Ghid de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale,
ediţia I, Chişinău, 2008.
Bibliografia suplimentară
4. Dermatovenerologie.Manual pentru studenţi. USMF „Nicolae
Testemiţanu” Catedra Dermatovenerologie. Sub red/ Mircea Beţiu. Chişinău
2012
5. M.Beţiu, Gh.Muşet, Nina Fiodorova. Dermatovenerologia în
teste.Дерматовенерология в тестах. Ed. II-a. Chişinâu, 2007.
6. Sturza Vasile, Mircea Betiu. Propedeutica maladiilor
dermatovenerologice.Curs postuniversitar.Universitatea de Stat de
Medicina si Farmacie „NicolaeTestemiţanu” Catedra Dermatovenerologie.
Chişinău 2013.
7. Oanţă A., Curs de dermatovenerologie pentru studenţi, Tehnoredactare computerizată, Braşov, 2007.

10