II.

Dezvoltare economică locală

2.1. Dezvoltarea economică locală - definiţii şi concepte

2.2. Evoluţia principiilor dezvoltării economice locale
2.3. Factorii dezvoltării economice locale
2.4. Participanţii procesului de dezvoltare economică locală
2.5. Resursele dezvoltării economice locale
2.6. Politici de dezvoltare economică locală

1. Dezvoltarea economică locală — definiţii şi concepte

Dezvoltarea economică locală este un concept larg şi reprezintă acel proces
de unire şi combinare a eforturilor reprezentanţilor tuturor sectoarelor -
guvernamental, al mediului de afaceri şi al societăţii civile cu scopul creării unor
condiţii favorabile pentru creşterea economică şi crearea noilor locurilor de muncă.
Aceste eforturi se necesită a fi orientate în final spre un scop unic - creşterea
bunăstării populaţiei.
Edward J. Blakely, în cartea sa, a definit dezvoltarea economică locală ca
"un proces în care guvernul local şi/sau grupurile comunitare gestionează
resursele lor existente într-un aranjament de parteneriat cu sectorul privat,
sau cu alte structuri, pentru creare de noi locuri de muncă şi dezvoltarea
activităţii economice într-un spaţiu economic bine definit". În cadrul acestui
concept, în special pentru ţările cu economiile în tranziţie, guvernelor locale le
revine un rol deosebit de important din următoarele considerente:
 În rezultatul delimitării proprietăţii şi formării proprietăţii municipale,
autorităţile locale au devenit proprietari şi gestionari ai afacerilor, cu
prezenţă substanţială pe piaţă;
 Autorităţile locale dispun de diverse instrumente fiscale şi mijloace capitale
pentru a acorda asistenţă directă întreprinderilor noi şi celor existente;
 Autorităţile locale au acces la informaţii şi reţele de agenţii care pot fi
utilizate la asistenţa întreprinderilor şi atragerea de investiţii.
Dezvoltarea economică locală mai este şi un proces continuu de
planificare şi implementare a programelor strategice şi a politicilor de
dezvoltare durabilă în scopul îmbunătăţirii măsurabile a calităţii vieţii întregii
comunităţi locale, prin utilizarea creativă a resurselor locale.
Obiectivul de bază al dezvoltării economice locale reprezintă înlăturarea
obstacolelor din calea dezvoltării economice şi îmbunătăţirea mecanismelor de
funcţionare eficientă a pieţii. Alte obiective se refera la orientarea eforturilor spre
oferirea asistenţei sectorului de afaceri existent, încurajarea deschiderii de noi
afaceri prin identificarea noilor nevoi ale oamenilor, atragerea investiţiilor la nivel
local şi ridicarea nivelului de dezvoltare a infrastructurii. Pentru realizarea
acestor obiective şi atingerea scopului final este nevoie de a opera strict în
direcţiile de dezvoltare economică a oraşului respectiv, având ca perspectivă
1
creşterea economică şi îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor teritoriului
dat. Pe principalul loc în dezvoltarea economica a localităţii stă stabilirea corectă a
"accentelor", prin identificarea tendinţelor moderne care sunt mereu în schimbare.
Acest lucru este foarte important la nivel de oraş, dacă acesta se doreşte a fi un
participant cu drepturi depline pe piaţă. Concurenţa are un rol foarte important şi
astfel vor avea succese mai mari acele localităţi care vor lua în consideraţie
condiţiile actuale de pe piaţă.
Dezvoltarea şi dinamismul întreprinderilor micro şi mici au reprezentat
mijloace de adaptare a economiilor locale la noile conjuncturi economice apărute
în perioada de tranziţie. Ele au încurajat multe grupuri sociale să-şi organizeze de
sine stătător o sursă de venit prin deschiderea unei afaceri proprii, astfel
contribuind la crearea noilor locuri de muncă şi reducerea şomajului (Delnet,
2003). Aceste procese dovedesc că principala provocare pentru un oraş este de a fi
capabil de a-şi mobiliza potenţialul existent, de a coordona diferiţi factori locali
valorificând potenţialul lor şi de a le plasa eventual în serviciul activităţii
economice.
Activitatea economică a urbelor generează între 50% şi 90% din Produsul
Intern Brut în majoritatea ţărilor. Prosperitatea economică a multor naţiuni este
deseori legată de prosperitatea economică a oraşelor acelor naţiuni. De asemenea
un oraş poate avea mai mult succes daca afacerile practicate în cadrul său vor avea
succes. Însă succesul afacerilor depinde de capacitatea de a-şi asigura un avantaj pe
pieţele regionale, naţionale sau chiar pieţele străine, într-o astfel de măsură, multe
oraşe încearcă să-şi întărească avantajele sale comparative într-un mod în care se
susţin direct avantajele competitive ale afacerilor sau sectoarelor productive de pe
teritoriul lor (Scott, 1999).
Dezvoltarea economică locală poate fi interpretată de asemenea ca un
fenomen nu doar cantitativ (economic) ci şi ca unul calitativ (socio-uman). Astfel
creşterea economică va fi asociată cu dezvoltarea, numai în cazul implicării unei
modificări structurale în sistemul socio-economic, adică va îmbunătăţi calitatea
vieţii şi a mediului, va conserva patrimoniul cultural, va implica comunitatea în
rezolvarea problemelor comune şi respectiv în valorificarea comună a beneficiilor
(Racoviceanu S., 1998). Aceste schimbări vor marca o tranziţie de la o structură
economică veche la una nouă.

2. Evoluţia principiilor dezvoltării economice locale

Prima experienţă de realizare în practică a principiilor dezvoltării economice
Locale a avut loc în anii 70, când autorităţile puterii locale au conştientizat
capacitatea capitalului de a se "scurge" dintr-o jurisdicţie în alta. Acest lucru, privit
din punct de vedere pragmatic ar însemna existenţa unui pericol atât economic
pentru localitatea dată cât şi social, fiind implicată ocuparea forţei de muncă.
Astfel s-a stabilit ca scop extinderea bazei economice şi a forţei de munca a
teritoriului prin studierea situaţiei economice iniţiale a localităţii, înlăturarea
barierelor din calea dezvoltării economice si a afluxului de investiţii şi elaborarea
proiectelor şi programelor de planificare orientate spre înlăturarea impedimentelor
de atragere a investiţiilor.
2
 Experienţa europeană a dezvoltării economice locale arată că procesul
dezvoltării economice tocale poate să decurgă în diverse direcţii. Deopotrivă,
pentru atingerea unor obiective si direcţii strategice s-au utilizat diverse metode şi
mijloace.

Boxa 1 Evoluţia principiilor dezvoltării economice locale

Nr. Obiective si direcţii de
Perioada Mijloace si metode
crt. dezvoltare
1 1960- - Atragerea investiţiilor -Granturi de proporţii mari,
1980 mobile din surse externe în înlesniri fiscale, împrumuturi
dezvoltarea potenţialului subsidiare pentru afaceri, care -şi
productiv investesc resursele în potenţi-
- Atragerea investiţiilor alul productiv
străine directe -Susţinerea prin subvenţii a
- Investiţii în infrastructura investiţiilor în infrastructura
"hard" "hard"
-Diminuarea costurilor prin
antrenarea forţei ieftine de
muncă
2 1980- - Susţinerea şi asigurarea dez- - Plăţi directe către anumite
1990 voltării întreprinderilor locale întreprinderi
-Atragerea investiţiilor din - Crearea incubatoarelor de
surse locale pentru a fi plasate afaceri
în sectoare concrete sau în - Oferirea serviciilor de
teritorii determinate consultanţă şi instruirea
reprezentanţilor IMM
- Oferirea asistenţei tehnice
- Oferirea ajutorului în
organizarea afacerilor
- Investirea în infrastructura
"soft" si „hard"
3 1990- -Crearea unui mediu favora- - Elaborarea şi realizarea unei
Prezent bil pentru dezvoltarea busine- strategii complexe de formare a
ssului unui mediu concurenţial la nivel
-Investiţii în infrastructura local
"soft" (instruire şi reciclarea - Concentrarea asupra stimulării
cadrelor, perfecţionarea bazei activităţii firmelor locale
legale) - Formarea legăturilor orizon-
- Organizarea cooperării între tale locale şi crearea condiţiilor
organele de conducere şi pentru cooperare
sectorul de afaceri - Dezvoltarea relaţiilor de afa-
- Investirea resurselor sectoru- ceri pe bază de colaborare
lui privat în obiecte publice - Creşterea nivelului calificării
-Creşterea calităţii vieţii po- forţei de munca, asigurarea cu
pulaţiei, lupta cu criminalitatea serviciile infrastructurii "soft"
3
 - Atragerea investiţiilor în - Oferirea susţinerii activităţilor
domenii concrete, formarea şi de ridicare a calităţii vieţii
susţinerea unui mediu - Accentuarea asupra sectorului
competitiv la nivel local productiv şi de servicii

3. Factorii dezvoltării economice locale

Definind dezvoltarea economică locala ca un proces ce serveşte intereselor
populaţiei locale, în care actorii locali şi autorităţile locale îmbunătăţesc folosirea
resurselor locale în scopul bunăstării comunităţii, acţiunile legate de acest domeniu
se referă la ridicarea veniturilor locale, combaterea şomajului, îmbunătăţirea averii
municipale, a infrastructurii, a mediului urban.
Felul în care oraşele acţionează în cadrul actual de schimbări economice -
prin acţiune înţelegând nivelul de investiţii publice şi private într-un anumit oraş -
depinde de o varietate de factori care pot fi grupaţi in trei mari grupe:
 Prima grupă include factorii situaţionali economici, politici şi sociali, la
nivel local şi naţional. Aceştia sunt în mare parte în afara sferei de influenţă
a autorităţilor publice.
 A doua grupă de factori cuprinde configuraţia locală, sfera de activităţi,
infrastructura fizică şi socială şi alte puncte tari sau slabe ale oraşului. Aceşti
factori influenţează impactul forţelor din exterior, felul în care acestea
afectează oraşul.
 A treia grupă se referă la răspunsul pe plan local la evoluţia situaţiei, felul în
care cei responsabili se organizează, cum îşi realizează şi administrează
programele. Ultimul aspect, formularea şi implementarea politicilor urbane,
ca şi competenţa instituţiilor abilitate, se încadrează în sfera de influenţă a
autorităţilor locale şi reprezintă un punct de începere a activităţilor de
îmbunătăţire a competitivităţii oraşului.
Implementarea politicilor de dezvoltare locală depinde de o serie de factori
aflaţi în sfera de influenţă ai autorităţii locale, care, exploataţi corect, pot conduce
la atingerea obiectivelor dezvoltării şi aceştia sunt:
 Infrastructură (drumuri, utilităţi publice, transport aerian sau pe apă,
telecomunicaţii, infrastructură turistică, etc);
 Clădiri şi terenuri disponibile (terenuri libere pentru localizarea activităţilor
economice, clădiri disponibile, programe de renovare a fondului construit
existent, centre de afaceri);
 Resurse umane (forţă de muncă specializată, programe de reciclare adaptate
la piaţă, formare continuă);
 Suport financiar (de la nivel local, regional, naţional, european);
 Suport managerial şi diseminare de cunoştinţe (servicii de consultanţă, de
diseminare de informaţii, etc);
 Mediu de viaţă (calitatea locuirii, serviciilor, mediul natural, starea
infracţională)
 Capacitate organizaţională (structuri organizaţionale, cooperare economică,
implicarea sectorului privat).

4
4. Participanţii procesului de dezvoltare economică locală
Dezvoltarea economică locală este realizată prin eforturile comune ale
sectorului public, privat şi cel al comunităţii.
Deşi influenţa guvernului central asupra dezvoltării locale este încă
semnificativă, rolul acestuia treptat se limitează la asigurarea stabilităţii macro-
economice, reglementarea cadrului legal şi instituţional naţional, distribuirea
veniturilor. Odată cu descentralizarea şi desconcentrarea serviciilor publice,
sporeşte influenţa administraţiilor locale.
Administraţia publică locală se consideră principalul agent al dezvoltării
locale. Ea se compune atât din oficialităţile alese cât şi din personalul angajat.
Ambele componente joacă un rol decisiv în asigurarea conducerii şi finanţării
procesului de dezvoltare economică locală (DEL). Cele mai importante sarcini
privind sprijinirea DEL de către administraţia publică locală cuprind:
1. Analiza economiei locale. Administraţia publică locală trebuie să
organizeze o bază de date referitor la economia comunităţii. Pentru a realiza acest
scop APL colectează informaţii economice şi sociale, care vor include activităţile
economice curente, date referitor la potenţialul economic şi uman existent în
localitate etc. Baza de date creată va contura profilul economic al localităţii.
Utilizând efectiv informaţiile colectate, autorităţile locale evidenţiază punctele tari,
punctele slabe ale economiei locale şi primejdiile (influenţa negativă a factorilor
externi) ce pot apărea în procesul DEL. Datele respective vor fi folosite, mai ales,
în procesul de planificare strategică şi în organizarea campaniilor de marketing.
2. Managementul procesului. Dezvoltarea locală este realizată prin
conducerea efectivă a administraţiei publice locale. Progresul comunităţii este
asigurat de capacitatea liderilor locali de-a adopta cele mai reuşite decizii în
dependenţă de noile condiţii economice şi sociale. în calitate de conducător,
administraţia publică locală trebuie să ştie foarte bine resursele umane, intelectuale
şi financiare ale comunităţii pentru a realiza obiectivele propuse. APL elaborează
programele de dezvoltare şi stabileşte scopuri pe termen scurt, mediu şi lung
pentru îndeplinirea acestora. Conducerea poate promova dezvoltarea politicilor şi
programelor.
3. Administrarea proiectelor. Altă funcţie importantă al APL ţine de
administrarea programelor şi politicilor DEL. Aceasta include conceperea, imple-
mentarea, monitorizarea şi evaluarea programelor şi politicilor. O planificare
strategică reuşita presupune în primul rând asigurarea suportului financiar în reali-
zarea obiectivelor propuse. Identificarea proiectelor în funcţie de priorităţi este o
problemă majora pentru APL. Administraţia publică locală poate furniza servicii
direct sau poate încheia contracte cu sectorul privat pentru a asigura furnizarea
acestora. Eforturile sectorului public nu trebuie să suplinească sectorul privat acolo
unde acest sector doreşte şi aplică investiţiile necesare. Administraţia publică
locală poate să sprijine financiar proiectele de dezvoltare locală. Chiar investiţii
nesemnificative, făcute de administraţia locală, pot semnala unor potenţiali inves-
titori faptul că autorităţile locale sunt angajate în realizarea unui proiect de DEL.

5
Sectorul privat constituie un alt agent important al procesului de dezvoltare locală.
Serviciile care le poate oferi sectorul privat sunt:
 Cea mai importantă sursă de locuri de muncă, precum şi o sursă principală
de investiţii şi de finanţare a proiectelor de dezvoltare locală;
 Consultaţii agenţilor economici începători în privinţa operării pe piaţa liberă,
pot îndruma sectorul public în domeniul planificării strategice în cadrul
DEL;
 Prin intermediul reprezentanţilor sectorului privat se pot oferi informaţii
altor firme despre proiectele ce se desfăşoară în comunitate, se pot contacta
şi implica agenţii economici care pot fi utili în cadrul procesului de DEL.
Societatea civilă. Relaţia dintre autorităţile locale şi cetăţenii pe care acestea
îi deservesc reprezintă cel mai important factor în evaluarea democraţiei locale.
Această relaţie depinde foarte mult de experienţa ambelor părţi şi de dorinţa lor de
colaborare. Persoanele fizice din comunitate sunt acelea care sprijină sau din
contra se opun atunci când este vorba de un program DEL. Dialogul începe atun-
ci când ambele părţi sunt convinse şi interesate în soluţionarea problemelor
existente.
ONG-urile se caracterizează printr-o mare mobilitate în ceea ce priveşte
direcţiile de acţiune. Mobilitatea reprezintă o condiţie obligatorie pentru
supravieţuirea lor. ONG-urile joacă un rol important în identificarea unor
probleme, care la moment sunt trecute cu vederea de către autorităţile locale. Prin
utilizarea propriilor resurse, umane şi capacităţii lor organizatorice ele contribuie
substanţial la realizarea obiectivelor ce ţin şi de dezvoltarea locală. ONG-urile pot
acoperi anumite necesităţi ale comunităţii, oferind servicii mai calitative şi mai
ieftine in comparaţie cu sectorul public. Dar ele nicidecum nu pot fi privite ca
"alternative" ale administraţiilor publice. ONG-urile niciodată nu vor substitui
administraţiile locale şi nu vor realiza sarcinile administraţiilor. Ele completează
activitatea administrativă şi oferă soluţii complementare, deschizând calea spre
colaborare cu administraţia publică locală.
Organizaţiile profesionale şi comunităţile locale întrunesc, de obicei, numai
cetăţeni de aceeaşi profesie sau care au un interes comun. Prin intermediul acestor
organizaţii se poate obţine consultanţă şi asistenţă pentru realizarea anumitor
obiective specifice DEL. De exemplu, bisericile au oportunitatea de a se adresa şi a
obţine sprijinul unui important segment al populaţiei. Administraţia locală folosind
acest substanţial suport poate realiza multe lucruri în cadrul DEL.
Instituţiile de învăţământ şi de cercetări ştiinţifice reprezintă nişte resurse
foarte importante în dezvoltarea economiei locale. Este cunoscută tendinţa
instituţiilor de învăţământ de a pregăti forţa de muncă La nivelul standardelor
economiei moderne. Din aceste considerente deschiderea unei instituţii de
învăţământ într-o regiune oarecare înseamnă atragerea şi concentrarea potenţialului
intelectual şi a resurselor umane în instituţia respectivă, pentru ca ulterior acestea
să fie implicate în soluţionarea problemelor ce ţin de dezvoltarea locala, prin inter-
mediul diferitor programe propuse de administraţiile publice Locale. Toate aceste
organizaţii pot fi utile prin: organizarea cursurilor de recalificare, oferirea de
consultanţă firmelor locale, colectarea datelor economice şi crearea unei baze de
6
date în anumite domenii, efectuarea unor studii de fezabilitate, etc. {Chiriac,
1999).
5. Resursele dezvoltării economice locale
Fiecare comunitate dispune de un set de resurse care constituie potenţialul
său endogen. Aceste resurse pot contribui la dezvoltarea locala, provincială sau
regională. Pentru a caracteriza activitatea autorităţii locale în domeniul dezvoltării
economice urbane, sunt luate în consideraţie patru categorii de resurse: resurse
legale, financiare, politice şi umane:
Resursele legale de operare a administraţiei locale sunt date de cadrul
legislativ care guvernează administraţia publică în general. Administraţia publică
ca şi componentă a sistemului de organizare socială presupune existenţa unor
principii pe baza cărora să-şi poată întemeia structura. Adoptarea acestor principii
ajută factorii decizionali din orice stat al lumii la realizarea cadrului instituţional
necesar funcţionării optime a aparatului administrativ, precum şi la distribuirea
competenţelor şi responsabilităţilor instituţiilor care formează aparatul
administrativ.
În Europa de est, aproape după opt ani de la schimbarea de regim, toate
statele acestei regiuni au adoptat principiile modelului occidental al administraţiei
locale, bazat pe democraţie politică şi autonomie Locală. Ca urmare, Carta
autonomiei locale adoptată de către Consiliul Europei în 1985 a oferit o sinteză a
acestui model, care a inspirat constituanţii şi legislatorii din aceste ţări. Cadrul
legislativ se aliniază, şi în vederea integrării europene, cadrului occidental, în acest
sens, pe linia autonomiei locale, a descentralizării serviciilor publice, se defineşte
un cadru legislativ pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, pentru statutul
funcţionarului public, gestionarea patrimoniului public, care conferă legitimitate
acţiunilor locale.
Resurse financiare. Descentralizarea responsabilităţii de cheltuire a
fondurilor şi a autorităţii de a strânge veniturile poate asista procesul de dezvoltare,
cu condiţia unei capacităţi financiare locale adecvate sarcinilor. Mutarea
responsabilităţilor către nivele inferioare de guvernare trebuie făcută concomitent
cu transferul resurselor. Reforma managerială de asemeni, ar avea mai mult succes,
dacă instituţiile locale ar avea autonomie financiară.
În ţările Europei occidentale, resursele municipalităţilor provin în marea lor
parte din impozite locale, plătite în majoritate de către întreprinderi. Prin urmare,
pe de o parte întreprinderile beneficiază de politici Locale şi pe de altă parte
finanţează, în mare măsură, cheltuielile locale. în practică, impozitarea locală a
întreprinderilor poate fi considerată drept un element de politică atractivă, fie prin
miza exoneraţilor de care întreprinderile pot beneficia, fie prin posibilitatea pe care
o au municipalităţile de a-şi fixa ele însele nivelul de impozitare. Astfel, nivelul
ratei de impozitare poate varia de la o zonă urbană la alta (Profiroiu A.,
Racoviceanu 5., Ţară-lungă N., 1998).
În cele mai multe cazuri, în Europa de est, veniturile întreprinderilor se
impozitează la nivel central, iar resursele bugetare locale acoperă doar parţial
nevoia de investiţii. Pregătirea bugetelor forţează autorităţile locale să-şi evalueze
nevoile jurisdicţiilor şi să formuleze argumente solide pentru programele de
7
cheltuieli, ce pot servi apoi ca bază pentru eforturile fiscale. Aceasta ajută totodată
guvernul central să coordoneze dezvoltarea municipală şi oferă o imagine mai clară
asupra transferelor interguverna-mentale necesare.
Resurse politice. Sistemul democraţiei locale este adesea interpretat în
sensul limitat al votului politicienilor locali într-un consiliu local. Conceptele
legate de "democraţie" în Europa de vest, cum ar fi: participarea, transparenţa,
răspunderea faţă de electorat, nu sunt prioritare în agenda de lucru. Politicienii se
pot implica prin partidele politice, ai căror membri sunt, în numirea corpului
superior de profesionişti. Acest sistem ameliorează relaţiile dintre consiliu şi
administratori, dar poate fi însă nociv pentru transparenţa administraţiei locale.
Dezvoltarea urbană provoacă uneori conflicte locale, care generează grupuri ad-
hoc ce apar să soluţioneze problemele respective. Aceste grupuri sunt pentru, sau
împotriva puterii locale, în funcţie de specificul fiecărei situaţii în parte. Deşi
fenomenul denotă energia şi iniţiativa comunităţii, aceasta acţionează, de obicei,
pentru o perioadă limitată de timp şi nu poate forma o bază pentru procese de lungă
durată.
Resurse umane. Lipsa experienţei manageriale şi a calităţilor tehnice este
una din cele mai importante constrângeri ale dezvoltării locale. Succese la nivelul
dezvoltării oraşului pot fi obţinute doar cu o formă organizatorică flexibilă şi o
atitudine antreprenorială. Aceasta este, în mod evident, o problemă pentru ad-
ministraţia locală, lucrând sub presiunea unui slab suport economic şi sub percepţia
publicului că administraţia, prin natura sa, este birocratică şi mai puţin eficientă în
rezolvarea lucrurilor.
Cu reduceri bugetare repetate nu se poate realiza un mediu de muncă
stimulativ, cu investiţii pentru creşterea productivităţii. Salariile specialiştilor şi di-
rectorilor din administraţia locală au rămas în urma salariilor din sectorul
particular. Mulţi specialişti părăsesc administraţia locală şi sunt înlocuiţi de alţii cu
mai puţină experienţă. Acest lucru îşi pune amprenta asupra eficienţei la serviciu şi
dorinţei de a participa la programele de perfecţionare.
În concluzie, deşi cadrul legislativ în formare facilitează intervenţia
administraţiilor locale în dezvoltarea economică locală, resursele financiare, poli-
tice şi manageriale acţionează adesea ca o constrângere. Eforturi considerabile
trebuie făcute la nivel local pentru a depăşi aceste constrângeri şi a gestiona
dezvoltarea urbană în sensul dorit de comunitate.

6. Politici de dezvoltare economică locală

Politicile de dezvoltare locală au ca scop îmbunătăţirea situaţiilor existente,
eliminarea disfuncţionalităţilor existente, echilibrarea unor dezvoltări viitoare şi
consolidarea unor direcţii de dezvoltare. Strategia de dezvoltare economică locală
reprezintă elementul primordial în planificarea oricărei formaţiuni municipale.
Strategia de dezvoltare economică încă trebuie să reprezinte partea componentă a
programului de dezvoltare a oraşului.
Abordările în dezvoltarea locală sunt în schimbare continuă deoarece ele
necesită a fi adaptate la situaţii specifice. Pentru un oraş strategiile de dezvoltare
locală trebuie să fie construite în aşa mod încât să includă mai multe variabile,
8
astfel devenind flexibilă şi deci capabilă să se adapteze la schimbările care apar în
societate. Dimensiunea economică a politicilor de dezvoltare locală constă în
crearea, în cadrul unui teritoriu anumit, a capacităţii de a se adapta şi beneficia de
provocările şi oportunităţile care apar în cazul rapidelor schimbări economice,
tehnologice şi sociale.
În funcţie de situaţia specifică la nivel local politicile de dezvoltare pot fi distinse
ca:
 Politici bazate pe oportunităţi ce permit contractarea punctelor slabe -
combinaţii ce sprijină strategiile orientate către schimbare;
 Politici bazate pe oportunităţi ce susţin punctele tari - combinaţii ce susţin
strategiile ofensive;
 Politici bazate pe puncte slabe şi ameninţări - combinaţii ce sprijină
strategiile defensive;
 Politici bazate pe puncte tari şi ameninţări - combinaţii care susţin strategiile
diversificate.
Pentru fiecare din politicile date se propun programe de dezvoltare, ca
formulări generale, care la etapa planului de acţiuni se vor transforma în grupuri de
proiecte, realizarea cărora va conduce la implementarea politicilor de dezvoltare.
Actorii politicilor de dezvoltare locală sunt mai degrabă autorităţile locale,
antreprenorii şi agenţii socio-economici, decât autorităţile centrale şi companiile
mari.
O strategie de dezvoltare locală va tinde să utilizeze atât factori interni cît şi
factori externi în procesul schimbărilor structurale ale economiei locale, încurajând
astfel lărgirea potenţialului de dezvoltare a localităţii.
În mediul actual caracterizat prin schimbări continue în tehnologii, economie
şi societate politicile de dezvoltare locală trebuie să promoveze:
 Inovaţiile;
 Antreprenoriatul;
 Calitatea capitalului uman;
 Flexibilitatea sistemului de producere.
Pentru a atinge aceste prerogative este mai important de a promova proiecte
de scară adecvată, care permit sistemului economic local să se transforme treptat.
Astfel strategiile de dezvoltare economică locală se vor baza pe capacitatea
companiilor locale de a furniza factori de producţie cu o productivitate suficientă
pentru a concura pe piaţă.
Strategiile actuale de dezvoltare economică locală combină:
 Efectele de stimulare a potenţialului endogen;
 Atragerea resurselor externe;
 Consolidarea pieţelor;
 Achiziţionarea tehnologiilor.
Combinarea elementelor de abordare internă şi exogenă contribuie ca
comunităţile locale să adopte noi strategii de dezvoltare cu obiective clar definite şi
să-şi accentueze eforturile asupra capacităţilor locale de mobilizare a tuturor
resurselor existente şi să stimuleze dezvoltarea.

9
 Succesul în rezolvarea problemelor de dezvoltare economică locală poate fi
atins numai din contul eforturilor colective ale sectoarelor guvernamental, privat şi
neguvernamental. La etapa iniţială a procesului de planificare a strategiei se
identifică persoanele concrete, organizaţii guvernamentale, întreprinderi
comerciale şi de producţie private, organizaţii de apărare a drepturilor oamenilor,
grupuri academice, instituţii de învăţământ, precum şi alte grupuri interesate
nemijlocit în dezvoltarea economiei locale.
Un aport considerabil în formularea strategiei de dezvoltare îl poate oferi
analiza situaţiei economiei locale. Analiza mediului concurential are loc în baza
datelor economice calitative şi cantitative, a calităţii forţei de muncă şi a altor
resurse. Rezultatele analizei se vor materializa în elaborarea de proiecte şi
programe de dezvoltare şi susţinere a mediului concurenţial local. Primul pas în
realizarea unei astfel de analize constă în colectarea datelor. Pentru a analiza
situaţia mediului concurenţial se pot utiliza şi alte metode, cum ar fi metoda
SWOT. În cadrul estimării mediului concurenţial se analizează:
 Avantaje - părţile forte ale economiei locale: existenţa colegiilor,
competitivitatea salariilor, disponibilitatea forţei de muncă calificată, reţea
de transport bine dezvoltată, nivelul scăzut al criminalităţii, existenţa zonelor
industriale sau centrelor de afaceri;
 Neajunsuri — impedimente în calea dezvoltării: scăderea nivelului vieţii,
proceduri complicate de înregistrare a întreprinderilor, infrastructură slab
dezvoltată, acces limitat la resurse creditare;
 Posibilităţi - condiţii externe favorabile: grupuri de întreprinderi potenţial
competitive, schimbarea tehnologiilor, care permit a beneficia de unele
avantaje faţă de concurenţi, noi acorduri comerciale internaţionale, creşterea
cererii de cumpărare;
 Factori de risc — tendinţe exogene nefavorabile: scăderea ritmurilor de
dezvoltare economică la nivel global şi închiderea unei anumite uzine într-
un oraş anumit, schimbări demografice.
Procesul de elaborare a strategiei de dezvoltare economică locală constă din
următoarele componente:
 Viziunea: reprezintă o imagine a viitorului pe care dorim să-l creăm în
funcţie de resursele locale disponibile şi acţiunile întreprinse;
 Obiective: stabilesc direcţii de dezvoltare, care trebuie urmărite şi sunt
orientate către acele sectoare care trebuie să primească asistenţă în cadrul
implementării strategiei de dezvoltare;
 Programe: se elaborează abordările de atingerea a obiectivelor de
dezvoltare economică cu indicarea indicatorilor de performanţă, resurselor şi
termenelor de realizare;
 Proiecte şi planuri de acţiuni: sunt orientate spre atingerea obiectivelor şi
reprezintă documente elaborate pe domeniile de referinţa în intenţia de a
planifica activităţile, din punct de vedere al responsabilităţilor, termenelor de
realizare, resurselor şi a modului de implementare.

10
 Politicile de dezvoltare economică se realizează prin implementarea
programelor de dezvoltare economică locală. Alegerea programelor de dezvoltare
economică locală depinde de condiţiile locale. Cele mai răspândite se prezintă mai
jos:
 Încurajarea antreprenoriatului privat. Consultanţă, asistenţa tehnică,
oferirea informaţiei şi acordarea resurselor pentru dezvoltarea
întreprinderilor locale existente, precum şi susţinerea celor care doresc să-şi
deschidă o afacere proprie.
 Îmbunătăţirea climatului de afaceri local include măsuri de perfecţionare
a procedurii de înregistrare a companiilor, aplicare a unui sistem de
impozitare stimulativ, stabil şi predictibil, care vor asigura menţinerea unui
mediu favorabil pentru dezvoltarea antreprenoriatului.
 Atragerea investiţiilor străine. Promovarea investiţiilor directe din alte
regiuni ale ţării sau de peste hotare. Acest tip de program necesită o analiză
minuţioasă a cheltuielilor şi beneficiilor. Este un tip riscant de program, care
de regulă se include în componenţa formulării obiectivelor strategice şi (sau)
specifice ale strategiei de dezvoltare economică locală.
 Investiţii în infrastructura tehnică şi edilitară a gospodăriei publice
urbane. îmbunătăţirea mediului pentru afaceri şi pentru oameni, inclusiv
drumuri, transportul public, aprovizionarea cu apă industrială şi potabilă, sa-
lubrizare, sisteme de furnizare a agentului termic, reţele, echipament pentru
combaterea criminalităţii (exemplu, iluminarea străzilor), platouri
comerciale şi industriale, Locuri publice. Utilizarea rezonabilă a capitalului
în dezvoltarea antreprenoriatului, formarea veniturilor, dezvoltarea servicii-
lor de bază şi ridicarea eficienţei capitalului reprezintă unul din avantajele de
bază ale participării în comun la elaborarea şi implementarea strategiei DEL.
 Investiţii în infrastructura "soft". Îmbunătăţirea mediului de afaceri prin
reforma bazei normative-legale, programe de reinstruire a cadrelor,
programe de instruire în domeniul antreprenoriatului, cercetări ştiinţifice,
centre de oferire a serviciilor complexe, crearea reţelelor orizontale între
companii, susţinerea în asigurarea accesului la pieţele de capital şi la sursele
de finanţare.
 Dezvoltarea sectorială, crearea de "clus-tere". Crearea condiţiilor pentru
formarea reţelelor orizontale şi interdependenţelor dintre companii,
structuri adiţionale (banei şi instituţii de învăţământ) în sistemul productiv şi
de servicii. Stimularea creşterii competitivităţii şi activităţilor inovaţionale,
care vor încuraja întreprinderile (orientate spre export) regiunii să dezvolte
colaborarea prin stabilirea relaţiilor "cumpărător-furni-zor", a dezvoltării
instituţionale comune şi a structurii economice regionale, utilizării în comun
a sistemelor informaţionale şi rein-struirii cadrelor. Organele puterii locale
pot urma calea unirii eforturilor sale la nivel regional, să se afirme ca
iniţiatori ai stabilirii relaţiilor orizontale între întreprinderi. Se poate începe
de la crearea câtorva clustere, lărgindu-le treptat graniţele prin eforturile
tuturor părţilor.

11
 Programe pentru zonele-ţintă. Soluţionarea problemelor concrete într-o
anumită regiune a oraşului, de exemplu, revitalizarea centrului oraşului, a
unei zone comerciale sau a unui microraion. Crearea condiţiilor de realizarea
a posibilităţilor de dezvoltare în cazurile când se văd rezultatele acţiunii
puterilor de piaţă sub forma afluxului de investiţii private.
 Programe de combatere a sărăciei. Programul de atragere în activitatea
economică a grupurilor de populaţie mai puţin îndestulate şi vulnerabile.
Măsurile sunt orientate spre asigurarea cu locuri de muncă a acestor grupuri
de populaţie prin crearea întreprinderilor noi şi ridicarea calificării.

12