Sunteți pe pagina 1din 134

Pe Valurile Alfa

De Loghin Loren-Andrei

Un cuvânt de început.
Vreau să te felicit pentru faptul că ai ales să investeșți
în tine, achiziționând, foarte probabil, cel mai tare
produs de pe piață în seducție.
Înainte să îți ofer acest material, am cumpărat personal
majoritatea produselor în seducție atât naționale, cât și
internaționale, și m-am asigurat că acesta îți va
schimba viața complet. Pentru a sigila promisiunea
mea față de tine, garantez din start cu faptul că dacă
pentru o secundă te-ai simțit nemulțumit de carte, sau
nu ai văzut o schimbare propriu-zisă la finalul lecturii,
îți voi trimite banii înapoi, fără să te întreb ce s-a
întâmplat sau de ce ai luat această decizie.
Subliniez faptul că ești unul dintre cei mai norocoși
bărbați, pentru simplul fapt că trăiești în această
generație. Pe timpuri, poate și părinții noștri ar fi vrut
să înțeleagă cum stă treaba cu femeile, însă nu aveau
de unde. Se ajutau cu o consiliere, de obicei în familie
sau între prieteni, din experiențe asemănătoare, și
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 1
totul era foarte vag, fiind foarte aclamată în trecut
teoria că femeia este de neînțeles și că va rămâne pe
veci un mister.
Ei bine, eu nu cred asta, nu am crezut niciodată asta și
am decis să studiez femeia. În ochii mei nicio femeie nu
era mai specială decât un bărbat sau invers. Femei sunt
peste tot, bărbați sunt peste tot. Suntem egali din orice
punct de vedere când vine vorba de cât de special este
unul sau altul.
Mă simt obligat să menționez faptul că pe parcursul
lecturii există șanse foarte mari să te simți insultat.
Poate mă știi de pe canalul Fără Sens Tv sau poate nu,
însă mai toată viața mea am spus lucrurilor pe nume,
indiferent că asta deranja sau nu pe cineva… și fix asta
voi face și aici.
Țin foarte mult la tine și te iubesc enorm, motivul
pentru care scriu acest material este pentru că îți vreau
binele mai mult decât ți l-a vrut cineva vreodată.
Odată parcursă toată lectura, te vei convinge. Îți
promit.
Seducția nu este ușor de practicat, iar cine spune
opusul, clar nu știe ce vorbește. Este, probabil, cea mai
dificilă știință de înțeles, însă datorită numărului enorm
de beneficii pe care îl poartă cu sine, mulți se văd astăzi
nevoiți și chiar ambițioși în a o descoperi.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 2


Mă bucur că te-ai decis să parcurgi etapele în manieră
serioasă și ai lăsat un moment videoclipurile deoparte.
Sunt bune, dar informația citită rămâne tatuată în
suflet, iar în seducție există mici elemente pe care nu
vrei să le uiți.
Cartea ’’Pe valurile Alfa’’ avea inițial 20 de pagini și era
mai degrabă un ghid menit să te facă să iei acțiune
rapid și fără milă. Era superbă și în acele 20 de pagini,
însă timpul a cam trecut și consider că unele lucruri s-
au schimbat. Și de vreme ce am tot căutat un produs
care să poată concura cu ce scrisesem și nu am găsit,
m-am decis să îți ofer mult mai multe pagini pline de
aur, la propriu. Pagini care îți vor umple arsenalul cu
tot felul de secrete și tehnici ascunse în a cuceri femeia
pe care o dorești cu atâta ardoare.
Spuneam, mai devreme, că s-ar putea să te simți aiurea
din când în când. Asta se va întâmpla pentru că toată
viața ai primit informație eronată din partea unei
societăți mai false decât mirajele din deșert.
Să ne gândim o secundă. Informația o primim din filme,
de la școală, din reclame, radio, de la părinți sau
profesori. Atât părinții, cât și profesorii, precum și alte
persoane random sau prietenii, cu toții conturează
sistemul pe baza căruia acționează societatea.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 3


Pentru a înțelege cât de greșit ai fost programat,
gândește-te o secundă: de câte ori a intervenit
societatea în viața ta, a ieșit ceva bine?
Societatea ți-a spus că viața trebuie petrecută în
școală, că ai nevoie de o diplomă, după care ar fi bine
să urmezi și o facultate, un master, poate. Toate astea
pentru a ajunge unde? Pleci de la un sistem în care ești
prezent zilnic 6-7 ore (școală), spre unul și mai bolnav,
unde ești prezent 12 chiar 14 ore (jobul), și constant
acționezi pro societății.
Societatea nu vrea că oamenii să fie deștepți.
Omul inteligent este o amenințare pentru toți ceilalți la
putere, fie că vorbim de guvern, profesori, mafioți, sau
simpli oameni.
Părinții nu îți vor răul, însă te sfătuiesc în funcție de ce
anume a funcționat pe timpuri. Dacă mă duc la mama
să o întreb ceva legat de o tipă, îmi va spune că trebuie
să o iubesc, că inima ei e unică și că mă va iubi enorm și
ea la rândul ei. Însă este acesta adevărul?
Tot mama mi-ar spune că trebuie să îi duc un trandafir
la prima întâlnire, sau zi de zi în căsnicie. Va spune că
asta o va face să se îndrăgostească de mine și mai mult.
Este oare adevărată și treaba asta? Eu încă râd. Și o să
înțelegi mai târziu de ce.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 4


Filmele doresc rating. Îți amintești ultima dată când ai
văzut un film frumos? Te-ai uitat super atent și ai ieșit
super fericit de acolo, tocmai pentru că ți-a oferit un
mic sentiment de aventură, poate de ceva nou. Filmul
livrează dorințe, visul ideal.
Subliniază asta: filmele reprezintă o evadare a realității
(excepție fiind cele Science-Fiction, care arată de fapt
realitatea și ce urmează să se petreacă în lume cu
adevărat).
Acum că ți-am spus și motivele pentru care nu ar trebui
să te simți o secundă aiurea că nu știi cum să vorbești
cu o femeie, sau că ai încercat în trecut și ai primit
reacții aiurea, e benefic să faci pace cu tine, pentru că
și eu a trebuit să fac cu mine. Să pot accepta faptul că
nu m-a instruit nimeni în cum să mă comport cu o
femeie, ce anume își dorește ea de la mine, și deci nu
am motive să mă simt prost pentru faptul că am
emoții, anxietate și rețineri față de ea. Nu m-am născut
învățat, nu sunt vreun expert, și caut mereu să mă
îmbunătățesc în această știință.
Probabil ai observat că tot spun despre seducție cum
că este o știință? Asta pentru că eu nu o consider o
artă. Seducția este dificilă până îi înțelegi mecanismul,
după care devine un exercițiu de rutină, aplicabil foarte
ușor cu orice femeie. Și asta pentru că tot ce încerci să
faci este să devii cât mai natural în interacțiunea cu ea.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 5


Acum că ne-am dat „bună ziua” cum trebuie, hai să
vedem puțin diferențele între oamenii care aleg să
stăpânească seducția, și cei care o ignoră complet.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 6


1. Diferențele dintre cei ce practică
seducția și cei ce nu o fac

Voi menționa doi termeni pentru început. Vorbim aici


de oamenii alfa, și de cei beta.
Poate sună vag, poate nu. Promit să explic pe parcursul
dezbaterilor din această carte.
Pentru moment însă, îți dorești să fii alfa. Fără doar și
poate. Alfa-ul este practic de N ori mai bun decât beta-
ul. Alfa-ul nu poate rezona cu beta-ul, pentru că a
plecat de mult de la nivelul acela.
Tind să cred că ne naștem alfa. Suntem puri, nu există
etichete pe noi, credințe, haine. Venim goi pe Pământ,
după care suntem predați societății, fie că ne dorim sau
nu. Părinții ne poartă unde cred ei că este mai bine.
Ajungi la biserică, unde din start se pune amprenta pe
tine și ți se spune că ești ortodox, catolic, etc.
Brusc depinzi de o religie pe care nici măcar nu o
cunoști, și nici nu ți-a fost dat dreptul de a o alege,
pentru că oricum aveai o vârstă fragedă și nu ai fi
înțeles ce se întâmplă. Ești împins de la spate să mergi
la școală, pentru că asta aparent este mișcarea
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 7
potrivită. Va trebui să studiezi să știi să faci un calcul
matematic, să scrii, să citești. Deci înveți funcțiile și
nevoile de bază.
Problema intervine chiar aici. Pe parcursul tuturor
acestor întâmplări, creierul tău se formează. Atât el,
cât și educația ta. Acumulezi informații și ’’ritualuri’’
sau rutine, pe care fie că ți le dorești sau nu, rămân
înrădăcinate acolo în adâncul tău.
Pe lângă informații, se adaugă și traumele.
În ideea în care în școală nu te-ai înțeles bine cu colegii,
bătându-și joc de tine. În ideea în care tatăl tău nu te-a
prea agreat, sau mama ta l-a iubit mai mult pe fratele
tău mai mic. Aici te-ai ales cu traume și suferințe pe
care, mai apoi, le porți cu tine în suflet pe tot parcursul
vieții și pe care le vei conștientiza mult mai târziu, când
va fi foarte greu să le poți vindeca. Zic greu, nu
imposibil, atenție!
În primul rând, pentru a putea practica seducția în
manieră corectă, traumele sunt primele care trebuie
conștientizate. În seducție, primul lucru pe care vrei să
îl rezolvi, sunt traumele, pentru că seducția în sine este
eficientă când se aliniază congruent cu energia ta.
Energia ta este invizibilă, dar foarte receptivă de către
persoanele din jurul tău.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 8


În alte cuvinte, o femeie miroase rapid un beta și
depistează și mai rapid un alfa. Ea înțelege pe loc care
dintre bărbați se culcă în general des cu femei, și care
stau pe loc repaus, pentru că nu știu cum să o facă.
Tocmai pentru că deși energia asta nu se vede, se
simte. Multe femei susțin că unii bărbați ’’miros a sex
de la o poștă’’. Ele aici vorbesc, de fapt, de energia
sexuală masculină, energie ce poate fi receptată de la
mare depărtare.
Când practici seducția, totul devine un dans, totul este
plăcut și relaxant. De ce se întâmplă asta?
Ei bine, un bărbat care nu abordează ce face, de fapt?
Zace în zona de confort, ai dreptate.
Bărbatul alfa știe că unde simte frică, acolo trebuie să
atace. Dacă sunt 3 opțiuni pe stradă, cel alfa va alege
cea mai bună variantă, cel beta probabil niciuna din
ele.
Bărbatul care practică seducția nu doar că afișează o
energie sexuală masculină puternică, ci cunoaște
dorințele femeilor și poate citi omul indiferent de sex
sau inhibiții. Poate manipula omul deseori după bunul
plac și, dacă nu te-ai prins până acum, da, bărbatul alfa
poate fi destul de periculos.
Într-o încăpere femeia dintr-un cuplu căsătorit nu va
înșela cu un beta, ci cu un alfa. Tocmai de aceea nu vrei

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 9


să fii un beta. Subiectivă treaba, desigur. Sunt femei
care vor înșela și cu bărbați beta sau super slabi,
tocmai pentru că, deși sunt beta, foarte probabil
bărbatul cu care stau a devenit și acela unul extrem de
slab, mai slab și mai neatrăgător decât varianta din fața
sa la acel moment.
Pentru că seducția se focusează enorm pe arta de a
cunoaște limbajul corpului, semne subliminale, detalii
cât se poate de mici, detalii la care, iarăși, nu foarte
mulți se gândesc să ofere importanță, oamenii care
aleg să o practice și să profeseze în asta sunt în general
buni vânzători și oameni de succes!
Păi bine, însă cum definim succesul?
Succesul poate fi ceva diferit pentru tine, pentru mine,
pentru părinții sau prietena ta. Pentru fiecare
persoană, succesul reprezintă un țel, o viziune.
Important este ca acel obiectiv să fie super clar, să ai o
hartă spre el și un plan de atac bine pus la punct.
Fără unul din aceste elemente, fundația ta se va
prăbuși.
Succesul real este reprezentat de starea ta interioară.
Șocant, am dreptate? Filmele bagă în tine informație
eronată de ani și ani, făcându-te să crezi că banii
reprezintă cu adevărat succesul. Ideea de familie,

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 10


poate. Ideea de a avea zeci de prieteni în jur sau gândul
de a lăsa o legendă în spatele tău.
Succesul este reprezentat de liniștea interioară de care
dai dovadă. Viața ta poate fi una super completă și
fericită chiar acum. Nu mâine, cum te fac toate filmele
să crezi.
Există un motiv pentru care societatea aruncă asupra
ta zilnic cu 600 de mesaje. Hmm... pun pariu că pe asta
nu o știai, huh? S-a făcut un studiu în care s-a
evidențiat faptul că mintea noastră poate înregistra un
număr constant de informații într-o zi întreagă, și
pentru doza de cunoștințe preluate, evident,
consumăm și o cantitate netă de energie. Așa că
societatea intenționează să îți obosească mintea și, de
ce nu, să te mai și corupă cu idei de genul: ai nevoie de
noul Iphone să fii în trend, hainele de firmă atrag, sau
că fericirea din viața ta vine din surse externe.
Iar dacă ești ceva mai citit, mai ales acum, mulțumită
cărții pe care o ții în mână, totul începe să prindă sens.
Înțelegi că nu este bine să oferi atenție surselor de
manipulare emoțională și mentală, folosite că mijloc de
corupere, pentru a-ți provoca dezastrul financiar sau
emoțional, prin crearea de dorințe inutile. Mesajele
manipulative sunt puse peste tot. Chiar dacă decizi să
pui telefonul în buzunar, să nu te uiți la televizor, și nici
să auzi reclamele de la radio, asta nu înseamnă că nu le

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 11


poți percepe. S-au afișat peste tot în oraș reclame: în
metrou, pe stradă, pe blocuri, pe mașini, peste tot…
Toate menite să te corupă, să te atace și ulterior să te
spele frumos pe creier.
Subliniază asta: când plătești pentru ceva, tu nu plătești
cu bani, plătești cu timp din viața ta.
Pentru un Iphone, probabil, sacrifici 1-2 luni din viața
ta, poate chiar jumătate de an. Pentru mașina despre
care crezi că îți va aduce femei, vei cheltui cât pentru 4
ani din viață. Și nu te oprești acolo, căci e nevoie să o
menții, să o îngrijești și oricum în câțiva ani apare
următorul model, pe care vei dori să ți-l cumperi.
Seducția înseamnă inteligență, putere, conștientizare,
spirit.
Seducția înseamnă gladiator, nu războinic. Rege, nu
urmaș.
Practicanții seducției vor ridica întotdeauna temeri
când vor pași în mulțime. Vor atrage mereu priviri,
pentru că pe lângă energia emanată, până și aspectul
lor este diferit de cel al bărbaților beta.
Alfa-ul rupe sala în două, conștientizează importanța
fizicului, a stării spiritului și a mentalului. Beta-ul
conștientizează importanța zonei de confort. El trebuie
să stea acolo, în rutina sa slabă și demnă de milă.
Pentru el este foarte ok așa, departe de publicul ce îl
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 12
judecă, departe de înfruntarea sau măcar
conștientizarea temerilor.
Bărbatul practicant al seducției învață de-a lungul
abordărilor ce înseamnă disciplină și de ce dorește
control în viața sa. (Atenție, spun viața, nu persoana
din fața sa sau altele. Doar viața).
Fără control asupra vieții, este ca și cum ai conduce un
bolid fără permis. Totul se petrece la voia întâmplării.
Controlul asupra alegerilor în viață, a acțiunilor,
gândurilor, și emoțiilor, conduce ușor-ușor la disciplină.
Disciplina înseamnă liniște, conștiență, curățenie
sufletească, putere a spiritului și, pentru prima dată,
dovada pură și reală a demnității și integrității.
Beta-ul nu cunoaște aceste lucruri, însă afirmă des că el
are valori morale, principii și un caracter puternic.
Evident fals totul, pentru că acesta nu cunoaște în
general ce înseamnă să fie autentic sau să își asume
lucruri.
Tocmai pentru că în seducție începi să fii ordonat, curat
și ușor-ușor începi să te dezbraci de perversități și
ipocrizii. Drumul alfa înseamnă, în primul rând, să fii
umil cu oamenii pe care îi întâlnești. Atât cu bărbații,
cât și cu femeile, înainte de orice relaționare, vei fi un
bun prieten. Cu unii vei deveni prieten foarte bun, vei
simți chiar o fraternitate, cu alții nu te vei înțelege, și

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 13


este normal așa. Ar fi super ciudat să dorească chiar
toți să stea în preajma ta. Te-ai sufoca.
Iată deci și cel mai mare motiv pentru care mulți
bărbați, în special cei beta, pierd interacțiunile cu o
femeie foarte rapid: pleacă pe picior greșit, cu ideea că
orice tipă vrea ceva anume, cum ar fi bani, bogății
materiale, sex dubios, luna de pe cer.
Cu prejudecăți atât de greșite, nu au cum să lege o
relație cu nimeni, pentru că uită un lucru simplu, dar
esențial și anume că totul începe cu o prietenie.
Am fost întrebat într-un interviu dacă orice persoană
poate fi sedusă. Fără să ezit am spus că da. Motivul
pentru care am fost atât de hotărât în răspunsul meu
este pentru că au fost unele persoane care au avut din
start o impresie greșită despre mine. Prea puțin
contează motivele, ce contează cu adevărat este faptul
că, după o discuție mai lungă, sau diverse interacțiuni,
s-a creat apropierea și ulterior ’’prietenia’’ despre care
îți vorbeam. Acum, bazându-ne pe conceptul
menționat, putem spune ușor că poți oricând relaționa
cu oricine, dacă se creează atracție și se leagă
sentimentele de confort, prietenie și căldură între voi.
Și vrei să știi partea cea mai bună în urma celor
menționate mai sus? Este tocmai aceasta că, da, ajută
să faci o primă impresie bună, însă dacă nu o faci, nu
înseamnă că ai pierdut persoana respectivă. Și de aici
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 14
mai distrugem o credință oferită de societate, cum că
dacă o dai în bară din start, nu mai ai nicio șansă.
În momentul în care un bărbat face tranziția din stare
beta în alfa, acesta evoluează, se maturizează.
Bărbatul alfa nu este de acord cu persoana din fața sa
dacă discuția nu este viabilă. Acesta își respectă timpul,
își gândește foarte bine mișcările, este umil, își iubește
aproapele și din start, simplul fapt că alege deseori să
nu relaționeze sau să nu petreacă timp cu anumite
persoane, este un gest pur de iubire și respect față de
realitatea situației. Fapt pe care un beta nu și-l asumă
niciodată.
Dacă întrebi o femeie ce urăște cel mai mult la un
bărbat, unul din lucrurile pe care le va menționa este
acela când el îi tot spune ei că ea are dreptate.
Amuzant este că până și tatăl meu îmi dădea sfatul asta
de mic copil, și anume că cearta nu are rost și că mai
bine dai din cap și spui că are dreptate femeia, evitând
astfel conflictul. Este imposibil ca ea să aibă
întotdeauna dreptate. Să nu mai zic că în majoritatea
situațiilor chiar nu are, pentru simplul fapt că este o
creatură emoțională și gândește lucrurile în funcție de
trăirile din acel moment.
O probă care denotă ușor acest lucru este când căutați
o casă împreună, o mașină, sau ceva ce trebuie să vă
cumpărați. De obicei, femeia are emoția mult mai
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 15
intensă și se grăbește în a lua o decizie fără să analizeze
restul aspectelor și detaliilor. La fel și cu plimbarea într-
un magazin de bijuterii. Ele tind să observe rapid lucrul
ăla mic strălucitor, iar tu tinzi să observi întâi eticheta
cu prețul, și dacă acela pare acceptabil, cauți să vezi și
obiectul propriu-zis.
Nu am auzit încă de bărbați beta plini de succes. De
succes real vorbim aici, nu de statuturi sociale
moștenite de la părinți sau din mai știu ce combinație
mulțumită numelui sau a unui câștig norocos la pariuri.
Apropo de noroc, bărbatul alfa nu crede în așa ceva.
Norocul se creează. Un alfa nu speră că lucrurile pe
care le dorește vor cădea de undeva din ceruri.
Cam așa este și cu credința. O fi cineva acolo atent la
tine, în primul rând Universul, însă nu sta să aștepți
lucruri și pune-te in mișcare. Acțiunea produce
reacțiune, cauză și efect.
Munca inteligentă te poartă unde dorești, nu neapărat
munca grea.
Beta-ul crede deseori că munca grea îl va duce în locul
dorit.
Exemplu super simplu pentru a mă face înțeles:
Avem un beta și un alfa, le spunem amândurora că
trebuie să abordeze pentru a stăpâni seducția:
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 16
Amândoi ies pe teren, beta-ul abordează de 10 ori și o
tot face, fără să se întrebe o secundă dacă ce face este
bine.
Alfa-ul, după 3 abordări, deja începe să își
conștientizeze erorile. Pentru o secundă se va întreba
dacă este bine ce face și unde anume putea să
acționeze mult mai bine. Vezi tu, diferența între beta și
alfa este că unul o gândește mai mult decât celălalt.
Sunt momente când lucrurile trebuie gândite și este
foarte bine să desenezi o hartă. Sunt momente când
acestea nu trebuie gândite și trebuie pur și simplu
acționat. Beta-ul deseori se aruncă cu capul înainte și
nu privește o secundă la consecințe. Un fel de berbec.
Dacă privești atent asupra prietenilor tăi aflați într-o
relație, vei vedea foarte repede că unul din parteneri
domină.
Se spune că într-o relație unul iubește mai mult decât
celalălt.
Realitatea este că unul domină, înțelege slăbiciunile
celuilalt și începe să profite de pe urma acestora.
Relaționarea curată și corectă se face pe baza unui
echilibru. Nu oferă nimeni mai mult decât ar trebui, nu
se exagerează în nimic și nu se amplifică emoțiile,
conturând peisaje care nici nu au fost pictate inițial.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 17


Femeile fiind creaturi emoționale, deseori tind să
amplifice o întâmplare. Dacă trăirile ei în acel moment
sunt, într-adevăr, foarte puternice, vei fi tentat să
vorbești că ea, să relaționezi cu ceea ce spune. Eu te
sfătuiesc să nu o faci, pentru că în momentul acela tu
alegi să o minți, pentru că știi ca adevărul ar supăra-o.
Fii mereu real, onest. Iar dacă un sărut între voi, de
exemplu, nu a fost super profund, nu o minți, mai ales
când ea bate câmpii, spunând că parcă vă știți de o
viață. Adu-o cu picioarele pe pământ. Pentru că dacă îi
îmbrățișezi naivitatea, veți suferi amândoi mai târziu.
Acestea fiind spuse, alfa-ul îmbrățișează întotdeauna
calea reală și autentică în viață, pe când beta-ul tinde
să manipuleze lucrurile în favoarea sa, apelând des la
diverse tehnici de șantaj emoțional sau financiar, dacă
este nevoie.
Alfa-ul știe că orice abatere de la calea autentică
înseamnă renunțarea la principii morale și pierderea
unei calități foarte greu de recuperat: integritatea.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 18


2. Bazele seducției

Pentru a mă face înțeles cât mai bine, va trebui să te


port pe un drum prin care afli mai multe despre mine,
astfel încât vei putea să privești prin ochii mei și să
înțelegi prin ce am trecut, pentru a putea conștientiza
cam tot ce m-a împins să fac alegerile pe care le-am
realizat în viață.
Ești pregătit? Promit să nu delirez prea mult, pentru că
nu vreau să te plictisesc.
Părinții mei s-au despărțit când aveam cam 13 ani. A
trebuit să locuiesc cu bunica mea și a fost bine până la
15 ani când, din păcate, ea a decedat. Am iubit-o foarte
mult și încă de la vârsta aceea fragedă am înțeles un
lucru esențial: niciodată nu poți iubi îndeajuns o
persoană.
Aceasta a fost prima mea lecție: învață să îți apreciezi
timpul, și dacă decizi să iubești, fă-o fără rețineri.
Iubește de parcă ziua de mâine nu ar mai veni, căci în
unele cazuri, chiar așa și este, ziua nu mai vine.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 19


Mama mea a reușit să mă ajute cu o sumă mică de bani
în tot dezastrul pe care îl trăiam. Suma însă era atât de
mică, încât nu reușeam să mă întrețin pe deplin. A
trebuit să lucrez part-time și să merg și la școală în
același timp.
Până la vârsta de 16 ani citisem deja 10-15 cărți despre
business, management și alte subiecte de acest gen. În
timp ce prietenii mei ieșeau în oraș să bea un suc sau la
nu știu ce petrecere, eu eram acasă, investind timpul
meu în educație, educație pe care școala nu mi-o
oferea, educație financiară în tot felul de idei de afaceri
și de procedee pentru a face bani, cât și dezvoltare
personală, pentru cum ar trebui să gândesc și să mă
dezvolt cu adevărat. Prin urmare, începusem ușor-ușor
să înțeleg cum funcționează lumea.
La vârsta de 17 ani eram destul de renumit și cel mai
bun din oraș la vândut telefoane. Vindeam între 7 și 12
telefoane pe zi. Toată lumea mă cunoștea! Dacă ai fi
vrut un telefon bun, oricare ar fi fost acela, pe mine m-
ai fi sunat. Și pe oricine ai fi întrebat, numărul meu l-ai
fi primit.
Acest lucru pentru mine a însemnat o realizare extrem
de mare. În timp ce alți băieți mergeau în oraș cu banii

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 20


părinților, eu cheltuiam proprii mei bani. Și atunci,
cumva, s-a imprimat în caracterul meu o teorie clasică:
’’Nu duci o fată în oraș cu banii părinților’’! Pur și
simplu nu este corect! O duci în oraș cu banii tăi, altfel
foarte bine tatăl tău ar avea dreptul să facă la rândul
său ce dorește cu ea, am dreptate?
Datorită faptului că eram super matur la o vârstă încă
fragedă și, în plus, mai dețineam și propriul apartament
mulțumită bunicii, fetele veneau acasă la mine fără
vreo reținere. Veneau de parcă ieșeau într-un pub să
bea o cafea. În schimb, veneau cu un prezervativ.
Pentru că se vorbea în liceu la ele, se știa la cine au
intrare ușoară și pot scăpa puțin de ore, fără să
cheltuiască neapărat bani. Și, pe lângă toate astea,
eram și un tip ok, distractiv, deja băgat la sală, deja
ajutor de barman în cluburi.
În momentul în care am început să gust din așa-zisul
’’fruct interzis’’, mai exact sexul, mi-am dat seama
rapid că sexualitatea trebuie exprimată și trebuie
studiată în toate formele sale. Am devenit înnebunit de
ideea de a relaționa cu o femeie, am vrut să devin cel
mai bun în acest domeniu. Am vrut să descopăr și cele
mai nebune sau întunecate fantezii ale acestora și fix
asta am făcut din acel moment.
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 21
Formula pe care o îmbrățișasem funcționa de minune:
barman, 19 ani, tânăr, carismatic, super relaxat, grație
mersului la sală, bine definit. Nu îmi lipsea nimic când
era vorba de distracție, relaxare sau posibilitatea de a
face sex. Femeile înțelegeau asta din primele secunde
de interacțiune. Și iată că la 19 ani am avut parte de
prima femeie mătură, dublul vârstei mele, și care mai
avea și un fiu. Conducea un Porsche Carrera cât era
ziua de lungă, însă noaptea, în jurul orei 02:00, Tatiana
era acasă la mine, știind că ies din tura de la club și că
sunt pus puțin pe nebunii. Felul în care mă privea, în
care gemea și filmele pe care și le făcea în drum spre
mine (filme dovedite de costumațiile pe care le
aducea), toate s-au mulat de minune pe dorințele
noastre. Și atunci mi-am confirmat și teoriile legate de
ce anume dorește o femeie.
Tatiana avea tot ce își dorea: o familie, bani, carieră.
Tatiana zguduia teoria oricărui bărbat spălat pe creier,
aka beta, care tinde să creadă că femeile (toate) caută
bani sau statut social.
Femeia despre care îți vorbesc căuta un tip deschis la
idei, demn de fantezii nebune, fantezii pe care nu

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 22


putea să și le exprime cu propriul soț, pentru că era
închis și vai de capul lui.
95% din femeile căsătorite cu care am ieșit mi-au spus
acest lucru: că ar vrea să se exprime altfel cu proprii
soți, dar nu reușesc, pentru că s-ar simți ciudat.
Deci nu femeia este ciudată, ci tipul în temă și
comportamentul său.
În timpul meu liber am observat un lucru foarte
interesant: îmi plăcea la nebunie să citesc bloguri; îmi
plăcea să descopăr mai multe despre mentalitatea
feminină. De ce reacționează într-un anumit fel în
diverse situații, de ce aleg un comportament specific și
așa mai departe. Pe scurt, devenisem la propriu
obsedat de fiecare mișcare pe care o fac. Odată ce am
înțeles cine sunt cu adevărat și de ce anume sunt
pasionat, mi-a fost simplu. Știam că vreau să fiu cel mai
tare bărbat cu care o tipă s-ar putea întâlni. Problema
mea acum era alta: care anume era competiția? Și,
ghici ce? Competiția mea era zero.
Cumva, în ochii mei, majoritatea erau jalnici. Nu
vorbesc aici de defecte ale personalității, pe acelea le
avem toți. Vorbesc mai exact de erorile pe care un
bărbat nu ar trebui să le facă vreodată, pentru că, dacă

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 23


le-ar face, nu ar mai fi bărbat, ci direct femeie (cam
asta era opinia mea). Și iată deci motivul principal
pentru care am decis să lansez cartea aceasta: pentru
că vreau să fii un bărbat adevărat! Vreau să o
impresionezi cu fiecare mișcare pe care o faci, vreau ca
ea să fie excitată doar pentru simplul fapt că îi vorbești,
vreau ca ea să te vrea pe tine și tu să nu o vrei pe ea.
Vezi tu, seducția poate însemna o grămadă de lucruri,
însă cum îți recomand eu să privești domeniul este
astfel: obținerea controlului asupra vieții, stărilor,
gândurilor, dezinhibarea emoțiilor, cât și accesul părții
umane din tine, precum și exprimarea fără rețineri.
Poate sună vag, însă toate aceste lucruri, odată
combinate și înțelese, vor produce efectul de ’’flow’’
despre care voi detalia cu siguranță mai târziu. Însă
starea aceasta înseamnă, la propriu, stare de siguranță,
stabilitate și naturalețe pentru prima data în viață…
Pentru prima data în viața ta te comporți natural, fără
filtru, fără etichetă, fără să îți pese de opinia marilor
judecători (oameni, societate, etc.). Parcă mă simt deja
lângă tine în timp ce citești această carte și te privesc
cum o lași o secundă deoparte și acum totul are sens.
Motivul pentru care societatea nu vrea că tu să
accesezi starea de ’’flow’’ sau fluiditate în acțiuni,

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 24


gesturi și gânduri este pentru că aceasta ți-ar oferi
putere și te-ar face invincibil.
Scoate unui om temerile din el, spune-i că este Zeu în
fața oricărui obstacol sau chiar și a morții, cum alegeau
să creadă vikingii din Valhala, și tocmai ai în fața ta un
alfa extrem de periculos… Periculos pentru că nu mai
poate fi manipulat, nu poate fi atins, sucit, denigrat.
Promite-mi că vei ciocni un pahar de șampanie în
cinstea informației descoperite acum. Căci această
informație de-ar fi existat în urmă cu mulți ani, ar fi
salvat viețile multor oameni și cred că orice motiv de
iluminare merită sărbătorit!
Înainte să continui cu bazele seducției și să îți ofer niște
lucruri pe care știu cu siguranță că abia aștepți să le
auzi și descoperi, vreau să menționez faptul că probabil
eu, din toți, te înțeleg cel mai bine. De ce? Pentru că
îmi doream același lucru ca tine. Gândeam ca tine și
conectam lucrurile ca tine. Totdeauna mi-am dorit ca
relaționarea să fie simplă, mi-am dorit să fie totul
direct și la obiect. Vezi o femeie, conștientizezi că o
placi, te duci, îi spui acest lucru și problema e rezolvată.
Din păcate, nu funcționează. Și este și mai rău să afirmi
pe social media treburi de genul: ’’uneori îmi doresc să

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 25


fi trăit pe timpul părinților, atunci era altfel’’. Ce nu îți
dai seama este că în momentul asta tu comunici
Universului faptul că ai o problemă cu faptul că trăiești.
Că urăști perioada în care te-ai născut, că regreți faptul
că exiști.
Nu pot controla generația în care mă aflu. Nu pot
controla nici direcția în care o ia aceasta. Tot ce pot să
fac însă e să mă mențin pur, sănătos, integru, să îmi
selectez informația pe care o doresc, să îmi tatuez în
suflet credințele și momentele pe care le apreciez cu
adevărat și să îmi apăr ulterior puritatea în fața
superficialităților și a oamenilor care invidiază
autenticitatea de care aleg să dau dovadă. Și atunci
rezolvarea este chiar aici. Pentru început, în loc să te
tot gândești ce tragică este generația și ce urât ne
ducem la vale cu anii, îți propun să accepți situația,
pentru că oricum nu poți face nimic concret să o
schimbi și să rămâi integru în călătoria ta,
înconjurându-te cu oameni care susțin aceleași teorii
ca și tine.
Un număr foarte mare din membrii comunității Fără
Sens Tv îmi dau zilnic mesaje cum că ar vrea să practice
seducția, dar sunt judecați de colegi pe la liceu,
facultate, că în general lumea se ia de ei și râde.
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 26
Ei bine, poate că uneori nu alegi tu oamenii cu care te
înconjori, însă tu decizi să stai în preajma lor. Dacă la
școală sau la muncă oamenii au ceva cu tine, schimbă
locația. Nu ești un copac. Te poți mișca oricând. Dacă
95% din oameni în general râd de tine, înseamnă că
vorbim de altă problemă. Trebuie înțeles motivul
pentru care se întâmplă acest lucru și lucrat asupra lui.
Revenind acum asupra bazelor seducției, pentru a
putea seduce în manieră superbă o femeie, va trebui să
înțelegi elementele necesare. Pentru a începe seducția
propriu-zisă, trebuie să existe prezență. Fără prezență
ești doar un individ și nu va vedea motivul pentru care
ar trebui să fie flatată de cine ești tu, sau de ocupația
ta. Din momentul în care ai prezență, va trebui să dai
dovadă de inteligență emoțională, de arta de a citi
starea unei persoane, percepția acesteia vizavi de tine.
Acum că aceste lucruri sunt rezolvate, va trebui să știi
să creezi atracție, tocmai pentru că în unele cazuri
lumea nu o să te placă inițial și atunci seducția
dovedește faptul că mai mult timp în interacțiune cu
persoana de care ești interesat creează ideea de
confort și siguranță (asta, desigur, dacă știi să creezi
atracție). Dezinhibarea emoțională pentru a putea
stăpâni cele menționate mai devreme este obligatorie,

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 27


iar pentru asta îți recomand cursul meu care se
numește chiar astfel. În această carte nu vom vorbi
mult despre emoții, pentru că discuția ar dura câteva
ore minim.
Deci, în final, odată ce stăpânești cele menționate mai
sus, toate acestea îți vor construi starea de cursivitate
(flow). Ulterior numim asta ca fiind naturalețe. În
sfârșit ești natural, puternic, sigur pe tine, știi cum să
joci cărțile, știi seducție.
Înainte să ne mișcăm grăbiți spre următorul capitol, mă
gândeam să dezbatem puțin legat de fiecare termen
menționat și începem desigur cu primul:
Prezența: ori de câte ori vrei să atragi o femeie sau vrei
să fii prezentabil în fața cuiva pentru a lăsa o impresie
bună sau a stârni un sentiment, o stare, trebuie să te
întrebi ce anume creează lucrurile astea? Va trebui în
primul rând să arăți bine, corpul tău va trebui să aibă o
formă, nu să fie lăsat în voia sorții, după câteva meniuri
la Mc. Trăiești într-o generație în care competiția e tot
mai agresivă, bărbații au început să aibă grijă de sine
tot mai mult, așa că nu vrei să rămâi în urmă. Pe lângă
faptul că ai grijă de templul tău (corpul), va trebui să îl
prezinți. Așadar, stilul tău vestimentar contează foarte

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 28


mult, hainele tale trebuie să aibă un sens pe tine și îți
recomand foarte tare să parcurgi un curs online despre
cum să asortezi articolele vestimentare. Avem și noi
propriul curs în fashion pe website. Va trebui să
înțelegi ce nuanțe merg combinate, care și cum se
complementează, iar pe instagram, desigur să
urmărești persoanele care portretizează tot felul de
stiluri vestimentare, așa încât să înțelegi mai multe și
poate să te poți inspira. Poți începe chiar cu mine.
Postez aproape zilnic pe instagram diverse costumații
și idei: @lorenloghin.
Acum că ai grijă de tine și de ce consumi, știi cum să te
îmbraci, mai rămân 2 probleme.
Tonalitatea cu care vorbești este în regulă? Contează
foarte mult să știi să vorbești corect, fluent și să se
simtă atitudinea în vocea ta. Toate aceste lucruri vor fi
mai posibile după dezinhibarea emoțională, pentru că,
în general, emoțiile creează deseori reținerile și
temerile care ne afectează vocea sau mai exact puterea
cu care avem curajul să exteriorizăm ceea ce gândim. Și
ultima problemă, desigur: felul în care îți porți corpul.
O rutină bună de antrenament pentru a înțelege cum
pășește un bărbat într-o manieră sexi: va trebui să te

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 29


pui la sală pe o bandă la viteză 4-5 km/h. S-a făcut chiar
un studiu unde femeile au afirmat faptul că acela ar fi
mersul cel mai grațios și atrăgător al unui bărbat.
Și astfel, ușor-ușor, ajungi la concluzia că seducția se
întâmplă și când nu deschizi gura, și când nu atingi
persoana, și când nu ești neapărat lângă ea sau în zona
ei. Seducția este o combinație din mai multe elemente,
majoritatea fiind doar semnale subliminale.
Pentru bărbatul care a suferit niște probleme în viață și
și-a pierdut încrederea în sine, ar fi de ajuns să scoată
capul din pământ, să meargă drept pe o stradă și ar
vedea cum 1 din 4-5 femei i-ar oferi contact vizual la
orice oră. Bărbatul de care îți vorbesc crede că nicio
femeie nu îl dorește, dar teoria sa este trădată imediat
de femeile care trec pe lângă el și pe care acesta refuză
să le vadă. Sau, mai exact, nu înțelege poate semnalele
subliminale.
Deși îți dorești că relaționarea sau seducția să fie
lucruri simple, din păcate nu sunt neapărat ușoare, ci
sunt anumite sisteme și mecanisme ce trebuie
învățate, însă promisiunea mea față de tine este că
dacă alegi să le testezi și să te ții de ele, repetând,
analizând, automat vei progresa. Vei ajunge la un nivel

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 30


în care totul, într-o bună zi, va fi o poezie pe care ai
învățat-o de mult. Va fi totul natural, va fi fluent, și în
momentul acela ți se va părea floare la ureche.
În paginile ce urmează să le parcurgem împreună îți voi
oferi multe secrete și iți voi demonstra faptul că orice
persoană poate fi sedusă, la fel cum că orice persoană
poate practica seducția!
Ceea ce ne poartă la următorul capitol și anume:

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 31


3.Mituri false în practicarea seducției

Motivul pentru care avem în primul rând aceste mituri


este pentru că trăim într-o lume în care nu toți pot să
prospere. Campionii sunt rari, sunt excepții de la regulă
și asta tocmai pentru că majoritatea apelează la scuze
inutile și victimizări. Cei care au creat miturile despre
care urmează să îți vorbesc sunt tocmai oamenii slabi
de înger, cu voința invizibilă și cu scuze nenumărate.
Primul mit în vederea practicării seducției este că
trebuie să fii frumos, altfel nu ai nicio șansa.
Personal nu mă consider urât, dar nici al naibii de
frumos. Mă consider destul de average.
Ca între bărbați acum, răspunde-mi și mie sincer la un
lucru:
Când vezi o femeie pe stradă, ești super atent la chipul
ei? Și dacă da, nu cumva, de obicei, acela e unul super
pictat?
Eu cred totuși că te uiți la sâni, la fund, în general.
Târziu îi vezi tu și fața, iar dacă e dotată în ce trebuie,

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 32


cobori standardul legat de chip. Știm amândoi că am
dreptate. Și mai trebuie menționat ceva aici, faptul că
deși femeile o gândesc asemănător, ele nu pun preț pe
cum arăți atât de mult pe cât îți imaginezi tu. Însă da,
pun preț pe faptul că ești îngrijit sau nu, pe faptul că
știi cum să te miști spre ea, știi cum să o privești, știi ce
parfum să folosești.
Doar nu o să îmi spui acum că peste tot unde te uiți
vezi bărbați frumoși cu femei frumoase, nu? Eu deseori
văd tipi super nasoli, din punctul meu de vedere, cu
cele mai faine gagici. Și sunt mai multe motive aici, însă
sigur frumusețea lui nu este unul, deci ți-am rezolvat
dilema.
Al doilea motiv pentru care nu poți practica seducția
este înălțimea, din câte am văzut. În cazul multor
bărbați acest lucru este un complex destul de mare.
Nu am să te mint să îți spun că nu contează absolut
deloc și că ești nebun, însă ce nu faci tu bine, este
faptul că te duci la cele mai înalte. Dacă, de exemplu,
ești ceva mai mic de înălțime, va trebui să le vizezi pe
cele la înălțimea ta. Este atât de simplu. Și dacă ai ceva
extra curaj în boașe și energia ta este superbă, îți
recomand să ți-o încerci și cu alea mai girafe. Va

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 33


funcționa. Căci dacă ești seducător și știi ce butoane să
apeși în ea, se va excita, te va dori, pentru ca seducția,
deseori, înseamnă să faci o persoană să își piardă
controlul. Crezi că acolo mai contează înălțimea?
Și un ultim mit ar mai fi că îți trebuie neapărat bani, că
dacă nu ești vreun gagiu realizat, nu are rost să mai
încerci.
Partea realistă aici este următoarea: dacă tu vrei să ieși
cu modele din Playboy, foarte probabil vei avea nevoie
de ceva finanțe. Dar noi aici vorbim de femei de zi cu zi,
decente, cunoscute la întâmplare pe stradă și da, vor fi
și materialiste, însă uiți că în marea aceasta de femei
nu sunt toate la fel. Părerea mea este că dacă pentru o
secundă crezi că femeile, în general, sunt toate la fel,
mai bine dai foc cărții pe care o ții în mână, pentru că
nu te va ajuta. Cea mai negativă și inutilă energie pe
care o poți poseda este aceasta legată de prejudecăți
fondate pe nimic. Doar pe ce ai mai văzut și tu prin
filme, sau vorbe auzite prin vecini.
Deci pentru a nu cădea pradă miturilor, deschide ochii
și observă femeia din fața ta. Fii atent la ea, studiază
terenul înainte să te arunci și, de asemenea, vezi ce

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 34


anume îți dorești de la ea. Gândește-te unde găsești cel
mai ușor femeia pe gustul tău.
Dacă îți dorești o relație serioasă, cel mai probabil nu o
găsești printr-un club fiță la 4 dimineața.
Când spui că practici seducția și ieși la abordat, nu
aborda 3 femei, spunându-le apoi prietenilor că ai
practicat seducție. Rutina zilnică pentru abordări
începe ușor de la 20 de tipe abordate pe zi, asta dacă
vrei să vorbim despre un nivel în care încerci să mă
convingi că într-adevăr ești serios și vrei să faci o
schimbare. Ce vreau să spun aici este că trebuie să fii
realist și să pui puțin osul la bătaie, dar să te aștepți la
multe câștiguri înapoi.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 35


4. EMOȚIA: CUM POT SCĂPA DE EA?

Urmează să afli ceva super dezamăgitor, așa că


pregătește-te și ține-te bine de scaun:
De emoții nu scapi niciodată, și mulțumește-i cerului că
este așa.
Nu m-am uitat în Dex să văd ce explică despre emoție,
însă îți voi spune cum interpretez eu emoția.
Emoția reprezintă o alertă naturală a corpului atunci
când ești pe cale să evoluezi, să faci ceva ce ar putea
defini un nou ’tu’’.
Emoțiile pot fi bune sau rele.
Sunt bune aproape întotdeauna, însă prin amplificarea
stupidă pe care o face creierul nostru, devin ulterior
rele. Unele, desigur, nu toate.
Dacă ai vedea o prăpastie în față și nu ai fi copleșit de o
emoție precum teama, te-ai arunca în gol, și
imaginează-ți ce nasol ar fi pentru tine.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 36


Dacă nu ai putea simți iubire față de o persoană,
gândește-te ce aiurea te-ai comporta cu ea și ce sec ar
fi totul. Parcă fără un sens, fără o direcție, fără o
vocație.
Emoțiile apar în momentul în care creierul tău nu este
obișnuit cu ceea ce se întâmplă sau ce urmează să se
întâmple. Cum ar fi, ai ghicit, faptul că vrei să abordezi.
Dacă toată viața nu ai abordat sau ai considerat acest
lucru ca fiind ceva ciudat, în momentul în care o vei
face, îți va da eroare. Vei simți frică, anxietate, îndoieli
și creierul va căuta să facă tot posibilul să te mențină în
zona sigură, și anume zona de confort. Aia în care stai
ori de câte ori alegi să nu faci ceva, doar pentru că te
apucă paranoia și nu vezi sensul în acțiunea respectivă,
sau ți-e pur și simplu frică.
Dacă urmează un conflict cu o persoană, brusc se
activează o emoție superbă în corp. Brusc simți panică,
corpul este în alertă și pentru că atât frica cât și panica
te cuprind și ajung să se complementeze una pe alta,
acum instinctul de supraviețuire se face văzut și iată
cum devii deodată prezent în moment.
Același nivel de conștiență cauți să îl dobândești de
fapt în seducție, în abordări. În momentul în care ai o

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 37


interacțiune și devine bună, ea devine pentru că tu ești
prezent în moment, pentru că nu te mai gândești la
alte lucruri, pentru că ești concentrat în ceea ce se
întâmplă, pentru că brusc persoana din fața ta
contează, reprezintă ceva. Într-un conflict ea reprezintă
un pericol. Într-o interacțiune, reprezintă o dorință.
Cu cât îți dorești mai mult o persoană, cu atât corpul
tău va manifesta emoțiile și șansele sunt mai mari să
dai greș. Cu cât te panichezi mai mult într-un conflict,
cu atât șansele sunt mari să intri în stare de șoc din
cauza fricii și să te blochezi la propriu.
Deci este sănătos să înțelegi că nu poți scăpa de emoții,
însă poți lucra cot la cot cu ele. Prin a lucra alături de
ele mă refer, mai degrabă, la a fi prezent în situație,
oricare ar fi aceasta. În alte cuvinte, ori de câte ori simți
ceva, întreabă-te de ce simți astfel. Ori de câte ori ai
dubii sau rețineri, întreabă-te cărui fapt le datorezi
prezența?
Șocant pentru tine probabil, însă și eu, după atâția ani
de practică în seducție și abordări, în continuare simt
emoții.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 38


Și aici mai vreau să menționez ceva demn de notat
pentru tine: anxietatea de a aborda nu poate fi
vindecată în veci.
Poți doar să îi controlezi intensitatea cu care își face
simțită prezența. Pentru a o face cât mai absentă,
trebuie să abordezi zilnic, să te menții activ social și să
cunoști oameni noi mereu. Imediat ce te izolezi, chiar și
pentru două zile, îi vei simți din nou prezența.
Însă partea bună apare atunci când ajungi la un nivel
înalt în seducție și știi sa îți revii super rapid din asta.
Cunoști procesul și vorbești singur cu tine. Îți spui că și
așa, la primele 2-3 abordări ți-o iei și nu mai ai rețineri.
Te duci, plătești prețul emoțiilor, și apoi ești gata de
acțiune reală.
Însă, în cazul celor ce nu practică asta constant și ani la
rând, vor putea accesa doar temporar zona aceasta
specială de spiritualitate numită ’’flow’’. După care, din
diverse motive, (poate jobul, familia, sau o întâmplare
nefericită) o pierd. Și odată pierdută, pentru că nu au
încă experiența necesară, nu știu cum să o
redobândească.
De menționat și motivul pentru care majoritatea
apelează și au apelat întotdeauna la droguri. Unele

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 39


droguri te relaxează și deschid părți ale creierului care
ajută la atingerea stării de ’’flow’’. Sigur că soluția este
temporară. Te îndrăgostești de stare și alegi să consumi
și mai mult, până în momentul când, foarte probabil,
ajungi să mori de la supradoză.
Tot acesta este motivul pentru care oamenii consumă
alcool în club, în ideea de a „prinde curaj” să
îndrăznească să facă sex mai târziu. Condiționarea
socială îi face să nu fie în stare să se deschidă în mod
natural și atunci beau până amețesc partea creierului
ce ține de conștient. După care, poftim magie: se
renunță, în sfârșit, la inhibiții. Decât consumul
alcoolului, recomand, evident, cursul.
Atât alcoolul, cât și drogurile, sunt soluții temporare,
dar cu efecte permanente și distrugătoare.
Nu spun că un alfa nu consumă așa ceva la un moment
dat, poate din curiozitate, însă ce spun este că un alfa
înțelege rapid ce este bine și ce nu, și prin urmare el
vrea să stăpânească ’’flow-ul’’ natural, nu forțat, nu
artificial.
Te întreb acum pe tine și vreau să îți răspunzi singur
pentru conștientul tău, desigur:

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 40


Ai vrea ca într-o bună zi să atragi o femeie ușor? Să fii
în stare să provoci atracție cât ai pocni din degete? Să
vrei, poate, să îi dai două comenzi și să o vezi cum abia
așteaptă să îți facă pe plac?
Acum vine și întrebarea reală: vrei să faci treabă asta
pentru că pleacă totul natural din tine și știi cum să te
construiești în maniera asta? Sau să preia controlul o
sursă externă, limitată, scumpă și care distruge
sănătatea din tine?
Probabil ai văzut că menționam mai devreme că poți
chiar să dai comenzi pe care ea abia așteaptă să le
îndeplinească?
Despre asta vorbim în următorul capitol.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 41


5. Rolul femeilor din viața ta

Îți vine să crezi sau nu ceea ce urmează să-ți spun, însă


poți verifica cu ușurință.
Singurul rol pe care îl poate îndeplini o femeie este
acela de a-și servi bărbatul de lângă ea.
Poate că sună urât cumva, poate că dacă arăți asta unei
femei ar vomita într-o găleată, însă îți voi explica de ce
spun asta.
De-a lungul istoriei femeile nu aveau niciun drept.
Toate erau sclave, toate serveau nevoilor sexuale, în
general, ale bărbaților, după care, în timp, au început
să ajute și prin a fi gospodine. Pe lângă sex, și-au găsit
însușiri cum ar fi curățenia, gătitul.
Femeia fiind o ființă emoțională, nu-și folosește
rațiunea foarte des. Și asta, apropo, nu înseamnă că e
proastă sau mai știu, înseamnă pur și simplu că ea
trebuie să treacă deseori prin 5 emoții diferite să
înțeleagă, de fapt, ceva ce tu că bărbat înțelegi din
primele secunde.
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 42
Tocmai pentru că ia decizii prin prisma emoțiilor, ceea
ce am spus mai sus o supără, pentru că cine sunt eu să
spun așa ceva, nu? Are și ea pasiuni, talente, e și ea
bună la ceva, are și ea ambiții, vise!
Și nu înțelege că asta am spus și eu, practic.
Emoția din ea vrea să îmi dovedească cât de urât a
sunat ceea ce am spus, însă urăște și mai mult adevărul
frazei menționate de mine.
Și aici apare una din problemele foarte mari din
societate: aceea când un bărbat întreabă o femeie ce
anume caută ea, în general, la partenerul ideal.
Emoția din ea o face să spună că vrea un tip inteligent,
care să fie acolo alături de ea, să o iubească mereu, să
o considere doar pe ea importantă.
Amândoi știm că dacă te comporți așa, o pierzi rapid.
Pentru că nu simte provocarea și imediat ce simte că
ești doar al ei și atât, te posedă, se ridică peste tine și
își asumă rolul de alfa, pentru că tu se pare că
îmbrățișezi stadiul de beta, și îți mai și place.
Și uite cum cea care susține că vrea lângă ea tipul
inteligent, bun si cuminte, mai târziu ajunge sa îl înșele.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 43


Cu cine? Ai dreptate, cu tine. Cu un seducător care știe
să îi ofere fix ce caută.
Uite care ar fi răspunsul real al unei femei la
întrebarea: ’’cum vezi tu bărbatul ideal?’’
Vreau un bărbat care mă cucerește zilnic, care mă
apreciază și este acolo pentru mine. Care mă face, însă,
să simt că este o provocare. Vreau să simt că nu îl pot
avea oricând. Vreau să fiu o prioritate, dar nu
întotdeauna. Vreau să mă facă să lucrez pentru el,
vreau să îi fiu femeia la care visează, aia care îi spală și
îi gătește, dar trebuie să merite lucrurile astea. Vreau
că atunci când avem stări și ne certăm, să știe cum să
acționeze, să ghideze și da, vreau să mi-o tragă cum
nici în filmele porno nu s-au filmat scene încă.
Înțelegi cât de urât sună ce vrea ea? Sună cam urât. O
femeie nu va comunica acest lucru, plus că nu vrea să
îți dea mură în gură, pentru că tu ai juca doar un rol
după și nu ai mai fi tu. I-ai comunica fix ce vrea să audă,
și știm amândoi cum ar sfârși lucrurile în cazul acesta.
’’Dar, Fără Sens, toate femeile vor același lucru?’’
Da, toate femeile vor asta. Sigur că sunt și femei care
vor lucruri extra, cum ar fi un anume statut social sau

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 44


financiar, dar asta nu este problema ta, este a ei.
Amintește-ți lucrul acesta mereu.
Și ajungem ușor-ușor la concluzia că da, cam toate
femeile sunt la fel din punct de vedere structural vis-a-
vis de ce își doresc. Toate își doresc senzații intense,
seducție, mizerie în pat, romantism în proporții
echilibrate, iubire când este nevoie.
Suntem în 2020 în momentul asta și probabil ai
observat cum femeile sunt mult peste bărbați în
ultimul timp, asta pentru că au fost pupate în fund
absolut peste tot pe unde au mers. Dacă te uiți atent la
reclamele din showbiz, deseori bărbații sunt aia care se
fac de cacao, și nu femeile. Peste tot, femeile
reprezintă o prioritate. În orice magazin de haine, ce
este pentru ea e din start la intrare. Ce este pentru
bărbați, trebuie deseori să întrebi pe unde le ascund.
Te-ai gândi că le-au dus undeva în pod. Peste tot, se
portretizează sexualitatea unei femei, pentru că aia
ține captivă societatea și aia face din bărbați să devină
băieței. Dacă arăți zilnic publicului artiste și așa-zise
vedete cât mai dezbrăcate, apeși butoanele legate de
dorințe sexuale, feminitate necesară, energie sexuală.
Și ulterior ce faci? Îndemni bărbatul ori să se facă de
rahat cu niște dume de doi lei pe instagram sau
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 45
facebook, sau chiar și în realitate, ori, în cel mai bun
caz, nu reușești să faci asta, și omul se duce și bagă un
porno să își rezolve durerea. Și astfel femeia preia
puterea, o putere pentru care în trecut i se tăia capul
lejer și fără discuții.
Consider că majoritatea femeilor au luat-o razna în
generațiile noastre, mai ales de când cu platformele de
social media. Și tocmai de aceea datoria ta ca bărbat
este să îi râzi în față ori de câte ori caută să te tenteze
cu ceva cum ar fi sexul. Adică singura ei armă, trebuie
să înțelegi, este vaginul, și doar cu el încearcă ea să
supraviețuiască.
Scenariul e clasic, mai ales pe internet. Expunere
publică de sâni și fund, după care, în privat, când vrei
să ieși cu ea, ți-o da pe indiferențe, cum că ea este de
neatins.
Așa că ce vreau de la tine în generația alfa pe care o
formăm noi chiar acum? Vreau să îi râzi în față mereu
la pozele de doi lei pe care le postează și când îți spune
că ea nu se fute sau că e Virgin Mary, să mergi la
abordat și să îi trimiți seara un video în care ești cu tipă
abordată în pat. Să vezi ce rapid și magic se schimbă
dinamica dintre voi.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 46


Am avut nenumărate situații precum cele enumerate
mai sus și tipa aia care se dădea de neatins venea
direct la mine acasă și, spre uimirea mea, în loc să
facem sex cum aș fi vrut inițial, mă ducea direct la
nivelul următor. Vorbim aici de felație cu final fericit.
De ce?
Pentru că vrea să vadă în tine valoare socială. Vrea să
vadă că ai opțiuni și automat devii o provocare.
Nu știu dacă ai observat, dar în general pe stradă, când
ieși și ai o tipă lângă (să spunem că ești într-o relație),
brusc atragi mai multe contacte vizuale decât reușeai
când, vorba aia, erai singur? Brusc ești mai atrăgător,
mai valoros.
Și asta pentru că, în general, suntem atrași și de
lucrurile pe care credem că nu le putem avea. Apare
dorința, atracția, competiția.
Lecția ta de aici? Că vrei mereu să fii tipul pentru care
ea se zbate. Tipul cu opțiuni, provocarea. Cel pe care
nu îl poate avea, cel puțin nu foarte ușor. Tipul care nu
se pune în cap acum pentru vaginul ei, pentru că și așa
vaginul e peste tot.
Ce spuneam la început?

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 47


O femeie este pe atât de specială cât este un bărbat.
Sunt peste tot.
S-a produs un dezechilibru și este responsabilitatea ta
să readuci totul în balanță.
Din păcate, la acest dezechilibru contribuie foarte mulți
bărbați beta, bărbați asupra cărora tu nu ai control. De
aceea în capul tău trebuie să fie liniște. Să îți cunoști
foarte bine caracterul, integritatea, să știi că ceea ce
faci este bine. Și menționez asta pentru că mulți vor
ataca aceste calități. Personalitatea ta va fi atacată din
toate colțurile și unghiurile. Deseori chiar de femeile
slabe, alea mai slabe decât bărbații cu care aleg să se
aventureze, în general.
Femeia vrea cu toată inima să fii regele ei, rege pe care
să îl servească cu foc și pasiune, cu dragoste și clipe
magice. Orice ar susține ea, asta își dorește cu
adevărat.
Iar partea bună este că și tu vrei același lucru de la ea,
cât și de la tine. Toate acțiunile tale că bărbat mai
mereu au fost de a construi o fortăreață a siguranței,
un ambient plăcut, atât pentru tine, cât și pentru ea. Și
tu, în realitate, vrei să o servești în cea mai frumoasă
manieră. Exemplu mă ai aici chiar pe mine.
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 48
Ea a fost motivul pentru care eu am început încă de la
13 ani să studiez seducția. Am vrut să fiu cel mai
frumos exemplu din viața oricărei femei și mă bucur că
și în prezent 90% din fostele mele mă văd cu ochi
frumoși. Pe toate le încearcă o lacrimă când îmi aud
numele, o lacrimă de fericire. Spun 90% căci, din
păcate, în 10% din cazuri despărțirea a fost cruntă din
motive de trădare sau neînțelegere, și acolo nimeni nu
a avut puterea de a mai continua printr-o forma de
contact și relație de distanță, mai apoi transformată în
prietenie.
Deci, înțelegând sensul unei femei în viața ta, cât și
rolul tău ca bărbat, reușim din start să anulăm multe
dubii și multe credințe inutile. Credințe deja
prestabilite, cât și viitoarele focare ce vor mai fi
aruncate de mass-media și mai știu eu ce televiziune de
prost gust, sau filme precum 50 Shades of Grey.
Iată că acum parcă deja totul devine mai simplu.
Asumându-ne faptul că vrem să facem o femeie fericită
și vrem să știm toate formele prin care și ea ne-ar
putea face fericiți, știind cum să o facem să se deschidă
fără regrete și să fie și mândră de alegerile făcute,
acum parcă totul a devenit brusc mult mai simplu.
Acum nu te mai concentrezi pe cele o mie de gânduri și
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 49
nenumăratele întrebări ale căror răspunsuri conduceau
spre nicăieri. Acum, în sfârșit, ne putem stabili planul
de atac și acțiunile ce urmează să formeze fundația.
Înainte să trecem la capitolul meu preferat, vreau să
deschidem un subiect foarte important referitor la
diferențele de ambianță în cazul abordărilor.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 50


6. Diferențe drastice între abordări în
funcție de mediu și zonă

Să stabilim un lucru încă de la început, lucru ce mă


aștept să te șocheze: seducția va fi întotdeauna
aceeași, dar aplicată diferit în funcție de oraș sau chiar
de țară, cât și, în mod evident, de mediul în care te afli.
La ce anume mă refer concret?
Sunt multe orașe mici în care mentalitatea și cultura ce
predomină sunt cumva comuniste. Asta înseamnă că
vei avea mai greu acces la sex cum îți dorești tu, iar
ideea de abundență în sex nu va exista, tocmai pentru
că sunt 15 fete în tot orașul.
Victimizarea din tine va spune că Universul are ceva
împotriva ta, că ești ghinionist și că ce aiurea este viața.
Atât eu cât și orice practicant al dezvoltării personale îți
vom spune că nu ești un copac și deci poți să te miști.
Iar dacă găsești în continuare diverse scuze, atunci
înseamnă că seducția sau sexul nu reprezintă o
prioritate pentru tine și o dovedești tocmai prin scuzele

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 51


pe care le găsești. Prin scuze înțelegem ocolirea
evidentului și reprimarea adevăratelor dorințe din frică
sau lene.
Într-un oraș mai mare funcționează în felul următor.
Șansele sunt mult mai mici să dați ochii din nou, motiv
pentru care lumea tinde să se deschidă mai ușor la
capitolul sex. Automat ai mai multe opțiuni, există deci
posibilitatea de abundență la sex și femei, căci locul în
care privești este plin de variante.
Interesant mai este și faptul că tot ce am menționat
până acum este subiectiv, adică în unele cazuri este
cum zic eu , în altele, foarte probabil, nu. La ce trebuie
să fii atent? Nivelul de cultură din acel oraș.
Să luăm spre exemplu București. Un oraș destul de
mare și totuși multă lume condiționată social. Sexul nu
este ușor de obținut, tocmai pentru că aici majoritatea
persoanelor sunt superficiale și se visează vedete.
Bucureștenii cred foarte mult în ideea de imagine și
automat vorbesc constant în ei ego-ul și orgoliul. Curios
că și Timișoara este destul de mare, însă pentru simplul
fapt că este situat în capul graniței și primește un
număr mare de străini, se renunță mai ușor la filtre și
lumea pare să fie mult mai deschisă la idei. Orașe ca

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 52


Piatra Neamț sau Focșani, orașe mici cu câteva blocuri
și 2 magazine, sunt orașe în care sexul se obține super
ușor dacă știi să joci cărțile seducției. Iași, deja ceva
mai mare, tot mai ușor de abordat decât în București.
Și acum să vorbim și despre diferența dintre țări când
vine vorba de abordat.
Există o diferență uriașă între Italia, Spania, UK și
Germania când vine vorba de abordat. Știu ce vorbesc,
căci am lucrat în fiecare țară. În Italia se merge foarte
mult pe validare, cu eleganță, fără filtre. Italianca abia
așteaptă să îi complimentezi stilul vestimentar. Nu uita
că Italia a rupt întotdeauna pe fashion la nivel mondial.
În Spania trebuie să fii super amuzant ca persoană și
mereu pe ideea de party. Trebuie să fii cât mai
distractiv și glumeț. În UK trebuie să ai încredere
fenomenală în tine, iar seducția se practică la nivel
foarte agresiv. Aproape că îi dai ordine când vorbești
cu ea, altfel nici nu te bagă în seamă și nu reziști 2
minute. În Germania persoanele în general sunt foarte
reci. Se practică mult stilul la intimidare când vine
vorba de abordări. Ca să poți intimida next level, cum
se cere, încrederea ta trebuie să zgârie norii.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 53


Încă o dată, ce vrem să reamintim aici? Ai ghicit. Faptul
că în diverse orașe din diversele țări enumerate, cât și
cele nemenționate, lucrurile vor sta diferit în funcție de
cultură.
În Italia locuiam într-un oraș, se numea Carpi. În orașul
asta lumea era atât de condiționată social, încât nici nu
se salutau pe stradă, deși se cunoșteau. Însă, cum
venea seara și se ieșea la 10-15 km din Carpi, brusc toți
socializau și și-o puneau în mare stil. Amuzant, nu?
Trist totodată. Însă asta era cultura din oraș. Nu poți fi
văzută cu cineva, iar sexul este greșit. Ieșeai din oraș,
iar sexul nu mai era deloc greșit.
Mergeam într-un oraș vecin, Bologna, care ar fi mai
degrabă Iași-ul de la noi. Păi în Bologna, dacă erai băiat
deștept, nici nu trebuia să stai pe undeva în chirie.
Abordai pe timp de zi și dormeai mereu pe la studente.
Mi se întâmpla să dorm pe la studente prin cămine și
diverse apartamente, iar în camera de alături să fie
orgii: sex în 5-6.
Acum că te-ai lămurit ce să faci în caz că locuiești într-
un oraș micuț și nu ai opțiuni, acum că știi și care sunt
diferențele în funcție de zonă și chiar și țară, e timpul
să vorbim despre diferențele dintre medii.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 54


Deși în mare abordările sunt la fel, trebuie totuși să
aibă sens în funcție de scenariu și mediu.
Este greșit să fii în metrou și să o întrebi unde este un
Starbucks, cum este la fel de greșit să stai sprijinit de
un perete și brusc să o întrebi pe una super grăbită
unde este un Starbucks. Deși ar putea funcționa, nu are
sens și nu o joci profi.
Abordarea pe stradă este cea mai dificilă și este diferită
până și energia de la mijloc când vorbim de o abordare
pe stradă, și cea în care o tipă este pe o bancă. Pe
stradă, în rutina ei plictisitoare, tu va trebui să fii ceva
senzațional, să dai dovadă de un entuziasm special, să
vrea să facă parte din povestea pe care o aduci la
mijloc. Pe bancă, dacă te duci cu un mare entuziasm la
o tipă care poate citea o carte în liniștea ei, vei fi prea
mult si vei crea respingere.
Abordarea pe stradă este diferită de cea din bibliotecă,
în sensul că pe stradă poate țipi după ea să te audă. În
bibliotecă va trebui să fii mai tăcut, mai subtil.
Tot ce vreau aici să conștientizezi este că oriunde
abordezi ar trebui măcar o secundă să îți bați capul să
aibă sens abordarea prin felul în care vrei să îți
proiectezi energia. Poți fi super entuziasmat dacă

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 55


situația o cere, poți fi tăcut dacă are sens, poți fi tu
însuți câtă vreme tu însuți nu e vreo formă deprimată
sau negativă de personaj din desene.
Tocmai pentru că scenariile sunt diferite în funcție de
oraș, cultură, locație, zonă, tocmai de aceea ar trebui
să îți dorești să explorezi și să le practici peste tot.
Caută să vezi diferențele și să te supui la tot felul de
probe de autocunoaștere pentru a trece peste multe
obstacole des imaginare, cât și peste diversele fantezii
pe care le aveai până să începi să abordezi. Și asta
pentru că mulți bărbați au o idee despre ce s-ar putea
întâmpla, dar rareori știu cu adevărat ce se întâmplă
concret.
Bun, acum că ți-am lămurit și aceste dubii, zic să
trecem la ceva ce o să îți placă foarte mult, mai exact
procesul corect prin care începi în sfârșit să abordezi și
să scapi de anxietatea de a socializa și de frica de a
aborda o femeie.
Va trebui să îți schimbăm mentalitatea și felul în care
vezi treaba asta.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 56


7. Femeia și sexualitatea sa

Nu știu tu, dar eu pe timpuri credeam că este foarte


dubios și greșit să mă duc la o femeie pe stradă, să o
opresc și să îi vorbesc. Adică cine sunt eu, mă
gândeam, să mă bag așa în seamă și să pretind timpul
ei, și de ce aș face asta? După care, negăsindu-mi
rezolvări la aceste probleme, inventam altele noi. Ce ar
spune lumea? Frate, sunt om serios. Unde mă duc eu
acum și mă bag în seamă aiurea? Dacă mă refuză?
Dacă îmi spune că sunt penibil? Dacă par un ratat?
Toate aceste lucruri ne poartă în trecut la momentele
din copilărie, sau chiar din școală, unde ne-a plăcut
cândva de o fată și colegii sau prietenii arătau cu
degetul spre noi și râdeau. De atunci ni s-a înregistrat
că este rău să îți placă de cineva, să arăți acest lucru, să
atingi o fată, să vrei să faci sex cu ea.
Șocant când te gândești că tocmai acesta ne este și
sensul ca oameni. Sensul vieții.
Într-o seară călduroasă de mai, mă aflam pe bancheta
din spate a unei mașini, stând la mijloc între două
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 57
gagici, a treia era la volan. Șoferița noastră avea multe
talente pe ea și figuri cum că prietenul ei nu o satisface
în ultimul timp, că pare că nu se mai gândește la ea, că
nu se mai îmbracă nu știu cum. Femeile întotdeauna s-
au crezut experte în relaționare, așa că cele două între
care mă aflam, încep să participe la conversație. Atât
de aprinsă era discuția, încât cred cu tărie că s-a uitat
efectiv de prezența mea. Discutau într-un mod foarte
murdar, despre detalii super private când vine vorba de
sex. Și atunci am realizat că eu o gândesc greșit și că
habar nu aveam pe ce lume trăiesc.
Pentru a-mi solidifica și mai bine informațiile
dobândite, am avut un declic în minte. O voce îmi
spunea: ’’baga un porno’’. Frumos, navighez lejer prin
cinci pagini, uitându-mă din clip clip. Nu caut ceva sexy,
ci caut aprofundare. M-am uitat atent la diverși actori
și mi-am dat seama că nu e totuși actorie în cazul
multora din clipuri.
Îmi era tot mai clar:
Oamenii se simt bine, își dau frâu liber dorințelor și
instinctelor și și-o pun în nenumărate feluri.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 58


Totul mi-a fost super clar: o femeie este foarte sexuală,
însă nu poate discuta ușor despre asta, pentru că toți o
judecă constant.
Concluzia trasă de mine după multitudinea de femei cu
care am fost? Femeile apreciază sexul de cinci ori mai
mult decât noi, bărbații, și tot femeile sunt dornice de
nou mai mult decât noi. Când spun ’’nou’’, mă refer
strict la faptul că o femeie apreciază când încerci tot
felul de lucruri. Când ești într-o relație serioasă,
asigură-te că practici cu ea tot ce ai văzut în filmele
astea și că mai vii și cu ceva idei noi. Va aprecia maxim,
vei vedea că este mult mai îndrăgostită de tine.
95% din femeile căsătorite cu care m-am culcat
susțineau întotdeauna că au rețineri față de bărbații
lor. Nu fi unul din bărbații aceștia.
Și deci, că să poți în sfârșit să abordezi, va trebui să
înțelegi că ea își dorește ca tu să faci asta. Te place,
vrea să facă sex, asigură-te că știi cum să îi oferi
lucrurile. Modul în care livrezi informația poate fi și va
fi mereu problema. Învață să livrezi elegant ’’produsul’’
pe care fii sigur ca îl așteaptă.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 59


8. Cum să scapi de frica de a aborda?

După 12 ani de când practic abordările, încă mai simt


anxietatea aceea de a opri o femeie pe stradă. Tind să
te anunț, cu părere de rău, că teama aceasta, sau mai
exact emoția respectivă, nu dispare niciodată.
Deci faci pace cu ea și iei acțiune repetată, pe cât de
des posibil. Este singura soluție.
Pentru a calma frica de a aborda, va trebui să îți
schimbi mentalitatea, modul în care vezi lucrurile.
De aceea am parcurs discuția legată de sexualitatea ei.
Știind acum că sexul este normal și plăcut și că și ea și-l
dorește la fel de mult, îți va fi mai ușor. Tot ce mai
rămâne este să devii indiferent la opinia publică.
Pentru că traumele din copilărie sau din școală se vor
reaprinde în tine. Te-au marcat și vei simți frica aia
vizavi de faptul ca toți se vor uita la tine când abordezi.
Vei crede că oamenii stau cu ochii pe tine, când în
realitate nu este așa. Și chiar dacă ar fi, ce problemă ai
tu cu gândurile sau viziunea lor? Tu ești tu și poți fi
doar tu. În minte trebuie să existe liniște.
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 60
Cine este mai deștept? Cel care abordează, sau cel care
privește și nu face nimic?
Să nu uiți: abia așteaptă să te duci la ea. Subiectiv?
Sigur că da. Nu te aștepta să te duci la una și cu ea să
scrii acum o poveste de iubire, pentru că poate are una
din cele mai cumplite zile și ai picat foarte aiurea. Mai
încearcă.
Și încearcă, și încearcă până când se întâmplă.
Întrebarea mea pentru tine este destul de simplă:
Care este alternativa?
Dacă pentru o secundă îți spui că lucrurile astea sunt
dificile sau nu le vezi rostul, bine. Însă care este
alternativa?
Deci hai să stabilim fundația care te va ajuta să iei
acțiune:

Pasul 1:
Alegi o stradă cât de cât populată, o stradă pe care o
parcurgi înainte-înapoi de două-trei ori.
Timpul acesta în care te plimbi, vrei să faci contact
vizual cu toate femeile care trec pe lângă tine.
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 61
Facem asta pentru că trebuie să te obișnuiești cu ideea
de a privi în ochi o persoană, dar și pentru a vedea că
vor fi femei care se uită la tine. Până să scoți capul din
telefon, ai fi crezut că niciuna nu te place. Acum brusc
devii puțin mai prezent. Iată că sunt femei cărora le
atragi atenția, sunt femei care abia așteaptă să iei
acțiune.

Pasul 2:
Acum că suntem familiarizați cu contactul vizual, e
necesar să trecem la puțină acțiune. Însă nu vom forța
procesul în cazul în care simți frica aia foarte mare de a
aborda.
Apoi, pe aceeași stradă, tot ce vreau de la tine este ca
după contactul vizual să adaugi un ’’salut’’. Vrei doar să
saluți lumea, fără un scop concret. Vor fi cazuri în care
femeile se vor opri și este un semn bun pentru tine,
semn ca tocmai voiau să conduci interacțiunea mai
departe.
Însă tu te vei concentra doar pe salut momentan.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 62


Pasul 3:
Acum că ești ok cu pașii aceștia, e timpul să validezi
persoana. Vrei, prin urmare, ca după un salut să îi faci
un compliment. Prea puțin contează că este legat de
vestimentație sau poate chiar de zâmbetul sau
persoana ei. Faci un compliment și, iarăși, nu te axezi
mult pe intenție.

Pasul 4:
Iar la ultimul pas, acum că în sfârșit ești deschis din
punct de vedere social cu oamenii, îl reprezintă
logistica. O întrebi ce planuri are ea chiar acum, în
situația de față? De aici urmează să continui pe
diversele subiecte care te interesează, iar dacă te
găsești grav blocat în capul tău din cauza fluxului de
emoții, îți recomand încă o dată cursul ’’Dezinhibare
emoțională’’, care se ocupă chiar de treaba asta!
Aceasta este cea mai simplă modalitate prin care treci
de lipsa de curaj să oprești o persoană. Desigur, în
cursul pentru emoții, avem mai multe experimente
care te vor ajuta să îți ridici vibe-ul emoțional, încât să
le faci fără să stai prea mult pe gânduri, însă sunt două
lucruri separate.
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 63
Cartea îți oferă calea profesionistă și practică, cursul îți
oferă mai degrabă un hack pentru a ajunge rapid în
starea de ’’flow’’.
Este uimitor când te gândești că doar practicând aceste
patru lucruri, poți ajunge foarte ușor la un skill
profesionist în abordări, cam cât un coach. Și cu puțină
practică extra, poate chiar mai bun. Însă țin să îți
reamintesc că aici nu vrei să fii în competiție cu cineva.
Mentalitatea de acest gen în viață te va trage doar în
jos, pentru că realitatea este următoarea: oricând și la
orice oră va fi cineva mai bun decât tine. Este pur și
simplu obositor să tot alergi prin viață simțindu-te într-
o oarecare întrecere cu restul lumii.
Și acum, ca să înțelegi foarte bine că știu prin ce treci și
cum te simți vizavi de anxietatea de a aborda, îți spun
cât de dificil a fost pentru mine, și poate poți rezona cu
ceea ce spun.
Eram în Italia, aveam 20 de ani și trebuia să merg o oră
și jumătate cu trenul să pot ajunge în orașul ideal
pentru abordări. Spun ’’ideal’’, pentru că cel în care mă
aflam adăpostea 50 de locuitori, deci clar nu prea aveai
ce să faci. Eu aveam aspirații de profesionalism, deci
îmi trebuia o audiență mai mare. Lucram într-o fabrică

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 64


pe atunci, aveam liber doar în week-end și luam în
fiecare final de săptămână trenul spre acest oraș,
făcând 3 ore dus-întors. Plecam încărcat cu energie de
acasă, tot drumul fiind entuziasmat, iar la locul faptei
dădeam chix. Mă găseam în capul meu, total confuz,
speriat, incapabil să iau acțiune, întorcându-mă cu
trenul spre casă și spunându-mi că mâine va fi diferit.
Am continuat așa trei luni. Trei luni veneam acasă și
plângeam în oglindă, întrebându-mă ce naiba este atât
de greu. Înțelegând cumva gradul ridicol al problemei,
tot ce voiam era doar să vorbesc cu o femeie. Îmi
puneam problema altfel în genul că alții pleacă la
război, și eu nu am curaj să zic un „bună” pe stradă. A
fost cea mai cumplită perioadă din viața mea și de
aceea spun că te înțeleg perfect, fapt pentru care am
vrut să îți pot livra o carte cu un răspuns la această
durere.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 65


9. Cum abordezi corect în club?

La capitolul 6 discutasem despre diferențele între


abordări în funcție de zonă, mediu, etc.
Clubul merită un capitol întreg, tocmai pentru că sunt
ceva elemente cheie pe care trebuie să le înțelegi. Și
dacă reușești să fii atent și să privești ca fiind
spectatorul minții și nu mintea în sine, vei avea un
succes fenomenal.
În cluburi ideea este simplă: toți mergem să ne
distrăm. Prin urmare, nu mă interesează absolut deloc
de muncă sau serviciu. Nici nu vreau să aud de așa
ceva.
Ce înțelegem până aici? Este o greșeală enormă să
vorbești despre munca ei sau cu ce ocupă, unde
studiază sau la ce facultate ar vrea să între. Subiectiv?
Sigur că da. Nu înseamnă că dacă vorbești despre
treburile astea femeile fug de tine sau îți pierzi șansele.
Menționez aici ceea ce nu este în general indicat și
ceea ce nu fac eu!

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 66


Ce anume nu vrei să mai întrebi o femeie într-un club?
Ai ghicit, ’’Ce faci?’’. Oare ce fac oamenii într-un club?
Va înțelege ultra rapid că nu ai idee ce dorești și te bagi
aiurea în seamă cu zero încredere în tine, dar mii de
speranțe inutile. În alte cuvinte, vrei nu vrei, emani
disperare, iar disperarea creează repulsie.
În club lumea vine să se distreze. Că sunt bărbați sau
femei în jur, absolut toată lumea va fi întotdeauna
atrasă de grupul care se distrează cel mai tare. Probabil
ai observat că uneori parcă anumite femei, sau chiar
bărbați, se adună pe lângă tine? În serile alea când s-au
întâmplat lucrurile astea, probabil te distrai ceva mai
mult.
Deci lumea caută locul unde distracția este mai mare.
Acestea fiind spuse, vei observa rapid un lucru:
95% din oameni, în special bărbații, vor sta complexați
cu un pahar de băutură în mână și îl vor „masturba”
până le va dispărea brandul. De ce? Pentru că sunt
complexați și țin mult la imaginea lor. Din acest motiv,
nu vor o secundă să facă o mișcare greșită. Din teama
de a fi văzuți amețiți, stau încordați și, prin urmare,
creează zero atracție.
Te întreb încă o dată:
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 67
Oare lumea vine în club să îi vadă pe alții care stau
încordați din nu știu ce motiv?
Nu.
Lumea caută distracția. Ideea de nou. Ideea de
interesant.
Și aici am mai multe rutine pe care vei reuși să le faci cu
o singură condiție. Aceea de a renunța la ideea că ești
important sau că ai o imagine de păstrat. Crede-mă, nu
ai! Înțelege ca ești un nimeni, iar viața ta va prinde
culori foarte repede.
O rutină foarte bună este să îți permiți să dansezi așa
cum știi tu, nu cum vor alții. Asta este încălzirea să
prinzi vibe-ul simpatic, care să îți permită să extinzi
distracția.
După care, vrei să vezi cum te simți. Te simți în capul
tău? Simți că ești puțin tensionat, că parcă oamenii se
uită la tine, sau că nu îți este locul acolo? Va trebui să
eliminăm asta și singura metodă foarte bună pentru a
face rapid acest lucru este a te pune în ipostaze mega
ridicole, încât să atragi la atenția oamenilor și să radă
de tine. Ești pregătit să faci asta? Da?

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 68


Bun. Ce vreau de la tine este să găsești un perete în
acel club și să porți o discuție lungă de 2,3,5 minute,
cât este nevoie. Vreau să vorbești cu peretele și să
gesticulezi, să îi povestești ceva și să pară că încerci să
explici și că ești prins în discuție. Apropo, știi ce se mai
întâmplă acum cât faci asta? Vor fi multe femei care se
vor băga ele în seamă cu tine. Cumva, în interiorul tău,
parcă îți doreai asta de mult.
În cluburi și spații sociale restrânse, se caută mult ideea
de distracție, dar și de social proof (dovada că ești
valoros din punct de vedere social). Asta o putem face
prin idei creative de jocuri de petrecere, pe care unul
ca tine are curaj să le aducă în discuție. Și poți oricând
să începi să apelezi la dansuri din alea pe sub bară,
hawaiene, dansuri cu prietenii prin care săriți, râdeți,
vă prostiți.
Uite un lucru pe care majoritatea nu îl înțeleg:
Noi nu am fost meniți să trecem prin viață încordați. În
sine, detensionarea înseamnă să îți amintești ce
înseamnă emoția sau abilitatea de a reveni la copilărie.
Când erai copil, erai profesor la distracție. Societatea
te-a pătat și te-a terminat psihic, încât nu îți mai
amintești ce înseamnă acest lucru.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 69


Prin genul acesta de jocuri și rutine, creezi valul de
distracție în club și la orice petrecere, de altfel. Lumea
va vrea să ia parte la acest fenomen creat de tine.
Să vorbim, totuși, de ceva esențial și anume: nivelul
emoțional la care se află femeia pe care tu vrei să o
abordezi:
Imaginează-ți o bară de instalare a unui program pe
calculator, în care totul pleacă de la 0%.
Femeia, când intră în club, stadiul său emoțional
probabil este de 5%. Momentan este doar
entuziasmată că a venit, după care urmează să bea
ceva, stadiul emoțional urcând spre un 20%. Vrea să se
distreze cu prietenele sale, stadiul emoțional urcă spre
35%. Acum este abordată de niște clovni și urcă spre
50%. Poate că aceștia nu erau clovni, poate erau super
ok, însă pierd pentru că stadiul emoțional fiind atât de
jos, femeia nu are deloc în cap idei de sex, săruturi sau
combinații. Tot ce se gândește momentan este să se
distreze cu prietenele, să bea, să danseze în draci, așa
încât bărbații care o abordează în momentele astea
pică extrem de prost și pierd.
Tot ce trebuie să faci să poți avea succes în club este să
înțelegi ora la care începi activitatea. Să o citești pentru

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 70


a vedea pe unde se află stadiul ei emoțional la ora
respectivă și să te calibrezi în funcție de ce anume crezi
că lipsește. Sau, desigur, versiunea mea: te duci și te
distrezi în draci, că doar de aia ai venit, și știi apoi că de
la 01:00 la 02:00-03:00 este perfect pentru abordat,
pentru că oricum se dă curând stingerea și s-a băut
deja , dansat, validat, etc.
Mai există o tehnică genială pentru cum să fii alfa în
cluburi, dar o dezvălui în capitolul următor, pentru că
acolo dezbatem și comportamentul în baruri.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 71


10. Comportamentul în baruri
(versiunea soft, dar alfa)

Să presupunem scenariul în care vii singur în bar, vrei


să îți faci niște prieteni, vrei să cunoști o tipă faină, cu
care să faci sex și să închei seara în cel mai frumos mod
posibil.
În primul rând, dacă mergi în bar sau în club cu
prietenii, separă-te de ei. Doi bărbați pot fi interesanți,
însă 4 sau 5 arată a gașcă și inspiră teamă. Ca această
metodă să meargă, va trebui să începi de unul singur.
Făcând asta de unul singur, te face mult mai bărbat.
Vei face progrese mai repede decât fac ăștia cu
canalele de știri.
Deci, abia ai intrat în club. Primul lucru pe care îl fac
majoritatea, și cel mai stupid, e acela că aruncă o
privire în jur. Știi foarte bine că nu cunoști pe nimeni.
Șansele sunt foarte mici să te întâlnești fix în seara aia
cu jumătate de oraș, așa că privește realitatea în ochi.
Ai venit singur și vrei să te distrezi. Nu ai venit să stai
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 72
pe Facebook, nu ai venit să stai la o cafea cu cei pe care
îi cunoști.
Primul lucru pe care îl faci când intri în club este să te
duci direct la bar și să îți iei o băutură. Asta vreau să
faci. Transmite instant mesajul că ești pus pe acțiune.
Nu pierzi timpul și, mai ales, ai venit să te distrezi, să te
relaxezi. În momentul în care barmanul îți face
băutura, este pur și simplu normal să arunci o privire în
stânga și în dreapta, câtă vreme aștepți. Momentul în
care îți aștepți băutura este cel mai logic în care poți
privi în jur și totul să fie ok. Nu pari speriat, timid, nu
pare absurd.
Ce cauți să faci acum este să creezi valoare socială. E
timpul să găsești o masă. Mesele, în general, sunt
ocupate de tipi care nu au tupeu să abordeze și speră
cumva, că dacă au băuturi pe masă și flutură 2-3
bancnote, tipele vor veni singure. Din păcate, uneori au
noroc. Din fericire, nu atrag femei de calitate. Din și
mai multă fericire, scenariul asta le merge cam 5% din
timp.
Bun, totul este perfect acum. Exact ce căutai! O masă
cu o adunătură de tipi, nu neapărat inteligenți, și zero
educație în seducție. Te apropii de masă. Unul sigur e

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 73


în picioare, căutând să atragă priviri, și atunci te bagi în
seamă cu el, îi complimentezi sacoul, cămașa, etc.
Cauți să socializezi puțin, după care îi ceri un favor și îi
spui că vrei să îți lași geaca la masa lor, căci ai niște
prietene care trebuie să apară. Ce ai făcut în momentul
asta? Le-ai vândut fix ceea ce sperau să audă. Ei au
masa și băutura, tu ai fetele. Evident, nu ai fetele. Ești
plin de vrăjeală, însă din seducție mai știi un lucru.
Femeile caută mereu veriga slabă, bărbatul ăla prost,
dar cu bani sau alcool, încât să profite de el. Și atunci,
tot ce ai nevoie, este să găsești niște tipe prin jur și să
le zici că prietenii tăi sunt la o masă, au cam mult
alcool, și că vrei să te ajute să consume, căci dacă beau
ei tot, naiba îi mai duce acasă și nu îți dorești
probleme.
Acum ce ai făcut? Tu deții răspunsul problemelor
tuturor. Ei au masa și alcoolul, tipele vor alcoolul, ei vor
tipele.
La masă tu vei fi zeul. Poți lua sticla de pe masă ca și
cum este a ta. O faci puțin pe ospătarul și ambele
tabere îți vor da valoare ție, pentru că tu ai cuplat
elementele cheie sau lipsurile, numește-le cum dorești.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 74


Important e că acum ai tot ce trebuie și că vei sfârși fie
acasă la una din ele, fie la ei. Și astfel lumea încheie
cum trebuie. S-a dansat, s-a băut, s-a… Ai prins ideea.
Să zicem totuși că nu ai curajul să încerci ceea ce ți-am
propus. Să zicem că abia începi în seducție și e cam
dificilă treaba asta. Am și alte soluții, nu îți face griji!
Însă înainte de asta, menționez un lucru: cu cât privești
mai mult în jur și nu faci ceva, cu atât sfârșești seara
arătând ca un ratat. Evident, nu vrei asta.
Ți-aș sugera deci să te axezi pe contactul vizual. În alte
cuvinte, imediat ce ai observat o tipă că te privește,
ridică paharul și zâmbește. Dă-i un semn, fă-o să
înțeleagă că ai recepționat semnalul. Dacă și ea îți
zâmbește, este o confirmare și poți lua acțiune. Te duci
direct la ea. Nu uita că în cluburi muzica este super
tare, volumul e înalt și șansele să vă auziți sunt extrem
de mici, așa că ce vrei în momentul acela este să o
izolezi undeva, cel mai bine fiind afară, la o țigară, sub
pretextul că vrei să știi mai multe despre ea. Dacă
acceptă, mergi înaintea ei ținând-o de mână. Ghideaz-
o, nu îi permite ei să meargă în fața ta. Dacă nu
acceptă, stai liniștit și dansează. Acela este vibe-ul ei și
asta preferă. Nu insista inutil, revino mai târziu cu
invitația. Eu ce fac când nu vrea izolare? Dansez cu ea
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 75
și caut să o sărut. Nu uita, dansăm, ne atingem. De la o
mână pe fund până la o limbă în guriță, drumul este
super scurt.
Dacă vrei să abordezi două tipe la bar, îți recomand să
o faci pe calea cea mai simplă: ’’voiam doar să îți spun
că te-am remarcat. Bună! Mă numesc .................….’’.
Fă cunoștință cu ambele, complimentează-le pe
amândouă, dacă situația o cere, și oferă puțin contact
fizic celei care te interesează. Prin contact fizic mă refer
la atingeri, aplecări, șoapte la ureche. În același timp,
concentrează-te și pe amica ei, pentru că ea va fi cea
care va vorbi despre tine când pleci și ei îi va cere o
părere dacă să mai ieșiți sau nu. Deci, ce este de reținut
aici? Amândouă sunt importante. Tratează-le cu
aceeași măsură de valoare și nu uita că la finalul serii
este improbabil să pleci cu ea acasă, tocmai pentru că e
acolo cu prietena ei cea mai bună și șansele sunt mici
să o lase amanet și să vină cu tine. Se poate întâmpla,
însă, în România mai ales, e ceva mai rar.
Condiționarea socială este foarte mare.
O ultimă observație trebuie făcută neapărat, pentru că
prea mulți bărbați au impresii false de gentlemeni
înnăscuți. Dacă vrea o băutură, nu te oferi să i-o
plătești, căci nu ești bancă și nici nu o impresionezi
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 76
cum ai crede. Spune-i că te duci să îți iei o altă băutură,
spune-i să îți țină companie, și astfel îi dai de înțeles din
start că nu îi iei nimic. Chiar dacă așteaptă, chiar dacă
te privește, arată-i că te respecți pe tine însuți și mai
ales pe ea, ca femeie. Nu vrei servicii din partea ei,
prin urmare nu plătești.
Uit ceva, oare? Ah da, nu uita să te protejezi în pat.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 77


11. Să înțelegem refuzul

Probabil te întrebi de ce am revenit la acest topic.


Refuzul a fost și va fi mereu cel mai mare motiv pentru
care bărbații nu vor lua acțiune. Va fi și va rămâne cel
mai mare impediment de-a lungul generațiilor.
Pentru că totul în jurul societății se conturează pe
ideea de succes, pentru că toți, de la profesori la
părinți, au așteptări de la tine, pentru că filmele
portretizează mereu o cale spre succes mai mult sau
mai puțin ireală și falsă. Nu drumul în sine fiind fals, ci
mijlocul prin care se ajunge.
Și, pe măsură ce anii trec, singura educație primită din
mass media, cât și de la societate, este aceea că avem
ceva de demonstrat constant, că lumea are așteptări și
că va trebui să facem tot posibilul să ne ridicăm la
standardele respective.
Și atunci refuzul apasă dureros pe o parte naturală din
tine, parte care nu vrea să dea greș, parte care are ceva

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 78


de demonstrat, parte care se consideră demnă și care
nu vrea să perceapă eșecul.
Acestea fiind spuse, mă văd obligat să subliniez câteva
disproporții și anume:
Cum gândesc majoritatea bărbaților:
’’Poate într-o bună zi va veni ea la mine, dacă mă
îmbrac bine, sau dacă mă prezint ca un gentleman.
Poate va veni dacă țin niște bani în mână?’’.
Sunt o grămadă de ’’poate’’ și crede-mă că scenariile
astea răsuflate pe care le vezi de obicei prin filme, le
vezi tocmai pentru că sunt filme și sunt menite să fie
simpatice. Altfel nu te-ai mai uita. Nu se vor întâmpla
niciodată în viața de zi cu zi. ’’Pai cum, în film i-a spus în
sfârșit ce simțea față de ea și aceasta a rămas
impresionată’’. Exact! Ai spus foarte bine: ÎN FILM.
Pleci cu niște idei greșite. Cu alte cuvinte, căcaturile din
filmele romantice nu se vor întâmpla niciodată în viața
reală. Ok! Promit că mă opresc din râs!
Înainte să trecem concret la subiect și să înțelegem de
ce anume tipele ne resping când le abordăm, vreau
doar să mă asigur că înțelegi ce putere mare deții deja.
Aici vorbesc de o putere de care, foarte sigur, nu ești
nici măcar conștient.
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 79
Ai două brațe, două picioare, ești sănătos (sper). Ai
idee cât de mult înseamnă acest lucru? Vorbesc foarte
serios! Oprește-te în secunda asta și gândește-te puțin.
Ai idee cât de mult înseamnă acest lucru?
Sunt oameni pe lumea aceasta, blocați în scaunul cu
rotile. Oameni care nu vor mai păși vreodată cum
poate o făceau cândva. Sunt oameni care și-au pierdut
brațele, și odată cu acest eveniment tragic, nu reușesc
să atingă, să îmbrățișeze persoana iubită. Imaginează-ți
asta pentru o secundă! Oamenii ăștia nu vor ști
niciodată cum arată femeia iubită, cum arată o femeie
în general. Ei doar încearcă să și-o imagineze în mintea
lor sau să o descrie încă o dată pe cale imaginară,
ajutându-se de atingeri, de simțul tactil.
Dacă mă întrebi pe mine, este o tragedie cumplită.
Oameni paralizați, care nu au făcut niciodată dragoste
și nici nu vor putea să înțeleagă vreodată ce înseamnă
concret acest lucru. Oameni în scaunul cu rotile, care s-
ar duce imediat la o tipă pe stradă, dar care, din
păcate, nu pot. Nu pot…
Și acum te întreb pe tine. Ce anume te împiedică să o
oprești pe ea pe stradă în momentul în care o vezi și știi
foarte bine că îți place?

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 80


O femeie te respinge pentru o multitudine de motive.
Cel mai mare motiv și cel mai des întâlnit fiind acesta
că te-ai nimerit la ora greșită, în momentul nepotrivit și
te-ai băgat în seamă. Încă un motiv, unul foarte greu de
crezut, ar fi că este, de fapt, super timidă și se gândește
în momentul în care o abordezi cum că ai fi prea bun
pentru ea. Te pune pe un piedestal. Este foarte normal.
Nu poartă ceva elegant, dintre toate zilele tocmai
astăzi s-a decis să nu se machieze și tocmai tu te-ai
trezit să o abordezi, domnul perfect, în armură
strălucitoare. Cam ăsta este scenariul cu care
relaționează ea în secunda respectivă. Încă o dată, este
asta cumva din vina ta? Ești prea atrăgător pentru ea.
Se întâmplă. De aceea ai nevoie de o femeie adevărată.
O femeie adevărată așteaptă un bărbat adevărat, nu
un puști oarecare, și tot această femeie de care îți
vorbesc își asumă că la orice oră poate un bărbat să
vină la ea să îi vorbească. Femeia despre care îți
vorbesc este destul de citită și înțelege că nu țoalele
sau culorile folosite pe chip creează atracția.
Sigur că în multe cazuri acestea ajută, nu zic nu, însă
deseori, ca bărbați, suntem înnebuniți de feminitatea
unei femei, iar aceasta este portretizată întotdeauna
prin felul în care vorbește, privește, prin felul în care se

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 81


mișcă și prin gesturi de natură feminină, suave,
sensibile.
Un alt motiv pentru care ar putea să te respingă este
pentru că nu ești genul ei. Din nou, nu este vina ta!
Mulțumește-i pentru timp și mută-te pe următoarea
interacțiune. Desigur, ar putea să te mai respingă
pentru că nu știi cum să abordezi o femeie în general și
asta înseamnă că ai doar nevoie de puțin antrenament.
Poți oricând să iei legătura cu un expert în domeniu,
sau poți să faci ce am făcut eu. Poți să abordezi o
multitudine de tipe până începi să faci singur legăturile,
să observi trăsăturile comune și să devii tot mai bun.
Înțelege ce le place, înțelege ce anume își doresc și
înțelege cum să oferi. Desigur, toate astea dacă merită
inițial efortul. Nu uita! Timpul este esențial! Nu îl irosi
cu orice tipă, ci doar cu cele care te interesează la
maxim.
E timpul să îți plasez printre cunoștințe cel mai tare
experiment al meu, care a dat roade încă din primele
secunde. Pregătește-te să fii surprins.
După două shot-uri de tequila, am mers la toate tipele
din club, le-am luat pe fiecare în parte, și le-am zis
aceeași poveste: ’’Buna! Sunt Andrei și mă întrebam
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 82
dacă ai un minut? Am o mică problemă și sper să mă
poți ajuta. Mă crezi sau nu, sufăr de frica de a fi
refuzat. Vreau să vorbesc cu fetele, voiam să vorbesc și
cu tine. Mi-am zis în sinea mea că ești super făină și
apoi mi-am zis că tu nu ai vorbi niciodată cu mine, din
mai multe motive. Cumva creierul îmi spune că nu mă
pot ridica la nivelul tău de aspirații și, acestea fiind
spuse, am nevoie să mă refuzi în cele mai brutale
moduri posibile’’.
95% din tipe au râs, dar au apreciat foarte tare
inițiativa mea, spunându-mi că sunt creativ. Eram un
tip confuz, ca toți ceilalți bărbați din club. Singura
diferență între mine și restul era că eu măcar încercam
să schimb ceva, să fac un progres. Simplul fapt că am
luat atitudine, conștientizând că o problemă nu poate fi
rezolvată până nu o confrunți.
Acum ce am făcut e destul de ușor de înțeles. Am luat
taurul de coarne, cum s-ar zice. Ideea mea era simplă:
abordând 100-200 de tipe, cu siguranță nu voi mai
simți frica aia super intensă în zilele următoare, când
voi ieși la agățat. Cumva simțeam că îmi va oferi o mare
încredere în mine. Și ghici ce s-a întâmplat?
Experimentul a funcționat. Am ieșit cu 15-20 de
numere de telefon, însă partea frumoasă acum iese la
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 83
iveală. Plecând din club mândru de reușită, iese o tipă
și mă acuză că nu aș fi trecut pe la ea din toate. Tipa
era frustrată, crezând cu tărie că este ceva în neregulă
cu ea, și că din acest motiv aș fi trecut pe lângă ea,
ignorându-i prezența. Când realitatea era că pur și
simplu nu o văzusem în mulțime.
Vorbim ce vorbim, ne sărutăm și luăm primul taxi. Râde
ce râde. Vezi doamne, sunt un tip super amuzant.
Facem sex în seara respectivă cât și în următoarele 3
luni. Cu siguranță a fost o seară interesantă și a
meritat.
Motivul pentru care totul a funcționat în favoarea mea,
încât o tipă să iasă alergând din club după mine, a fost
pentru că, deși înțelegeam ce fac sau nu, demonstram
valoare socială. Eram un tip care se băga în seamă cu
toate femeile și care era invitat ulterior la o masă de
niște bărbați sub formă de apreciere. Reprezentam
involuntar tipul cu care vrei să fii la un party, pentru că
e în stare să îi deschidă social pe toți și să destindă
ulterior atmosfera.
Într-un club, sau un ambient de petrecere, cea mai
mare putere o deține cel care are skill social, iar în

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 84


multe cazuri, simpla abilitate de a deschide
conversațional și nimic mai mult.
Bun, și ce s-a întâmplat în continuare?
A doua zi parcă eram cu totul altcineva. Un fel de Zorro
în persoană, un cavaler cu mască ce joacă femei pe
degete. Așa mă simțeam și te avertizez că vei cădea
foarte ușor pradă gândului că dacă te-ai culcat cu o tipă
mai făină, sau poate cu 3 într-o săptămână, așa va fi
mereu. Vei simți validarea, iar aceasta tinde să te facă
să pierzi controlul lucidității, al ideii de a fi prezent.
În alte cuvinte, prea multă validare poate conduce la
viziune neclară și pierderea realității, iar trezirea se va
întâmpla, și când se va întâmpla, căzătura va fi mare și
dureroasă. Ideea este să nu îți permiți să adormi
pentru a nu sfârși în scenariul menționat.
Continuând, a doua zi abordam tipe fără să stau pe
gânduri. Le abordăm printr-un simplu compliment, fără
vreo altă intenție ascunsă. Cumva, pentru mine era
destul. Era deja un pas super important, o reușită.
Există un adevăr în lumea asta: fixează obiective mici,
pe care le poți atinge treptat și astfel totul este
realizabil și nu îți pierzi ambiția. Este greu să mergi la
sală și să ridici 150kg din prima. Dar dacă încerci să

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 85


ridici 5kg pentru început, vei fi fericit. Ai reușit să atingi
un obiectiv realist! Este o reușită.
Important de menționat aici: cu o minte limpede, ideea
ar fi să planifici lucruri ce pot fi realizabile, obiective ce
pot fi atinse și, în general când câștigi, când obții,
mintea intră în acel stadiu de validare din care îți iei o
energie pozitivă. Acesta ar fi, de fapt, secretul atingerii
stării de ’’flow’’. Obiective mici, prin care să o ții din
câștig în câștig, victorie după victorie. Însă, după cum
știm cu toții, sunt momente în viață când urci și când
cobori, iar pe teren, la abordări, vedem asta mereu. Ai
zile în care 5 interacțiuni sunt bune una după alta și
brusc ești pe ’’flow”, ți-ai luat atâta energie bună, după
care vin 2 nasoale și îți pun capac rapid, îți rănesc
’’flow-ul’’ și brusc ai revenit la starea inițială.
Deci, ce este de reținut este că oricând îți poți crea o
rutină pe care să o urmezi măcar în unele zile, iar
activitățile acestea să îți aducă rezultate pozitive și,
implicit, starea de ’’flow’’. O stare pe care inițial pare
că nu o poți controla, acum începi să înveți să o
controlezi și, mai mult, tu decizi când să se facă văzută
și când nu.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 86


Înainte să încheiem cu capitolul referitor la frica de
refuz și anxietate socială în abordat, mai menționam și
faptul că frica aceasta se construiește pe ea însăși în
zilele în care nu socializezi. Jucatul pe Play Station sau,
în general, a jocurilor video, mai ales jucatul de lungă
durată, influențează negativ abilitatea de a socializa.
Jucătorii video sunt cei mai afectați de această frică,
tocmai pentru că sunt captivi între patru pereți și le
este imposibil să iasă de acolo, să meargă la o tipă și să
vorbească cu ea.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 87


12. Tehnica conversațională (ce să
vorbești cu ea?)

Ai aflat multe lucruri până aici.


Acum știi cum stă treaba cu frica, cum să calmezi
anxietatea, cum să înțelegi emoțiile și să lucrezi alături
de ele, ce rost au femeile în viața ta și de ce nu ar
trebui vreodată să cazi în confuzii și să te întrebi dacă e
bine ce faci sau nu. Ai înțeles că sunt ființe sexuale,
deseori mai aventuroase decât noi bărbații. Este timpul
să vorbim despre ce anume îi spui în momentul în care
te gândești să o deschizi.
Nu am înțeles niciodată de ce bărbații pun întrebări
ciudate femeilor pe care le opresc. Nu am înțeles de ce
încearcă să impresioneze cu variate forme de a întreba
lucruri relativ simple și mai ales de ce folosesc cuvinte
complicate, dintr-un vocabular pe care nici măcar ei nu
îl cunosc. Înțeleg că vor să pară mai inteligenți,
promovând imaginea unui bărbat citit, dar nu ar fi mai
bine ca realitatea pe care o vând să fie și autentică?

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 88


Nu folosi cuvinte pe care nu le înțelegi, iar dacă vrei să
le folosești, citește, documentează-te și după treci la
atac.
Păstrează totul cât mai simplu. Amintește-ți motivul
pentru care ai oprit inițial tipa.
Vezi tu, tocmai aceasta este problema principală. Cum
să fii sincer și deschis, când societatea te învață zilnic să
fii opusul? Societatea îți spune să lași baltă sinceritatea,
altfel ai putea plăti un preț mare. Și nu știu ce costă
mai mult, sinceritatea față de tine, sau o experiență de
care nu ai putea avea parte vreodată, cum ar fi
dragostea. Sunt oameni care trec efectiv prin viață și
nu cunosc iubirea. Totul din cauza faptului că nu își
permit în adâncul lor să se deschidă sincer de frică. Te
las pe tine să decizi cine pierde mai mult și cine nu.
Bărbații adevărați riscă! Asta nu înseamnă că dacă nu
riști, nu ești demn de o femeie. Înseamnă doar că s-ar
putea să stai pe banca de rezerve și să nu iei parte la
jocul propriu-zis, și este păcat. Este ca și cum ai săpat
un tunel și te-ai oprit brusc, când diamantul era după
următorul centimetru de pământ.
Legat de ce vorbești cu o femeie când o vezi, se pot
spune multe. Îți voi oferi acum varianta simplă și logică,

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 89


dar stai liniștit, există și o structură avansată a
conversației. Motivul pentru care o să îți placă seducția
atât de mult, este că are, într-adevăr, și elemente ceva
mai ’’profi’’, însă vreau să începi cu chestiile simple,
pentru că altfel riști să te pierzi în complexitatea sa.
Vreau să iubești ceea ce faci, nu să îți pierzi speranțele,
sau brusc să te simți acaparat de o informație pe care o
recepționezi mai greu.
Acestea fiind spuse, este imposibil să nu vezi ceva la ea
încă din primele secunde. Ceva ce te atrage profund,
ceva ce îți place enorm, ceva ce în unele cazuri îți face
inima să bată accelerat, până la modul în care uiți să
mai respiri. Ceva ce te face iarăși să simți că lovești
podeaua acolo unde te afli. Poate fi vorba despre felul
în care arată, în care pășește, poate fi vorba despre
părți ale corpului sau orice altceva. Poate este super
fashion și elegantă? Doar tu poți ști ce te atrage pe
moment la ea.
În situații în care vezi o femeie de care ești foarte atras,
se întâmplă mai multe lucruri și este bine să le
conștientizezi chiar acum. Căci odată cu conștientizarea
vine și acceptarea, vine înțelegerea, vine și asumarea,
ce poartă cu sine calmul și liniștea.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 90


În momentul în care o femeie este atrăgătoare, în
momentul care atinge, sau poate chiar depășește
normele tale de atracție și standardul pe care îl ai când
vine vorba de a ieși cu cineva, încep să te acapareze
emoțiile. Ești copleșit din cap până în picioare de tot
felul de gânduri și senzații. De la cât de frumoasă este,
la „oare ce voce are?”, „oare cât este de feminină?”,
„oare ce gen de bărbați îi plac?”, „oare mă pot măsură
la nivelul ei?”, „oare ar vorbi cu mine?”. Și aici
gândurile tale produc o reacție în creier și corp. Vin
toate prea rapid și te supra-încarcă, provocând astfel
blocajele. Brusc nici nu îți dai seama, însă tu de mult nu
mai respiri, îți ții respirația, transpiri, stai pe loc total
inert și incapabil să te miști. Ai pierdut noțiunea
timpului sau a oamenilor ce trec pe lângă tine, mai
exact a tot ceea ce se întâmplă în jurul tău.
Secretul aici este să îți amintești să respiri, să ai o
mentalitate care îți oferă putere, nu una care îți ia
puterea. În loc de gânduri precum "dacă ar vorbi cu
mine", va trebui să îți spui în sinea ta cu încredere că
are toate motivele din lume să stea de vorbă cu tine, că
este o onoare că ai mers la ea din toate tipele din jur.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 91


Odată ce respiri, totul se calmează în tine, corpul nu o
mai ia razna și odată ce ai oprit amalgamul de gânduri
inutile, acum intră rațiunea și poți relaționa corect!
Continuând, aș vrea să pot descrie în cuvinte faptul că
femeile sunt profund impresionate de bărbații direcți,
însă nu prea pot. Simt că aș putea scrie aici până în
2050 și tot nu aș reuși să exprim puterea din spatele
unui bărbat direct. Sunt profund impresionate de
băieții cu ouă. Crezi că toți au bagajul necesar? Fizic
vorbind, da. Psihic, însă, sunt extrem de puțini. Și, în
general, aceia sunt și destul de stabili din punct de
vedere financiar, pentru că atunci când venea vorba de
a fi direcți, au spus ce gândeau, nu au tăcut din frica de
a pierde.
Motivul pentru care abilitatea de a fi direct constituie
una din cele mai mari calități, adesea remarcate la
oamenii de succes, este pentru că frica de a pierde ține
în loc orice mișcare, idee, potențial. În afaceri, dacă ți-e
frică, mai bine nu începi. Cu femeile dacă ți-e frică când
le vezi, mai bine nu pleci.
Ceva super important de reținut este chiar asta: cu cât
ești dispus să pierzi mai multe femei, cu atât vei avea
mai multe întâlniri.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 92


Cu femeile funcționează exact ca în vânzări. Când îi
arăți că ești dispus să o pierzi, te caută, este atrasă. Cu
clientul la fel, când îi propui un produs ceva mai scump,
va sta pe gânduri să vadă cât de tare încerci să vinzi, să
îl convingi. Însă, dacă îi arăți că este totuna pentru tine
dacă va cumpăra sau nu, înțelege rapid că oferi calitate
și cumpără. De ce? Pentru că cine încearcă să convingă
pe cineva de ceva, înseamnă că nu oferă calitate și
atunci este nevoie de efort extra pentru a manipula și
spăla ochii în fața autenticului.
La fel și cu femeile. Lansezi o întâlnire, nu este sigură, îi
dai liber și mergi la următoarea. Faptul că îi dai cu flit, o
va face sa fie atrasă de tine. Îi arăți că știi să îți faci
opțiuni, că nu te rogi, că nu stai după ea.
Într-o relație de cuplu de lungă durată, ce face bărbatul
când este pe cale să sufere o despărțire? Caută să o
convingă să stea. Dacă în schimb ar accepta pe loc
zâmbind și i-ar spune că este cea mai bună soluție, iar
apoi nu ar mai căuta-o, tot ea ar reveni înapoi. De ce?
Pentru că este un bărbat puternic, dispus să o piardă.
Iar pentru ea toată faza asta pare altfel: este un bărbat
care o iubește cu adevărat, motiv pentru care înțelege
că el îi dorește cu adevărat binele, oferindu-i ceea ce i-

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 93


a cerut, și brusc este atrasă din nou și realizează că
pierde un rege.
Femeile mizează foarte mult pe vagin. De fapt, nu
foarte mult, ci totul este mizat pe vagin. Ele știu ca au
un singur truc în buzunar și nimic altceva. Au sâni, fund
și vagin. Tehnica de manipulare este super simplă,
arată în diverse ipostaze cât mai provocatoare părțile
feminine, se strânge rândul de fraieri, după care ea
alege ca pe cireșele din pom pe care îl mănâncă.
Nu vrei să fii cireașa respectivă. Nu vrei să te lași
manipulat de un vagin, de sâni, sau de fund. Dacă
vreodată îți place mult o femeie și vezi că încearcă
jocurile astea pe tine și, din diverse motive, te ține în
repaus sexual, iar tu nu găsești o cale să stârnești
suficientă atracție încât ea automat să vrea să facă
pasul, sfatul meu este să mergi la o escortă. Sau să ieși
cu altele între timp.
Era o perioadă când iubeam mult o tipă. Mi-a plăcut la
nebunie tot ce avea de oferit și încă nu făcusem sex.
Însă iubeam fiecare clipă lângă ea. În același timp, fiind
bună în draci, aveam durere între picioare și știam că
un bărbat nu stă după nimeni, cum nicio femeie nu ar
trebui să stea după careva. Deși o iubeam, o data la 2-3

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 94


seri chemam câte o gagică cu care mi-o trăgeam la
nebunie. De ce? Pentru că natura o cerea. O iubeam pe
tipă, dar dacă nu era pregătită să facă pasul, îl făceam
cu altele. Acolo, sincer, nu era vorba de lipsă de
atracție, cât era vorba de condiționare socială vizavi de
toată lumea care ne cunoștea. Din iubire, i-am
respectat dorința de a o aștepta. Însă asta nu însemna
să nu îmi respect dorințele umane.
Concluzie și ce trebuie să ții minte: nu permite în veci
unei femei să îți înfrâneze dorințele! Nu este în stare
să accepte realitatea, spunând că nu o respecți și bla
bla? Pune-o sa îți definească respectul. O femeie din o
mie dacă știe asta.
Legat de stilul direct, să îți povestesc despre o abordare
de-a mea, unde nu am putut să îmi țin energia sexuală
în frâu.
Văd o tipă în parc și nu pot să mă abțin. Eram cu un
prieten, îl las amanet și mă duc spre ea, deschiderea
fiind chiar faptul care un fund criminal, un fund cum rar
mi-e dat să văd. Am lansat un compliment pe care
foarte puțini ar avea curajul să îl ofere. Este super
direct și transmite o informație simplă: mă atrage din
punct de vedere sexual. Tipa asta știe foarte bine că

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 95


imediat ce mi-a dat confirmarea, sunt pe ea. Foarte
probabil a înțeles deja că o dezbrăcam cu privirea. Este
o tipă inteligentă.
Nu mă înțelege greșit, faptul de a complimenta fundul
unei femei nu te face special. Ce te face special, însă,
este că ai fost unul dintre foarte puținii care au avut
tupeul să spună ce gândesc, cu tot riscul de a pierde.
Este o diferență mare între a-i complimenta ochii și a-i
complimenta sânii. De aici și noțiunea de risc. Tu nu
mai pășești pe teren sigur. Pariezi pe o cotă mai mare.
Îți plac câștigurile serioase.
Nimeni nu se îndrăgostește de un suflet la prima
vedere. Nu este ca și cum i-ai putut vedea
personalitatea pășind spre ea. Aceste lucruri se
descoperă în timp, experimentând și ajungând să vă
cunoașteți mai bine unul pe celălalt. Văzând părțile
bune, cât și cele rele. Nu e că pocniți din degete și
sunteți doi porumbei în copăcel cântând ’’Dragostea
din tei’’, cum te îndeamnă filmele să crezi.
Privește, de exemplu, fetele virgine (dacă mai sunt). Cu
ce logică pleacă la drum? Nu își împart prăjitura până
nu se căsătoresc. Da, chiar mai există, cică. Nu se vor
mărita cu primul bărbat care le va ieși în cale. Ar fi

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 96


super greșit și din cauza curiozității cât și a multelor
posibile scenarii sexuale neexperimentate cu potențiali
parteneri, drumul este predestinat eșecului încă de la
început.
De reținut aici un lucru: femeia slabă înfrânează
dorințele și caută să facă un bărbat să aștepte, să ia
comenzi, să stea după placul ei. Prin urmare, când
miroși femeia slabă, o părăsești pe loc. Bine, ai două
opțiuni: fie o lași, fie îți bați capul cu ea, jucând jocul
seducției. Pe timpuri, când aveam 17 ani, obișnuiam să
am răbdare. Acum, că timpul trece, sunt interesat de
femei alfa și mature, nu îmi bat capul deloc cu cele cu
educație proastă în relaționare. Le dau flit pe loc și nu
îmi irosesc timpul.
Acestea fiind spuse, revenind la ce discuți cu ea, nu vrei
să planifici lucrurile. În eventualitatea în care lucrurile
nu merg conform planului, creierul intră din nou în
repaus și mult noroc să îți mai găsești ieșirea.
Observi ce încercăm să facem? Încercăm să evităm
toate situațiile dăunătoare, în care te gândești să te
bagi, situații care des încurajează un alt lucru dăunător
în sine și anume ideea de a nu fi spontan.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 97


Și aici am ajuns la sfatul meu cel mai bun, oricât de
dubios ți-ar suna, însă recomand cu toată căldura inimii
să mergi pe calea spontană. Mai ales când începi, mergi
pe spontaneitate. În alte cuvinte, spune-i ce îți trece
prin cap când o vezi, ce te atrage și atât.
Mergând pe idei spontane, vei da și greș deseori și este
bine. Creierul tău va înregistra tiparul eșecurilor, iar pe
viitor vei ști cum să te adaptezi, cum să eviți. Ca și în
arte marțiale este o tehnică, iar tu acum în sfârșit
începi să o stăpânești, să o studiezi, să o înveți.
Ți-am promis și varianta avansată a conversației, așa că
hai să mă conformez.
În seducție există un termen pentru absolut tot ceea ce
faci:
Numim ’’deschidere’’ faptul că oprești o femeie pe
stradă și te bagi în seamă. Numim ’’validare’’
momentul când o complimentezi sau îi faci o remarcă
pozitivă, momentul când îi confirmi, iarăși, o credință.
Numim ’’descalificare’’ momentul când nu ești de
acord cu ea, momentul când negi credințele sale,
momentul când o ironizezi, sau o iei în joacă peste
picior. Numim ’’tachinare’’ momentul când te joci cu
mintea ei, momentul când începi o poveste, dar îi spui

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 98


că nu are rost să continui, că ea nu e genul să poată
ține un secret. Creezi așteptări, curiozități, genul de
lucruri prin care o faci să fiarbă și să vrea să afle mai
multe de la tine. Numim ’’relevanță’’ momentul când
trebuie să vorbești despre lucruri de bază, comune,
lucruri de zi cu zi din viața oricărui om. Numim
’’rădăcină’’ fundația conversației, ce poartă discuția în
așa manieră și pregătește o rutină, încât să fie
eficientă. Și mai explicăm, prin urmare, un termen și
anume cel de ’’rutină’’, prin care ne referim mai
degrabă la tehnici înregistrate, tehnici care au sens în
anumite scenarii, dar care funcționează cu foarte multe
femei, în general.
Spuneam că ar trebui să existe o structură
conversațională și motivul pentru care majoritatea o
dau în bară pe teren, în cluburi sau, în general, în
abordări, indiferent de mediu, este pentru că ei nu
cunosc structura, deci tot ce fac este decalibrat.
Acesta este momentul când vreau să zâmbești. Acum o
să vezi de ce majoritatea nu sunt în stare să vorbească
cu o femeie și de ce tu, cel care practici seducția, vei
reuși să dai întotdeauna clasă oriunde vei merge.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 99


Pentru că ei nu cunosc structura sau ce să facă cu o
femeie, în primul rând 95% nici nu abordează. Aceiași
95% au încercat o dată în toată viața lor, și dacă au
încercat, apoi repede au renunțat. Tot aceștia sunt cei
care au orgoliu și ego și nu fac coaching, pentru că deși
în singurătatea lor se masturbează de 5 ori pe zi și în
cluburi masturbează paharele de băutură, dacă le-ai
spune să investească în ei, preferă să nu o facă, să
rămână aceiași lăbari singuratici în stadiu de
victimizare, spunând că nu a lor este vina, ci a femeilor.
Sunt ele cumva, generația fiind de vină. Nu se mai
apreciază, domne’, valorile morale.
Bun, cine a fost pe teren de câteva ori la abordat, știe
foarte bine că niciodată scenariul nu este la fel și că
lucrurile des pot deveni super ciudate sau pot ieși chiar
de sub control. Prin urmare, nu putem spune că o
abordare începe cu tine fiind relevant, sau
descalificând, sau validând. Deci nu există un model de
urmat, de aceea ai nevoie de inteligență emoțională,
de minimul ăla încât să înțelegi ce ar fi ok în situația
respectivă.
Un exemplu să înțelegi la ce mă refer. O tipă în
bibliotecă citește o carte, Ionuț se duce la ea cu o

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 100


descalificare, râzând clar de pantofii ei, căci știe el că
asta creează atracție.
Robert, însă, nu urmează exemplul lui Ionuț, pentru că
își dă seama că nu are sens să fie bădăran cu o tipă
care este în lumea ei în momentul ăla. Vibe-ul și starea
ei sunt super liniștite. Robert o vede pe aceeași tipă la
7 zile distanță și înțelege că singurul scenariu logic este
să se ducă la ea, discutând relevant. Deci Robert alege
relevanța în fața descalificării și are succes.
În scenariul numărul 2, George merge la prima gagică
pe care o vede în club, o întreabă cum și-a gândit
costumația, pentru că i-a plăcut maxim și o întreabă de
ce s-a gândit ea să își ia pantofii respectivi, că nu dau
bine, nu a conectat culorile bine. George o descalifică
pentru că tipa părea de la distanță genul inabordabil,
stând cu alte 3 tipe ce păreau ’’din înalta societate’’ și
care automat înseamnă că sunt des abordate și sunt
plictisite de abordarea clasică, prin care unul este
relevant sau validează. Andrei, însă, o gândește altfel.
Zice că ar fi bine să meargă să îi spună că arată super în
rochia respectivă și greșește setul, pentru că Andrei
uită un lucru esențial. În seara aia, înaintea lui, au mai
venit câțiva bărbați care au spus același lucru.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 101


Să venim și cu al 3-lea scenariu, unde Marius vede o
tipă în club. După o mică analiză, încercând să
ghicească ce gen de caracter ar avea tipa, nu își prea dă
seama și merge la ghici, crezând că pe o scară ierarhică
a principiilor morale și a nivelului de figuri ar fi undeva
50-50. Marius își dă seama că descalificarea ar fi inutilă,
ar strica setul. Își dă seamă că validarea nu își are rost,
pentru că, foarte probabil, au fost alții înainte și atunci
apelează la o combinație, formând astfel o rutină
clasică. Acum Marius merge cu încredere spre tipă și îi
spune că a observat-o de la distanță, îi amintește de o
prietenă cu care se înțelegea foarte bine, se prezintă și
apoi îi face o remarcă legată de rochie și cum că geanta
nu prea își avea rostul la costumația respectivă.
Uimitor, însă Marius face o combinație folosind
relevanță în deschidere, urmată de o descalificare, fapt
care îl menține în interacțiune și conversația prinde
culoare.
Structura conversațională, în general, trebuie să fie
religie pentru toți practicanții de seducție. Toți trebuie
să o cunoască și să o memoreze. Structura despre care
îți vorbesc ar trebui să existe în fiecare interacțiune,
acolo unde este nevoie. Vor fi abordări în care va fi

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 102


nevoie de 2-3 elemente și vor fi interacțiuni unde va fi
nevoie de toate.
Ceea ce ne conduce la următoarea discuție, pe care
știu că abia o aștepți, și anume:

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 103


13. Rutine ( Tehnici prin care o aduci în
starea de confort)

Vreau ca lucrurile să aibă cât mai mult sens pentru tine.


Ca să poți înțelege ce sunt rutinele, va trebui să înțelegi
de ce apelăm la ele în primul rând.
Din cauza manipulării în societate, oamenii au încetat
să mai fie reali. Majoritatea sunt falși, majoritatea
poartă măști și acționează din spatele unor filtre.
Acestea fiind spuse, asta nu înseamnă că partea umană
sau emoțională din ei s-a stins. Înseamnă doar că sunt
îndemnați de societate să o ucidă în ei, să o adoarmă
cât mai bine și pe timp cât mai îndelungat.
Un film pe care vreau să ți-l recomand aici se numește
’’Equilibrium’’. Vechi, dar care îți arată cum societatea
acționează pro stingerii emoționale. Și dacă tot suntem
la filme, îți recomand să vezi filmul ’’Matrix’’ chiar
după. Iar dacă l-ai văzut deja, crede-mă, o să vrei să îl
vezi din nou. Va avea mai mult sens.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 104


Pentru că oamenii nu mai sunt ei înșiși, refuză să își
asume faptul că au dorințe sexuale. Refuză să își asume
faptul că sexul în trei e fascinant. Refuză să recunoască
că trăiesc viața pe care nu și-au dorit-o. Refuză multe
lucruri. Prin aceste refuzuri, acum să ne orientăm și la
femeia pe care ți-o dorești.
Pentru simplul fapt că femeia este judecată grav în
momentul în care stă de vorbă cu un bărbat, stimulul
său natural va fi să te respingă. Pentru că în religie,
școală, familie, societate, sexul este greșit. Dacă se află
că Ioana i-a făcut un oral unui tip în baie în club, ce vor
spune oamenii?
Aici intră în discuție rutinele. Rutinele, care mai exact
sunt deschideri sau anumite experimente și tehnici,
care mai mereu funcționează cu orice femeie,
indiferent de personalitatea sa.
Rutinele pot fi folosite oriunde, oricând, cu orice
femeie. Ideea este să construiești momentum-ul în
unele cazuri, astfel încât acestea să aibă sens.
Să vorbim, deci, despre 3 rutine bune când deschizi o
femeie pe stradă:
Rolul de turist: Ești în trecere prin oraș și te întrebai
cum ajungi într-un loc, sau ce merită văzut pe acolo.
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 105
Orice femeie stabilă emoțional și întreagă la cap te va
ajuta. Iar pe parcursul interacțiunii, ca rutina să
meargă, va trebui să îți amintești că tu încerci să o
seduci. Prin urmare, felul în care vorbești va trebui
folosit spre avantajul tău. Trebuie să îți dai seama când
are rost să gestionezi tonalitatea, felul în care o
privești, închiderea distanței dintre voi, deci intră
automat în discuție toate semnalele, atât verbale cât și
subliminale, non-verbale.
Toată treaba asta cu discuții legate de nu știu ce
cafenea sau restaurant, toate conduc spre centrul de
interes, și anume ce are ea în plan chiar atunci când ai
oprit-o? Căci dacă nu are nimic, îi sugerezi elegant să
meargă cu tine, iar dacă are, îi sugerezi la fel de elegant
că ai vrea să o vezi din nou.
Rutina pe relevanță totală: ’’Tocmai te-am văzut și mi-
ai părut interesantă, sunt Andrei’’. Ce faci aici? Îi spui
un adevăr simplu. Însă nu apelezi la gingășii,
diminutive, sau mai știu ce cuvinte dulci. Îi spui un fapt
direct, ca de la străin la străin (ți-a părut interesantă).
Rutina asta se modifică, dacă ți se pare că tipa este un
10+, genul de tipă abordată des, genul de tipă la care
mulți bărbați și-o încearcă. Acum scenariul se modifică.
Va trebui să fii o provocare și, prin urmare, rutina sună
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 106
cam așa: ’’Tocmai te-am văzut și mi-ai părut
interesantă, a trebuit să mă apropii să văd dacă este
chiar așa său nu, sunt Andrei, apropo’’. În prima
abordare, e o mică doză de cucerire, în aceasta este o
doză de provocare, în ideea în care ți-a părut demnă de
o discuție, dar nu ești sigur în totalitate, ceea ce
înseamnă că tu ești trofeul aici.
Rutina cu Tinder: funcționează perfect când vezi o tipă
undeva, așteptând, fie cu telefonul în mână, fie fără.
Rutina sună cam așa: ’’Îmi pare rău că a durat atât, am
fost prins în trafic, însă, hei, promit să mă revanșez’’.
După care, evident, duci discuția pe cale naturală, o
întrebi dacă nu e date-ul tău de pe tinder și glumești
mai departe, urmând cu clasica logistică, prin care o
întrebi ce planuri are, ce așteaptă, sau pe cine. Și de
acolo mergi spre întâlnire instantă, sau cont de
instagram, număr de telefon, etc.
Sunt o grămadă de rutine și poți oricând forma de unul
singur altele mai creative.
Vreau să îți mai ofer două rutine clasice, pe care le
folosesc în cluburi, și care îți vor da rezultate minunate:

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 107


Rutina în care ai o problemă: femeile s-au considerat
dintotdeauna experte în relaționare. Ele știu tot și este
doar calea lor, nu există alta. Pentru tine e perfect așa.
Rutina asta merge foarte bine când încerci să deschizi
social o tipă dintr-un grup. Poate e cu o prietenă, poate
e cu 3-4, mai multe. Mergi la ea și îi spui că ai o
problemă cu care te confrunți și nu știi cum să
reacționezi. Îi spui că o prietenă bună de a ta a fost
înșelată și că încă își iubește partenerul. Nu știe ce să
facă și ți-a cerut ție un sfat, iar tu nu prea știi ce să îi
spui, pentru că pare că ambele răspunsuri fac rău. O
întrebi pe tipa în temă cum vede ea situația și ce ar
face ea, după care, indiferent de răspuns, îi spui că îți
place cum gândește, că în general și tu o gândești tot
cam așa și acum vrei să știi mai multe despre ea. Este o
rutină care îți permite o deschidere fără să pară că ai
venit la agățat.
Rutina cu colega de liceu: Rutina prin care, când vezi o
tipă în club, trecând pe lângă tine, sau pur și simplu îți
iese în cale, începi să joci un rol prin care pretinzi că ați
fost fie colegi de liceu, fie prieteni buni în copilărie.
Ideea este să faci ochii mari, să pară că ești surprins și
entuziasmat și că nu îți vine să crezi că o vezi din nou,
după atâta timp. Unele tipe se prind imediat, altele nu,
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 108
și partea bună e că 95% consideră treabă asta super
amuzantă. De acolo foarte ușor te cuplezi la alte idei.
Ce vreau să menționez, iarăși, este că deseori intri într-
un set pentru o tipă de care îți place, însă se mai
întâmplă să nu ajungi cu ea, ci cu o alta, pe care ea
poate o cunoaște și era puțin băută. Deci în club
trebuie să ai răbdare, nu să mergi ca un pitbull în
călduri pe fiecare tipă. Creează un ambient plăcut, prin
care lumea se distrează în jurul tău și vrea să aibă de-a
face cu tine.
În seducție se pot face o grămadă de lucruri superbe.
Sunt o grămadă de rutine, toate absolut fascinante,
mai ales când vine vorba să fie practicate. Pentru mai
multe rutine, sau alte tehnici profesioniste în seducție,
te aștept pe www.farasenstv.ro să iei pachetul de
coaching, pentru că, dacă ești cu adevărat serios în asta
și vrei să faci progrese reale, fără coaching nu vei reuși
foarte multe. Procesul meu a durat 12 ani, la tine poate
dura unul singur.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 109


14. Comportamentul înaintea întâlnirii

În cazul în care ai mai practicat abordările până acum,


probabil ai observat că în multe cazuri nu este suficient
să iei un număr sau un cont de instagram, căci deseori
nu mai țineți legătura și se termina totul acolo, chiar la
scena abordării. Iar dacă nu ai practicat acest lucru și
abia intri în domeniu, crede-mă că vei avea momente
când vei lua un simplu număr și atât, nu va rezulta
automat într-o întâlnire, sau neapărat în interes
reciproc vizavi de dating.
Totuși, de ce se întâmplă acest lucru?
Există o singură explicație. Și este foarte bine așa, căci
dacă erau mai multe, s-ar fi creat din nou o maree de
confuzii. Singurul motiv pentru care nu interacționați,
sau o faceți, dar tot nu se leagă nimic, este pentru că a
lipsit un element din structura conversațională. În
majoritatea abordărilor este nevoie de o diversitate de
elemente când vorbim cu o tipă. Acestea nu pot lipsi,
întrucât sunt importante fiecare. Degeaba faci o tipă să
râdă, dacă în toată interacțiunea asta este tot ce ai
făcut. Va pleca cu impresia că a întâlnit un joker, un
miștocar. Degeaba o joci continuu pe relevanță, pentru
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 110
că, purtând doar discuții relevante, lucrurile astea
conduc rapid la plictiseală și nimic interesant sau
concret. Niciun spike emoțional, niciun impact, zero
atracție, nimic. Deci este bine să te antrenezi continuu
și în timp să dezvolți toate aceste elemente, iar ca tu să
faci asta în manieră corectă, ar fi bine să iei
săptămânal, sau chiar lunar, un element, două maxim,
cu care să te antrenezi și să le perfecționezi. După care,
sigur că mai adaugi alte elemente în timp ce faci
progrese, și apoi voila, în câteva luni, poate un an,
ajungi să menții o structură conversațională superbă și
îți vor crește șansele exponențial. După cum vezi,
seducția la nivel profi sau măcar elegant necesită timp
și mai ales răbdare. Totodată, îmbină elemente
dureroase. În momentul în care testezi lucruri și vezi că
nu funcționează și mergi din eșec în eșec, ți se pare că
nimic nu merge și vrei des să renunți. De aceea, din
100 de oameni, 5 ajung poate să o facă cum trebuie și
sper foarte tare să faci parte din acea grupă mică,
grupă care nu renunță, orice ar fi.
Mulți bărbați aici caută să se mintă: ba că s-ar fi
răzgândit tipa, ba că e prea ocupata, ba că e
superficială. Însă, în realitate, ei nu au stârnit suficientă
atracție, sau simplul sentiment de cunoaștere și

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 111


dorință de a explora. De aceea, o interacțiune corectă
presupune multe elemente distractive, atrăgătoare, de
altfel. De aceea spun deseori că trebuie să creezi o
poveste, căci în orice poveste avem puncte culminante,
suspans, deznodământ. Povestea creează interes,
curiozitate și, implicit, dorința de a descoperi.
Acestea fiind spuse, ajungem la următoarea
curiozitate. Acum că am luat numărul de telefon sau un
cont de instagram, pentru că întâlnirea instantă nu a
fost posibilă, presupunând că interacțiunea a fost
distractivă și a creat în sine o poveste, trebuie să
înțelegem la cât timp o contactăm, așa încât să nu
părem disperați sau lipsiți de opțiuni.
Din experiență vă zic că este cel mai bine să îi scrii la 2
ore după ce a fost abordarea. Trăiești într-o generație
cam aeriană, lucrurile se uită ușor, sau se duc rapid în
zona de confuzie. Dacă ziua ei este plină sau dacă,
ipotetic vorbind, o mai abordează doi, cum își va aminti
că ești tu?
Nu vrei să aștepți o zi să o contactezi, mai ales când ai
aprins dorința maximă în ea, căci se va gândi că dacă
nu îi scrii, ai făcut mișto de ea și ești neserios. Se va

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 112


gândi că practici treaba asta și că din plictiseală ai
vorbit cu ea, dar că în realitate nu vrei nimic.
Cel mai bine este să îi scrii după 2 ore de la
interacțiune, ceva mic, simplu, distractiv. Și, în general,
ce vrei de fapt să îi scrii, este să îi amintești de un
element din povestea sau abordarea respectivă.
Nu vrei sub nicio formă să îi scrii: ’’Hei, sunt Andrei, mă
mai ții minte?’’. Comunicarea aceasta este de valoare
joasă, ca și cum ești atât de neimportant, încât de ce și-
ar aminti. Făcând asta, te desconsideri singur.
Fie te bagi în seamă cu un element din interacțiune:
’’Hey, sunt lupul cel rău, cel puțin așa mă acuzase
scufița roșie pe la ora 3. I-am trimis acum un mesaj în
sticlă, am ajuns la buni și am iertat-o, fix cum și-a
dorit’’.
Observi ce fac? Aluzie la o poveste, căci poate asta ne-a
legat, ea fiind îmbrăcată în roșu total, iar eu cu aerul de
băiat rău, interpretând ’’lupul’’. După un posibil flirt în
care insinuam că voi mânca bunicuța, căci în general
sunt băiatul rău, și ea insinuând că aș putea fi mai bun
de atât, iar în mesaj, intrarea genială, care îi dovedește
că aș fi dispus să mă schimb.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 113


Nu uita, o femeie adoră ideea de erou clasic din filme.
Ea este eroina, care vine să schimbe băiatul rău în cel
bun. Ea, care este atât de neimportantă pentru toți în
viață, acum, în sfârșit, are o contribuție și se simte
importantă.
Femeile au mai multe dorințe, dorințe pe care nu vrei
să le furi vreodată: cea de a schimba în bine, cea de a-i
fie dor, cea de a fierbe în propriul suc, cea de a fi
invidioasă pe alte femei.
Cat de des îi scrii, însă?
O altă problemă cu care se confruntă majoritatea.
Nu uita: o poveste este interesantă pe cat o faci și
poate să se termine foarte ușor. Tu definești punctul
culminant, tot tu definești și deznodământul. Însă, cât
poți lungi o poveste? Mult nu. Și recomand să nu o faci,
pentru că după pari un tip interesant, dar care habar
nu are să ia acțiune.
În general, dezvolt povestea într-un mesaj, două-trei
maxim, după care sunt la modul „ce planuri mai are în
ziua respectivă, sau următoarea”, pentru că, să nu
uităm, interesul meu este să ies cu ea și ea să înțeleagă
clar intenția. Nu stau pe net pentru că îmi place să stau
pe net.
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 114
De aici este vorba doar de inteligență emoțională și
calibrare, în sensul că va trebui să vezi cum
reacționează și ce spune. Dacă vrea să continuați
online pentru că ’’nu te cunoaște prea bine’’, foarte
bine. Nu este încă în zona de confort, deci dacă nu poți
obține întâlnirea, sunt multe alte lucruri la care nu poți
adera. Momentan trebuie să vii cu elemente
conversaționale ca pe teren. Însă îi scrii rar și mereu
când dai un mesaj, aștepți răspunsul. Rar îi scrii și al
doilea mesaj, dacă nu reacționează. Scrii scurt și la
obiect, nu lung și nu te justifici, nu cauți să convingi și
nici să impresionezi.
Bărbatul alfa își cunoaște valoarea. El nu aleargă, nu
impresionează, nu convinge, nu caută.
Când pierzi atenția unei femei, sau pur și simplu nu mai
răspunde la mesaje, nu înseamnă că ai pierdut-o,
înseamnă că trebuie stârnită mai bine. Și asta o faci
prin story-uri interesante.
Prin story interesant mă refer la ieșiri în club, băuturi,
prieteni și femei. Vrei să te afișezi cu gagici, să
înțeleagă că ai opțiuni. Va veni singură la tine.
Continuând, acum că ai obținut întâlnirea, este timpul
să ne gândim cum te îmbraci.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 115


15. Cum sa te îmbraci?

Ai rămâne șocat dacă ți-aș spune că nu mulți bărbați


știu să se îmbrace, sau au măcar o idee despre ce
anume înseamnă să fii stilat în zilele noastre? Crede-
mă, habar nu au. Acestea fiind spuse, șansele tale cresc
cu puțină cunoștință în vestimentație. Cresc
considerabil și, pe măsură ce te informezi tot mai mult,
ai putea descoperi și o pasiune în fashion. Majoritatea
tipilor cu care am lucrat în acest domeniu, mai târziu
am observat că se documentau pe cont propriu tot mai
mult și cumva devenise o pasiune pentru ei. Deci, încă
o dată, o situație prin care câștigi, indiferent de
rezultat.
Deci hai să vorbim despre niște reguli de bază, lăsând
la o parte tot ce ai văzut în filme sau în reviste de
fashion mai dubioase:
1. Rozul este pentru femei. Un bărbat, în opinia mea,
nu ar trebui să poarte în veci roz.
2. Datul cu ceară este pentru fete. Nu mă interesează
că ești un jucător de fotbal, că ai o ședință foto, sau
mai știu eu ce. Ceara este pentru femei.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 116


3. Pantalonii strâmți sunt pentru femei. Atenție, nu
vorbesc de slim, vorbesc de stilul ‘’stretch’’, apărut
recent. Dacă mă întrebi pe mine, nu e diferență mare
între stretch și colanți. Și, apropo, mai nou mergi la sala
de forță și vezi bărbați în colanți, ridicând greutăți. Și
mai avem curajul să ne întrebăm ce naiba s-a întâmplat
cu generația asta? Mai dată peste cap de atât, nu știu
unde mai vezi.
În primul rând, hainele sport merg cu sport, elegant cu
elegant. Destul de simplu, așa e? Ei bine, nu. Dacă dai
un search pe google, o să vezi multe modele că poartă
sacouri sau costum cu adidași sport de la Adidas sau
Nike. Ce prostie mai e și asta? Omul ăla e fie business-
man, fie sportiv. Vogue prezintă bărbați în fustă, și
dacă mă știi de pe youtube, cred că știi ce palme îmi
dau, în general, când văd tâmpenii de genul.
Ce vreau de la tine este să te decizi când mergi afară
sau oriunde mergi. Decide. Mă îmbrac elegant? Mă
îmbrac sport? Una sau alta, nu există mijloc.
Gecile de piele vor fi mereu super tari pentru bărbați și
cred cu tărie că fiecare ar trebui să dețină două: una pe
negru și una pe maro. Gecile astea sunt din piele, în

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 117


pana mea și, prin urmare, merg super cu ghete sau
pantofi din același material. Fără teniși, fără adidași.
Ochelarii sunt accesoriul meu favorit, în general.
Niciodată nu m-au dezamăgit și niciodată nu mi-au
arătat că aș greși cu ei.
Recomand la greu cravate, cămăși, nasturi specifici și
încă un condiment special, pe care nu îl văd des,
batistuțele. Asortând batista cu culoarea cămășii,
denotă că ești un bărbat super atent la detalii și care
știe ce face.
Cureaua, încă o dată, merge asortată cu pantofii. Dacă
se poate să fie fix aceeași culoare, ești peste competiție
cu multe puncte.
Deci, nu fac altceva decât să îți ofer niște informații de
bază și îți garantez că dacă le urmezi ca la carte, vei
avea mult mai mult succes și îți vei crea o imagine mult
mai bună decât îți imaginezi.
Nu fi un bărbat ca toți ceilalți, genul de tip care
deschide dulapul și aruncă pe el ce găsește la
întâmplare. Nu te duce afară nearanjat, pentru că, vezi
doamne, îți faci doar cumpărăturile sau nu ai chef în
ziua aia. Oportunitățile sunt peste tot și deseori o să
regreți că tocmai atunci ai ales să nu strălucești.
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 118
Cea mai bună culoare pentru blugi, apropo, este o non-
culoare. Blugii negri merg cel mai bine cu orice, tocmai
pentru că orice culoare sau articol vestimentar ai pune
la ei, este imposibil să dai greș.
Un sfat pe care îl dau mereu studenților mei, care nu
au prea multă experiență în vestimentație și, mai ales,
în a asorta culori, este acela de a începe mereu de la
alb și negru. Devino maxim în astea două non-culori și
după totul vine de la sine.
Nu pot să descriu în cuvinte importanța accesoriilor,
cât de mult îți schimbă aspectul o simplă brățară, un
inel elegant, sau un ceas. Ce este mai șmecher decât
un stilou elegant, un șervețel pentru o femeie când
plânge, o mapă din piele la culoare cu stiloul în temă, o
geantă mică din piele, în care îți ții lucruri precum gelul
de păr, parfumul, astfel încât să fii pregătit la orice oră
pentru orice?
După cum vezi în această carte, mă asigur că ești
organizat la maxim și pregătit pentru orice situație
posibilă. De aceea, recomand mereu oamenilor să
distribuie clipurile de pe Fără Sens Tv (youtube, canal
în seducție).

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 119


16. Comportamentul la întâlnire

În momentul în care ești la întâlnire și o aștepți,


asigură-te că o aștepți în maniera elegantă, creativă,
dacă este nevoie.
În ideea în care tipa întârzie mai mult de 5 minute, eu
încep să abordez alte femei. De ce? Mă deschid social,
îmi intru în ‘’flow’’ și capăt un vibe super bun. Mă
dezinhibează puțin chiar înaintea întâlnirii, sunt mult
mai relaxat.
Dacă femeia se prezintă la întâlnire, iar tu arăți ca un
cățeluș care așteaptă, din start îi bagi ideea în cap că ai
potențial de beta, care urmează și stă după fundul ei.
De aceea, ori de câte ori aștepți o femeie, vrei fie să
stai relaxat, sprijinit de un perete, uitându-te activ pe
telefon, sau chiar făcând ‘’game’’ cu alte femei pe
Instagram. Vrei să suni, poate, un prieten cu care să
râzi maxim, sau vrei să practici abordări.
Cum arătă un beta sau un cățeluș care așteaptă la
cheremul dorințelor unei femei? Este cel ce o așteaptă
în mijlocul locației unde au stabilit întâlnirea, uitându-
se în stânga și în dreapta.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 120


Mai fac o menționare: dacă au trecut 10 minute de
când o aștept, întru în locația unde am stabilit
întâlnirea și iau loc la ce masă vrea mușchiul meu.
Oricum, eu decideam tot și ghidam totul, însă acum mi-
a dat un motiv în plus să iau atitudine și să nu îmi mai
pese de orice ar fi vrut ea. Așa că de aici încolo mi-e tot
mai clar că are de plătit la mine pentru întârziere.
Apropo, ori de câte ori o femeie nu este punctuală, o
fac să plătească. În sensul că îi voi cere ceva și îi voi
bate și obrazul. Denotă seriozitatea mea ca bărbat, că
nu mă joc și fac seducția mai interesantă când pun
astfel problema. Sigur că nu țip la ea, nu îi spun că
trebuie să stea în cap, însă aplic pedepse mici cum ar fi
‘’Pentru treaba asta faci cinste astăzi’’, ‘’Pentru faptul
că ai întârziat astăzi la 17, ora exactă, aștept o
mărturisire scrisă în care îmi povestești cea mai jenantă
situație din viața ta’’. Un bărbat alfa ghidează, face
regulile, face totul în manieră distractivă și
provocatoare, de altfel. Nu uita, o femeie adoră să fie
provocată și să simtă că trebuie să lucreze pentru
atenția ta.
Menționez și faptul că dacă speri să o aduci acasă după
date și vrei să te culci cu ea, atunci întâlnirea trebuie să
fie la un local foarte apropiat de casa ta, astfel mărești
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 121
șansele să ai succes în această tentativă. Altfel, dacă
ieși cu ea la 5 km distanță de casă, devine mai greu,
pentru că trebuie să depășești tot felul de pași: din
restaurant în taxi, din taxi până sus la tine.
Acum, că am rezolvat cu așteptarea și suntem la
întâlnirea propriu-zisă, dacă ați intrat amândoi deodată
în încăpere, primul lucru pe care îl faci este să iei loc
direct lângă ea, sau foarte aproape de spațiul ei
personal. Atât de aproape, încât dacă întinzi mâna
foarte puțin, să îi ajungi în păr, pe gât, umeri sau chip.
Aici, înainte să te gândești tu la ce discuți și alte lucruri,
va trebui să îi privești limbajul corporal. Cum se
manifestă, cum te privește? În același timp, atenție
mare la tonalitate. Dacă pare cam ascuțită, este
tensionată, deci va trebui să relaxezi situația.
Să vorbim puțin despre limbajul corporal:
Orice închidere de brațe sau picioare denotă că ceva nu
este bine, că nu este confortabilă cu situația, sau că
este în faza analitică. Te analizează cu oarecare
scepticism și putem automat presupune că nu este
convinsă de tine și că vor urma clasicele teste de
verificare a nivelului de alfa.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 122


Când brațele sunt deschise, iar piciorul unul peste altul,
cum este normal pentru o femeie, vorbim de confort și
zonă de deschidere. Înseamnă că joci lucrurile bine.
Ce este important apoi este să înțelegem sunt
semnalele ce indică clar că poți începe escaladarea
fizică, ceea ce, apropo, trebuie neapărat să se
întâmple, pentru că altfel lipsesc intenția și direcția
interacțiunii. Va fi și confuză, și dezamăgită.
Plimbatul mâinii prin păr, joaca cu o șuviță, sau părul
luat în mână și dat deseori pe spate, să îți arate ție cât
îl are de des și îngrijit, sunt mereu cele mai bune
semnale prin care încearcă să îți atragă atenția. Putem
spune clar că ești la putere aici, mingea este la tine în
teren și tu ai pus stăpânire pe situație. Pentru că orice
formă prin care ea caută să te facă atent sau să îți
atragă privirea este semnul clar că se simte confortabil
cu tine, că se simte atrasă și căută să te câștige. Ori de
câte ori este mingea la tine, tu stăpânești setul.
Plimbatul linguriței în ceașca de cafea, jucatul cu
degetele în jurul gurii paharului, a cănii, sau chiar a
farfuriei, sunt semne clare că ceea ce se întâmplă îi
place și este o tehnică prin care flirtează.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 123


Deci, automat, vei avea din partea ei contact vizual la
fazele astea și este lesne de înțeles că imediat ce nu ai
contact vizual și observi că își verifică des telefonul, sau
se uită prin jur la oricine intră, ceva faci greșit și devine
plictisită. Își pierde interesul și la faza asta deja nu are
rost să încerci lucruri ca tentative de a o duce acasă.
Să vorbim despre limbajul corpului evidențiat de tine.
Un bărbat stă la masă, picior peste picior, în varianta
masculină, desigur, relaxat pe spate, pe scaun sau
canapea, cu mâna pe paharul de whisky, sau ceașca de
cafea, sau pur și simplu cu mâinile pe masă. Pe sub
masă denotă că ești nesigur. Cu mâinile tremurând sau
mișcându-le mereu prin păr sau pe la ochi, față, gură,
denotă că ești nesigur și agitat.
În ideea în care nu vrei să stai pe spate și vrei să stai
pur și simplu la masă, atenție mare să stai drept.
Nimănui nu îi place o persoană aplecată.
Când vine vorba de escaladare fizică, se pleacă mereu
de la o atingere în jurul chipului, a părului, sau a mâinii,
niciodată de la alte părți ale corpului. Niciodată!
Pentru a putea ajunge la atingeri, lucrurile trebuie să
aibă sens în discuție. Poți sparge liniștea mereu cu
replici de genul: ‘’simt un parfum genial și te rog nu îmi
Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 124
spune că este al tău’’, motiv să intri în perimetrul ei și
să te apropii, să închizi distanța dintre voi.
De reținut! Dacă distanța nu este închisă între voi, nu
poți visa la alte lucruri. Dacă nu a existat un sărut, o
îmbrățișare, o atingere, nu va exista nici sexul sau a
doua întâlnire.
De aceea, de-a lungul întâlnirii, ai un singur interes: de
a face totul simpatic, distractiv, confortabil, dar și
familiar. Să aibă impresia că te știe de o viață și că este
atât de bine lângă tine, încât să își dorească mai mult,
la modul mai mult și acum.
Acum, la final, vine și nota de plată și este normal să te
gândești cine plătește.
Ideea este simplă și pentru mine mereu a fost așa.
Dacă este o abordare pe stradă și am obținut
întâlnirea, fiind prima și fiind cea prin care eu o chem și
îi iau din timp, voi plăti eu. Dacă este o întâlnire pentru
care am vorbit deja de ceva zile și ne-am organizat
amândoi să ne vedem, nu există motiv să o plătesc eu.
Amândoi am ieșit, amândoi ne-am simțit bine.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 125


În general sfârșesc prin a plăti ea. De ce? Pentru că
seducția te face să devii atât de interesant, încât se va
simți onorată să stea la masă cu tine.
Deci plătești dacă este o întâlnire instant, sau în cazuri
rare, când știi clar că i-o pui chiar atunci în seara aceea
și vrei să faci un gest, doar ca să poți trece mai repede
peste formalități și să mergeți unde doriți.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 126


17. Profilul perfect pe Facebook

Ai învățat cum să abordezi o femeie, ce anume vorbești


cu ea și te-am lăsat, în mare, fără nicio posibilitate să te
mai scuzi pentru a nu lua acțiune. Însă, hai să fim
realiști. Cartea aceasta nu ar fi completă dacă nu am
vorbi despre cum să îți faci cel mai tare profil pe
facebook. Toată lumea s-a mutat pe internet, iar
facebook-ul deține o importanță majoră în viața
tuturor. Pentru unii e mai important decât buletinul
personal. Și, ce e drept, pe facebook putem agăța tipe
la fel de mult ca în realitate.
Ba, chiar mai mult, căci în realitate, dacă plouă, să
zicem, opțiunile ni se restrâng. Însă pe facebook, te
poți conecta cu oricine, de oriunde, oricând. Mai tare
de atât…
1. O ședință foto profesională este primul lucru pe
care ți-l dorești chiar din momentul în care îți deschizi
profilul. Nimic nu se compară cu niște poze autentice și
clare, care exprimă fix cine ești tu cu adevărat, motiv
pentru care recomand adesea studenților mei să
prindă în cadru însușirile lor cele mai puternice și

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 127


pasiunile lor. O femeie vrea să vadă cine ești tu și ce
anume te pasionează, vrea să înțeleagă dacă sunteți pe
aceeași undă și dacă puteți face un schimb de gânduri
și experiențe într-un viitor apropiat.
În funcție de personalitatea ta, mai pot adăuga și faptul
că o femeie e profund atrasă de un bărbat hotărât,
care știe ce vrea. Recomand cu tărie pozele business
(poți da un search pe google), poze în care citești cărți,
poze în care bei un pahar de vin sau pur și simplu poze
în care pare că meditezi asupra aspectelor din viața ta.
Poze care exprimă fix cine ești sau cine ai vrea să devii.
2. Nu oferi prea multe detalii despre tine. Facebook
tinde să întrebe o grămadă de lucruri și o face nu
pentru că e site de socializare, ci pentru că este folosit
de CIA, iar pentru ei Facebook-ul este un registru, o
evidență.
Hai să punem situația astfel: cu cât o femeie știe mai
multe lucruri despre tine, cu atât ești mai neinteresant.
Cu cât știe mai puține despre tine, cu atât vrea să
descopere mai multe, va fi mai curioasă.
Acum, de ținut minte, este că ar trebui găsit un
echilibru. Oferă cât mai puțin posibil, dar oferă
îndeajuns cât să nu pari un ciudat fără viață.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 128


3. Valoare. E timpul să îi dăm viață sau să o falsificăm.
Ambele metode funcționează. Adevărul este
următorul. Tu doar începi să relaționezi, vrei să cunoști
tipe, să te distrezi, să faci sex, să experimentezi. Sunt
foarte sigur că nu vrei să te căsătorești mâine. Acestea
fiind spuse, nu trebuie neapărat să fii în totalitate
sincer. Poți oricând să falsifici ideea că ai fi un bărbat
de succes și că femeile îți stau la picioare. Singura
întrebare care mai rămâne acum: cum facem asta?
Super simplu. Primul lucru pe care vrei să îl faci este să
mergi prin oraș și să faci o grămadă de selfie-uri cu tipe
la întâmplare. Acum ai 50, 100, 150 de poze cu 150 de
tipe diferite. Străinii nu știu povestea din spatele lor.
Pentru public tu ești un tip distractiv, sociabil, popular.
Motiv pentru care atâtea femei iau loc lângă tine în
poză.
Singur, în poze ești atractiv. Cu tipe în poze, ești și mai
atractiv. De ce? Denotă simplul fapt că tipele vor să te
aibă în preajmă. Încă o dată: ești distractiv, sociabil,
popular, căutat.
Să falsifici succesul este foarte ușor, de asemenea.
Mergi într-un magazin de mobilă, faci niște poze unde
vezi articolele cele mai luxoase și le ștergi etichetele în

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 129


photoshop. De ce aș pune o poză cu mine la masă în
bucătărie, când pot pune una cu mine la birou? Elegant
și inteligent.
4.Tehnica în vorbire. Vrei să fii interesant, sau măcar
diferit față de ceilalți. Fii atent la detalii, astfel ai și o
deschidere creativă. Nu o întreba niciodată ce face,
cum mai merge. E pe facebook, e destul de logic ce
face. Se relaxează sau e la vânătoare. În ambele
situații, oricine ar ști răspunsul și fără să întrebe. Ca să
nu mai spun că femeile au un radar simpatic când un
bărbat întreabă o chestie care nici măcar nu îl
interesează inițial și o face doar să treacă timpul.
Bărbatul ăsta crede că socializează, însă o face incorect
și atunci el nu socializează, el deranjează. E o diferență
majoră.
Un exemplu de abordare folosit de mine super des
când văd că mulți tipi îi comentează la poze: ’’Oau, o
grămadă de câini îți latră în curte, mă întreb cum stai
cu stresul’’ (apropo, nu pun intenționat semnul de
întrebare). Este de ajuns pentru mine să spun ceva
chiar total lipsit de sens, dar o fac în manieră diferită
față de restul, ceea ce mă face să sar peste curte, unde
latră mulțimea, și să ajung în casă.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 130


Încă o chestie, eu nu comentez, mai niciodată nu o fac.
Dacă am ceva să îi spun, sunt bărbat și iau atitudine. Îi
trimit mesaj, nu comentez. Ce rost are să intru în
competiție cu ceilalți? I-aș ruina, tocmai pentru că nu
văd competiția, văd doar o agitație de neînsemnați,
care caută să ajungă la ea, dar nu știu cum să o facă.
5. Nu da like comentariilor pe care le primești. În
schimb, arată-ți aprecierea în privat. Dând like fiecărui
detaliu denotă că ești un tip fără gusturi și îți place în
general orice sau ești în constantă căutare de valoare
socială, de atenție. Fiecare fată este bună pentru tine și
nu ar trebui să fie așa.
De asemenea, nu uita ca un like poate să însemne ‘’hei
tipule, marfă poza!’’, dar 2-3, unul după altul, cam
sugerează o invitație de abordare, o inițiativă, un
strigăt, un semnal, cum să îi mai spun? Vă rog, un
dicționar.
6. Nu răspunde prea ușor și mai ales nu răspunde
repede. Femeile au o pasiune, în general, pentru fiertul
în suc propriu. Le place să își imagineze lucruri și să își
facă scenarii. Deci cine ești tu să le negi dorințele?
Oferă-le fix ce doresc: gânduri, scenarii. Nu răspunde
imediat, trebuie să fie suspicioasă. Se gândește

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 131


garantat că vorbești și cu altele. Permite-i, deci, să
concureze și arată-i că ai și tu o viață, un business
poate.
Răspunzând repede, spunându-le ce dorești sau ce
cauți la o femeie, este total plictisitor și le stinge
complet, lăsându-te pe tine într-o imagine proastă și un
eșec total. Ține cont că pe facebook ar trebui să te culci
cu un număr mult mai mare de femei decât cele pe
care le abordezi în viața de zi cu zi, pentru că pe
facebook nu vă confruntați cu contacte vizuale, body
language și alte lucruri ce pot părea dificile. Pe
facebook aveți doar un ecran și datoria de a vă exprima
gândurile.
Dar, recomand în totalitate să abordezi cât mai puțin
pe facebook și cât mai mult în realitate. Ce poți realiza
în viața de zi cu zi nu se compară deloc cu ce faci pe
facebook. Aici nu capeți experiență, în realitate da.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 132


Acum, în încheiere, vreau doar să îți mai spun că toți
oamenii pe care îi cunoști, și chiar și cei pe care nu îi
cunoști, toți se zbat pentru un singur lucru, și anume
control. Toți vor să aibă control asupra vieții. Nimeni nu
vrea să trăiască în frică, fără o direcție, și iată că 95%
trăiesc astfel. Societatea îi alienează zilnic și se poate
pierde foarte ușor controlul, mai ales în cazul celor ce
nu știu cum să fie prezenți, să se aducă la poziția
inițială prin care se accesează calmul și liniștea în
gândire. Spiritualitatea este simpatică, însă nu spune
nimeni să devii acum nu știu ce maestru Zen sau
următorul Ghandi. Tot ce spun este că trebuie să ai
cunoștințele de bază prin care să îți dai seama când ești
manipulat, mințit, trădat. Vreau să ai puterea să dai cu
flit oamenilor care încearcă să te joace în vreun fel,
vreau să ai succes în viață și să urci pe cele mai înalte
culmi, iar dacă te temi de a avea succes sau de ideea că
ești judecat, atunci știu că pierzi deja orice luptă.
De aceea caut, cu ajutorul acestei cărți, să înțelegi ce
anume merită urmat și practicat în viață și ce nu. Cu
ajutorul cursului ’’Dezinhibare Emoțională’’, ajungi să
înțelegi ce înseamnă să accesezi zona de ’’flow’’. Cu
ajutorul grupului de Mastermind, ajungi să stai la
aceeași masă cu oamenii care gândesc la fel ca tine,

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 133


oamenii aceia pe care îi cauți mereu prin oraș și nu îi
găsești neam. Și, desigur, produsul nostru de top marca
„Fara Sens Tv” la oră actuală și anume pachetul de
coaching, ce constă în 10 ore pe teren sau 15 ore
online, pachet prin care caut să te fac să acumulezi tot
ce am acumulat eu în cei 12 ani de practică în acest
domeniu.
Te felicit cu drag și îmi plânge inima de fericire să știu
că ai urmărit tot ce am enumerat în acest produs, sper
cu tărie că ai pus sau vei pune în practică cele învățate,
și te aștept în continuare pe canalul de youtube Fără
Sens Tv, unde postez și astăzi videoclipuri, continuând
să te ajut.

Pe Valurile Alfa, de Loren-Andrei Loghin 134

S-ar putea să vă placă și