Wikipedia-Sunt mai multe fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră.

În zona europeană principalele

sunt Casimcea, Dunărea, Nistrul, Niprul, Bugul și Kubanul. În Asia Mică principalele ape care se varsă în
Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Câzâl-Irmac și Ieșil-Irmac. Alte ape care se varsă în Marea Neagră sunt
Cioruhul în Armenia, Rionul în Georgia, Provadia și Camcia în Bulgaria etc. Un aport mare de ape este
primit de Marea Neagră de la Don, prin intermediul Mării Azov. Pe de altă parte, în august 2010, grup de
cercetători britanici de la universitatea din Leeds au studiat sub partea de nord-vest a Mării Negre o
importantă scurgere de apă freatică dulce, al cărei debit este de 350 de ori mai mare decât cel al
Tamisei.[2] Scurgerea de apă freatică se găsește aproximativ sub valea Carasu, provine parțial și din
Dunăre, și ajunge în mare, prin nisipul de la fund, în largul Constanței, oraș ale cărui puțuri de captare
prelevează o parte din ea. Dacă s-ar afla la suprafață, această scurgere ar forma un fluviu care ar fi al
șaselea din lume, din punctul de vedere al debitului.[2] Scurgerea are loc la o adâncime de 35 de metri și
pe o lărgime de peste 800 de metri,[2] iar viteza apei ajunge la 6,5 kilometri pe ora.[2]

Salinitate

Apa oxigenată din straturile superioare ale mării are o salinitate relativ mică: circa 17 la mie, datorată
revărsării fluviilor, cu circa 600 km³ de apă dulce pe an. În straturile mai adânci, mai jos de 150 de metri,
conținutul de sare este mult mai ridicat, deoarece aceste ape provin, prin Strâmtoarea Bosfor, din
Marea Mediterană. Anual se scurg prin Bosfor circa 450 km³ de apă salmastră la suprafață dinspre
Marea Neagră spre Mediterana, cu o concentrație a sării de 17-19 ‰, iar de-a lungul fundului circa 50
km³ de apă cu o concentrație a sării de 38-39 ‰ dinspre Mediterana spre Marea Neagră,[3] provocând
în strâmtoare curenți primejdioși pentru navigație. Circa 200 km³ de apă se evaporă anual.

Marea Neagră reprezintă cel mai mare bazin de apă salmastră al lumii, cu biotopuri variate și cu o faună
ce a fost supusă unor transformări continue datorate puternicelor influențe contrarii exercitate de apele
dulci și de Marea Mediterană. Apele Mării Negre au toate caracteristicile apelor salmastre, au o mare
variabilitate a salinității totale în corelație cu suprafața, adâncimea și sezonul, o puternică variabilitate
ionică, nu numai față de Mediterana, dar și de diferitele sale părți.[4] Ecosistemul depinde de aceste
condiții hidrologice.