Pastelul este o creație lirică descriptivă, aparținând literaturii culte care, prin intermediul unui peisaj,

transmite sentimentele eului liric contemplator. Modul de expunere folosit este descrierea. Într-un
pastel, dominante sunt imaginile artistice, realizate prin figuri de stil, organizate într-o descriere de tip
tablou. Aceasta poate avea ca temă un anotimp, un colț de naturǎ, un moment al zilei, un aspect din
viața micilor viețuitoare etc.

Termenul „pastel” provine din artele plastice. La origine acest termen desemna un creion colorat,
moale, pentru desen, făcut din pigmenți pulverizați, amestecați cu talc și cu gumă arabică; termenul s-a
extins, desemnând atât o tehnică artistică de pictură, cât și orice tablou sau desen executat cu acest fel
de creioane.

În literatură, preluat de poetul român Vasile Alecsandri, termenul a ajuns să desemneze o poezie cu
conținut liric, în care se zugrăvește un tablou din natură. Vasile Alecsandri este considerat cel mai mare
autor român de pasteluri.[1] Exemple: „Sfârșit de toamnă”, „Iarna”, „Miezul iernii”, „Gerul”, „Viscolul”,
„Dimineața”, „Noaptea”, „Malul Siretului”.

Pastelurile, bogate în imagini artistice (vizuale, olfactive și auditive) exprimă sentimentele poetului în
mod direct, prin intermediul descrierii și al epitetelor, comparațiilor și al personificărilor. Autorul
creionează un tablou al naturii având în prim-plan elementele ale naturii pe care le descrie.

Deoarece pastelul este o specie a genului liric, în el mai sunt prezente și elemente de prozodie, ritm și
măsură.

Creatorul pastelului în literatura română este considerat Vasile Alecsandri. Toate pastelurile sale au fost
publicate în revista „Convorbiri Literare”(1868-1869)

Pasteluri au mai scris: Ion Heliade Rădulescu, Mihai Eminescu, George Coșbuc, George Bacovia, George
Topîrceanu, Ion Pillat, Lucian Blaga etc.