Sunteți pe pagina 1din 1

Argumentare pastel

Pastelul este o specie a genului liric în care se descrie un colţ din natură, eul liric contemplând un peisaj
faţă de care îṣi exprimă anumite gânduri ṣi sentimente. Termenul de „pastel” provine din domeniul
picturii ṣi a fost preluat de către poetul paṣoptist Vasile Alecsandri pentru a pune bazele unei noi specii
literare care creionează tablouri prin intermediul cuvintelor. Volumul reprezentativ este intitulat
sugestiv „Pasteluri”, acesta oglindind imagini diverse din natură, surprinse în toate anotimpurile. Un
exemplu relevant în acest sens este pastelul „Malul Siretului”, poezia întrunind trăsăturile specifice ale
acestei specii literare.

În primul rând, putem spune că „Malul Siretului” este un pastel deoarece se descrie un colţ din natură,
spaţiul conturat de poet fiind evidenţiat încă de la început prin intermediul titlului. Aceasta din urmă
anticipă conţinutul textului poetic, mai exact, obiectul contemplaţiei eului liric. Malul râului este admirat
în decursul unei dimineţi de vară, timpul fiind sugerat chiar din primul catren al pastelului prin sintagma
„raza dimineţii”. Mai mult, ca în orice pastel, ṣi în „Malul Siretului” tema este natura. Astfel, textul liric
este presărat cu o multitudine de elemente ale naturii terestre: „luncii”, „râul”, „malul”, „prundiṣul”,
nelipsind nici referirile la natura cosmică: „raza”, „nour”....

S-ar putea să vă placă și