Iarna

de Vasile Alecsandri

Pastelul

Vasile Alecsandri este considerat ,,părintele pastelului’’ în literatura română, deoarece

a fost primul scriitor român care a abordat această specie literară, în secolul al XIX-lea. Poetul
a preluat termenul de pastel din artele plastice, domeniu în care acesta desemnează un desen
realizat în culori palide, cu ajutorul creioanelor moi. El a scris un ciclu de 30 de poezii
dedicate naturii Mirceștilor, anotimpurilor, diferitelor momente ale zilei și muncii câmpului.

În opinia mea, poezia Iarna, de Vasile Alecsandri este un pastel, deoarece este o

creație care aparține genului liric, în care eul creator descrie, în mod subiectiv, un tablou din
natură. În pastel se utilizează un limbaj plastic, observându-se frecvența structurilor nominal-
adjectivale de tip epitet, se creează emoţie mai ales prin intermediul imaginilor vizuale care
evocă, de obicei, culori pale, delicate și se exprimă impresiile şi sentimentele creatorului în
legătură cu peisajul descris.

În primul rând, ca orice pastel, această poezie este o creație lirică în care se utilizează
ca modalitate principală de expunere descrierea unui tablou din natură, surprins în anotimpul
rece. Cele patru catrene corespund unor tablouri poetice, care surprind deopotrivă natura
cosmică şi pe cea terestră, într-o deplină comuniune. Primul tablou, constituit din primele trei
strofe, creează o imagine a unui cer devenit stranie oglindă a spaţiului terestru, prin reflectarea
norilor „ca lungi troiene călătoare”. Eul liric prezintă o zi de iarnă, cu cer acoperit de nori, cu
soarele care se zărește timid, cu ninsoare abundentă, într-o atmosferă statică.

Între altele, în al doilea tablou(ultima strofă), accentul cade asupra componentei

temporale, redată prin enumeraţie şi repetiţie: „ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge
iară!”. Chiar şi soarele „rotund şi palid” trezeşte nostalgia unei vârste dispărute, a visului de
tinereţe. În acest tablou, se prezintă o zi de iarna dominată de cer senin și de soare strălucitor,
în care își face simțită ființa umană, ceea ce dinamizează peisajul hibernal.

În al doilea rând, prin utilizarea modalității de expunere a descrierii subiective, se

prezintă impresiile şi trăirile eului liric, în ipostaza unui eu contemplator al peisajului
hibernal, care îi provoacă o varietate de reacţii, de la nostalgie la veselie. O caracteristică
importantă a pastelului este abundenţa imaginilor artistice şi a figurilor de stil. Astfel, spaţiul
contemplat se extinde la dimensiunile întregii ţări, personificată  în două ipostaze: a unei
femei frumoase cu „umeri dalbi” şi a unei amazoane apărate de o „zale argintie”.
Comparaţiile redau nota de dinamism, „fulgii … ca un roi de fluturi albi”. Epitetul
personificator în inversiune (”doritul soare”)  are menirea de a exprima în mod direct,
sentimentele eului liric faţă de astrul vieţii. Imaginea auditivă din finalul poeziei (”voios
răsună clinchete de zurgălăi”) îi lasă cititorului impresia optimistă a victoriei omului în faţa
iernii. Pentru realizarea exhaustivă a tabloului, eul creator folosește o gamă largă de epitete
simple, antepuse sau postpuse, cromatice sau personificatoare. Epitetele:,,troiene
călătoare”, ,,zale argintie”, atribuie însușiri conotative unor elemente din natură, în timp ce
epitetul personificator ,,cumplita iarnă" animă peisajul natural. Epitetele cromatice:,,fluturi
albi”, ,,umeri dalbi, ,,clăbuci albii”, ,,fantasme albe” sugerează culoarea predominantă a
tabloului hibernal.

În plus, se poate observa că elementele de prozodie sunt specifice pastelurilor lui

Alecsandri, particularitățile versificației susținând atmosfera peisajului descris: ritmul trohaic
dinamizează catrenele constituite din versuri cu măsura de 15-16 silabe și cu rimă
împerecheată.

În concluzie, trăsăturile demonstrate anterior justifică încadrarea operei “Iarna”, de

Vasile Alecsandri, în specia lirică numită pastel.