PASTEL

de George Coșbuc
(1866- 1918 )
,,PASTEL” de George Coșbuc este o poezie alcătuită din cinci strofe şi a cărei primă
ediţie a fost publicată în revista „Pagini literare” în1899. 
Termenul ,,pastel ” provine din artele plastice ,iar la origine ,acest termen desemna un
creion colorat , moale , pentru desen .Termenul s-a extins , desemnând atât o tehnică artistică
de pictură, cât și orice tablou sau desen executat cu acest fel de creioane.  
În literatură, preluat de poetul român Vasile Alecsandri – considerat creatorul
pastelului în literatura română ,termenul a ajuns să desemneze o poezie cu conținut liric , în
care se zugrăvește un tablou din natură.
Pastelurile sunt bogate și în imagini artistice (vizuale, olfactive și auditive ) și exprimă
sentimentele poetului în mod direct,prin intermediul descrierii și al figurilor de stil precum
epitete, comparații și personificări. Autorul creionează un tablou al naturii având în prim
plan elemente ale naturii, pe care le descrie.    
În literatura română au mai scris pasteluri Mihai Eminescu, George Bacovia ,George
Coșbuc, George Topîrceanu , Ion Pillat ,Lucian Blaga ,Ion Heliade Rădulescu.                        
Pastelul este o specie a liricii peisagistice, în care se descrie un colț din natură: aici-
grădina, pădurea,deal și vale ,păduri și ape,satul,vatra,drumul,întreaga natură-cer și
pământ. Poetul, exprimându-și propriile sentimente în strânsă legătură cu aspectele
înfățișate,simte pacea naturii,se lasă copleșit de  împăcarea din întregul Univers. Aspectele din
natură prezentate sunt  peisaje de diferite  dimensiuni.
Modul de expunere predominant este descrierea, iar, când poetul zugrăvește un peisaj de
început al serii, înfățișând  momentele înserării în derularea  ei, pastelul dobândește
caracteristicile unui tablou în versuri. Aspectele zugrăvite și sentimentele poetului sunt puse
în evidență prin intermediul imaginilor artistice, predominante fiind cele vizuale, locul
culorilor din pictură fiind luat de figurile de stil, între care epitetele cromatice ocupă un loc
important. 
   Titlul „Pastel” este sugestiv, indicând denumirea speciei liricii peisagistice, utilizată doar
în cadrul literaturii române. Astfel, titlul are rolul de a anticipa descrierea unui colț de natură,
în care poetul își exprimă discret sentimentele de încântare în liniștea ce cuprinde
împrejurimile satului în noapte ce,,scoboar-adânca pace”.Treptat, orice trimitere spre ideea
de mișcare dispare.
Căutând să surprindă momentul înserării, Coșbuc recompune, în spațiul imaginar al
poeziei, un peisaj rustic, în care noaptea se insinuează treptat, până reușește să ia în stăpânire
întregul tablou. Cadrul descrierii este vast.Astfel,în strofa întâi privirea poetului se oprește în
grădină,simțind adierea muzicală a vântului,ființă supranaturală,înzestrată cu ,,aripi” (folosind
aliterația,alternează repetiția consoanelor,,v”,care dă senzația de mișcare a vântului cu ,,ș”ce
aduce liniștea înserării),urmărindu-l alinându-se în
căutarea ,,culcușului” ;macul,,roș”,cicoarea își închid florile,adormind. Imaginile vizuale
urmăresc roșul macului ,culoarea bucuriei ,freamătul petalelor,refugiul vântului, prin vișinii
grădinii, personificat asemenea unui plimbăreț prin natură.  Personificarea „Din ochi
clipește-ncet cicoarea/ Și-adoarme-apoi și ea” exprimă starea de liniște redată de
contemplarea naturii, cu puternice reverberații în sensibilitatea eului liric. Această
personificare are rolul de a crea o atmosferă în care liniștea își pune amprenta asupra florilor.
Elementul uman este prezent prin ființa poetului:,,eu”,care se oprește lângă pădure ce-a
obosit,,căci ziua-ntreag-a tot cântat”, pare o ființă ce ocrotește arborii,păsările,le ascultă
glasurile. În tăcerea amurgului,ființa ei se retrage în gânduri. Privirea alunecă spre
dealuri ,spre cărarea și mai departe spre sat,totul umbrit de noaptea ce se apropie.
Personificarea pădurii,verbele: a obosit,tace,amurgește,întunecă- aduc liniștea care cuprinde
natura. Verbele la prezent, predominante în poezie, au rolul de a transmite ideea eternizării
naturii surprinse în acest pastel, a elementelor care compun tabloul fascinant al înserării.
În a treia strofă a pastelului este prezentat un tablou static, care întregește starea de liniște
ce a cuprins întreaga natură în momentul înserării. Descrierea surprinde trecerea de la
crepuscul la noapte, prin imaginea vizuală: „amurgul moare… dă semne nopții din
ponoare”. Personificarea „Ea-mbracă haine-ntunecate”, precum si epitetul personificator
„tăcută”, au rolul de a crea o atmosferă plină de mister,noaptea este o ființă de basm,un înger
întunecat,care ,,bate din aripi,plutind”.Se remarcă impersonalitatea vocii lirice, pentru că
poetul a  accentuat spectacolul naturii, o magnifică panoramă surprinsă în toate detaliile
ei.Verbele sugerează încremenirea naturii cuprinsă de o liniște profundă.
În atmosfera întunecată apare lumina ,,tăciunilor”,imagine caldă,odihnitoare,de
pace,singura mișcare este graba unei femei ,,să ceară cu-mprumut jăratec”și a păsării de
noapte care ,,dă roate-tăcutul liliac”,epitet ce completează liniștea,ușoara mișcare.
Tabloul plin de mișcare lină devine,în final,static,totul este copleșit de somn,de adânca
pace,iar sunetul,,zăvorului”închide poarta dintre om și natură .Liniștea domină pe ,,drum”și în
cer,iar luna devine stăpâna nopții. În ultima strofă,poetul redevine copilul,,visându-și jocul”,
alături de mama care face ultimele mișcări casnice:,,mai toarce,învelește
focul” ,grijulie ,,încuie ușile” și apoi ,,se culcă”.Noaptea în sat e încremenită într-un prezent
etern. Singurele zgomote în liniștea nopții sunt: zăvorul și cariul care roade,,în grindă”,sunete
calde,plăcute în noaptea odihnitoare,o muzică abia șoptită în tăcerea desăvârșită.
Măsura versurilor de 8-9 silabe,ritmul iambic,rima inegală : pereche,monorimă dau o
legănare a timpului în pacea nopții ce cuprinde natura.