POVESTEA VANTULUI

De Eugen Jianu

Cum, nu tiai c vntul spune poveti?

nseamn c nici ast primvar, nici ast
toamn nu i-ai ascultat uotelile din fnea ori din frunziuri!
Sau nu l-ai neles, socotind c vine i pleac aa, hai-hui,
jucndu-se de-a prinselea. Mare meter povestitor este vntul. Ma nvat bunicul s-i ascult oapta i s i-o nteleg.
Viu de departe, de peste mri i ri, oho! cte n-am vzut eu pe
unde am colindat, c drumurile mi sunt lungi i nu de puine ori
ocolite. M-am oprit oleac ntr-o pdure i am luat aminte la cele
ce spun tufanii i copacii atunci cnd i clatina frunile! Am plecat
mai departe zbovind asupra cmpiei unde am uotit cu lanurile,
port vara solia roadelor bogate ale grnelor, iar toamna pe cele
ale porumbului. M mai odihnesc i eu c de, acela care umbl
mult ostenete i el. Atunci m aciuiez prin vreo livad, acolo trag
cte un pui de somn, sorbind aroma vreunei piersici ori a unui
mr. Pornesc din nou i urc pna sus pe crestele cele mai nalte
ale munilor, cobor apoi vile i din izvor n pru, apoi mai
departe pe ruri, pna la marea ncreit de valuri cu coame
nspumate. Iau un susur cu mine i-l port, l port i l cnt i
uite aa, azi aici, mine colea, pretutindeni i nicierea! ba un
alint, ba o doin, numai s stai i s m ascultai!
Astzi diminea, aa cum am spus, era i el mai altfel dect a
fost pna acuma. Parc mai posomort, mai ngndurat, nu-i mai
afla astmprul.
De-acuma, gata, mi-a trimis vorb din lcaul lui de MiazNoapte fratele meu cel mare: crivul. i-a tocmit telegarii, i-a
ncordat trmbiele i i-a foltuit tobele, el are s domneasc
peste iarn, are s-nvlmeasc omturile, ridicnd nmei i
troiene. Ei, dup o vreme are s osteneasc i el, atunci ai s iei
afar i ai s te dai cu sniua.