ACCENTUL este pronunţarea mai intensă a unei silabe din cuvânt.

În limba română, accentul

este liber, nu are un loc fix, de aceea nu există reguli precise de accentuare a cuvintelor.
Accentul poate marca:
*ultima silabă: po-por, ca-fea, fe-li-nar, co-pil;
*penultima silabă: fe-me-ie, gră-di-nă, lâ-nă;
*antepenultima silabă: ca-me-ră, re-pe-de, i-ni-mă;
*mai rar, accentul poate cădea şi pe a patra silabă, numărând de la ultima: ve-ve-ri-ţă, la-po-vi-
ţă.

l. Accentul poate distinge cuvinte cu sens diferit:

companie = unitate militară; companie = însoţire, tovărăşie
el cântă – indicativ, prezent; el cântă – indicativ, perfect simplu
2. DOOM – 2005 recomandă o singură accentuare la cuvinte precum: adică, aripă, avarie,
caracter, călugăriţă, doctoriţă, duminică, fenomen, ianuarie, lozincă, miros, regizor, sever, şervet,
unic, butelie, mafie, matur, pronostic (previziune), translator (persoană), translator (aparat).
De asemenea, se recomandă o singură accentuare la forme verbale ca: tăceţi, bateţi, suntem,
sunteţi.
3. DOOM – 2005 admite variante accentuale literare libere la mai multe cuvinte:
acatist/ acatist
anost/ anost
antic/ antic
candid/ candid
colaps/ colaps
facsimil/ facsimil
firav/ firav
gingaş/ gingaş
halteră/ halteră
hatman/ hatman
intim/ intim
jilav/ jilav
manager/ manager
penurie/ penurie
picnic/ picnic,
pilotă/ pilotă,
ponei/ ponei
profesor/ profesor
prognostic/ prognostic (prognoză medicală)
(a) rabata/ (a) rabate (a lăsa în jos, a îndoi), vb., ind.prez.3 sg.rabatează/rabate;
trafic/ trafic

De obicei, cuvintele terminate în consoană sunt accentuate pe ultima silabă (felinàr), iar
cuvintele terminate în vocală sunt accentuate pe silaba penultimă (feméie). Atunci când ultimul
sunet al cuvântului este a (cu excepția cazurilor în care a este articol, ca în casa), accentul cade
pe ultima silabă (musacà, tremurà).
Cuvintele accentuate pe silaba antepenultimă sunt mai puțin frecvente, iar cele accentuate pe cea
de-a patra silabă începând de la finală sunt extrem de rare: férfeniță, gǻrgăriță, gògoriță,
làpoviță, lúbeniță, prépeliță, rǻzmeriță, șlḯboviță, vèveriță.

Atunci când există forme duble de accentuare, limba literară preferă, în general, forma în care
accentul este mai apropiat de finalul cuvântului. Astfel se va accentua: bolnàv, caractér,
dumḯnica, dușmàn, fenomén, ianuàrie, lozḯncă, regizòr, sectòr, șervét (nu bòlnav, caràcter,
dúminica, dúșman etc.)

Notă: Se va accentua însă în limba româna: călúgăriță, dòctoriță (nu călugărḯță, doctorḯță).