UNIVERSITATEA ,,Iuri Fedkovici” DIN CERNĂUȚI

CATEDRA DE LIMBI CLASICE ȘI ROMANICE

LUCRARE DE DIZERTAȚIE

Tema: CREAȚIA LITERARĂ A POETEI ANA BLANDIANA

Coordonator: Prof. dr. Lora Bostan

Masterand/ă:
......................................

CERNĂUȚI
2021
 CREAȚIA LITERARĂ A POETEI ANA BLANDIANA

Introducere...............................................................................................................

Premisele abordării temei.....................................................................................

Scopul cercetării...................................................................................................

I. Ana Blandiana: breviar bio-bibliografic..............................................................

II. Teme și motive în creațiile literare ale Anei Blandiana.....................................

III. Specificul creației literare.................................................................................

IV. Imaginarul poetic în creația artistică a Anei Blandiana....................................

4.1. Metafora în poeziile ultimelor decenii.......................................................
4.2. Poetul și poezia în concepția Anei Blandiana............................................
4.3. Incursiune în proza poetică........................................................................

V. Romanul – gen literar în opera scriitoarei Ana Blandiană................................

VI. Eseul – specie literară în publicistica blandiană..............................................

VII. Creația literară a Anei Blandiana pe medirianele lumii...................................

Bibliografie ............................................................................................................
Cuprins ...................................................................................................................
 CREAȚIA LITERARĂ A POETEI ANA BLANDIANA

Introducere
Pledoaria pentru frumos, adevăr, bine și alte valori umane se regăsește în operele
marilor scriitori de pe mapamond, fie că imaginarul artistic și literar este transpus în
proză, poezie, dramaturgie sau în publicistica scriitorilor, care fac parte deja din
patrimoniul universal. ,,Frumusețea va salva lumea”, iată convingerea unui clasic din
literatură rusă și universală! Adevărul pur îi animă pe scriitori să devină confesivi,
dincolo de ,,sticla” paginii de carte în care se oglindesc neliniștile, trăirile și neînplinirile
lor existențiale.
Poeții cu energie și sevă artistică, scriitorii de calibru, refuză literatura de sertar. Ei se
transpun total, așa cum se oglindește soarele în apele mărilor și ale lacurilor argintii în
amiezile de iulie. Poeții mari nu pot fi încarcerați. Ei sunt prin felul lor de a fi, irump
precum lava unui vulcan atunci când te aștepți mai puțin. Un poet de substanță, fie că este
romantic, clasic, simbolist sau neomodernist, se simte din tinerețe ca un adolescent plin
de candoarea iubirii, neatent cu viața sa uneori (Seghei Esenin, Eminescu, Nicolae Labiș,
Nichita Stănescu). Unii debutează devreme, alții la vârsta maturității după ani de
activitate publicistică, acumulări și întâlniri memorabile. Nu-i putem pune la Index, nici
nu-i putem înlătura. Cine îl poate ignora pe Tudor Arghezi, poetul simbolist interbelic,
care a debutat abia la 47 de ani?
Fragili, plini de angoase, poeții par uneori ca niște copii, care fie sunt plini de
entuziasm, fie sunt timizi și evistă să se exprime. Sunt în expectativă. Când ajunsese
suficient de cunoscut, marele Lucian Blaga, poetul-filosof, universitarul de la Cluj și
diplomatul, avea să fie întrebat de unul din membrii familiei sale, știind că nu vorbea în
etapa copilăriei mici: ,,De ce nu ai vorbit până la 4 ani?”. Răspunsul scriitorul fost
sapiențial: ,,Dacă nu aveam nimic de spus, cum era să vorbesc?”
În galeria marilor scriitori din literatura română contemporană, Ana Blandiana este o
figură insolită, un model diafan de binețe și tandrețe, nu doar prin poeziile sale, cât și prin
dialoguri la care este invitată uneori să participe, fie în fața tinerilor, a studenților ori în
cercurile literare cu prilejul unor lansări de carte. Creația literară a Anei Blandiana s-a
impus prin delicatețea proprie-i scriituri, prin imaginile poetice transpuse în versurile
volumelor publicate ,,o dată la doi ani”, așa cum îi place să spună, temporizând elanul
tinerilor poeți doritori de afirmare în spațiul literelor.
Abordarea unei teme privitoare la creația literară a Anei Blandiana este un demers
dificil în condițiile actuale, când bibliotecile nu sunt deschise publicului cititor și când
evenimentele literare sunt promovate de edituri exclusiv în mediul virtual. Iată că nu doar
scriitorii au avut de suferit în trecut (Ioan Slavici, Radu Gyr, Vasile Voiculescu ș.a.), ci și
cărțile astăzi sunt private de bucuria întâlnirii cu tinerii cititori, apărând doar în câteva
fascicole în format electronic, atât cât i se îngăduie celui care simte bucuria lecturii.
Poezia Anei Blandiana, eseurile sale, nu pot lipsi din manualele de literatură dedicate
elevilor din ciclul liceal, cum nu pot fi ignorate nici volumele în proză, în care nu ne
întâlnim cu romanul sau cu schițe de teatru, ci cu proza poetică în multitudinea
variațiunilor tematice.
Scopul abordării temei: Creația literară a poetei Ana Blandiana vizează evidențierea
tematicii și valorilor stilistice ale miilor de pagini scrise, în care eul poetic se identifică,
fără pedanterii edulcorate, ci simplu, cu toate angoasele care îl ating pe scriitor în orele
sale de reflecție.
Literatura Anei Blandiana, cuprinsă în volumele sale de versuri, în eseurile și publicitica
sa de după 1990, când a reușit să se exprime liber, așa cum este firesc în orice societate
democratică, trebuie să fie mai atent cunoscută și cercetată și în ținuturile locuite de etnici
români din țările limitrofe României.
Tradusă și periodic invitată în Spania, Italia, Elveția, Franța, Germania, fie la
Târgurile de carte, fie la conferințe, în care Ana Blandiana apare ca un simbol al libertății
și rezistenței în fața oricărei forme de coerciție, poeta neomodernistă (după cum o
consideră istoricul și criticul literar Ion Pop) a primit numeroase premii și literare în
Germania (Berlin), Macedonia (Struga), România (București, Cluj-Napoca, Iași), Spania
(Madrid). Din Generația anilor ’60, alături de Nichita Stănescu, Cezar Ivănescu, Ileana
Mălăncioiu, Constanța Buzea, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Gabriela Melinescu, Ana
Blandiana s-a identificat în paginile revistelor Luceafărul și Amfiteatru din București,
participlând la evenimentele literare din epocă.

I. Breviar bio-bibliografic
Descendentă dintr-o familie de români din Banat (născută în Timișoara la 25 martie
1942 într-o familie de preot), Otilia Valeria Coman a urmat cursurile liceale în orașul
natal, iar pe cele universitare la Facultatea de Filologie (Limbi romanice) din Cluj-
Napoca. Absolvise liceul, dar în 1959 (debutase cu poezie în revista Tribuna1) i s-a pus o
restricție de a urma studii universitate umaniste sub pretextul că nu avea origini conforme
cu orientările partidului (tatăl ei activase ca preot ortodox). După vreo 3 ani i se ridicase
interdicția, tânăra timișoreancă exprimându-și intenția de a urma studii filologice la
Universitatea din Cluj-Napoca, poate cel mai vechi centru universitar din spațiul
transilvan.
Ca studentă, frecventa cursurile de estetică literară ale lui Lucian Blaga (filosof,
traducător, poet, dramaturg, și diplomat). În anii de studenție, Ana Blandiana participa la
manifestările literare din cadrul cenaclului tinerilor scriitori de la Casa Municipală de
Cultură, întâlniri care s-au desfășurat ulterior în incinta Casei de Cultură a Studenților din

1
Nicolae MANOLESCU, Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45, Pitești, 2008, 1047. col. 1;
frumosul oraș de pe malurile Someșului. ,,Întâlnirile erau prezidate de Ion Cocora, care
conducea și discuțiile dintre lectori”2, tânăra Otilia Coman având 20-21 de ani.
Din mărturiile scriitorului Aurel Podaru reținem următoarele: ,,După lectura unui
grupaj de versuri, au urmat, bineînțeles, obișnuitele observații critice. Printre cei care au
luat cuvântul au fost: Augustin Buzura, Romulus Guga, Ion Alexandru, Aurel Dragoș
Munteanu, Radu Mureș, Romulus Rusan, Gheorghe Pituț, Nicolae Prelipceanu”3.
În anii maturității literare a beneficiat de câteva burse de studii la Iowa University
(SUA), Heidelberg Universität (Germania) sau la Berlin, fiindu-i apreciate contribuțiile
literare și științifice.
Din opera poetică a Anei Blandiana amintit volumele: Persoana întâi plural (1964),
Călcâiul vulnerabil (1966), A treia taină (1969), 50 de poeme (1970), Octombrie,
Noiembrie, Decembrie (1972), Poeme (1974), Somnul din somn (1977), Întâmplări din
grădina mea (1980), Ochiul de greier (1981), Ora de nisip (1984), Stea de pradă (1986),
Întâmplări de pe strada mea (1988), Arhitectura valurilor (1990), În dimineața de după
moarte (1996), La cules de îngeri (1997, 2003), Balanța cu un singur taler (1998),
Soarele de apoi (2000), Refluxul sensurilor (2004)4
Alături de volumele de versuri, suficient de convingătoare pentru un poet înzestrat cu
har artistic, Ana Blandiana lasă contemporanilor și o operă în proză, din care menționăm
titlurile: Cele patru anutimpuri (1977), Proiecte din trecut (1982), Sertarul cu aplauze
(roman, 1992, 2002), Imitație de coșmar (nuvele, 1995), Orașul topit (2004) ș.a.
Pentru a imaginea mai clară asupra operei autoarei, originare din Timișoara, nu se pot
ignora volumele de eseuri: Calitatea de martor (1970), Eu scriu, tu scrii, el/ ea scrie
(1975), Cea mai frumoasă dintre lumile posibile (1978), Coridoare de oglinzi (1983),
Cine sunt eu? (2002), Soră lume (Ed. Humanitas, 2020) ș.a.
De-a lungul anilor de creație, Anei Blandiana i-au fost decernate: Premiul Uniunii
Scriitorilor din România (1969), Premiul Academiei Române (1970), Premiul pentru
Proză al Asociației Scriitorilor București (1980), Premiul pentru Literatură ,,Gotfried von
Herder (Viena, 1982), Premiul ,,Opera Omnia” (2001) și alte distincții cultural, juriile
recunoscând talentul uriaș al autoarei, energiile, pasiunea pentru creația artistică și
delicatețea prozei poetice regăsite în Notele de Lectură sau în volumele de eseuri.
Din motive ideologice, Ana Blandiana nu a avut acces la edituri, spre a-și publica
volumele în intervalele 1959-1964, 1985, 1986-19895.

2
Aurel PODARU, ,,Ana Blandiana la cenaclul tinerilor scriitori”, în rev. Mișcarea Literară, An XI,
nr. 1 (41), 2012, Bistrița, p. 25;
3
Ibidem;
4
Biobliografie de autor în vol. Ana BLANDIANA, Orașul topit (și alte povestiri), Ed. Humanitas,
București, 2004, p. 3;
5
Ibidem
 II. Teme și motive în creațiile literare ale Anei Blandiana
În configurarea personalității literare a poetei, cel puțin în primele volume, în
creațiile literare ale poetei se observă înrâurirea unor teme și idei venite dinspre Lucian
Blaga, ceea ce este firesc în etapa de început, de vreme ce audiase cursurile de estetică a
filosofului la Universitatea din Cluj. Volumul Călcâiul vulnerabil relevă influența
scriiturii blagiene: ,,tema somnului, a străbunilor a matriciatului (”Vreau satul cu sunetul
lacrimii mele”)”6.
În pofida eliberărilor prozodice ulterioare, ,,influența lui Blaga, discretă, este – de aici
înainte – statornică. Blandiana se numără printre poeții a căror ascendență blagiană
reprezintă unul din elementele definitorii pentru linia nouă de la mijlocul deceniului
șapte...”7.

Orice persoană familiarizată cu istoria și teoria literaturii observă că ,,motivul visului

din vol. Proiecte din trecut o apropie pe autoare de romantism, însă, spre deosebire de
reprezentanții acestui curent, după cum explică ea însăși, visul, în scrierile sale, nu se află
în proximitatea morții, ci dimpotrivă reprezintă o intensificare a vieții” 8.

III. Specificul creației literare

6
N. MANOLESCU, Istoria critică a literaturii române, ed. cit., p. 1048, col. 1;
7
Ibidem
8
*** rev. Espéculo, nr. 40 / 2008;
 Trebuie menționat că ,,literatura Anei Blandiana – poezie, proză scurtă, roman,
publicistică – a continuat netulburată de angajamentele civice ale autoarei, mai mult decât
atât, ea și-a continuat evoluțiile începute după 1977, când după volumul Somnul din
somn, criticii au perceput o semnificativă schimbare de discurs. Din păcate, după 1989
receptarea a fost politizată fiind fracturată între adeziunea ne-critică și respingerea
stângistă”9.
Neîndoilenic, ,,poezia sinceră și bibliografic sentimentală a tinerilor scriitori din anii
’60 a impus, pentru o vreme, o retorică a afectării și un număr de motive etico-sociale
generale, care astăzi se văd cu ochiul liber. Un vibrato emoțional constant însoțește
mărturisirile lipmezi, profesiile de credință nete, elocvența rituoasă. Formal, poeziile sunt
concrete, rotunjite pe la colțuri, cu metafore cuminți, dar care păreau impresionante
(,,frânghiile ploii”, ,,măduva surâsului”), rareori forțând avangardismul interbelic...” 10
Trebuie menționat că ,,spre deosebire de poeții de după 1980, la care există
sentimentul unei intime solidarități între viață și literatură, generația ’60 a fost partizana
unei poetici a naturalului, resimțind dureros artificializarea inerentă oricărui text literar
(...) Se vede bine că la Blandiana această poezie ”caldă”, care se vrea ”vibrantă” de
adevăruri sufletești nepoervertite, declarându-se ca atare și încercând să facă să triumfe
sufletul pur, fie și acesta de ordinul senszorialității (”Lăsați ploaia să mă îmbrățișeze de la
tâmple până la glezne”), fie de ordinul constrângerii morale”11.
Odată cu volumele publicate în anii ’80, poezia scritoarei depășește – cum era și
firesc – dominanta naturalistă a creațiilor din timpul studenției. ,,Reflexivă, gravă, simplă,
poezia Anei Blandiana nu mai cunoaște acum afectarea sentimentală și stilistica din
volumele anterioare, izbutind să-și asume deplin problemele morale și existențiale pe care
le consideră esențiale și să le individualizeze ca trăiri veritabile. Și dacă peisajul este
exclusiv acela lăuntric, moral, iar dintre teme lipsește(și va lipsi mereu), erosul, autentică
este poezia din volumul A treia taină, în măsura în care comunică neliniștea sufletului
poetei confruntată cu dilema sau cu misterul existenței, cu vinovăția, cu eroarea și cu
moartea...”12.
Criticii literari observă că ,,volumele maturității poetei trebuie considerate acelea care
urmează: Octombrie, noiembrie, decembrie (1972) și Ochiul de greier (1981). În mod
esențial, nu se mai schimbă mare lucru după volumul A treia taină, în afară de
dobândirea acelei fluențe profunde a limbajului moral, care face din Blandiana din anii
’70 o poetă incomparabil superioară celei din deceniul debutului ei ;i una din cele mai de
seamă a literaturii noastre contemporane. Imaginația poetică se confundă în în miracolele
unei lumi aproape supranaturală și exprimă o biografie mallarmiană ... a poetei” 13.

9
Răzvan VONCU, Poeți români de azi, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019, p. 117;
10
Nicolae MANOLESCU, Istoria critică a literaturii române, ed. cit., p. 1048, col. 1;
11
Ibidem, p. 1047, col. 2;
12
Ibidem, p. 1048, col. 2;
13
N. MANOLESCU, Istoria critică a literaturii române, ed. cit. p. 1048, col. 2;
 În raport cu poezia din cărțile publicate în anii ’70-’80 ai secolului precedent, în care
tema naturii era dominantă, poezia scrisă după 1990 păstrează registrul liric, dar în
același timp este mai concretă, în care transpare tema suferinței, a neliniștilor
lăuntrice. ,,Elementul coagulant este, cred, căutarea obsedantă a simplității discursului
poetic. Atenție: simplitate, nu simplism. Blandiana, puțin preocupată de "–isme", de
mode, ar eo dicțiune lirică proprie, pe care o reia și o rafinează neîncetat cu migală de
benedictin. Poezia nu este pentru ea un discurs public, o mască pe care o abordează de
câte ori pășește în agora, ci însuși discursul ei taciturn, adevărata ei existență" 14.
Fără îndoială, ,,lirismul, unul de esență tare – trebuie spus – derivă din blândețea cu
care Ana Blandiana supune suferința, punând-o în vers.
Se-aud niște voci minunate ale frunzei,
E minunat că nu înțeleg ce spun,
Știu doar că există,
Și poate chiar comunică între ele,
în timp ce vocea mea indescifrabilă
îi bucură pe cei ce-o ascultă,
deși n-o înțeleg,
în timp ce tu însuți poate vorbești
fără ca noi să ne dăm seama,
fără să speri că te va auzi cineva
pe acest tărâm de sunete paralele
și de bucurii care nu au nevoie unele de altele...

(Ana Blandiana, Variațiuni pe o temă dată)

Ceea ce emoționează îndeosebi în lectura acestor texte, este simplitatea cu care Ana
Blandiana își descrie stările complexe pe care i le provoacă despărțirea metafizică de cel
plecat Dincolo"15. Evident că ,,impresionează și emoționează capacitatea poetei de a-și
privi în față suferința, de a se juca sobru, chiar grav (spre a nu se lăsa înfrântă)... Poezia
din volumul Variațiuni pe o temă dată este o chintesență a mitologiei ei personale și, în
același timp, o transcriere sobră a unei experiențe metafizice. Poeta se apără de golul pe
care destinul l-a creat în viața ei, cu "arma", care este însăși qualia ființei sale: poezia"16.

IV. Imaginarul poetic în creația artistică a Anei Blandiana

14
Răzvan VONCU, Poeți români de azi, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019, p. 118;
15
Ibidem, p. 122;
16
Ibidem, p. 123;
 4.1. Metafora în poezia ultimelor decenii

În manifestărilor literare din spațiul românesc, începând cu poeții din Generația

șaizecistă (Cezar Ivănescu, Nichita Stănescu, Ileana Mălăncioiu ș.a.) s-au încercat câteva
schimbări de paradigmă referitoare la concepția despre poezie în contextul social-politic
al vremii. Între poeții care au scos în evidență necesitatea metaforei în poezie, cel mai
inspirat a fost Nichita Sănescu. Însă, alături de el, alții scriitori și-au pus în valoare
condeiul literar, oferind literaturii române poeme de reală valoare literară (Marin Sorescu,
Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Constanța Buzea ș.a.). Deceniile care au urmat și noile
curente literare occidentale i-au impulsionat pe scriitorii implicați în Mișcarea literară din
jurul revistei Echinox (Cluj-Napoca) sau din jurul revistei Convorbiri literare și Opinia
Studențească (Iași). În registrul stilistic al poeților metafora devenise regina figurilor de
stil (fără a ignora alegoria, interogația retorică, personificarea, comparația ș.a.).
În raport cu predecesorii, optzeciștii din Transilvania (Iulian Boldea, Mircea Petean,
Ovidiu Pecican, Ion Cristofor, Ioan Pintea ș.a.) au avut o altă optică, mai liberă asupra
poeziei, consonând cu ideile poeților din jurul revistei Opinia Studențească de la Iași
(Daniel Corbu, Emilian Marcu, Adrian Alui Gheorghe ș.a.).
Din rândul șaizeciștilor, Ana Blandiana și-a urmat drumul propriu în creația artistică,
în poemele căreia metafora este pusă în lumină într-un registru tematic variat. La
cumpăna dintre milenii, Ana Blandiana publica volumul de versuri Poeme noi (București,
Ed. DU Style, 2000), în paginile căruia își revalorizează registrul liric cu care ne-a
obișnuit din deceniile anterioare. Autoarea volumului ,,își regăsește temele, viziunea și
retorica intacte, reluându-le cu naturalețe într-o completare organică. Noua Blandiana
surprinde mai curând prin consecvență decât prin noutate, contrară într-o nouă
progresivitate elegiacă. Elegiile Anei Blandiana sunt, de fapt, reverii de contopire.
Imaginarul se angajează în scenarii ale vegetalizării spre a înlesni nostalgiei accesul la
pulsul cosmic, intrarea într-un timp al melancoliei paradisiace, al eternități ritmate.” 17
Imaginarul poetic în compozițiile literare ale Anei Blandiana transfigurează temele și
le preschimbă tragismul în pradisiac, ,,rezolvând drama în luminozitate” 18. Imaginea
morții este redată uneori cu virtuzitate stilistică în poeziile sale din ultimile decenii. ,,Cele
mai grave metafore ale morții devin astfel, sub acțiunea politizată a imaginarului reveriei
maternale:
Dealul acesta senzual
Ca un sân al pământului
Legate-ntre ele prin vine lungi
Prin care morții curg
Dealul acesta ca un sân
Umflat al morții belșug
17
Alexandru CISTELECAN, Al doilea top, Ed. Aula, Brașov, 2004, p. 37;
18
Al. CSTELECAN, op. cit., p. 37;
 La care,
Când mi se face sete
Voi fi adusă să sug”.19
Într-o manieră asemănătoare, dar cu delicatețe repuse în pagină, sunt versurile poeziei
Sfârșitul lumii:
Sfârșitul lumii dac-ar fi să fie
Ce-ar fi mai mult decât explozia-n vânt
Al unui glob de păpădie
Care dispare semănând.
Și în versurile de mai sus, ,,acest refuz al imaginarului de a se lăsa contaminat de angoasă
și de a cultiva flora anxioasă induce elegiilor o vocație luminiscentă ce transcende
instrucția ideii ca atare”20. Alteori, ,,elegia joacă astfel între elegie și pamflet,
reamintindu-și patetismul și convenționalul într-o grație austeră, cu tensiunile reținute” 21.
Atât înainte, cât și după 1989, metafora era piesa de rezistență a unui poem în atenția
oricărui autor. ,,În condițiile dictaturii, în societatea cu înlocuitori, poezia care, prin
metaforă, reușea adesea să treacă peste capul sau pe sub nasul cenzurii, ținea loc de foarte
multe lucruri care nu au drept în cetate: religie, istorie, filosofie. Prin ea toată lumea
respira ultimele molecule de libertate, iar tirajee atingeau firesc multe mii și chiar zeci de
mii de exemplare. Acum toate aceste domenii și-au reluat locul în conștiița publică, iar
poezia a rămas să se adreseze unei mici elite de cititori de poezie" 22.

4.2. Poetul și poezia în viziunea Anei Blandiana

19
Ibidem, p. 38;
20
Ibidem
21
Ibidem, p. 39;
22
Ana BLANDIANA, în rev. Mișcarea literară, An XI, nr 41, 2021, Bistrița, pp. 28-29;
 În lumea scriitorilor, ,,fiecăruia dintre noi îi este mai importantă propria singurătate
creatoare, decât solitudinea cu ceilalți" 23. De la momentul inspirației, fermentul creativ,
forma finală a poeziei, până la lectura și receptarea din partea cititorilor și a criticii
literare, sunt câteva etape necesare în constituirea și evidențierea actului poetic. ,,Timpul
bun pentru poezie este un fel de loc geometric între sensibilitatea poeților și cea a
cititorilor ei, un timp, un sezon, o oră în care coarda vibrând dureros a poeziei pune în
rezonanță alte și alte tensiuni și face să vibreze, la rândul lor, toate strunele întinse ale
epocii"24.
În opinia Anei Blandiana, ,,în lumea contemporană poetul nu mai are nimic din
neplăcuta aură romantică. Trăim într-o lume mult prea zgomotoasă pentru ca poetul să
mai vrea altceva decât puțină liniște, o lume cu prea multe vedete și monștri sacri, pentru
ca poetul să poată avea lipsa de gust de a vrea să devină și el unul dintre aceștia. Cei care,
cu sau fără voia lor, lunecă pe această pantă – nu numai periculoasă dar și kitsch – își
plătesc din greu greșeala, uneori chiar cu propria operă. Poetul contemporan trăiește
modest, ar efamilie, este profesor universitar, diplomat sau pur și simplu scriitor
profesionist. Trăiește adesea până la adânci bătrâneți. Se lasă, cu scepticism, încununat de
premii și lasă în urma sa o operă încheiată, complexă și fără iluzii. S-a observat, sper, că
am schițat acest portret robot al poetului secolului XX, gândindu-mă la exemplele celebre
ale marilor poeți europeni din ultimele decenii"25.
Întrucât creațiile literare și artistice se adresează unui public larg, nu doar unor inițiați
și nu doar pentru un interval anume, Ana Blandiana consideră că actul poetic trebuie să
aibă un impact etic, nicidecum destructiv. Astfel, ,,artiștii, poeții, sunt responsabili numai
pentru ceea ce scriu ei, nu și pentru ceea ce se scrie despre ei"26.
Fără originalitate și talent, cu anevoie se poate considera cineva scriitor. ,,Talent? Dar
talentul e ceva aât de greu de definit, atât de capricios, de inefabil, încât nu numai o viață,
dar nici o operă nu se poate întemeia în întregime pe el. Dacă nu-l ai, devine o râvnită
intangibilă țintă, dacă-l ai, nu e decât un punct de pornire"27.
Poezia este concretizarea unui act de inspirație, transpus într-un registru stilistic și
semantic inedit, este o stare de grație, care uneori este inexplicabilă. În nuanțarea actului
poetic, autoarea apelează la comparații deosebite în volumul de eseuri, Eu scrii, tu scrii,
el / ea scrie (1976). ,,Îmi imaginez poezia asemenea oceanelor, a căror suprafață este
nesfârșită și nesfârșit de diversă – înghețată sau pacifică, străbătută de curenți reci sau
fierbinți, cu mări și culori diferite și de temperamente opuse, cu țărmuri line sau abrupte,
pustii sau aglomerate de orașe…"28

23
Ana BLANDIANA, în Virgil SORIN, Scriitori români contemporani, vol. I, Cartea Românească, 1999,
p. 8;
24
Ana Blandiana, în Virgil SORIN, op. cit., p. 9;
25
Ana BLANDIANA, în Virgil SORIN, Scriitori români contemporani, ed. cit., p. 11;
26
Ana BLANDIANA, Eu scriu, tu scrii, el / ea scrie, ed. cit., p. 12;
27
Ibidem, p. 13;
28
Ana BLANDIANA, Eu, scriu, tu scrii, el / ea scrie, ed. cit., p. 14;
 În concepția Anei Blandiana, ,,poezia, ca orice artă, este și o convenție. Un cod cu
termeni bine stabiliți și întăriți de secole, uneori de milenii de comunicare. Sugestia
eliptică și grațioasă a poeziei extrem orientale corespunde nu atât unei formații sufletești
deosebită de a noastră, cât unei îndelungate practici a semirostirii, care nouă de lipsește.
Iată un celebru poem aparținând marelui poet japonez Gociku:
Lunga noapte
Zgomotul apei
Spun ceea ce gândesc eu;
o frază care într-un poem european ar un vers printre multe altele, dar care, adăugându-se
unui întreg sistem de semnificații filosofice, istorice, artistice, religioase, comun poetului
și cititorului, devine poezie, este recunoscută ca esență a unui univers spiritual căruia
poetul și citittorul îi aparțin în egală măsură" 29. Aflată în ipostaza cititorului și poetului
deopotrivă, Ana Blandiana consideră că ,,poezia nu trebuie să strălucească, trebuie să
lumineze"30. Autoarea volumului de debut, Persoana întâi plural, își pune în pagină
opiniile despre poezie. ,,A considera poezia un vas, o formă, o îmbrăcăminte, o podoabă
numai, menită să prezinte în lume cât mai bogat, cât mai atractivm cât mai convingător
un sens sau altul înseamnă a nu înțelege nimic. Poezia nu este formă, ci jertfire până la
rămânerea sensului singur. Poetul nu este bijutierul capabil să execute odoare din aurul
clientului, ci regele blestemat să prefacă ceea ce atinge în aur" 31.
Viziunea scriitoarei asupra actului poetic este nuanțată și clară. ,,Cu excepția poeziei
propriu-zise – care prin simplul fapt că este numai esență, decantare, apare indiferent de
voința autorului ei, la răstimpuri uneori înspăimântător de lungi, alteori surprinzător de
scurte, în orice caz, cu excepția ei care nu este un instrument de exprimare, ci și o
realitate superioară, poate supremă – celelalte genuri, de la poezia zisă pentru copii și
până la eseu, tabletă, proză (fantastică sau nu), sunt modalități încercate, simultan sau pe
rând, pentru a spune cât mai mult, cât mai exact, cât mai nuanțat și cât mai accesibil ceea
ce vrei să spui"32.
Referitor la receptarea creațiilor poetice, Ana Blandiana crede că ,,poezia nu
influențează decât pe cei dispuși să se lase influențați, nu sensibilizează decât pe cei
sensibili"33.
În finalul interviului acordat scriitorului Virgil Sorin, Ana Blandiana opina: ,,A fi poet
nu este o profesiune, ci un grad de intensitate"34.

4.3. Incursiune proza poetică și fantastică

29
Ibidem, pp. 10-11;
30
Ibidem, p. 11;
31
Ibidem, p. 32;
32
Ana BLANDIANA, în Virgil SORIN, Scriitori români contemporani, ed. cit., pp. 9-10;
33
Ana BLANDIANA, Eu scriu, tu scrii, el / ea scrie, p. 9
34
Ana BLANDIANA, în Virgil SORIN, op. cit.,, p. 13;
 Observațiile cititorilor avizați conduc la opinii complementare referitoare la
volumele de proză scurtă publicate în ultimele șase decenii de Ana Blandiana. ,,Ca orice
creație artistică, nuvelele Anei Blandiana aparțin unei epoci și unui spațiu bine definite,
încadrându-se într-o literatură ce se opune regimului totalitar, însă particularitatea
Proiectelor din trecut, după cum observă Santiago Rodriguez Guerrero-Strachan, constă
în modalitățile de utilizare a fantasticului, printre realități prozaice, gri, ce construiesc o
lume obsesivă și mereu terifiantă (...) Cu toate ce există un substrat realist, în fiecare
dintre nuvele, verosimilitudinea întâmplărilor este ruinată de elemente onirice și chiar
grotești”35.
Nuvelele Anei Blandiana se constituie ca o formă de rezistență a scriitoarei în anii
cenzurii aparatului de stat represiv. Astfel, în paginile aceluiași volum menționat,
Proiecte din trecut, ,,umorul negru este foarte subtil prin intermediul căruia se conturează
realitatea sumbră impusă de represiune. Umorul devine în acest fel o cale de evadare din
cotidianul apăsător. De fapt, această contopire a fantasticului cu ironia nu doar
amendează nedreptatea”36, ci este un strigăt discret de reflecție în fața distorsiunilor
literare sub presiunea coerciției ideologice.
În continuarea celor menționate despre cartea la care am făcut referiri sumare, se
cuvine să precizăm că volumul Cele patru anotimpuri ,,reprezintă o colecție de patru
nuvele, prin care se sancționează dictatura din România anilor ’70, ’80. După cum
prezintă scriitorul Manuel Pecellin, această carte reușește să scape de cenzură datorită
paradixurilor și ambiguităților, datorită sugestiilor latente și caracterului alegoric al
narațiunilor. Structura acestui volum trimite cu gândul la compozițiile lui Vivaldi sau la
cele patru sonate ale binecunoscutului scriitor spaniol Valle-Inclán” 37. În acceași linie de
idei, subliniem că ,,fantasticul Ani Blandiana se diferențiază de alte scrieri de gen prin
faptul că cititorul se situează în spațiul misterului, iar în interiorul acestuia din când în
când apare interferența cu realitatea tulburătoare. De fapt, conform afirmațiilor criticului
literar al cotidianului El Pais, Ignacio Vidal-Floch, ficțiunea practicată de Ana Blandiana
este o variantă europeană orientală a realismului magic american, o variantă cumbră și
tulburătoare, care nu este inventată, ci, din contră, se bazează pe rememorare. Ana
Blandiana, într-un interviu pentru revista Publico, întărește această idee, mărturisind că
proiectul său literar, caracterizat printr-o imaginație strălucitoare, se consolidează pe
memorie”38.
Opera în proză a Anei Blandiana cuprinde și cărți de memorialistică. Un astfel de
volum, Fals tratat de manipulare, ,,refuză să fie ceea ce pare a fi și își stabilește altă
miză: ”Aceasta nu este o carte de memorii […], nu este o încercare de a-mi povesti viața,
ci o încercare de a o înțelege. De fapt, încet, încet, prin selecție, obsesiile au fost reduse la
35
Santiago Rodriguez GUERRERO-STRACHAN, apud Aurora COMȘA, ,,Ana Blandiana, prezență
marcantă în topurile literare din Spania”, în rev. Mișcarea Literară, nr. 1 (41), Bistrița, 2012, p. 22-23;
36
Aurora COMȘA, ,,Ana Blandiana, prezență marcantă în topurile literare din Spania”, în revista
Mișcarea Literară, An IX, nr. 1 (41), Bistrița, 2012, p. 23, col. 1;
37
Ibidem
38
Ibidem
una singură, ce ar putea fi definită prin întrebarea: cât din ceea ce am trăit, este rezultatul
voinței mele și cât se datorează influențelor, presiunilor și manipulărilor, care s-au
exercitat asupra mea? (…) O tensiune greu de definit comandă înlănțuirea de portrete,
reflecții și fragmente autobiografice. Ele intră în scenă în măsura în care sunt argumente
ale concluziei deja avansate: ”în centrul tuturor forțelor, lucrurilor, faptelor, întâmplărilor,
personajelor, stă – asemenea unui soare negru ordonator de lumi scoase din haos pentru a
fi dependente – dorința de a manipula”.39
Din lectura volumului se degajă o stare de spirit: ,,sentimentul ireparabilului, al
neputinței de a îndrepta ceea ce a fost. Memoria ajunge un rezervor de materie parțial
necunoscută, proteică, mereu susceptibilă să se transforme până la limita schimbării
sensurilor. Problema manipulării posibile, a celei suportate inconștient mai cu seamă,
cheamă la Blandiana o imensă nevoie de claritate"40. Nevoia de clarificare se observă și în
mențiune autoarei: "Nu am scris această carte pentru a transmite un adevăr, pe care eu îl
dețin, cu pentru a găsi un adevăr, de care eu am nevoie"41.
În volumul Fals tratat de manipulare, personajul principal ,,este un topos: Comana,
satul din câmpie în care cuplul Ana Blandiana – Romulus Rusan se refugiase după
cutremurul din 1977. Apartamentul lor din București nu rezistase șocului seismic, așa că
inițial fusese vorba de un refugiu locativ. Treptat, a devenit unul politic, pe măsură ce
viața în Capitală nu le mai oferea celor doi scriitori suportul extrem al evitării
microfoanelor și agenților Securității. Comana începuse prin a fi limanul, în perioada
idilică a taclalelor cu țărăncile, a uceniciei cu grădinari amatori, cu odihnitoarea absență a
telefonului și a televizorului, dar mai ales la vremea culesului de ciuperci, toamna" 42.
După cum se desprinde din conținutul cărții, ,,treptat, Comana va ajunge cetatea
asediată. În toamna lui ’89, valuri-valuri de necunoscuți, sau abia cunoscuți, le băteau ca
din întâmplare în poartă, loviți de un subit elan campestru. De regulă, transmiteau
avertismente, sau chiar amenințări ale Securității, și uneori o făceau cu mare risipă de
regie și stil. Vara lui ’90 găsește Comana redusă la condiția de biată ficțiune de
substituție. De acum, aventura politică a Anei Blandiana începuse. Vorbise la celebrul
balcon din Piața Universității. Țăranii din vecini încă prietenoși, dar îi vorbeau mai ales
ca să-l laude pe Iliescu (...) Pentru acest loc iubit, vecinul Gheorghe este convins că
Iliescu l-a împușcat pe Ceaușescu pentru că, săracul, n-a avut încotro: "L-a obligat
Coposu"43.
V. Romanul – gen literar în opera scriitoarei Ana Blandiana
Opera literară a Anei Blandiana nu cuprinde doar volume de poezii, eseuri,
memorialistică, ci și romanul, gen literar epic, care oferă contur operei oricărui scriitor
consacrat. Apărut în mai multe ediții, romanul Sertarul cu aplauze a trezit atenția

39
Tania RADU, Chenzime literare, Ed. Humanitas, București, 2014, p. 83;
40
Ibidem
41
Ibidem, p. 84;
42
Ibidem, p. 85;
43
Ibidem, p. 86;
cititorilor și criticii literare încă de la prima ediție. ,,Prima circumstanță favorizantă
constă însă în răspunsul atipic pe care această carte l-ar fi dat exigențelor stilistice de
dinainte de ’89, dacă ar fi putut apărea atunci (prima ediție a fost publicată în 1992, iar
manuscrisul este datat "Comana 1983-1989, ultimul capitol-martie 1991"). Sertarul cu
aplauze (...) păstrează ceva din aerul timpului"44, însă ,,cartea se ridică deasupra vârstelor
scriiturii prin contabilitatea morală a faptelor și prin claritatea cu care este evaluată
experiența concentraționară. Per total, parabola și insertul eseistic (...) se combină
neașteptat cu o vigoare epică specială. Cartea este construită pe principiul ferestrelor
virtuale, care se deschid dintr-un anumit detaliu de meniu, compunând astfel realități
concentrice"45.
În volum, ne apare un personaj central: Alexandru Șerban, ,,scriitor hărțuit de
Securitate și ulterior internat într-un stabiliment de reeducare" 46. Retras ori izolat undeva
în Deltă, romancierul își concepe volumul prin diverse ferestre și parabole, ca o viziunea
asupra lumii ,,pe care o preferă"47. De fapt, așa cum se înțelege din parcurgerea
conținutului, romanul Anei Blandiana ,,este un fel de jurnal, care transcrie fapte și
considerații simultane conceperii romanului. Suntem aici pe un palier al realității, în care
este vorba de casa de la Comana, de domnul Romulus Rusan, de de mașina Securității
care le păzea intrarea, la sfârșitul anilor optzeci, de prieteni reali, de trădări și abandonuri,
de crampe ale scrisului etc"48. Spre final, tensiunea descrierilor și acțiunilor se desfășoară
pe trei planuri: ,,o Dunăre care se revarsă murdar, trei securiști care sparg ficțiunea și
intră în viața autorului lor și, respectiv, o prozatoare care încearcă să vină în ajutorul
propriilor personaje, fiind nevoită să se retragă...în poezie. Ultimele cuvinte ale
romanului-roman, reiau un mic poem:
Orice zbor e o fugă,
Orice fugă e o înfrângere,
Și totuși, și totuși
Salvează-ne îngere!
În realitate, ,,Sertarul cu aplauze este un roman despre fuga imposibilă, despre
obișnuința cu captivitatea, despre singurătate" 49. Romanul Anei Blandiana conține cel
puțin două scene excepționale, de mare forță dramatică, suficiente, până la urmă, pentru a
susține o carte. Prima dintre ele se află chiar în deschidere. În apartamentul lui Alexandru
Șerban, scriitor de oarecare notorietate, în mijlocul unei agape sărăcăcioase de
intelectuali la vreme de dictatură, năvălesc trei securiști care se instalează obraznic și
provocator și deschid un inexplicabil exercițiu de teroare psihologică, greu de rezumat

44
Tania RADU, Chenzine literare, Ed. Humanitas, București, 2014, p. 146;
45
Ibidem
46
Ibidem
47
Ibidem
48
Ibidem, p. 147;
49
Ibidem
aici. Tensiunea scenei vine din modul în care personajele reacționează la intruziune, la
limita moralei și a caracterului"50.
Cea de-a doua scenă implică cititorul romanului, alături de scriitor, ambii descoperind
un spital de psihiatrie, pe care îl consideră un loc al captivității, al privării de liberatate.
Pe parcursul romanului, se observă cum râsul devine recurent. ,,Se râde cu lacrimi,
nervos, isteric și aparent fără motiv, în momente neașteptate, mai bine zis nepotrivite.
Mai multe persoane vorbesc despre râs, despre bășcălie, despre umor, iar concluzia este
că fuga în această direcție este echivalentă cu demisia morală"51.

VI. Eseul – specie literară în publicistica Anei Blandiana

Cunoscută criticii literare și opiniei publice ca poetă de substanță lirică, Ana

Blandiana a oferit cititorilor și scrieri în proză (roman, povestiri), dar și volume de
50
Tania RADU, Chenzine literare, ed. cit., ă. 148;
51
Ibidem, p. 149;
confesiuni, impresii și note de călătorie, redate într-o formă eseistică prin naturalețea
exprimării în frază.
Eseul ,,A fi sau a nu privi” ne readuce înaintea ochilor un tablou existențial redat prin
cuvinte și expresii plasticizate. ,,Contemplând universul, se regăsește pe sine, îmbogățită
cu senzații și trăiri noi. «A fi pentru a privi» reprezintă un mod de salvare, o modalitate
logică, o "soluție" la aporiile lumii moderne. Privitul devine un mod de viață, un răspuns
la întrebările și încercările universului, ca o emblemă a propriului destin”.52 «A fi și a
privi» devin două verbe opuse și violent exclusive în lumina unui întreg destin. «A fi sau
a privi»?, aceasta este întrebarea (...) Ochiul eseistei, sensibil la statornicie, dar și la
trecerea timpului, peripatetizează tandru și sensibil printre lucruri, mângâindu-le cu
duioșie și delicatețe. Pesajul primește atunci culoarea inefabilă a sufletului, care îl
contemplă, se preschimbă în stare de stare spirit, peisajul are dinamica afectivității... 53
Fără dubii, se cuvine să menționăm că ,,tema timpului este omniprezentă în
însemnările de călătorie a Anei Blandiana, apărută în volumul O silabisire a lumii
(Humanitas, București, 2006). Timpul trăirii și timpul mărturisirii sunt cele două
momente ale duratei interioare, pe care eseista le asimilează într-un regim al beatitudinii
și al revelațiilor estetice”54.
Pentru Ana Blandiana, călătoria nu este doar o forma mentis prin care interiorizează
ceea ce observă in res extensa (lucrurile din mediul înconjurător). Astfel, ,,călătoria
înseamnă transgresarea limitelor exterioare și interioare, după cum revelațiile călătoriilor
nu se pot împlini decât în măsura în care ele sunt cunoscute în scris, prin intermediul
cuvântului încărcat de armomele evocării și de irizațiile subiective ale transfigurării
poematice. Trăirea propriu-zisă și fixarea în scris a emoției sunt două momente distincte,
de a importanță esențială pentru textul memorialistic”55.

VII. Creația literară a Anei Blandiana pe meridianele lumii

Stagiile petrecute la Iowa, în mediul universitar american, precum și bursa DAAD

oferită de Universitatea din Heidelberg ori de cea din Berlin, dar și festivalurile literare

52
Iulian BOLDEA, ,,Ana Blandiana. Extazul privirii”, în vol. Teme și variațiuni. Ed. EuroPress, București,
2008, p. 149;
53
Ibidem, pp. 149-150;
54
Ibidem, p. 150;
55
Ibidem
din Macedonia (Struga), au fost nu doar oportunități de contacte culturale edificatoare, ci
au favorizat cunoașterea scriitoarei de către intelectualii și publicul preocupat de evoluția
poeziei din Estul Europei, cândva un spațiu incongnito pentru cei mai mulți scriitori și
traducători din țările occidentale. Atât prin proza scurtă, prin poezii și prin eseurile sale,
Ana Blandiana devenea tot mai cunoscută de la an la an, fie că aprecierile criticii literare
veneau din Peninsula Iberică, de la Viena sau de la Berlin.
Așa cum se cunoaște în critica literară românească, ,,în Spania, Ana Blandiana a
început să fie cunoscută mai târziu, abia în anul 2007, publicându-se prima sa antologie
bilingvă La cules de îngeri (Cosecha de ángeles, Ed. Cosmopoetica), tradusă de Rafael
Pisot și Ioan Vicente Piqueras, poet și traducător spaniol. Invitată la Festivalul
Internațional de Poezie ,,Cosmopoetica” de la Cordoba, în același an, Ana Blandiana a
avut un succes deosebit, cartea ei epuizându-se în cele trei zile ale concursului. În 2008 a
apărut volumul Proiecte din trecut (Proyetos de pasado, Ed. Periferica), iar în 2011 Cele
patru anotimpuri (Las cuatro estaciones, Ed. Periferica), traduse și prefațate de Viorica
Pâtea în olaborare cu Fernando Sanches Miret, ambii conferențiari la Universitatea din
Cordoba”56, ambele trezind atenția iubitorilor de literatură nouă.
De asemenea, conferința susținută la Universitatea Compultense din Madrid, în fața
studenților și a profesorilor într-un amfiteatru arhiplin, a trezit și mai mult interesul
scriitorilor și a bibliofililor pentru creația liteară a Anei Blandiana. Treptat, cronicile și
aprecierile favorabile ale poeziilor și eseisticii Anei Blandiana și-au făcut loc în paginile
unor reviste spaniole de prestigiu, precum: Tiempo, Público, ABC, Quimera, Letras
Libers, El Diarro de Mallorca, El Norte de Castilla ș.a. ,,Articolele și studiile despre Ana
Blandiana au fost semnate de critici literari și scriitori spanioli remarcabili, printre care se
află: Antonio Colinas, deținător al Premiului Național de Poezie (...), Miquel Sánchez
Ortiz și Mario Cuenca Sandoval, Silvia Cruz, criticii Roberto Valencia, Antonio Jimérez
Morato, sau J. Ernesto Ayala-Dip și Luis Raponeda”57.
Demn de menționat este că în 2021 ,,s-au publicat șase cărți de poezie în patru limbi:
în engleză (în traducerea lui Paul Scott Derrick și a Veronicăi Pâtea), în spaniolă
(Vioroca Pâtea și Natalia Carbajosa), în ebraică (Moszche Izhacji), în catalană (Corina
Oproae). Edițiile în limbile spaniolă și catalană sunt bilingve. Traducerea cu cel mai mare
succes a fost cea a cărții Variațiuni pe o temă dată (2018), o elegie și un poem de
dragoste postmodern, care a fost tradus în patrul limbi..."58

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

56
Aurora COMȘA, ,,Ana Blandiana, prezență marcantă în topurile literare din Spania”, în revista
Mișcarea Literară, An IX, nr. 1 (41), Bistrița, 2012, p. 21, col. 2;
57
Ibidem, p. 22;
58
Aura BUNORO, ,,Șapte cărți în cinci limbi”, în rev. Observator literar, An XXII, Serie nouă (827),
10-16 iulie 2021, București, p. 14, col. 1;
SURSE PRIMARE:

1. BLANDIANA Ana, RUSAN Romulus, Convorbiri subiective, Albatros,

București, 1971;
2. BLANDIANA Ana, Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie, Cartea Românească,
București, 1976;
3. Idem, Proiecte din trecut. Proză, Ed. Cartea Românească, București, 1982;
4. Idem, Coridoare cu oglinzi, Ed. Cartea Românească, București, 1987;
5. Idem, Sertarul cu aplauze, Ed. Tinerama, București, 1982;
6. BLANDIANA Ana, Orașul topit, Ed. Humanitas, București, 2004;
7. Idem, Istoria ca viitor, Ed. Humanitas, București, 2017;
8. Idem, Soră lume, Humanitas, București, 2020;

SURSE SECUNDARE:

9. BARBU Eugen, O istorie polemică și antologică a literaturii române de la

origini până în prezent, Ed. Eminescu, București, 1975;
10. BOGHICI Cezar, ,,Imaginarul franciscan din poezia Anei Blandiana”, în revista
Mișcarea literară, An XI, nr. 1 (41) / 2012, Bistrița, pp. 8-9;
11. BOLDEA Iulian, ,,Extazul privirii”, în vol. Teme și variațiuni, EuroPress Grup,
București, 2008, pp. 149-153;
12. BUNORO Aura, ,,Șapte cărți în cinci limbi”, în rev. Observator literar,
An XXII, Serie nouă (827), București, 10-16 iulie 2021, pp. 10-14;
13. CHIRILĂ Viorel, ,,Un lirism ancorat în drama existențială’’, în rev. Mișcarea
literară, An XI, nr. 1 (41) / 2012, Bistrița, pp. 12-20;
14. CISTELECAN Alexandru, ,,Întoarcerea din concediu. Ana Blandiana”, în vol.
Al doilea top, Ed. Aula, Brașov, pp. 37-39, f.a.
15. COMȘA Aurora, ,,Ana Blandiana, prezență marcantă în topurile din Spania”, în
rev. Mișcarea literară, An XI, nr. 1 (41) / 2012, Bistrița, pp. 21-24;
16. IOVĂNEL Mircea, Istoria literaturii române contemporane: 1990-2020, Ed.
Polirom, Iași, 2021;
17. MANOLESCU Nicolae, Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45,
Pitești, 2008;
18. PETRAȘ Irina, Poezia, Ed. Cluj-Napoca, 2019;
19. RADU Tania, Chenzine literare, Ed. Humanitas, București, 2014;
20. SORIN Virgil, Scriitori români contemporani, vol. I, Ed. Cartea Românească,
București, 1999;
21. VIERU Cristian, ,,Ana Blandiana – conștiința unei generații”, în revista
Mișcarea literară, An XI, nr. 1 (41) / 2012, Bistrița, pp. 2-4;
22. VIERU Elena, ,,Ana Blandiana – jocul ca subterfugiu’’, în Mișcarea literară,
 An XI, nr. 1 (41) / 2012, Bistrița, pp. 10-11;
23. VONCU Răzvan, ,,Ana Blandiana: poezia de chihlimbar”, în vol. Poeți români
de azi, Ed. Școala Ardeleană, București, 2019, pp. 117-123;
24. *** 20 de poete din România, Ed. Univers Dalsi, București, 1999;