Universitatea: „Dunărea de

Jos”,Galați Facultatea:Știința și Ingineria Alimentelor 

Specializarea:Inginerie şi management în alimentaţie publica şi agroturism 

Măgarul 

Student,
Vlad Marius

2011-2012
Măgarul (Equus africanus asinus) este un animal din familia calului, mai mic decât
acesta, cu părul de obicei sur, cu capul mare și cu urechile lungi, folosit ca animal de
povară și de tracțiune. 
Măgarul a fost un animal sălbatic până la domesticirea acestuia ca către egipteni. Scopul
pentru care a fost domesticit era să care diferite lucruri. Pe vremea când era sălbatic se
putea găsi în Africa şi Asia, dar acum trăieşte în majoritatea părţilor lumii. 
Aspectul acestor animale este asemănător cu al unui cal, cu picioare scurte, gâtul scurt şi
o fa t ă a l u n g it ă . E s te î n s ă m a i m i c d e c â t c a lu l şi
E s t e a c o p e r i t c u o b la n ă d e c u l o a r e g r i c u p e
a re u r c hile mult mai lungi. 
te a lb e.  
 Înălţimea la acre ajunge este aproximativ de 1 m, iar greutatea este egală cu a unui cal
mic. Vârsta pe care o atinge în medie un măgar este de 30-40 de ani. Acesta trăieşte
împreună
cu alţi membri ai familiei în gospodăriile oamenilor. 
Măgarul este vegetariam, hrănindu-se cu vegetale şi plante, consumând cât I se oferă,
fără să aibă o anumită limita 
 Înainte de a fi domesticiţi, pentru a se apăra de prădători, măgarii se grupau într-un cerc
şi începeau să dea din copite. 
Măgarul este folosit pentru a păzi turme de oi şi recent sunt utilizaţi în vindecarea copiilor
bolnavi.

Istoria
Măgarul de astăzi este măgarul sălbatic din Africa, ce are trei subspecii cunoscute:
Atlanticul, Nubianul şi Somalezul. Domesticirea s-a petrecut cu circa 4-6 mii de ani în urmă. 
 În perioada domesticirii, măgarul nu a jucat un rol semnificant în istorie, precum s-a
 întâmplat în cazul altor specii de animale domestice de statura mare, precum calul. Existenţa
acestuia a fost decisivă în dezvoltarea civilizaţiei umane, pe când măgarul nu avea nici viteza,
nici puterea care să-l ajute să concureze cu maiestuosul armăsar. Prin urmare, măgăruşul era
foarte întâlnit în zonele mai slab dezvoltate, mai sărace şi prin rutele comerciale majore,
fiind de mare ajutor la caratul bagajelor. Măgarii de azi din Bazinul Carpatic trăiesc deja acolo
de mai multe secole, dar nimeni nu s-a ocupat propriu-zis de creşterea lor. 
La începutul secolului XX au existat unele iniţiative pentru a crea culturi în cadrul domeniilor
nobile, dar până în momentul de azi acestea au dispărut complet. Pe teritoriul Ungariei, în
anul 2003 s-a fondat Societatea Maghiară a Crescătorilor de Măgari, care şi-a propus să
 înregistreze cele 4-5 de mii de animale existente şi să încerce creşterea rasei numite Măgar de
Pârloaga/Şes. Scopul creşteri lor ar fi formarea unui şeptel cu o statură bine
proporţionată, cu aspect de încredere, blând, cu comportament bun, predispus spre
muncă. Acesta va trebui să poarte caracteristicile optime ale speciei cum ar fi: rezistenta la
factorii de mediu (vreme, nutriţie, boli), să fie nepretenţios, să aibă putere şi capacitate mare
de lucru comparativ cu statura, dar să aibă şi o perioadă activa îndelungată în câmpul muncii
(20-25 ani).

Caracteristici
 Înălţimea medie a măgarului este în jur de 1,02 m, dar există şi măgari pitici, cum ar fi cei
din Sicilia sau India care au 61 cm. Măgarul andaluz poate ajunge până la 1,52 m.
Măgarii pot fi negri, albi, în nuanţe de gri sau dungaţi. Spre deosebire de cai, măgarii nu
au culoarea castanie pe picioarele din spate; au 5 vertebre lombare, nu 6; urechile sunt
lungi, disproport ionate; picioarele mici şi subţiri. Cozile lor seamănă cu ale vacilor. Măgarii
au o perioadă de gestaţie de aproximativ 12 luni (370 de zile) spre deosebire de cai care o au
de 11 luni.

Creşterea măgarilor 
Numărul raselor de măgar recunoscute creşte de la un an la altul. Măgarul din Provence,
măgarul normand, ma- garul din Pyrinei au fost recunoscuţi în 1995, iar în 2003 a
fost recunoscut şi cel din Bourbon. Producţia de măgari a crescut văzând cu ochii în ultimii 10
ani.
 î n F r a n a , în 20 0 2 , e xi st a u 2 6 0 d e m ă g a ri –
m ă g ă r iţ e l o r m o n t a te p e n t r u o b ţ in er e a d e
 a r m ă s a r i n a ţi o n a l i. N u m ăr u l i e p e lo r ş i a l
c a t âr i ş i m ă gă r u ş i a c re s cu t c u 2 ,4 % î n a c eastă
perioadă.

Furajarea măgarilor 
Măgarilor le place mult hrana din felurite ierburi, din amestec de plante furajere. Deseori
pasc şi plantele înţepătoare la care calul renunţa. Acesta nu înseamnă că se mulţumeşte cu
orice fel de buruieni. Hrana mucegăită şi mocăniţa îi este la fel de dăunătoare ca oricărui alt
animal. În meniu sau lucerna este considerată un deşert, dar şi o bucată de porumb îl poate
face fericit. Nu prea mănâncă morcovi, în schimb adora pâinea uscată! Pentru hrănire
sunt optime cereale de orice fel, dar trebuie să aveţi în vedere şi calitatea furajelor din păşuni.
Trebuie să monitorizaţi în continuu starea de sănătate, supra- sau malnutriţia nu este de
dorit. Deci este suficient dacă le puteţi oferi produse alimentare variate. Pentru completarea
meniului, mai puteţi adăuga blocuri de sare şi, dacă este necesar, calcar furajer. În privinţa
apei are aceleaşi nevoi, ca oricare alt animal domestic.

Măgăruşul modest
Privind modul de creştere, măgarul este modest, se hrăneşte şi cu plante de calitate
inferioară, ierburi şi buruieni pe care caii nu le consuma. Nu are nici pretenţii legate de
adăpost, accepta şi un edificiu mai umil. Cu toate acestea, tolerează greu frigul, vântul şi
umezeala, răceşte mai uşor decât caii alături de care se adăposteşte. Perioada de gestaţie a
măgarului este de 12 luni, astfel împerecherea trebuie temporizata în aşa fel încât zilele
fătării să aibă loc în aprilie-iunie, deoarece nevoia de căldură este mai mare şi i se poate oferi
şi o alimentaţie mai vitaminoasa. Măgăruşul se naşte foarte dezvoltat, iar în a doua zi deja
aleargă. Cu picioarele şi urechile lungi pare un pic ciudat, dar este foarte drăgălaş şi

r ă s p l ă t e şt e m u l t ip l u a t e n ţi a ş i i b ir a a
p r o v e r b e , în g e n e r a l n u co r e s p un d e c u
c o rd a tă . În c ă p ă ţ â n a r e a ce c a ra c te ri z ea z ă
r ea li ta te a , d e o a r e c e p ri n t a c h in a re a n im
m ă g a u l  î n
al e lo r ti n e re şi abuzul oamenilor faţă de ele, acestea îşi pierd încrederea. Cu scopul
de a menţine
 încrederea lor, trebuie să vă ocupaţi în mod regulat de măgari, să vă cunoască vocea, cel
puţin săptămânal să le periaţi blana şi să le curăţaţi copitele. 
Prezent
Aproximativ 41 de milioane de măgari au fost raportați la nivel mondial în 2006. China
are cele mai multe exemplare (11 milioane), ea este urmată de Pakistan, Etiopia și
Mexic. Unii cercetători cred că numărul real este ceva mai mare, deoarece mulți măgari nu
sunt numărați. Numărul de rase și procentajul din populația lumii, pentru fiecare dintre
regiunile FAO ale lumii, în 2006

Regiune Nr. de rase % din populația lumii 

Africa 26 26.9
Asia și Pacific  32 37.6
Europa și Caucaz  51 3.7
America Latină și Zona Caraibelor  24 19.9
Orientul Apropiat și Mijlociu  47 11.8
America de Nord 5 0.1
Lume 185 41 milioane capete

 MÎnăfăgaţrişiia sree pao tm gărugpaar uînl ufui ncţie de greutate, având următoarele

caracteristici: 

   Măgarul de statură mică 

Măgarii de dimensiuni mici au oase fine, piele subţire, par moale. Capul este mic, craniul este
lat, zona nasului este scurtă şi finuţă. Linia de profil a capului este de obicei dreapta, capul
adesea are forma deltoida, rareori capăta linii prea fine, de aici şi denumirea "cap de ştiuca".
Urechile sunt relativ mici şi mobile. Gâtul este scurt şi foarte musculos, trunchiul uşor se
 îngustează, iar crupa de multe ori are musculatură slabă. Temperamentul este vioi, măgarii
fiind nepretenţioşi şi extrem de rezistenţi. 

  Măgarul de statură medie 

Oasele măgarilor de statură mijlocie sunt tari, trupul lor este puternic şi foarte musculos.
Partea craniană şi a botului este bine proporţionată, linia craniului este simplă sau de
semiberbec, la fel şi profilul podului nazal, aşa-numitul profil de cap de oaie fiind destul de
comun. Urechile sunt mobile, de dimensiuni medii. Temperamentul lor este vioi, sunt
nepretenţioşi şi foarte bună forţa de muncă. 

   Măgarul de statură mare 

Oasele indivizilor mari sunt mai robuste, uneori spongioase, pielea este groasă, capul mare,
forma adesea asemănătoare cu a berbecului, cu urechi mari şi mai puţin mobile. Structura
corpului este fără coeziune, de multe ori au corp disproporţionat, iar musculatura gâtului
este slabă. Copita deseori este din material cornos de calitate proastă. Măgarii mari au un
temperament flegmatic, sunt pretenţioşi şi ajung la hrană mai greu decât rudele de statură
mai mică. Vara, în căldură mare, de multe ori le apar răni pe piele, uneori şi eczeme. Măgarii
prea mari, cu o constituţie brută şi cu temperament flegmatic, în general nu sunt populari. 
Defectele populaţiei actuale nesortate pot fi: corpul disproporţionat, grosolan, cap mare şi
oase subţiri şi prea lungi, măruntaie încordate, spate prea alungit şi îndoit, articulaţii slabe,
crupa prea scurtă şi plată, poziţie neregulată a picioarelor, copite îngustate precum şi păşi
scurţi. 

Caracterisitcile avantajoase sunt: privirea luminoasă, expresiva, urechi drepte purtate pe un

cap uscat, gât bine înfipt, spate lung şi drept, măruntaie încordate, crupa uşor înclinată şi

s c u rt ă , s p a t e m u s o s , c e p e r m it e f ix a r e a o p
ş i ro b u s t e , c u ar t icula ţ ii v o l u m i no a s e , c o p it e
t im ă h a m u l u , p i p t a r cu it , ic i o r p u t e rn ic e
a r i. R a p o r t l di n tr e a n u m it e pă r ţ i a le co r p u lu i
confirma aspectul armonios al măgarului.

Dacă nu-i cal, e bun şi măgarul 

Comparativ cu "încălţările" calului, copitele măgarului sunt mai abrupte, cu material
cornos mai tare, predispuse la îngustare. În absenţa îngrijirii regulate a copitelor, acestea
devin mult mai uşor abrupte, uscate, îngustate, ceea ce afectează mult utilitatea animalului.
Acesta este motivul pentru care oboseşte mai repede, atât în fata căruţei, cât şi în alte
situaţii. 

Culori variate
Culorile cele mai comune sunt diferite nuanţe ale palului, precum brun, maro închis şi
negru, dar de asemenea pot fi întâlnite şi variantele presărate cu fire albe, care cu înaintarea
vârstei pălesc spre nuanţa gri. Crucea de pe spate este caracteristica speciei, iar culoarea
acesteia are mereu o nuanţă mai deschisă. Deseori apare un inel luminos în jurul ochilor
(ocula), în jurul gurii, pe nas, pe burtă. Cei care au părul burţii deschis au şi între picioare la
fel, iar în cazuri frecvente găsim coloratură neagră în partea inferioară a gambelor. Apar
frecvent şi dungile transversale (zebroide) la nivelul membrelor. Că mutaţie spontană uneori
se nasc măgăruşi de culoarea Isabella (alb). Aceştia sunt în general mai exigenţi faţă de
factorii de mediu, de exemplu, sunt mai sensibili la lumina soarelui decât exemplarele care
au pielea de fond pigmentata. Cu toate acestea, pentru hobby-uri, măgăruşul alb, poate fi de
preferat în unele cazuri şi este păcat să fie neglijat doar din cauza culorii neobişnuite. 

Măgarul nu e încăpăţânat! 
Măgarul se integrează foarte uşor în gospodărie, se poate asocia cu uşurinţă şi cu alte
specii de animale: cai, capre, oi, etc. Dacă ţii multe specii laolaltă, grajdurile sau ţarcurile
trebuie să fie suficient de spaţioase. Creşte relativ lent, dezvoltarea deplină este la vârsta de
5-6 ani, dar cu o creştere bună, deja la vârsta de 2-2,5 ani se poate uşor încăleca, se poate
prinde în fata căruţelor sau chiar înmulţi. 
 În dresaj este indicat să nu foloseşti gesturile dure şi să nu aştepţi imediat un succes rapid.
Dacă în timpul îngrijirii respectii cele de mai sus, măgarul va munci cu voie bună. NU are
nevoie de bătaie, în ciuda recomarilor populare. 

Măgarul din Provence

Este recunoscut din 1995 - este solid, bine construit, cu un caracter calm şi răbdător. Este
renumit pentru culoarea să gri şi cu semnul crucii Sfântului Andrei. Are 1,20 -1,30 m.

Marele Negru din Berry

Este o rasă recunoscută oficial.
Culoarea este uniformă, fără semne şi merge de la murg închis până la negru. Urechile
sunt mari, deschise, iar nasul gri-alb ca şi burta. Are înălţimea de 1,30 - 1,35.

Măgarul Pie din Irlanda 

Este un măgar apt de muncă, provine din Irlanda şi este spectaculos cu roba sa plină de
pete multicolore - de la gri la maron închis sau deschis sau roib pe fond alb. Câteodată pot
avea culoare albă cu urechile negre iar, neapărat, copitele sunt cu două culori.
Are înălţimea de 0,80 - 1,20.

MăEgstaer uunl Cmaătgaalra

portat de alte ţări ca şi ameliator de rasă.
n d i n S p a n i a
d in C a t a l an i a, im  
Atfel, armăsarul „Mammoth“ are originea rasei Mammoth Jack americană. Astăzi sunt
 înregistraţi cam vreo 100 de măgari catalani.
Au înălţimea de 1,35 - 1,45 m.

Măgarul Mammoth Jack

Rasa Mammoth Jack este originară din Statele Unite ale Americii. Aceşti măgari sunt o
 încrucişare de exemplare din rasele Poitou, Andalusian, Catalusian şi Malteza. Rasa
Mammoth Jack a fost dezvoltată în scopul creării unor catâri mari, de muncă şi călărie. Aceşti
măgari erau consideraţi a fi cei mai buni, până în 1915. Datorită timpurilor în continuă
schimbare şi a noilor maşinării, aceşti măgari au fost pe punctul de a dispărea.
Mammoth Jack este un măgar mascul care atinge o înălţime de cel puţin 58 de inci
 înălţime. Femela poartă numele de măgăriţa şi este mai mică cu 2 inci. Pentru a crea catârul,
Mammuth Jack este încrucişat cu o iapă şi puiul rezultat este un catâr. Aceşti ctari erau
folosiţi pentru muncile agricole. astăzi, măgarii Mammoth sunt consideraţi a fi rari.
Măgarul „Baudet du Poitou 
Originea sa rămâne un mister. Este  o rasă de măgari care urca până în epoca galeză. A fost
descrisă cu precizie în 1717, epoca în care era deja renumită. În 1884, la Nirot, s-au pus
bazele cărţii genealogice a raselor de măgari.

Standardul
„Baudet din Poitou“ are un caracter liniştit, talie mare, osatura puternică, acoperit cu o
blană tipică. Ede-a
lungi selecţii o rasă caremai
lungul şi-amultor
păstratsecole.
ansamblul calităţilor
Masculul de reproducător,
are înălţimea de 1,40 - rezultat
1,55 m. al unei
Greutatea variază între 250 şi 420 kg. Blana îi este groasă şi deasă, formată din mese lungi
de păr răsucit. Roba are culoare negru-saten, de la culoarea uscată până la negru închis. 
Contururile robei sunt foarte precise. Botul, nasul, conturul ochilor sunt de un alb argintat.
O linie fină de fire de păr carmin separa părul scurt argintat de restul murg închis al robei.
Burtă şi interiorul pulpelor este gri deschis. Măgăriţa este puţin mai mică decât măgarul
având înălţimea de 1,35 - 1,45 m. Mai puţin voluminoasă, ea are aceeaşi blană tot la fel de
bogată ca şi a masculului. Victima a transformărilor mediului rural şi a uitării, măgarul
„Baudet du Poitou“ era cât pe ce să dispară, recensământul din 1980 înregistrând doar vreo
60 de exemplare.
Datorită unui plan de salvare a măgarului „Baudet du Poitou“, pus la punct de către Parcul
Naţional Regional din Marais Poitevin cu ajutorul Hergheliilor Naţionale, al Sindicatului
crescătorilor şi al Asociaţiei de Salvare a Măgarului „Baudet du Poitou“, s-a înfiinţat o fermă
experimentală şi s-a ajuns astăzi la o populaţie de 400 de exemplare. 
O treime din această populaţie se afla la Poitou, o treime în vestul Franţei, iar restul în
Anglia, Germania, Elveţia, Belgia, Olanda, Statele Unite. 
 Bibliografie:

http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83gar

http://www.calulmagazin.com/index.php?limba=ro&pagina=articole&v1=dosar_rase&v2=m

agarul&v3=14
http://www.animalutul.ro/mamifere-mari/cai/animale-domestice-magarul/511/

http://www.zooland.ro/Magarul-4930.html

http://www.calulmagazin.com/index.php?limba=ro&pagina=revista&v1=2&v2=dosar_rase&
v3=magarul_%84baudet_du_poitou&v4=59

http://www.zooland.ro/Mammoth_Jack-4659.html

http://www.zmic.ro/wp-content/uploads/2011/09/Magar-retinut-pentru-contrabanda-cu-
tigari.jpg