2.

Fundamentele proiectării de ansamblu a sistemelor informatice

subînţelege punctul de plecare în proiectarea unui sistem sau aplicaţii
informatice şi include identificarea tuturor elementelor viitorului sistem.
Obiectivul principal al proiectării îl constituie construirea arhitecturii
noului sistem precum şi proiectarea logică şi fizică a componentelor sale.
Pornind de la aria de cuprindere a noului sistem şi de la cerinţele formulate (în cadrul
laboratorului 1) se elaborează modelul logic şi ulterior cel fizic al noului sistem.

Activităţi în proiectarea de ansamblu/generală/logică:

 definirea obiectivelor;
 structura sistemelor informatice;
 definirea ieşirilor;
 definirea intrărilor;
 definirea colecţiilor de date (BI);
 alegerea modelului matematic şi a programelor aferente;
 alegerea soluţiilor tehnice de realizare;
 listarea necesarului de resurse;
 estimarea eficienţei economice;
 planificarea realizării sistemului;
 elaborarea documentaţiei.

2.1. Definirea ieşirilor presupune, în primul rând, concretizarea tipologiei

acestora care poate fi:
 Indicatori sintetici economico-financiari;
 Liste / situaţii de ieşire sau rapoarte;
 Grafice;
 Ieşiri către alte sisteme informatice.
Specificarea ieşirilor trebuie să includă, de asemenea, denumirea şi
scopul fiecăreia, volumul, frecvenţa de emitere, modul de obţinere, suportul,
destinaţia, etc.
Prin ieşirile unui subsistem informatic se va înţelege totalitatea informaţiilor furnizate
de acesta, beneficiarilor interni şi externi, respectiv rapoarte, note de informare.

În faza de proiectatre logică se reprezintă doar o ciornă a formularelor/formatelor,

rapoartelor sau ecranelor, ele fiind privite doar ca structură şi machetă, pot fi realizate
cu ajutorul unui editor de texte sau un produs program orientat spre grafică sub forma
unui prototip.

Cel mai bun client al produsului

Introduceţi codul produsului: P1122
Data de început: 10/10/20
Data de sfârşit: 31/12/20
-------------------------------
COD CLIENT: 1111
NUME CLIENT: S.C. ALPHA S.R.L.
VOLUM: 1000

Figura 2.1 Model de ecran solicitat de utilizatori

Pagina 1
Situaţia comenzilor în curs
31/03/2020

COD PRODUS
CANTITĂŢI_DE_LIVRAT
A1111 0
A2222 0
B1111 150
Y9999 100

Figura 2.2. Model de raport solicitat de utilizatori

2.2. Definirea intrărilor. Pe baza exprimării matematice a prelucrărilor şi

transformărilor identificate în proiect se vor stabili datele de intrare
necesare. Determinarea datelor de intrare, pornind de la transformările
necesare pentru obţinerea datelor de ieşire, se propune a fi realizată
utilizând tehnica analizei concordanţei ieşiri-intrări (intrările sunt
condiţionate de ieşiri).
Prin intrările unui sistem informatic se inţelege totalitatea datelor primare
necesare obţinerii informaţiilor de ieşire ale sistemului. Datele primare se pot
clasifica în date interne şi în date externe. La nivelul fiecărui subsistem
 informatic este necesar ca intrările sistemului să fie condiţionate de ieşirile
acestuia.

Figura 2.3. Formularul(macheta) de intrare pentru facturi

2.3. Stabilirea prelucrărilor subînţelege concretizarea listei procedurilor

automate, funcţiile şi structura acestora. De asemenea, sunt concretizate
mesajele solicitate, cerinţele de tipizare a mesajelor, modul de exploatare,
protecţie, indicaţiile pentru testare, alte cerinţe/restricţii necesare realizării
procedurilor automate.
După modul de structurare şi organizare a datelor, tehnologiile de preluare automată
a datelor se clasifică în:

 tehnologii care utilizeaza fişierele clasice;

 tehnologii care utilizează fişierele clasice şi/sau fişiere integrate;

 tehnologii care utilizează baze de date.

După locul amplasării calculatorului electronic în raport cu punctele de generare a

datelor şi cu funcţiile de valorificare a informaţiilor obţinute din prelucrare:

 tehnologii pentru sisteme informatice centralizate;

 tehnologii pentru sisteme informatice distribuite.

2.4. Modelele matematice folosite în perfecţionarea activităţii economice sunt
următoarele:

 modele de programare liniară – problemele economice ce se pot rezolva cu

acest tip de modele privesc optimizarea planului de producţie, repartizarea
sarcinilor de producţie şi folosirea optimă a resurselor;
 modele de programare – problemele economice ce se pot rezolva cu acest tip de
modele sunt determinarea minimului global/local pentru o funcţie reală.
 metodele de programare dinamică – problemele economice ce se pot rezolva cu
aceste modele sunt realizarea analizei secvenţiale a proceselor de luare a
deciziilor, rezolvarea problemelor de înlocuire a utilajelor.
 modele de teoria grafurilor – problemele economice ce pot fi astfel rezolvate
sunt cele legate de determinarea drumurilor cu valoare optimă, determinarea
fluxului maxim;
 modele de gestiune a stocurilor – problemele economice ce se pot rezolva cu
aceste modele privesc optimizarea activităţilor de aprovizionare, de producţie şi
de desfacere;
 modele de simulare – problemele economice ce se pot rezolva cu aceste modele
sunt simularea evoluţiei fenomenelor şi proceselor economice în funcţie de
caracterul lor;
 modele de teoria deciziilor – problemele economice rezolvate în acest mod sunt
legate de fundamentarea deciziilor multidimensionare, fundamentarea deciziilor
în condiţii de risc şi incertitudine.
 modele de aşteptare – problemele economice ce se pot rezolva cu aceste modele
privesc minimizarea timpului de aşteptare concomitent cu minimizarea
cheltuielilor ocazionate de aşteptare.
 2.5. Estimarea necesarului de resurse hard si soft presupune concretizarea
condiţiilor şi restricţiilor tehnice (după caz) referitoare la soluţie, adică
necesare realizării şi punerii în funcţiune a sistemului informatic, ca de
exemplu:
 Tipuri de echipamente, caracteristici, configuraţii;
 Schema de amplasare;
 Mijloacele soft necesare;
 Facilităţi / restricţii ale sistemului de operare;
 Modurile de exploatare alese sau impuse;
 Standarde de programare impuse, etc.

Elementele determinante pentru configuraţia fiecărui echipament de prelucrare

sunt:

1. Memoria internă – estimarea necesarului de memorie internă se

face pe baza relaţiei de calcul M=M1+M2 unde:

M=necesarul total de memorie,

M1=necesarul de memorie pentru folosirea sistemului de operare ales,

M2=necesarul de memorie pentru executia programelor aplicative.

Necesarul de memorie internă pentru programe aplicative este:

M2=max(Ma,Mb,. .,Mn)