UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE
SPECIALIZAREA: POLITICI SOCIALE ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
DOMENIUL: SOCIOLOGIE

VIOLENȚA ÎN FAMILIE

PROFESOR COORDONATOR :
STEGAR IRINEL
 

MASTERAND:
CHIRIAC ELENA-MIRABELA
PSPS 1.1

PETROȘANI

2020
 Violenţa în familie (violenţa domestică)

Despre violenţă şi efectele sale extreme s-a vorbit dintotdeauna, deoarece violenţa, sub
diferitele sale forme, a însoţit omenirea de-a lungul timpului. Dacă violenţa este un fenomen
social cu manifestări agresive, agresivitatea este un fenomen biologic cu manifestări sociale.
Violenţa, ca şi agresivitatea reprezintă un comportament intenţionat, întreprins cu intenţia de a
aduce prejudicii unui alt individ. Abuzul este asociat deseori cu actele violente şi agresive şi
desemnează folosirea excesivă, fără măsură a autorității, astfel încât actul respectiv devine o
faptă ilegală.
Din punct de vedere psihologic, violenţa reprezintă un comportament agresiv
manifestat ca urmare a unor frustrări ce nu pot fi exteriorizate pe căi dezirabile social.
Violenţa domestică reprezintă una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se
confruntă societăţile contemporane, inclusiv România. Violenţa în familie constituie „orice
formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru al familiei, unei
rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial”.
Ea include, deci, toate formele de agresiune care se exercită în cadrul familiei:
maltratarea partenerei sau a partenerului de cuplu, abuzul asupra copiilor, părinţilor, bătrânilor
sau a altor rude, incestul, violul marital etc.
Deşi se află în centrul preocupărilor din domeniul ştiinţelor socio-umane, violenţa
domestică este foarte dificil de studiat, deoarece numărul cazurilor de abuz în familie
raportate nu coincide cu cel real. Prea puţine persoane, victime ale abuzului în familie, doresc
să vorbească despre ceea ce li se întâmplă.

Factorii sau cauzele care determină violenţă intrafamilială:

- situaţia de viaţă a familiilor; situaţia materială precară şi/sau incapacitatea de
administrare a veniturilor; locuinţă inadecvată, munca istovitoare; substimularea şi şomajul;
- vârsta părinţilor; statisticile indică frecvenţa abuzurilor în rândul părinţilor tineri, în
particular a mamelor tinere;
- nivelul de educaţie al membrilor familiei;
- lipsa de comunicare între membrii familiei;
- traumele familiei, opinii diferite privind educaţia copilului;
- carenţe afective (lipsa dragostei materne);

2
 - perpetuarea modelului abuziv (preluat din familia de origine), trăirea de către
abuzatorul însuşi a unor experienţe de abuz în copilărie;
- influenţele exercitate de către internet, televiziune sau presă în special asupra
tinerilor, care au tendinţa de a reproduce în viaţă actele de violenţă de pe ecrane;
- dependenţa de alcool sau droguri;
- influenţa negativă a rudelor;
- bolile psihice etc.

Toţi aceşti factori favorizează violenţa domestică. Mai multe studii au demonstrat că,
părinţii care provin din medii socio-economice defavorizate se regăsesc mai frecvent în
populaţia părinţilor abuzatori. Situaţii de viaţă ca: locuinţă inadecvată, muncă istovitoare,
şomaj, substimulare, insecuritate economică, creează un mediu social şi o subcultură a
sărăciei care condiţionează violenţa. Substimularea, şi în particular şomajul, pierderea locului
de muncă constituie evenimente de viaţă stresante, care pot conduce părintele la exprimarea
violentă a frustrărilor sale în acel moment.
Printre persoanele din familie cel mai frecvent agresate se numără femeile şi copiii
(minori sau adolescenţi). Femeia reprezintă victima directă cel mai frecvent întâlnită în cazul
violenţei în familie, pe când copiii sunt ţinte indirecte cel mai des folosite ca pretexte de abuz
îndreptat asupra femeii.
Violenţa asupra femeii în familie cuprinde o serie de agresiuni ale partenerului (soţ,
fost soţ, concubin, iubit prieten) în care sunt incluse: abuzuri fizice, agresiuni sexuale până la
viol marital, violenţă verbală, ameninţări, distrugerea bunurilor, alungarea din locuinţă,
urmărirea, degradarea şi umilirea, izolarea de familie şi prieteni, şi controlul coercitiv asupra
aspectelor importante ale vieţii femeii cum ar fi banii, înfăţişarea, relaţia cu familia de origine,
viaţa socială, locul de muncă, religia etc. şi în general asupra accesului la orice formă de
ajutor la care ar putea apela femeia.

Principalele forme pe care le poate lua violenţa asupra femeii în familie sunt:
- abuzul fizic: cea mai întâlnită formă de abuz. El constă în atingeri sau contacte fizice
dureroase care pot începe cu bruscări, cu loviri şi pot duce până la crimă. Abuzul fizic poate
lua mai multe forme: împingerea, plesnirea, trasul de păr, răsucirea braţelor, provocarea de
vânătăi, contuzii, desfigurarea, arsuri, bătăi, lovituri de pumn, izbirea de pereţi şi mobilă,
aruncarea în victimă cu diverse obiecte contondente, folosirea armelor.

3
 - abuzul sexual: începe cu comentarii la adresa femeii, cu injurii adresate acesteia în
legătură cu actul sexual şi se poate finaliza cu violul marital, o formă specifică a abuzului
sexual asupra femeii. Violul marital este o formă de violenţă sexuală pe care femeia o suportă
adesea, suferind în tăcere, considerând deseori că actul sexual este un drept al bărbatului.
- abuzul emoţional, psihologic este cel mai des întâlnit şi reprezintă de fapt parte
componentă a tuturor formelor de abuz: abuzul fizic şi sexual presupune în acelaşi timp şi un
abuz emoţional. Din punct de vedere psihologic există o varietate de 53 situaţii abuzive:
injurii, ameninţări, intimidări, terorizări, umilire, ignorare, izolare, uciderea animalelor
domestice preferate, inducerea sentimentului de inutilitate, privarea de satisfacere a nevoilor
personale (somn, mâncare, igienă etc.).

Violenţa asupra femeii se poate manifesta ca :

- violenţă cronică, moderată ca intensitate dar relativ constantă ca frecvenţă.
Violenţa cronică se întâlneşte frecvent în familiile din mediile sărace, muncitoreşti şi rurale:
este specifică concepţiei tradiţionaliste conform căreia bărbatul reprezintă autoritatea în
familie iar femeia trebuie să i se supună. De aceea este tolerată de multe femei educate în
spiritul supunerii, care deseori mărturisesc „ Îmi mai dă câte o palmă, dar ce să fac: este şi el
obosit şi stresat”, sau „Mai bea câte un pahar când este obosit, dar ce săi fac, încerc să-l
înţeleg”;
- violenţă acută sau explozivă, de intensitate mare şi cu urmări grave, ca de exemplu
sechele neuropsihice sau psihotraumatice, vătămări grave fizice, corporale, ale organelor
interne sau arsuri.
Abuzul, sub toate formele sale, poate avea consecinţe negative şi durabile asupra celui
abuzat (consecinţe psihologice, sociale, medicale etc.). Cercetările arată că trauma copiilor
care cresc într-un mediu violent, chiar dacă nu sunt ei victimele directe, este mai intensă
decât în situaţiile în care copiii sunt victime directe. Într-un climat violent nevoile de bază ale
copiilor - de siguranţă, de dragoste, de stimulare, de apreciere etc. – sunt profund neglijate, iar
funcţiile parentale nu mai pot fi exercitate corespunzător. O mamă victimă a violenţei soţului
este mai puţin capabilă să asigure copiilor îngrijirile necesare sau să-i protejeze de răni,
accidente, pericole fizice sau sociale. Pe de altă parte, femeia abuzată, sub imperiul terorii, al
ruşinii pentru ceea ce i se întâmplă, nu mai este capabilă să îndeplinească adecvat nici rolul de
soţie. În acelaşi timp nici tatăl abuzator nu este capabil să-şi îndeplinească eficient rolul de
tată şi rolul de soţ. Nici un părinte nu mai este capabil să se ocupe de stimularea copilului pe
planul cunoaşterii şi al experienţelor sociale. Ei îşi pierd în ochii copilului autoritatea de care

4
ar trebui să se bucure ca părinţi. În locul autorităţii se instalează teroarea, care nu educă, nu
formează şi care poate frâna dezvoltarea mentală şi afectivă a copilului. Copilul va învăţa o
singură regulă: să se ferească cu orice preţ de agresiuni; va învăţa că cel mai tare din punct de
vedere fizic va învinge, iar cel mai slab trebuie să se supună. Copilul va înţelege că relaţiile
sociale se bazează pe raporturi de forţă, de supunere a celui mai slab în faţa celui mai tare.
Propriile relaţii cu ceilalţi, cu familia, cu colegii, prietenii etc., se vor baza pe strategii care au
ca scop dominarea agresivă sau fuga de situaţie. În concluzie, neîndeplinirea funcţiilor
parentale afectează modul în care se structurează, se dezvoltă personalitatea copilului. În
cazul copilului este afectată imaginea de sine, încrederea în ceilalţi şi în propriile forţe.
Neîncrezător în forţele sale şi în ceilalţi, copilul, ca adult va fi incapabil să facă faţă unor
situaţii dificile, fiind sortit eşecului.

Violenţa domestică atrage după sine o serie de consecinţe negative (consecinţe

psihologice, sociale, medicale etc.). Victimele violenţei domestice dezvoltă adesea sindromul
de stres posttraumatic, sindrom ce se caracterizează în principal prin:
- depresia, anxietatea şi boli psihice, boli psihosomatice;
- stimă de sine scăzută;
- sentimente de izolare şi neputinţă;
- retrăirea evenimentului traumatizant, mai ales în vis;
- pierderea interesului pentru diferite activităţi sau persoane;
- alertă crescută şi incapacitatea de relaxare;

Pe lângă aceste simptome resimţite la nivel individual, la nivel familial violenţa

domestică poate determina: stil de viaţă nesănătos, divorţul sau dizarmonia conjugală,
extinderea violenţei la copil (violenţa naşte violenţă) , fuga de la domiciliu, devianţă infantilo-
juvenilă, consumul de droguri sau prostituţia, izolare socială, marginalizare, comportamentul
suicidar etc.
Violenţa domestică nu afectează doar victimele, ci şi comunitatea din care fac parte.

Efectele violenţei domestice asupra comunităţii, a societăţii se referă la:

- creşterea numărului de crime şi sinucideri;
- creşterea costurilor pentru intervenţii juridice, poliţieneşti, medicale şi pentru
asistenţa psihologică şi socială;

5
 - stigmatizarea familiei, adică evitarea familiei, dezgust tacit faţă de acea familie şi
chiar exprimarea unor opinii de condamnare a membrilor acelei familii; respingerea familiei
chiar şi de rude, prieteni şi vecini;
- destrămarea unor astfel de familii poate avea impact (la scară largă) asupra instituţiei
familiale (asupra durabilităţii instituţiei familiale);
- scăderea calităţii vieţii de familie;
- perpetuarea ciclului de violenţă de la o generaţie la alta.

Serviciile sociale la care poate apela femeia victimă a violenţei în familie sunt:
- Servicii de caritate oferite de către o persoană, agenţie sau organizaţie. Aceste
servicii au la bază compasiunea umană, empatia şi dorinţa de a veni în ajutor. Ele sunt
salvatoare în situaţii limită dar nu rezolvă problema femeii victimă a violenţei domestice;
- Servicii de reabilitare prin intervenţii specifice realizate de către profesioniştii care
fac parte dintr-o echipă multidisciplinară (psiholog, asistent social, medic, jurist ş.a.).
Reabilitarea nu doar femeia victimă ci şi alţi membrii ai familiei afectaţi de violenţă. Ea
vizează sănătatea fizică şi mintală a victimelor, capacitatea de adaptare scăzută a acestora şi
reintegrarea lor socială. Echipa de specialişti poate cere ajutorul unor servicii comunitare de
reţea în vederea găzduirii mamei (după caz şi a copiilor) în situaţii de urgenţă, consilierea
juridică, ajutorarea acestora cu resurse financiare, internarea în spital în urma loviturilor
fracturilor cauzate de violenţa fizică etc.:
- Servicii de suport constau în intervenţia unor reţele de sprijin care se constituie în
jurul victimei intervenind pe termen lung şi care asistă victima pe tot parcursul procesului de
reabilitare;
- Servicii de prevenire au ca scop schimbarea mentalităţii indivizilor ca membrii ai
familiei şi educaţia civică.

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Bulgaru, M., Dilion., M., Concepte fundamentale ale asistenţei sociale (note de curs),
Chişinău, 2000;
2. Ghebrea G., Factori ce afectează stabilitatea cuplului marital, în Revista Calitatea
vieţii, anul 10, nr.1-2; 1990;
3. Irimescu G., Violenţa în familie şi metodologia intervenţiei, în Neamţu G., Stan
Dumitru (coord.), Asistenţa socială. Studii şi aplicaţii, Ed. Polirom, Iaşi, 2005;
4. Mitrofan I., Mitrofan Nicolae, Familia de la A… la Z. Mic dicţionar al vieţii de
familie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991;
5. Muntean A., Violenţa în familie şi maltratarea copilului, în Neamţu George (coord.),
Tratat de Asistenţă Socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2003;
6. Neamţu G. (coordonator), Tratat de asistenţă socială, Ed. Polirom, Iaşi; 2003.
7. Paşa F., Paşa L. M., Asistenţa socială în România, Ed. Polirom, Iaşi; 2004;
8. Rădulescu Sorin M., Sociologia violenţei (intra) familiale: Victime şi agresori în
familie, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001;