Tema 7 CREDITUL SI DOBANDA

1. CREDITUL

DEFINIREA SI FUNCTIILE CREDITULUI

Definirea creditului poate fi realizată prin luarea în considerare si corelarea celor trei abordări :
 creditul ca încredere;
 creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire;
 creditul ca formă a relatiilor de schimb, ceea ce poate duce la următoarea formulare:

Creditul reprezintă o categorie economică ce exprimă relatii de repartitie a unei părti din PIB sau
din venitul national, prin care se mobilizează si se distribuie disponibilitătile din economie si se
creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital si al realizării unor
obiective ale politicii economice.
In esentă, creditul reprezintă schimbul unei valori monetare actuale contra unei valori monetare
viitoare.
Continutul si semnificatia acestui concept rezulta si din functiile care sunt atribuite creditului:

a) o primă grupă de opinii abordează functiile creditului în acelasi mod ca si functiile finantelor,
respectiv functiile de repartitie si control. Potrivit acestei idei, relatiile de credit fac parte din
relatiile financiare în sens larg;
b) o a doua grupă de opinii consideră trei functii caracteristice ale creditului (cele două
precedente) plus functia de emisiune;
c) a treia grupă analizează functiile creditului ca: functie de mobilizare si functie de
redistribuire;
d) a patra grupă de opinii apreciază creditul prin aceea că este însotit permanent de dobândă,
atribuindu-i-se functia de purtător de dobândă.
ELEMENTELE RAPORTURILOR DE CREDITARE

Pentru evidentierea caracteristicilor creditului, este necesară prezentarea elementelor

incluse în raporturile de creditare:
a) participantii la rapotul de credit;
b) promisiunea de rambursare;
c) garantarea creditului;
d) scadenta;
e) dobânda (pretul creditului).

a) Partcipantii la raportul de credit, creditorul si debitorul, sunt denumiti în literatura de

specialitate cu termenul “ subiecte ale raportului de credit”.

Analiza participantilor la raportul de credite evidentiază marea diversitate a acestora si

dimensiunile ample ale creditării. Dacă se procedează la gruparea în trei categorii principale a
creditorilor si debitorilor, se disting: populatia, statul, agentii economici.

Agentii economici detin o importantă pozitie în rândul creditorilor, în cazul în care obtin
rezultate financiare pozitive, pentru care caută cele mai eficiente modalităti de plasare pe piata
monetară sau de capital. Disponibilitătile monetare degajate de întreprinderi se constituie în
resurse de creditare a activitătilor unitătilor deficitare, fie în mod direct, fie prin intermediul
băncilor si al altor institutii financiare.
Populatia participă la procesul de creditare în dublă calitate, de creditor si debitor, remarcându-se
prin rolul important în asigurarea resurselor de creditare.

Participarea statului în calitate de creditor nu poate fi analizată decât în situatia înregistrării de

excedente bugetare si a disponibilizării în economie a unor importante sume, dirijate către
sistemul asigurărilor si protectiei sociale ori către alte destinatii.
In schimb, calitatea de debitor a statului este bine definită în toate economiile contemporane, ca
urmare a înregistrării de deficite bugetare. Nivelul datoriei publice, rezultat al îndatorării interne
si externe a statelor depăseste în unele cazuri nivelul PIB.

b) Promisiunea de rambursare reperzintă angajamentul debitorului de a rambursa, la scadentă,

valoarea capitalului împrumutat, plus dobânda, ca pret al creditului.

Datorită unei conjuncturi nefavorabile, interne sau externe, debitorul se poate afla în incapacitate
de plată, sau poate întârzia plata sumelor ajunse la scadentă. Din acest motiv, este necesar, ca la
nivelul creditorului să se adopte măsurile necesare pentru prevenirea si eliminarea rscului de
nermabursare, printr-o analiză temeinică a solicitantului de credite, din mai multe puncte de
vedere: pozitia pe piata internă si în cadrul ramurii, situatia financiară, gradul de îndatorare,
forma juridică si raportul cu ceilalti participanti pe piată.
Strâns legată, si decurgând din promisiune de rambursare apare garantarea creditului.

c) Garantarea creditelor constituie o caracteristică legată de ramburasbilitatea acestora. In

functie de natura elementelor care constituie obiectul garantiei, se poate face distinctie între
garantia reală si garantia personală.

Garantia reală are la bază garantarea sau “gajarea” creditului cu valori materiale, prin a căror
valorificare se pot obtine sumele necesare achitării creditului.

O formă distinctă de garantare reală o constituie ipoteca, actul prin care debitorul acordă
creditorului dreptul asupra unui imobil, fără deposedare.

Garantia personală reperzintă angajamentul luat de o tertă persoană de a plăti suma ajunsă la
scadentă, în cazul incapacitătii de plată a debitorului.

d) Scadenta sau termenul de rambursare stabilit în contract este diferit în functie de

particularitătile sectorului de activitate si de nivelul eficientei activitătii beneficiarilor de
credite.

Astfel, există o diversitate a termenelor scadente, de la 24 ore ( în cazul pietei interbancare) până
la durate medii si lungi (20 sau 30 ani) în cazul împrumuturilor obligatare.

e) Dobânda reprezintă o caracteristică a creditului si constituie, după cum se desprinde din

literatura de specialitate, pretul capitalului utilizat, sau “chiria”, pe care o plăteste debitorul
pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat. In general, nivelul
dobânzii se corelează cu rata profitului obtinută de întreprinzător. Cuantificarea dobânzii se
realizează prin utilizarea ratei dobânzii, care se constituie într-un instrument de influentare a
cererii si ofertei de credite.

In functie de inflatie, se utilizează în raporturile de credit, două tipuri de dobândă: fixă si

variabilă.
Dobânda fixă este stabilită în contractul de credit si este valabilă pe întreaga durată a creditului.
Dobânda sensibilă (variabilă) se modifică periodic în functie de presiunile inflationiste si de
evolutia nivelului dobânzii pe piată.

FORMELE CREDITULUI

Diversitatea formelor sub care se manifestă creditul în economie a impus utilizarea mai multor
criterii semnificative de clasificare.
Cea mai importantă clasificare, în functie de natura economică si participantii la relatia de
creditare, distinge formele creditului:
A. Creditul comercial reprezintă creditul pe care si-l acordă agentii economici la vânzarea
mărfii sub forma amânării plătilor.
Creditul comercial se manifestă sub două forme: - creditul cumpărător
- creditul vânzător.
Creditul cumpărător:
- se manifestă sub forma plătilor în avans;
- aceste credite apar ca o prefinantare de către beneficiari a produselor pe care
intentionează să le achizitioneze;
- sunt frecvente în ramuri precum agricultura si constructiile de locuinte.
Creditul vânzător:
- are ca obiect vânzarea mărfurilor cu plata amânată.

In prezent, în tările dezvoltate creditele comerciale reprezintă între 10% si 30% din datoriile
întreprinderilor si reprezintă un instrument de promovare si de reducere a cheltuielilor cu plata
dobânzilor. Pe baza creditelor comerciale primite se pot reduce solicitările de credite bancare sau
se poate amplifica cifra de afaceri.
Creditul comercial antrenează emisiunea de titluri specifice acestui credit (cambii, bilete la
ordin) ca titluri de creantă, care prezintă avantajul scontării la bănci. In acest mod, creditul
comercial devine credit bancar, iar prin cedarea portofoliului de fecte comerciale de către o
bancă comercială, băncii centrale prin rescontare, se antrenează un mecanism de emisiune de
monedă centrală.
B. Creditul bancar
Participantii la creditul bancar sunt reperzentati la modul general, de un agent nebancar
(producătorul sau agentul economic), pe de o parte, si bancă, pe de alta.
Creditul bancar prezintă avantajul unei mai mari flexibilităti comparativ cu cel comercial,
întrucât sumele disponibile pot fi orientate către diferite forme de activitate economică.
Intre creditul comercial si cel bancar există o puternică legătură, în sensul că uneori creditul
comercial se poate transforma în credit bancar, sau acesta poate constitui suport al acordării unui
credit comercial.
Activitatea de creditare se poate realiza prin folosirea mai multor metode:
- avansuri în cont curent – sunt credite pentru acoperirea unor goluri de casă; nu au
destinatie prestabilită si din acest motiv sunt denumite credite de trezorerie; sunt
garantate prin starea de bonitate a clientului;
- linia de credit simplă – reperzintă nivelul maxim al creditului care se poate acorda unui
client, într-un cadru prestabilit;
- linia de credit confirmată – semnifică suma ce poate fi acordată sub formă de credit si
care este consemnată într-un document scris, convenit de bancă;
- linia de credit revolving – este un mecanism de creditare care presupune că, pe măsură ce
au fost rambursate creditele anterioare, se acordă noi credite, fără întocmirea de noi
documente;
- credite cu destinatie specială – sunt cele pentru constituirea de stocuri sezoniere privind
materiile prime agricole, creditele pentru productia de conserve ori pentru stocarea unor
materiale de constructii.
C. Creditul de consum

Reprezintă vânzarea cu plata în rate a unor bunuri de consum personal, de folosintă îndelungată
si de mare valoare (mobilă, autoturisme, articole de uz casnic).
Intre creditul de consum si creditul bancar există strânse legături, în sensul unor raporturi de
determinare.
Pentru plata în rate, comerciantii recurg la credite bancare.
In conditii de insolvabilitate, cumpărătorul este obligat să restituie bunurile, iar uneori, în functie
de clauzele contractuale, nu se mai pot recupera nici ratele achitate.
D. Creditul obligatar
Constituie o formă a creditului contractat de stat prin lansarea titlurilor de împrumut (obligatiuni,
bonuri de tezaur) în scopul acoperirii deficitului bugetar.
In economiile moderne, creditul obligatar detine o pondere importantă, care se măsoară ca
pondere a datoriei publice fată de produsul intern brut.
Principala formă de existentă a creditului obligatar o reprezintă creditul public. Rambursarea
acestui credit se face din fonduri speciale de amortisment al datoriei publice, din surse bugetare
curente sau din excedente bugetare.

E. Creditul ipotecar

Reprezintă un credit garantat cu propietăti imobiliare sub forma clădirilor (în special în mediul
urban) sau de natura terenurilor (în mediul rural).
Cunoaste mai multe forme si are o amploare deosebită în tările dezvoltate:
- credit ipotecar cu dobândă variabilă;
- credit ipotecar cu rambursare progresivă (cu reduceri ale anuitătilor, mai mari la
începutul perioadei de rambursare);
- credit ipotecar inversat, purtător de anuităti (caz în care împrumutul aduce propietarului
un venit regulat), prin care se valorifică atât capitalul investit si se beneficiază de dreptul
de propietate si de uzufruct.
Importanta creditului ipotecar provine din aceea că permite mobilizarea capitalurilor disponibile
pe termen lung.

Prin intermediul titlurilor de ipotecă sunt finantate aproximativ 60% din locuintele familiilor (de
până la 4 persoane). Există si titluri de ipotecă prin care sunt finantate constructiile de
apartamente si imobile destinate afacerilor.
In calitate de participanti, pe acaestă piată apar societătile de asigurări, băncile comerciale,
băncile mutuale, ceea ce dovedeste un interes sporit al investitiilor, ca urmare a importantei pe
care o acordă autoritătile acestui tip de credite.
După calitatea debitorului se face distinctie între creditele acordate persoanelor fizice
(particulare) si cele acordate persoanelor juridice.
Persoanelor fizice (particulare) li se acordă următoarele forme de credit:
- credite de trezorerie , întâlnite în cazul în care băncile dau posibilitatea efectuării unui volum de
plăti din contul curent care depăsesc nivelul disponibilitătilor existente;
- credite pentru constructii de locuinte, pe termen lung, cu garantii ipotecare;
- credite pentru consum destinate procurării unor bunuri care se plătesc în rate;
- credite pentru studii, se acordă pentru întretinerea studentilor si acoperă, ca nivel taxele anuale
plătite de acestia
- liniile de credit pentru cărtile de credit, utilizarea cărtilor de credit ca instrumente de plată a
impus ca băncile, în functie de bonitatea fiecărui client, să stabilească un plafon debitor până la
care să fie onorate plătile făcute prin cărtile de credit, chiar dacă nu există disponibil în cont.
Creditele acordate persoanelor juridice (agentilor economici) pot apărea sub următoarele forme:
- credite de exploatare destinate acoperirii cheltuielilor ce tin de activitatea curentă de productie
si de circulatia mărfurilor;
- credite de echipament (de investitii) se acordă pe termen mijlociu si lung, fiind destinate
constructiilor de locuinte si obiective industriale;
- credite speciale, care se utilizează pentru finantarea subscrierii de titluri de credit si pentru
finantarea agentilor de bursă;
- credite de mobilizare, obtinute de agentii economici în urma scontării cambiilor.

Din punct de vedere al calitătii debitorului si creditorului, se face distinctia între:

- creditul privat, în care participantii la raportul de credit sunt subiect de drept privat;
- creditul public, în cadrul căruia debitorul reprezentat de stat, care se împrumută pe piata
internă, pentru acoperirea deficitului bugetar. In acest caz, populatia în ansamblul său si agentii
economici apar în calitate de creditori.

După natura garantiilor se intâlnesc următoarele forme de credite:

- credite reale;
- credite personale.

Creditele reale sunt cele pentru care garantia se prezintă sub formă de:
- garantie imobiliară, concretizată într-un contract de ipotecă asupra terenului sau clădirilor;
valoarea unei asemenea garantii este superioară mărimii creditului; în cazul în care creditul nu se
rambursează, creditorul intră în posesia garantiei pe care o valorifică, recuperându-si suma
împrumutată;
- garantie mobiliară, care constă în valori mobiliare, de natura titlurilor de credit, sau în alte
valori materiale (metale pretioase, bunuri); în cazul nerambursării împrumutului, debitorul este
deposedat de garantie.

Creditele personale au la bază garantii morale, care se pot prezenta astfel:

- credite în alb, acordate unei persoane fizice fără nici o formalitate;
- credite personale cu gaj individual, caz în care o tertă persoană garantează rambursarea cu
propria-i răspundere morală;
- credite personael cu gaj colectiv, întâlnite atunci când mai multe persoane garantează
rambursarea, cu răspunderea morală.

După întinderea drepturilor creditorului se disting trei forme ale creditului:

- credite denuntabile, care se manifestă atunci când creditorul îsi rezervă dreptul ca oricând,
înainte de scadentă, să ceară rambursarea acestui credit, cu sau fără avizarea debitorului;
- credite nedenuntabile, când creditorul are dreptul de a cere rambursarea numai la o scadentă
dinainte stabilită;
- credite legate, caz în care creditorul conditionează acordarea creditului de folosirea sa în
anumite scopuri convenite cu debitorul.
După modul de rambursare, se face distinctia între:
- credite neamortizabile, pentru care rambursarea se face integral la scadentă;
- credite amortizabile, caz in care rambursarea se face în transe egale sau neegale, formate din
rate de rambursat si dobânzi.
După termenul de rambursare, se remarcă:
- credite pe termen scurt, pe perioade care nu depăsesc 12 luni. Această reprezintă forma curentă
a creditului la bancă, întrucât corespunde exigentei de lichiditate impuse băncilor;
- credite pe termen mediu, a căror durată de rambursare este de la 1 an la 5 ani, se acordă pentru
activitatea de export-import ori pentru activitatea de investitii;
- credite pe termen lung, a căror durată de rambursare depăseste 5 ani, se întâlneste în cazul
creditelor pentru constructii de locuinte si a creditelor obligatare.
2. DOBANDA

CONCEPTUL SI FORMELE DOBANZII

Dobânda poate fi definită ca reprezentând o formă de remunerare a creditului de către debitor,

pentru folosirea capitalului împrumutat. Astfel, dobânda poate fi privită ca “pret” al capitalului
împrumutat si poate fi analizată atât ca mărime absolută cât si în mărime relativă (sub formă de
rată procentuală).

Asupra dobânzii si rolului acesteia s-au formulat, în cadrul economiei de piată, mai multe
acceptiuni, astfel:

Conceptul clasic (David Ricardo, Alfred Marshall) abordează dobânda ca fiind reglementată de
rata profitului ce se poate obtine prin folosirea capitalului sau ca pret care trebuie plătit pentru
folosirea capitalului, pret stabilit ca echilibru între cererea globală de capital si stocul de capital
oferit pe piată.

Conceptul neoclasic (Irving Fischer) defineste dobânda ca reprezentând pretul bunurilor în

momentul actual exprimat în banii de mâine.

Conceptul Keynesist defineste dobânda ca o recompensă pentru renuntarea la lichidităti pe o

anumită perioadă de timp. Potrivit aceleeasi conceptii, rata dobânzii poate fi un instrument de
influentare a volumului de investitii si de combatere a recesiunii si somajului.

Forme ale dobânzii

Există mai multe criterii în functie de care se face analiza tipurilor de dobânzi.

A. Din punct de vedere al băncii, se distimg:

a) Dobânda bonificată: reprezintă nivelul dobânzii cu care sunt remunerate disponibilitătile
bănesti ale celor care si-au constituit depozite bancare. In general, dobânda bonificată este
mai scăzută decât dobânda percepută la credite.
Factorii care influentează nivelul acestei dobânzi sunt:
 rata inflatiei;
 rata de refinantare (taxa oficială a scontului);
 ratele dobânzilor practicate de celălalte bănci comerciale.

b) Dobânda percepută: exprimă dobânda încasată de la clientii care beneficiază de creditele

acordate.
Factorii de influentă asupra nivelului acestei dobânzi sunt:
 erodarea monetară;
 nivelul cheltuielilor cu operatiunile bancare;
 gradul de risc;
 profitul bancar;
 rezerva minimă obligatorie.

B. Din punct de vedere al nivelului la care se practică dobânda, se disting:

a) taxa oficială a scontului (tos);
b) taxa privată a scontului (tps);
c) dobânda practicată între întreprinzători;
d) dobânda practicată pentru titluri guvernamentale si alte efecte de comert emise de societăti
comerciale.
Scontarea reprezintă una dintre principalele operatii active ale băncilor comerciale, prin care
întreprinzătorul cedează băncii portofoliul de efecte comerciale, în schimbul unei sume de bani,
reprezentând valoarea nominală a cambiilor, diminuată cu un nivel al dobânzii, numit scont.
Taxa privată a scontului (tps) este dobânda la care băncile comerciale scontează cambiile
prezentate de întreprinzători, si la care se acordă credite acestora.

Taxa oficială a scontului (tos) este acel nivel al dobânzii la care banca centrală scontează
cambiile prezentate de băncile comerciale si acordă împrumuturi celorlalte bănci (dobânda de
refinantare).

Dobânda practicată între întreprinzători se referă la dobânda practicată la vânzarea mărfurilor pe

datorie în cadrul creditului comercial.

Alte forme ale dobânzii în functie de nivelul la care se practică se concretizează în:
- dobânda la creditul de licitatie, care se determină în cadrul sedintelor de licitatie, săptămânal,
ca urmare a cererii si ofertei de capital. Stabilirea nivelului minim de pornire a licitatiei revine
băncii centrale. Factorii care influentează această dobândă sunt: suma obtinută sub formă de
credit si termenul de rambursare;
- dobânda la creditul lombard este dobânda aferentă creditelor acordate de banca centrală
băncilor comerciale sub formă de refinantare. Se stabileste zilnic la nivelul băncii centrale, poate
fi modificată fără preaviz si se plăteste lunar, în ultima zi a lunii pentru toate creditele aferente
lunii respective. Prezintă cel mai ridicat nivel, cu scopul de a descuraja băncile să apeleze la
acest tip de credite.
- dobânda la rezervele minime obligatorie are un nivel foarte scăzut comparativ cu rata
dobânzii pe piată îmbracă atât forma dobânzii bonificate cât si a unei dobânzi penalizatoare
pentru neîndeplinirea rezervelor minime obligatorii.

C. Din punct de vedere al relatiei existente între rata dobânzii si rata inflatiei, se realizează
distinctia între dobânda nominală si dobânda reală.

Rata reală a dobânzii, cea care exprimă cresterea puterii de cumpărare actuale se obtine după
asujstarea ratei nominale prin inflatie. Corelatia dintre cele două rate se realizează prin expresia
cunoscută sub denumirea “efectul Fischer”:

(1 + rr) = 1 + rn
1 + r infl
în care: notatiile au următoarea semnificatie:
rr = rata reală
rn = rata nominală a dobânzii
r infl = rata inflatiei.

Referitor la dobânda reală, trebuie subliniat că nivelul acesteia este influentat de o serie de
factori precum: presiunea fiscală în economie, deficitul bugetar, cursul de schimb, balanta
comercială si de plăti.

Inregistrarea unei dobânzi reale pozitive este rezultatul practicării unor dobânzi înalte în termeni
nominali, ceea ce semnifică, de asemenea, credite scumpe si investitii nerentabile.

Dobânda real negativă se manifestă atunci când rata nominală a dobânzii nu acoperă rata
inflatiei. Astfel de dobânzi îi avantajează pe debitori si pot conduce la scăderea încrederii
populatiei în moneda natională.
D. Din punct de vedere al perioadei t pe care se acordă creditul si al capitalizării dobânzii se
poate face distinctia între dobânda simplă si dobânda compusă.

RATA DOBANZII

Rata dobânzii reprezintă una dintre cele mai “monitorizate” variabile din economie, întrucât
modificările nivelului acesteia afectează direct activitatea zilnică si au importante consecinte
asupra cresterii economice.
Valoarea prezentă, produsul la maturitate, rata reală si rata nominală a dobânzii

Instrumentele pietei financiare, la modul general, si instrumentele de credit, în special, sunt

analizate si evaluate prin “produsul la maturitate”, concept care reflectă cea mai bună măsură a
ratei dobânzii.

Distinctia dintre rata reală si rata nominală a dobânzii este necesară întrucât reflectă corect
costul împrumutului, atunci când se ia în considerare rata inflatiei.

Astfel, rata reală a dobânzii este definită prin ecuatia Fischer, după numele lui Irving Fischer,
unul dintre cai mai mari economisti monetaristi ai secolului al XX-lea. Potrivit acestei ecuatii,
rata nominală a dobânzii (rn) este egală cu rata reală a dobânzii (rr) plus rata anticipată a inflatiei
(rinf)

RR = Rn+ Rinf
în care:
rn = rata nominală a dobânzii
rr = rata reală a dobânzii
rinf = rata inflatiei asteptate.
Distinctia dintre rata reală si rata nominală a dobânzii este importantă, întrucât rata reală, care
reflectă costul real al împrumuturilor, este cel mai bun indicator de exprimare a eficientei
operatiunilor de împrumut. De asemenea, reprezintă, pentru cetăteni, cea mai bună măsură a
modificărilor produse pe piata creditului. Totodată, estimarea ratei dobânzii în termeni reali
permite investitorului să aprecieze dacă a realizat o operatiune profitabilăă sau nu, si să o
compare cu celălalte oportunităti oferite de piată.
CALCULUL DOBANZII

Determinarea dobânzii prezintă deosebită importantă în activitatea practică de creditare. In cele

ce urmează sunt prezentate metodele frecvent întâlnite în calcularea dobânzii.
a) pentru creditele bancare acordate si depozitele constituite;
b) pentru scontarea si rescontarea efectelor de comert;

a) Pentru creditele bancare acordate si depozitele constituite se calculează dobânda simplă

sau dobânda compusă.
a1) dobânda simplă se calculează în cazul în care perioada analizată este mai mică de un an,
iar dobânda nu este capitalizată
Relatie de calcul:
D = Cn x nz x rd
360 x 100
unde:
D = dobânda (în sumă absolută);
 C = capitalul împrumutat sau valoarea depozitului;
nz = numărul de zile pentru care se realizează creditarea;
rd = rata nominală a dobânzii, exprimată procentual.

a2) dobânda compusă se practică atunci când perioada de creditare sau de depunere este
mai mare de un an, iar dobânda este reinvestită la fiecare scadentă.
Dacă perioada respectivă este exprimată în ani întregi, atunci dobânda se calculează astfel:
n
D = Cf – Ci = Ci (1 + rd) – Ci
în care:
Cf = capital fructificat;
(1 + rd) n = coeficient de fructificare;
Ci = capital initial.

b) Pentru scontarea si rescontarea efectelor de comert

Dobânda, care poartă denumirea de scont se calculează după următoarea relatie:

S= V x nz x rs
(12) 360 x 100
în care:
S = scontul;
V = valoarea nominală a titlului de credit;
nz = numărul de zile până la scadentă
rs = procentul ratei dobânzii sau taxa scontului.