Istoria amoroasa a lui Stefan si a Elei e plasata intr-o societate
confruntata cu doua mari probleme: apropierea primului razboi mondial
si pasiunea exagerata a oamenilor pentru bani. Lumea traieste un moment de criza profunda care afecteaza inerent si relatiile intime iar tensiunea majora ce destabilizeaza casatoria protagonistilor consta intr-o dificultate tot mai accentuata de a comunica. Criza de comunicare particularizeaza intreaga constructie a romanului.
Personajul narator, aflat pe front si convins ca sotia lui il insala
nu ezita sa sustina cu incrancenare ca doi oameni care se iubesc se identifica pana la anulare, avand chiar "drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt". Oricine afirma contrariul, cum indraznesc camarazii sai de la popota, sunt repede catalogati drept "saraci de spirit", "capabili doar de notiuni primare, grosolane, cu intelesuri nediferentiate". In ciuda racirii recente a relatiei, Gheorghidiu isi rememoreaza cu placere autoindusa inceputurile povestii de dragoste din facultate. Studenti fara posibilitati materiale, el la filozofie ea la filologie par a se completa intr-un mod exemplar. Daca pentru intelectualul in devenire relatia cu "una dintre cele mai frumoase studente" ii satisface orgoliul de a fi admirat social, pentru tanara literata inteligenta barbatului reprezinta implinirea dorintei de a se distinge de celelalte fete prin statutul cultural.
Pe parcursul actiunii, prin intermediul analizei psihologice
protagonistul incepe sa evidentieze tot mai accentuat conflictul dintre imaginea pe care si-o construise despre ideea de iubire si situatia concreta a relatiei lor. Astfel pana si bunatatea sufleteasca a Elei ori disponibilitatea ei de a-l insoti la cursuri sunt interpretate de barbatul gelos drept simptome ale inferioritatii iar secventa narativa in care stefan ajunge sa mosteneasca o avere impresionanta reprezinta pentru protagonist un nou exemplu in sustinerea ideii ca de la bun inceput sotia sa nu se deosebeste cu nimic de o fata comuna. Combinatia dintre gelozie si orgoliu nemasurat ce sta la baza confesiunii eroului il determina sa disece fiecare amanunt al vechii sale relatii incat incepe sa se ipostazieze intr-o adevarata divinitate pentru sotie. "destinul tau, fata draga e si va fi schimbat prin mine". Oferind doar o varianta a povestii, naratiunea la persoana I sugereaza, dincolo de autenticitatea marturisirii, imposibilitatea unei comunicari normale in societatea moderna. Pentru ca sotia sa tinde sa se integreze tot mai pregnant in societatea in care banul e valoarea suprema, Gheorghidiu considera ca singurele sentimente si senzatii autentice sunt cele filtrate rational "caci singura existenta reala e aceea a constiintei".
Cu acest exces de luciditate eroul analizeaza si momentele de maxima
intimitate, astfel incat venit la permisie in Campulung nu e capabil sa se bucure nici macar de voluptatea unei nopti alaturi de Ela. Un gest absolut marunt, ca aprinderea unei tigari, il imbolnaveste pe barbat prin sugestiile lui: "n-aveam nici o dovada ca ma insala, dar aveam acum certitudinea ca acest gest vine dintr-o deprindere de a poza goala".
Pe acest fond, drama razboiului cu "moartea plutind in toate",
submineaza definitiv conceptia absolutista despre iubire a lui stefan. Daca in timpul pregatirilor pentru razboi inca isi considera relatia o prioritate, tragediile la care participa il fac sa se indeparteze iremediabil de tot trecutul.
Extenuat si deziluzionat, Stefan renunta in cele din urma chiar si la
universul sau imaginar pe care cu atata minutiozitate il construise "sunt obosit si mi-e indiferent chiar daca e nevinovata". Tocmai de aceea Gheorghidiu refuza sa mai analizeze, sa-si explice hotararea din final de a-i lasa Elei "absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti... de la lucruri personale la amintiri. adica tot trecutul". Iata cum traversand doua experiente fundamentale pentru fiinta umana din orice epoca (dragostea si razboiul/moartea), cuplul lui Camil Petrescu se dezintegreaza din cauza unei crize specifice modernitatii --- aceea a comunicarii.