 04/09/2020

 0 COMMENTS

Numită şi tulburare bipolară afectivă sau tulburare maniaco-depresivă, tulburarea bipolară se

caracterizează prin perioade de manie/hipomanie care alternează cu perioade de depresie. În
timpul episoadelor de manie persoana este euforică, energică, iritabilă, anormal de fericită.
În funcţie de severitatea episodului manic s-ar putea să intervină episoade de psihoză şi
halucinaţii. Cei cu tulburare bipolară iau decizii proaste rapid şi fără să se gândească mult la
consecinţe. Dorm puţin, gândurile le fug prin minte cu rapiditate, au probleme cu menţinerea
atenţiei. În timpul episoadelor depresive viziunea asupra vieţii este pesimistă, indivizii nu fac
contact cu ochii celorlalţi şi pot fi extrem de anxioşi.
Episodul de manie se caracterizează prin vorbire rapidă, neîntreruptă, vârtej de
gânduri, hipersexualitate şi/sau cheltuirea excesivă a banilor. Netratate, episodale de manie pot
dura de la trei la şase luni. În timpul episodului manic cei cu tulburare bipolară sunt mânaţi de un
ţel precis în care-şi investesc toate eforturile. Se consideră ca fiind ”aleşi” pentru acel scop, sunt
de neoprit în urmărirea lui şi pot experimenta în 50% din cazuri halucinaţii sau iluzii. Înainte cu
două-trei săptămâni înainte de un episod de manie indivizii au perioade prelungite de nesomn,
modificări în apetit şi anxietate crescută.
Episoadele de hipomanie durează cel puţin patru zile fără însă a afecta semnificativ abilitatea
individului de a lucra sau socializa şi fără a prezenta episoade de psihoză.
Cei cu tulburare bipolară sunt creativi sau iritabili în timpul episoadelor de hipomanie, au
energie multă şi sunt mai activi ca de obicei.
Episoadele de depresie sunt caracterizate de tristeţe, anxietate, izolare, mânie, sentiment de
culpă, lipsă de speranţă. Probleme de concentrare, singurătate, lipsa apetitului, pierderea
interesului sexual, lipsă de motivare, gânduri suicidare. Între 1-3% din cei cu tulburare bipolară
ajung la suicid. Un episod depresiv major poate dura până la şase luni.
Episoadele afective mixte sunt cele care au caracteristicile atât a episoadelor de depresie cât şi a
celor de manie. Gândurile de grandoare alternează cu cele suicidare. Impulsivitatea este ridicată
iar cei cu tulburare bipolară pot lua decizii nefaste în aceste stări (abuz de substanţe,
agresivitate).Există patru tipuri de tulburare bipolară. Multă lume consideră că forma cea mai
gravă a tulburării este tulburarea bipolară I. Se caracterizează prin episoade de manie ce pot
alterna (dar nu în toate cazurile) cu episoade depresive. Tulburarea bipolară II nu are episoade
de manie dar prezintă episoade de hipomanie şi unul sau mai multe episoade
depresive. Ciclotimia se caracterizează prin episoade de hipomanie ce alternează cu episoade
depresive, ultimele neîntrunind condiţiile unui episod depresiv major. Ciclotimia este cea mai
uşoară formă a tulburării bipolare. În fine, a patra formă este tulburarea bipolară nespecifică şi
cuprinde toate formele tulburării care nu pot fi încadrate în cele trei categorii anterioare.
Există tulburări şi boli mintale ale căror simtome seamănă cu cele ale tulburării bipolare, astfel
că un psiholog trebuie să fie atent în formularea unui diagostic. Simptomele din ADHD,
schizofrenie, episodul depresiv major şi tulburarea de personalitate borderline sunt similare cu
cele din tulburarea bipolară.
Tulburarea de personalitate evitantă

Această tulburare se traduce prin inhibiţie socială, sentimente de inadecvare şi inferioritate,
evitarea interacţiunii sociale şi o sensibilitate crescută la critică şi evaluări negative. Deşi
evită să fie în prezenţa altora, cei cu tulburare de personalitate evitantă îşi doresc totuşi cu
 ardoare compania lor. Sunt persoane anxioase, singuratice, izolate. Se consideră a fi nepregătiţi
din punct de vedere social şi se tem constant de ridiculizare, umilire, a fi respinşi sau a fi
neacceptaţi de alţii. Prin urmare, cei cu TPE reacţionează prin evitare la aceşti stimuli din
exterior. Copiii care sunt neglijaţi emoţional de către părinţi şi respinşi de către cei de vârsta lor
sunt mai susceptibili să dezvolte ulterior tulburare de personalitate evitantă.
Îşi auto-impun să fie izolaţi de restul lumii, sunt timizi până la extrem, anxioşi în situaţii
sociale, evită contactul fizic şi se simt inadecvaţi pentru a putea funcţiona în lume. Fiind extrem
de timizi şi neluând parte la activităţi cu cei de vârsta lor, tind să devină oameni cu o stimă de
sine scăzută şi chiar să se urască în timp pe sine. Nu au mare încredere în oameni, se distanţează
emoţional de situaţiile intime şi sunt conştienţi de sine într-o mai mare măsură decât alţii. Cei
cu tulburare de personalitate evitantă se simt a fi inferiori altora, în unele cazuri dezvoltând chiar
şi agorafobie. Reacţionează cu anxietate la diverse situaţii şi, ca să facă anxietatea să dispară, se
folosesc de fantezie, creând o lume interioară în care pot evada oricând doresc.
Există patru subtipuri de TPE, după categorisirea făcută de Theodore Millon:

o tipul fobic – anumite obiecte şi situaţii îi provoacă repulsie;

o tipul în conflict – dezacord intern, se teme de dependenţă, neîmpăcat cu sinele,
confuz, chinuit, plin de angst;
o tipul hipersensibil – suspicios şi atent, se panichează uneori, este terifiat, timorat;
o tipul auto-abandon – blochează sau fragmentează conştiinţa de sine, nu ia în
considerare amintirile şi imaginile dureroase.
o Cei cu TPE sunt extrem de preocupaţi de critica celorlalţi, se cred a fi inferiori
altora, nu vor să se implice în relaţii cu ceilalţi până ce nu se asigură că sunt plăcuţi, îşi impun
restricţii în viaţă ca să atingă un anumit grad de securitate, evită job-urile care implică
interacţiuni sociale şi sunt inhibaţi.
o Nu îşi asumă riscuri şi evită activităţile noi de teama că acestea s-ar putea să-i
pună în situaţii penibile. Sunt excesiv de atenţi cu cei din jurul lor şi-i monitorizează constant ca
să surprindă elemente de critică sau dezaprobare, ceea ce în schimb duce la un limbaj minimal şi
o interacţiune socială restrânsă.Aproximativ 56% din cei cu tulburare de personalitate obsesiv-
compulsivă ajung să dezvolte şi tulburare de personalitate evitantă, ultima fiind prevalentă în
45% din cazurile celor cu tulburare de anxietate generalizată. Prevalenţa TPE în populaţia
generală este de 2,36% şi este la fel de răspândită în rândul femeilor pe cât este în rândul
bărbaţilor. Tulburarea de personalitate evitantă se poate trata la psiholog prin terapie cognitiv-
comportamentală şi terapie de grup. Dificultatea tratamentului constă în faptul că cei cu TPE
necesită încredere totală în psihoterapeut, în caz contrar începând să nu mai vină la şedinţe.
o Despre anxietatea generalizată

 Este o tulburare des întâlnită, caracterizată prin teamă incontrolabilă faţă de

evenimente sau activităţi viitoare. Distresul provocat interferează cu activităţile zilnice până în
punctul în care acestea devin ineficace. Cei cu anxietate generalizată sunt deosebit de
procupaţi de anticiparea unor dezastre sau probleme privind sănătatea, familia, prietenii,
banii, relaţiile intime sau serviciul. Simptomele fizice sunt şi ele prezente şi includ starea de
ameţeală, neastâmpărarea, greaţă, dureri de cap, tensiune musculară, dificultăţi în a înghiţi,
durere musculară, agitaţie, iritabilitate, probleme în a înghiţi, transpiraţie,
insomnii. Simptomele trebuie să dureze mai mult de şase luni pentru a se putea pune un
diagnostic.
 Femeile sunt de două ori mai predispuse decât bărbaţii să dezvolte anxietate generalizată şi se
estimează că 2% din europeni au această tulburare.Ea este des întâlnită în cazul celor care fac
abuz de substanţe sau în familiile în care a fost deja diagosticată în trecut.Din punct de vedere
biologic, tulburarea de anxietate generalizată este cauzată de o conectivitate defectuoasă a
amigdalei. Informaţia intră în complexul basolateral care procesează amintirile legate de teamă şi
le comunică memoriei şi senzorilor din corp.Cele mai evidente semne ale anxietăţii generalizate
sunt nivelul ridicat al atenţiei, o senzaţie de pericol, tensiunea musculară şi inabilitatea de a
te concentra. Suferindul are dificultăţi în a controla respectiva teamă şi aceasta interferează
semnificativ cu viaţa lui, până în punctul în care devine o piedică în calea unui număr de
activităţi precum mersul la şcoală ori la serviciu. Cafeaua, fumatul şi o serie de substanţe
narcotice sunt cunoscute ca declanşatori ai anxietăţii generalizate. De asemenea, aceasta poate să
apară împreună cu anumite tulburări de personalitate sau boli mintale.Terapia cognitiv-
comportamentală s-a dovedit a fi deosebit de eficace în tratarea anxietăţii generalizate. Aceasta
are ca scop identificarea gândurilor şi emoţiilor negative ale clienţilor şi înlocuirea acestora cu
aletele pozitive şi mai realiste. Tratamentul medicamentos ajută şi el, cu cel mai des prescrise
pastile fiind din gama benzodiazepinelor (alprazolam, lorazepam şi clonazepam) şi SSRI.În cazul
celor care trec printr-un episod depresiv major, rata de comorbiditate a anxietăţii generalizate
este de 17,2%. Cei cu tulburare de panică au şi anxietate generalizată în 9,9% din cazuri. 9,4%
din cei cu tulburare de anxietate generalizată au şi agorafobie, 22,4% au şi fobie socială iar 2,3%
tulburare de panică. 30-35% din cei care au probleme cu alcoolul sau drogurile suferă şi de
anxietate generalizată care de multe ori este întreţinută de dependenţă.
Tulburarea de personalitate dependentă
Se caracterizează prin dependenţa faţă de ceilalţi şi este o condiţie cronică prin care cel cu
tulburare de personalitate dependentă are nevoie de alţii pentru a-i îndeplini nevoile emoţionale
şi fizice. Conform unui studiu din 2012 tulburarea de personalitate dependentă se moşteneşte în
proporţie de 55-72%. Totodată, tulburarea este întâlnită în 0,6% din populaţie, mai predominant
în rândul femeilor.
Este nevoie ca trei din următoarele să fie îndeplinite pentru ca un diagnostic de tulburare de
personalitate dependentă să fie pus. Cei cu TPD îi încurajează pe alţii sau le permit altora să ia
decizii importante cu privire la viaţa lor. Mai mult, cei cu TPD trec peste nevoile lor personale
şi le desconsideră în detrimentul nevoilor altora, conformându-se doriţei celor de care depind.
Refuză să aibă doleanţe în faţa celor de care depind şi nu le impută acestora lucruri. Se simt
incomfortabil când sunt singuri şi au teama că nu se vor descurca fără ajutorul celorlalţi. Sunt
extrem de preocupaţi de temeri cu privire la abandonul celor cu care sunt în relaţie şi au
o capacitate limitată de a lua decizii fără să fie instruiţi or să primească asigurări repetate din
partea altora.
Cei cu tulburare de personalitate dependentă sunt astenici, pasivi, se simt ca fiind inadecvaţi.
O subclasificare a celor cu TPD împarte tulburarea în cinci subtipuri:

o tipul neliniştit – are trăsături evitante, este temător, vulnerabil la abandon, se

simte singur dacă nu se află în preajma figurilor pe care le percepe ca fiind de ajutor;
o tipul altruist – are trăsături masochiste, se percepe pe sine ca fiind parte a
altcuiva, este absorbit, încorporat de persoana de care depinde, îşi predă identitatea personală,
devine o extensie a celuilalt;
o tipul imatur – este ca un copil, nedezvoltat, lipsit de experienţă, naiv, neformat,
incapabil să îşi asume responsabilităţi de adult;
o tipul acomodat – are trăsături histrionice, este graţios, binevoitor, se conformează
rapid, agreabil, se adaptează rapid rolului submisiv şi de inferioritate;
o tipul ineficace – include trăsături schizoide, este neproductiv, incompetent, lipsit
de merite, în căutarea vieţii fără probleme, refuză să facă faţă dificultăţilor şi nu se sperie de
neajunsurile proprii.

Persoanele cu tulburare de personalitate dependentă cer mereu sfatul persoanelor la care ţin şi,

puşi în faţa unei decizii, sunt temători şi variabili, neîncrezători în forţele proprii şi extrem de
sugestibili. Cad mereu de acord cu ceea ce le spui, îşi exprimă des nemulţuirea cu privire la
propria persoană şi uneori admiraţia faţă de cei la care ţin. Cea mai mare durere pe care le-o
puteţi provoca este să-i părăsiţi. Se tem extrem de a fi abandonaţi de familie, prieteni, iubiţi şi de
aceea evită conflictele şi se prefac că nu observă atunci când sunt ironizaţi. Se dau bătuţi uşor,
cad în deznădejde, sunt incapabili să funcţioneze autonom. Cad pradă panicii când se află în
dificultate şi de obicei se aşteaptă la ajutor din partea celorlalţi atunci când sunt în necaz.
Tulburarea de pesonalitate dependentă se poate trata în timp cu ajutorul unui psiholog şi a
şedinţelor de terapie. Nu este exclus ca odată cu tulburarea de personalitate dependentă să-şi facă
apariţia şi alte neajunsuri precum depresia, anxietatea şi stima de sine scăzută.
 
Tulburarea de personalitate schizoidă
Se caracterizează prin lipsa interesului în ceea ce priveşte relaţiile sociale, secretivitate, un stil de
viaţă solitar, apatie şi răceală emoţională. Cei cu tulburare de personalitate schizoidă au o
viaţă interioară bogată şi trăiesc într-o lume a fanteziei. A nu se confunda cu schizofrenia,
tulburarea de personalitate schizotipală sau tulburarea schizoafectivă.
Persoanele cu tulburare de personalitate schizoidă sunt reci, au probleme în a menţine relaţii
sociale şi a se manifesta afectiv. Nu-şi pot exterioriza emoţiile, râd rar şi par indiferente la
mediul înconjurător. Din această cauză, cei cu tulburare de personalitate schizoidă nu-şi pot da
seama cât de bine se înţeleg cu ceilalţi. Au o nevoie puternică de spaţiu intim şi se simt
sufocaţi când acesta nu este respectat. Sunt cei mai fericiţi în relaţiile în care partenerul nu se
implică şi le cere la rândul lui puţină implicare ori puţine emoţii. Evită intimitatea, emoţiile
pozitive sau negative şi dezvăluirile.
Asta nu înseamnă că cei cu tulburare de personalitate schizoidă nu pot avea relaţii de iubire sau
de prietenie. Pot alcătui astfel de relaţii bazate pe interese comune, fizic, intelect, interese
familiale sau ocupaţionale. În ceea ce priveşte sexul, cei cu tulburare de personalitate
schizoidă preferă abstinenţa, deşi au fost întâlnite cazuri în care cei cu această tulburare duc o
viaţă activă sexual. Motivul pentru care evită relaţiile intime este apropierea pe care trebuie să o
aibă faţă de o altă persoană, apropiere pe care o găsesc ca fiind intolerabilă. În mod paradoxal,
odată căsătoriţi sau într-o relaţie stabilă, mulţi din cei cu tulburare de personalitate schizoidă
adoptă un comportament promiscuu şi-şi înşeală partenerul. Acest lucru se întâmplă deoarece
încearcă să dilueze din apopierea pe care o implică relaţia lor stabilă şi senzaţia de gol interior pe
care aceasta o aduce.Dinamica ciudată a sexualităţii celor cu tulburare de personalitate schizoidă
dă naştere la o personalitate care preţuieşte celibatul, evită romantismul, detestă aluziile sexuale
şi în acelaşi timp, în secret, are priză la perversiuni sexuale, are tendinţe voyeuriste şi interese
pornografice.Tulburarea de personalitate schizoidă este întâlnită des printre rudele celor cu
schizofrenie şi tulburare de personalitate schizotipală, ceea ce implică o cauză genetică a
 apariţiei tulburării.Au puţini prieteni apropiaţi, sunt indiferenţi la critică sau laude, sunt
detaşaţi şi găsesc puţine activităţi care să le provoace plăcere. Sunt indiferenţi în ceea ce priveşte
regulile şi normele sociale şi preocupaţi de lumea lor internă şi plină de fantezie. Alte trăsături
care îi caracterizează pe cei cu tulburare de personalitate schizoidă sunt felul în care se retrag
din faţa lumii, o doză sănătoasă de narcisism şi faptul că sunt autosuficienţi, preferând să se
bazeze pe ei înşişi şi nu pe ceilalţi. De asemenea, mulţi din cei cu tulburare de personalitate
schizoidă au un simţ aparte al superiorităţii care nu implică însă înjosirea altora după modelul
narcisist.Tulburarea de personalitate schizoidă este întâlnită cu ceva mai des la bărbaţi, şi are o
prevalenţă de sub 1% în populaţia generală. Este întâlnită rar în mediul clinic deoarece cei cu
această tulburare ajung rar la psiholog.
Tulburarea de personalitate paranoidă
Se caracterizează prin suspiciozitate şi paranoia, neîncredere în ceilalţi. Cei cu tulburare de
personalitate paranoidă sunt extrem de sensibili la jigniri, sunt hipersensibili şi scanează în
permanenţă mediul înconjurător în căutare de ”semne” care să le confirme temerile şi biasările.
Când dau de un asemenea semn nu iau în considerare alte dovezi şi au impresia că se află în
pericol. Sunt oameni izolaţi care tind să poarte pică multă vreme. Sunt suspicioşi, interpretează
acţiunile celorlalţi ca fiind ostile şi au un simţ al îndreptăţirii foarte bine dezvoltat.
În caz că dau de greutăţi, cei cu tulburare de personalitate paranoidă tind să acuze forţe externe
pentru eşecurile lor şi să-i învinovăţească mereu pe ceilalţi. Refuză să ierte ceea ce ei percep ca
fiind insulte, denaturează evenimentele şi privesc acţiunile amiabile ca fiind posibil ostile.
Sunt adevăraţi combatanţi când vine vorba de dreptul lor, sunt extrem de geloşi în relaţiile
intime şi cer partenerului să li se dedice în totalitate. Deşi suspiciunile lor sunt fără căpătâi, cei
cu TPP au tendinţa să-şi verifice constant partenerul de viaţă în căutare de semne care să le
confirme că sunt înşelaţi. Un telefon primit, un SMS promoţional, un e-mail de la un vechi coleg
de clasă se transformă în dovezi de necontestat a infidelităţii celuilalt. Au un comportament
grandios şi un simţ aparte al importanţei sinelui. Când vorbesc tind să se refere la ei înşişi în mod
repetat. Explicaţiile pe care le dau au un iz de conspiraţie şi sunt lipsite de substanţă.
Psihologii au identificat cinci subtipuri ale tulburării de personalitate paranoide:

o tipul încăpăţânat – implacabil, mereu nemulţumit, încăpăţânat din cale-afară,

frustrarea se transformă în ostilitate, centrat pe sine;
o tipul fanatic – suferă de iluzii de grandoare, pretenţios, arogant, îşi restaurează
mândria pierdută prin fantezii şi făcând afirmaţii extravagante;
o tipul neliniştit – certăreţ, ursuz, găseşte o vină în orice, plin de resentiment, gelos,
coleric, plângăreţ;
o tipul izolat – duce o viaţă de pustnic, se apără de pericole omniprezente,
hipervigilent, defensiv;
o tipul malign – intimidant, tiranic, scapă de ostilitate prin fantezie, iluzii de
persecuţie, nemilos, răzbunător.

Tulburarea de personalitate paranoidă poate implica scurte episoade psihotice care durează de

la câteva minute la câteva ore. În unele cazuri, netratată, tulburarea se poate dezvolta
în schizofrenie paranoidă, tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă, agorafobie sau episod
depresiv major. Cei cu TPP pot de asemenea prezenta concomitent simptomele altor tulburări de
personalitate precum tulburarea de personalitate schizoidă, tulburarea de personalitate
schizotipală, tulburarea de personalitate narcisistă sau tulburarea de personalitate borderline.
Ceea ce trebuie să ştiţi în caz că aveţi cunoştinţe sau rude care prezintă simptomele de mai sus
este faptul că tratamentul este dificil. Cei cu tulburare de personalitate paranoidă nu se încred în
psiholog dar un progres poate fi făcut cu ajutorul antipsihoticelor, antidepresivelor şi a
medicamentelor pentru anxietate. Răspândirea TPP în populaţie este undeva între 0,5% şi 2,5%.
Tulburarea de personalitate paranoidă se poate moşteni. Din cauza suspiciunii permanente şi a
credinţei că alţii le vor răul, cei cu această tulburare au dificultăţi în a menţine relaţii apropiate şi
îşi pun rudele şi prietenii în situaţii dificile.
Teoria etichetării şi tulburarea de personalitate antisocială
Pentru a înţelege mecanismul de perpetuare şi menţinere a tulburării de personalitate antisociale
e nevoie să înţelegem factorii care contribuie la dezvoltarea acestei tulburări. Avem pe de o
parte factorii biologici şi genetici – transmiterea condiţiei de la părinţi la copil – care postulează
că există o şansă ca un tată cu tulburare de personalitate antisocială să transmită copilului
tulburarea. Avem apoi factorii de mediu care influenţează tulburarea de personalitate antisocială
– teoria învăţării a lui Seligman care afirmă că un copil va observa şi imita comportamentul
părinţilor şi al covârstnicilor şi va ajunge să îl emuleze.
Mediul influeţează şi modelează tulburarea de personalitate antisocială iar un copil care se naşte
într-o familie dezorganizată cu un istoric de infracţionalitate poate prelua prin învăţare
comportamentul rudelor. Un asemenea copil va dezvolta probabil opoziţionism provocator sau
tulburare de conduită care ulterior se va transforma după vârsta de 18 ani în tulburare de
personalitate antisocială.
Pentru a înţelege cum factorii de mediu influenţează şi menţin această tulburare intrăm puţin pe
teritoriul sociologiei. Un sociolog pe nume Howard Becker afirma că devianţa nu se leagă atât
de comportament cât de felul în care cei care răspund la devianţa individului aleg să o
eticheteze.
Teoria etichetării – cum este numită în sociologie – afirmă că societatea alege să aşeze etichete
pe elementele deviante din sânul ei (în cazul acesta omul cu tulburare de personalitate
antisocială) şi că aceste etichete întreţin statutul de deviant şi-l perpetuează.
Becker afirma că există trei stagii ale influenţei etichetării care contribuie la păstrarea calităţii de
deviant. Într-o primă fază, publicul etichetează informal deviantul, ceea ce duce ulterior la o
etichetare formală (în spital, în faţa unei curţi de justiţie). Delincventul este apoi trimis la
închisoare sau într-un sanatoriu pentru tratament. A doua fază constă în transformarea etichetei
publice în etichetă principală. Astfel, orice alt statut acordat de societate este suprascris de
eticheta de delincvent: din tată, angajat, student, unchi sau prieten omul devine simplu
”delincvent” sau ”deviant”. Oamenii îl văd într-o cu totul altă lumină, una ce radiază direct din
eticheta principală. A treia fază constă în reacţia individului la eticheta care i-a fost aplicată şi
care acum – aparent – îl defineşte. Mulţi reacţionează cu stimă de sine scăzută, alţii se
conformează acestei etichete de ”deviant” şi o întreţin. Mulţi se văd acum ca pe cu totul alţi
oameni din cauza opiniei publice care îi condamnă pentru faptele lor, alegând să se conformeze
acelei opinii şi deci să o întreţină.Lipsa de respect pentru normele sociale, violenţa, cruzimea
multora cu tulburare de personalitate antisocială îi duce pe cei mai mulţi dacă nu în faţa legii
atunci măcar în atenţia opiniei publice care ajunge să-i eticheteze ca ”devianţi”, posibile
elemente periculoase la adresa armoniei sociale. Dacă am văzut că opinia publică perpetuează
ideea devianţei odată ce eticheta acesteia a fost aplicată, pentru cei care ajung în sistemul
penitenciar situaţia este şi mai gravă. Un alt sociolog pe nume Erving Goffman afirma în 1968
că instituţiile totale precum penitenciarele, spitalele de psihiatrie sau şcolile de reformă
dezumanizează individul. În închisoare deţinuţii sunt raşi în cap, primesc alte haine, trebuie să
se conformeze unor reguli menite să-i priveze de majoritatea drepturilor de care se bucurau în
libertate – toate acestea transformându-i în alţi oameni. Face parte mai mult din pedeapsă şi mai
puţin din reabilitare. Identitatea deviantului este întărită în astfel de instituţii, acesta alipindu-se
şi mai mult elementelor antisociale cu care e nevoit să-şi trăiască zilele. Drept dovadă stau ratele
mari de recidivism şi proporţia extrem de mică de deţinuţi violenţi reabilitaţi.
Prin urmare, de la fazele incipiente şi până la acţiunile care cad în ochiul publicului, cei cu
tulburare de personalitate antisocială sunt prinşi între propriile lor acţiuni şi etichetele ori
sistemele oficiale care întreţin respectivele acţiuni. Vorbim de un ciclu care se autoperpetuează şi
care este greu de spart.
Puterea etichetării reiese dintr-un experiment făcut în 1968 de către Rosenthal şi Jacobson în
spitalele de neuropsihiatrie din Statele Unite unde cei doi cercetători s-au internat acuzând
halucinaţii auditive. După ce-au fost etichetaţi sumar cu schizofrenie, personalul a întreţinut
eticheta căutând dovezi ale bolii în toate acţiunile celor doi oameni de altfel sănătoşi; plictiseala
a fost văzută ca anxietate iar mici gesturi ori acţiuni interpretate ca fiind patologice.
Etichetarea reprezintă un factor important în întreţinerea tulburării de personalitate antisociale şi
a comportamentului antisocial din tulburarea de conduită la copii. Individul ajunge să se
conformeze acesteia ori să intre prin intermediul ei în cercuri de persoane care perpetuează
comportamentul agresiv şi antisocial.
Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă
Este una dintre cele mai mediatizate tulburări de personalitate şi confundată des cu tulburarea
obsesiv-compulsivă. Se caracterizează printr-o preocupare excesivă faţă de ordine,
perfecţionism şi control. Cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă sunt oameni
încăpăţânaţi şi rigizi, perfecţionişti până în punctul încăpăţânării. Sunt preocupaţi de reguli şi
moralitate, sunt inflexibili şi avari, dependenţi de muncă şi obsedaţi de control. Printre alte
trăsături de personalitate se numără adunarea de bunuri, indecizia, refrectabilitatea în a delega
sarcini. Cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă sunt contemplativi, cu afectivitate
scăzută şi au accese de furie.Printre efectele secundare ale TPOC se numără anxietatea sau
tulburările de dispoziţie. Cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă se descurcă
excelent la locul de muncă, sunt eficienţi, excelenţi până la punctul excesului. Îşi sacrifică viaţa,
activităţile sociale şi familia, căsnicia pentru locul de muncă. Relaţiile de familie sunt încordate
din această cauză dar şi din cauza faptului că sunt încordaţi, nemplicaţi, autoritari şi dominativi.
Sunt caracterizaţi de lipsa de afectvitate, lipsa de căldură şi lipsa de trandreţe. Sunt excesiv de
perfecţionişti şi nu tolerează o abatere de la regulile lor, sunt dominanţi şi furioşi. Din cauza
perfecţionismului pot eşua în activităţile lor pe care de multe ori nu le pot duce la îndeplinire aşa
cum doresc. Nu le plac surprizele şi lucrurile pe care nu le pot controla.
Cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă îşi planifică activităţile la secundă,
simţind tot timpul că e nevoie de mai mult efort şi timp pentru a-şi atinge scopurile.
Între 2 şi 8% din populaţia globală suferă de tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă. Ceea
ce filmele mediatizează mai des este tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD-ul) care diferă de
tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă prin faptul că prima este o tulburare anxioasă.
Nevoia de simetrie, adunatul de bunuri şi rigiditatea sunt caracteristici întâlnite în ambele. Nu
toţi cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă simt însă nevoia de a întreprinde
ritualuri repetitive, deşi comportamentul OCD poate fi uneori întâlnit şi în cazul lor.
Unii oameni cu TPOC afişează o obsesie pentru curăţenie. Vor curăţa, spăla, şterge, freca
geamurile şi mobila de mai multe ori pe săptămână. Gândirea este dihotomică – acţiunile proprii
sau ale altora sunt fie ”bune”, fie ”rele”, fără o zonă intermediară între cele două. Frustrarea
cauzată de inabilitatea de a curăţa perfect mediul înconjurător lasă loc uneori furiei şi violenţei.
Cei cu TPOC sunt pesimişti şi uneori depresivi. Sunt preocupaţi de alcătuirea de liste, programe,
detalii. Perfecţionismul lor poate merge până în a ineficientiza acţiunea. Preferă ordinea şi
productivitatea în detrimentul familiei şi a relaţiilor de prietenie. Sunt inflexibili când vine vorba
de morală, etică, valori. Sunt incapabili de a lucra cu alţii dacă acei oameni nu se conformează
întru totul dorinţei lor şi modului lor de a aborda lucrurile. În ceea ce priveşte banii, aceştia sunt
văzuţi ca obiecte de adunat şi folosit în caz de catastrofă.
Cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă sunt precauţi şi se îndoiesc mereu de
realizările lor. Aderă excesiv la convenţiile sociale şi sunt excesiv de pedanţi. Sunt rigizi,
insistenţi în a-i face pe alţii să respecte regulile lor.