Vânătorul şi Pescarul Moldovei

ISSN 9771857450508

Revistă lunară de informare nr. 5 (83) ◆ mai 2017

REGULILE
de securitate la vânătoare
 Cartea Roşie
Ministerul Mediului
Institutul de Zoologie al AŞM
Societatea Vânătorilor
şi Pescarilor din Republica Moldova Cresteţ pestriţ
ISSN 9771857450508
(Porzana porzana)
Vânătorul şi Pescarul Moldovei
revistă lunară de informare
Serie nouă în limba română

Coperta I: Anatol Savin

Coperta IV: Alecu Reniţă

Adresa: MD-2005, mun. Chişinău

str. Şipotelor 2, et. 3
tel./fax: /373 22/ 24 20 27
site: www.svpm.md
e-mail: revistasvpm@gmail.com
Index: PM 32876
Consiliul de redacţie
Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului
Republican al SVPM
Andrei MUNTEANU,
dr., prof. în biologie
Anatol SAVIN, doctor conferenţiar
Dumitru GALUPA, dr. în economie,
director ICAS
Dumitru Bulat, dr. în biologie
Vladimir Rusnac, scriitor
echipa redacţiei
Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şef
Constantin BÂRCĂ,
redactor-şef adjunct
Igor GROSU, secretar responsabil
Veronica Vlădescu, redactor
Ana MonastârscAIA, redactor
Cristian ŞARBAN, designer
STATUTUL. Specie vulnerabilă.
RĂSPÂNDIREA. Se întâlneşte spora-
dic pe întreg teritoriul Republicii Moldo-
va. Peste hotarele țării este prezentă în cea
mai mare parte a Europei, în nordul Afri-
cii şi în Asia spre fluviul Enisei, inclusiv în
Asia Mică.
HABITATUL. Terenurile de luncă;
bazinele cu nivelul mic al apei şi vegetaţie
bine dezvoltată de-a lungul malurilor, cum
sunt bălţile, lacurile, iazurile, golfurile.
ASPECTUL CANTITATIV. În sec.
XX a fost o specie obişnuită şi larg răspân-
dită. În anii precedenţi, efectivul ajungea
la 200-300 de perechi, iar în prezent se ob-
servă o scădere bruscă a populaţiei.
FACTORII LIMITATIVI. Distruge-
rea şi degradarea zonelor umede; micşora-
rea locurilor de reproducere şi înrăutăţirea
condiţiilor necesare de mediu; diferite ac-
tivităţi ale omului în habitatul speciei.
PARTICULARITĂŢILE BIOLOGI-
CE ŞI ECOLOGICE. Cuibul este instalat
pe moviliţe sau muşuroaie în apropierea
apei, în locurile umede ierboase, mai rar în
stufărişuri. Manifestă activitate nocturnă.
Zboară nu prea bine și rareori se mişcă, de
obicei, în fugă printre buruieni. Înoată mai
rar decât alte ralide. Se hrăneşte cu neverte-
brate şi seminţele plantelor acvatice.
REPRODUCEREA ÎN CAPTIVITA-
TE. Lipseşte informaţia.
STAREA DE PROTECŢIE. Specie
inclusă în: Anexa II a Convenţiei de la
Berna, 1979; Anexa II a Convenţiei de la
Bonn, 1979.
MĂSURILE DE PROTECŢIE. Ocro-
tirea habitatelor.
Serghei Jurminschi

Manuscrisele expediate pe adresa

redacţiei nu se înapoiază autorilor. s u m a r
De conţinutul materialelor sunt responsa-
bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga- 2 Barza albă 10 Despre aport 17 Ştiaţi că…
toriu opinia, poziţia redacţiei. 3 Evaluări (III) 11 Lansarea în natură 18 Mrenele… pe muchia legii?
Retipărirea oricărui material este permisă 4 În ţara „morilor de vânt“ 12 Regulile de securitate la 19 Pasiunea ademenirii
doar cu acordul redacţiei.
5 Colectarea frunzarelor vânătoare carasului
Continuă abonarea la revista VPM 6 Pasiunea ce împrieteneşte 14 Populări cu vânat 20 Lumină a umorului vână-
toresc
Index: PM32876 7 Dicţionarul lui Lunchevici 15 Totul va fi bine
Să ştii a trage 22 Cine l-a văzut pe Lăbuş?
Costul unui exemplar – 12,5 lei 8 Alegerea primului Magnum
16 Vânătoarea la fazan în Ungaria 24 Cu cei care dau din coadă

Analiză, raport, măsuri aplicabile
Mai multe chestiuni privind activitatea
SVPM au fost discutate în cadrul unei şe-
dinţe a Consiliului Republican al SVPM,
care a avut loc pe 12 aprilie. Direcţia So-
cietăţii a prezentat un raport amănunţit cu
privire la activitatea financiar–economică
şi executarea măsurilor prevăzute în pri-
mul trimestru al anului 2017. S-a men-
ţionat că circa 90% din numărul total al
membrilor SVPM au achitat cotizaţiile în
termenul stabilit, adică până la 1 aprilie,
fapt ce va asigura executarea în volum de-
plin a acţiunilor preconizate pentru anul
curent.
În ceea ce priveşte realizarea măsuri-
lor biotehnice planificate în subdiviziunile
teritoriale s-a constatat că acestea au fost
îndeplinite integral. Accent s-a pus pe
hrănirea suplimentară a vânatului pe timp
de iarnă. Astfel, au fost depuse 59 637 kg
de deşeuri cerealiere, 380 кg de furaje su-
culente, 18 250 kg de fân. În 2016 au fost
semănate 61,32 ha de culturi furajere pen-
tru remize. Indiscutabil, asigurarea supli-
mentară a animalelor sălbatice cu hrană
a contribuit la menţinerea efectivului, la
reducerea pierderilor cauzate de subnu-
triţie. Pe lângă hrănirea complementară
a animalelor sălbatice a fost efectuată şi
reglarea numărului de răpitori, câini hoi-
nari. În sezonul 2016-2017 s-au recoltat 6
501 vulpi, 1456 de câini şi pisici hoinare.
În legătură cu acest fapt s-a menţionat că
în unele raioane au fost atestate acţiuni de
împiedicare a vânătorii la vulpe din partea
Abonarea 2017
Preţul unui abonament lunar al
revistei VPM e de 12,5 lei.
Indicele publicaţiei:
în limba română — PM 32876;
în limba rusă — PM 31876.
Abonamentul poate fi perfectat
la orice oficiu poştal.
inspectorilor ecologici, pe alocuri ajun-
gând până la absurditate. Aceştia hotărau
cine este şi cine nu este în drept să vâneze,
refuzând să aprobe listele de vânători, lo-
curile de vânat ş. a. m. d. (Edineţ, Şoldă-
neşti, Anenii Noi). Direcţia SVPM a atras
atenţia în repetate rânduri conducerii In-
spectoratului Ecologic de Stat asupra ex-
cesului de împuterniciri ale inspectorilor
ecologici raionali şi a solicitat intervenţia
acesteia. Pentru stimularea vânătorilor să
participe la recoltarea răpitorilor au fost
distribuite câte 300 de cartuşe în sumă de
98 de mii de lei pentru fiecare subdiviziu-
ne teritorială.
Despre evaluările de primăvară. Re-
zultatele preliminare indică o reducere
numerică între 10% şi 17% a iepurelui de
câmp din efectivul de toamnă. Compara-
tiv cu anii precedenţi, această scădere din
perioada de iarnă este mai mică şi se expli-
că şi prin micşorarea, în ultimii doi ani, a
numărului de răpitori de la 16-18 până la
9-10 exemplare pe 1000 hа. În plus, eva-
luarea de toamnă a avut loc mai devreme
(în septembrie), fapt ce a dus la excluderea
acestora din evaluare, inclusiv a iepurilor
de la ultima fătare, scăpaţi din iarna caldă.
Rezultatele preliminare din anul trecut în
sectoarele de probă în diferite regiuni os-
cilează de la 50 până la 70 de exemplare la
1000 hа, iar în unele fonduri de vânătoa-
re ele depăşesc 100—120 de exemplare la
1000 hа.
Evaluarea la porumbel, fazan, potâr-
niche şi păsări acvatice. Evaluarea este
preconizată pentru lunile aprilie—mai în
/ Nr. 5 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1
Şedinţa CR al SVPM
toate fondurile de vânătoare cu atragerea
vânătorilor din partea locului. Rezultatele
finale ale evaluării speciilor de vânat ur-
mează a fi prezentate Direcţiei SVPM, îm-
preună cu dările seamă, până la sfârşitul
lunii mai, iar ulterior – aduse la cunoştinţa
membrilor CR.
Achiziţionarea şi eliberarea fazanului
în natură. Pornind de la aplicarea agricul-
turii intensive, a chimicalelor, e necesar să
se pună accent pe reproducerea speciilor
de vânătoare, lărgind şansa fiecărui mem-
bru al Societăţii la o vânătoare productivă.
Astfel, eliberarea în natură, în ultimii şapte
ani, a peste 130 de mii de fazani constituie
o dovadă evidentă că SVPM poate nu doar
să îmbogăţească fauna, dar şi să creeze
condiţii adecvate de vânătoare.
Despre alegerea locurilor pentru fa-
zan. Dorinţa de a se alege cu un lot de
fazani a fost exprimată de toate subdivizi-
unile teritoriale. Efectivul total de achizi-
ţionare a atins în acest an cifra de 35 de
mii de exemplare. În luna ianuarie 2017,
Direcţia Societăţii a încheiat un acord cu
firma ungară „МЕZАVАD“ de eliberare a
puietului de fazan în număr de 35 de mii,
în vârstă de nouă săptămâni, în două eta-
pe: una (25 de mii) va avea loc în perioada
15 iunie—15 iulie, iar a doua (de 10 mii)
— între 1-30 august 2017.
Legalizarea proprietăţii imobiliare,
aflată la balanţa Societăţii. S-a hotărât ca
procesul propriu-zis să se intensifice, iar
informarea privind executarea acestuia să
se facă în şedinţa ulterioară a CR.
Redacția VPM
Avifauna

Barza albă
Cocostârcul sau „barza albă“ este o specie cunoscută de toată lumea, trăieşte în preajma omului. În decursul se-
colelor, despre cocostârc s-au compus diferite legende, inclusiv despre naşterea şi educaţia copiilor — sens cu un
anumit impact asupra protecţiei lui. Astfel, ne amintim de vorbele bunicilor, cum că nou-născuţii sunt aduşi pe
lume de cocostârc sau că a adus material săditor de viţă-de-vie, care, rodind, a salvat de foamete o armată de
prizonieri. Şi se mai spune că de-i strici cuibul de pe acoperiş, casa ţi se va aprinde şi va arde.

Cocostârcul este catalogat ca vânat,
însă în Europa este o specie protejată. În
ediţia a III-a a Cărţii Roşii a Moldovei el
este inclus ca specie vulnerabilă. Efecti-
vul acestor păsări s-a redus considerabil.
Arealul cocostârcului este din două com-
ponente — de reproducere (în Europa) şi
de iernare (în Africa de Sud), unite prin
căile de migraţie de mii de kilometri. Atât
la cuibărit şi iernat, cât şi la pasajul de pri-
măvară şi toamnă, însă, barza întâmpină
multe obstacole, în urma cărora îşi reduce
efectivul.
Este o specie-indicator a stării mediu-
lui, în special a zonelor umede şi a bazi-
nelor acvatice, de habitat al multor specii
de vânătoare — raţe, gâşte, culici, lişiţe,
găinuşe de apă, stârci, pescăruşi, vidră,
nurcă europeană, hermelină etc. Modifi-
cările antropice exprimate prin desecarea
bălţilor, defrişarea pădurilor de luncă şi
încălzirea climei au grăbit procesele de
aridizare a zonelor umede. Odată cu dis-
pariţia lor s-a redus considerabil şi baza
trofică a cocostârcului (broaşte, şopârle,
şerpi, insecte), fără a mai vorbi de impac-
tul puternic asupra sursei de apă potabilă
din fântâni, izvoare, râuri, râuleţe şi, pe
ansamblu, asupra microclimei.
Prin cercetări experimentale s-a con-
statat că hrana este factorul principal, de
care depinde reproducerea cocostârcului.
Acolo unde există bălţi şi zone umede ex-
tinse, cu o diversitate mare de animale, la
distanţe mici pot să cuibărească mai multe
perechi de cocostârci. Prima pereche sosi-
tă la cuib apreciază care va fi sursa de hra-
nă pe o rază de câţiva kilometri de la cuib
şi dacă va asigura cu hrană mai mult de o
pereche de păsări. Cele nou-apărute sunt
izgonite de perechea băştinaşă. În situaţia
când zona umedă a fost desecată, cuibul
este abandonat.
Locul de amplasare a cuibului depinde
de cerinţele cocostârcului faţă de biotop,
de posibilitatea fixării cuibului de sub-
strat, lipsa deranjului, înălţimea şi accesul
liber la el, orizontul larg etc. Dacă în trecut
cuiburile erau amplasate preponderent pe
acoperişurile caselor, pe arbori, în prezent
le vezi şi pe pilonii liniilor electrice. Evo-
luţia redistribuirii cuiburilor de cocostârc
se explică prin transformările sociale din
localităţi. Au dispărut casele acoperite
cu stuf, iar cele cu ardezie, ţiglă, tablă fac
mai dificilă fixarea cuibului. În schimb, a
apărut o reţea de piloni de electricitate, pe
care se construiesc astfel de cuiburi.
Interesante sunt şi observaţiile asupra
procesului de reproducere. De obicei, co-
costârcul soseşte pe meleagurile noastre în
perechi, pe la sfârşitul decadei a doua  —
începutul decadei a treia a lunii martie,
când în luncile umede încă se mai păstrea-
ză gheaţa. Majoritatea oamenilor cunosc
cum decurge reparaţia cuibului, manifes-
tările de curtare, depunerea ouălor, cloci-
tul şi creşterea puilor.
Aş dori, în acest context, să povestesc
un caz extraordinar, urmărit mai mulţi ani
la rând de un gospodar din satul Slobozia-
Hodorogea, Orhei.
Într-o primăvară a apărut numai feme-
la, posibil că masculul pierise în perioada
migraţiei. După amenajarea cuibului ea a
început să depună ouă, iar peste un timp
scurt a sosit un mascul care le-a dat jos.
Ulterior, noua pereche, scoţând pui, i-a
crescut.
Comportamente de acest fel au şi
masculii mamiferelor răpitoare, care ucid
puii masculilor învinşi în luptă. Uneori,
în împrejurări necunoscute, din cuibul de
cocostârc poate fi aruncat un ou sau un
pui. Explicaţia poate fi legată de zgomot
sau lipsa de hrană. În lumea mamiferelor
şi păsărilor sălbatice astfel de fenomene se
întâmplă.
Cocostârcul ca specie-indicator a stă-
rii mediului demonstrează că toate com-
ponentele în natură sunt în armonie şi
pentru a menţine un echilibru ecologic, o
diversitate biologică bogată nu trebuie să
fim indiferenţi, ci să contribuim cât mai
activ la protejarea Naturii-mamă.
Dr. prof. Andrei Munteanu

2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2017 /


Prepeliţele revin în fondurile de vâ-
nătoare la sfârşitul lunii aprilie şi încep a
cuibări în graminee, pârloage şi în culturi
de boboase multianuale.
Pe parcelele de probă de 10-20 ha sau
pe trasee de un kilometru pot fi evaluate
perechile reproductive. Glasul masculi-
lor se aude bine la distanţa de 50-60 m.
Efectivul prepeliţei pe o suprafaţă de 10
ha se stabileşte după numărul masculi-
lor cântători, înmulţit cu doi. Analizând
rezultatele obţinute pe diferite parcele de
probă, pe ansamblul fondului, care tre-
buie să cuprindă nu mai puţin de 20%
din terenurile favorabile cuibăritului, se
stabileşte efectivul la 100 ha de teren re-
productiv. Anual, prepeliţele pot avea în
condiţii autohtone şi două ponte cu un
potenţial reproductiv de 300–400%, ra-
portat la întregul stoc.
Evaluarea efectivelor păsărilor de bal-
tă în ecosistemele acvatice şi palustre în
perioada cuibăritului (aprilie–mai) se face
prin numărarea speciilor şi specimenelor
la 100 ha de habitat. Această evaluare a
păsărilor în zbor sau pe apă este efectuată
în orele de dimineaţă şi în amurg, repetat,
în zilele cu condiţii climaterice favorabile.
Se înregistrează numărul maxim de spe-
cimene observat, recalculat la 100 ha. La
efectuarea acestor evaluări sunt antrenaţi
observatorii care cunosc bine speciile ac-
vatice, înzestraţi cu binoclu.
Pentru stabilirea cotelor de extragere
Evaluări
(III)
în sezonul de vânătoare se utilizează me-
todologia implementată de către SVPM şi
Agenţia „Moldsilva“, luându-se în calcul
sporurile anuale, în raport cu următoarele
situaţii distincte:
efectivul optim se apreciază după ca-
pacitatea fondului şi norma ecologică
a efectivului speciei, determinată de
bonitatea terenului. Până la efectuarea
amenajărilor cinegetice pentru fieca-
re fond de vânătoare ca efectiv optim
pentru specia principală de vânat —
iepurele de câmp — se ia densitatea în
stocul de reproducere de 40 de iepuri
la o mie ha pentru zona centrală şi 45
de iepuri la o mie ha pentru zonele de
nord şi de sud ale republicii. Cunoaşte-
rea efectivului de reproducere a speci-
ilor e necesară pentru a calcula sporul
anual posibil, pentru a elabora măsuri-
le de gestionare a vânatului;
evaluarea efectuată în a doua jumătate
a verii şi toamna ţine de stabilirea efec-
tivului real şi sporul anual înainte de
deschiderea sezonului de vânătoare, de
planificarea raţională a cotei, termene-
lor şi strategiei de recoltare. Repetarea
periodică a inventarierii permite apre-
cierea dinamicii multianuale a popula-
ţiilor vânatului cu blană şi cu pene, a
parametrilor populaţionali ai speciilor
stocate;
evaluarea stocului de toamnă la prin-
cipalele specii de interes cinegetic
/ Nr. 5 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 3
Ghid metodologic
(perioada 15.09.2017—01.11.2017) se
face pentru fiecare fond raional de vâ-
nătoare, fiind avizată de Inspectoratul
Ecologic de Stat. Rezultatele evaluă-
rii sunt prezentate ulterior Direcţiei
SVPM.
Porumbeii sunt evaluaţi pe terenurile
trofice, de floarea-soarelui, pe mirişti, arii.
La nivel raional se ţine evidenţa porum-
beilor extraşi la vânătoare şi a procentu-
lui fiecărei specii din stocul recoltat. Gu-
guştiucul se evaluează după sezonul de
vânătoare în locurile de odihnă, potârni-
chile — în stoluri şi concomitent cu eva-
luarea iepurelui de câmp pe parcelele de
probă şi pe trasee, în perioada de toamnă,
pe terenurile în pârloagă, pe mirişti şi în
culturile prăşitoare cu utilizarea chemăto-
rilor, a câinilor scotocitori şi de aret.
Fazanii sunt evaluaţi toamna în crân-
guri, stufăriş, pe câmpurile de porumb
şi în vii cu ajutorul câinilor scotocitori şi
de aret, paralel cu evaluarea iepurelui de
câmp, dar şi în perioada vânătorii la iepuri
şi răpitori, înregistrându-se vizuinile po-
pulate.
Răpitorii, grupaţi în haite (lupi, şa-
cali), se înregistrează la nivel de raion în
cazurile de vocalizare, atac asupra ani-
malelor sălbatice sau domestice, contacte
directe.
Anatol Savin, dr. conferențiar
Oleg Ciocoi, președintele Consiliului
Republican al SVPM
Cu dârjaua, cu dulăii
În ţara „morilor de vânt“
Îmi place să fiu unul la unul cu Na-
tura. Mai cu seamă că am învăţat,
pe neprins de veste, să comunic cu
ea, s-o ascult. Miraculoasă de-a
dreptul este Natura-mamă, mai
ales primăvara! E un anotimp de-
osebit, cu multe simfonii. Irepetabil
este concertul păsărilor, murmurul
izvoarelor, adierea vântului, frea-
mătul frunzei plăpânde…
În mijlocul acestei feerii, vrei-nu vrei,
devii una cu Natura. Din păcate însă, nu
toţi oamenii preţuiesc acest miracol, nu
încearcă să se bucure de minunea din jur,
şi, ce-i mai trist, unii, urmărind anumite
scopuri meschine, în acest caz îi am în
vedere pe o seamă dintre ciobani, distrug
natura, fără să le pese, din fragedă primă-
vară, de cum încolţeşte, de cum înmugu-
reşte. Infractorii nu iau în calcul nici legea
scrisă, nici pe cea nescrisă, nu au frică nici
de Dumnezeu: ei îşi fac mendrele. Deşi
Legea cu privire la păşunat în Republica
Moldova există… pe hârtie.
Nu cred că de puţine ori aţi văzut, iar-
na sau primăvara devreme, când prin lege
păşunatul este interzis, cârduri de oi, de
caprine păscând liniştit, cu ciobanii lângă
dânsele şi cu 3-4 dulăi în preajmă. Aţi în-
tâlnit cumva vreun reprezentant al Inspec-
toratului Ecologic de Stat să-şi facă datoria
în asemenea cazuri? Poate că şi printre
ei sunt care îşi onorează profesia, dar nu
i-am prea văzut prin părţile noastre. Sunt
convins însă că atâta timp cât o să vedem,
în perioada interzisă pentru păşunat, câr-
duri de ovine şi caprine în câmp, nu putem
vorbi despre ecologia plaiului în acest colţ
de lume. Iar ministrul Mediului poate să
povestească multe basme despre lebedele
salvate de ecologişti…
Doar cu declaraţii şi basme de adormit
copiii e cu neputinţă de a rezolva, oricare
ar fi ele, problemele de mediu. Ani la rând
şi terenul de vânătoare, ce împrejmuieş-
te or. Codru din coasta Chişinăului, n-a
fost şi nu este cruţat de un „stăpân“ cu o
turmă de vreo 70–80 de capre, care lasă
în urma lor un adevărat dezastru. Am
încercat, şi-ntr-un fel, şi în altul, să vor-
besc cu mai-marele turmei, dar degeaba.
4 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2017 /
M-am întrebat atunci: chiar să nu fie ac
de cojoc pentru cel ce dăunează grav na-
turii? Şi m-am adresat oamenilor legii:
autorităţilor locale, poliţiei, Ministerului
Mediului… Ce credeţi? De opt ani caut să
i se facă dreptate Naturii, dar cui să-i pese,
când dreptatea-i la fundul mării? Până la
urmă, caprele ce vină poartă că, pe unde
trec, alungă liniştea vânatului, rămân ar-
buştii fără frunze, copăceii — fără coajă,
doar se hrănesc pentru a da lapte, iar din
lapte stăpânul face brânză şi, de ce să n-o
spunem, că sus-puşilor tare le place brân-
za de capră! Care mai de care confirmă că
este foarte lecuitoare. Dar cine alţii decât
ciobanii pot să le potolească pofta? Şi, din
cauza că vânătorii nu ţin capre, nu fac
brânză şi nu pot găsi limbaj comun cu cei
în drept să stăvilească păşunatul acolo şi
atunci unde şi când este interzis prin lege,
mai-marii zilei declară, fără încetare:
— Trebuie să închidem vânătoarea, ca
să putem crea condiţii caprelor, că doar ele
ne hrănesc şi ne tămăduiesc!
Vânătoarea au închis-o, condiţii pen-
tru păşunat ilegal au făcut, dar de vânatul
gonit şi speriat, nimicit la nimereală, avem
grijă noi, vânătorii, numiţi ca la uşa cortu-
lui de faimosul ministru al Mediului ,,ca-
nibali, „terorişti“…
Ce-i mai trist, constat cu necaz, e că tot
noi, muritorii de rând, suntem acei care
alegem în posturi de conducere nişte in-
divizi a căror maladie se tratează cu brân-
ză de capră, cu brânză de oi, cu caş dulce,
cârlănaşi…
Câteodată îmi pun întrebarea: ce ar
trebui să fac, ca dimineaţa, uitându-mă în
oglindă, să nu-mi vină să scuip în ea?…
Da, a trebuit să trec şi prin această expe-
rienţă, ca să-mi pot răspunde: nu da vo-
tul, omule, pentru indivizi bolnavi, care se
lecuiesc doar cu mită. Mi-o zic mie, le-o
spun şi altora. Dar tot atunci îmi dă târ-
coale o altă întrebare: în cea mai coruptă
ţară din Europa e cu putinţă aşa ceva?
Şi, ca să nu mă dezamăgesc de toate în
această viaţă, trăită în Republica Moldova,
pe cât îmi permite timpul, ies în terenul de
vânătoare ca să comunic cu Natura, să-i
tămăduiesc măcar unele răni, că multe
sunt şi sângerează…
Nicolae GONCEARENCO,
membru de Onoare al SVPM
Nota redacţiei: În Hotărârea nr. 667
din 23.07.2010 a Guvernului pentru apro-
barea Regulamentului cu privire la păşu-
nat şi cosit, punctul 2 stipulează: Contro-
lul asupra executării prezentei hotărâri se
pune în sarcina agenţiilor şi inspecţiilor
ecologice, serviciilor sanitar–veterinare de
stat raionale/municipale şi autorităţilor ad-
ministraţiei publice locale.
În punctul 5 se menţionează: Orga-
nele administraţiei publice locale stabilesc
sectoarele şi termenul de păşunat pe tere-
nurile fondului funciar proprietate publică
a unităţilor administrativ-teritoriale…; în
punctul 6 este stabilit: Păşunatul nu se ad-
mite înainte de ultima decadă a lunii apri-
lie sau prima decadă a lunii mai, când solul
s-a zvântat şi temperatura aerului nu cade
noaptea sub +5°C, iar plantele au înălţimea
minimă de aproximativ 10 cm — în cazul
păşunilor formate din plante de talie joasă,
şi de aproximativ 15 cm — pe păşunile for-
mate din plante de talie înaltă; în punctul
9 citim: Perioada de păşunat trebuie să se
încheie în prima decadă a lunii noiembrie
sau cu o lună înainte de coborârea tempe-
raturii medii în decurs de 24 de ore sub 0°C.
Şi calendarul popular spune: de Sf.
Gheorghe (6 mai) începe anotimpul cald,
iar de Sf. Dumitru (8 noiembrie) — cel rece.
Secole întregi ciobanii ieşeau la şase mai
cu turmele în câmp, iar la 8 noiembrie în-
cheiau păşunatul.
La noi ca la nimeni: bacii îşi înfig
stâna unde le pică şi… plodesc câte o în-

treagă haită de dulăi care îi însoţesc. Pu-
ţin le pasă că Legea regnului animal (nr.
439 din 27.04.1995) prevede întreţinerea
câinilor doar în preajma stânelor. Astfel
ne întrebăm: dacă amenzile ar acoperi
daunele aduse mediului, s-ar juca cineva
de-a legea? Sau: dacă toţi mai marii zilei
din localităţile moldave ar lua măsuri şi
ar controla cu stricteţe executarea lor, am
mai lupta noi cu morile de vânt? Ca exem-
plu de atitudine, demnă de urmat, fie spus
în treacăt, facem trimitere şi la un domn
primar-gospodar de Edineţ…
DISPOZIŢIA nr. 87 din 14 aprilie 2016
„Cu privire la păşunatul pe terenurile
din aria Primăriei or. Edineţ“
În temeiul art. art. 29 alin. (2), 32 alin.
(1) din Legea nr. 436 din 28.12.2006 a Re-
publicii Moldova privind administraţia pu-
blică locală; art. 9, 28 din Legea regnului
vegetal nr. 239 din 08.11.2007; art. 8, 25 din
Legea ,,zootehniei“, nr. 412 din 27.05.1999;
art. 6, 7, 40 din ,,Regulamentul cu privire
la păşunat şi cosit“, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 667 din 23.07.2010,
DISPUN:
1. Se admite păşunatul animalelor pe
terenurile destinate păşunilor din aria Pri-
măriei or. Edineţ începând cu 25 aprilie
2016, dacă solul s-a zvântat şi temperatu-
ra aerului nu cade noaptea sub +5° C, iar
plantele au înălţimea minimă de aproxi-
mativ 10 cm — în cazul păşunilor formate
din plante de talie joasă, şi de aproximativ
15 cm — pe păşunile formate din plante de
talie înaltă.
2. Pe păşunile situate în pante, cu gra-
dul slab de acoperire a solului cu vegetaţie
şi pe care persistă pericolul de eroziune,
păşunatul animalelor va începe în ultima
decadă a lunii mai 2016.
3. Deţinătorii de animale vor folosi pă-
şunile în baza contractelor încheiate cu Pri-
măria or. Edineţ.
4. Perioada de păşunat se va încheia în
prima decadă a lunii noiembrie sau cu o
lună înainte de coborârea temperaturii me-
dii în decurs de 24 de ore sub 0°C.
5. Specialistul Primăriei Caraulan Va-
dim va întocmi amenajamente pastorale
şi planuri privind lucrările de întreţinere,
ameliorare şi exploatare raţională a pă-
şunilor publice, în conformitate cu Legea
zootehniei nr. 412-XIV din 27 mai 1999 şi
va exercita controlul îndeplinirii prezentei
dispoziţii.
Constantin Cojocari,
primarul or. Edineţ
Management
Colectarea frunzarelor
Este foarte important ca termenul de mentul frunzarelor trebuie monitorizată
colectare a frunzarelor din arbori şi ar- pe parcursul mai multor ani, ea poate va-
buşti să coincidă cu perioada de recolta- ria de la o zonă la alta.
Un deliciu pentru animale îl consti-
tuie vâscul (Viscum album). Cu câteva
plante de vâsc putem ademeni vânatul la
hrănitori. După cum afirmă A. Negruţiu
(1983), frunzele şi coaja de plop tremu-
rător, salcie căprească, frunzele de zmeur
şi de soc sunt bogate în calciu, frunze-
le de plop, salcie, zmeur sunt bogate în
kaliu (potasiu), iar cele de carpen, soc,
zmeur — în fosfor.
re a cerealelor (orz, grâu, ovăz), adică cu De reţinut că materialul colectat pen-
începutul verii. De ce? Pentru că la aceas- tru frunzare este atârnat spre uscare sub
tă fază de dezvoltare lăstarii plantelor au şoproane bine aerisite, pentru a evita
frunzele formate, se acumulează o canti- mucegăirea acestora. Se recomandă ca
tate suficientă de minerale necesare pen- frunzarele, înainte de uscare, să fie îmbi-
tru mamifere şi nu sunt atât de fibroase, bate cu soluţie de sare de 15–20% sau, în
încât animalele să le evite. Colectarea timpul uscării, stropite de câteva ori cu
timpurie a materialului respectiv pro- astfel de soluţie, pentru a fi consumate
voacă căderea frunzelor după uscare, iar mai bine de către vânat.
plantele nu acumulează substanţele mi-
nerale necesare pentru o raţie completă;
după perioada recomandată ţesuturile
devin câlţoase (fibroase, aţoase) şi nu vor
fi consumate de vânat.
Frunzarele trebuie să fie formate,
luând în considerare preferinţele specii-
lor de vânat pentru această hrană com-
plementară pe timp de iarnă. Pentru un
metabolism sănătos al animalelor se re-
comandă ca în asortimentul frunzarelor,
în proporţii mici, să fie incluse şi specii
care conţin taninuri (stejarul, gorunul,
teiul, salcia, cornul). Lungimea lăstarilor
trebuie să fie până la 50–60 cm, iar dia-
metrul la capătul gros al lor nu trebuie să
depăşească 1–1,5 cm.
Pentru comoditate, materialul poate
fi colectat din contul seminţişurilor ne-
utilizabile din parchetele recent exploa-
tate, din ramuri tinere ale arborilor de la
liziera pădurii sau a golurilor din pădure,
de la marginea drumurilor de pădure
care sunt mai puţin afectate de transpor- Gestionarii fondurilor de vânătoare
tul auto, precum şi de sub liniile electri- trebuie să cunoască aceste lucruri, pen-
ce de tensiune înaltă ce străbat masivele tru a evita cheltuielile ineficiente la co-
de pădure. Din experienţa gestionarilor lectarea frunzarelor, dar şi pentru a „sti-
fondurilor de vânătoare se ştie că cervi- mula“ vânatul cu hrană de calitate, care
dele preferă cel mai mult frunzarele din să-i asigure supravieţuirea în perioadele
salcie căprească, frasin, soc, zmeur, mur, critice ale anului.
urzică, urmate de arţar, plop, tei, carpen Deci, spor la lucru!
ş. a. Preferinţa vânatului faţă de asorti- Gheorghe CHIRIŢĂ, inginer silvic
/ Nr. 5 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 5

Colectivul primar — temelia SVPM
Pasiunea ce împrieteneşte
Unii, ca să cunoască tag-
ma vânătorească, pot să mă-
nânce şi un pud de sare, dar…
tot degeaba. Aşa se crede şi se
vorbeşte în colectivul primar
de vânători din Chişcăreni, ra-
ionul Sângerei, despre care dl
Oleg Ciocoi, preşedintele Con-
siliului Republican al Societăţii
Vânătorilor şi Pescarilor din
Moldova, spune:
— Sunt nişte bărbaţi aleşi
pe sprânceană, uniţi, prie-
tenoşi, responsabili şi foarte
muncitori. Dar cât face condu-
cătorul acestui colectiv, dl Iurie
Spânu! O personalitate deose-
bită. Şi cei mai tineri, şi cei mai
în vârstă — toţi îl ascultă şi îl
urmează. O dovadă e şi cât de
organizat au participat la eva-
luarea vânatului… care, mai dă
Doamne să fie şi în alte părţi
tot atât de numeros.
Iar dr. conferenţiar Anatol
Savin, revenit de la evaluarea
mamiferelor şi păsărilor în
partea locului, constată:
— Într-adevăr, la 100 ha de
teren reprezentativ am numă-
rat 14 iepuri, 8 potârnichi, 3
porumbei guleraţi şi o vulpe,
ceea ce constituie un rezultat
frumos!
Curiozitatea, dar şi plăce-
rea de a-i cunoaşte, nu doar
din auzite, pe cei de la Chiş-
6 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2017 /
căreni, m-a făcut să ajung în
această mândră şi aleasă lo-
calitate, cale de 110 km de la
Chişinău, aşezată între dealuri
pitoreşti, pe cursul de sus al
râului Ciulucul de Mijloc, po-
pulată cu circa cinci mii de su-
flete. Satul este alcătuit din mai
multe mahalale: Sus, Centru,
Tăurele, Sângerei, Carson…
Casa lui Iurie al lui Ion Spâ-
nu se află sus, la marginea loca-
lităţii, de unde vezi Chişcărenii
ca în palmă, dar şi dealurile ce
străjuiesc localitatea, atestată
documentar la 6 martie 1650,
ţi se arată de jur împrejur.
Mărturisesc: mă aşteptam la
o întâlnire caldă, prietenoasă,
dar trebuie să recunosc că am
fost întâmpinat cum nu mi-aş
fi putut închipui vreodată: ca
un frate, cu toată dragostea
creştină. Un munte de om, cu
un suflet şi o inimă pe potrivă,
ca pâinea cea caldă, m-a purtat
întâi prin gospodărie — i-am
văzut sâsâiacul, ajuns şi în
primăvară pe jumătate cu po-
rumb, doi câini ca doi clopoţei
la casă, pe care mi i-a prezentat
ca pe nişte mari şi adevăraţi
prieteni, mi-a arătat via, livada,
mi-a vorbit cu atâta dragoste
despre fiecare cireş, prun, măr,
despre viţa-de-vie, ca şi cum
mi-ar vorbi despre frate şi soră,
despre cele mai dragi fiinţe. Îl
ascultam, dar în sinea mea mă
gândeam: Doamne, câtă dra-
goste nutreşte pentru zestrea
din jur! Despre farmecul Na-
turii vorbeşte ca despre ceva
sfânt ce-i înnobilează sufletul
Foto: Anatol SAVIN
întreaga-i viaţă.
Ascultându-l, între timp,
fără să vreau, mi-am aruncat
ochii dincolo de gard — ba la
un vecin, ba la altul… Casele
lor, să mă credeţi, seamănă mai
mult a pustii, fără niciun pom
în gospodărie. Am aflat, până
la urmă, că niciunul dintre ei
nu-i vânător, n-au arme şi, se
pare că nici dragoste nu au atât
cât încape în cei înfrăţiţi cu
Natura.
A fost destul să-i trec pra-
gul casei, după ce mă pofti să
intru, că dl Spânu a şi scos un
registru în care e scris negru pe
alb numele de familie al fiecă-
rui dintre cei 30 de vânători,
data şi anul naşterii, numărul
biletului de vânător şi, desigur,
al celui de telefon, cine şi pe ce
dată, ce lucrare biotehnică a
înfăptuit, ce altă activitate a în-
treprins pentru asigurarea pa-
zei, hranei şi liniştii vânatului.
Bunăoară: Pe data de 5
aprilie 2016 am semănat 0,25
ha de lucernă La Laba. Au par-
ticipat… Pe data de 26 aprilie
2016, La Picior, am semănat
0,25 ha cu mălai. Au partici-
pat…
Pentru fiecare vânător din
colectivul său a găsit câte un
cuvânt de bine: că-s harnici,
prietenoşi şi, când e nevoie de
rezolvat o problemă sau alta,
pe niciunul nu-l auzi spunând
nu pot, n-am când, sunt ocu-
pat.
— Când e vorba de lucră-
rile biotehnice, prietenii mei
vânători, nu-şi dau rând să
pună umărul. Recunosc, unii
rămân nemulţumiţi într-un fel,
că nu-i ajunge rândul să pună
şi ei umărul la sporul vânatului
în terenul de vânătoare, chiar
dacă avem în gestiune 8570
ha. Numai în sezonul trecut
de vânătoare, 13 din cei 30 de
ortaci au fost scutiţi de plata
pentru prestaţiile de muncă.
E ceva, nu? mă întrebă retoric
dl Spânu. Tuturor însă le este
oferită pe deplin posibilitatea
de a păzi ceea ce mişună prin
Dar noi desigur suntem în
relaţii foarte bune cu Inspec-
toratul de poliţie… Pe infrac-
torii „curajoşi“ îi înregistrăm
la telefonul mobil şi îi facem
cunoscuţi lumii prin interme-
diul internetului, pe site-uri
de socializare, şi astfel le piere
pofta de a mai da ochii cu noi.
— De noi depinde flora şi
fauna, zice Valeriu Prisecaru,
unul dintre cei mai inimoşi vâ-
nători din colectiv. La bază se
află înfăptuirea la timp şi cali-
tativă a lucrărilor biotehnice.
Iar pe noi ne bucură rezultate-
le obţinute la acest capitol. Cu
vreo 6-7 ani în urmă „ne spe-
team“ şi în codrul de-alături,
gestionat de Agenţia „Moldsil-
va“, dar de când ni s-a interzis
unde am putut vedea doar
Dicţionarul
urme de gospodari, fie că e
vorba de Cânichişti (Cânepă-
lui Lunchevici
rie), La Laba sau La Picior. Ar
fi păcat, zău, să nu fie aşa „pe
un picior de plai, pe o gură de
rai“ ce împrejmuieşte comuna
Chişcăreni. Fiecare dintre or-
taci contribuie cu ceva concret
pentru a păstra şi a dezvolta
flora şi fauna, lăsată moştenire
de înaintaşi. Nucleul colecti-
vului îl constituie, totuşi, Iurie
Spânu, Alexei Grosu, Valeriu
Prisecaru, Ştefan Mihailiuc,
Gheorghe Turtureanu (lide-
rul unei gospodării agricole),
care în fiecare an repartizează
o anumită suprafaţă de pământ
pentru remize. Dar Badea? Cât
de mult înseamnă acest vână- PEŞTI, ANIMALE CU BLANĂ
ŞI PĂSĂRI

somn — сом
somon — лосось
somon alb — белорыбица
stavrid — ставрида
şalău — судак
ton — тунец
ţipar — угорь
văduvioară — язь
viză, şip — шип
zvârlugă — вьюн

bizam — ондатра
căprioară — косуля
cerb — олень
iepure de câmp — заяц-русак
porc-mistreţ — дикий кабан

împrejurimile Chşcărenilor.
Iar noi facem acest lucru zi de
zi, anul împrejur. Ne ajută şi
relieful: avem trei dealuri, nu-
mite La Patron, La Băgătoaia,
La Nicolaevca, de pe vârful că-
rora se vede ca-n oglindă cine
vine, de unde se abate şi ce
caută pe terenul de vânătoare.
Amatori „la de-a gata“, pogo-
râţi din fotolii înalte, fie de la
Bălţi (28 km distanţa până la
Chişcăreni), fie din altă parte,
cu maşini şi arme performan-
te, dau târcoale la vânatul din
coclaurile noastre, ba şi mai şi
— prinşi în flagrant, încearcă
să ne ameninţe în fel şi chip.
să ne apropiem de pădure cale
de o poştă, vulpile dau năvală
peste sat…
Un model de gestionare
forestieră va servi activitatea
ortacilor noştri în cele 41 ha
de la Grădinile Noi şi în cele
46 ha de pădure de la Laba, pe
care, noi vânătorii, le-am luat
în arendă de la Primăria Chiş-
căreni, după ce aceste terenuri
degradate au fost împădurite
de Agenţia „Moldsilva“ şi resti-
tuite stăpânului de drept.
Ca să mă convingă că lu-
crurile stau aşa şi nu altfel, dl
Spânu m-a purtat prin toată
împrejurimea Chişcărenilor
tor pentru paza şi protecţia
sălbăticiilor de la Laba? El, Ion
Negură, supranumit de toţi or-
tacii Badea, s-a stabilit cu tra-
iul la poalele pădurii luate în
arendă, care-şi scaldă umbra în
iazul din coastă. Când a venit
vorba despre dl Iurie Spânu,
Badea atât mi-a spus:
— E omenos, te-ajută în
orice timp, el, la nevoie, nu te
lasă în drum.
După cum am înţeles şi eu,
Iurie Spânu nu-i lasă la greu nu
doar pe oameni, ci şi pe necu-
vântătoare, păsări şi mamifere..
Ionel CĂPIŢĂ
brădioară — рябчик
cresteluţ mijlociu — погоныш
crestei — коростель
dropie — дрофа
găinuşă de alune, ieruncă —
рябчик
guguştiuc — горлица коль-
чатая
mierlă gulerată — дрозд
белозобый
porumbel de scorbură —
клинтух
porumbel de stâncă — го-
лубь сизый
porumbel gulerat — витю-
тень, вяхирь
potârniche — куропатка
prepeliţă, pitpalac — пере-
пелка
sitar, cioc lung — вальдшнеп
sturz — дрозд
turturică — горлица, горлинка

/ Nr. 5 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 7

Opinii
Alegerea primului Magnum
Magnumurile, în opinia mea, sunt de
două feluri:
cu energie mare şi foarte mare, şi ba-
listica de distanţă scurtă. În această
categorie intră calibre cu proiectil cu
diametru mare şi viteză relativ mică.
De genul big bore pentru lever action
(450 marlin, 444 marlin etc.) şi majori-
tatea calibrelor africane. Toate sunt ca-
libre cu energii impresionante, energie
câştigată în special pe seama proiecti-
lelor grele. Însă din cauza că proiecti-
lele sunt grele, sunt lansate cu viteze
relativ mici (comparabile cu calibrele
normale). Viteza fiind mică, balistica
nu e foarte grozavă, ceea ce le face ca-
libre pentru distanţă scurtă (le numim
Magnumurile energetice);
cu energie mare şi balistică de distanţă
lungă. Aceste calibre folosesc proiec-
tile aerodinamice, lansate cu viteze
mari. Energia lor mare se datorează în
principal vitezei. Proiectilele folosite
au coeficienţi balistici dintre cei mai
mari din toate tipurile de proiectile
(toate armele de foc). Acest lucru face
ca balistica lor să fie foarte bună pe
distanţe mari. Cu alte cuvinte, căderea
glonţului şi rezistenţa la vânt sunt mult
mai bune decât la calibrele normale
sau la Magnumurile energetice (le spu-
nem Magnumuri balistice).
Există bineînţeles şi „mulatri" între
cele două categorii, care au caracteristici
ambivalente. Dar asta nu le face neapărat
practice. Un exemplu este 50 BMG, care
trage proiectile foarte grele, cu diame-
tru mare, dar au coeficient balistic foarte
mare. Deşi pe hârtie rezistenţa la vânt e
impresionantă şi energia la fel…, nu e un
calibru practic pentru vânătoare (în opi-
nia mea). Înainte de a merge mai departe,
să enumerăm avantajele şi dezavantajele
Magnumurilor.
8 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2017 /
Avantaje:
energie mare, balistica foarte bună la
Magnumurile balistice.
Dezavantaje:
recul mare cu cât energia e mai mare,
zgomot mare, cartuşe mai scumpe,
uzură mai accentuată a ţevii, e propor-
ţională cu viteza proiectilului, gazelor
şi a cantităţii de gaze, cerinţe mai strin-
gente la optică, mai greu de tras precis.
E o consecinţă a reculului, poate şi a
zgomotului, mai greu de antrenat cu
ele;
în general, cheltuială mult mai mare
decât la calibrele normale.
Motive de alegere a unui Magnum
Acum uitaţi-vă la avantaje şi dezavan-
taje, încuiaţi-vă singuri în cameră, să nu
audă nimeni ce gândiţi şi răspundeţi la în-
trebarea: „Mai vreau Magnum?“ Dacă răs-
punsul e afirmativ, daţi-mi voie să întreb:
„De ce încă mai vreţi Magnum?“
În opinia mea, următoarele răspunsuri
la întrebarea „De ce…?“ justifică un Mag-
num:
aşa zice legea pentru vânatul respectiv;
legea nu zice, dar vânatul respectiv e
prea mare/greu/feroce etc. pentru un
calibru normal. Spre exemplu, ursul,
vânatul african, cornoratele de dimen-
siuni mari etc. cer un camion de ener-
gie;
vreţi să trageţi la distanţă în vânat me-
diu şi poate chiar greu;
vreţi un singur calibru de la vânat me-
diu până la vânat greu;
nu vă trebuie neapărat, dar vreţi unul.
Acest motiv e contradicţie în termeni,
dar, în opinia mea, cum vorbim cu un
vânător matur, care îşi satisface o pasi-
une. El ştie că nu are nevoie, dar totuşi
îi place şi îl vrea. După cum ştim, cu
hobby nu se argumentează.
Următoarele motive NU justifică un
Magnum (în opinia mea):
am nevoie de tras la distanţă în… vul-
pe. În loc de Magnum alegeţi un cali-
bru cu balistica bună, dar energie mai
mică. Dacă argumentaţi că s-ar putea
să vă muşte o vulpe feroce şi aveţi ne-
voie de Magnum ca să o gătiţi cu un
singur foc, trebuie să demonstraţi că
sunteţi din cei care umblă cu un coif
de staniol ca să se protejeze de undele
extratereştrilor.
îmi trebuie o marjă de siguranţă, dacă
lovitura nu e perfectă. Acesta, în opi-
nia mea, nu e motiv, ci pretext: ma-
joritatea loviturilor imperfecte pot fi
evitate prin antrenament prealabil; o
lovitură poate fi imperfectă, adică sunt
riscuri mari să pierdeţi vânatul. Mag-
numul nu e asigurare pentru lovitura
imperfectă. Dimpotrivă, mai des tragi
imperfect cu un Magnum decât cu un
calibru mai umil;
îmi trebuie magnum, pentru că vâna-
tul cade mai repede decât lovit cu cali-
brul „normal“. Greşit, dacă un calibru
„normal“ poate să doboare vânatul
fără drept de apel, atunci Magnumul e
de prisos;
vreau să învăţ să trag la distanţă. No-
bilă intenţie, dar Magnumul e cea mai
mare piedică în realizarea ei. Deşi chel-
tuiala nu e o problemă (consideraţi un
buget de câteva mii de euro numai în
cartuşe, poate şi o ţeavă), reculul, zgo-
motul şi soţia pot fi probleme majore;
e prima mea armă şi vreau să îmi ajun-
gă pentru orice vânat, că n-am bani de
alta. Hmm! Când vă luaţi permisul de
conducere, nu vă cumpăraţi şi camion,
şi Ferrari…
Daca aţi citit până aici şi încă vreţi
Magnum, putem să ne gândim de care ne
trebuie: Magnum energetic sau balistic?
Această întrebare depinde de… dacă vrem
balistică şi energie, avem nevoie de un
Magnum balistic; dacă vrem doar energie
multă şi să tragem aproape, putem alege
un Magnum energetic.
 Totuşi, e dificil de dat o reţetă şi trebuie
să vă împăcaţi cu gândul că orice calibru
ales e un compromis, de fapt, dar puteţi să
favorizaţi un criteriu sau altul. Consider
că trebuie ales un calibru cu energie sufi-
cientă pentru cel mai mare vânat şi încă
ceva pe deasupra. Adică, dacă vă trebuie la
urs, consideraţi că o să întâlniţi un „urso-
zaur“ şi trebuie să aveţi suficient argument
pentru el. Dar nu alegeţi un calibru cu mai
multă energie decât aveţi nevoie. Dacă vâ-
naţi urs, n-o să vă iasă în cale elefanţi.
Balistica acceptată (e un criteriu doar
la Magnumurile balistice). În principiu,
alegeţi un calibru cu proiectile care au co-
eficienţi balistici mari. Pentru acelaşi dia-
metru al proiectilului diferenţele balistice
între Magnumuri sunt date de vitezele ini-
ţiale. Teoretic — cu cât mai mare, cu atât
mai bine, însă, practic — toate dezavanta-
jele Magnumurilor se accentuează cu vite-
za şi greutatea proiectilelor. Adică un 300
RUM e mai scump, are recul mai mare şi e
mai zgomotos decât 300 WM.
Nu uitaţi nici de „costul“ Magnumu-
lui, muniţia de antrenament, preţul unei
ţevi noi (în caz că veţi ajunge vreodată să
o schimbaţi). Dacă nu vă puteţi permite
achiziţia unui 338 RUM, nu-l luaţi, orien-
taţi-vă spre un 300 WM sau chiar 7 mm
(dacă balistica şi energia încă satisfac ce-
rinţele).
Şi eu am vrut un Magnum, ca să trag
la distanţă la vânat şi în poligon. Am vrut
şi balistică, şi energie — un Magnum
răspândit local, relativ ieftin de tras şi
antrenat, cu recul relativ mic, dovedit în
practică atât la trageri la distanţă, cât şi la
vânătoare. Aşadar, am nevoie de un Mag-
num balistic şi nu un Magnum energetic.
De asemenea, din criteriile anterioare am
eliminat RUM-urile, Weatherby pe moti-
ve de cost şi răspândire, deşi balistica lor
este foarte bună. Sunt totuşi convins că,
dacă nu pot să rezolv problema cu un 300
WM, n-o să pot nici cu RUM. Şi uite aşa
am restrâns opţiunile la două Magnumuri:
300 WM şi 7 mm. Şi cu aceste două opţi-
uni m-am chinuit două luni. În final am
ales 300 WM, pentru că are energie mai
mare şi probabil că cele mai multe animale
vor fi doborâte până în 300-400 m. Pentru
tragerea la distanţă în poligon, energia nu
contează.
Întrebarea, totuşi, se pune: Cum pu-
tem să eliminăm din dezavantajele Mag-
numurilor?
Răspuns: Nu putem. Dar putem trişa.
Adică putem să reducem din efectul lor
asupra noastră.
Să le luăm pe rând:
reculul. Un pat bun cu absorbţie de
recul, o talpă de pat bună, un protector
de umăr îl diminuează considerabil.
De asemenea, frâna la ţeavă îl dimi-
nuează enorm, dar are inconvenientul
major că amplifică zgomotul. Practic,
în acest caz, nu se poate trage fără do-
puri în urechi. Cred că majoritatea au
dificultăţi să tragă Magnumuri mai
mari de 300 WM, fără frână la ţeavă;
zgomotul. În afară de dopuri în urechi,
mare lucru nu se poate face. Dacă aveţi
şi frână la ţeavă, folosiţi două rânduri
de dopuri;
cartuşe mai scumpe. Singurul reme-
diu legal este a doua slujbă;
uzura mai mare a ţevii. Folosiţi pro-
iectile un pic mai lente sau trageţi mai
rar;
cerinţe mai stringente la optică. Din
păcate, aici nu prea este scurtătură. Un
parametru foarte important la Magnu-
muri este eye relief. Trebuie unul cât
mai mare, altfel riscaţi ca Magnumul
sa vă facă un smiley pe sprânceană. De
asemenea, important este ca luneta să
reziste la recul repetat. În general nu
am încredere decât în lunetele „Mer-
cedes“ şi top line de la „Ford“;
mai greu de tras cu precizie. E o con-
secinţă a reculului şi poate şi a zgomo-
tului;
mai greu de antrenat cu ele. E o con-
secinţă psihologică a reculului şi zgo-
motului. Trişaţi!;
în general, cheltuiala e mult mai mare
decât la calibrele normale.
Pentru că numărul de focuri va fi mic,
nu va trebui să înlocuiţi ţeava, probabil că
nu veţi trage foarte mult pentru antrena-
ment. Pentru un trăgător experimentat
care tolerează reculul e o alegere bună.
Cristian C

O întrebare: Ei bine!.. Arme, cartuşe… vânători, vânat… performanţe…

Mulţi însă nu cunosc cine şi unde a descoperit praful de puşcă, bunăoară.
N-ar fi cazul să le amintim?
Redacţia VPM: s-a mai
scris, dar... De ce nu?
Se crede că praful de
puşcă a fost inventat în jurul
anului 900 d.H. (posibil mai
devreme) în mod accidental
de alchimiştii chinezi. Aceştia
au combinat nitrat de po-
tasiu, mangal şi sulf şi, când
au aprins acest amestec, au
creat o explozie însoţită de
o emanaţie de gaze şi un
nor de fum alb. La început,
chinezii au utilizat această in-
venţie întâmplă¬toare pentru
a transmite semnale şi a face
artificii. Au observat că prin
aprinderea prafului de puşcă
în interiorul unui container
expansiunea rapidă de gaze
poate duce la aruncarea unui
Victor Dobre
obiect la o distanţă considera-
bilă, dar nu au văzut aplicabili-
tatea acestei proprietăţi.
Lucrurile s-au schimbat
când praful de puşcă a ajuns
în Europa, în secolul al XlII-lea.
Modul de gândire european
era diferit de cel chinez, şi pra-
ful de puşcă a fost pus rapid
în slujba tehnologiei militare,
şi nu numai.

/ Nr. 5 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 9

Chinologie
Despre aport
Pentru un vânător, povestirile şi amintirile cinegetice se împart în două perioade: cea dinainte de a avea câine şi cea de
după. Numărul istorisirilor, dar şi al kilometrilor străbătuţi la picior cresc, reuşitele, eşecurile, năzbâtiile membrului patruped
al echipei sunt sarea şi piperul zilelor de vânătoare. Cu siguranţă, în timp, vor fi apreciate totuşi mai mult reuşitele.
În primele luni de viaţă, în care este
esenţial dresajul „de curte“, câinele trebuie
menajat, trebuie să lucreze cu plăcere, fi-
ind supus unor eforturi moderate. Nu este
indicat să vă supuneţi puiandrul la sesiuni
lungi şi epuizante. Astfel de abordări pot
crea dezechilibre fizice şi psihice, ce vor
lăsa urme pentru toată viaţa. Este foarte
important să urmărim ca toate comenzile
date să fie obligatoriu executate.
În cazul în care comportamentul câi-
nelui denotă plictiseală şi lipsă de atenţie,
atunci mai bine întrerupeţi lecţia. Nu este
bine să supraevaluăm capacitatea de înţe-
legere a câinelui, oricât de inteligent ar fi.
Dresajul pe câmp
După primele patru–cinci luni poate
începe etapa dresajului pe câmp. Con-
ducerea câinelui pe teren trebuie adap-
tată fiecărei rase, în funcţie de utilitatea
şi modul de lucru specific. Este foarte
important să pregătim câinele pentru în-
tâlnirea cu vânatul. Un alt element impor-
tant, chiar esenţial, este reacţia la focul de
armă. Aportul poate fi învăţat şi repetat
în perioada dresajului „în curte“. Pentru
a se obişnui cu prezenţa în gură a blănii
şi a penelor, puteţi face aporturi folosind
picioruşe de iepure. Acestea sunt mici şi
uşor de purtat pentru un pui de 2-3 luni.
După ce se obişnuieşte cu ele şi însuşeş-
te etapele aportului în mod corect, puteţi
10 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2017 /
încerca să lucraţi cu păsări mici (ar fi bine
să nu începeţi cu utilizarea unui porum-
bel, pentru că lasă foarte multă pană şi s-ar
putea ca această primă experienţă să nu fie
pe placul învăţăcelului). La această etapă
puteţi începe să simulaţi aportul la iepure,
utilizând un băţ de diferite mărimi şi gre-
utăţi (în funcţie de dimensiunile câinelui),
învelit într-o bucată de blană de iepure. Este
foarte important să fie deprinse în mod co-
rect toate etapele aportului. Câinele trebuie
să plece după băț doar la comandă, de aceea
este bine ca într-o primă etapă să i se dea
comanda „culcat“. Se aruncă obiectul şi
apoi, după câteva secunde (zece–cincispre-
zece), se dă comanda „aport“.
La primele execuţii obiectul se va
arunca în apropiere şi cel mai impor-
tant — în aria vizuală a câinelui. La aduce-
rea obiectului câinele se va pune în „şezi“.
Dacă nu se va aşeza, se va apăsa uşor pe
crupă, ajutându-l astfel să ia poziţia dori-
tă, cu obiectul în gură. Acesta nu se tra-
ge niciodată din gura câinelui. I se va da
comanda „lasă“, ţinând mâna stângă sub
vânatul aportat, atingând cu podul pal-
mei maxilarul inferior. Dacă nu vrea să-l
lase, îl facem să deschidă gura, apăsând
cu degetele lateral buza inferioară pe
dinţi. În acel moment, din cauza durerii,
va lăsa obiectul în mână. La execuţia co-
rectă, câinele va fi recompensat şi lăudat.
În momentul în care se trece la lucru pe
câmp este foarte important ca vânătorul să
fie un bun trăgător, pentru a ajuta câine-
le în identificarea corectă a rolului său în
echipă. Mai ales la început nu este indicat
să se folosească decât vânat cald, proaspăt,
nu rece, îngheţat sau congelat — putem
avea neplăcuta surpriză ca să nu aporteze
vânatul. Este foarte important să urmăriţi
comportamentul câinelui — nu toleraţi
scuturarea sau muşcarea vânatului.
Lucrul la apă
Lucrul la apă este un alt element de-
finitoriu pentru un câine de vânătoare.
Aportul din stuf, de pe malul opus sau de
pe oglinda apei sunt elemente ce trebuie
stăpânite şi efectuate cu dăruire. Şi aici în-
cepeţi treptat, este important ca puiandrul
să intre cu bucurie în apă, mai întâi în apă
mică şi apoi, treptat, în apă mare.
După această etapă, în care puteţi lu-
cra cu sticle de jumătate de litru pline mai
mult sau mai puţin cu apă sau cu lemne,
puteţi trece şi la aportul vânatului — la
început de la distanţe mici. Un câine bine
dresat va aduce vânatul din apă şi abia
după predarea în mâna stăpânului se va
scutura de apă. Urmăriţi-l şi dacă are ten-
dinţa de a lăsa vânatul şi a se scutura atra-
geţi-i atenţia pentru a nu o face.
După ce câinele capătă experienţă şi în-
credere, îl vom învăţa să recupereze vâna-
tul împuşcat, atât pe cel mort, cât şi pe cel
rănit. Putem lucra în echipă cu un alt vână-
tor care va ascunde vânatul la o distanţă de
30-40 de metri de conducătorul câinelui.
Este foarte important să efectuaţi căutarea
pe vânt. Pe toată perioada dresajului vânaţi
pentru câine, adaptaţi-vă la condiţiile tere-
nului şi la starea patrupedului.
Un câine cu o moştenire genetică
bună, ce dovedeşte pasiune şi dorinţă de
lucru, poate deveni un câine de vânătoare
deosebit. Trebuie doar să abordăm edu-
carea lui cu răbdare şi dragoste, şi atunci
satisfacţiile nu se vor lăsa prea mult aştep-
tate. Dacă aveţi grijă de formarea lui, veţi
avea bucuria de a avea alături un coechipi-
er de nădejde şi un prieten devotat.
Maria SĂVULESCU
 Lansarea în natură
Fazanii îşi duc viaţa în mediul foioa-
selor tinere, în tufişuri, în dumbrăvi, în
apropierea mlaştinilor şi fluxurilor de
apă, în apropiere de câmpuri şi grădini,
fâneţe umede, ierburi perene şi culturi
agricole.
La pubertate ajung la sfârşitul primu-
lui an de viaţă. Fiecare mascul se ţine de
locul îndrăgit, pe care îl păstrează şi unde
îşi cântă cântecul. Dimensiunea sectorului
variază de la 0,2 la 2 ha. Fazanul cântător
are în medie 3–4 femele. Locurile de cui-
bărit sunt foarte diverse. De obicei, femela
construieşte cuibul cu mai puţină minuţi-
ozitate, dar bine mascat: acesta arată ca o
groapă de 5–6 cm adâncime şi de 20–24
cm în diametru.
Depunerea ouălor începe la aproxima-
tiv 19 zile de la prima fecundare. Culoa-
rea lor variază de la verde-închis până la
verde–albăstriu, mat. Dimensiunile ouă-
lor sunt de la 3,2 × 2,7 până la 4 × 3,5 cm.
Ouăle cântăresc de la 24 până la 43 gr. În
cuib se depun 6–18 ouă. Uneori, primele
depuneri de ouă se pierd. A doua depune-
re e de 3–9 ouă. Incubaţia durează 21–26
de zile.
Masculii în perioada incubaţiei năpâr-
lesc şi stau separat în desişuri. Femela şi
fazanii tineri încep să năpârlească în iulie
şi se termină în octombrie. Puii ieşiţi din
ou nu stau mult împreună. Aproximativ
pe la mijlocul lunii august mai mulţi pui
coabitează, umblă buluc. Se despart la 4–5
luni de viaţă. Spre toamna târzie fazanii se
unesc în stol, masculi şi femele — separat.
Principalul dezavantaj în organizarea
aclimatizării fazanilor preponderent se
consideră alegerea proastă a locului de eli-
berare. Cel mai adesea caracterul adecvat
al locului se determină doar în raport cu
condiţiile de vară, fără a le lua în consi-
derare pe cele de iarnă. De asemenea, nu
poate fi subestimat nici impactul răpitori-
lor. Daune mari se produc în acele zone,
unde fazanii nu se pot ascunde bine. Pre-
levări din stocul fazanilor se observă pe
parcursul întregului an, iar odată cu căde-
rea zăpezii acestea se înteţesc brusc. Deja
în primele săptămâni după aşezarea stra-
tului de zăpadă, păsările eliberate, uneori,
sunt complet vânate de răpitori.
Un alt dezavantaj constă în hrănirea
întârziată, slaba pregătire pentru elibera-
rea păsărilor. Din păcate, în timpul trans-
portului şi întreţinerii în voliere fazanii
adesea sunt răniţi, ulterior eliberaţi în na-
tură cu răni sau defecte. Aceste păsări sunt
condamnate la pieire. Puţină atenţie se
acordă şi perturbaţiilor. Din lipsă de tihnă
brusc se înrăutăţesc condiţiile de hrănire
şi odihnă, fapt care influenţează creşterea
şi dezvoltarea lor, iar uneori duce la moar-
te.
Pentru a obţine rezultate în aclimatiza-
rea fazanilor se cere o abordare ştiinţifică
a problemei, cunoştinţe biologice şi studii,
temei economic al măsurilor aplicate.
În perioada aclimatizării fazanilor se
interzice păşunatul necontrolat în zonele
de cuibărit, precum şi organizarea colec-
tării ouălor de fazan şi clocirea acestora,
dacă distrugerea cuiburilor în timpul lu-
crărilor agricole este inevitabilă. Lucrări-
le de refacere a mediului se efectuează în
concordanţă cu necesităţile de creştere a
fazanilor. În terenurile unde cuibăresc,
mai ales în timpul reproducerii, cositul
ierburilor este oprit..
Totodată, se interzic plimbările fără
rost ale vânătorilor, amatorilor de ciuperci
şi pomuşoare, mai ales în timpul incuba-
ţiei şi creşterii puilor, fapt care afectează
în mod negativ reproducerea fazanilor. O
condiţie obligatorie este eradicarea braco-
najului în toate formele sale. În toate zone-
le de vânătoare se face evaluarea fazanilor
cu scopul de a stabili efectivul populaţiei
şi numărul de recoltare. Dacă este necesar,
/ Nr. 5 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 11
hrănirea păsărilor trebuie să se facă pe tot
parcursul anului, dar în deosebi în perioa-
da apariţiei puietului şi cea rece, când se
creează condiţii dificile, iar uneori — chiar
critice.
Necesară este şi amenajarea locurilor
cu pietriş, sub acoperiş, sub cupola arbo-
rilor. Pietrişul trebuie să fie permanent în
acelaşi loc şi în cantităţi suficiente. Scăldă-
torile, de asemenea, trebuie să fie formate
din grămezi de nisip, amestecat cu cenuşă,
pentru a curăţa păsările de paraziţi ex-
terni.
Lansarea fazanilor în teritoriu pentru
aclimatizare trebuie să se facă în partide
de cel puţin 100 de exemplare, timp de 3–4
ani la rând (în raport cu rezultatul aclima-
tizării). Ca „material“ pentru eliberarea în
teren pot servi atât păsările adulte, cât şi
tineretul în vârstă de 2–3 luni.
În zonele unde se presupune eliberarea
fazanilor, este necesară crearea plantaţiilor
şi semănăturilor artificiale, a aşa-numi-
telor remize. De o importanţă deosebită
sunt remizele din primul an de lansare în
teren a fazanilor, dat fiind că această con-
diţie contribuie la reţinerea păsărilor în
acest spaţiu şi, astfel, la reducerea morta-
lităţii în timpul iernii şi în perioada de re-
producere. Prin urmare, pentru a menţine
populaţia de fazani este necesar ca zonele
de coastă, pantele cu şanţuri să fie semă-
nate cu plante care se dezvoltă rapid şi for-
mează desişuri.
Din arhiva redacţiei
Legislaţie

La 10 martie curent, Guvernul Republicii Moldova a aprobat
Hotărârea nr. 140 privind Regulile de securitate la vânătoare.
În pct. 36 lit. m) al Anexei nr. 1 la Legea regnului animal nr. 439-
XIII din 27 aprilie 1995 se menționează despre interzicerea vânării
cu încălcarea regulilor de securitate. Până în prezent însă, aceste
reguli, în lipsa unei baze normative, aveau un aspect mai mult eti-
co-moral, decât legal, bazat pe experienţa de durată a gestionării
vânătorii şi manipulării armei. Dat fiind faptul că un act normativ
de reglementare a lipsit, luând în considerare incidentele frec-
vente la vânătoare, cu urmări grave, reglementarea procesului ca
atare pe calea stabilirii măsurilor de securitate şi prevenire a cazu-
rilor grave, Ministerul Afacerilor Interne a elaborat un proiect de
hotărâre a Guvernului privind aprobarea regulilor de securitate la
vânătoare, considerate oportune şi necesare.
Tinzând să se creeze o atmosferă stabilă de securitate, de pre-
venire a incidentelor, în proiect au fost incluse un șir de reglemen-
tări privind regulile generale şi ordinea de păstrare, transportare
şi manipulare a armei de vânătoare şi a muniţiilor, regulile de se-
curitate privind organizarea şi efectuarea vânătorii şi responsabili-
tăţile în caz de încălcare a acestora. De asemenea, au fost stabilite
drepturile şi obligaţiile conducătorului şi ale participanţilor la vâ-
nătoare. Indiscutabil, respectarea regulilor va contribui la ridicarea
nivelului disciplinei vânătorilor, responsabilităţii pentru propriile
acţiuni, culturii vânătorii şi utilizării armelor de vânătoare.
Conținutul acestei hotărâri va fi publicat în mai multe nume-
re de revistă, iar pentru a evita interpretările ambigue ale unor
reglementări, îndemnăm cititorii să intervină, spre a le clarifica.
Redacţia revistei VPM

REGULILE
de securitate la vânătoare
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. În timpul vânătorii, fiecare parti-
cipant (vânător, gonaş) este obligat să cu-
noască şi să respecte Regulile de securitate
la vânătoare (în continuare — Reguli).
2. Posesorul armei de vânătoare este
responsabil de păstrarea corectă a armei şi
muniţiilor, precum şi de toate consecinţele
posibile care rezultă de pe urma păstrării
neglijente sau nelegitime a acesteia, pre-
cum și a folosirii armei ori muniţiilor sale.
3. Arma poate fi purtată numai de către
titularul permisului, cu îndeplinirea cumu-
lativă a următoarelor condiţii:
1) trebuie să fie asigurată, dacă în
instrucțiunea de uzină este prevăzut
să aibă piedică de siguranţă, şi să nu fie
armată;
2) să se afle în permanenţă numai asupra
posesorului şi să nu fie transmisă, sub
nici o formă, altor persoane, cu excep-
ţia armurierilor, structurilor de poliţie
competente, precum şi personalului
abilitat prin lege, să păstreze şi să asi-
gure securitatea temporară a armelor,
la intrarea în instituţiile publice, în
mijloacele de transport naval sau aeri-
an, precum şi în alte locuri unde portul
armei este interzis prin lege;
3) să fie însoţită de documentul care atestă
dreptul de port şi de folosire.
4. Armele de vânătoare pot fi procurate
doar în baza permisului de procurare, eli-
berat de către serviciul abilitat al Inspecto-
ratului General al Poliţiei sau inspectorul
supraveghere armament şi activităţi licenţi-
ate al Inspectoratului de poliţie din raza de
domiciliu a solicitantului, iar portul arme-
lor de vânătoare se permite în baza permi-
sului de armă valabil, eliberat de instituţiile
enunţate.
5. Titularul dreptului de a deţine arme de
vânătoare poate folosi arma înscrisă în per-
misul de armă numai pentru vânatul pentru
care a fost autorizat, precum şi pentru antre-
nament în tiruri de tragere autorizate.
6. Prin excepţie de la prevederile pct.
5, armele de vânătoare pot fi aplicate şi în
stare de legitimă apărare sau în stare de ex-
tremă necesitate.
Capitolul II
PĂSTRAREA, TRANSPORTAREA
ŞI FOLOSIREA ARMELOR DE
VÂNĂTOARE ŞI A MUNIŢIILOR AFE-
RENTE
7. Posesorul armei de vânătoare este
obligat să asigure integritatea armei şi a
muniţiilor aferente.
8. Păstrarea la domiciliul deţinătorului
a armei de vânătoare şi a muniţiilor aferen-
te se face în locuri special amenajate, în seif
metalic fixat de podea sau de perete, astfel
încât să fie exclus accesul persoanelor ne-
autorizate. Arma trebuie să fie descărcată,
demontată şi păstrată separat de muniţii.
9. Se interzice păstrarea împreună a
pulberii şi a capselor sau a cartuşelor, pre-
cum şi a pulberii cu fum împreună cu pul-
berea fără fum.
10. Rudele sau persoanele care locu-
iesc împreună cu o persoană care deţine
în mod legal arme sau muniţii au obligaţia
ca, în cazul în care deţinătorul este declarat
dispărut fără urmă sau decedat, să depună
armele şi muniţiile la cea mai apropiată
subdiviziune a poliţiei în termen de 15 zile
de la data decesului ori, în cazul rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti de decla-
rare a dispariţiei, pentru păstrarea acesteia
până la stabilirea moştenitorului, în con-
formitate cu legislația în vigoare.
11. Vânătorul trebuie să cunoască me-
canismul de funcţionare a armei de vână-
toare, specificul interacţiunii pieselor ei și
caracteristicile tehnice ale muniţiilor.
12. Vânătorul este obligat să poată mâ-
nui arma repede şi cu îndemânare, să pună
arma corect la ochi, să ţintească, să reîncar-
ce şi să înceteze imediat executarea tragerii
cu arma în cazul apariţiei unui pericol imi-
nent pentru viaţa şi sănătatea oamenilor.
13. Este interzisă tragerea şi aflarea cu
arma încărcată pe o rază de 2 km de la pe-
riferiile oraşelor Chişinău, Bălţi, Bender şi
Tiraspol și de 500 m de la marginea celor-
lalte localităţi.
14. Se interzice folosirea armelor cu de-
fecte tehnice.
15. În timpul deplasării cu orice mijloc
de transport, arma de vânătoare trebuie
descărcată, demontată şi pusă în husă, cu
excepţia trecerii de pe un sector pe altul,
când arma trebuie să fie doar descărcată.
16. În timpul încărcării sau descărcării
armei de vânătoare, ţevile ei trebuie să fie
îndreptate în sus ori spre pământ, iar după
încărcare, trebuie pusă piedica de siguran-
ţă, dacă este prevăzută cu aceasta.
17. Înainte de începutul vânătorii, toate
cartuşele trebuie cercetate cu atenţie şi ca-

12 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2017 /

librate. Nu se permite folosirea cartuşelor
şi capselor pe a căror suprafaţă metalică au
apărut pete de rugină.
18. Pentru armele de vânătoare cu ca-
mera detonantă de 70 mm este interzisă
folosirea cartuşelor care au lungimea de 76
mm şi nu se recomandă folosirea cartuşe-
lor de 70 mm pentru armele care au camera
detonantă de 76 mm sau mai mare.
19. Cartuşele încărcate cu praf fără fum
sunt folosite numai pentru armele care au
ca marcă specială de uzină litera „I“.
20. Dacă în timpul încărcării armei car-
tuşul nu intră liber în camera de detonare,
acesta nu trebuie împins cu forţa sau bătut,
deoarece poate exploda. Cartuşul trebuie
scos cu atenţie din camera de detonare şi
schimbat cu altul.
21. Se interzice folosirea cartuşelor cu
termen de valabilitate expirat sau degrada-
te, acestea se transmit serviciului suprave-
ghere armament şi activităţi licenţiate din
cadrul Poliţiei pentru nimicire.
22. Se interzice folosirea cartuşelor care
au capsele ieşite în afara temeliei metalice
şi închiderea cu forţă a armei în astfel de
cazuri, pentru a evita explozia cartuşului în
arma deschisă.
23. Dacă în timpul descărcării armei
cartuşul nu poate fi scos cu ajutorul extrac-
torului special, arma se închide la poziţia
iniţială, se efectuează împuşcătura (numai
cu învoirea conducătorului echipei de vâ-
nători în fiecare caz particular, cu respec-
tarea prezentelor Reguli) și apoi se extrage
tubul.
24. Dacă la deschiderea armei temelia
metalică a cartuşului lunecă şi trece prin
extractor, urmează să se desfacă ţevile de
pat, să se deşurubeze şurubul extractorului,
să se scoată extractorul şi apoi cartuşul cu
ajutorul vergelei.
25. Înainte de a încărca arma după îm-
puşcătură, se verifică dacă nu a rămas în
ţeavă vreun dop de pâslă sau de carton,
bucăţi din ele sau din tubul desfăcut. Vână-
torul va avea grijă ca în ţevile armei să nu
nimerească frunze, zăpadă, pământ sau alte
corpuri străine, care, în timpul tragerii, pot
duce la afectarea structurii metalului, prin
umflare sau deteriorare a ţevilor.
26. La tragerea din armă cu pulbere fără
fum, în cazul în care cartuşul dă rateu, vâ-
nătorul nu trebuie să deschidă arma decât
după 7-8 secunde, deoarece deschiderea
imediată a armei poate duce la accidentare.
27. Se interzice ţinerea a două degete
pe cele două trăgace şi împuşcarea simul-
tană din ambele ţevi, căci patul armei poate
să nu suporte reculul dublat şi puşcaşul se
poate alege cu trauma umărului şi a dege-
telor.
28. Se interzice împuşcarea asupra unei
ţinte neclare sau dacă vizibilitatea este re-
dusă (în direcţia desişurilor sau unui zgo-
mot, pe timp de ceaţă sau vijelie, în amurg,
contra soarelui etc.), precum şi împuşcarea
păsărilor de pe stâlpi şi de pe firele de co-
municaţii şi electrice.
29. În timpul trecerii diferitor obstacole
(şanţuri, garduri, pâraie etc.), arma trebuie
descărcată.
30. În caz de cădere a armei sau a vâ-
nătorului, arma trebuie descărcată imediat,
pentru a verifica dacă în ţevi nu a nimerit
zăpadă, pământ sau alte corpuri străine,
care, în timpul împuşcăturii, pot duce la
umflarea sau deteriorarea ţevilor.
31. Împuşcarea cu glonte trebuie efec-
tuată cu o atenţie deosebită şi numai după
ce vânătorul s-a convins că în direcţia ochi-
rii nu se află oameni sau animale domes-
tice.
32. Glontele împuşcat din arma de vâ-
nătoare cu ţeava lisă este periculos până la o
distanţă de 1000 m, alicele de lup — până la
600 m, alicele de mărime mijlocie — până
la 300 m. Alicele, în timpul împuşcăturii,
se lipesc adeseori câteva împreună, astfel
zburând la o distanţă mult mai mare decât
alicele separate.
33. În timpul repausului sau opririi vâ-
nătorii, arma vânătorului trebuie să fie des-
cărcată şi nu se pune direct pe pământ.
34. Se interzice:
1) îndreptarea armei asupra oamenilor,
animalelor domestice, unităţilor de
transport, instalaţiilor inginereşti sau a
construcţiilor;
2) transmiterea armei din mână în mână
fără a fi verificat în prealabil dacă arma
este descărcată;
3) uciderea animalului rănit cu ajutorul
patului sau al ţevilor armei. O astfel de
acțiune duce la deteriorarea armei sau
la producerea unui accident ca urmare
a unei împuşcături involuntare.
35. Vânătorul, în orice condiţii, trebuie
să manevreze arma de vânătoare ca şi cum
aceasta ar fi încărcată şi pregătită de tragere.
36. Se interzice încărcarea cartuşelor
în apropierea focului deschis, precum şi
fumatul în timpul încărcării cartuşelor cu
pulbere.
37. La stabilirea dozei de pulbere pen-
tru fiecare cartuş este necesară respectarea
normelor stabilite. Este interzisă folosirea
pulberii de marcă necunoscută.
38. Doza pulberii pentru fiecare cartuş
se stabileşte numai cu cântarul sau dozato-
rul (după o cântărire prealabilă a dozei). La
dozarea pulberii fără fum poate fi folosită o
măsură de capacitate controlată în prealabil
la cântar.
/ Nr. 5 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 13
39. În scopul preîntâmpinării acciden-
telor, la stabilirea dozei de pulbere pentru
diferite încărcături, anumite doze trebuie
controlate la cântar.
40. Este interzisă încărcarea cartuşelor
fără dispozitive speciale pentru încărcat
(cântar pentru pulbere, dispozitiv pentru
aranjarea capsei).
41. Se interzice folosirea la încărcarea
cartuşelor pentru arme cu ţeava lisă a pulbe-
rii prevăzute pentru armele cu ţeava ghintu-
ită, precum şi a pulberii fără fum, prevăzută
pentru armele cu destinaţie militară.
42. La încărcarea cartuşelor se folosesc
capse corespunzătoare. La încărcarea car-
tuşelor cu pulbere se vor folosi doar capsele
de tipul „Jevello”, iar la cea mai mică nuanţă
de oxidare, capsa este considerată ineficien-
tă sau degradată.
43. Capsa se introduce în cuibul car-
tuşului cu ajutorul unui dispozitiv special.
Se interzice scoaterea capsei prin lovituri
de ciocan sau alte obiecte. După fixarea în
cuibul tubului de cartuş, „căciula” capsei
nu trebuie să aibă deteriorări (adâncituri,
îndoituri sau zgârieturi adânci). Nu se va
folosi cartuşul cu capsă deteriorată.
44. La turnarea pulberii în tubul car-
tuşului, dispozitivul sau completul rechi-
zitelor pentru încărcare trebuie să asigure
turnarea numai a unei doze de pulbere în-
tr-un singur cartuş.
45. Pentru preîntâmpinarea deteriorării
ţevilor, dopurile din orice fel de material
trebuie să corespundă calibrului cartuşului.
46. Se interzice folosirea dopurilor din
materiale inflamabile (hârtie, buci etc.) la
încărcarea cartuşelor.
47. La încărcarea cartuşelor cu alice de
lup, diametrul lor se alege în corespundere
cu diametrul ţevii. Pentru a evita blocarea
ţevilor cu alice, aranjarea lor în cartuş tre-
buie făcută în coloană (unul după altul),
utilizând căptuşeală din carton moale.
48. Se interzice vânătoarea cu utiliza-
rea armelor cu ţeava ghintuită, precum şi
a armelor pneumatice, a arcurilor sau ar-
baletelor.
49. Începerea vânătorii este permisă
nu mai devreme decât cu o oră înainte de
răsăritul soarelui, iar încetarea ei trebuie să
aibă loc numai târziu decât după o oră de la
asfinţitul soarelui.
50. Este interzisă folosirea băuturilor al-
coolice sau a substanţelor narcotice înainte
de vânătoare şi în timpul vânătorii. De ase-
menea, este interzis portul armelor de către
vânător atunci când se află în stare de ebrie-
tate. La depistarea unor astfel de cazuri, con-
ducătorul echipei de vânători este obligat să
anunţe cea mai apropiată structură a poliţiei.
(Continuare în nr. următor)
Codul vânătorului

Populări cu vânat
Se afirmă, pe bună dreptate, că între că vânătorească, care converg spre acelaşi unor specii în staţiuni în care au înce-
vânător şi vânat a existat dintotdeauna o obiectiv al protecţiei vânatului şi al menţi- tat să mai existe;
competiţie echilibrată, benefică selecţiei nerii unei competiţii acceptabile între vâ- pentru sporirea productivităţii unor
pozitive a celui din urmă. Această com- nători şi vânat. În alte condiţii, vânătoarea fonduri de vânătoare cu densităţi
petiţie a fost însă relativ echilibrată doar ar fi încetat de mult să mai fie motivată prea mici ale unor specii de vânat
(populări cu fazani, iepuri, căpriori,
cerbi etc.).
Indiferent de scopul populărilor,
acestea s-au întreprins cu vânat matur
capturat din libertate, cu progenitura
acestuia crescută pentru un timp în cap-
tivitate sau, în cazul fazanului, cu vânat
obţinut în crescătorii. În toate cazurile
de populare a fondurilor de vânătoare
cu vânat s-a pus accent sau trebuia pus
pe vitalitatea exemplarelor ce urmau să
fie populate, pe conservarea caracterului
sălbatic al acestora, pe pregătirea preala-
bilă a terenului în care urmau să fie eli-
berate şi pe urmărirea evoluţiei nucleului
până pe la jumătatea secolului al XIX-lea, convingător din punct de vedere moral. întemeiat în teren.
când datorită progreselor tehnice înregis- În contrast cu evoluţia prezentată mai Despre vânarea speciilor în primul an
trate, inclusiv în domeniul echipamentelor sus, a involuat însă practica populărilor cu după populare, cu excepţia fazanului şi
de vânătoare, s-au impus anumite restric- vânat şi a vânării speciilor populate. La în- într-o mai mică măsură a potârnichii şi a
ţii în privinţa mijloacelor şi metodelor ceput, deşi a primat grija pentru vânatul raţiei semisălbatice, nu a fost vorba. Nu-
prea facile de practicare a vânătorii. Altfel autohton existent, au fost făcute populări mai după ce a existat garanţia instalării
competiţia ar fi degenerat mai întâi în dez- în următoarele scopuri: unui efectiv autopropagativ s-a acceptat
avantajul vânatului, apoi şi al vânătorului,
care n-ar mai fi avut ce să vâneze.
De aceea, pe fundalul acestui progres
şi al deteriorării tot mai grave a condiţiilor
de mediu în care vieţuia vânatul, au fost
necesare reglementări tot mai restrictive,
în scopul salvgardării unor specii de vânat
vizibil afectate (cocorii, dropia, spârcaciul,
cocoşul de mesteacăn etc.) şi convenţii
internaţionale care să le generalizeze apli-
cabilitatea, precum şi eficienţa în protecţia
acestor specii şi a altor ameninţate. Nu a
fost scăpată din vedere nici protecţia habi-
tatelor acestora, a căror degradare a atras
după sine împuţinarea speciilor mai greu
adaptabile la schimbările survenite cu re-
peziciune din mediul natural.
Legislaţiile naţionale în materie de vâ-
nătoare şi de protecţie a vânatului au fost
adaptate ulterior, uneori chiar împotriva
tradiţiei autohtone, aşa încât să se alinieze
convenţiilor şi acordurilor internaţionale
cu aplicabilitate în domeniu. În plus, vâ- pentru întemeierea unor populaţii noi practicarea limitată a vânătorii, mai întâi
nătorii de pretutindeni şi-au autoimpus de vânat; prin metode selective, apoi cu respectarea
şi alte restricţii în practicarea vânătorii, pentru întemeierea unor populaţii de aceloraşi reguli ca şi în cazul vânării exem-
prin intermediul regulilor nescrise de eti- vânat autohton, prin reintroducerea plarelor din libertate.

14 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2017 /

o Întâmplare
ConfidenŢial

Totul va fi bine
În revista VPM din august 2016 am publicat
o informaţie despre organizarea competiţiilor
de tir sportiv în cadrul Centrului de instruire
cinegetică din Chişinău. În material era vorba,
între altele, despre un spectator neobişnuit — o
făzăniţă, care urmărea în linişte vânzoleala de
aici. Am botezat-o „Mărioara“ şi tot atunci „i-
am făcut“ viză de reşedinţă la tir.
Fiule, îţi
mărturisesc...
Mereu plecăm în noapte
înainte de a le aşeza pe toate
după cum socotim noi că se cu-
Ca să iasă cu bine din iarnă, Mărioara a fost vine pentru vânătoarea de mâi-
pusă la dietă specială: a fost instalată o hrăni- ne dimineaţă; şi mereu sperăm
toare, pe care o vizita regulat şi cu mare plăcere, în existenţa acestei dimineţi.
fapt evident când a nins. Numai că orice istorie Fiule, tu eşti dimineaţa mea.
îşi are continuitate. Viaţa nu stă pe loc, iarna Singura mea lumină în sin-
s-a sfârşit, a venit primăvara, totul s-a trezit din gurătatea aceasta întunecoasă
somn, au înmugurit arborii, au prins a cânta pă- către care mă poartă poticul
sările… meu. Fi-va acolo vreun liman?
Într-o zi, completând rezerva de hrană, am Un răsărit înainte de un apus?
Fiule, vânătoarea m-a făcut să
observat că pe lângă urmele uşoare ale găinuşei
nădăjduiesc că da; vânătoarea
noastre au mai apărut nişte urme de cavaler, mai m-a făcut să mă zidesc în mine!
apăsate. Cu mai mare atenţie am început să mă Aşa că, fiule, poartă-mi acum
uit la locurile unde anterior vedeam găinuşa. tu nădejdile pe mai departe…
Într-o dimineaţă, apropiindu-mă de poarta
Centrului de instruire cinegetică, am rămas sur-
prins: cuplul nostru de fazani ne aştepta, stând
pe un stâlp. Apoi au zburat în apropiere, nime-
rind totuşi în obiectiv.
Sper să nu rămână doar în doi…

Să ştii a trage
Vânător sunt de-o viaţă, dat
fiind că şi tata, şi bunicul au fost
vânători pasionaţi, buni ţintaşi.
Numai că fiecare împuşca în
felul său, urmând propriul stil.
Tehnica se însuşea, în temei,
cu cartuşe oarbe, deoarece pe
ele permanent se punea preţ.
Luarea armei la ochi, poziţia
de tragere o făceau în faţa unei
oglinzi, urmărindu-şi mişcări-
le: să fie executate cu precizie,
ca arma de fiecare dată să se
lipească de obraz, ca ochirea
de fiecare dată să se facă prin
cătare în unul şi acelaşi punct,
ales ca ţintă. Dar dacă nu tragi,
în ţintă n-o să nimereşti.
De multe ori, după înche-
ierea sezonului de vânătoare,
ei se duceau într-o carieră de
piatră şi trăgeau în ţinte con-
fecţionate manual, în cutii de
conserve. Unul arunca, al doi-
lea trăgea. Aşa se antrenau pă-
rinţii noştri!
Noi însă suntem mai fa-
vorizaţi, au apărut standuri de
tragere, unde, după un curs de
instruire, acumulezi experien-
ţă.
Unul dintre primii in-
structori ai mei a fost Tatia-
na Tuzlov, maestru în sport.
Explicând cum să tragi şi să
nimereşti în talere, accentua:
„Închipuie-ţi că acesta e o
raţă“. Şi eu reuşeam. În pre-
zent la stand stau aparate de
aruncat, care simulează zborul
fazanului, porumbelului, fuga
iepurelui, mistreţului. O astfel
de varietate de obiective ajută
vânătorului să însuşească anu-
mite abilităţi de tragere asupra
diferitor animale sălbatice.
În practica mea a fost aşa
un caz. Într-o zi, după o vâ-
nătoare la raţe, ne-am adunat
pentru a pregăti cina. La pândă
a rămas doar Boris. În ceaun
fierbea zeama, când au răsu-
nat mai multe împuşcături.
De fiecare dată ne întrebam: la
ce-i trebuie atâtea păsări? Spre
mirarea tuturor, el a revenit
cu o singură lişiţă şi a rostit o
frază prin care a răspuns la
toate întrebările noastre: „150
de cartuşe şi toate — în van.“
Dezamăgit, s-a aşezat lângă
foc, cugetând asupra eşecului.
„Nu-ţi face griji, i-am spus.
Luni te aştept la standul de tra-
gere.“
În ziua respectivă a venit
şi a împuşcat de 25 de ori, dar
cu explicaţiile mele detaliate,
examinarea erorilor şi căuta-
rea modalităţilor de a le evita.
Împreună am obţinut rezultate
bune, cu impact imediat în ur-
mătoarea partidă de vânătoare.
Spre casă Boris mergea cu
capul sus, cu o legătură de raţe
la cingătoare, bine dispus.
Au trecut mulţi ani, dar
Boris continuă să vină la tir,
ca să-şi dezmorţească oasele
şi să-şi împrospăteze abilită-
ţile la tragere cu precizie. Iată
de ce mă şi adresez membrilor
SVPM: veniţi, antrenaţi-vă, vă
ajutăm cu plăcere!
Serghei Cazacenco,
administratorul Centrului de instruire
cinegetică
…Fiule, în pădurea căutări-
lor şi ale speranţelor mele, tu ai
fost luminişul poienilor. Acolo
am fost doi licurici într-un nop-
tatec adânc!
M-ai însoţit, fiule, în vână-
torile — în căutările şi în pân-
dele — mele din renăscândul
primăverilor, din pârgul verilor,
din preaplinul toamnelor şi din
visările albe ale iernilor.
Fiule, tu n-ai lăsat să se
troienească omăturile deznă-
dejdilor, nici să se geruiască
neclintirile.
Să ştii, fiule, că ai fost rea-
zămul singurului meu surâs în
lumea aceasta de încruntări;
firul care a descâlcit hăţişurile
prin care m-au purtat vânăto-
rile mele.
Se cuvine, fiule, să-ţi măr-
turisesc că ai fost dumnezeirea
lumii pe care am creat-o; şi ai
fost, de-a lungul vânătorilor
mele, seninul care biruia triste-
ţea zilelor ploioase…
…Fiule: marele, unicul meu
credincios prieten: fii vânător
şi tu! Eugen Jianu

/ Nr. 5 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 15

Mapamond

Vânătoarea la fazan în Ungaria

Fazanul e creat de natură parcă special
pentru vânători. Teribil de gălăgios, cu ţi-
pătul lui „toco-toco-toco“, zboară, se ridi-
că „lumânare“ sus, planează, lăsându-l pe
vânător să-şi demonstreze măiestria spor-
tivă. Şi ce penaj! Capul masculului şi gâ-
tul sunt de culoare verde-închisă, cu luciu
metalic, obraji goi, roşii; spatele, pieptul
şi guşa — de un roşu-arămiu, cu picăţele
aurii-întunecate, abdomenul maro-închis,
toate acestea fiind completate cu o coadă
lungă de un roşu-maro pestriţ. Găinuşa e
mai mică şi cu penaj mai modest.
Fazanul e pasăre de tufăriş. Îi plac zo-
nele inundabile, malurile bazinelor acvati-
ce cu vegetaţie densă. Este o pasăre foarte
precaută şi fricoasă. Cea mai mare parte a
vieţii şi-o petrece pe pământ, doar toamna
şi iarna o poţi vedea în copaci şi în tufişuri,
hrănindu-se cu fructe de pădure. Fuge —
glonte. La cel mai mic pericol încearcă să
scape prin fugă. Cuib îşi face pe pământ,
din iarbă şi pene, în care depune circa 8-11
ouă. Păsările cuibăresc în perechi. Femela
îşi poartă puii la locurile de hrănire până
la mijlocul lunii august, după care aceştia
îşi duc propriul mod de viaţă. Uneori, pe
lângă puiet se ţine şi cocoşul.
Fazanul tolerează uşor vecinătatea spe-
ciei umane. În Ungaria această pasăre se
bucură permanent de grija oamenilor. Tot
ceea ce pot să facă pentru creşterea, hrăni-
rea, protecţia lor — ei o fac! Aflându-mă
acolo, desigur, aşteptam deschiderea sezo-
nului de toamnă la vânatul mic. Trebuie să
spun că vânătoarea aici este permisă întot-
deauna: la răpitori, la ţapi în timpul rutu-
lui, la mistreţ etc. Dar interesul în masă la
vânătoarea de toamnă este deosebit.
Aşadar, am primit o invitaţie din par-
tea conducerii Federaţiei Naţionale a Vâ-
nătorilor.
M-am pregătit minuţios. Am verificat
şi am pregătit arma, muniţiile şi echipa-
mentul. Multe am auzit despre cultura
vanatorilor maghiari, despre marea lor
atenţie acordată utilizării armelor de foc.
O astfel de atitudine trebuie să fie de aşa
natură, ca să se elimine complet orice ac-
cident. Ştiam că voi fi supus unui control
riguros şi că felul meu de comportament
va fi monitorizat.
Invitaţia a fost eliberată pentru trei
persoane. Doi dintre tovarăşii mei aveau
experienţă de vânătoare şi chiar vânase
aici. Eu în Ungaria eram novice, deşi vâ-
nasem fazani în stufărişurile Astrahanu-
lui, în întinderea Sary-Su din Azerbaidjan
şi în gospodăria cinegetică Dalvir din Uz-
bekistan. Cu toate acestea, eram cuprins
de emoţii.
După deschiderea vânătorii rituale
participanţii au fost aliniaţi. Împreună cu
vânătorii mergeau gonaşii şi culegătorii de
vânat.
Când am format lanţul, eu ţineam
arma ИЖ-12 „Байкал“ deschisă. Arma
mea a fost fabricată pentru trageri la trap.
Ea nu avea za şi, prin urmare, nici centură,
aşa că a trebuit s-o duc pe braţ — neapărat
dezvelită şi descărcată. Doar la comanda
„Vânătoarea începe!“ o încărcam: în ţeava
de jos — cu un cartuş cu alice 05, în cea de
sus — cu unul de 03. O închideam şi aş-
teptam să-mi vină vânatul, mişcându-mă
încet, în voie, în lanţ, fără a ieşi înainte sau
a rămâne în urmă. Maghiarilor le-a plăcut.
Fazanii au simţit pericolul şi au fugit
şi mai repede. Doar femelele, pentru câte-
va clipe, îi lăsau pe vânători să se apropie,
apoi se ridicau zgomotos în aer. Zburau
stângaci şi de fiecare dată îi lăsau pe vâ-
nători să se cutremure, forţându-i să ţin-
tească, dar era permis să se tragă doar în
cocoşi. Şi numai după ce am trecut apro-
ximativ jumătate din traseu, pe flancuri
am auzit împuşcături. În trei, mergeam
pe mijlocul lanţului, fără a trage. Tocmai
la sfârşit, chiar de sub picioarele mele, cu
un vuiet puternic de „toco-toco-toco“, a
ţâşnit un cocoş, a zburat drept în sus —
„lumânare“. Aproape că nu l-am observat,
m-am grăbit să trag şi am ratat. Şi numai la
o distanţă considerabilă, trăgând cu al doi-
lea cartuş, i-am curmat zborul. Cu aceasta
goana s-a terminat. M-am dus la trofeu,
l-am ridicat, m-am uitat la el, mi s-a părut
că este cel mai frumos, cel mai mare şi, în
general, cel mai-mai…
Spre marginea traseului — un canal
mare de apă — împuşcăturile s-au înteţit.
Camarazii mei, de asemenea, au reuşit să
se aleagă cu câte un fazan. Alţi vânători,
vreo douăzeci la număr, au dobândit câte
doi-cinci fazani.
După o scurtă pauză ne-am apropiat
de o pădure, destul de înaltă. Repartizarea
pe numere s-a făcut deja în pădure, în lu-

16 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2017 /


minişuri, şi doar câţiva metri între copaci
serveau drept sector de tragere.
Vânătoarea aici a fost mai dificilă. Goa-
na a început cu lovituri de beţe pe tulpinile
copacilor. În scurt timp, printre copaci au
apărut şi fazanii. Au alergat spre noi, dar,
dând de pericol, s-au oprit, iar unii s-au
ridicat în zbor, parcă se căţărau pe trun-
chiurile copacilor. Am reuşit, fără dificul-
tate, să trag în doi cocoşi. Şi alţi vânători
trăgeau, de asemenea, cu succes. Fazanii
s-au întors şi au fugit spre gonaşi. S-a lăsat
liniştea. Dar gonaşii, cu un zgomot şi mai
puternic, au continuat să se mişte în direc-
ţia noastră. Fazanii au fugit din nou spre
vânători, dar undeva, peste cincizeci de
metri, s-au oprit şi s-au ascuns. Îi vedeam,
dar tragerile pe teren sunt interzise.
Când gonaşii s-au apropiat, un număr
mare de fazani s-a ridicat în aer, străpun-
gând linia trăgătorilor. Canonada s-a dez-
lănţuit. Toţi împuşcau. Am avut noroc să
nimeresc un dublet de cocoşi.
În acea zi au fost recoltaţi peste o sută
de fazani.
hunter.com.ua
Fazan cu castane
Ingrediente: 2 cocoşi
de fazan; 500 g de castane
comestibile; 200 ml de lapte
proaspăt; o franzelă uscată;
3 ouă de găină; 100 g de
unt de casă; 200 g de carne slabă de porc;
200 g de ciuperci; 200 g de orez; 400 g de
prune uscate; 200 ml de vin roşu Merlot;
o legătură de pătrunjel verde; 2 linguri
de zahăr; o linguriţă de piper măcinat;
o linguriţă de măgheran; o linguriţă de
nucşoară; jumătate de linguriţă de cui-
şoare; două cepe nu prea mari; o lingură
de făină de grâu; o lingură de pastă de
tomate; sare după gust.

Ştiaţi că… Mod de preparare:

Pe pământ trăiesc 120
de specii de raţe sălba-
tice. Între acestea se nu-
mără: raţele de torent,
raţele cu ochi de şoim,
raţele sunătoare, raţele
scurmătoare, raţele suli-
ţar, raţele scufundătoa-
re.
Sârşelele, numite si
„raţe mici“ (Anas crec-
ca ), pot atinge, în zbor,
viteze de până la 160
km/h.
Culoarea vie a penelor
se datorează unor cris-
tale mici din pene care
reflectă diferit spectrul
luminii albe.
In vârful cozii raţelor se
află o glandă care secre-
tă o substanţă asemănă-
toare cerii. Raţele acor-
dă mult timp îngrijirii
penelor, întinzând cu
grijă această substanţă
pe întreg penajul. Sub-
stanţa le conferă pene-
lor impermeabilitate.
Femela raţei cu ochi de
şoim îşi alege partenerul
doar pentru un singur
sezon de împerechere.
Încă nu se cunosc crite-
riile după care femelele
îşi aleg partenerii.
În timpul migraţiei,
raţele parcurg mii de
kilometri. De cele mai
multe ori, ele zboară în
formaţiuni în forma de
„V“. Astfel, ratele care
zboară în spatele con-
ducătorului de coloană
fac o mare economie de
energie.
Orientarea în zbor a ra-
ţelor este în acelaşi timp
un miracol, dar şi un
mister. Se crede că ele
se orientează după soa-
re, după anumite repere
geografice, iar în timpul
nopţii, după stele.
Adesea migraţia începe
în amurg, raţele zbu-
rând de–a lungul meri-
dianelor pământului.
Raţele sunătoare ră-
mân în zonele arctice
Castanele sunt coapte în cuptor pe
vatră până când crapă coaja, apoi sunt
şi în timpul iernii. În curăţate şi puse la fiert într-un litru de
ciuda gerurilor crunte, apă timp de 30 min. După 25-30 min.
ele reuşesc să păstreze apa este vărsată, peste castane se adau-
sub pene o temperatură gă laptele şi se fierb până se înmoaie.
constantă de 40 de gra- Se dau prin blender pentru a obţine un
de. pireu delicios. Carnea de la piept şi de la
Pentru a rezista în apa pulpe se dă prin maşina de tocat, după
îngheţată, picioarele care se amestecă cu franzela muiată în
raţelor sunătoare sunt apă, pireul de castane, untul şi conţinutul
prevăzute cu vase speci- ouălor, adăugându-se piperul, nucşoara şi
ale de sânge, care răcesc sarea. Cocoşii de fazan asezonaţi cu sare
sângele care coboară în sunt umpluţi cu compoziţia pregătită, iar
picioare, împiedicând pielea este prinsă cu scobitori şi legată cu
astfel pierderile de căl- aţă de bucătărie ca să-şi păstreze forma
şi să nu iasă umplutura şi se acoperă cu
dură. Aceleaşi vase
felii subţiri de slănină. Cocoşii sunt aşezaţi
încălzesc sângele care
într-o tava cu puţină apă, acoperită cu un
circula dinspre picioare capac și dată la cuptor pentru 1,5-2 ore,
spre inimă. după care este înlăturată slănina.
Raţele cu ochi de şoim Prunele uscate sunt înăbuşite separat
îşi căptuşesc cuibul cu în vin roşu, cu zahăr şi cuişoare. Aparte
puf pe care şi–l smulg pregătim garnitura din orez cu ceapă căli-
de pe propriul corp. tă şi ciuperci, peste care turnăm apă ca să
Masculii raţelor din se înăbuşe până se înmoaie. Într-o cratiţă
speciile nordice au un turnăm sosul de la cei doi cocoşi de fazan,
penaj deosebit de fru- adăugăm pasta de tomate, piper, făină şi
mos pentru a atrage fe- sare şi lăsăm să dea în clocot până devine
melele, celelalte specii consistent.
prezentând de obicei Fazanul aşezat pe un platou este înso-
mai puţin dimorfism ţit de ciuperci şi ornat cu prunele înno-
sexual. bilate în vin și înmiresmate cu pătrunjel
Foarte interesant este şi verde.
Măi să fie!
faptul că măcănitul raţe-
lor nu are ecou. Victor Harabari, or. Edineţ
Culegere de Lori Balogh

/ Nr. 5 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 17

ihtiologie
Mrenele… pe muchia legii?
Am decis să scriu acest articol după
mai multe discuţii cu pescarii amatori, care
îmi mărturiseau că mrenele pe care le pes-
cuiesc în Nistru şi Prut le întorc imediat în
apă, că cică „sunt înscrise în Cartea Roşie
şi dacă te prinde — vai şi amar de tine!“ Aş
vrea să aduc claritate cu referire la speciile
de mreană din apele Republicii Moldova,
cum se deosebesc între ele şi să pun accent
Mreana comună — Barbus barbus (Linnaeus, 1758)
pe unele lacune de ordin legislativ, care
există în ceea ce priveşte pescuitul lor.
În limitele teritoriale ale Republicii
Moldova habitează două specii de mreană:
mreana comună — Barbus barbus (Linna-
eus, 1758) şi mreana vânătă (sau moioaga)
— Barbus petenyi (Heckel, 1852). Ambele
specii sunt reofile, adică caracteristice ape-
lor curgătoare.
Mreana comună este o specie carac-
teristică atât sectoarelor mediale, cât şi
inferioare ale fl. Nistru şi r. Prut, primă-
vara migrând în susul râurilor, iar la sfâr-
şitul toamnei — în sens invers (adesea în
această perioadă fiind văzută în lacurile de
acumulare Costeşti–Stânca şi Dubăsari).
Mreana vânătă poate fi întâlnită însă doar
în sectoarele superioare ale acestora, fiind
o specie strict sedentară, şi numai în pe-
rioada viiturilor puternice coboară în sec-
toarele mediale (până la or. Soroca, pe fl.
Nistru, şi până aproape de lacul de acumu-
lare Costeşti-Stânca, pe r. Prut). Deosebi-
rile exterioare esenţiale ale mrenei vinete
faţă de cea comună ţin de faptul că ulti-
ma radie simplă a înotătoarei dorsale este
subţire, flexibilă şi nezimţată, înotătoarea
ventrală se înserează în urma dorsalei, este
absentă axa roşie pe mustăţi, iar pe flan-
18 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2017 /
curi se observă numeroase pete închise
care adesea se contopesc.
O deosebire ce mai mult i-ar interesa
pe pescari constă în dimensiunile pe care
le pot atinge aceste specii. Dacă mreana
vânătă rar depăşeşte lungimea corpului
de 25 cm şi greutatea de 300 g (în medie
100–200 g), atunci la mreana comună în-
tâlnim deseori exemplare cu o lungime de
70-80 cm, a căror greutate atinge 2-4 kg.
Exemplarele de 5-6 kg sunt mult mai rare,
deşi, în mod excepţional, s-au prins mrene
comune de 10 kg şi chiar de 12 kg.
Mreana vânătă (sau moioaga) — Barbus petenyi (Heckel, 1852)
După ce am descris succint particula-
rităţile biologice şi ecologice este firesc să
răspund la întrebarea dacă aceste specii
pot fi pescuite.
Atenţie! În Cartea Roşie a Republicii
Moldova este inclusă doar mreana vână-
tă, cu statut de specie vulnerabilă (VU),
iar din cauza răspândirii sale restrânse (în
partea cea mai de nord) capturarea ei este
foarte puţin probabilă în aval.
Cât priveşte pescuitul mrenei comune,
Legea nr. 149 din 08.06.2006 privind fon-
dul piscicol, pescuitul şi piscicultura nu
interzice pescuitul acestei specii, dar nici
nu prevede dimensiunea minimă, permisă
pentru pescuit, ceea ce creează confuzie,
mai ales că amenda este destul de mare —
40 de unităţi convenţionale pentru ambe-
le specii. În legea românească nr. 192 din
19.04.2001, dimensiunea minimă legală
a mrenei comune pescuite este de 27 cm.
Conducându-ne de axiomatica legislativă,
precum că „tot ce nu-i interzis este per-
mis“, se poate presupune că sancţionarea
pescarului amator este ilegală, însă în acest
caz au dreptul să se pronunţe doar organe-
le competente.
Având în vedere că ambele specii se
află în pericol din cauza lucrărilor de frag-
mentare a albiilor, iar mreana comună era
în trecut un element-cheie în ihtiofauna fl.
Nistru şi r. Prut, ar trebui să ne gândim la
viitorul copiilor noştri şi să le întoarcem în
apă necondiţionat. Pentru cei care se lasă
ademeniţi de calităţile gastronomice ale
mrenei comune, trebuie de menţionat că
icrele nu sunt comestibile, având un anu-
mit grad de toxicitate. Consumul lor pro-
voacă dureri de cap, greţuri şi diaree. Da-
tele investigaţiilor ştiinţifice demonstrează
că substanţa nocivă se numeşte ciprinidi-
nă şi se descompune doar la fierbere în de-
curs de 3–4 ore.
Dr. Dumitru Bulat,
Institutul de Zoologie al AŞM
Pasiunea ademenirii carasului
Reprezentant al uneia din-
tre cele mai numeroase şi po-
pulare specii de peşti paşnici,
carasul, dimpreună cu plătica
şi crapul, înflăcărează mereu
pasiunea pescarilor amatori.
Aceştia, la chemarea inimii, a
sentimentelor înmugurite de
vis şi aşteptarea de împlinire
frumoasă dedică ademenirii
lui multe zile de odihnă şi mult
freamăt creator, acumulând
continuu, bob cu bob, cunoş-
tinţele de aur, necesare creşterii
măiestriei pescăreşti în sufletul
măreţ şi darnic al Naturii. La
îngemănarea leagănelor de apă
cu pământul sacru, sute de îm-
pătimiţi ai acestei arte vechi de
îndeletnicire, tainică şi capti-
vantă, îşi împrimăvărează uni-
versul fiinţei şi dorul de viaţă la
lumina veşnică a farmecului ei
divin.
Aproape că nu există râu,
râuleţ, lac de acumulare, iaz,
heleşteu, alte ochiuri şi brâie de
apă unde această fiinţă piscico-
lă nu şi-ar avea cuib îndrăgit
pentru vieţuire şi perpetuare.
Este un peşte cu firea modestă,
fără pretenţii faţă de calitatea
apei, un mac „admirator“, un
fel de „boier“ al mâlului, al stu-
fului, papurii, rogozului, altei
vegetaţii acvatice.
Rezistenţa lui, capacitatea
de a supravieţui în condiţii
neprielnice, greu de imaginat,
îl fac deosebit de cunoscut tu-
turor generaţiilor de pescari,
fiind căutat de undiţari în toate
anotimpurile anului. Armate
de pescari, experimentaţi şi în-
cepători, îl dezmiardă cu deo-
sebită duioşie: cărăşel, argintel,
grebănoşel… Carasul argintiu
se bucură de multă simpatie şi
apreciere pentru carnea dulce,
când este bine prăjit-rumenit,
copt în rolă sau pe grătar, servit
cu mujdei şi verdeţuri aromate.
Pentru zeamă nu se potriveşte,
fiind folosit doar în „tovărăşie“
cu alţi peşti: crap, şalău, biban,
ghiborţ…
Primăvara şi vara carasul
îşi petrece timpul de aur lân-
gă maluri, mai ales în zonele
bogate în plante acvatice cu
lugere fragede. Părăseşte aceste
sectoare ale paradisului vege-
tal abia spre sfârşitul toamnei,
când apa se răceşte, aciuându-
se pentru iernare în adâncuri,
preferate în general de toate
speciile de peşti.
Iubitor de apă caldă, cara-
sul îşi depune icra la sfârşitul
lunii aprilie sau începutul lunii
mai, când temperatura lea-
gănului acvatic este de 13–15
grade, în primăverile timpurii,
favorabile, boiştea are loc mai
devreme. Ecloziunea, naşterea
puişorilor de caras, se produce
după o perioadă de incubaţie a
ouălor de 7–10 zile, iar în con-
diţii reci, nefavorabile, interve-
nite după boişte, apariţia noii
generaţii de caras întârzie cu
două-trei săptămâni.
Pescuitul carasului în bazi-
nele acvatice, unde populaţia
lui este numeroasă, nu con-
stituie o problemă, aprinzând
pasiunea şi mângâind sufletul
cu izbânzi frumoase. Aceasta
însă nu înseamnă că lumina
succesului ne însoţeşte de cum
sosim în împărăţia apelor şi
în orice loc am pune la treabă
undiţele. Înainte de a începe
partida de pescuit, mai ales
în iazurile şi heleşteiele necu-
noscute, este necesar să de-
terminăm unde este reşedinţa
cumătrului nostru, cercetând
cu privirea brâul malului săru-
tat de buzele apei. Acolo unde
ţărmul e acoperit de nisip, adus
de pe fundul apei de zbuciu-
mul valurilor, nu avem şanse
de izbândă. Carasul urmează a
fi căutat în alte zone, bogate în
mâl şi vegetaţie acvatică —stuf,
papură, rogoz… în zile linişti-
te, când oglinda apei e lipsită
de încreţituri, aici, mai ales
dimineaţa, se observă prezenţa
vieţii piscicole: odraslele diver-
selor specii de peşti se zbengu-
ie, fac salturi acrobatice prefe-
rate. Spectacolul micilor artişti
este şi pe placul carasului, care
în acelaşi timp, în liniştea de pe
fund, caută să pună ceva deli-
cios în gură.
Pentru capturarea lui uti-
/ Nr. 5 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 19
lizăm vergi telescopice lungi,
cu fir subţire şi plută uşoară
— pană de gâscă sau antenă,
segmentată de jos spre vârf cu
lac alb, galben şi negru, înfiptă
în portantă fină, deosebit de
uşoară.
Sunt zone unde carasul se
simte confortabil şi departe de
mal, la 20–25 de metri sau şi
mai mult în largul apei. Pen-
tru a-i aduce aici „daruri“ pe
care nu le poate refuza folosim
lanseta cu mulinetă, având pe
tambur fir de 0,25 mm cu for-
fac de 0,18–0,20 mm, utilat cu
plumbaj corespunzător pescu-
itului fără plută, pe fund. Cu
succes utilizăm în acest scop
şi amortizatoare cu gumă şi
clopoțel pe fir. Înnădirea la de-
părtare o efectuăm cu ajutorul
bulgărilor de nadă aromată,
bine presată în pumn şi trimisă
la destinaţie cu praştia. În cali-
tate de momeală sunt excelen-
te râmele roşii din gunoiul de
grajd, cocoloaşele de mămăligă
şi pâine, alte bucate. Pentru a-i
afla preferinţele probăm mai
multe momeli. Cu toate aces-
tea, din motive puţin cunoscu-
te, carasul face destule nazuri:
dimineaţa adoră râmele, peste
o oră-două solicită altă gusta-
re, iar spre seară doreşte iarăşi
râme.
Experienţa multor partide
de pescuit ne oferă încă o taină
greu de dezlegat: dacă într-o zi
carasul e bravo, activ, cu poftă
de mâncare, a doua zi e ane-
mic, refuzând orice bunătate
culinară…
Oricum, pescuitul carasu-
lui are farmecul său, prin frea-
mătul tineresc al pasiunii su-
fletului cresc florile de dor ale
izbânzii frumoase, cu licăr de
stele în tot ce numim bucurie.
Vladimir Rusnac, scriitor
Festival
Lumină a umorului vânătoresc
Din vremuri străvechi
moldovenii plaiului ştefănesc
au un suflet mare şi bogat, în
care zvâcneşte necontenit iz-
vorul dragostei de viaţă, de tot
ce e frumos, înălţător, înmugu-
rind şi dând în floare, aidoma
pomilor în primăvară, dorul
dorului de cântec şi veselie, de
lumina sărbătorilor dumneze-
ieşti.
Una dintre acestea, ca o
pasăre tânără de vis, a luat fi-
inţă pământească la Cotiujenii
Mari, baştină de aur a celebru-
lui maestru umorist Gheorghe
Urschi, cel care a îmbrăţişat
şi încălzit Moldova cu inima
Duhului Divin al cuvintelor
de spirit românesc, semănate
20 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2017 /
de-a lungul anilor în grădina
existenţei noastre. Este vorba
despre Festivalul republican
al umorului, încetăţenit fru-
mos, cu rădăcini adânci în arta
magică a înţelepciunii, ajuns,
sănătos şi voinic, la cea de-a
treia ediţie, care prin binecu-
vântarea Celui de Sus şi-a des-
făşurat aripile de zbor în ziua
de 1  aprilie, zi de sâmbătă, de
odihnă, zi a delectării sufle-
teşti.
Dis-de-dimineaţă chiar
soarele ceresc, mângâietor şi
darnic, şi-a făcut prezenţa în
calea celor invitaţi la acest eve-
niment de mare răsunet, înso-
ţindu-i. Din nenumărate loca-
lităţi ale raionului Şoldăneşti,
gazdă organizatoare a festiva-
lului, precum şi din Chişinău,
din satele-rândunele ale raioa-
nelor Criuleni, Soroca, Anenii
Noi, Floreşti şi altele, veneau şi
veneau colective mari de artişti
de teatru, cântăreţi, izvoditori
de umor şi satiră, epigramişti şi
bancagii, semănători de snoave
vânătoreşti şi pescăreşti, alţi
participanţi şi oaspeţi doriţi ai
sărbătorii umorului.
În faţa luminoasă a Ca-
sei de cultură din Cotiujenii
Mari, inimile celor sosiţi la
altarul de împărtăşanie cu
umor naţional erau mângâiate
de muzica de vrajă a Fanfarei
de fete din Olişcani, condu-
să de maestrul Sergiu Marcu.
Pământul cald, îngemănat cu
cerul azuriu basarabean, de
jur împrejur vibra prelung în
curcubeul de slavă a muzicii
eterne, născătoare de văzduh
primenitor, mândrie şi clipe
de dor nemuritoare.
Maiestos a răsunat Imnul
vânătorilor şi pescarilor din
Moldova, pe versuri de Tudor
Colac şi muzică de Gheorghe
Mustea.
În ceasul stelar, vestind în-
ceputul festivalului de umor,
cei adunaţi în sala spaţioasă,
arhiplină, împodobită ca o
Casă Mare a moldovenilor, cu
un cuvânt inspirat, pornit din
întreaga simţire şi dragoste a
fiinţei sale, au fost salutaţi de
doamna Svetlana Rotundu,
preşedintele raionului Şoldă-
neşti, cea care a dat suflet din
sufletul ei mărinimos sărbăto-
rii de neuitat.
La flacăra de credinţă şi iz-
bândă a marii sărbători cotiu-
jenene un cuvânt ales, de bun
augur, rosti secretarul Societă-
ţii Vânătorilor şi Pescarilor din
Moldova, domnul doctor în
etnologie Tudor Colac.
Un frumos sentiment de
adâncă mândrie că Festivalul
republican al umorului îşi are
drept baştină Cotiujenii Mari
şi se desfăşoară anume aici se
citea în lumina ochilor dom-
nului primar, Nicolae Doro-
gan, om care zile şi nopţi a fost
de veghe şi ajutor pregătirilor
necesare.
Ca nişte izvoare cristaline
de munte, cu murmur dulce
de viaţă, timp de aproape pa-
tru ore pe scena festivalului,
rând pe rând, şi-au demon-
strat măiestria în faţa celor
prezenţi un şir de colective de
adevăraţi artişti ai artei teatra-
le, demonstrând încă şi încă
o dată că teatrul este sufletul
poporului.
Lume de peste lume, cu
flori primăvăratice ale umoru-
lui, a pus stăpânire pe vreme
şi inima fierbinte a dorului în-
setat de magia cuvântului fru-
mos, semănat în fagurii de spi-
rit cu stropi de veşnicie. Actori
şi interpreţi înzestraşi, crescuţi
la academia de umor popular,
magicieni ai glumelor, răsări-
te din comoara sacră a limbii
româneşti, a neamului de stră-
buni şi părinţi, creatori de va-
lori perene ce dau meleagului
culoare şi duh dumnezeiesc.
Au răsunat nemuritoare
cântece vânătoreşti şi pescă-
reşti, imprimând festivalului
o nuanţă artistică aparte. La
înălţime astrală s-au prezentat
actorii, interpreţii, declamato-
rii, epigramiştii, semănătorii
de bancuri inspirate.
Sala fremăta adânc, pre-
cum un codru verde în zilele
lui de glorie.
Participanţii la eveniment
au fost răsplătiţi pentru iscu-
sinţă şi har umoristic cu me-
/ Nr. 5 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 21
dalii comemorative, premii
băneşti şi diplome de laureaţi.
Din ceruri, bucuros i-a îmbră-
ţişat cu braţele de raze sacre şi
Măria Sa Soarele, mărgăritarul
de veşnicie a vieţii pământeşti,
dorindu-le în graiul lui sănăta-
te şi izbândă în toate, succes la
următorul Festival republican
al umorului la Cotiujenii Mari.
Sărbătoarea de suflet şi
spirit pe meleagul de basm al
raionului Şoldăneşti şi-a în-
cheiat frumos, cu demnitate,
triumfător, zborul, acordurile
lui, ale ecoului viu continuând
să răsune, respirând în vibra-
rea sentimentelor de satisfacţie
şi bucurie, în focul creator la
icoanele inimii.
Vladimir Rusnac, scriitor
Foto: Ionel CĂPIŢĂ
literatură

Cine l-a văzut pe Lăbuş?

Tache BÂRCĂ

Teofil, în sfârşit, intră în casă bucuros, trânti căciula pe scaun, băutură şi… vaca fără buhai, vorba lui moş Manole, vânător şi
apucă cu ambele mâini rucsacul şi îl ridică pe masă. el, bătrân cât Ceahlăul.
— Ho, ţară! se răsti la el Veta, soţie-sa. Ce-mi spurci bucătăria Aşadar, Teofil se apucă serios de Lăbuş, pentru că aşa îl
cu de-ale tale? boteză fostul stăpân, când i-l propuse, la tocmeală.
Teofil, luminat, o linişti: — Lăbuş, tatii!… prinse a-l dezmierda Teofil chiar din prima
— Ei, ai spus-o, dragă! Ia priveşte… şi desfăcu rucsacul. clipă. Ce de-a ispravă vânătorească o să mai facem, dragă!…
Pe dată se ivi un căp’şor miţos, nişte urechiuşe ciulite, apoi şi Din start, vasăzică, se cuprinse de optimism, de încredere. În
un botişor scurt, năsuc cât un năsturel, cu două găurele negre, şi fiecare zi, cu noaptea în cap, se ridica, ieşea cu Lăbuş din casă,
doi ochişori hazlii. o croia pe de-a dreptul peste stadion, la tir, apoi pe alt teren de
— Ce-i, omule? întrebă Veta. Ce mi-ai adus? sport şi îşi începea „antrenamentul“: alergări, sărituri, obsta-
Teofil, tresărind, lăţit într-un zâmbet până la urechi, declară, cole… după care urmară înotul, fel de fel de competiţii, testări…
plin de emoţii: ca, ulterior, Lăbuş să se facă un câine de toată lauda şi invidia,
— O minunăţie de câine, dragă! Ia priveşte!… ca, la un moment dat, stăpânul să-şi ascundă faţa în mânecă, să
Veta se înălţă în vârful degetelor, întinse gâtul: stoarcă o lacrimă de emoţie şi bucurie.
— Văd. Şi? Lăbuş, într-un cuvânt, se făcu vedetă de casă, de familie,
— Cum… şi? Câine de vânătoare, dragă! Rasă aleasă, nu dar, mai ales, de vânătoare. Rară ieşire în bălţi, unde Lăbuş să
vezi? nu se evidenţieze cu două-trei raţe scoase din stufăriş, cu două-
— Văd şi? trei gâşte puse
Mai departe? la picioarele
— Ce, mai stăpânului.
departe? Îl Radia şi el de
creştem, avem plăcere, când
grijă, îl dresăm vânătorul
şi… se apleca, îl
— Şi ce? nu mângâia, îl lua în
se lăsă femeia. braţe şi-l pupa pe
Bărbatul se bot. Dădea vajn-
supără: ic din coadă şi
— Ptiu! Ce- urmărea cu ure-
nţelegeţi voi, chile băţ orice
muierile, în mişcare a lui
vânătoare? Teofil, aşteptând
— Ha-ha! comenzile
răbufni con- şi, desigur,
soarta. Las’ „mulţumirea“ —
c-am mai văzut ceva dulce, gus-
eu! Vânători, tos, plăcut.
vânătoare… Teofil? În al
puşti, câini… şi? nouălea cer, zău!
Umblătură de-a lelea şi pierdere de timp, nu alta!… Mândru ca un flăcău, adus de peţitori în pragul potenţialului so-
Teofil se încreţi, tuşi: cru. Mai ceva ca o fată mare în faţa a trei-patru flăcăi tomnatici,
— Las’ că mai vedem noi… de azi încolo… cu moştenire din străbuni.
Într-un fel sau poate că în mai multe feluri, Teofil, nerecunos- Şi aşa, sezon de sezon: toamnă, iarnă, primăvară, de se mi-
cut de ai casei ca vânător, pentru că mai de fiecare dată, ieşind cu nuna Veta, soţie-sa, de unde atâta încredere şi bucurie într-un
ortacii, revenea gol-chistol, fără măcar un şoarece în rucsac, din câine, mai alaltăieri o mogâldeaţă în rucsac, bulbucată şi ha-
clipa punerii pe masa din bucătărie a vietăţii patrupede, sticlite zlie… Se minuna, pentru că Teofil, care până mai ieri doar că-şi
şi hazlii, se obligă să devină vânător cu adevăratelea. Pentru că, mânca odihna, umblând brambura, într-o bună zi intră în casă
de stai şi te gândeşti, ce fel de vânător, membru de societate, cu cu tot cu Lăbuş, lăsă rucsacul jos, îl dezlegă şi…
puşcă scumpă, rucsac de import, pălărie cu pană de fazan etc. — Aracan de mine! plesni ea din palme. Atâta vânat? Ce-i
poţi fi, dacă la vânătoare ieşi, cum s-ar spune, burlac, fără câine? cu voi, măi?
Un vânător fără câine de vânătoare e ca şi mireasa fără mire, Teofil zâmbi:
nunta fără muzicanţi, cumetria fără cumetri, petrecerea fără — Păi, n-am zis noi, măi Lăbuş?…

22 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2017 /

 Astfel, Veta se făcu şi ea mare prietenă cu Lăbuş. Îl primea groapa se umplu, mormântul crescu, se încrestă cu coroane de
la bucătărie, îl întreba de una, de alta, cu cine a vânat, cum s-a flori, panglici scrise şi bocete, bocete, bocete de adio. Lumea se
purtat Teofil, cât a băut, dacă nu cumva a adormit cu puşca împrăştie, urcă în autocar, autobuz, microbuz, limuzine şi se
încărcată, dacă nu cumva… Şi tot aşa, de-a mărunţelul. adună la masa de pomenire.
Lăbuş? O privea galeş. Căsca, scheuna împăciuitor. La un mo- Lăbuş se apropie de moviliţa de pământ, căzu cu botul pe
ment dat, prindea a-i labe.
linge dosul palmelor, …A doua zi, un
scuturând din cap şi slujbaş, obsevându-l,
scăpărând din ochi, întrebă:
la care stăpâna se în- — Ce-i cu turbul
curca, parcă se topea, ăsta acolo, la mor-
îl prindea de urechi, mânt, Gheorghe?
îl ridica şi-l pupa Cel cu numele
drăgăstos: Gheorghe strânse din
— Mmmu-ă!… umere:
Mai pe scurt, — Ei, de unde să
Lăbuş obţinu ştiu?
paşaport de reşedinţă Lăbuş nu veni
în casă, în bucătărie acasă nici a doua,
şi chiar în dormitorul nici a treia zi. Apăru,
lor. Acces liber, cum abia, în a noua, pare-
s-ai zice, diplomatic. se. Apăru în poartă,
Fără a mai vorbi de intră, se opri în prag,
cel pur vânătoresc, la intrare. Căzu cu
unde Lăbuş, în carne botul pe labe, trist.
şi oase, era doar — Andreea!
performanţă, întâi- strigă Anton, feciorul
etate şi recunoştinţă. lui Teofil, adă Lăbuşului ceva de mâncare!
Săptămâni, luni, ani… Clipe şi momente, succese şi eşecuri, Andreea aduse o farfurioară plină.
pasiuni şi dezamăgiri — toate cu nimb de vânătoare, de la sezon A doua zi, la ieşire, ai casei îl găsiră tot în prag, cu demân-
la sezon, de plăcere, de mare avânt. Spre bucuria tuturor, pentru carea neatinsă.
că toţi l-au îndrăgit, de fiecare dată chemându-l şi întrebându-l: — Lăbuş, dragă… şopti, printre lacrimi, şi Veta. De ce?…
- Lăbuş! Nea!… Nea!… Ce mai faci? De ce? Lăbuş, neclintit, nu reacţionă.
Ei, ce să facă Lăbuş? Ascultă de stăpân şi… îl ajută să vâneze. Brusc, dispăru.
Ce alta? Vreo trei zile nimeni nu ştiu de el. Tot atât de brusc apăru, se
Numai că, vezi, Doamne, lumea şi omul, împrejurarea şi aşeză la intrare, cu botul pe labe, cu ochii închişi, mut.
întâmplarea se schimbă: ce a fost tânăr îmbătrâneşte, ce a alergat Ai casei încercară să-l ridice, să-l ia înăuntru, să-i dea ceva de
încetineşte… şi tot aşa, în vechea cheie de biserică, vorba lumii, mâncare, de băut — nimic! A mai stat câteva zile în prag, apoi,
atât la deschidere de destine omeneşti, de alte vieţuitoare, cât şi tot atât de brusc, a dispărut.
la închidere, pentru că în toate astea există o lege a vieţii — de Lumea l-a văzut la mormântul lui Teofil. Sub cruce, cu botul
început, dar şi de sfârşit! pe labe. În preajmă — bucăţi de pâine, ciolane, bomboane,
…Teofil îmbătrâni, se simţi slăbit, tot mai neputincios. Lăbuş, cutiuţe cu demâncare, de care nici că se atinsese. Tot cu botul
la picioarele lui, îl privea, cu ochi umezi, parcă a plânsoare. Iar pe labe şedea, încercau să-l cheme, dar el îi privea absent, parcă
atunci când Teofil îi întindea mâna, câinele se ridica, se gudura, fără suflare.
se cuprindea de tângă, parcă. Într-o duminică ai casei din nou l-au văzut în prag. Părea
— Ce, măi? Vrei la vânătoare? întreba. mai vesel, dădea din coadă. În clipa când Andreea încercă să-l
Lăbuş se ridica, se înviora, prindea a se zvârcoli, avântându- mângâie, Lăbuş se ridică, se înturnă şi o luă spre poartă, dispăru.
se spre ieşire. Andreea, sigură fiind că şi de data aceasta are să-l găsească la
— Lasă, dragule, îl liniştea stăpânul, scăpăm noi şi din asta, cimitir, se luă pe urmele lui. La mormânt însă nu-l văzu. Reveni
apoi… Ehe! Ce de-a vânat mai puşcăm, vere!… a doua zi — nici, a treia — la fel. Se îngrijoră:
Însă nu se întâmplă să fie aşa. În primăvară, lună de prier, — Unde o fi?
rece încă, Teofil închise ochii, se înălţă la cele veşnice. Întrebă de unul, de altul… Toţi strângeau din umeri a neştire.
Sicriul, scos în curte, înconjurat de săteni — zeci, sute! — se Fata prinse a plânge:
opri în poartă. Lăbuş, printre oameni, îşi croi drum mai aproape, — Lăbuş, dragule, unde eşti?…
la capul decedatului. Roma, un vecin, văzându-l, se stropşi la el, În drum spre casă, Andreea pe toţi îi întreba:
supărat: — Vă rog, spuneţi-mi, cine l-a văzut pe Lăbuş?
— Marş, javră! Unde te bagi? Nimeni, însă, nu-i putea spune şi fata, disperată, îngâna:
Un altul, al lui Ifos, grăi: — O mie de dolari! Cine l-a văzut? O mie dăm, oameni
— Lasă-l, bade! E de-al lui Teofil, vânătorul, nu vezi? buni!…
…Pe capac căzu ultimul bulgăre de pământ, apoi, încet-încet,

/ Nr. 5 • 2017 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 23

Curiozităţi
Text şi selecţie: Tache BÂRCĂ

Cu cei care dau din coadă

Animalele de companie, spun cei de-aca-
să, sunt o lume cu totul şi cu totul aparte.
Pisica, bunăoară, dacă a vânat şoarecele sau
dacă i-ai dat ce ţi-a miorlăit pe sub masă, la
un moment dat vine, se întinde, cască şi prin-
de a-ţi toarce... poveşti din viaţa felinelor, pro-
babil. Lucruri extraordinare se întâmplă şi cu
multe alte animale, făcute membri ai familiei
omeneşti - papagali, arici, fel de fel de rep-
tile... şi câini, desigur. Mai ales, de vânătoare
- prieteni devotaţi, deştepţi, harnici şi condru-
meţi de nedespărţit.
În cazul de mai jos, gândindu-m-am eu
la vânători sadea şi la cei cu patru picioa-
re, care, când te văd, prind a da din coadă,
stau cu urechile ciulite, limba scoasă şi nasul
umed. Şi chiar mi-am zis: hai, dragă, să-i pri-
vim noi azi un pic altfel, mai cu haz, poate,
ca nu cumva unii dintre stăpâni să creadă că
toată vânătoria se reduce doar la puşcă, vânat
şi... aport. Astfel, am dat frâu liber imaginilor şi
imaginaţiei. Rogu-vă de le ochiţi, dar nu tra-
geţi, lăsaţi voia bună să vă cuprindă şi să vă
pupe pe obraz.

— Până începe vânătoarea mai trag un vis de coadă... — Şi ce, dacă?...

— Creadă lumea ce o vrea!... Eu tot sunt cu Pa! şi Pa! — Capra noastră e vie. Dar a voastră?

— Noi cafea n-am comandat! — Cu aşa vânat – direct la procuror!

24 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 5 • 2017 /

Stimate vânător!
Procurând arme şi muniţii în
magazinele SVPM,
banii domniilor voastre ră-
mân în societate,
contribuind astfel la dezvol-
tarea vânatului în Moldova.

Atelier de reparaţie şi testare a armelor

Tel. de contact:
022 24 20 53; 079054705

Adresele magazinelor SVPM:

mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04
or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132