Substanțe anorganice folosite de

mine
 Oxigenul este un element chimic cu simbolul O și numărul atomic 8.
Este un element nemetalic foarte reactiv și un agent oxidant care
formează foarte ușor compuși cu majoritatea elementelor. După masă,
oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers,
după hidrogen și heliu. În condiții normale de temperatură și presiune,
doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma o moleculă diatomică
incoloră, inodoră și insipidă, cu formula O2.
Oxigenul reprezintă o parte importantă din atmosferă, și e necesar la
susținerea majorității vieții terestre, fiind folosit în respirație. Totuși, e
prea reactiv chimic pentru a rămâne un element liber în atmosfera
Pământului fără a ne fi reaprovizionat continuu de fotosinteza din plante,
care folosesc energia luminii Soarelui.
Oxigenul a fost descoperit independent de Carl Wilhelm Scheele,
în Uppsala. Numele oxigen a fost inventat în 1777 de către Antoine
Lavoisier, ale cărui experimente cu oxigenul au contribuit la
discreditarea teoriei flogisticului a combustiei și coroziunii.

Exercițiu
Oxigenul are number atomic 9. A F
Oxigenul este al treilea cel mai intâlnit element. A F
În condiții normale trei atomi de oxigen se leagă. A F
Oxigenul a fost descoperit de Carl Wilhelm Scheele. A F
 Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai multe ori, ușor
albăstrui. Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de
forma acesteia. Apa este un compus chimic al hidrogenului și
al oxigenului, având formula chimică brută H2O. Pe Pământ, apa există
în multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă sărată există
în oceane și mări. Sub formă de apă dulce în stare solidă, apa se găsește
în calotele polare, ghețari, aisberguri, zăpadă, dar și ca precipitații solide,
sau ninsoare. În atmosferă, apa se găsește sub
formă gazoasă alcătuind norii sau fiind difuzată în aer
determinând umiditatea acestuia.
Aproape 72% din masa corpului uman fără grăsimi este apă. Pentru o
bună funcționare, corpul necesită între doi și șapte litri de apă
pe zi pentru a evita deshidratarea, cantitatea exactă depinzând de nivelul
de activitate, temperatură, umiditate și alți factori.
În viața cotidiană desori folosim apa pentru igienă, prepararea hranei,
curățenia locuinței și consumul ei.

Execițiu
Apa este un ____ inodor, insipid și incolor.
Apa este un compusă din ______ și ______.
În atmosfera, apa se găsește sub forma ____.
Corpul nostru necesita 2-7 litri de ______.
În viața cotidiană desori folosim apa pentru
igienă, prepararea _____, curățenia locuinței
și ______ ei.
 Azotul este elementul chimic din tabelul periodic care are
simbolul N și numărul atomic 7. Este un gaz incolor, inodor, insipid,
de obicei inert, diatomic și nemetalic, constituie 78% din atmosfera
Pământului și este o parte componentă a tuturor țesuturilor vii.
Azotul formează numeroși compuși chimici,
precum aminoacizii, amoniacul, acidul nitric și cianurile.
Azotul este un nemetal, cu o electronegativitate de 3,0. Are
cinci electroni pe ultimul strat și de aceea este de obicei trivalent.
Azotul pur este un gaz diatomic, incolor și nereactiv la temperatura
camerei.
Azotul reacționeaza cu nemetalele, metalele și cu hidrogenul.
Nitrogenul este considerat a fi descoperit de Daniel
Rutherford în 1772, care l-a numit aer fix. Faptul că exista aer care
nu participa la combustie era un element cunoscut de chimiștii de la
sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Execițiu
Ce este azotul?
Cine a descoperit azotul?
Cu cine reacționeaza azotul?
Da exemple de compuși chimici cu care
azotul formeaza.
 Hidrogenul este elementul chimic în tabelul periodic al elementelor cu
simbolul H și numărul atomic 1. Este un gaz ușor inflamabil, incolor,
insipid, inodor, iar în natură se întâlnește mai ales sub formă
de moleculă diatomică, H2. Hidrogenul elementar este principala
componentă a Universului, având o pondere de 75% din masa
acestuia. În starea de plasmă, se găsește ca element majoritar în
alcătuirea stelelor.
Hidrogenul reacționeaza cu nemetalele și metalele (metalele situate in
șirul tensiunilor la stânga de H).
Hidrogenul reprezintă o alternativă pentru
înlocuirea benzinei drept combustibil pentru vehiculele echipate
cu motoare cu ardere internă. Avantajele sale principale constau în faptul
că este ecologic, din arderea sa rezultând vapori de apă, iar randamentul
termic al motoarelor cu hidrogen este ridicat.
În indurstrie hidrogenul se obține prin mai multe metode, cum ar fi: Prin
electroliza soluțiilor apoase de NaCl, KCl; Prin conversia metanului cu
vapori de apa la temperatura (1300 °C) în prezența catalizatorului (Ni);
Prin conversia cocsului încins (1000 °C) cu vapori de apă.
Hidrogenul a fost descoperit de către chimistul și
fizicianul englez Henry Cavendish în 1766, în urma unui experiment în
care a studiat reacțiile dintre mercur și acid. Când a amestecat cele două
substanțe, a observat apariția unor mici bule de gaz în amestec. Acest
aspect l-a determinat să efectueze o cercetare suplimentară, numind
substanța necunoscută „aer inflamabil”.
 Bateria litiu-ion este un tip de baterie reîncărcabilă. Bateriile cu ioni de
litiu sunt utilizate frecvent pentru electronice portabile și vehicule
electrice și cresc în popularitate pentru aplicațiile militare și aerospațiale.
Tehnologia a fost dezvoltată în mare parte de John Goodenough, Stanley
Whittingham, Rachid Yazami și Akira Yoshino în perioada anilor 70
-80, apoi comercializată de o echipă Sony și Asahi Kasei condusă de
Yoshio Nishi în 1991. În baterii litiu-ion, ionii de litiu se deplasează de
la electrodul negativ printr-un electrolit la electrodul pozitiv în timpul
descărcării și înapoi la încărcare. Bateriile Litiu-ion folosesc un compus
de litiu intercalat ca material la electrodul pozitiv și de obicei grafit la
electrodul negativ. Bateriile au o densitate energetică ridicată, fără efect
de auto-descărcare.
Electronica portabilă utilizează în mare parte baterii polimerice cu litiu
și cu oxid cobaltat de litiu (LiCoO2) ca material catod, care oferă o
densitate ridicată de energie, dar prezintă riscuri de siguranță, deoarece
conțin un electrolit inflamabil, iar dacă bateriile sunt deteriorate sau
încărcate incorect pot duce la explozii sau incendii.

Execițiu
Bateria litiu-ion este un tip de bateriere
încărcabilă A F
Bateria litiu-ion au fost dezvoltate de
Daniel Rutherford A F
Electronica utilizează baterii polimerice
cu litiu și cu oxid de mangan de litiu
A F
 Clorura de sodiu este sarea sodiului cu acidul clorhidric și are formula
NaCl. Clorura de sodiu se obține prin reacția dintre acidul clorhidric
și hidroxidul de sodiu.
Este o substanță solidă, ionică, cristalină, punctul de fierbere este 1413°C
iar punctul de topire 801°C. Este foarte solubilă în apă la 20°C.
Densitatea sării este 2,165 g/cm3
Clorura de sodiu este utilizată în procesul Solvay pentru a produce
carbonat de sodiu și clorură de calciu. La rândul său, carbonatul de sodiu
este utilizat pentru a produce sticlă, bicarbonat de sodiu și coloranți,
precum și o mulțime de alte substanțe chimice. În procesul Mannheim și
în procesul Hargreaves, clorura de sodiu este utilizată pentru producerea
sulfatului de sodiu și a acidului clorhidric.
În alimentație sarea este adăugată, fie de către producătorul alimentar,
fie de către consumator, ca agent de îmbunătățire a aromelor,
conservant, liant, aditiv de control al fermentației, agent de control al
texturii și dezvoltator de culori. Consumul de sare din industria
alimentară este subdivizat, în ordinea descrescătoare a consumului.
Sarea este adăugată pentru a promova dezvoltarea culorii în slănină,
șuncă și alte produse din carne procesate.
Electroliza unei soluții de clorură de sodiu este un procedeu foarte
folositor în industrie, deoarece, în urma acestei reacții se obține soda
caustică.
 Amoniacul este un compus chimic format dintr-un atom de azot și trei
atomi de hidrogen. Denumirea provine de la clorura de amoniu, care a
fost pentru prima dată descoperită în „Oaza Siwa”, Egipt. Starea de
agregare a amoniacului fiind gazoasă, având proprietățile chimice
unei baze, toxice cu miros înțepător, mai ușor ca aerul.
Amoniacul este ușor solubil în apă la temperatura de 0 °C, se dizolvă
90,7 g amoniac în 100 ml de apă. Amoniacul sub formă de gaz într-un
amestec între 15,5 - 30 % cu aerul, devine exploziv. La contactul cu
suprafețe cu o temperatură de peste 630 °C se descompune în apă și
azot, reacție de descompunere care este catalizată prin prezența
unui metal, care coboară temperatura de descompunere de la 630 °C la
300 °C. Gazul de amoniac are acțiune caustică în contact cu suprafețele
umede, fiind iritant al pielii, mucoaselor căilor respiratorii, digestive sau
ochilor. O concentrație de amoniac de 0,5% în aerul inspirat produce în
timp de 30-60 de minute moartea.
Amoniacul este unul din produsele principale ale industriei chimice. În
prezent producția mondială de amoniac ajunge la cca. 125 milioane tone,
pentru această producție fiind necesară 3% din energia mondială. El mai
este folosit și la curățarea aerului de fumul produs de emisia motoarelor
cu ardere internă, în medicină sau industria farmaceutică la preparare de
medicamente.
Structura amoniacului (NH3)
 Mercurul este un element chimic reprezentat prin simbolul Hg și care
are numărul atomic 80. De asemenea, mercurul reprezintă unul din cele
6 elemente care sunt lichide la o presiune și temperatură apropiată de cea
a camerei.
Comparativ cu alte metale, mercurul nu reacționează cu
majoritatea acizilor, cum ar fi acidul sulfuric diluat. Totuși reacționează
cu pulberea de sulf, utilizată în kitul de protecție contra scurgerilor
accidentale de mercur, pentru absorbirea vaporilor degajați de acesta.
Mercurul este utilizat în
interiorul termometrelor, barometrelor, manometrelor, sfigmomanometre
lor, lămpilor fluorescente, precum și în cadrul altor dispozitive. Acțiunea
sa toxică a determinat înlocuirea sa din interiorul termometrelor sau
manometrelor, în favoarea alternativelor precum alcoolul. În 2005,
China era cel mai mare producător de mercur cu aproape două treimi din
cantitatea extrasă la nivel mondial.
Structura atomului de mercur este determinată de numărul nucleonilor
din nucleul atomic; mercurul prezintă 80 de protoni și 121 de neutroni.
Raza atomică medie este de 0,155 nm, raza ionică este de 0,112 nm, iar
raza covalentă este de 0,149 nm.

Execițiu
Cu cine poate reacționa mercurul?
In ce dispositive era folosit mercurul?
De ce mercurul a fost inlocuit din interiorul
termometrelor?
 Dioxidul de carbon este format dintr-un atom de carbon și doi atomi
de oxigen, un compus chimic rezultat din oxidarea carbonului, în
majoritate, de origine organică. Prezent în atmosferă, este strict necesar
pentru păstrarea echilibrului biosferei.
Dioxidul de carbon este un gaz incolor, prezent și în atmosfera terestră în
concentrație de aproximativ 0,04%. Este unul din cele mai importante gaze
cu efect de seră. La temperatură și presiune standard, densitatea dioxidului
de carbon este în jur de 1,98 kg / m3, aproximativ 1,67 ori mai mare decât
cea a aerului. Dioxidul de carbon nu are stare lichidă la presiuni sub 5,1
kPa atmosfere standard. La o atmosferă (aproape presiunea medie a
nivelului mării), gazul se depune direct la un solid la temperaturi sub -78,5
° C și solidul se sublimează direct la un gaz peste -78,5 ° C. În starea sa
solidă, dioxidul de carbon este denumit în mod obișnuit gheață uscată.
În vinificație dioxidul de carbon sub formă de gheață uscată este adesea
utilizat în faza de înmuiere rece în vinificație pentru a răci grupuri de
struguri rapid după cules pentru a ajuta la prevenirea fermentării spontane
a drojdiei sălbatice. Principalul avantaj al utilizării gheții uscate peste
gheața de apă este că acesta răcește strugurii fără a adăuga apă
suplimentară care ar putea scădea concentrația de zahăr în mustul de
struguri și, astfel, concentrația de alcool în vinul finit.
 Wolframul este un element chimic din grupa metalelor situat în poziția 74
în tabelul periodic al elementelor. Wolframul este un metal cu luciu alb-
argintiu, ce cristalizează în sistemul cubic cu volum centrat fără a mai avea și
alte forme alotropice. Are o densitate remarcabil de mare și anume 19,3
grame pe centimetru cub. Din toate metalele pure, punctul lui de topire este
cel mai ridicat, iar punctul lui de fierbere este al doilea ca mărime
după carbon. Utilitatea lui cea mai cunoscută este ca filament în becuri
electrice.
În secolul XVI mineralologul Georgius Agricola din Freiberg a descris
existența unui mineral care îngreuna extracția de cositor (Staniu). Segmentul
"wolf" (lup) din denumirea wolframului de aici provine, deoarece "mânca"
cositorul ca un lup.
Wolframul este un metal maleabil, ductil și în stare pură extrem de rezistent.
Ceea ce este extraordinar la acest metal observăm prin faptul că rezistența la
rupere a unei sârme de wolfram poate ajunge până la 400 daN/mm²,
rezistență ce se menține chiar și la temperaturi mai mari de 770 °C.
Wolframul este un metal puțin reactiv. El nu este atacat de apa regală
(HNO₃+3 HCl) sau de acidul fluorhidric, în lipsă de oxigen nu se dizolvă în
soluțiile sărurilor alcaline (amoniac, hidroxid de sodiu sau potasiu).
Datorită punctului de fuziune ridicat (peste 3000  °C) este întrebuințat pentru
construirea filamentelor de la lămpile cu incandescență, filamentele tuburilor
electronice, anozii tuburilor radiogene și a tuburilor electronice de putere
mare.
Filament din Wolfram al unui bec
 Rebus
Află cuvântul ascuns

1) Compus chimic format dintr-un atom de azot și trei atomi de hidrogen.

2) Cine a descoperit azotul?
3) Gaz ușor inflamabil, incolor, insipid, inodor, iar în natură se întâlnește mai ales sub
formă de moleculă diatomică.
4) Element chimic cu numarul atomic 80.
5) Un tip de baterie reîncărcabilă folosită în smartphone-uri, automobile etc.
6)Al treilea cel mai întâlnit element în Univers dupa hidrogen și heliu.