ȘCOALA 

POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT BUZĂU

EREDITAREA
-REFERAT PEDAGOGIE-

PROFESOR : PETRESCU COMANESCU ELENA

ELEV : LUPAȘCU RĂZVAN ALEXANDRU

CLASA : AMG III B

 Ereditatea este un fenomen de natură biologică ce constă în transmiterea
de la părinți la urmași a unor însusiri morfofuncționale, cu ajutorul codului genetic. Codul
genetic este un sistem de înregistrare în compoziția nucleului și citoplasmei din celulele
organismului a unor informațîi privind caracteristicile ce urmează să fie
transmise urmașilor. Sistemul este identic pentru toate
organismele; informația genetică transmisă este diferită în funcție de
specia, familia, părinții cărora le aparține individul.

Pe cale ereditară se transmit : * caracteristici ale speciei ( Ex.

constituirea anatomofiziologica specifică , tipul de metabolism etc.) * caracteristici ale
familiei căruia îi aparține subiectul (pigmentație, compoziție chimică a sângelui s.a.); *
caracteristici ale părinților (caracteristici funcționale ale analizatoril
or, particularități ale motricității, memoria brută, temperament, inteligență s. a.).

Există : 1. ereditate generală, a speciei, ce se transmite genetic (de exemplu:

bipedismul, conformația corporală, elemente generale legate
de structura și funcționarea analizatorilor etc.) 2. ereditate specială, ce presupune transmiterea
anumitor caractere individua le urmașilor.

Trebuie observat faptul că moștenirea ereditară se referă mai degrabă la un complex
de predispoziții, decât la o transmitere a însusirilor antecesorilor. De exemplu , anumite
caracteristici funcționale ale analizatorului auditiv, nu reprezintă condiția suficientă pentru că un
copil să se afirme că un talent muzical, fiind nevoie de identificarea acestor predispoziții și de o
stimulare educativă adecvat a.

Altfel, nedescoperită și needucată, moștenirea ereditară ramâne
un potențial nevalorificat. În plus, aceleași predispoziții ereditare pot fi valorificate în mod
diferit: de exemplu o bună motricitate poate stă la baza obținerii unor performa nțe deosebite în
domeniul sportului, dar la fel de bine condiționează reușită în artă coregrafică, sau în
profesii care presupun fine coordonări ale mișcărilor. Nu există particularități psihice ale unei
persoane despre care să se poată afir mă că ar fi în întregime determinate ereditar. De
exemplu, cercetările pe gemenii monozigotici, cu potențial ereditar prezumat identic, dar pe
care viață i-a sepa raț de la vârste foarte mici și i-au făcut să trăiască în medii sociale diferite, au
scos în evidență că la vârsta maturității, atunci când au fost supuși unor teste de inteligență,
au obținut scoruri care se situau la nivele apropiate, dar nu identice. În consecință nu se
pune problema care dintre însusirile psihice ale unui om sunt în întregime
datorate eredității și care sunt datorate influențelor mediului și educației. Ar fi că și cum s-
ar discuta dacă aria unui romb depinde de înaltimea l ui sau de lățimea pe care o are. În mod
similar, dezvoltarea psihică este determinată de mai mulți factori și se pune doar
problema măsurii în care intervin unii sau alții din acești factori.
 Trebuie precizat că ființă umană poate depăși limitele unei
eventuale moșteniri ereditare mai puțîn favorabile pentru realizarea performanță a unei
anumite activități. Prin motivație, voință, determinare o persoană poate să compenseze, într-
o anumită măsură, absența unor calități cu alte calități, la fel cum este posibil că o altă persoană,
cu o moștenire genetică favorabilă, să obțînă performanțe mai scăzute într-un domeniu
pentru care are înclinatii native, dar de care nu se simt e atras, nu perseverează,
nu exersează etc. Moștenirea ereditară nu poate fi așa dar considerată o
predeterminare biologică fatală a dezvoltării viitoare a unei persoane în
planul psihologic. Ea face doar că învatarea să se producă mai ușor în anumite
domenii, reușitele să fie obținute cu mai puțîn efort, iar nivelul performanțelor posibil de atins
în urmă unei educațîi adecvate să fie foarte înalt. Să ne imaginăm doi înotatori care au de
parcurs aceeași distanță. Unul însa trebuie să înoate împotriva curentului apei, celălalt, purtat de
cursul apei. Și unul și celălat vor parcurge distanță: primul depunând mai mult efort, cu voință,
mai încet; celălalt, cu mai puțîn efort, mai repede și cu resurse de a ajunge înca și mai depar te.
Lucrurile se petrec în mod similar cu cei mai puțîn dotați pentru un domeniu, dar hotarâti, sau cu
cei pe care o moștenire ereditară favorabilă îi
poate purta spre realizări deosebite, căci le va înlesni eforturile de învatare. Ereditatea
este esențială în orice proces formativ (de instruire ului). Exemplificăm sumar doar: * capacitatea
senzorio-perceptivă depinde de particularitățile anatomo-fizio logice ereditare și înnascute ale
analizatorilor; * memoria, depinde de însusirile biofizice și biochimice ale celulei nervoase, de
însusirile acizilor nucleici (mai ales ARN) precum și alte elemente determinate
de particularitățile SNC; * inteligență că predispoziție (în dimensiunea ei aptitudinală)
e determinată genetic. * formulă temperamentala individuală se bazează pe biotipul determinat
de și stemul cerebro-spinal, cel neurovegetativ, cel endocrin și metabolism. *
kinestezia că și capacitate potențială, este dependență de particularități le biofizice ale materiei
osoase, ale fibrelor musculare și nervoase. Dacă în ceea
ce privește particularitățile analizatorilor și ale SNC, evidență con ditionarii genetice
este indiscutabilă iar implicațiile asupra educației sunt relevate, în raport cu sistemul instinctual
problemele sunt mai complicate. Cu toate acestea, s-a
dovedit că instinctele deși relativ rezistente la schimbare nu au caracter fatal și invariabil la om;
ele pot suferi transformări calitative sub influență structurilor psihice superioare, a condițiilor e
mediu (în sensul general al termenului) și a educației. Astfel instinctul de explorare,
curiozitatea, trebuințele de varietate și nou, nevoia interioară de satisfacție/plăcere/bucurie sunt
fundamentale în formarea dezvoltarea capacității de creație. Câteva
aspecte privind condiționarea genetică a evoluției personalității: * fondul
genetic limitează acțiunea factorilor educaționali dar nu o anulează; * ereditatea
induce predispoziții ale proceselor psihice structurate nu procesele și trăsăturile psihice; *
aceste predispoziții sunt polivalente iar polivalentă acestor date ereditare
constituite premisa biologică a educației și educabilitatii (de aceea în acest s ens, dar numai în
acest sens se poate spune că educabilitatea este înnascuta)
 Aceste observații sunt premise teoretice de la care trebuie să pornească orice
act educațional. Deci, prin ereditate se transmite îndeosebi capacitatea individului de
a reacționa plastic la influențele mediului .

2.Mediul În sens general mediul include toți factorii naturali, artificiali și socio-umani

(socioculturali) care pot influență individul; mediul și individul constituie dou
a entități corelative cu funcții complementare, prima oferind posibilități nelim itate
pentru acțiunea celeilalte, iar această îmbogatind și diversificând componente le celei
dintâi . Din punct de vedere al teoriei educației interesează că acest mediu poate fi con siderat
mediu educațional (în sens larg); el poate fi potrivit că mediu pedagogic care include ansamblul
factorilor naturali și sociali, materiali și spirituali angajați în activitatea de formare dezvoltare a
personalitățîi umane conform unor obiective stabilite în mod explicit și/sau implicit la nivelul
comunitățîi educative naționale, teritoriale, locale . A delimita strict influențele acestui mediu
asupra personalității, pe dimensiuni le fizică (naturală), socială, culturală etc. este destul de
dificil. În mod real, interferențele, interinfluentele, interacțiunile sunt atât de puternice, inerente ,
încât decelarile nu-și au adesea sensul. Nuantând însa putem sublinia câteva aspecte ref eritoare
la ceea ce în literatură de specialitate se desemnează prin sintagma medii educaționale . Mediul ,
că factor al educabilitatii, poate fi analizat din două perspective: * determinările provenite din
partea mediului natural; * determinările din partea mediului social. Omul se află sub influență
acestor tipuri de mediu. Mediul natural și ecologic influențează dezvoltarea și sănătatea omului
prin climă, relief, radiații și polu are.        

Mediul socio-cultural permite umanizarea și socializarea individului prin a sigurarea

condițiilor materiale, de civilizație și cultură, prin relațiile inter -umane, instituțîi, ideologii,
tradițîi, concepții, stiluri de viață etc. Mediul natural (fizic ,mediul natural și ecologic)- totalitatea
condițiilor bioclimatice (relief, climă, fauna, flora etc.) în care se naște și trăiește un subiect
uman- influențează indirect dezvoltarea psihică a oamenilor, prin problemele a daptative pe care
le creează, prin ocupațiile pe care le favorizează și care îi ob liga să-și dezvolte anumite
capacități și abilități. Influențele acestui mediu devin din ce în ce mai puțîn observabile direct,
dar ele există

Acțiunea factorilor de mediu poate fi simultană sau succesivă, astfel că interac țiunea lor
poate genera două categorii de consecințe: o dezvoltare fără probleme , dacă acțiunea acestor
medii este convergență și pozitivă; blocaje majore în dezvoltare dacă acțiunea mediilor este
divergență (situația conflictului valoric între mediul familial și cel școlar). Mediul trebuie
considerat că un bun inestimabil de patrimoniu al omului. El trebuie conservat, protejat,
îmbunatatit în legătură cu tot ceea ce este favorabil viețîi omului, prevenindu-se sau înlaturându-
se tot ceea ce reprezintă poluare a lui. Asigurarea purității mediului implică educația, cea care
instruiește și formează oameni, care să prevină și la nevoie să înlature orice situație poluantă, fie
că este vorba de mediu natural, fie de cel social. Deoarece contribuțiile eredității și mediului sunt
necesare dar nu suficiente, în procesul dezvoltării depline a ființei umane este determinantă
contribuția singurului mediu cu valențe exclusiv pozitive mediul educațional. Mediul social
acționează prin intermediul diferiților factori educaționali (fami lia, școală, instituțîi și organizații
culturale (și/sau educative), mass media etc.), neomogen (influențele pot fi spontane sau
organizate) dar acționează fund amental. Prin urmare, principalele medii educaționale sunt:
familia, școală, instituțiile de ocrotire socială, instituțiile extrașcolare culturale, mediul și
comunitatea profesională, comunitatea religioasă, extracomunitatea, comunitatea națională s i
cea internațională. În măsură în care aceste medii circumscriu paliere instituționalizate, ele
reprezintă și factori educaționali.

3.Educația În raport cu natură originară (dependență de ereditate), educația înseamna

influențare selectivă, care vizează dezvoltarea anumitor caracteristici umane, ce vor permite
individului să participe la efortul colectiv de satisfacere a acelor treb uinte și realizarea acelor
idealuri, considerate dezirabile. De exemplu, pornirile naturii umane care sunt în contradicție cu
valorile spre care se orientează la un moment dat umanitatea nu vor fi stimulate prin educație.
Posibilitatea unor asemenea porniri negative de a se transformă, din caracteristi ci potențiale, în
însusiri de personalitate sunt astfel diminuate.

 Teza de largă circulație potrivit căreia educația îndeplineste rolul de factor conducător în
dezvoltarea personalitățîi unui om, trebuie să fie interpretată în sensul că, în cazul omului,
această dezvoltare este influențată de propriile sale opțiuni valorice. Ființă umană are capacitatea
de a acționa transformator nu numai asupra mediului natural înconjurator, ci-dacă este nevoie
chiar asupra propriei sale ființe. Întreg potențialul biologic (ereditar) disponibil va fi activat
pentru a-și dezvoltă acele capacități adaptative considerate necesare (valoroase) de către
individul însusi.

Educația constă tocmai în influențarea deliberată a opțiunilor valorice personale în acord

cu ceea ce se consideră, într-o anumită societate, că este de dorit să fie adoptat că ideal personal
de atins. Educația depinde de ceilalți doi factori (ereditatea și mediul) și nu poate avea puteri
nelimitate (nu poate compensa în totalitate o ereditate afectată și nici u n mediu total
defavorabil). Într-o anumită măsură educația poate accelera dezvoltarea psihică prin varietatea
experiențelor de învatare care-și propun reducerea decalajului între capacitățile pr ezente ale
individului și un nivel superior al acestora. Copilul devine om social numai prin educație. Prin
intermediul educației omul își în suseste limbajul social, cultură generală și comportamentul
moral-cetățenesc, își formează concepția despre lume, își dezvoltă potențialul creator și se
pregătește pentru integrarea socio profesională.

Individul care trăiește într-o comunitate umană beneficiază atât de o educație spontană,
care acționează habitudinal asupra lui, cât și de educația organizată, realizată prin instituțîi
specializate, dintre care cea mai importantă este școală. Iată de ce este foarte important pentru
toți factorii educaționali să cunoască temeinic personalitatea copilului, gradul sau de
educabilitate și, pe această baza, să structureze întregul proces educațional. Ereditatea oferă sau
nu potențialul de dezvoltare psiho-fiziologică, mediul oferă sau nu anumite condițîi, iar educația
dirijează, prin procesul învatarii, formarea armonioasă și integrală a personalității, fiind factorul
determinant al acesteia. Prin intermediul educației, individul uman își extinde existența dincolo
de limite le biologice, devenind personalitate. Personalitatea este individualitatea confirmată de
comunitatea socială în interiorul căreia trăiește pentru a-i sluji sau îmbogati valorile.
  În concluzie, dezvoltarea psihică este un proces plurideterminat, având următoarele
particularități: * se sprijină pe ereditate, * folosește datele oferite de mediu * este dirijată de
educație; * se desfășoară în contextul activitățîi proprii de învatare, fiind impulsionată de
motivație; * este deplină în condițiile interacțiunii optime între cei trei factori, respectiv atunci
când există o corespondență în timp între desfășurarea programului ereditar și cantitatea și
calitatea influențelor externe; * are o traiectorie ascendentă din punct de vedere calitativ, non-
lineară și imprevizibilă; * este individuală în sensul că prezintă numeroase aspecte de
diferențiere, di ncolo de legile general-umane de dezvoltare; * este sistemică, în sensul că orice
schimbare produsă într-o anumită zona va avea efecte asupra întregii dezvoltări; * este stadială,
în sensul că anumite perioade ale vieții se corelează cu schimbări cantitative și calitative
specifice. Se vorbește adeseori despre limitele educației: biologice, sociale, pedagogice. Această
înseamna, pe de o parte, că posibilitățile de acțiune transformatoare ale unei persoane asupra
propriei persoane și asupra lumii exterioare- esență umană pot fi limitate, în dezvoltarea lor, de
potențialul biologic disponibil, de instrumentația socială pe care o găsește în cultură și civilizația
mediului social căruia îi aparține, dar și de îndrumarea propriului efort de modificare operativă a
capă citatilor personale de acțiune adaptativă. Această îndrumare exprimă rolul esentia l el
educației : orientarea valorică a efortului personal, recomandarea modalităților de acțiune cele
mai eficiente în raport cu scopurile urmărite și crearea uno r condiții favorabile dezvoltării
personalitățîi . Limitele educabilitatii La nivel individual, educabilitatea poate fi limitată
biologic, social și pedagogic.

La întrebarea dacă, în asemenea cazuri, educația poate atinge nucleul existențial al

omului, autorul consideră că acest lucru este posibil în anumite momente favorabile , mai ales
momentele de criză , care suscită bunăvoința celui care se educa și dorința lui de a transcede. Nu
înseamna că trebuie să practicăm intenționat o pedagogie a crizei , cum sugerează unii pedagogi
existențialiști. Trebuie așteptate momente le favorabile, momentul fertil sau explozia copilului
(MONTESSORI) Limitarea socială a educabilitatii se produce atunci când mediul social în care
se dezvoltă copilul nu-i oferă, de la vârsta cea mai fragedă, cele mai favorabile condițîi pentru
dezvoltarea propriilor sale resurse originale. De exemplu, nivelul scăzut de aspirație spre studii
superioare din mediul familial se poate transmite copilului diminuînd disponibilitatea lui de a
depune eforturi școlare îndelungate și valorificarea superioară a potențialului sau nativ superior
într-un anumit domeniu. Este acea limita superioară a educației care ține de libertatea omului.
Limitarea pedagogică se produce atunci când copilul are neșansa de întâlni educatori care prin
modul lor de acțiune reușesc contraperformanța de a distruge interesul copilului pentru un
domeniu al cunoașterii sau al creației. Este cazul, acelor elevi care declara, de exemplu, că după
atâtea suferințe îndurate pentru a promova un anumit obiect de studiu, atunci când vor termină
școală, nu vor mai pune niciodat a mâna pe o carte din domeniul acela. Poate fi un alt motiv al
apariției limitei su perioare a educabilitatii.