Neuronul

Ţesutul nervos este alcătuit din două componente, neuronii şi celulele

gliale. Neuronii sunt celule diferenţiate, care au obţinut funcţii specifice. Ei transmit, generează
şi recepţionează impulsul nervos. Spre deosebire de alte celule, ei nu se divid. Acest fapt
înseamnă că tumorile ţesutului nervos sunt date numai de celulele gliale. Celulele gliale sunt
celule-satelit ale neuronului, cu rol trofic, de susţinere şi de protecţie.

Neuronii sunt alcătuiţi din corp celular, dendrite şi axon. Corpul celular se mai numeşte somă.
De obicei, corpul celular este direct proporţional cu mărimea neuronului, astfel încât dacă axonul
este lung, iar dendritele mult ramificate şi corpul celular este mai mare. Astfel, soma are
dimensiuni variate (între 7 şi 120 microni diametru). Corpul celular este alcătuit din aceleaşi
elemente ca o celulă normală: membrană, citoplasmă, nucleu. Membrana se numeşte neuronală
şi delimitează la periferie citoplasma, fiind specializată în recepţionarea, transmiterea şi
generarea impulsului nervos. Citoplasma conţine organite comune şi, în plus, câteva organite
specifice (care se găsesc doar în neuron): corpusculii Nissl (corpii tigroizi) şi neurofibrilele.
Nucleul neuronului este sferic, cu dimensiuni ce variază între 3-18 microni.
Ştiaţi că...? Neuronii din cortexul cerebelului şi cel cerebral sunt cei mai mici. Cei mai mari sunt
neuronii Purkinje din scoarţa cerebelului şi neuronii Bertz din scoarţa cerebrală.
Dendritele sunt prelungirile scurte ale neuronului, care preiau impulsul nervos şi îl transmit către
corpul celular, realizând astfel conducerea celulipetă. Dendritele sunt mai groase lângă corpul
celular şi scad în diametru pe măsură ce se îndepărtează de acesta. Cele mai subţiri dendrite au la
capătul lor prelungiri numite spini sau gemule, care au rolul de a mări suprafaţa de contact şi
numărul de sinapse. Fiecare regiune a sistemului nervos are un număr specific de dendrite.
Ştiaţi că...? Corpii tigroizi au fost identificaţi prima dată la microscopul optic şi s-a crezut despre
ei că sunt un tip nou de organite. Însă când aceştia au fost priviţi la microscopul electronic (care
s-a inventat mai târziu decât cel optic, fiind şi mai performant) s-a descoperit că, de fapt, aceşti
corpusculi Nissl nu sunt altceva decât conglomerări foarte dense de reticul endoplasmatic asociat
cu ribozomi.
Spre deosebire de dendrite, care sunt multe la număr, axonul este o prelungire unică a
neuronului. Conul axonal este un segment evazat, care face trecerea dintre corpul celular şi axon.
Axonul poate depăşi uneori lungimea de 1 m. Telaxonul este o arborizaţie a axonului, ale cărei
ramificaţii sfârşesc  prin butonii terminali. Membrana axonului se numeşte axolemă, iar
citoplasma se numeşte axoplasmă. Cea mai excitabilă porţiune a axonului este segmentul iniţial,
locul unde se formează potenţialele de acţiune. În axon, impulsul nervos este transportat de la
corpul celular spre butonii terminali, realizându-se astfel conducerea celulifugă. Materialul
citosolic (proteine, aminoacizi, molecule de neurotransmiţător, enzime) este transportat în axon
în două direcţii: de la corpul celular spre butonii terminali (transport anterograd) şi de la butonii
terminali spre corpul celular (transport retrograd). Prin transport retrograd, sunt aduse în corpul
celular unele virusuri neurotrope, cum ar fi herpex simplex. Aici, virusurile sunt degradate.
Ştiaţi că...? Corpul celular al neuronului poate avea aproape orice formă. Cu toate acestea, forma
corpului celular nu îi atribuie neuronului o anumită semnificaţie funcţională.